CATHERINE CUSSET: În SUA, un tânăr are mult mai multe șanse să reușească decât în Europa

Da, totul a plecat de la faptul că m-am îndrăgostit de un român. În special două dintre cărțile mele se referă la România. Prima dintre ele, La blouse roumaine (Ia), conține povestea mea de dragoste cu soțul meu și se referă la perioada din apropierea Revoluției din 1989. Revoluția este, de altfel, strâns legată de viața mea și de această carte. În acea perioadă eu eram în Franța, el în SUA și nu știam încă dacă relația noastră va funcționa. Urmăream știrile din România la televizor și speram că nu e doar o simplă poveste de dragoste și că devine istorică și prin ceea ce se întâmpla, prin realitatea acelor vremuri. Cealaltă, tradusă și în românește, Un brillant avenir (Un viitor strălucit), este una dintre cărțile mele puternice, la fel și ultima, Celălalt pe care-l adoram, este povestea unei vieți. Această poveste s-a născut atunci când am încercat să înțeleg de ce soacra mea româncă îmi era atât de ostilă. Am făcut acest exercițiu de empatie cu ea și mi-am dat seama că a trăit un traumatism, fiindcă atunci când a fost tânără s-a îndrăgostit de un băiat evreu. Era în perioada naționalismului ceaușist, în care apăruse un soi de antisemitism de stat, iar căsătoria cu acel evreu i-a fost interzisă de propriii părinți. Traumatismul ei a fost atât de puternic, încât 30 de ani mai târziu a vrut să facă același lucru cu fiul ei. Povestea ei e foarte tragică, la fel cu cea a personajului meu Thomas din Celălalt pe care-l adoram. Prin soacra mea, am înțeles România lui Ceaușescu. Acest ultim roman are două elemente care amintesc de România și ambele sunt adevărate. Pe de o parte, faptul că Thomas mi-era prieten și, fiindu-mi prieten, mi-a cunoscut atât soțul, cât și socrii și, pe de altă parte, fiindcă a doua lui iubită, Ana, era româncă.

Faceți în această ultimă carte a dvs. un portret al Ninei Cassian, fără să o numiți însă. Ați cunoscut-o pe această poetă româncă născută la Galați și care s-a sfârșit la New York?

Am cunoscut-o la New York prin intermediul unor prieteni comuni, Carmen Firan și Adrian Sângeorzan. Prin ei păstrăm legătura cu cei din comunitatea românească. Mai știu că adevăratul Thomas a cunoscut-o și a petrecut cel puțin o după-amiază la ea și era foarte entuziast după această întâlnire. N-am fost acolo, dar mi-am imaginat cum s-a petrecut totul.

În acest ultim roman al dvs., Celălalt pe care îl adoram, spuneți undeva că, spre deosebire de Franța și, poate, de Europa în general, în Statele Unite accesul în funcții se face pe merit. De ce credeți că societatea americană este mai meritocratică decât cea europeană?

Da, în Statele Unite un tânăr cu spirit de inițiativă are mult mai multe șanse să reușească decât în Franța sau în alte țări de pe continentul nostru, unde ai nevoie să cunoști oameni și e obligatoriu să fii atent la anumite ierarhii. Poate de aceea SUA atrag în continuare mulți tineri, fiindcă aceștia au mai multe posibilități de reușită acolo.

Thomas, personajul principal din Celălalt pe care-l adoram, eșuează până la urmă fiindcă nu-și găsește un sens al vieții? Această temă este recurentă în romanele dvs.

Nu sunt sigură că acesta e motivul eșecului său. Thomas eșuează fiindcă este încolțit, se îneacă pentru că nu mai știe cum să o scoată la capăt: are un sens al vieții, numai că are și un dușman înăuntrul său și nu știe cum să lupte cu acest dușman care este bipolaritatea lui. Vorbind despre sensul vieții, Thomas iubește tot ceea ce e legat de viață: mâncarea bună, vinul, femeile, sexul, literatura, muzica, filmele bune, arta. Toate acestea înseamnă sensul vieții, ce altceva ar putea fi? Thomas nu e în stare să facă față normelor sociale, nu știe să trăiască în timpul său. Sensul vieții e într-adevăr o preocupare permanentă pentru mine, scriu despre acest lucru, despre viață, despre ceea ce înseamnă să reușești. Lui Thomas îi lipsea parcă libertatea de mișcare, chiar dacă a ajuns în Statele Unite și totul părea să meargă bine acolo. La fel s-a întâmplat și cu soacra mea, care, din punct de vedere material, a reușit foarte bine după ce s-a mutat în SUA, dar psihic nu a fost deloc bine, pentru că nu a reușit să-și depășească traumatismul din tinerețe. Thomas a părut să depășească la un moment dat dificultățile materiale, cu toate că, în final, pe fondul problemelor psihice, începe să aibă și probleme financiare. Totuși, pentru mine sensul vieții nu este reușita materială.

Dar ce?

Sensul vieții este să ajungi să faci în viață ceea ce-ți place, ceea ce-ți dorești. În carte, Thomas, chinuit de depresie, se sinucide fiindcă are impresia că viața lui nu mai duce nicăieri, că totul s-a sfârșit, că el a eșuat. În Celălalt pe care-l adoram chestionez, de fapt, eșecul. În Franța, succesul școlar presupune concursuri de admitere la universități, iar cei care trec prin situația de a nu fi admiși vor trăi cu acest eșec toată viața. În Statele Unite, concepția despre eșec este total diferită: orice eșec este o experiență pe care trebuie să o integrezi pentru a putea merge mai departe. Când candidezi pentru o universitate, ți se cere, printre altele, să scrii și un eseu de o pagină-două în care să povestești un eșec din care să spui ce învățăminte ai tras. Ideea americanilor este că trebuie să treci prin eșecuri pentru a putea merge mai departe. Acest lucru demonstrează într-un fel că americanii sunt mult mai pozitivi decât francezii. Thomas eșuează în raport cu o imagine proiectată de mama lui și de originea lui socială.

În ultima dvs. carte, depresia este descrisă în cele mai mici amănunte. Ați cunoscut și dvs. depresia?

Nu, dar am cunoscut bolile mentale prin intermediul altor persoane. Înainte să știu despre ce e vorba, le spuneam și eu celor bolnavi „hai scutură-te, ai puțină voință“, crezând că totul poate trece în acest fel. Până la urmă, însă, depresia, bipolaritatea, schizofrenia, pentru că acestea sunt cele mai importante și mai răspândite, sunt niște dezechilibre de ordin chimic, nu doar psihologice. Acest dezechilibru chimic trebuie reglat prin medicamente. Thomas era pasionat de viață și niciodată nu mi-am imaginat că o astfel de persoană va ajunge să se sinucidă.

Faptul că a început să citească despre boala lui și a aflat că mai mult de 25% dintre bipolari sfârșesc sinucigându-se a fost o etapă care pare să-i fi arătat lui Thomas această variantă, la care până atunci nu se gândise.

Nu, Thomas începe să citească despre bipolaritate și înțelege că are nevoie de o viață mai liniștită, că boala de care suferă are o patologie nepotrivită cu viața lui. La bipolari, în faza maniacală apare lipsa de somn, care, dacă se întinde pe o perioadă mai lungă, îi înnebunește. Totuși, nu există o legătură între faptul că află că suferă de o boală psihică și sinucidere. La 37 de ani, la Paris, boala explodează. El era bipolar de mai demult, dar, la bipolari, boala devine agresivă între 30 și 40 de ani. Thomas speră să depășească boala, dar ceea ce refuză să facă este să întrerupă alcoolul. Apoi, tratamentul care i se dăduse îi inhibă libidoul, ceea ce pentru el a fost îngrozitor. Nu e ușor de găsit un tratament ideal, dar Thomas, în loc să caute și alte soluții de tratare a bolii, pur și simplu întrerupe medicația. În momentul în care înțelege că-și poate pierde slujba la o universitate, care nici așa nu era dintre cele mai bune, se duce la un alt psihiatru, care-i redă oprimismul. Îi scrie șefului său de catedră să-i amâne evaluarea cu un an, dar, după ce acesta îl refuză, Thomas decide să se sinucidă. La vremea respectivă, o prietenă psihiatră mi-a explicat că medicamentele pentru bipolari pot fi foarte periculoase pentru că cele care se dau în faza depresivă au efectul de a te dezinhiba și de-aici vine uneori curajul sinuciderii. Pericolul cu aceste medicamente dezinhibitoare este ca în aceeași perioadă să apară și o mare decepție. E ceea ce s-a întâmplat cu Thomas când a primit scrisoarea de refuz de la șeful său. Și-a dat seama că va rămâne fără bani și că perspectivele lui profesionale s-au îngustat foarte mult. Eu nu sunt fatalistă și cred că, dacă superiorul lui Thomas ar fi răspuns altfel, Thomas ar fi fost azi în viață.

Interviu realizat de SABINA FATI