Pe aceeași temă
Sunteți un promotor al ideii de Intermarium, o formulă a statelor dintre Baltica și Marea Neagră de contrabalansare a Rusiei. Există o astfel de solidaritate regională? În ce condiții poate Intermarium-ul să devină o realitate?
Cu siguranță că un Intermarium nu poate fi o reacție emoțională. Și sigur nu reprezintă în sine o idee genială sau foarte atrăgătoare. Dar poate să apară din interesul comun al statelor potențial participante. Desigur, statele din afara UE și NATO sunt cele mai interesate din această perspectivă. Dar state precum Polonia și România, poate chiar Slovacia, într-o altă conjunctură politică, ar putea avea propriul interes într-o Ucraină stabilă. Dacă Ucraina se destabilizează profund, valuri masive de imigranți s-ar putea îndrepta spre UE. Iar un Intermarium ar putea apărea în momentul în care ar deveni limpede că nu există o altă opțiune. De exemplu, vom avea în curând o nouă administrație în Statele Unite. În cel mai bun dintre scenarii pentru Ucraina și Georgia, o administrație Clinton ar putea să fie foarte implicată în zona gri. În această situație, un Intermarium nu ar mai fi necesar. Un exemplu este tratatul dintre Statele Unite și Coreea de Sud, din 1953, prin care Washingtonul dă Seulului garanții de securitate, iar dacă se urmează o astfel de traiectorie, atunci Ucraina și Georgia și-ar rezolva problemele de securitate. În 3 sau poate 5 ani, dacă nicio altă opțiune nu capătă contur, iar aceste state rămân în zona gri, devenind o pradă lăsată la cheremul Rusiei, atunci poate ar veni momentul în care trebuie gândit ceva cu totul nou, iar Intermarium-ul poate fi o astfel de alternativă.
Care este stadiul reformelor și al transformării Ucrainei? Cum se poate europeniza o țară unde elitele politice sunt încă predispuse unor impulsuri oligarhice?
Sunt trei aspecte despre care trebuie să vorbim: dimensiunea politică internă ucraineană, Rusia și rolul Vestului. Pe plan intern, situația nu este atât de bună pe cât ne-am dori. Poroșenko încearcă practic să recreeze vechiul sistem sub o etichetă nouă și cu oameni noi. Rămân însă optimist pentru că avem o situație diferită, una în care elitele politice au devenit mai puțin importante. Societatea civilă rămâne mobilizată, activă, are un imens capital social, este foarte prezentă în presa din Ucraina, are o reputație bună și exercită o imensă presiune. Nu este doar o presiune din perspectiva responsabilizării elitelor (accountability), dar mai mult vorbim de promovarea legislației reformiste. Există o coaliție a societății civile care presează în fiecare lună pentru legi noi. De cealaltă parte, avem comunitatea donorilor internaționali (FMI, UE, ambasadele occidentale) și care deseori cooperează cu societatea civilă, creionând o situație în care ai o elită politică sandwich, presată din două direcții și care reacționează, încearcă să submineze întregul proces, deși există insule reformiste și în interiorul statului. În timp, cred că reformele vor avea succes. Această combinație de societate civilă și organizații internaționale are instrumentele, voința, expertiza de a schimba sistemul. Problema este că toate acestea s-ar putea să nu fie suficiente. Cu cât mai mult succes are Ucraina, cu atât mai agresivă o să devină Rusia, încercând să submineze tot progresul. Sudul și Estul Ucrainei vor avea probleme în a atrage investitori, în a-i ține pe tineri acolo. Cine ar vrea să investească în Mariupol astăzi, altfel un oraș industrial foarte important pentru Ucraina? În aceeași situaţie se află Odessa sau Harkov. Toate sunt regiuni cu un viitor imprevizibil pentru că nu se știe ce mai plănuieşte în viitor Moscova. Există diverse opțiuni pentru a rezolva aceste incertitudini: una este Intermarium-ul și care cel puțin ar furniza un pic de susținere din partea statelor de pe Flancul Estic, ceea ce ar putea schimba percepția în Moscova, ridicând mizele politice. În acel moment, Moscova nu ar avea de înfruntat un singur stat, ci o alianță. O altă opțiune ar fi aceea ca Vestul să ofere o formă de risk insurance politic, mai ales pentru Estul și Sudul Ucrainei, zone care vor rămâne captive într-o depresiune economică. Ideea îi aparţine lui George Soros. Vestul în sine trebuie să fie gata să mărească mizele, iar cea mai importantă pârghie pe care o are la dispoziție este sancționarea importurilor, mult mai eficientă decât sancționarea exporturilor. Asta ar crea o altă amenințare pentru regimul lui Putin, dacă veniturile din exportul petrolului încep să scadă semnificativ, dezechilibrând bugetul național. În acel moment, vor fi obligați să aleagă între două pericole: scăderea veniturilor, care afectează sustenabilitatea politică a regimului, sau succesul Ucrainei.
De ce s-a simțit Rusia atât de amenințată prin semnarea unui acord de asociere la Uniunea Europeană? În sine, statutul nu echivalează cu cel de membru în UE sau NATO.
Pentru Rusia, există o dimensiune politică internă foarte sensibilă. În aceste state, Georgia sau Ucraina, ar putea apărea contramodele care pot fi văzute drept alternative chiar în Rusia, transformându-se într-o amenințare existențială pentru regimul Putin. De asta au reacționat atât de agresiv. Pentru Rusia, europenizarea are o miză existențială. De asta, una dintre modalitățile prin care putem reacționa este să creăm o altă amenințare pentru regim prin sancționarea importurilor. Rusia trebuie să mențină un nivel minim de bunăstare socială. Auzim deseori că poporul rus este gata să îndure sacrificii enorme și se va afla întotdeauna de partea regimului. Până la urmă, totul este condiționat. O minimă stabilitate economică trebuie să fie oferită. Altfel, rușii nu vor fi de acord să sufere indefinit pentru orice o chestiune externă.
Cum evaluați tipul de amenințare pe care Rusia îl reprezintă pentru Occident?
Rusia nu este o amenințare strategică pentru că, în sine, Rusia nu are nimic de oferit. Nici ideologic și nici nu este vreun contramodel. Problema cea mare însă o reprezintă contradicțiile care există în Uniunea Europeană și la nivelul Occidentului. Rusia caută punctele slabe, încercând să le exploateze și să le amplifice. Sprijinul pentru Trump intră în această categorie. Brexit-ul a fost o problemă internă britanică pe care Rusia a speculat-o. Să ne amintim că Farage era un obișnuit al televiziunii Russia Today. Și poate cel mai puternic instrument pe care îl au la dispoziție și care i s-a oferit Rusiei mai degrabă decât să fi fost creat este criza refugiaților. Ce pot face acum este să escaladeze în Siria, generând și mai mulți refugiați în UE, amplificând presiunea asupra Europei și mărind influența partidelor de extremă dreaptă, cele mai multe fiind pro-ruse. E ca un perpetuum mobile. Amplifică problema siriană și apoi profită de pe urma acesteia. Nu sunt sigur că a fost un calcul în acest sens de la început, dar acum avem un cerc vicios: măresc numărul de refugiați, crește susținerea pentru partidele de extremă dreaptă, șubrezind poziția internă a unor lideri precum Merkel. Este o strategie sinistră.
Ce ar fi trebuit să învățăm din modul în care Rusia a instrumentalizat și practicat războiul hibrid în Ucraina?
Ceea ce Ucraina, Georgia și chiar și Moldova ne arată este că, dacă aceste state rămân în zona gri, situația rămâne tectonică, instabilă. În sine, fenomenul nu este nou. Dar am pretins că zonele gri din ordinea internațională nu vor crea probeme. Fosta Iugoslavie a fost un fel de avertisment timpuriu în acest sens. Dacă NATO se extinde și nu merge până la capăt păstrând aceste state în zona gri, ele rămân la cheremul Rusiei. Sunt up for grabs, cum se spune. Pe de altă parte, ceea ce este nou ține de transformarea informației în armă, inclusiv impactul pe care Rusia îl are în media occidentală. Spre exemplu, în 2014, în Germania mulți credeau în narațiunea Rusiei, că intervenția rusă era una umanitară, de a proteja minoritățile ruse în fața puciului orchestrat de forțe naziste. Reprezentantul Rusiei în Germania era pe toate televiziunile explicând cât de rea este Ucraina și cum nu respectă drepturile vorbitorilor de rusă. Însă de departe cea mai importantă consecință a transformării informației în armă politică și ideologică este otrăvirea opiniei publice din Rusia. Aici este provocarea strategică a Occidentului. Kremlinul folosește eurasianismul, conspiratologia și antiamericanismul ca instrumente. Însă spiridușul a ieșit din sticlă. S-a deschis Cutia Pandorei. Zeci de milioane de ruși cred în această narațiune că America vine după Rusia. De aici nevoia de a-i rezista în Siria și Ucraina. Vestul trebuie să comunice cumva cu rusul de rând, semnalând că nu îi suntem inamic. Pe termen lung, otrăvirea minților opiniei publice rămâne marea problemă. Acest tip de paranoia publică este asemănătoare ca amploare cu ceea ce am văzut în anii ’30 în Germania.
Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA
