Pe aceeași temă
Care sunt principiile pe baza cărora ar trebui să evaluăm o situaţie sau o politică socială ca fiind dreaptă sau nedreaptă din punct de vedere intergeneraţional?
Teoria dreptăţii intergeneraţionale pe care o propun se bazează pe ideea de imparţialitate între generaţii. Dacă ne pasă de libertatea şi bunăstarea fiecărei generaţii, trebuie să ne dăm seama că e nedrept ca unele dintre ele să fie împovărate din cauza celor anterioare sau ale conjuncturilor naturale, fără să primească compensaţie. O persoană născută în 2010 ar trebui să aibă aceleaşi oportunităţi ca şi o persoană născută în 1995. Acelaşi lucru e valabil pentru locul de naştere. E nedrept ca cineva născut în Chişinău să fie dezavantajat faţă de cineva din Timişoara. Data şi locul naşterii sunt arbitrare din punct de vedere moral şi nu ar trebui să aibă un efect semnificativ asupra nivelului de viaţă. Această idee stă la baza oricărei teorii filozofice care pune accent atât pe libertate, cât şi pe egalitate.
Când vine vorba despre evaluarea unor politici anume, există două aspecte importante: în primul rând, trebuie să putem măsura stocul care e la dispoziţia unei generaţii mai degrabă decât fluxul. De exemplu, produsul intern brut indică nivelul activităţii economice într-o societate, adică fluxul, dar nu măsoară cantitatea totală de resurse naturale, culturale şi tehnologice stocate pentru generaţiile viitoare. Avem nevoie de indicatori sintetici, cum ar fi Genuine Savings Index, folosit de Banca Mondială, care sunt orientaţi către stoc şi care nu funcţionează într-un singur sector economic.
Ca să luăm un exemplu practic, în ce fel i-ai sfătui pe oficialii români cu privire la proiectul Roşia Montană?
E esenţial să evaluăm în mod realist impactul general al unui proiect de tipul acesta. Cu alte cuvinte, trebuie să ne uităm şi la consecinţele pe termen lung, ceea ce e dificil de realizat până şi în teorie. În acest caz concret, ar trebui să ştim care sunt efectele toxice ale produselor folosite în extracţia aurului, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Trebuie să încercăm să ne dăm seama dacă efectele nocive asupra mediului înconjurător sunt reversibile şi, în plus, trebuie să ţinem seama de distribuţia echitabilă a beneficiilor, ceea ce nu se face de multe ori în analizele de costuri şi beneficii. Ar trebui să ne întrebăm, de exemplu, dacă locurile de muncă astfel create sunt într-adevăr destul de numeroase şi dacă nu ar exista alternative care să includă acest tip de beneficii.
Un grup de cercetători independenţi ar fi bine plasaţi să răspundă la aceste întrebări, atât timp cât au la îndemână un cadru normativ clar şi coerent. De multe ori se presupune că principalul obstacol e incertitudinea legată de realitate; dar este important şi să putem aplica principii normative la scenarii plauzibile. De aceea, e important să avem o comisie de cercetători independenţi care nu e compusă numai din oameni de ştiinţă, pentru că ei au tendinţa să presupună că se poate trece de la realitate direct la politici. A face legătura dintre fapte şi principii e o sarcină dificilă pe care experţii de multe ori o evită. Şi, din păcate, Roşia Montană nu e un caz singular. Ce se întâmplă la Glina, unde se importă deşeuri din Italia, este o bombă pe cale să explodeze şi care nu numai că pune în pericol sănătatea generaţiilor prezente şi viitoare, dar încurajează şi corupţia în societate.
Propunerea de a înfiinţa un fond de petrol pentru generaţiile viitoare, care există deja în unele ţări, mi se pare foarte interesantă. Dar dacă petrolul românesc e o resursă care se va epuiza la un moment dat, ce alte soluţii drepte din punct de vedere intergeneraţional s-ar putea găsi la nivel guvernamental?
După părerea mea, singura soluţie echitabilă care să ne permită extracţia resurselor finite este să le înlocuim cu altă resursă valoroasă, care poate fi o descoperire ştiinţifică sau o politică educaţională. Dar este esenţial să nu lăsăm moştenire mai puţin generaţiei următoare, de dragul unor avantaje efemere, care se vor evapora rapid şi nu vor aduce multe beneficii societăţii româneşti. Un fond de petrol e mai explicit în ce priveşte acest scop şi, ca urmare, ne ajută să atingem nivelul de substituţie necesar, care e mai greu de atins dacă nu ne dăm seama cât anume din bugetul general e reprezentat de câştigurile din extracţie. În plus, are şi avantajul că reduce riscul corupţiei, care e de obicei legat de extracţia resurselor mineraliere.
Nu sunt de acord cu ideea ta de modificare a Constituţiei pentru modificarea unor articole nedrepte din punct de vedere intergeneraţional. Consider că avem datorii mai stringente faţă de generaţia actuală decât faţă de cele viitoare. În ce fel îţi susţii propria opinie?
Eu, la rândul meu, nu sunt de acord cu ideea că îndatoririle noastre faţă de generaţia actuală sunt mai stringente decât îndatoririle faţă de generaţiile viitoare. Avem aceleaşi datorii faţă de toţi oamenii, fie că fac parte din generaţia actuală, fie dintr-una viitoare. Dar sunt de acord că avem uneori motive să preferăm o Constituţie rigidă; tot ce vreau să spun e că trebuie să luăm în calcul şi costurile unei asemenea Constituţii. De multe ori pierdem din vedere costurile unor aranjamente instituţionale pentru că nu vrem să le disputăm.
John Stuart Mill, de exemplu, a insistat că trebuie să ţinem seama şi de costurile votului secret, cum ar fi faptul că ne dă voie să votăm pentru orice partid politic, oricât de rău, fără să ne forţeze să ne asumăm răspunderea pentru acest vot faţă de cei care vor suferi de pe urma politicilor implementate de acest partid. În cele din urmă, votul secret e probabil cel mai bun dintre două rele, dar e important să ne amintim că are şi părţi rele.
La fel şi în cazul constituţiilor; mi se pare că avem motive să preferăm, chiar şi din punctul de vedere al dreptăţii intergeneraţionale, constituţii rigide câteodată. Dar trebuie să ţinem seama că, având un articol care nu poate fi revizuit de generaţiile viitoare, e aproape ca şi cum un articol de lege ucrainean s-ar aplica pe teritoriul României şi viceversa. Rigiditatea constituţională reduce suveranitatea fiecărei generaţii, după cum a spus şi Jefferson, şi, deşi câteodată e nevoie de asta, de multe ori nu are justificare.
Cui i se aplică principiile dreptăţii intergeneraţionale? Pe cine putem exclude şi pe cine nu, când vine vorba de evaluarea morală? Mă gândesc la problema procesului comunismului şi mă întreb dacă putem să ne judecăm predecesorii în numele dreptăţii intergeneraţionale.
Faptul că unii oameni devin din ce în ce mai bogaţi datorită „pilelor“ din perioada ceauşistă e scandalos, mai ales dacă au luat parte la atrocităţile comise de autorităţi. Dar, pe de altă parte, s-ar putea să rămânem fără politicieni şi funcţionari competenţi dacă îi trimitem la închisoare pe aceşti oameni. Dilema, cu care s-au confruntat şi societăţile din Germania de după război, din Africa de Sud după apartheid şi din Ruanda după genocid, este să încercăm să împăcăm dreptatea pentru cei care au suferit cu nevoia de a reconstrui societatea. Principiul care trebuie să ne ghideze aici ca şi în alte situaţii e ideea de imparţialitate. Am zis mai devreme că s-ar putea să rămânem fără oameni competenţi, dar în cele mai multe cazuri există de fapt destule persoane cu experienţa necesară. Deci acest argument nu trebuie folosit ca o scuză pentru a renunţa la dreptate. În plus, adesea, ipocrizia şi lipsa de încredere în societate au efecte mult mai dăunătoare decât incompetenţa.
* * *
Compensaţie
Nu e neapărat o problemă dacă o politică pune multă presiune pe o singură generaţie, atât timp cât ea primeşte compensaţie sau se bucură de avantaje generate de alte aspecte ale evoluţiei sociale. Trebuie să luăm în vedere cantitatea totală de stoc pe care o transmitem generaţiei următoare. Din această cauză, nu e de ajuns să evaluăm pe bucăţi fără să avem şi evaluări la nivel naţional care să folosească indicatori adecvaţi, nu doar PIB.
Dilemă
Nu putem schimba trecutul. Dar avem totuşi voie să judecăm faptele celor din trecut şi putem încerca să le îndreptăm consecinţele. Cred că ar trebui să ne intereseze ce s-a întâmplat în trecut şi să fim angajaţi în evaluarea trecutului, fără să cădem în tentaţia de a presupune că predecesorii noştri au acţionat în cunoştinţă de cauză. Dar trebuie să ne străduim să îndreptăm greşelile din trecut - deci avem de-a face cu o dilemă.
* * *
Interviu realizat de LILIANA POPESCU
Nota redacţiei: Editura Paideia este pe cale să publice traducerea în limba română a unui volum despre dreptatea intergeneraţională semnat de Axel Gosseries.
AXEL GOSSERIES, profesor la Universitatea din Louvain, Belgia
Citeste si despre: Rosia Montana, responsabilitate, impartialitate, constitutional, suveranitate.
