Adrian Nastase: Prefer sa platesc pentru actiune decat pentru inactiune*

Aura Matei | 07.04.2003

Pe aceeași temă

Ce veti spune in conferinta de presa de peste doua ore?
Va fi semnat protocolul de invitare a Romaniei pentru a deveni membru al Aliantei Nord-Atlantice. Dupa Praga, a existat un proces de negocieri in vederea finalizarii acestui protocol care urmeaza sa fie ratificat in parlamentele tarilor membre ale Aliantei si, de asemenea, in Parlamentul Romaniei. Acest document ar urma sa consemneze integrarea Romaniei in Alianta Nord-Atlantica. Vom incerca sa subliniem inca o data importanta acestui moment - un moment de procedura, dar care in acelasi timp are semnificatie politica. Datorita crizei irakiene, foarte multe dintre obiectivele, strategiile, orientarile Aliantei Nord-Atlantice sunt, intr-o anumita masura, puse in discutie, dar faptul ca acest calendar este pastrat reprezinta, din punctul nostru de vedere, un lucru foarte bun.

Mai curand o competitie intre organizatii decat in interiorul organizatiilor

Vom avea, la ratificarea acestui protocol, probleme cu tarile care si-au exprimat deja nemultumirea fata de pozitia tarii noastre fata de razboiul din Irak? Mai precis, exista riscul sa avem probleme cu Germania, Belgia si mai ales cu Franta?
Problemele nu sunt legate de aderarea Romaniei la Alianta. Pana la urma problemele sunt legate de rosturile Aliantei, de configuratia sa in acest moment, de raporturile de putere. Orice structura , orice alianta pe formulele clasice presupune o perceptie asupra pericolelor externe prin intermediul celui mai important actor. Lucrurile au fost foarte simple in perioada Razboiului Rece, cand fie Uniunea Sovietica, fie Statele Unite impuneau aceasta perceptie asupra a ceea ce reprezenta pericolul.

Era perceptia asupra teritoriului extern. In momentul de fata, perceptia asupra teritoriului a devenit extrem de ambigua si, in plus, este pusa in discutie sub aspectul unui anumit tip de hegemonie, sub aspectul ierarhiei, care a fost recunoscuta in perioada Razboiului Rece, chiar si organizarea interna a Aliantei. In masura, insa, in care Uniunea Europeana si tarile europene au crescut din punct de vedere economic, ele au inceput sa revendice si un anumit statut militar si strategic. NATO a purtat in ultima vreme amprenta unei incercari a Statelor Unite de a-si pastra prezenta in Europa prin intermediul procesului de largire, la concurenta cu procesul de largire a Uniunii Europene, care era un alt mod de a controla zonele estice ale continentului. De aici, o anumita competitie, mai curand intre organizatii decat in interiorul organizatiilor.

NATO a avut intotdeauna in interior o anumita zona critica. Nu de acum este Franta critica la adresa Aliantei si nu in principal datorita, stiu eu, aderarii Romaniei, ci tocmai datorita acestei probleme de relationare la puterea simbolica americana. Vorbeam inainte de perceptia teritoriului extern, care este elementul de baza in orice alianta militara. In momentul in care pericolul extern era comunismul, Uniunea Sovietica, lucrurile erau foarte simple. Exista o aglutinare si un set de valori, un mod de actiune care nu era pus in discutie. Cand acest pericol extern concret a disparut si a fost inlocuit cu un pericol extern difuz - terorismul international sau, cum se spune acum, pericolele neconventionale -, a aparut in mod evident o distributie de perceptie, diferentieri intre conceptii bazate pe interese divergente. De aceea, practic, americanii spun ca pericolul este terorismul international localizat in Irak, iar francezii spun ca Irakul nu este un pericol. Dar nu se mai discuta despre acelasi lucru. Sigur, in esenta, este nevoie de un nou dialog si de un proces de clarificare, care, dupa parerea mea, va veni in urmatoarele saptamani.

Administrarea Irakului post-conflict - problema esentiala

Ati spus chiar “saptamani”?
Da, eu cred ca acest lucru se va realiza, pentru ca, pana la urma, dincolo de aspectele militare strategice, zona de interes se intoarce spre domeniul economic si problema esentiala va fi administrarea Irakului post conflict. Deja discutiile cele mai aprinse in momentul de fata sunt legate de implicarea ONU in modul de administrare. Pentru ca, pe de o parte, Rusia, pe de alta parte, Franta si alte puteri doresc sau accepta, la limita, ca Statele Unite sa duca singure razboiul, dar ar accepta foarte greu ca Statele Unite sa poarte povara reconstructiei Irakului.

Ma intorc la intrebare: avem vreun risc in ratificarea acestui protocol?
Nu cred. E adevarat ca nu v-am raspuns, dar am facut o excursie foarte lunga pentru a ajunge la ceea ce voiam sa spun. Nu cred ca sunt pericole, pentru ca nu aceasta este miza. In momentul de fata, miza este reconfigurarea NATO, refacerea legaturilor interne in interiorul Aliantei. Si acest lucru se va realiza. De aceea, eu cred ca procedurile de ratificare vor merge normal. Ele oricum au un interval de aproximativ un an de zile pentru a se desfasura. Am toate motivele sa cred ca in acest interval de timp nu vor fi probleme deosebite.

Ne intelegem propriile interese in lumea care se reconstruieste?

Cum explicati felul cum se raporteaza opinia publica romaneasca la razboi? Ea este, potrivit sondajului, intr-un procent as zice surprinzator de mare defavorabila razboiului.
Daca ma intrebati pe mine, si eu sunt impotriva razboiului. Depinde ce intrebare vrem sa punem.

Credeti ca intrebarea nu a fost bine pusa?
Cel mai bine a raspuns la intrebarea asta Nicolae Titulescu. El spunea absolut superb: “Razboiul nu este niciodata, dar niciodata solutia pentru o problema”. Fara indoiala, avea dreptate. Dar aici trebuie sa incepem sa discutam despre interese si perceptii, pentru ca in definitiv si americanii sunt oameni, si ei ar trebui sa simta la fel ca noi in legatura cu razboiul. De ce nu simt la fel? Raspunsul e foarte simplu. Pentru ca ei au trecut prin experienta a tot ce a insemnat 11 septembrie si ei au considerat ca Irakul este de fapt un focar de infectie care genereaza terorism, deci poate sa le afecteze si interesele, dar si viata. Si atunci, problema este daca ii intelegem sau nu pe americani in aceasta actiune. A doua intrebare este daca ne intelegem propriile noastre interese in lumea care se reconstruieste. Daca raspundem la aceste intrebari, sigur ca in problema razboiului din Irak (cum este si problema razboiului din Cecenia, a razboiului din Afganistan, a razboiului din Africa Centrala), suntem, in general, impotriva razboiului. De la Hugo Grotius incoace si chiar inaintea lui, toti am fost impotriva razboiului. In 1928, daca nu ma insel, razboiul a fost scos in afara legii, prin Pactul Briand-Kellog. Dupa al doilea razboi mondial, la fel, Carta Natiunilor Unite nu da decat trei situatii de exceptie pentru folosirea licita a fortei. Deci, repet, o intrebare in aceasta zona poate sa fie ea insasi un instrument de manipulare.

Sa ne pastram angajamentele, sa nu fluctuam in functie de sondaje

Guvernele fostelor tari comuniste s-au aratat, cu diferentele de rigoare, solidare in modul cum au reactionat fata de criza irakiana. Credeti ca in aceste tari perceptia pericolului extern este diferita de perceptia pe care o au tarile din Europa de Vest?
Sigur, este interesant faptul ca aceste tari (poate din ratiuni diferite, dar si din ratiuni asemanatoare) au pozitii care seamana foarte mult intre ele. Probabil unele sunt legate, in perspectiva procesului de ratificare, de interesele lor de a fi validate, in primul rand, ca aliati ai Statelor Unite, principalul membru al Aliantei Nord-Atlantice. (Spre deosebire de Administratie, care ramane deschisa, Senatul american fiind una dintre instantele cele mai rezervate in legatura cu extinderea NATO.) Pe de alta parte, experienta dictaturii le face, probabil, mult mai sensibile la ceea ce inseamna sistemul politic irakian. In plus, se mai pastreaza ca element psihologic de apreciere, de evaluare faptul ca o lunga perioada de timp Irakul a fost strans legat de o zona a Uniunii Sovietice.

Toate aceste aspecte sunt importante atunci cand trebuie sa vedem asemanarea intre pozitiile noastre. Probabil ca in tarile noastre a si fost oarecum descalificata miscarea pentru pace, pentru ca ea a fost folosita politic in perioada Razboiului Rece, in toata perioada cand se faceau mari demonstratii pacifiste impotriva rachetelor Pershing si a rachetelor Cruise, impotriva amplasarii unor arme americane in Germania s.a.m.d. Miscarea pacifista a fost considerata in tarile noastre ca o expresie a atitudinii de stanga de tip kominternist, ca sa spun asa. De aceea, dincolo de sentimente, care fara indoiala ca sunt antirazboinice, exista aceasta rezerva de asociere in actiuni de tipul manifestatiilor pentru pace.

Fosta guvernare pare sa fi platit atitudinea pe care a avut-o in timpul razboiului din fosta Iugoslavie, nu prea agreat de opinia publica romaneasca. Credeti ca s-ar putea ca si partidul dvs. sa plateasca la urmatoarele alegeri pretul pentru actuala orientare?
Este, fara indoiala, un risc. In orice caz, consider ca deocamdata este important sa notam, din partea tuturor partidelor din Parlament, discursul politic clar pentru sustinerea logistica a fortelor coalitiei in actiunea din Irak. Dar dincolo de aceasta sustinere consensuala politica, evident ca si Guvernul, si presedintele Romaniei au avut si au un rol important. Este important sa ne pastram credibilitatea fata de marile puteri, pastrandu-ne angajamentele. Este important sa nu fluctuam in functie de sondaje, in functie de reportajele de la CNN sau de la Al Jazeera. Din acest punct de vedere, cred ca atitudinea noastra consecventa nu este o atitudine de sprijin pentru razboi, ci o atitudine impotriva unui anumit tip de organizare politica. Nu facem decat sa confirmam ceea ce de fapt noi am facut in Romania dupa 1989.

Este mai curand o aliniere la un anumit set de valori decat o participare militara in sine. Este un mod de a dovedi si a ne dovedi ca ceea ce am facut in acesti ani este autentic. De aceea, eu cred ca reactia noastra si a partidelor politice a fost naturala. In ceea ce priveste pretul, se poate plati in politica pentru nenumarate lucruri. Eu spun adeseori ca prefer sa platesc pentru lucrurile pe care le-am facut si nu pentru lucrurile pe care nu le fac, mai bine zis pentru actiune, nu pentru inactiune. Am consemnat in toate tarile erodarea de la guvernare. Ar fi important ca Romania, prin actiunea noastra, sa poata face cativa pasi mai departe. Eliminarea vizelor, invitarea tarii in NATO, apropierea de Uniunea Europeana reprezinta astfel de repere ale unei iesiri din izolare. Speram ca si atitudinea in criza irakiana sa ne ajute. Dar ele nu sunt decat o parte, o piesa pe tabla de sah a prezentului, in noua configurare de forte la nivel global.

Sigur, nu stim inca daca piesa pe care o prezentam este pe zona albelor sau pe zona negrelor. Vom vedea, in functie de rezultatul final, daca vom pierde si ce anume vom pierde sau daca vom castiga si ce anume vom castiga. Se spune adeseori ca atunci cand pierzi nu stii daca nu cumva castigi, iar atunci cand castigi, daca nu cumva, in realitate, pierzi. Imi este foarte greu sa spun altceva decat ca incercam sa ne manifestam intr-un mod ferm, loial, credibil, care sa ne permita sa continuam un dialog la un nivel de demnitate cu marii actori internationali.

In politica externa am urmarit obiective tactice

Am dedus o linie de continuitate cu programul guvernarii anterioare atunci cand v-ati referit la politica externa, asa este?
Politica externa nu se poate face decat pe termen lung. De aceea ea trebuie conceputa peste cifrurile electorale sau dincolo de cifrurile electorale. Partial am reusit acest lucru. La ultimele alegeri, aspectele de politica externa nu au facut parte din temele de campanie electorala, ceea ce arata ca, de fapt, este posibila continuitatea in politica externa romaneasca. Acesta este un semn de maturitate. Sigur ca fiecare guvern vine cu propriile accente. In mod evident, noi am dorit sa ne luam anumite obiective tactice si sa le urmarim cu foarte mare atentie. Chestiunea vizelor, in primul an. In fiecare sedinta de guvern, aveam pe ordinea de zi problema vizelor. Cu cine s-a intalnit ministrul de Interne, in fine, chestiuni de bucatarie. Dar acestea au contat foarte mult, pentru ca dupa aceea am inceput sa vedem care erau problemele, de ce nu mergea relatia cu Germania pe tema aceasta.

Am incheiat cateva zeci de acorduri de readmisie, am trimis ofiteri de legatura, am pus un diagnostic ca sa vedem care este tratamentul. Lucrurile au mers foarte bine si a fost si o experienta foarte interesanta. Problema vizelor n-a fost considerata doar ca o problema a Ministerului de Interne, ci a intregului guvern.

La fel e si acum cu vizele in Marea Britanie?
Si acum. Ii pisam pe englezi intr-un mod sistematic. Cand am avut intalnirea cu Tony Blair si dupa aceea cu ministrul de Interne, i-am spus ca, in masura in care exista o problema, finalizam ce am finalizat, acordul de readmisie, si apoi trimitem...

Avem intelegere pentru problemele sociale, dar nu mai avem intelegere pentru problema economica

Nu stiu insa daca situati intr-o linie de continuitate cu celalalt guvern si disponibilizarile care se fac acum. Nu vreau ca din intrebarea mea sa reiasa ca aceste disponibilizari, oricat de dureroase nu ar trebui facute. Dar, ca intotdeauna (cel putin la noi), ne intrebam daca le-ati pregatit destul. Nu se puteau gasi solutii mai bune pentru oamenii disponibilizati?
Eu as fi preferat ca lucrurile sa fie rezolvate din guvernarea anterioara si sa nu mai fie nevoie de continuitate pe aceasta zona! Daca le rezolvau dansii, atunci poate discutam acum alte subiecte. Au trecut 12 ani si trebuie sa vedem cum putem sa ducem pana la capat restructurarea economica in sectoare ineficiente. Am avut acum o ora o convorbire telefonica cu colegii mei de la Brasov, am trimis acolo o echipa, s-a incheiat un protocol, vor incheia discutiile intr-o saptamana. Incercam sa gasim niste solutii de compromis.

Dar, pana la urma, problema nu este aceea a disponibilizarilor, problema este a restructurarii economice. Pentru ca locurile de munca de la Roman Brasov si de la Tractorul, in momentul de fata, sunt subventionate de ceilalti salariati. La limita, noi putem sa facem un referendum si sa va intrebam pe dvs. si pe ceilalti daca sunteti de acord sa se continue subventionarea acestor locuri de munca. Daca nu, atunci trebuie sa incepem aceasta restructurare. Noi am mai dat o solutie. Alaturi de aceasta solutie pe care noi am oferit-o cu salariile compensatoare, cu locuri de munca in paralel pe care le construim, cu parcurile industriale, ieri am trimis la Brasov o mare firma de tractoare din Italia. Presedintele ei, Landini, a fost in vizita la mine si l-am rugat sa mearga la Brasov pentru a realiza un proiect de investitii si privatizare in aceasta formula. Cealalta solutie, pe care am oferit-o sindicatelor de acolo - ar fi sa vindem salariatilor pe un euro fabrica, stergand datoriile.

Daca au solutii mai bune decat noi, noi le dam fabrica sa o faca eficienta. Sau exista si cealalta formula specifica economiei de piata, creditorii sa ceara intrarea in faliment a fabricii. Acestea sunt cele trei variante. Salariatii si managementul de acolo ori au incredere in noi si lucreaza cu noi pe variantele pe care le propunem, ori, daca nu, pot sa mearga pe aceste solutii alternative. Insa, continuarea acestei politici prin care anumite grupuri sindicale raman inchise intr-o insula economica specifica primei jumatati a secolului XX nu mai poate sa functioneze. Avem toata intelegerea pentru problemele sociale, dar nu mai avem intelegere pentru problema economica pe care o reprezinta aceste intreprinderi in aceasta forma. De aceea le-am propus sa lucram impreuna pentru a le aduce intr-o zona de eficienta economica si de creare de locuri de munca adevarate. Nu locuri de munca care sunt de fapt subventionate din bugetul de stat.

Oamenii sunt nemultumiti, dar n-au o alternativa mai buna

Cum apreciati, in acest dialog social, participarea liderilor sindicali, dat fiind ca si ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale de acum vine din aceeasi zona? Este un atu in discutii?
Am o foarte mare apreciere pentru ministrul Muncii, care vine din aceasta zona si care a inteles si stie sensibilitatile in zona sindicala, stie si constrangerile si optiunile in planul unei economii de piata. Pe de alta parte, nu vrem sa generalizam, pentru ca sunt lideri sindicali absolut exceptionali, interesati in motivarea economica si intr-o abordare pragmatica, de succes, la nivelul intreprinderilor, si altii care incearca sa-si pastreze o feuda de subzistenta, care mai devreme sau mai tarziu se prabuseste. Cei care inteleg ca rostul lor nu este sa opreasca evolutia economica, care incearca sa foloseasca anumite conditii economice pentru a crea in jurul lor conditii de munca superioare tehnologic si o salarizare mai buna, sunt, dupa parerea mea, cei cu adevarat reprezentativi.

De altfel, am avut in permanenta negocieri cu sindicatele si cu liderii sindicali. Probabil ca pacea sociala, cata a fost, s-a datorat in mare masura acestui tip de dialog pe care l-am avut, dar si unui pragmatism si unor formule uneori vitale in care am exprimat ceea ce gandeam. In definitiv, eu cred ca discutam despre un interes comun - ca lucrurile sa mearga bine. Pentru ca, daca lucrurile se destrama si apar sfasieri sociale si dificultati de ordin economic, practic salariile castigate nu inseamna nimic. Inflatia stie sa le manance foarte repede. O inflatie crescuta distruge in cateva luni iluzia unui castig spectaculos la nivelul salariilor. Deci este o batalie pe care o ducem pe mai multe planuri, acela al sanatatii corpului economic, al ansamblului economic (care inseamna crestere economica, cresterea exporturilor, un deficit bugetar mic, proces de dezinflatie). Toate aceste lucruri inseamna conditii pentru ca salariile si nivelul de trai sa poata sa creasca.

Numai ca aceasta crestere nu se simte la nivelul fiecarei persoane. Dar iata ultimul sondaj la partide, optiuni de vot, PSD - 54%. Este incredibil! Am impresia ca exista o alta lume in afara televizoarelor, a ziarelor. Am avut 53% in lunile anterioare. E un sistem mai lax pentru evaluare, dar, oricum, e o usoara crestere. O usoara crestere si la PRM, de la 12,1 la 14,5. Liberalii scad de la 14,8 la 14,1, dar practic nu conteaza, este in marja de eroare a sondajului. PD scade mai mult de la 9,4 la 8,6. PNTCD - 1%, astea sunt deja chestiuni nesemnificative.

Nu va ingrijoreaza totusi aceasta crestere prea mare a partidului dvs.?
El nu creste, el ramane pe un platou. Barometrul are si datele pe ultimii doi ani, deci exista si graficele respective. Concluzia este urmatoarea: oamenii sunt nemultumiti, dar au incredere in guvern. Sau, altfel spus, nu exista inca o alternativa mai buna.

Asta e adevarat, din pacate.
Sigur, noi incercam, pe cat este posibil, sa rezolvam, pe termen scurt, si problemele legate de restructurarea economica. Dar realizam mai multe proiecte de schimbare si asta este de fapt marea dificultate. Si cele legate de macrostabilizare, prin intermediul FMI, si cele legate de NATO. Sunt niste costuri pe care, totusi, ni le-am asumat. O crestere a procentului din PIB. De asemenea, costuri suplimentare, legate de anumite operatiuni in Irak, cele de pe teritoriul Romaniei, cele legate de Uniunea Europeana. Pentru a beneficia de sprijinul Uniunii Europene, trebuie sa facem noi un efort deosebit ceea ce inseamna cheltuieli deosebite. In multe proiecte trebuie sa existe cofinantare nationala, care poate sa insemne un sfert sau o treime sau mai mult, pentru a beneficia de un anumit sprijin. Sigur ca toate aceste planuri de schimbare, care nu intotdeauna se suprapun, creeaza dificultati asupra structurii guvernarii. Altfel spus, nu suntem intotdeauna foarte simpatici prin ceea ce facem.

Mai ales in privinta sanatatii nu sunteti simpatici. Aici ati reusit sa va ridicati in cap toata lumea – bolnavii, directorii de spitale, medicii. Se mai spune si ca banii de la sanatate ar merge la partidul dvs. pentru alegeri.
Singura fraza cu care nu sunt de acord este ultima. Pentru ca nu au cum, ei sunt la CNAS si ar trebui sa mearga la d-l Cinteza, seful liberal al medicilor, doar dansul poate sa-i dea, altfel nu stiu cum ar putea sa ajunga. Practic, chestiunea banilor este legata fie de medicamente...

Un sistem sanitar fara legatura cu conditiile noastre

Dar ajung la Ministerul Sanatatii.
Nu. Acesta este farmecul sistemului nostru din sanatate. Noi, pe baza unei reforme, care dupa parerea mea a fost foarte prost gandita, am construit dupa anul 1993-1994 un sistem care nu are nici un fel de legatura cu conditiile de la noi. Ori este prea in urma, ori e prea avansat, nu stiu. Dupa parerea mea, care nu sunt specialist, sistemul acesta al medicilor de familie (spre deosebire de policlinicile acelea teritoriale) este mult prea avansat si el nu favorizeaza nici preventia in acest domeniu, nici urmarirea sanatatii copiilor s.a.m.d.

Pot sa va spun opt elemente pe care eu le-am sesizat in teritoriu. Dar nu mai avem ce sa facem. Practic, am construit un sistem in care, pana acum vreo doua luni, Ministerul Sanatatii era un fel institut de cercetare, pentru ca banii erau colectati si distribuiti de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Iar Parlamentul, in intelepciunea sa, dorea sa preia Casa in subordinea sa, sa se joace probabil cu banii respectivi. Sau nu stiu care era ideea. Am spus ca nu putem sa functionam cu doua guverne. Tot bugetul este administrat de guvern. Si atunci, l-am transformat pe presedintele Casei in secretar de stat si l-am pus la Ministerul Sanatatii. De abia acum a inceput o anumita coordonare a modului in care se colecteaza si se distribuie banii.

Dar stiti ca oamenii nu-si pot face analizele, ca cei mai saraci oameni trebuie sa ajunga la policlinicile cu plata, ca nu exista reactivi in spitale? E o situatie absolut dramatica.
Stiu. In acest moment, lucrurile sunt foarte dificile, pentru ca incercam sa punem putina ordine in sistem. Ce s-a intamplat? Anul trecut s-au alocat de la buget, conform aprobarilor Parlamentului. Parlamentul putea sa hotarasca sa ia de la Invatamant sau de la Interne si sa dea mai mult la Sanatate. Sau, nu stiu, sa importam niste bani, ca sa fie mai mare bugetul pentru Sanatate. Insa, in masura in care bugetul pentru Sanatate era fixat ca atare, directorii de spitale aveau obligatia sa ramana in cadrul bugetelor respective. Aproape nici un director de spital nu a respectat aceste coordonate de buget. S-au platit salariile - fara indoiala...

Ce facem in industrie trebuie sa facem si in sanatate

Sunt oricum foarte mici.
Mici, mari, nu stiu cum sunt la nivelul respectiv. Medicamentele nu s-au mai platit, insa. Si noi descoperim acum ca avem inca 8 mii de miliarde care trebuie sa mareasca bugetul Sanatatii de anul trecut. Banii de la Sanatate de anul trecut s-au dat toti. Dar mai sunt inca 8 mii de miliarde pe care spitalele ii transmit ca fiind de decontat. Si, din bugetul pe anul asta, statul trebuie sa ia de undeva si sa dea banii astia pentru anul trecut. Sistemul nu poate fi gestionat in felul asta. Pe de alta parte, noi am facut un lucru care a deranjat foarte tare. Am spus: pastram un numar de spitale de interes national si restul il dam la nivelul judetelor. Pentru ca am descoperit un spital care practic avea mai putini pacienti decat medici.

Sigur ca nimeni nu este de acord sa-si paraseasca locul, sa se duca in tara, intr-un spital comunal s.a.m.d. Aceasta reforma care a inceput este gestionata la nivel local, pentru ca noi spunem: dam suma de bani care revine judetului si v-o gospodariti cum vreti, faceti paturi etajate, reduceti paturi, adaugati paturi, pe noi nu ne intereseaza problema paturilor. S-ar parea ca noi ne apucam sa demontam paturile in judete. Nu, problema este sa utilizam cat mai eficient banii, realizand un numar rezonabil de rezolvari de sanatate pe fiecare institutie spitaliceasca. Este anormal ca cineva care trebuie sa-si faca trei analize sa stea o saptamana in spital, pentru a exista numarul de zile-spital care sa justifice nu stiu ce salariu. Putem sa imbunatatim sistemul si sa utilizam mai bine banii. Noi asta vrem sa facem.

Dar cat de repede faceti? Pentru ca este anormal ca persoana care a platit din greu impozite sa nu beneficieze de serviciile de sanatate.
Asa este. Putem sa facem la fel ca la Roman, sa tinem in continuare sistemul respectiv, fara sa-l restructuram. Dar pana la urma, tot noi vom plati, cu totii. De aceea, cand operatiunea aceasta de restructurare a inceput ceva mai viguros, n-au iesit pacientii sa demonstreze in strada. Au iesit medicii, au iesit asistentele, pentru ca noi am deranjat o multime de situatii care erau comode. Pana la urma, sunt afectati cei aflati pe locuri de munca care vor trebui restructurate. Ce facem in industrie cred ca trebuie sa facem si in sanatate. Trebuie sa vedem ce modificari au aparut in acest domeniu din punctul de vedere al prioritatilor, al tipurilor de actiune si pe aceasta baza sa luam decizii.

Cand credeti ca situatia se va regla?
In urma cu o saptamana s-a dat drumul la inca o transa de 2 mii de miliarde de lei, in special pentru medicamente. Acum patru sau cinci zile, s-au semnat contracte pentru doua transe, una in aprilie, alta in iunie, parca de 20 si ceva de miliarde. Cred ca informatia mea este corecta. Situatia se va imbunatati foarte mult in urmatoarele doua saptamani. Dar problema ramane. Pentru ca, practic, ceea ce se intampla anul acesta s-a intamplat si anul trecut. Ceea ce s-a intamplat anul trecut s-a intamplat si acum doi ani.

Acelasi sistem, in care medicii impingeau cheltuielile pentru medicamente in anul urmator, spunand ca nu poti sa planifici numarul de bolnavi. E adevarat. Dar nu este admisibil sa pastram o treime din spitale, care sunt, de fapt, un fel de camine pentru iarna pentru oameni care au dificultati. Noi vrem sa transformam aceste spitale in camine medico-sociale, dar atunci de acestea - nu le-as spune chiar azile, vor fi de fapt case pentru oameni care nu se descurca altfel - vor trebui sa se ocupe consiliile locale. Exista bani la Ministerul Muncii pentru aceste proiecte care nu au fost solicitati. Dar un astfel de camin-spital nu mai este o institutie strict spitaliceasca. Pentru cineva care sta intr-un spital intreaga iarna din cauza ca nu mai are unde nu mai este nevoie de 100% medici. Asa ca in aceasta institutie pot sa fie suficienti 15% medici. Desigur, aceasta regandire a sistemului creeaza foarte multa nervozitate.

CNSAS nu trebuie sa devina astazi o sursa de disputa politica pentru teme ale trecutului

Ultima intrebare: CNSAS. Ce parere aveti despre stadiul la care s-a ajuns dupa ce comisiile juridice au votat Raportul Predescu?
Parerea mea este: cu cat rezolvam mai rapid aceste lucruri, cu atat mai bine. Am spus-o de multe ori: orice decizie amanata ne costa. Din pacate, noi reincalzim supa aproape dincolo de momentul la care ea mai poate fi consumata. Tarile din jurul nostru si-au rezolvat problema cu Securitatile lor in primul an, in al doilea. O sa spuneti: de ce n-am facut-o atunci? Nu stiu. Poate ca nu sunt eu cel mai potrivit pentru a raspunde la intrebarea asta. Noi nu trebuie acum sa ne concentram, cu prioritate, pe aceste teme.

Trebuie sa le rezolvam intelept, trebuie sa vedem ca CNSAS este necesar, trebuie vazut in continuare cum poate sa functioneze, pentru ca acum el este complet blocat. Si atunci, daca e nevoie de niste modificari ale legii, e in ordine, daca e nevoie sa intre si alti oameni in aceasta structura sa intre. Pentru ca Consiliul CNSAS in momentul de fata este o jucarie a catorva oameni care au cu totul alte obiective decat cele pe care le avea in vedere Ticu Dumitrescu. Noi am fost cei care, in opozitie fiind, am sprijinit Legea Ticu Dumitrescu. Eu cred ca Ticu Dumitrescu este simbolul acestei orientari.

Exista in mod evident un blocaj care trebuie solutionat intr-un mod sau altul. Si asta este de fapt problema Parlamentului, nu vreau sa ma amestec. Dupa parerea mea, CNSAS trebuie sa continue, numai ca el trebuie sa faca exact ceea ce el a fost destinat sa faca. Nu trebuie sa devina astazi o sursa de disputa politica, pentru niste teme ale trecutului.

25 martie 2003

 

Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu

Nota redactiei:
* Interviul a fost facut cu doua ore inainte de anuntul oficial al semnarii protocolului.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22