Pe aceeași temă
M-a interesat intotdeauna sa descopar lumea, sa-i descopar pe ceilalti
Ce experienta profesionala aveati inainte de a veni in Romania?
Inainte de a veni in Romania, experienta mea profesionala apartinea mai mult spatiului politic decat celui cultural. Am studiat stiintele politice la Institutul de studii politice din Paris, am un doctorat pe Europa Centrala si Orientala, cu atentie speciala pentru Romania. (Aveam deja un mic tropism pentru zona Europei Centrale si de Est.) Dupa doctorat, prima mea experienta profesionala a fost aici, la Ambasada Frantei in Romania. In 1994 am lucrat la Serviciul Cultural, la dosarele de bursa: venisem mai ales pentru teza mea decat pentru munca, nu prea importanta, la ambasada. Teza mea se referea la miscarea liberala in Romania. Pentru ea am avut sprijinul lui Jacques Rupnik (care este destul de cunoscut in Romania) si a Catherinei Durandin. Prima mea activitate profesionala a fost politica: am lucrat cu deputatii francezi din Adunarea Nationala care se ocupau de problemele europene, deci am lucrat pe dosare europene timp de doi ani si jumatate. Apoi am fost consilier al ministrului Cooperatiei (care era si ministru al Francofoniei), la Ministerul Afacerilor Externe inca doi ani si jumatate. Aveam in sarcina mea, pe langa cabinetul ministrului, sa girez problemele dintre minister, ministru si parlamentari. Era o munca de relatie si comunicare, de explicare a politicii guvernului. Tot in sarcina mea cadea redactarea discursurilor: am o adevarata pasiune pentru scris, nu romanesca, nu cred ca am talent pentru asa ceva, dar de scris imi place sa scriu. A fost o munca foarte obositoare, solicitanta, dar care m-a pasionat. Datorita acestui tip de munca am calatorit in toata lumea, am vazut toate continentele, multe tari in curs de dezvoltare din America Latina, Africa, o parte din Asia. Fireste, mergeam in tarile francofone, Europa Centrala si de Est, Romania, Albania. Erau calatorii pasionante si, in acelasi timp, foarte frustrante, pentru ca erau vizite oficiale, durau putin, cate doua zile etc. Era totdeauna foarte greu sa poti sa scapi ca sa intalnesti oameni pentru a vedea tara aceea, intr-un ritm normal, cotidian. Intr-o zi mi-am spus ca mi-ar placea sa merg sa lucrez in strainatate, pentru ca in CV-ul profesional a existat intotdeauna o relatie cu strainatatea. Si intotdeauna ma intereseaza sa-i descopar pe ceilalti. Dar cand mi s-a spus, iata, exista un post de atasat cultural si de director adjunct al Institutului Francez care va fi liber la Bucuresti, am sovait...
Nu regret deloc decizia mea de a veni in Romania
De ce?
Am sovait pentru motive strict personale - prietenul meu se afla la Paris (si era vorba de patru ani); pe urma el a putut veni, a fost reprezentantul Fondului Monetar International aici. Eu sunt cea care i-a insuflat dorinta sa vina in Romania, el nu stia nimic inainte despre aceasta zona, era specialist mai mult pe Africa. S-a intors intre timp la Washington, viata noastra personala e putin complicata. Dar ne place la amandoi sa calatorim mult. Am ezitat, de fapt, foarte putin si am venit in Romania. Eram avantajata fata de alti candidati pentru ca eu lucrasem pe problemele Romaniei intr-un cadru universitar si invatasem limba romana. Si nu regret deloc decizia mea!
Ce vi s-a parut diferit cand ati venit in Romania fata de calatoriile scurte de dinainte? Nu ma refer doar la ceea ce poate place unui nou sosit aici, ci si la ceea ce face ca in Romania sa se lucreze mai greu, sa faci mult mai mult efort ca sa realizezi un lucru.
Am venit de fapt prima oara in Romania in 1991. Apoi am revenit in 1994. Prima data am venit intr-un cadru pur privat, este o poveste nostima. In 1991, ca multi francezi, dupa evenimentele din Romania - revolutie, mineri - am avut un interes anume pentru aceasta tara. Si cum incepusem sa ma interesez de ea am venit dupa ce corespondasem cu un tanar roman pe care nu il cunosteam deloc. Aveam doar adresa lui dintr-un ziar (Le Monde) care publicase o serie de nume si adrese de tineri romani francofoni care voiau sa corespondeze cu francezi. Am luat primul nume de pe lista si am gasit, din intamplare, un medic tanar cu care am corespondat cinci-sase luni. El mi-a propus sa vin la Bucuresti si sa vizitez Romania. Am venit singura in 1991 la Bucuresti. Cei din jurul meu mi-au spus ca sunt nebuna. Am luat avionul si am ajuns la aceasta familie care m-a gazduit timp de 15 zile intr-un mod extraordinar. Si prima, cu adevarat prima imagine asupra Romaniei era plina de contraste. Eram uimita de caldura oamenilor, de frumusetea Bucurestiului, chiar daca era intunecat, cenusiu. Si cand am revenit in 1999 diferenta era frapanta, in primul rand exterioara. Magazine, restaurante, baruri, cafenele, altfel de masini decat Dacia, strazile intr-o stare mai buna. Mi-e greu sa compar; munca pe care o facusem la ambasada inainte, in timpul studentiei, nu se confrunta cu administratia romana sau cu interlocutori romani. Vorbeati despre dificultatea de-a lucra in Romania, e adevarat ca pe plan administrativ cateodata e greu, cateodata ai impresia ca impingi la niste proiecte si n-ai in fata ta o vointa prea mare de cooperare (din partea romana). Si aceasta tendinta romaneasca de a spune ca nimic nu e posibil, ca n-o sa reusesti, care m-a frapat...
Si in Romania se misca lucrurile
De la inceput?
Da, de la inceput. In acelasi timp trebuie sa spun ca munca mea de atasat cultural era de a depasi aceste dificultati administrative, aceste raspunsuri automate ale oamenilor, ale oficialilor. Si de fapt observ ca in domeniul cultural, artistic, intelectual, gasesti oameni care reactioneaza, care au facut lucruri extraordinare, deci - se poate spune ca "s-a miscat" ca Ruxandra Balaci in arte vizuale sau Irina Cios, ca Vlad Zografi in literatura, ca Cristi Puiu in cinema, sau ca Mihai Manutiu, Radu Afrim in teatru. La fel, in domeniul universitar, cu oameni ca Daniel Barbu, Cristian Preda - francofoni, care lucreaza continuu, cu care am realizat proiectele - revista Repere - un proiect de care putem in mod special sa fim mandri, o revista care promoveaza dezbaterea, reflectia, o adevarata cooperare.
Plecati lasand simbolic aceasta revista...
Nu sunt singura, insist!, este implicat Institutul Francez, cei trei directori de reviste franceze - Débat, Esprit, Commentaire - sunt Cristian Preda, Daniel Barbu, Institutul de Stiinte Politice, este NEC cu Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu cu Humanitas care editeaza revista Repere. Si profit de ocazia pe care mi-o oferiti din nou pentru ca sa multumesc tuturor celor care au avut incredere in mine si sa spun ca ma consider norocoasa pentru ca i-am intalnit. Aceasta conexiune de oameni care doresc sa faca un anumit lucru - deci - merge! Si in Romania se misca lucrurile! Vreau sa va mai amintesc pe tinerii dansatori - Mihai Mihalcea, Vava Stefanescu, Cosmin Manolescu care singuri, fara nici un ajutor din partea tarii lor, au reusit sa faca sa se miste lucrurile aici in domeniul dansului contemporan. Fata de momentul cand am ajuns eu aici este o schimbare extraordinara. Nu spun ca mi se datoreza mie aceasta schimbare, dar am vazut-o, am vazut cum avanseaza lucrurile. Am ajuns in 1999 si ei au facut singuri prima editie a Festivalului de Dans Contemporan, doar cu ajutor de la centre culturale straine si au facut in 2002 a doua editie cu o cheltuiala monstruoasa de energie. Aceasta este greutatea acestei tari, multa energie cheltuita pentru ca sa faci ceva, in alte tari ar fi mult mai usor. Deci iti trebuie si mai multa vointa, si mai mult entuziasm. De aceea cand in Franta vad oameni obositi dinainte de a monta un proiect, cred ca ar trebui sa-i vada pe acesti tineri artisti romani (desi sunt sigura ca sunt tineri asemanatori si in tara mea). Dar rolul Institutului Francez, rolul Frantei este de a ajuta astfel de tineri pentru ca ei creeaza Romania de maine. O dovada este si faptul ca ei sunt invitati peste tot la festivaluri straine. Aceasta este imaginea buna, imaginea frumoasa a Romaniei.
Fiecare stat trebuie sa-si sustina cultura in toata diversitatea ei
Ati lucrat in domeniul Francofoniei. Puteti da un contur mai precis al Romaniei ca tara francofona? Si pe continentul nostru.
De-acum este clasic, banal, sa spun ca Romania este cea mai francofona tara din Europa Centrala si de Est, iar in Europa face parte dintre cele mai francofone tari (alaturi de Belgia, parte din Elvetia, Albania, Moldova, Bulgaria). Cehia vrea sa intre si ea in Francofonie, ceea ce este foarte semnificativ, pentru ca nu este o tara francofona, dar Francofonia reprezinta si un alt mod de a vedea lumea: un mod suplimentar de a intra in Europa. Iar din punct de vedere cultural Francofonia are o semnificatie diferita decat cea data de apartenenta la lumea anglo-saxona. In domeniul cultural in care eu am lucrat, aici in Romania, rareori a trebuit sa vorbesc o alta limba decat franceza. In generatia celor care au peste 45 de ani - nu e nici o problema. Multe marturii fie din mediul economic, chiar politic francez spun ca limba franceza scade in Romania, ca tinerii romani invata mai putin franceza. Eu nu prea am intalnit oameni care nu vorbesc franceza, poate in domeniul artelor plastice, unde se vorbeste mai degraba engleza decat franceza. Cred ca Romania ar trebui sa aiba un rol, un loc adevarat in Francofonie, ma gandesc la toata diversitatea culturala care a fost adusa de Franta. Francofonia nu e un concept defensiv fata de anglo-saxoni, absolut deloc, trebuie doar spus ca mai exista si alte culturi, ca toate culturile trebuie sa se exprime. Cultura nu e o marfa ca oricare alta, de aceea trebuie protejata. Trebuie ca fiecare stat sa-si sustina cultura in felul sau specific, in toata diversitatea ei, chiar dinauntrul ei. Fiecare cultura trebuie aparata si in cadrul fiecarei culturi, fiecare stil trebuie aparat. Nu e doar o cultura oficiala, una de stat, una academica - fiecare segment isi are un mod de exprimare, isi are dreptul sau de exprimare si aceasta face parte din viata democratica.
Exista un model francez de sustinere a culturii. Credeti ca el a inspirat si pe responsabilii din spatiul cultural romanesc? Nu e un secret ca artistii romani de toate felurile sunt nemultumiti de sustinerea guvernelor romane, se simt abandonati, marginalizati.
Exista in Romania un Minister al Culturii.
El a existat mereu - si in comunism.
Dar el nu exista in toate tarile, inseamna ca, aprioric, statul considera cultura drept importanta. Aceasta este prima constatare. Intr-adevar, modelul francez a influentat oarecum functionarea Ministerului de Cultura roman. In situatia economica relativ dificila in tranzitie, in mod evident, insa, cultura nu apare ca o prioritate pentru nimeni. Si cred ca o tara care isi pierde artistii, care isi pierde intelectualii este o tara care pe termen lung uita sa gandeasca, pentru ca acestia dau forta si dinamica unei tari. Cand am spus intelectuali, fireste, m-am gandit si la cei din domeniul stiintei, filosofiei, creatiei. Ei trebuie ajutati (si de stat, si de fundatii particulare), trebuie sa fie sustinuti. Si eu personal cred ca statul trebuie sa ii sustina, fara sa spuna cultura trebuie sa arate asa sau altfel.
In Franta sunt insa importante, din ceea ce am putut observa, si sustinerile regionale.
Da, intr-adevar. Iar Ministerul Culturii din Romania tocmai incearca sa faca si el acest lucru. In Franta statul isi descentralizeaza serviciile, de exemplu, prin DRAC - Directiile Regionale de Arta Contemporana. Fiecare regiune are posibilitatea de a da subventii - pentru ca de la Lyon iti dai mai putin seama de ceea ce mai exista decat de la Paris. Si regiunile departamentale au o competenta in domeniul cultural. Cand spun competenta culturala aceasta inseamna putere de decizie, dar si posibilitati financiare. Deci aveti nivele departamentale si nivele municipale. De pilda, teatrele, opera, orchestrele sunt finantate si de stat, si de regiune, si de orasul respectiv. Sunt asa numitele conventii tripartite.
Si mai sunt in plus ajutoarele europene.
Da, ele se dau pe proiecte exacte. La fel Ministerul Culturii da o subventie pentru un teatru care se angajeaza sa indeplineasca anumite obiective. Si se dau subventii mai multe sau mai putine daca institutia respectiva si-a respectat sau nu angajamentele. Iar teatrul respectiv se angajeaza sa indeplineasca anumite obiective intr-o anumita perioada de timp.
Romania in Belles Étrangeres
Franta, serviciile culturale franceze, sustin doar cultura franceza in Romania sau, intr-o modalitate sau alta, si cultura romana in Franta?
Rolul Institutului Francez sau al serviciilor culturale este conceput in primul rand ca un rol de cooperare. Bineinteles, rolul nostru este sa promovam cultura franceza, sa aducem artisti, intelectuali din toate domeniile. Dar si de a-i ajuta pe romani sa gaseasca drumul Europei. Franta nu va putea niciodata uita ca printre intelectualii ei, printre marii ei artisti sunt, bineinteles, Ionesco, Cioran, Eliade, Benjamin Fondane, Paul Celan, Victor Brauner, azi Serge Moscovici. Sunt, de asemenea, nume foarte numeroase, in domeniul stiintific. Franta nu va uita ca romanii au ales in primul rand Franta, si apoi au imbogatit atat de mult cultura franceza. Ba chiar deseori s-au aflat in varful miscarilor artistice inovatoare. Mi se pare ca Franta are o datorie in plus, mai ales tinand seama de experientele grele prin care a trecut Romania, pentru ca romanii sa-si regaseasca drumul normal in cultura. Si aceasta va ajuta imaginea noastra mediatizata despre Romania, care inteleg ca poate fi grea, obositoare pentru romani, desi cateodata si ea este adevarata. Nu trebuie sa ne ascundem, pentru ca Romania a avut atatea dificultati. Ministerul Culturii franceze are, de asemenea, ca vocatie promovarea culturilor straine in Franta si are programe speciale, de pilda, Saisons Culturelles. Exista, de asemenea, un alt program cultural care functioneaza, Belles Étrangeres, al carui obiectiv este promovarea literaturii contemporane dintr-o tara anume. In 2005 Belles Étrangeres va fi consacrat Romaniei si deci in 2004 diferiti editori francezi, scriitori, emisari ai culturii franceze vor veni in Romania ca sa intalneasca editori si scriitori romani si sa hotarasca impreuna ce romane si ce eseuri ar putea fi traduse in Franta, si sa le faca apoi cunoscute publicului francez. Acesta, desigur, va fi incantat sa cunoasca mai mult, pentru ca exista deja cativa autori romani tradusi, dar nu suficient de multi. Este deja hotarat ca in 2005 Romania va fi la Belles Étrangeres. Un alt mod de a promova cultura romana este de a invita regizori la festivaluri de teatru care vin sa vada aici spectacole, in Romania si pe urma ii invita in Franta pe unii artisti romani. Astfel o serie de dansatori ca Mihai Mihalcea, Eduard Pelmus, Vava Stefanescu au plecat in Franta in noiembrie/decembrie anul trecut si au dansat la Centre National de dance à Paris, in cadrul unui festival. Ei danseaza in aceasta vara la Noul cartier de vara, tot la Paris si au avut o presa franceza absolut extraordinara. Este cel mai bun mod de a arata Romania in strainatate. Sper ca acest gen de experiente si de promotii culturale romanesti in strainatate vor imbogati, pe de o parte, imaginea Romaniei, si pe de alta, vor incita institutiile publice romanesti sa sustina mai mult aceste tinere talente care reprezinta viitorul Romaniei. Este un lucru important, pentru ca altminteri, ei vor pleca din tara.
"Un post de aur"
Sa staruim putin asupra activitatii Institutului si a ambasadei.
Cred ca e o sansa sa fii numit la Institutul Francez, la Bucuresti, si ca atasat cultural. E o sansa extraordinara pentru ca Institutul este deja cunoscut de toti romanii, a priori exista o buna cunoastere a culturii franceze. Ca sa fiu sincera, nu erau foarte multi candidati pentru acest post, ceea ce consider ca e o gresala pentru ca este "un post de aur". Aceasta nu impiedica faptul ca la venire mi s-a parut important sa largesc publicul Institutului, sa modific putin imaginea lui putin prea elitista, putin prea academica. Ea risca sa inchida portile in fata celor care fie nu vorbeau frantuzeste, fie erau prea impresionati de cultura franceza. Si dimpotriva eu cred ca daca vreau sa fie vie cultura franceza, atunci trebuie acceptat ca ea sa fie si putin festiva. De aceea am vrut sa mai largim unele manifestari - mult mai mult film, cantece, spectacole de dans. Pastrand obiceiul conferintelor, colocviilor, am aratat si alte fatete ale culturii franceze - nu doar Comedia Franceza, ci si dansul contemporan, artele vizuale, arhitectura. Mai vreau sa adaug ceva ce mi se pare important si anume ca Institutul Francez nu reprezinta doar Franta, ci si Europa. E important sa primim celelalte institutii culturale, francofone, bineinteles, dar si europene. Si insist asupra importantei manifestatiilor europene facute impreuna cu belgienii, cu grecii, cu spaniolii, cu finlandezii (am facut festivalul de film in acest domeniu). Cred ca este cu atat mai important intr-o tara ca Romania, care se va integra in Europa, sa insistam pe importanta europeana a culturii, a acestui dialog, a acestei deschideri, chiar daca fiecare isi are specificul sau.
Sa vorbim in final despre Romania, despre capitala ei, in afara "orelor de serviciu". Fara indoiala, plecati si cu niste imagini din tara care nu sunt legate de activitatea dvs. profesionala.
Da, pentru ca eu am calatorit mult in toata Romania, in toate regiunile, am fost aproape peste tot. Am sa vorbesc mai mult despre Bucuresti care, dupa parerea mea, este un oras foarte frumos, dar nu frumos in sensul in care, sa spunem, e frumoasa Roma. Bucurestiul este frumos pentru ca in fiecare zi am descoperit o fatada noua, o alta curte plina de farmec. Este un oras pe care il descoperi treptat, cu foarte mult farmec, cu multe rani si suferinte. Trebuie sa ai o privire generoasa si rabdatoare ca sa-l iubesti.
Si dvs. ati avut-o... O aveti...
Da, sper ca da. Si am vrut s-o am, pentru ca acest oras este foarte marcat de vicisitudinile istoriei, dar este in acelasi timp foarte viu. Nu e un oras aseptizat, e un oras care intr-adevar traieste... Chiar si atunci cand ii este foarte greu. Imaginile pe care le-am pastrat din calatoriile mele prin Romania sunt privelisti pe care nu le gasesc in alte tari europene, vezi aici scene pe care nu le vei intalni la Paris. Poate pentru romani este "enervant" ca totul nu arata inca "normal", la fel ca in alte parti, dar sunt lucruri foarte impresionante - unele bucolice, altele absurde, altele in afara timpului. Si, in orice caz, cand ma plimb prin Bucuresti imi dau seama, imediat, ca ma plimb printr-un oras european. Imediat simt acest lucru. Nu e nici o indoiala si Romania, si Bucurestiul sunt europene.
Ce veti face la intoarcerea in tara dvs.?
Voi continua categoric sa lucrez pe Europa Centrala si de Est la Ministerul de Afaceri Externe sau la Ministerul Culturii.
Bucuresti, iulie 2003
