ADRIAN PAPAHAGI: Trădările dreptei au adus PSD la putere. Acum e datoria ei să le repare

De ce v-ați dat demisia din Mișcarea Populară? Nu ați oferit încă o explicație clară.

Dimpotrivă, cred că am fost extrem de clar, dar nu am vrut să fac din acest gest un caz mediatic sau de orgoliu personal. Cunoașteți episodul Marin Anton, care pentru mine ridica o problemă principială. Dincolo de persoana în sine, extrem de controversată, era vorba de imaginea partidului, de identitate și de resurse umane. Ce identitate dorește să asume acest partid, pe care-l fondasem, alături de alți colegi, cu câteva luni în urmă? Ce vrea să devină? Un partid în care să vină oricine, fără alte criterii majore decât eventual utilitatea imediată, sau un partid care să se adreseze și nemulțumiților de politică, românilor sătui de reciclarea unor figuri obosite și expirate moral? Mi se părea inacceptabil să fie primit în partid cineva care trădase dreapta, trecuse din PDL la PNL cu trei zile înainte de a cădea Guvernul Ungureanu, cineva care a ajuns în actualul parlament ca uselist, purtat de valul „Jos Băsescu!“, și a votat pentru superimunitate în „marțea neagră“. Cu oameni de acest gen nu poți să mergi niciodată foarte departe: într-un moment de răspântie, te vor trăda.

Pe lângă toate, mi-am dat public cuvântul că voi demisiona dacă se trece peste opinia mea. M-am simțit dator să fac acest gest de onoare. În fine, această decizie mi-a oferit ocazia să-mi pun o ordine în priorități, să mă întorc la universitate cu toate motoarele, să-mi văd în primul rând de publicații și de cariera academică. Ceea ce nu înseamnă că nu-mi pasă de PMP și că mă pot rupe așa ușor de politică...

PMP s-a prezentat inițial ca un partid nou, cu altfel de oameni, care se adresează nemulțumiților... Diferența dintre acel mesaj și realitate pare destul de mare acum.

Eu aș fi văzut acest partid, așa cum a spus-o și președintele Băsescu la un moment dat, în logica anului 2016. Un partid se construiește greu, își creează în primul rând mecanismele democrației interne, credibilitate, doctrină, politici publice, programe credibile pentru societate, mesaje-forță și își recrutează membrii cu o anumită grijă.

Timpul nu a avut însă răbdare. Partidul seamănă azi cu o mașină care gonește pe autostradă spre alegerile europarlamentare, iar cei din mașină șurubăresc din mers, mai pun o piesă, montează ambreiajul, accelerația, frâna – frâna e extrem de importantă, că altfel te duci drept în zid. Asta e PMP: o mașină performantă, dar care se construiește în timp ce gonește cu o viteză incredibilă. Și atunci se construiește cu ce poate, și cu piese reciclate, din care unele sunt poate chiar defecte. Eu înțeleg această urgență. Aș vrea să treacă alegerile europarlamentare și să văd cum se reașază acest partid, pentru a ști dacă merită să mă reîntorc în el.

Acest abandon al ideilor inițiale se datorează exclusiv presiunilor puse de alegerile europarlamentare sau sunt alte motive?

Cred în primul rând că partidul acesta, PMP, este, cu toate defectele lui, mai bun decât altele. O dovedește și lista pentru alegerile europene, care e profund onorabilă și conține mai multe nume de bună calitate decât orice altă listă de partid. Apoi, să nu uităm că PMP e inspirat de Traian Băsescu, care de orice poate fi bănuit, dar nu de lașitate și lipsă de viziune. Acest om și-a pus pielea la bătaie pentru două-trei idei majore. Deci există garanția morală și politică a președintelui, care a ținut linia independenței justiției, linia reformei statului și linia europeană, atlantistă.

A doua garanție e conducerea acestui partid, oameni care nu pot fi bănuiți de nimic rău: Baconschi, Tomac, un politician tânăr și cinstit, plus fondatorii Fundației, Funeriu, Lăzăroiu și alții, cu toții oameni de principii.

Al treilea lucru care face ca acest partid să fie interesant este așteptarea populară. Unele partide s-au demonetizat, s-au uzat moral, ca brand. Partidul acesta aduce o prospețime, un suflu nou.

Ceea ce mi-am dorit a fost menținerea acestui suflu și chiar a unui anume idealism. Am spus-o adesea: idealismul nu este o prostie inactuală, este pragmatismul lucrurilor superioare. Este foarte pragmatic să fii coerent cu tine și cu principiile tale, fiindcă lumea te recunoaște și te identifică mai ușor; chiar dacă ia un timp, la un moment dat ți-ai fidelizat un public care te va urma. Dacă nu ești principial, lumea nu mai știe de unde să te ia și foarte curând te lasă baltă. S-a întâmplat inclusiv cu PDL, a cărui încredere a fluctuat de la peste 35% la circa 15% cu ARD. Când 20% din electorat te abandonează între două scrutine înseamnă că n-ai fost consecvent, n-ai fost identificabil doctrinar și identitar. În politică, până la urmă, principialitatea aduce beneficii pe termen lung. I-a adus și lui Traian Băsescu, de destule ori.

De asemenea, ca într-un partid lucrurile să meargă bine, ca să nu se nască suspiciuni între colegi sau urile acestea fratricide care până la urmă au destrămat PDL, este esențial să ai reguli și proceduri clare și să te ții de ele. Cel mai periculos lucru este să cultivi grupuri informale de decizie și proceduri paralele – una votăm și alta iese.

Asta trebuie să înțeleagă toți pe dreapta: nu are sens să se ia la întrecere cu puterea, încercând să exceleze în tipul de politică pe care îl practică PSD. Moștenitorii Securității și ai PCR vor avea mereu mai multe resurse de demagogie, de minciună, de ticăloșie. Și atunci trebuie să fii altfel, ca lumea să creadă în tine și să te identifice ca alternativă: așa au câștigat Constantinescu și Băsescu, nu imitând metodele PSD.

Și e altfel? N-a ratat PMP această șansă?

N-a ratat-o, dar a pus-o (doar în parte și doar temporar, sper) între paranteze, în această urgență a construirii unui partid din mers. Din nefericire, PMP n-are timp să se definească, să se organizeze și să câștige niște alegeri în același timp. Dar să nu-i judecăm prea aspru: PNL a trecut de la dreapta la stânga, PDL de la stânga la dreapta, iar alte partide, precum PPDD sau PC, nici azi nu au o doctrină clară. Spre deosebire de ele, PMP s-a născut pe dreapta, ca prelungire a unui program reformist, și nu dă semne de deraiere de la această traiectorie.

Sondajele arătau că partidul, sub auspiciile intelectualilor, cu valori, principii etc., nu creștea peste 5%. Venirea Elenei Udrea însă a dublat acest scor. Cum explicați?

Sunt mai mulți factori. Elena Udrea nu a venit singură, alături de ea au venit, la câteva zile după înregistrarea la tribunal, 15 deputați, diverse alte personalități, iar Fundației Mișcarea Populară i s-au alăturat mulți primari. Mai este și identificarea tot mai puternică a președintelui cu partidul, lucru care nu s-a întâmplat înainte de înregistrarea oficială a PMP. Președintele a declarat că va vota PMP, a participat la câteva acțiuni ale Fundației Mișcarea Populară alături de Emil Boc, un alt reper al dreptei. Așadar, factorul major este chiar înregistrarea partidului: aceasta i-a dat credibilitate și i-a conferit o mai mare atractivitate decât putea avea anterior.

Credeți că ar fi fost mai bine ca Elena Udrea să nu vină în partid?

Nu cred asta. Eu cred că toți oamenii care se recunosc în președintele Traian Băsescu trebuie să adere la acest partid. Partidul e inspirat de Traian Băsescu, e partidul care și-a propus să ducă mai departe programul reformist al președintelui, deci mi se pare normal ca oamenii care cred în Băsescu să fie aici. Elena Udrea poate fi suspectată de orice, dar nu că n-ar crede în Traian Băsescu și n-ar fi alături de el în orice situație. Deci Elena Udrea își are locul în acest partid și este o voce extrem de sonoră a acestui partid.

Principala voce.

Fiindcă interesează opinia publică: aceasta e o realitate obiectivă. Poate că eu aș fi capabil să spun lucruri mai elaborate decât Elena Udrea despre doctrină, despre principii, dar eu interesez opinia publică mai puțin decât ea. Dacă merge Elena Udrea pe stradă, presa o filmează, iar lumea se oprește să-și facă poze cu ea, dacă merg eu, trec neobservat. Asta e situația și trebuie să o acceptăm. Poate va veni momentul când vor fi mai interesanți Funeriu, Baconschi, Cristi Preda sau alții, dar actualmente Elena Udrea e subiect de interes major pentru presă și opinia publică – inclusiv pentru dumneavoastră, Andreea Pora.

Sondajele arată că PMP se bate pe electoratul PDL-Băsescu, că din afară nemulțumiții, indecişii nu sunt atrași. Iată, PSD se menține la niște cote foarte înalte. Cum vedeți acest lucru?

Când a apărut, PMP avea 4-5%. Acestea nu veneau de la PDL, ca dovadă că partidul condus de Vasile Blaga își conserva procentele în toate sondajele. Era deci un electorat nou, căci nu se produsese transferul dinspre Băsescu și Boc spre PMP. După ce PMP s-a înregistrat și a crescut numărul vocilor sale publice, al acțiunilor pe stradă, PDL a început să scadă, iar PMP să crească: o parte din electoratul PDL s-a transferat la PMP. Eu cred că nu s-a terminat acest proces datorită, în primul rând, președintelui Băsescu.

Dar eu unul aș fi nemulțumit dacă PMP nu mai e interesat să atragă din afara acestui bazin, cu alte cuvinte, dacă se limitează la electoratul tradițional al PDL. Logica inițială era ca PMP să se adreseze unui electorat mult mai amplu, inclusiv celui indecis, care înseamnă milioane de oameni. Dacă PMP ar putea mobiliza măcar 5-10% din cele 9 milioane de români – în majoritatea lor, clasă mijlocie – care nu votează, ar obține un rezultat excelent. E o întreprindere mult mai complicată decât să cooptezi electoratul tradițional al PDL, pe care știi cum îl atragi la vot. Aceasta era miza pe care aș fi încercat să o reprezint eu, de pildă, în acest partid. Din păcate, ea nu mai este o miză majoră la aceste alegeri. Înțeleg și logica electorală a acestei opțiuni, fiindcă alegerile europarlamentare sunt alegeri de activ de partid, fără un real interes public, cum sunt cele prezidențiale.

Este o problemă fragmentarea dreptei, bătălia pe același electorat?

În tot răul este și un bine. În primul rând, nu cred că o singură listă de dreapta, făcută eventual de Vasile Blaga, ca lider al (încă) celui mai important partid, era mai bună decât suma de liste concurente. Cred că nici Cristi Preda, nici Siegfried Mureșan, nici Teodor Baconschi, nici Daniel Funeriu, nici chiar Monica Macovei, la nivelul la care era ea acceptată și receptată în PDL, nu ar mai fi fost pe listă. Monica Macovei era o prezență extrem de deranjantă în PDL, datorită principiilor etice pe care le apără, și știu că mulți lideri PDL ar fi vrut să nu o mai vadă pe listă. În mod paradoxal, Monica Macovei are acest loc binemeritat pe lista PDL și datorită concurenței cu PMP.

În al doilea rând, nu cred că PDL însuși s-ar fi dinamizat așa cum s-a dinamizat în ultima vreme, dacă nu ar fi existat concurența cu PMP. Și invers. Ați văzut cum au dormit în 2013. Brusc, au început să facă mitinguri peste mitinguri, într-o încercare de a vedea cine adună mai mulți oameni în piață. Pe piața dreptei concurența e pozitivă, căci ea înseamnă, până la urmă, și mai multă opoziție față de PSD-PC.

Dar noi știm din experiența românească faptul că fragmentarea dreptei, trădările dreptei au favorizat întotdeauna PSD.

PSD a fost adus la putere de dreapta, asta trebuie înțeles foarte bine. În primul rând de pseudodreapta PNL, care a trădat. Fiindcă Tăriceanu și Antonescu – aceste două persoane, nu altcineva –, într-o cârdășie sinistră cu Voiculescu, au adus la putere PSD. Sper ca încet, încet, electoratul lor să înțeleagă lucrul acesta și să-i pedepsească, votând cu dreapta adevărată.

În al doilea rând, știm că Guvernul Ungureanu a fost dat jos inclusiv prin trădări interne. Deci, până la urmă, prin trădări interne și externe, dreapta a adus la guvernare PSD.

Acum este datoria dreptei să repare aceste trădări. E datoria dreptei să se unească și este datoria PNL ca în turul al doilea la prezidențiale, în care Antonescu nu va intra, să se răscumpere, sprijinind candidatul dreptei. Abia atunci vom putea spune că PNL s-a spălat de păcate. Dacă PNL trădează a doua oară și vrea să refacă USL, sprijinindu-l pe Ponta, s-a terminat. Dacă însă PNL își dă seama cât de mult a pierdut el însuși în acești ani și cum nu s-a ales cu nimic, are o șansă. PNL azi e în afara guvernării și, mai grav, compromis doctrinar, compromis față de electoratul lui, compromis față de partenerii occidentali, compromis în logica statului de drept: acesta e prețul îmbrățișării cu PSD. Cei care anunță acum alianțe cu PNL și le fac cu ochiul, cum văd la Vasile Blaga, greșesc major. PNL trebuie să demonstreze că nu va trăda a doua oară dreapta, sprijinind în turul doi al alegerilor prezidențiale candidatul acesteia.

Tot ce se întâmplă în ultima perioadă pare să facă mult mai complicată o eventuală alianță după europarlamentare. Blaga a spus-o explicit.

Și Blaga, și ceilalți lideri ai dreptei sunt politicieni trecuți prin foarte multe și s-au obișnuit cu lupta partinică și compromisurile aferente. În 25 de ani de democrație, toți s-au înjurat și s-au împăcat de nenumărate ori. Cred că liderii dreptei se vor așeza la masă, fiindcă sunt totuși oameni responsabili şi raționali. Își dau seama că își duc partidele spre dezastru dacă nu o vor face, că duc România spre dezastru – ceea ce e mult mai grav.

Apoi, să nu uităm că partidele sunt un simplu instrument. Partidul nu e scop, ci mijloc, e un vehicul, e mașina de care ziceam. Scopul e să ajungi undeva, scopul e să duci țara undeva. Când mijlocul nu mai corespunde, când mașina ți s-a stricat, faci alta nouă. PMP e acel mijloc mai performant, înspre care se îndreaptă mulți de la PDL. Tot mai mulți vor alege acest vehicul nou, mai modern și despre care speră că va merge mai repede și mai bine.

Credeți deci că vor ajunge totuşi să susțină un candidat comun? Și cine ar putea să fie acest candidat, că e inflație?

În noiembrie 2014, lupta la prezidențiale va fi decisă de voturile de dreapta. Victor Ponta sau oricine altcineva din stânga va ajunge în turul doi, dar cu 40% va mai avea nevoie de 10%. Dreapta unită va putea să obțină peste scorul PSD.

Dreapta unită poate să-i opună lui Ponta pe Emil Boc, un fost premier de forță, care sper că a fost reevaluat de electorat. Sper că oamenii au înțeles că a fost în primul rând un om cinstit, care a spus adevărul, un om curajos, care până la urmă a scos România din criză. Eram pe buza prăpastiei și azi avem creșterea economică cu care se laudă Ponta.

La fel, dreapta poate veni cu Mihai-Răzvan Ungureanu. Deși nu a avut timp să confirme mare lucru ca prim-ministru, e un om de care se leagă multe speranțe de înnoire, de viitor. Sunt candidați puternici, dacă sunt bine susținuți. Și Cătălin Predoiu e un politician onest, dar are o notorietate foarte mică, nu crește în sondaje, nu are carismă, nu e un rodat ca șef de partid sau candidat – pare mai degrabă expresia disperării lui Vasile Blaga. Ceea ce demonstrează că Vasile Blaga n-ar fi trebuit să dorească președinția PDL.

Situația de față nu este atât de disperată cum pare și eu cred că liderii dreptei, raționali fiind, își vor da seama fiecare ce au greșit și vor găsi o soluție comună. Cu toții au câte un hybris, ca să folosesc termenul lui Aristotel referitor la tragedia greacă. Vina fiecăruia este lipsa de măsură – căci asta semnifica hybris în greacă. Cred că unii trebuie să înțeleagă că în politică nu poți să fii mereu doar june-prim sau primadonă. Uneori mai trebuie să joci și roluri de coloratură sau roluri de sprijin. Liderul dreptei, de facto și de jure, este Traian Băsescu: este singurul care are statura de om de stat, discursul unui excelent politician, experiență politică majoră și tribuna de la care să vorbească și să-l asculte toată lumea. Cred că va trebui acceptat leadership-ul lui Traian Băsescu, iar acesta va trebui să-și accepte un succesor, recunoscut și urmat de întreaga dreaptă. În ce mă privește, n-am nici o rezervă să fac campanie pentru oricine va fi candidatul unic al dreptei, pentru a evita ca Ponta, Antonescu sau alt fost uselist să ajungă președintele României.

Dar pentru situația în care va intra, să luăm și această variantă, Antonescu în turul doi, care ar trebui să fie poziția dreptei, a PDL, a PMP? Ar trebui să susțină un Antonescu pentru că e „răul cel mai mic“, doar ca să nu iasă Ponta?

Niciunul dintre acești doi oameni nu e răul cel mai mic. Cred că singura poziție care ar permite dreptei să iasă cu fața curată dintr-o opțiune imposibilă este să spună clar că nu există alegere între Ponta și Antonescu: sunt la fel de nocivi, chiar dacă în moduri diferite.

Asta nu înseamnă să-l scoți pe Ponta președinte?

Datoria dreptei este să-i înfrângă, pe rând, pe amândoi. Repet: Ponta și Antonescu sunt la fel de amorali, lipsiți de patriotism și găunoși. Antonescu este omul sub care a înflorit un PNL penal: Chițoiu, Fenechiu, Rușanu, doamna Câmpeanu, Vlasov... Pe aceștia nu i-a inventat Ponta, deși sunt la fel de corupți ca baronii PSD Nicușor Constantinescu sau Nicolescu.

În viziunea mea, Antonescu nu poate fi reabilitat. Omul acesta a avut constant un discurs antiamerican, antieuropean, a scos steagul NATO de la Cotroceni, se teme de Departamentul de Stat, a patronat corupția din PNL, a contribuit să aducă PSD la guvernare, a fost răsfățatul Antenelor și asista cu deliciu la linșajul oamenilor ca dumneavoastră sau ca noi. Antonescu nu are cum să fie reabilitat în viața asta; poate în cea de după, dacă o vrea Dumnezeu.

Dar vedeți că poziția președintelui a fost mult mai nuanțată.

Președintele este într-o logică mult mai politică decât mine. Mie mi s-a părut că transmitea niște mesaje politice subliminale către electoratul PNL. Eu vă spun, ca intelectual, ce voi face. Nu voi participa la un scrutin în care va fi de ales între Antonescu și Ponta, așa cum n-am participat la scrutinul în care trebuia să alegem între Vadim Tudor și Iliescu. Nu ai cum să votezi între... nu zic tuse și junghi, între SIDA și cancer. E ca și cum ți s-ar oferi alternativa: de ce vrei să mori, de SIDA sau de cancer? Pefer să mă țin departe de amândouă. Un Johannis ar putea fi susținut. În niciun caz Ponta, Tăriceanu sau Antonescu. Sunt personalități compromise definitiv, moral, intelectual, doctrinar, politic; sunt terminate pentru mine.

Dacă oricare dintre aceștia câștigă, dreapta va trebui să se construiască în mod extrem de convingător, să constituie o alternativă reală și să câștige în 2016 și 2019. Pentru că totuși trebuie să fim optimiști, cred că un bloc de 25-27% creat prin fuziunea sau alianța partidelor de dreapta poate învinge PNL în primul tur al alegerilor prezidențiale, și apoi PSD. De aceea, mizez și pe raționalitatea unui om ca Vasile Blaga. Îi contest leadership-ul, dar nu îl contest pe el ca om. Oameni raționali ca Blaga, Tomac sau Ungureanu vor pune în față interesul României, vor face un bloc puternic și candidatul lor va intra în turul doi.

Cum vi se pare acest mesaj, venit insistent dinspre PMP, că PDL este antibăsist? Este PDL antibăsist acum?

O parte a conducerii PDL a devenit „antibăsistă“, o parte era dinainte. Nu uitați toate mesajele transmise de Cezar Preda, de Andreea Paul, de Adriana Săftoiu, de Radu F. Alexandru. Oamenii aceștia s-au manifestat adesea împotriva președintelui Băsescu.

Partidul în sine, militanții, nu sunt „antibăsiști“. Dar esența, pentru mine, nu e raportarea la Traian Băsescu, ci la ceea ce reprezintă acesta. Or, Băsescu a reprezentat tot timpul încercarea de a primeni politica. Uitați-vă ce oameni a promovat în politică, începând cu Macovei, Preda, Baconschi, Funeriu, Ungureanu, Neamțu, chiar și eu. Toți oamenii care manifestă o preocupare etică, reformistă în tabăra dreptei au fost sprijiniți de președinte.

Apoi, să nu uităm că Băsescu a obligat PDL să respecte justiția. Chiar și când unii primari sau deputați mai mergeau la pușcărie sau erau incompatibili și crâcneau, Băsescu a urmat linia roșie a independenței justiției și nu s-a transformat în protectorul tuturor bandiților, ca Ion Iliescu.

Dacă scorul PMP va fi de 10%, înseamnă că acesta este electoratul lui Băsescu?

Nu. Înseamnă că atât a putut fi mobilizat din nucleul dur al electoratului lui Băsescu. Să faci un partid de la zero și în câteva luni să-l aduci la 10-12% este un lucru nemaîntâlnit în politica românească. Asta nu înseamnă că electoratul lui Băsescu e doar atât. Vedeți voturile reale obținute de Băsescu în campaniile pe care le-a purtat. Omul acesta în viața lui n-a pierdut o alegere. Un scor de 10% pentru PMP va fi un succes, îi va permite să intre în jocul mare.

După europarlamentare PMP va avea un congres; trebuia să aibă acum, dar l-a amânat. Credeți că Udrea va ajunge, ar trebui să ajungă președinta partidului?

Eu nu sunt un om care se ascunde după cuvinte. Dacă aș fi crezut în Elena Udrea ca lider, la congresul PDL aș fi sprijinit-o pe ea, nu pe Monica Macovei. Asta nu înseamnă că d-na Udrea nu are calități, că nu are justificări să vrea să fie șeful partidului. Iar dacă e votată, va și fi. Dar eu nu o voi sprijini.

Cum vă explicați că, totuși, colegii dvs. din fosta grupare reformistă o sprijină cu atâta entuziasm?

În partide există oameni care se ghidează exclusiv după busola lor morală și politică și oameni care se uită în ce direcție merg lucrurile și intră repede în mainstream. Majoritatea, din păcate, sunt din a doua categorie.

Inclusiv Cristian Preda?

Majoritatea, nu dau nume. Cristian Preda a fost și el alături de Monica Macovei, este un reformist. Acum, Preda are alte priorități. Prioritatea lui este să intre din nou în Parlamentul European, ca să-și continue treaba acolo. Așa cum și prioritatea Monicăi Macovei este să intre în Parlamentul European. Această prioritate comună a celor doi a schimbat un pic ordinea celorlalte priorități. Fiecare este într-o poziție în care nu se simte integral confortabil.

Asta nu înseamnă că devin oameni mai puțin respectabili sau admirabili și că n-ar merita să ajungă din nou în PE, ceea ce le doresc amândurora. Vor intra, cu siguranță, în PE, ceea ce e foarte bine pentru țară. Dar nu asta mă interesează pe mine. Pe mine mă interesează o linie principială.

Cum vedeți faptul că d-na Elena Băsescu nu mai este pe liste? Ar fi fost o greșeală?

Eu am felicitat-o pe Elena Băsescu pentru decizia sa. Am fost singurul din zona PMP – singularizarea nu e neapărat profitabilă în politică – care, întrebat fiind acum două-trei săptămâni, am spus că nu consideram potrivit ca Elena Băsescu să candideze pe listele PMP. De ce? Dintr-un motiv simplu: toată campania orchestrată de adversarii PMP s-ar fi redus la prezența Elenei Băsescu, ceea ce ar fi pus în umbră mesajul electoral al partidului, diferența pe care o fac oameni ca Preda, Baconschi, Siegfried Mureșan, Funeriu și alții. S-ar fi vorbit de nepotism, care nu e aici, ci pe listele pline de neveste vesele ale PNL și PSD.

Dacă, în schimb, Elena Băsescu ar fi candidat independent, ar fi luat voturi de la PMP. Niciuna dintre variante nu era bună. Așa că singura variantă corectă e aceasta. Cred că PMP dă o lecție de morală și de bun-simț celorlalte partide politice: acum e rândul PSD și PNL să se justifice. PMP are o listă onorabilă și chiar mai bună decât PDL sau FC.

Credeți că trebuie ieșit cumva din această logică politică și electorală și făcut un soi de pact de neagresiune, cum a propus Cristian Preda?

Nu poți, dacă vrei să câștigi, să lauzi lista PDL. Trebuie să te lupți cu ea. Așa cum nici de la PDL nu ne așteptăm să laude lista PMP. În logică politică și electorală, nu ai cum să faci un pact de neagresiune, decât unul de agresiune până la ultimul oscior. Ca în povestirea absurdă a lui Urmuz, Algazy și Grummer, în care cei doi asociați încep să se mănânce unul pe altul: Algazy (care nu lua mită) a terminat primul... Deci până la ultimul os va fi lupta aceasta; e în logica electorală și o știu și unii, și alții, că sunt oameni politici.

Nu cred deci în pacte de neagresiune. Bun, lupta poate fi loială, nu ești obligat să-l ataci pe nedrept pe celălalt. Dar poți să arăți compromisurile pe care le-a făcut, poți să pui în valoare ce ai tu mai bun. Lupta trebuie luată și ca joc politic – un joc secund, mai impur – în care lovești în celălalt nu neapărat fiindcă îl urăști, ci fiindcă trebuie să câștigi.

Credeți că electoratul înțelege acest lucru?

Nu, electoratul nu înțelege acest joc. Oamenii nu cunosc dedesubturile pe care le cunoaștem noi, nu cunosc trădările unora, lașitățile altora, nu cunosc interesele și mobilurile fiecăruia. Oamenii văd această scenă și li se pare că am înnebunit cu toții.

Până la urmă, însă, e și o decantare, o luptă între generații, între nou și vechi, este și o reașezare a unei tabere care a pierdut. Uitați-vă ce s-a întâmplat în UMP în Franța: s-a certat tabăra Copé cu tabăra Fillon și nici astăzi nu s-au împăcat, și-au negat fostul lider, pe Sarkozy, aflat azi în procese. Adesea, când se pierd niște alegeri, se intră într-un moment mai turbulent, de reașezare. Practic, tabăra dreptei se reașază.

Ungureanu putea să fie șeful PDL și al dreptei unite încă din vara lui 2012. În loc să zică „sunt pedelistul vostru“, le-a zis „fiți ungurenii mei!“. Ei n-au vrut să fie ungurenii lui, au vrut să rămână pedeliștii lui Blaga sau ai lui Băsescu, iar Ungureanu astăzi nu-și găsește locul. Neamțu era și el pe scena mare a politicii. Putea să zică: „sunt în echipa voastră“. A preferat să aibă propriul lui partid de 1%. Îi respect curajul și opțiunea doctrinară, dar mă tem pentru viitorul Noii Republici. La rândul lui, Vasile Blaga putea să rămână un excelent secretar general al PDL. A vrut să fie șef. S-a văzut că nu poate și a trebuit să-l inventeze pe Cătălin Predoiu pentru a proiecta în public imaginea viitorului.

Iată, lucrurile acestea costă. Evident că electoratul nu înțelege de ce acești lideri nu pot colabora. Totuși, eu cred că, după acest episod care a urmat alegerilor din decembrie 2012, va veni momentul raționalității. Știți ce e esențial? Interesul național, binele comun, acestea trebuie să ne ghideze. În 26 mai, liderii dreptei vor trebui să treacă peste toate. S-au luat la trântă, s-au ponegrit, dar țara e mai importantă. N-o putem lăsa pe mâna lui Ponta, nu putem privi ca niște caraghioși cum se vor înfrunta Ponta cu Antonescu, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Avem datoria să oferim alternativa. Și cred că lucrul acesta se va întâmpla.

Interviu cu ADRIAN PAPAHAGI, realizat de ANDREEA PORA