Comportamentul la americani

John Nastase 06.10.2015

De același autor

În ce privește comportamentul și civilizația, nu există identitate între două sau mai multe nații, chiar dacă au o istorie și sorginte comune. Fiecare națiune și-a croit și confecționat o arhitectură de civilizație proprie. America s-a înscris într-o clasă distinctă, deoarece aici au „năvălit“ toate semințiile pământului. Pentru a descrie înfățişarea tuturor populațiilor planetei, nu trebuie să te deplasezi în toate țările, ci este suficient să colinzi prin tărâmurile descoperite de Amerigo Vespucci și Columb.

 

Timpul a desemnat instrumentul prin care americanul își etalează simțurile ex­te­ri­oare: zâmbetul. Zâmbetul este un gest spon­tan, de circumstanță și stereotip, ca­re începe să fie exersat, în special de către sexul feminin, din adolescență, devenind definitoriu la maturitate. Acesta simulează bunăvoința și simpatia, într-o clipă de contact, este gratuit și americanii îl bagă la înaintare pentru că știu că dă bine la „impresia artistică“. Ei oferă zâmbetul din abundență, fiindcă nu-i costă nimic. Deși nu se dă la kilogram sau la metru, acesta re­prezintă unitatea de măsură prin care se afișeză politețea. Este un simbol de pro­prietate al lor, neavând corespondent și similitudine în nicio altă parte a lumii. Politețea, având drept complice zâmbetul, se manifestă pe multiple planuri, prin ges­turi de atenție, de respect, de mulțumiri, gratulare și altele similare.

 

Pretutindeni, în magazine, în bi­rouri, în autobuze, în au­to­tu­risme, la poliție, la procuratură, pe toți pereții și pe toate gar­durile, te întâmpină înscrisuri cu impertativul „Smile“. Pentru a răzbate dincolo de grilajul acestei lumi amorfe ai o unică soluție: să zâmbești. Nimeni nu-ți cere, nu-ți impune, dar înveți singur pentru că este strictul necesar, este pe de­geaba, neimpozabil și-ți garantează exis­tența în cotidian. Imigranții trebuie să prin­dă din zbor „șiretlicul“ zâmbetului, deoarece nimeni nu are timp și nu se dă în vânt ca să-i învețe, pentru că „Time is money“. Dacă nu învață, sunt acceptați și fără „examen de admitere“, fiindcă Ame­rica încă înghite mult, având nevoie de ne­numărate secole pentru a atinge o medie a populației apropiate de o țară de mijloc din Europa.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1333/foto_john_nastase.jpg

Istoria, geografia și civilizația au se­di­men­tat și în America, ca pe orice meridian al pământului, oamenii în trei categorii prin­cipale: cultivați, mediocri și necultivați. Politețea se distribuie și se calibrează, ale­a­toriu, pe aceste trei etaje. Americanul, de pe orice treaptă socială, este un individ volubil, luminat la față, deschis și intră spontan în conversație cu cei din jur, fără însă a fi agresiv sau vulgar. Este un tip na­iv, nu se teme de nimic, pentru că în su­fletul și în mintea lui tronează o droaie de protectori, din care trei sunt deter­mi­nanți: mândria că este american, steagul american și libertatea. Aceste simboluri au prins rădăcini perene în cei circa 150 de ani în care la orizonturile tărâmurilor lui n-a mai licărit nicio scânteie războinică, spre deosebire de Lumea Veche, care, de 15-16 generații, este bântuită de vitregiile is­toriei.

Există o sumedenie de expresii și gesturi care definesc noțiunea de politețe. Bu­nă­oară, dacă un bărbat întâlnește o femeie cu care va intra pe aceeași ușă, acesta îi acordă întâietate zâmbindu-i: „Ladies first“. Sunt și situații inverse. Dacă băr­batul este un nonagenar, femeia îi acordă întâietate, tot zâmbindu-i: „Age before beauty“, adică vârsta înaintea frumuseții. Dacă printre rafturile unui magazin sau în orice loc îngust, o persoană este nevoită să treacă prin fața altei persoane, trece numai după ce și-a cerut permisiunea. În situația în care cineva intră pe o ușă, ține ușa deschisă până când toate persoanele intră după aceasta. Dacă te-ai încurcat cu mașina și trebuie să întorci în stradă, chiar într-o intersecție, toți automobiliștii din preajmă se opresc și așteaptă liniștiți până când îți termini manevra. În cazul în care pe un drum în reparație a fost oprită coloana de mașini, drumarii trec pe la fie­care automobilist în parte și-și cer scuze pentru că l-au forțat să-și întrerupă că­lă­toria. Și exemplele pot continua.

 

Formula de adresare între oameni este cea directă, la singular, la „per tu“, deoarece gramatica lim­bii engleze nu cunoaște cons­truc­ția de reverență, cu formula „dum­neavoastră“. Pentru un român pare stân­jenitor să vadă un muncitor că se adre­sea­ză unui director cu pronumele „tu“. Între persoane necunoscute, pe stradă, în ma­ga­zine și în alte locuri, formula de adre­sare este de forma „mister“, „sir“, „miss“ și al­tele similare, atitudini care dau o notă de civilizație. Imigranții învață aceste re­guli nescrise și se înscriu, din mers, pe ta­bloul principal de conviețuire cu ame­ri­canii.

Nu trebuie trasă concluzia că politețea are un caracter de masă, adică toți americanii se poartă politicos și civilizat. Unii dintre ei, și nu puțini, vorbesc golănește, îi în­jură pe alții, devin repede irascibili, ape­lează la gesturi și expresii vulgare. Aceste deprinderi își au originea în cele trei ca­te­gorii de oameni. Un intelectual vorbește, de regulă, politicos, fără să-și compromită vocabularul și ținuta personală. Omul sim­plu, cu o educație limitată, are comp­or­ta­mentul străzii, care se manifestă, în prin­cipiu, prin două expresii și gesturi: clasica înjurătură „Fuck you“, folosită inclusiv de femei, și însoțită deseori de expresia „stu­pid“. A doua impolitețe se manifestă prin gestul în care un individ îl dis­pre­țu­iește pe un altul proiectând degetul mij­lociu în sus. În majoritatea cazurilor, ges­tul este însoțit de înjurătura „Fuck you“. Femeile, în special cele tinere, fac o glorie și se fălesc cu acest gest, dându-se mai „băr­bate“.

 

Românii, pe pământ american, au o sumedenie de întâmplări haz­lii, izvorâte, mai cu seamă, din asemănarea unor cuvinte din limba engleză cu cele din lim­ba română. Cel mai frecvent este con­fundată expresia „Fuck you“ cu expresia ro­mâ­nească „fac eu“. Au fost situații când unii români au fost dați afară din slujbe pentru că se exprimau de față cu ma­na­gerii, mai ales femei, cu „fac eu“. A rămas de no­to­rietate o istorioară cu o femeie venită din România, care nu știa engleza și pe care o altă româncă a dus-o, pentru angajare, la o fabrică de confecții. Ea nu lucrase cu mașina industrială și în timpul testului apă­sa cu teamă pe pedala mașinii; emo­țio­nată, uneori uita să ridice piciorul de pe pedală și mașina mergea aiurea. Su­pra­ve­ghe­torul îi făcea semne disperate cu mâna și repeta: „Up the foot, up the foot“, adică să ridice piciorul. După terminarea tes­tu­lui, cea care o adusese a întrebat-o: „Cum a mers, când vii la lucru?“, la care ea a răspuns: „Aoleu, ce, sunt proastă?! Ăla e un nebun, tot timpul mi-a zis că vrea să mă «aia» cu el“.

 

Americanii sunt cinstiți, nu fură. Curțile, fără garduri, ga­rajele, magaziile, pline cu tot fe­lul de lucruri și echipamente, stau deschise și nimeni nu gân­dește ca să fure ceva. Muncitorii lasă scu­lele și echipamentele de valoare îm­prăș­tiate peste tot în fabrici, pentru că nu se concepe ca cineva să plece cu vreun lu­cru. Paznicii nu au menirea de a controla personalul la ieșirea din incintă, ci su­pra­veghează ca să nu intre persoane străine. În birouri, actele și dosarele sunt lăsate pe mese, pe scaune, pe podea sau în dulapuri neîncuiate. Încăperile sunt pline cu obi­ec­te personale, lăsate de angajați, haine, pan­­tofi, poșete, ochelari, ceasuri, stilouri, genți diplomat, chiar și bani și nimeni nu se atinge de ele. Toate aceste aspecte trans­formă viața cotidiană a oamenilor, din toate categoriile sociale, într-o ambianță fă­ră stres și generează un sentiment de li­niște, încredere și de libertate. Există un singur stres: teama de a nu pierde jobul, de a nu fi pus pe liber. Acesta este vec­torul care dimensionează disciplina, res­pec­tul și seriozitatea la locul de muncă. Aceste repere, neînscrise în vreun cod, te obligă să renunți și apoi să uiți definitiv metehne cu care unii vin din alte zone, precum „Lasă că merge și așa“, frate cu „Mă descurc eu“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22