ADRIAN CURAJ: Viitorul CNATDCU, instanță de apel pentru plagiate

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 26.01.2016

„Toți banii pentru universități în România sunt cât banii unei universități din top 100. Eu spun că universitățile noastre au un potențial mare. Din păcate, n-au fost stimulate să-și administreze autonomia.“

Pe aceeași temă

 

  • De acum înainte cele care vor judeca şi decide în privinţa plagiatelor vor fi universităţile, indiferent de calitatea celui în cauză, dacă este demnitar sau nu.
  • În situaţia în care o universitate încearcă să muşamalizeze un caz de plagiat, instanţa de “apel la nivel naţional”  este Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care poate recurge la experţi independenţi pentru a da o decizie clară. Dacă acesta este plagiat, “decizia se reîntoarce la universitate pentru care există obligația de a o pune în practică”, explică ministrul Educației Adrian Curaj într-un interviu pentru Revista 22.
  • Universităţile vor trebui sa retragă titlul de doctor in baza raportului CNATDCU. Nepunerea în practică va avea consecințe asupra programului doctoral respectiv, care va trebui suspendat până la aplicarea deciziei de ridicare a titlului de doctor”.
  • CNATDCU, a cărui credibilitate este demolată de la Liviu Pop încoace, va fi reorganizat până la jumătatea lunii martie. Membrii acestui consiliu vor fi aleși dintr-o listă de candidați integri și performanți de către un comitet de selecție format din personalități academice din țară și din străinătate.
  • Ministrul Educației, Adrian Curaj detaliază modul în care va reforma sistemul de acordare a titlurilor de doctor, dar și prioritățile mandatului său, printre care se numără investiția în infrastructura școlară prin Programul Operațional Regional. ”Mă preocupă recompensarea efortului cadrelor didactice, adică granturi europene pentru școli. Acestea vor ajunge la profesori, la cei care lucrează cu elevii și se dedică. Granturile vor fi pe o perioadă extinsa, predictibilă. Îmi doresc recunoașterea rolului major al profesorilor în formarea de valori și caractere. De aici, de la rolul adevărat al școlii, cred că pleacă multe răspunsuri la posibile întrebări”.

 

Ați schimbat acel abuziv articol care făcea din demnitari o categorie privilegiată până și la plagiate. Ce urmează? Întrebarea pe care și-o pune publicul e care va fi modalitatea concretă de judecare a unui plagiat și de ridicare a titlului de doctor?

Primul pas a însemnat Legea eticii. Am scos partea cu demnitarii, dar am scos și cele două articole care presupuneau dreptul Consiliului de etică să retragă titlul și dreptul de a conduce un doctorat.

Piesele în interiorul universităților vor fi Consiliul de etică și Rectoratul. Rolul Consiliului de etică va fi unul important, esențial. Va trebui să învețe fiecare Consiliu de etică că există evaluare internă și există nevoia să mă adresez altor experți ca să lămuresc niște lucruri. Este important ca deciziile luate de Consiliul de etică să fie puternice și să fie puse în practică de rector. Un rol important îl va avea și CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – n. red.), ale cărui atribuții vor apărea.

 

Dacă o universitate, Consiliul de etică de acolo, acoperă un plagiat, ce se întâmplă? Luăm un caz: un plagiat este depistat de presă, e clar până și pentru un elev de ciclu primar, dar universitatea socoate că nu e plagiat, avem deja cazuri notorii. Ce urmează, există vreun for de recurs?

Se duce la noul CNATDCU, care va fi un mecanism de apel la nivel național. Iar CNATDCU poate să apeleze la experți independenți și să ia o decizie clară. Apoi decizia se reîntoarce la universitate, pentru care există obligația de a o pune în practică. Universităţile vor trebui să retragă titlul de doctor în baza raportului CNATDCU, ca urmare a deciziei Consiliului de plagiat. Nepunerea în practică va avea consecințe asupra programului doctoral respectiv, care va trebui suspendat până la aplicarea deciziei de ridicare a titlului de doctor. Trebuie închis cumva acest circuit, astfel încât să existe o deplină responsabilitate academică. Ce e responsabilitate juridică, aia este în alt spațiu.

Universitățile vor retrage titlul de doctor pe baza raportului CNATDCU, ca urmare a deciziei consiliului referitoare la existența plagiatului.

 

Dar conducătorii de doctorat care girează un doctorat dovedit a fi plagiat vor suporta consecințe? De ce tip?

Aș vrea să văd recomandările CNATDCU, pentru că ele trebuie să fie legate de funcționarea și evaluarea școlilor doctorale.

 

Opinia dumneavoastră care este?

Cred că, în primul rând, din punctul de vedere al conducătorului de doctorat, este întrebarea, și este consistent ce vă spun, dacă a fost făcută din neștiință sau din intenție. Asta las să aprecieze cititorii ce spun. Și doi: părerea mea este că e o componentă profund legată de moralitate și ar trebui să îl facă pe respectivul profesor să se abțină să mai conducă doctorate.

 

Să se abțină sau să i se interzică?

Nu mă faceți să mă pronunț. Important e că cei care simt că voit sau din lipsă de cunoaștere pot aduce atingere universității și școlii doctorale, ținând cont că sunt profesori, ar trebui să se abțină.

 

Ați spus noul CNATDCU, în ce fel va fi reformat acesta?

CNATDCU, consiliile de etică și consiliile de cercetare vor fi transformate și am declarat deja că mă aștept ca o persoană să poată face parte doar dintr-un singur consiliu. E ceva nou. Dincolo de lucrul acesta, ideea e că voi forma comitete de selecție din personalități, români din țară și din dispora, pentru toate aceste consilii.

 

Comitete de selecție pentru diversele comisii ale CNATDCU sau și pentru celelalte consilii?

Ale CNATDCU. Mă gândesc la un comitet de selecție, cu personalități, să zicem, doi români din țară, două personalități din străinătate, care nu vor face parte din Consiliu. Se va face un call la nivel național, cine dorește își depune candidatura, sau pot fi recomandări. Acest comitet va face o selecție, să zicem între 15 și 25 de persoane pentru fiecare comisie în parte, pentru că acum avem 405 membri în CNATDCU.

 

Nu e prea stufos?

Sunt 35 de comisii și este bine. Oamenii aceștia nu sunt angajați full time, vin și lucrează atunci când îi inviți, ei sunt academici, uneori n-ai cum să faci un cvorum, nu poți lua o decizie. E o chestie importantă să ai masă critică dacă vrei să decizi ceva.

 

Se vor stabili niște criterii pentru aceste candidaturi?

Toată lumea va putea să-și depună CV-ul. Comitetul de selecție va alege o listă cu de două ori mai multe persoane decât avem nevoie în comisia respectivă și după aceea lista aceasta va fi transmisă comunității respective, care îi va alege pe cei care o vor reprezenta pe următorul ciclu în acel mecanism.

 

Această selecție va fi publică?

În sensul că numele celor 15-20 selectați va fi public.

 

Dar criteriile care vor fi?

Criteriile vor fi performanță și integritate. Acest comitet mic de selecție, cu personalități care sunt dispuse să-și pună numele, va fi public, nu-i anonim. În țară avem personalități de necontestat și avem și în străinătate personalități la universități mari din lumea asta. Cât timp acceptă să fie împreună și fac parte din grupul acesta, este un mesaj puternic, care va da profundă încredere în mecanismul de selecție, pentru că nu va veni cineva să spună „îl vreau pe-ăsta, pe-ăsta“, pentru mine e esențial lucrul acesta. De ce fac asta? Nu c-o să-mi fie bine. Fac acest mecanism pentru că am încredere că deciziile luate așa vor supraviețui momentului în care eu nu sunt aici. Pentru că în ultimii ani ce s-a întâmplat? A venit un ministru, a tăiat ceva, a montat altceva, după un an și ceva cei care au venit l-au desființat din nou.

 

Și noul CNATDCU când va deveni funcțional?

Mă aștept ca la sfârșitul lui februarie, jumătatea lui martie, sunt optimist. Comisiile nou create vor face metodologii, vor începe să lucreze. Sunt convins că ele vor veni cu recomandări profunde privitor la abilitare, care este un mecanism esențial pentru a aduce persoane noi în sistem, noi conducători de doctorat. Dacă mecanismul de abilitare nu este de înaltă performanță, nu am șansa ca noile intrări să fie de calitate. Deci, obiectivul meu este acela de a seta mecanismul care să construiască.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-interviu-2.jpg

 

Când vor fi deci constituite acele grupuri de selecție? Timpul este destul de scurt.

Noi vom încerca la jumătatea lui februarie să avem comitetele de selecție. Nu-i ușor. Va fi un mecanism academic. Dacă noi reușim să introducem mecanismul acesta în toate instituțiile, ideea de elite, ideea de oameni care prin acțiunile și atitudinile lor marchează transformarea aceasta, vom câștiga enorm. Eu voi pleca, dar cei care vor veni după mine vor avea ceva care începe să funcționeze, și cu evaluarea internațională, și cu autoevaluarea, lucruri care vin să confirme acolo unde este nevoie de confirmare că suntem buni, să asaneze lucrurile care n-au mers atât de bine, din varii motive.

 

Va mai fi posibilă protejarea unui plagiator, un alt caz Ponta?

Mă aștept că nu. N-aș vrea să mă refer la un caz.

 

Păi, de ce? E un caz de notorietate care a indignat o parte a lumii academice.

Eu mă aștept să nu se întâmple. Dar încă o dată, din Legea eticii am scos diferența dintre doctorate. Cred că a fost o decizie puternică. Este o abordare la nivel instituțional pe care mă aștept ca instituțiile să o aplice.

 

Intenționați să reveniți la clasificarea universităților care a fost în Legea Funeriu sau vă gândiți la o altă formulă?

Ce a făcut ministrul Funeriu a fost evaluarea primară, pe bază de date, eu am continuat, în 2012-2013 și un pic din 2014, evaluarea internațională a universităților din România, cu Asociația Europeană a Universităților (EUA). 70 de universități sunt evaluate, rapoartele sunt în site, sunt foarte multe recomandări inteligente pentru universitățile din România. Dacă vreți părerea mea, un lucru absolut important care însemna o clasificare a universităților, că nu e ierahizare, ierarhie e la programul de studii, e o clasificare, A, B, C, cele trei categorii. Să știți că problemele provin din lipsa de timp. N-a fost asociată clasificarea cu precizarea clară referitoare la mecanismele prin care stimulezi fiecare clasă de universități în parte. Hai să zicem că primele 12 sunt alegerea ideală, grup de top 12. Pentru ele și numai pentru ele au fost gândite mecanisme: doctoratul, premii, încercarea de finanțare. Dar pentru cele din plutonul doi - care uneori aveau un rol la nivel regional de a pregăti specialiști, care nu sunt oameni de știință -, nimeni nu s-a gândit cum le finanțezi și atunci toată lumea a încercat să ajungă la finanțarea de excelență a cercetării. Din acest motiv și-au făcut tot felul de criterii, au încercat să aibă mai mulți doctoranzi. În loc să-și vadă mai bine rolul lor. Pierzând această legătură, clasificarea nu și-a atins, după mine, scopul și într-un fel a creat și foarte multe frustrări, dar tocmai din acest motiv, că spațiul nu a fost întreg. O problemă de sistem neabordată sistemic, un mecanism absolut spectaculos n-a putut să ajungă unde trebuie, ba mai mult, a avut frâne, pentru că n-a fost pregătit.

 

Întregul sistem de clasificare și de finanțare pe baza perfomanței, lucru esențial, e de fapt blocat acum. Veți formula altul? Când?

Anul trecut s-a încercat acea finanțare pe criterii de performanță. Au fost mai multe ordine, nu le enumăr acum, dar s-a decis o pilotare, au fost colectate date foarte multe la CNFIS pe platforma pe care noi am dezvoltat-o, dar nu toate universitățile au pus datele, pilotarea nu s-a încheiat, concluziile nu există. Și acum asupra mea apare întrebarea: voi da eu drumul unui mecanism? Vă spun sincer, nu avem timp anul ăsta. Și atunci, uitându-mă la ce se întâmplă, la acest dialog din societatea românească legat de educație, de rolul ei, România educată a președintelui, eu cred că anul acesta este util pentru ca în partea aceasta de posibilă clasificare a universităților să lansăm discuții referitoare la opțiuni.

 

Dar în ce privește ierarhia programelor de studii se poate face ceva?

Să știți că e o mare problemă la ierarhia programelor de studii, pentru că nu s-a mai făcut de multă vreme. Pe de altă parte, chiar și atunci când s-a făcut, eu am avut o abordare personală. Mie îmi place foarte mult mecanismul Guardian. Mecanismul Guardian face următorul lucru în Anglia: nu dă o singură ierarhie a programelor de studii, deși în Anglia se practică lucruri puternice, ci creează un spațiu multiplu de opțiuni, iar cel care merge la școală poate să aleagă din mai mulți indicatori combinația potrivită ca să obțină ierarhia dorită. Poate vrea omul să facă știință, atunci pune pe primul loc științele. Doi, că 90% din studenți intră pe piața muncii în șase luni, alt criteriu. Că are un campus permisiv la persoane cu dizabilități. Și, cu aceste criterii, cel care vrea să meargă la fizică alege ierarhia personală. Asta mi-ar plăcea să avem. Am avut un proiect, dar nu s-a vrut, cu ani în urmă. O astfel de ierahie mi-ar fi de folos, pentru că îl ajută pe părinte, cel care investește în educația copilului, și îl ajută pe tânăr să decidă unde se duce. Asta e ca un fel de consiliere online, pentru că tu spui „vreau asta, vreau asta“ dintr-o categorie de criterii și asta este important. Iar după ce tinerii aleg un program, atunci poți să vezi foarte bine care sunt opțiunile celor care aleg programul.

 

Doar că, până una–alta, noi de abia avem două univesități care au reușit să intre în top 500...

Haideți să ne uităm și în partea cealaltă, vă rog uitați-vă la ritmul de finanțare în România, ce s-a întâmplat, câte minusuri, uitați-vă că toți banii pentru universități în România sunt cât banii unei universități din top 100. Eu spun că universitățile noastre au un potențial mare. Din păcate, n-au fost stimulate să-și administreze autonomia. Acum, de exemplu, le-am cerut prin contract instituțional să facă un plan strategic pe patru ani. A venit o nouă echipă de conducere, vreau un plan strategic. Hai să stabilim ce vrei să faci, să înțelegem cum îți vezi autonomia, după care finanțarea urmează această opțiune de autonomie. Ați auzit acest lucru în sistemul românesc? Asta ne trebuie. Am început-o în ‘98, să știți, și am uitat repede de ea. S-a transformat într-un mecanism în care, atunci când finanțăm, finanțăm pe niște cifre istorice, nu avem prea multă dorință să schimbăm.

 

Ați făcut apel la universități să analizeze chestiunea profesorilor care au girat cărțile pușcăriașilor–scriitori. Ce credeți că va urma?

Le-am cerut scris să analizeze, să raporteze, iar Consiliul rectorilor să iasă cu un punct de vedere până pe 11 februarie. De aici încolo nu mai depinde decât de ele să-și ia rolul în serios și să comunice, pentru că altfel se îngroapă singure în neîncredere. Eu nu cred că vreuna dintre universități ar vrea să fie pusă în situația în care societatea să nu mai aibă încredere în ea.

 

Veți face publice aceste rapoarte?

Le fac ei, nu mi le dau mie, le fac universitățile. Ele au responsabilitatea socială, ele trebuie să-și asume. Trebuie să o facă fiecare universitate în parte și insist pe lucrul acesta.

 

Vă așteptați ca universitățile să propună niște sancțiuni pentru acei profesori?

Pot lua diverse decizii în legătură cu profesorii respectivi.

 

Dar dvs. considerați că ar trebui să-i sancționeze?

Depinde cum notăm sancțiunile, ce înseamnă sancțiuni. Părerea mea e că vor fi explicite ce măsuri au luat, caz după caz, eu așa cred. Sau la modul general, că s-au analizat toate cazurile, s-au luat... Nu le-am cerut un format anume. Sunt convins că autonomia universitară și responsabilitatea publică a universităților trebuie să acționeze.

 

Dar pe ce vă bazați?

Pe o societate normală.

 

Dar nu trăim într-o societate normală, chiar și faptul că societatea a acceptat atât de ușor un prim-ministru plagiator e o dovadă. Ca mesaj poate fi OK, încredere etc..., dar backgroundul multor universități, chiar al mediului academic, vă contrazice.

Mesajul este: trebuie să fie responsabile de ceea ce fac! În sistemul românesc avem performanță, avem și în afara țării. Eu nu cred că golurile din „șvaițer“ sunt majore, cred că este un produs de calitate care are zone cu probleme. Părerea mea este că e un mare minus în societatea românească faptul că cei cu performanțe nu ies să povestească de ea și n-au spațiu în societatea românească să vorbească de asta. Cred că sunt profesori minunați. Câți dintre dânșii au fost invitați să-și spună experiența frumoasă pe care o au? În laboratorul lor, cu doctoranzii lor, în proiectele lor, cu copiii care sunt acum în străinătate.

 

Așa e, dar dvs. vorbiți despre elite, atât la nivel universitar, cât și preuniversitar, un strat care nu sare de 20%. Eu vorbesc de restul, de fabricile de diplome, de cei 50% care nu iau bacalaureatul, de alți 30% care intră cu media 3 și 4 la licee. Cu ăștia ce facem, pentru că ei sunt majoritari?

Aș vrea să știu dacă cineva poate să formuleze un răspuns fix și unic la problemele astea. Nu cred că aș putea avea un răspuns magic la lucrurile acestea. În primul rând, să ne uităm unde se întâmplă lucrurile acestea. O dată este partea de ARACIS, care ar trebui să facă o treabă mai puțin încărcată administrativ. Este o instituție care nu se află în subordinea mea și este important să spun ce m-aș aștepta, ca profesor, de data asta și ca ministru al Educației. Aș simplifica puțin în sens bun. Diminuarea încărcării administrative și orientarea spre stimulare, mai ales de a avea asigurarea calității în interiorul instituției și a veghea după aceea din exterior. Să vegheze ca, sigur, în universitățile românești sunt departamente de asigurare a calității, dar partea aceea să fie întărită foarte mult, și nu e o discuție numai în România, e o discuție în multe țări. Asta este o componentă, atenția externă. Doi: mi se pare important ca angajatorii să aibă o voce mai puternică în a spune de ce sunt mulțumiți și de ce nu sunt mulțumiți.

 

Să trecem la chestiunile legate de învățământul preuniversitar, unde problemele sunt cel puțin la fel de mari. Ați spus că se va face evaluarea profesorilor, iar finanțarea va depinde de performanță. Cum, concret, pe baza căror criterii, pentru că aceste lucruri erau pevăzute și în legea Funeriu?

N-a fost nici aici metodologie. Trebuie să fim siguri că discutăm de progresul educațional al elevilor. Performanța pentru un profesor este progresul educațional al elevului, cu multiplele lui înțelesuri. Ce înseamnă performanță pentru un elev care își urmează, deja, drumul și un altul cu probleme și nevoie majoră de sprijin din partea profesorului?

 

Concret, evaluarea profesorilor va ţine seama de capacitate, bacalaureat, de evaluările naționale, de teste, acestea vor constitui criterii de performanță?

Sigur că da. Pe de altă parte, e util de pus accentul că România stă rău la teste mai ales în zona rurală. De-asta am și făcut o direcție de incluziune socială în cadrul ministerului, care va răspunde prin politici acestor situații. Am înțeles că problema rurală, cea a minorităților și segregarea sunt subiecte importante.

Problema este așa: pe profesorul din oraș, care are toate condițiile, să-l evaluez la fel cu cel de la țară? Părerea mea e că aici trebuie văzut progresul fiecărui elev, cu bagajul cu care el vine, cu nevoile lui particulare. Și în mediul rural sunt multe probleme care depind și de mediul de dezvoltare al copilului. Eu aștept să avem din ce în ce mai mulți profesori devotați. Devotați înseamnă că am pornit de la acest moment cu evaluarea asta, am investit energie, timp și am folosit toate resursele, iar la următoarea evaluare eu am crescut cu 50% performanța, să spunem, și mă uit: eu sunt mai bun sau mai rău decât unul din oraș, care are note mari, dar a rămas la fel performanța? Astea sunt lucruri importante și n-au fost discutate. Aș vrea să fie discutate și de-asta tot generez paneluri cu experți care să stea să lucreze.

 

Nu vă supărați, dar au fost răsdiscutate în teorie. Când va începe evaluarea și pe ce criterii?

Atunci când am discutat despre curriculum, să știți că am discutat cu toți miniștrii de dinaintea mea, cu mare parte dintre ei sunt în dialog continuu pentru că îi respect și au făcut niște lucruri minunate și mi-am pus problema: ce se întâmplă de am ajuns în situația asta? Mi-au spus: ești în aceeași situație în care am fost acum 8 ani și acum 12 ani. Nu reușim practic să trecem și să punem la un loc combinația asta importantă între ce fel de copii vrem să fie, cum arată caracterul celor pe care îi vrem și ce punem în a cunoaște. Și permanent este patima asta a numărului de ore. Dar nu mă uit o clipă cum arată conținutul, cum e și mai ales cum îl livrez spre copii.

Uitați-vă pe deciziile mele, cred că apreciați faptul că am setat un grup pe curriculă, care înseamnă experiență deosebită, uitați-vă la numele de acolo. Anul acesta încerc să organizez acel campus de vară în care syllabusul dezvoltat pe anumite materii va fi făcut în paralel de mai multe grupuri, vor fi prezentate profesorilor și împreună vor ajunge la cel mai potrivit din cele propuse. Nu s-a mai făcut niciodată lucrul acesta, e practică, nu teorie. Ei vor veni cu trei variante diferite și vom sta o săptămână pe materii și vom prezenta unor profesori din domeniu, care vor vedea din combinațiile astea cum poate să arate cel mai bun conținut pentru o materie. Eu ce pot să fac acum este de a merge pe ceea ce e pregătit în ultimul an de Institutul de Științe ale Educației și e în dezbatere publică, sunt 17.000 de comentarii, și voi face astfel încât în septembrie-octombrie să poată fi scoasă în licitație pregătirea manualelor pentru 2017, pe curricula asta care e în dezbatere, de clasa a V-a.

 

Veți organiza concursuri pentru directorii de școli? Nu au mai fost de mult, e politizat totul.

Da, vom organiza, pentru că la directorii de școli, care ar trebui să-și asume responsabilitatea conducerii școlii, să aibă și un pic de viziune, și un pic de efort managerial, nu am mai avut concursuri aici de 7 ani. Lucruri ca astea pot fi făcute.

 

Le vor organiza inspectoratele? Tot politizate sunt și ele...

Sunt mii de școli, cine ar putea să facă chestia asta? Nu vom începe cu toate odată, ca să bulversăm sistemul. Eu mă aștept să începem cu liceele, de sus în jos. Sunt mii de oameni. La directori vom propune structura panelului de selecție, că nu-i lăsăm să-și pună fiecare. Când pregătim criteriile, pregătim pachetul, adică încercăm să facem ceva ce nu a fost făcut. Acum nu-mi reproșați că încerc să fac. Sigur, nu pot să schimb lumea... De 7 ani nu s-a mai făcut nimic.

 

Multe chestiuni prevăzute în Legea educației pur și simplu nu se respectă, nu se aplică, dar nimeni nu pățește nimic. Să vă dau ca exemplu evaluările de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Sunt rezultatele venite din 2014 și 2015, care sunt un dezastru. Scrie în lege ce trebuie să facă profesorul, școlile, inspectoratele, ministerul, ca să remedieze situația. Nimeni nu face mai nimic, iar dezastrul se perpetuează. Ce veți face ca să facă?

Depinde cum pui problema, cum ceri lucrurile astea. Le-am cerut să facă raportare în fiecare școală a bugetelor, venituri și cheltuieli, și voi verifica. Să știți că sunt lucruri mici, dar foarte importante. Școala nu o finanțăm noi, este la comunitatea locală, dar este important să vezi bugetul, să vezi câți bani vin de la local, cum sunt distribuiți banii. O să-mi spuneți: de ce lucruri atât de mici? Pentru că nu au fost făcute, țin de transparență, țin de înțelegerea comunității, unde se duc resursele, dacă școala are resurse, dacă banii vin în școală și nu se simte nimic în infrastructura educațională sau se simte deosebit de bine. Școala nu este ceva abstract, este un mecanism, e școală! Ea a mișcat România după Haret, eu stau în biroul celui care a făcut să se miște România prin abordarea asta față de școală. Pe de altă parte, sunt cineva care vine aici și i se cere peste noapte să facă ceea ce nu s-a făcut de 15 ani.

 

Spuneți-mi prioritățile în încheiere.

O prioritate, și e puternică, este ca syllabusul, curiculla pentru clasa a V-a să fie la maximă performanță realizat și este absolut nou. Doi: la jumătatea mandatului meu vreau ca partea de infrastructură educațională să fie disponibilă și să putem începe din Programul Operațional Regional să investim în școli, în infrastructură. Trei: vreau ca datele despre sistem să fie vizibile și să înțelegem unde e sistemul și mai ales să fie utilizate în evaluarea progresului. Zona de transparență este iarăși importantă, pentru că e necesar să știm ce facem, unde suntem și să încercăm să recredibilizăm acest sistem.

Un alt punct care mă preocupă: recompensarea efortului cadrelor didactice, adică granturi europene pentru școli. Acestea vor ajunge la profesori, la cei care lucrează cu elevii și se dedică. Granturile vor fi pe o perioadă extinsa, predictibilă.

Îmi doresc recunoașterea rolului major al profesorilor în formarea de valori și caractere. De aici, de la rolul adevărat al școlii, cred că pleacă multe răspunsuri la posibile întrebări.

 

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22