Pe aceeași temă
Reforma Fiscului nu va rezolva mare lucru, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor gândi, în paralel, şi o reconstrucţie logică, inteligentă şi de bun-simţ economic a păienjenişului de taxe şi impozite care îl asediază pe contribuabil şi îl face să viseze la evaziune.
Cam din primăvara lui 2010, autorităţile ne ameninţă cu o reformă a autorităţii fiscale, una care să aducă mai mulţi bani înspre cea mai subţire punguţă de bani publici din Europa. Până acum câteva zile, proiectul părea amânat până la Calendele greceşti. Nu există nici acum multe detalii despre reconstruirea Fiscului, dar ştim că ideea generală este de a uni toate forţele de control ale diverselor agenţii şi autorităţi care se ocupă de urmărirea banului datorat statului. Mai bănuim că ideea ascunsă este de a limita contactele între inspectori şi inspectaţi, pentru a micşora teritoriul corupţiei.
La urma urmelor, o coordonare a controlului nu pare să fie o idee rea. Italienii, pe care istoria relativ recentă i-a silit să lupte cu cea mai organizată forţă a corupţiei, fraudei şi criminalităţii, Mafia, au militarizat Garda Financiară şi i-au extins atribuţiile de control şi prevenţie de la evaziune fiscală, controlul jocurilor de noroc şi până la lupta împotriva spălării banilor, a contrabandei, a negustorilor de droguri. Garda Financiară italiană are un departament de Poliţie a mediului, care a amendat, în 2010, peste 3.700 de delicte în acest domeniu. Aceeaşi instituţie de control fiscal acoperă şi domeniul vamal şi o face eficient. Practic, italienii au o organizaţie militarizată care scotoceşte tot peisajul fiscal, şi nu numai. O fac însă cu ajutorul unei armate de 68.130 de angajaţi, care dispune de o flotă de avioane, elicoptere, maşini şi motociclete. Dar nu Italia este modelul reformei fiscale din România, cu toate că, la un anumit moment, ideea de a militariza Garda noastră Financiară a învolburat imaginaţia unora dintre şefii săi vremelnici. În fond, Italia este membră a G8, deci este una dintre primele 8 economii ale lumii, are o populaţie triplă faţă de România şi o economie mult mai complexă, ca atare, mult mai dificil de controlat.
Exemplul care se leagănă sub ochii noştri este cel bulgăresc, unde reforma Fiscului a sporit cu 5-6% încasările bugetului ţării vecine, într-un timp scurt. Bulgarii şi-au adus însă experţi britanici şi chiar inspectori vamali de import. Reforma lor a fost mult mai profundă şi, iată, a dat roade.
Dimensiunea evaziunii fiscale româneşti pare enormă, dar statisticile şi estimările unor echipe de analişti economici pipăie în orb amploarea fenomenului. De aici necesitatea acţiunii, deşi tipul de reformă axată exclusiv pe comasare ridică semne de întrebare asupra eficienţei finale. Autoritatea fiscală va fuziona cu cea vamală şi va înghiţi direcţiile judeţene ale finanţelor publice. Structura aparatului de control fiscal va fi mai suplă, cu 8 direcţii regionale, în loc de 42, câte sunt în prezent. Se va reduce şi numărul de agenţii ale administraţiei fiscale. Firesc, deoarece în epoca Internetului gestionarea fiscalităţii ar trebui să fie înlesnită de programele electronice. Condiţia: să fie bine gândite şi să funcţioneze. Teoretic, ghişeele mai puţine ar trebui să devină mai eficiente, să reducă numărul de ştampile de pe un document de plată, ca de altfel şi numărul de sosiri în faţa tejghelei. Practic însă, nu e deloc clar cum va mări acest lucru colectarea şi, mai ales, cum va stârpi corupţia.
În plus, nu poţi să nu te întrebi cât de eficient vor funcţiona aceste noi structuri într-o ţară care are unul dintre cele mai complexe sisteme fiscale din lume. România se plasează pe locul doi în lume într-un clasament nefericit al numărului de taxe separate care biciuiesc contribuabilii. În România se fac anual 113 plăţi fiscale, de vreo 10 ori mai multe decât media de 13 care există în ţările civilizate fiscal, şi aici ne referim la ţările industrializate care au venituri mari. Reforma Fiscului nu va rezolva mare lucru, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor gândi, în paralel, şi o reconstrucţie logică, inteligentă şi de bun-simţ economic a acestui păienjeniş de taxe şi impozite care îl asediază pe contribuabil şi îl face să viseze la evaziune. //
