Pe aceeași temă
Coen Stork a fost ambasador al Olandei in Romania si un prieten al revistei 22, a vizitat Cuba in scopul unei documentari pentru un material jurnalistic. Cum cariera sa de ambasador a inceput la Havana, experienta cubaneza a lui Coen Stork este una dintre cele mai interesante.
L-am intervievat pe Coen Stork pentru a avea o imagine cat mai clara asupra scenei politice, artistice si sociale din Cuba.
Ati fost de curand in Cuba. Care a fost scopul calatoriei?
A fost ideea unui fotograf olandez foarte cunoscut, Kadir van Lohuizen, in varsta de 45 de ani, care fusese prin aproape toata lumea, dar nu vizitase Cuba. Acum, odata cu alegerea lui Obama in America, pe de o parte, si cu preluarea puterii in Cuba de catre Raul Castro, de cealalta parte, Kadir s-a gandit ca ar fi un moment bun sa mearga in Cuba, mai ales ca se apropia si aniversarea a 50 de ani de la revolutie. El a initiat discutii cu o publicatie lunara, revista M, care apartine celui mai bun ziar din Olanda, NRC Handelsblad, si care s-a aratat interesata sa publice un material despre Cuba.
Kadir m-a rugat sa-l insotesc, deoarece suntem prieteni buni de ceva vreme si stia despre experienta mea cubaneza. M-am bucurat ca am ocazia sa ma intorc in Cuba, unde am fost ambasador al Olandei din 1982 pana in 1987, asa ca am acceptat invitatia pe loc. Ne-am hotarat sa plecam in noiembrie si sa stam in Cuba 2-3 saptamani.
Ambasador in Cuba
Ce ne puteti spune despre perioada in care ati fost ambasador in Cuba?
A fost prima mea experienta ca ambasador. In acea perioada, Olanda, in calitatea sa de membru NATO, urma cu strictete politica Washingtonului, asa ca relatiile cu regimul de la Havana nu erau prea bune. Mi-am dat seama destul de repede ca era o iluzie faptul ca eu as putea sa schimb abordarea olandeza vizavi de Cuba, asa ca mi-am indreptat atentia catre mediul cultural, asa cum procedasem si in celelalte 10 tari in care fusesem in misiune diplomatica. Am participat la o multime de vernisaje de expozitii si lansari de carte, mi-am facut prieteni printre artisti, a caror situatie era destul de proasta. Oamenii de cultura se simteau izolati, asa ca au fost fericiti sa poata gasi un refugiu in resedinta mea, de exemplu, unde se puteau intalni cu diplomati si jurnalisti straini. Mi-am facut rapid un cerc de prieteni cubanezi, in principal artisti si scriitori, mai putin jurnalisti, care erau sub control politic. Dupa un an de la instalarea mea in post, numarul de prieteni din Havana crestea, pentru ca ei nu erau interesati numai de cartile si revistele din biblioteca mea, ci si de dineurile pe care le dadeam. Acestea erau ocazii pentru ei ca sa se intalneasca, sa discute, sa bea, sa manance, sa faca baie in piscina, sa asculte muzica si sa danseze - lucruri pe care nu le puteau face in alta parte, dupa revolutie, de cand fusesera desfiintate cafenelele. Asa ca eram foarte popular printre oamenii de cultura de la Havana!
Ce relatii aveati cu autoritatile cubaneze?
Relatiile mele cu autoritatile cubaneze erau foarte reci, nu am avut multe contacte cu oficialitatile, nici cu Ministerul lor de Externe nu prea tineam legatura. In fond, eram ambasadorul unei tari NATO, eram "dusmanul". Nu m-am intalnit niciodata cu Fidel Castro, ceea ce nu mi-a provocat nicio suparare: in fond, trebuie sa fi fost un om extrem de ocupat, de vreme ce se spunea ca el face totul in Cuba si in lume! Nu m-a primit nici macar atunci cand a trebui sa-mi prezint scrisorile de acreditare, spunand ca n-are timp pentru asemenea prostii diplomatice - ma rog, daca eram ambasadorul rus, alta ar fi fost situatia...
Precizez ca, la cererea mea, am ramas ambasador in Cuba mai mult decat trebuia: mandatul era de 4 ani, iar eu am stat 5 si jumatate. Am cunoscut atunci un om foarte interesant in domeniul cultural, Alfredo Guevara (nicio legatura cu Che Guevara), care avea aceeasi varsta cu Fidel, fusesera colegi la Universitate, era "companero" al lui Castro. Imediat dupa revolutie, Alfredo a infiintat Institutul de Film, deoarece cinematografia era considerata a fi un mediu foarte important de promovare a ideilor revolutiei si a noii Cube. Din aceasta scoala au iesit regizori talentati, unii dintre ei controversati pentru regim, deoarece au criticat comunismul. Multi au parasit tara, altii au ramas si s-au transformat in disidenti. Colegul meu, Kadir van Lohuizen, chiar l-a intrebat pe unul dintre ei de ce nu a ramas intr-o tara straina, iar el a raspuns ca s-a intors de fiecare data in Cuba, care e tara lui, deoarece a simtit ca are datoria sa faca ceva acolo.
Ati avut contacte cu disidentii cubanezi, asa cum ati avut cu disidentii romani dupa aceea, cat timp ati fost ambasador la Bucuresti?
Nu. In vremea aceea, disidentii cubanezi erau foarte diferiti de cei romani. Cel putin la inceput, disidentii cubanezi au parasit tara, pentru ca aveau voie. Dupa revolutie, 1 milion de cubanezi au parasit tara, asta inseamna o zecime din populatie! Majoritatea erau oameni instariti, carora le-au fost nationalizate proprietatile si averile, insa au plecat si doctori, profesori etc. O mare parte din elita cubaneza a plecat din tara.
Cei care au ramas erau de acord cu revolutia si mai ales cu inlaturarea dictaturii lui Batista. Ulterior, au inceput sa se auda voci impotriva lui Castro, mai ales in strainatate, pentru ca cei din interior inca mai sperau ca situatia sa se normalizeze. La asta a contribuit si reactia isterica a Statelor Unite vizavi de Castro, pe care il priveau ca pe un copil-problema, un "naughty boy" pe care l-ar fi luat la palme.
Asa ca situatia disidentilor era diferita fata de Romania. Acum sunt mai multi disidenti, pentru ca sunt sprijiniti pe filiera drepturilor omului. De exemplu, Ambasada Olandei in Cuba este foarte activa in acest domeniu, deoarece nu prea are cum sa se implice in alte domenii, dar si pentru ca ministrul olandez de Externe este interesat de drepturile omului.
In timpul misiunii mele diplomatice la Havana, am intalnit un disident adevarat, recunoscut ca atare si mandru de acest lucru. Era destul de des arestat, dar il eliberau repede de fiecare data. Ulterior, in vizitele pe care le-am facut dupa terminarea mandatului de ambasador, am cunoscut mai multi opozanti ai regimului. In 2003, 75 de persoane au fost arestate, printre ele fiind toti disidentii cunoscuti. Au fost judecati in diferite orase din tara si au primit pedepse grele, intre 5 si 25 de ani de inchisoare, pentru "activitati antirevolutionare". Intre timp, 20 dintre ei au fost eliberati, mai ales in urma unor presiuni europene si americane (desi nimeni nu asculta de americani in Cuba...). Cel mai cunoscut dintre acesti disidenti este poetul Raúl Rivero, pe care il intalnisem la resedinta mea din Havana. El a fost eliberat in 2004, la interventia Spaniei. Trebuie spus ca Spania este foarte importanta pentru Cuba, deoarece majoritatea albilor de acolo au origini spaniole. Relatiile cubanezo-spaniole au fost foarte proaste in timpul guvernului lui Aznar, care il ura pe Castro. Acum s-au mai ameliorat, sub Zapatero, si Ambasada Spaniei comunica mai relaxat cu autoritatile cubaneze.
In timpul mandatului meu, artistii erau nemultumiti fiindca nu erau lasati sa se exprime. De exemplu, arta moderna si instalatiile erau privite cu suspiciune de autoritati, care nu puteau sa-si dea seama daca reprezinta ceva anticomunist sau nu. Asa ca, la inceputul anilor 90, artistii au inceput sa paraseasca tara si s-au stabilit la Miami, Madrid, Paris sau in Mexic. Daca plecai definitiv din tara, iti pierdeai casa. Unii dintre cei care au plecat au avut succes, altii nu. Pentru acestia din urma situatia era tragica, deoarece pierdusera tot ce aveau in Cuba. Unul dintre artistii pe care i-am intervievat anul trecut, Choco, era de parere ca cei care au plecat si nu au avut succes in cariera din strainatate si-au pierdut "cubanitatea" ("cubania") pe mana lor, deoarece nu s-au straduit destul ca sa reuseasca in Cuba. Choco este unul dintre cei care au ramas in tara si s-au bucurat de succes atat in tara, cat si in strainatate.
Acum situatia artistilor este mai buna, nu prea mai pleaca din tara definitiv. Au posibilitati mai multe de a calatori, de a avea expozitii in strainatate, de a pastra o mare parte dintre veniturile obtinute din aceste expozitii sau din vanzarile operelor lor. In plus, oamenii sunt mult mai liberi sa critice regimul.
Paradoxuri cubaneze
Cum este Cuba acum, fata de cea din timpul mandatului dumneavoastra de ambasador din anii 80?
Havana arata mai rau decat atunci. Inca din anii 80 se vedea inceputul declinului, din cauza lipsei de fonduri pentru renovare. Situatia e dramatica: esti sfatuit sa mergi direct pe strada, nu pe trotuar, ca sa nu-ti cada vreun balcon in cap! Partea veche a orasului, La Habana Vieja, a fost restaurata foarte frumos, cu ajutorul fondurilor UNESCO. Acolo sunt atractiile turistice, hotelurile, cafenelele si restaurantele bune, unde este folosita moneda forte, "hard peso". Trebuie spus ca exista doua monede oficiale in Cuba - peso, cu care sunt platite salariile cetatenilor si se pot cumpara bunuri de larg consum, si peso convertibil ("hard peso"), moneda folosita de turisti, cu care se pot cumpara bunuri si servicii de lux.
Cuba s-a concentrat mult pe sprijinirea medicinii. Acesta era un deziderat al revolutiei cubaneze, anume, ca oamenii sa poata avea acces gratuit la ingrijire medicala. Multi cubanezi care au fugit in America au suferit un soc atunci cand li s-au cerut bani ca sa fie consultati de un medic.
Acum situatia din spitale este deplorabila, din cauza situatiei economice (nu au bani ca sa importe medicamente si echipamente, blocada americana este foarte eficienta), dar, probabil, si din cauza unui management defectuos. Cuba trimite mii de doctori in strainatate - in Africa, in India, in Venezuela. Fiica fostului meu sofer a terminat medicina si a primit repartitie in Venezuela. A refuzat sa mearga acolo, asa ca si-a pierdut dreptul de practica.
Un alt lucru interesant pe care l-am observat este homosexualitatea, mai ales cea masculina, care este intalnita nu numai in Cuba, ci in intreaga zona a Caraibelor. Odata cu revolutia, homosexualitatea a fost reprimata. A fost un scandal urias cand in Europa s-a aflat despre existenta unor lagare de reeducare pentru homosexuali, iar voci ale unor intelectuali mai ales de stanga, precum Sartre, au protestat vehement impotriva acestei initiative a autoritatilor cubaneze. Sub presiune internationala, Fidel a declarat ca nu stia de existenta acestor lagare (mintea, desigur) si le-a inchis in cele din urma. Acum situatia e mult mai relaxata. Kadir, care a urmarit si viata de noapte in timpul sederii noastre acolo, mi-a spus ca pe un bulevard din Havana, pe malul marii, se aduna in fiecare seara sute de homosexuali. Mai mult, in Cuba au aparut memoriile unui foarte bun pictor, Raul Martinez, care era homosexual, in care este descrisa explicit relatia cu partenerul sau.
Un lucru remarcabil este ca muzeele cubaneze expun operele tuturor artistilor nationali, chiar si pe cele ale caror autori au plecat din tara. Prin urmare, in muzeele din Cuba primeaza calitatea, nu convingerile politice.
La Havana, tinerii nu se duc in cafenele sau in cluburi de noapte, pentru ca nu au bani, ci se intalnesc la evenimente culturale. Am fost, spre exemplu, la un vernisaj la care erau de fata sute de tineri, care in mod evident nu venisera acolo ca sa manance fursecuri si sa bea suc, pentru ca nu era asa ceva! Ei venisera sa se intalneasca pur si simplu, sa discute si sa vada expozitia.
Vigilenta "Securitatii"
Cu ce fel de persoane din Cuba ati discutat in vederea documentarii materialului jurnalistic?
De indata ce s-a stabilit data plecarii noastre in Cuba, am facut liste cu contactele mele cubaneze, pe care le-am ordonat dupa prioritati. De asemenea, am facut o lista cu intrebari pentru interlocutorii nostri: ce parere aveti despre Raul Castro? Dar despre Obama? Care e situatia economica actuala in Cuba? Ce parere aveti despre reaprinderea interesului Rusiei fata de tara dvs.? Ce parere aveti despre aparitia Chinei pe teritoriul cubanez? Eram interesati sa vorbim nu doar cu persoane pe care le cunosteam deja, cat mai ales sa intalnim tineri si sa aflam opiniile lor, avand in vedere ca acolo exista deja o puternica miscare underground.
Nu am contactat pe nimeni pana ce nu am ajuns in Cuba. Abia atunci am inceput sa dam telefoane si sa stabilim intalniri. Nimeni nu ne-a refuzat, toti erau binevoitori si interesati sa-si exprime opiniile.
Am vrut sa luam pulsul vietii cubaneze si in afara Havanei, asa ca am planificat o calatorie la Santiago. Eu nu fusesem decat o singura data la Santiago, pe cand eram ambasador si am participat la carnavalul care avea loc acolo. Cu acea ocazie am cunoscut-o pe celebra jurnalista Oriana Falacci, pe care am ajutat-o sa se descurce in multime, deoarece era mica de statura. Anul trecut nu am mai putut ajunge la Santiago, din cauza unor probleme legate de avionul care trebuia sa ne duca acolo, asa ca am hotarat sa mergem in alte trei orase: Matanzas (situat la aproximativ 100 km la est de Havana), Santa Clara (unde se afla cea mai mare universitate din Cuba) si Cienfuegos (pe coasta de sud, cel mai bogat oras din Cuba). In aceste orase nu aveam niciun contact, asa ca i-am intrebat pe amicii mei din Havana daca nu cunosc persoane pe care as putea sa le intervievez acolo. Pentru Matanzas, mi-au fost recomandati doi scriitori si un artist vizual, care e si editor. Apoi, in Santa Clara, am stat in gazda ("casa particular") la cineva care inchiria camere la un pret considerabil mai mic decat la hotel. In plus, aveam avantajul de a fi mult mai aproape de viata si realitatile cubaneze.
Aici am avut oarecari probleme cu autoritatile. L-am contactat pe un scriitor care-mi fusese recomandat si am stabilit o intalnire pentru ziua urmatoare, la 10 dimineata, la casa unde ne cazasem. A doua zi, la 9 fara un sfert, in timp ce luam micul dejun, a venit un domn foarte politicos, care ne-a spus ca reprezinta Oficiul pentru Imigranti si Straini si ca are o citatie pe numele nostru ca sa ne prezentam in biroul sau la ora 9. Am fost surprinsi, pentru ca facusem toate formalitatile la sosire, dar ne-am supus citatiei si am mers in biroul lui. Acolo, la fel de calm si de politicos, ne-a spus ca stie totul despre noi, despre faptul ca fusesem ambasador (asta nu spusesem nimanui din oras), despre intalnirea cu scriitorul pe care urma sa o avem la ora 10. Ne-a intrebat de ce vrem sa ne intalnim cu acest scriitor, pe care nici macar nu-l cunoastem, si ne-a informat ca nu asa se procedeaza in tara lui: daca dorim sa ne intalnim cu scriitori, exista atatea figuri reprezentative pentru cultura cubaneza si, oricum, ar fi trebuit sa ne adresam reprezentantei din Santa Clara a Sectiei pentru Relatii Internationale din cadrul Ministerului Culturii. Siderati, am protestat, spunand ca la Havana nu am avut asemenea probleme. In acelasi timp, am incercat sa nu fim prea agresivi cu argumentatia noastra, deoarece ne temeam ca individul sa nu ne confiste sutele de poze pe care le facuse Kadir si notitele pe care mi le luasem. Asa ca i-am spus "securistului" ca o sa ne adresam Sectiei pentru Relatii Internationale, dar dupa ce ne vom intalni cu scriitorul pe care-l contactasem, pentru ca mai era putin pana la ora 10. Oficialul a fost de acord, dar ne-a spus ca trebuie neaparat sa contactam Sectia respectiva.
Am plecat din birou si ne-am intalnit cu scriitorul, care venise insotit de un confrate de-al lui mai tanar, presedintele filialei locale a Uniunii Scriitorilor din Cuba. Le-am povestit ce ni se intamplase si si-au exprimat indignarea, spunand ca e scandalos din partea oficialitatilor si ca putem sa ne intalnim si sa vorbim cu oricine dorim. "E o jignire la adresa dvs., au zis, dar e mai ales o palma pe obrazul nostru!" Le-am spus ca trebuie sa mergem la Sectia pentru Relatii Internationale, iar ei s-au oferit sa ne insoteasca, deoarece o cunosteau pe sefa de acolo. Ajunsi la Sectie, am relatat intamplarea, iar cei doi scriitori au depus o plangere. Sefa parea sa fie de acord cu ei, asa ca am rasuflat usurati, pentru ca ne temeam, eu si Kadir, pentru siguranta materialelor noastre. In fine, am plecat spre casa unuia dintre scriitori, unde am putut discuta cu ei. Cand ne-am intors la gazda, am primit un telefon de la sefa Sectiei pentru Relatii Internationale, care si-a cerut scuze pentru cele intamplate, spunand ca interventia barbatului de la Oficiul pentru Imigranti si Straini a fost o regretabila eroare. De atunci nu am mai fost deranjati de autoritati. Totusi, am ramas cu o urma de teama ca ne vor fi confiscate fotografiile si notitele, care a durat pana cand am parasit Cuba.
Sperante dinspre Rusia, China, dar mai ales America
Ati spus mai devreme ca se intorc rusii in Cuba si ca de zona se arata interesati chinezii. Despre ce e vorba?
In scurta perioada cat am stat in Cuba anul trecut, am fost martori la vizitele oficiale ale presedintilor Rusiei si Chinei. Sefii a doua dintre cele mai importante state din lume erau la Havana la interval de o saptamana! Anterior, fusese vizita vicepresedintelui rus (aflat deja la a treia descindere la Havana), axata mai ales pe probleme comerciale. Populatia privea aceste vizite cu speranta, deoarece credeau ca intarirea relatiilor economice cu aceste tari ii vor aduce un trai mai bun. Stiam ca nu exista o simpatie a cubanezilor fata de rusi, mai ales din cauza felului strident de a fi al rusilor. Cu toate acestea, cubanezii spera acum ca Rusia sa-i ajute sa puna tara din nou pe picioare. La fel si in cazul Chinei, cu care Cuba nu prea are experiente anterioare. In drum spre Matanzas, am vazut doua santiere chinezesti, care pregateau terenul pentru extragerea de petrol. In Cuba exista ceva petrol, dar se afla la o adancime cam mare, iar cubanezii spera sa-l poate extrage chinezii.
Cum simt cubanezii transferul de putere dintre Fidel Castro si fratele sau, Raul?
Au fost facute niste schimbari "cosmetice". Acum, cubanezii pot merge la hotelurile mari, la care nu aveau acces decat turistii straini - spre exemplu, in statiunea Varadero. O alta schimbare este ca cetatenii de rand pot avea telefoane mobile. Inca nu au voie sa detina computere fara aprobarea autoritatilor. O schimbare substantiala s-a produs in domeniul funciar, unde legea de baza data din 1959, imediat dupa revolutie. Acum, fermierii pot munci o suprafata mai mare de teren decat in trecut si, mai mult, pot cultiva si alte recolte decat cele de trestie de zahar.
Una dintre principalele cauze ale starii economice deplorabile a Cubei este faptul ca exportul de zahar s-a prabusit. Pe de o parte, oamenii folosesc din ce in ce mai putin zahar, care era principalul export al Cubei. Acum, principalul export cubanez este nichelul. Pe de alta parte, in anii 80, tara era sustinuta puternic de Uniunea Sovietica si de Blocul Estic, care cumparau zahar cubanez la un pret mult peste cel al pietei, ceea ce nu se mai intampla acum. Una dintre cele mai mari greseli ale lui Fidel Castro este ca nu a diversificat industria si s-a bazat doar pe exportul de zahar. Din 140 de fabrici de prelucrare a trestiei de zahar, aproximativ 80 au fost inchise in ultimii aproape 20 de ani, de la caderea Blocului Comunist din Europa.
Acum, fermierii pot creste si alte recolte - tutun, fasole, orez, yucca. Un aspect care le ingreuneaza foarte mult munca este lipsa utilajelor agricole, iar guvernul nu-i poate sprijini, deoarece n-are fonduri. Uraganele mari de anul trecut au fost alte impedimente in calea fermierilor.
Insa adevaratele schimbari nu vor putea avea loc decat dupa moartea lui Fidel Castro. Fratele sau, Raul, il respecta foarte mult si, nici daca ar vrea schimbari substantiale, nu le-ar face, ca sa nu-l supere pe Fidel. In plus, oamenii cu care am vorbit nu vor schimbari radicale, ci ceva gradual. Modernizarea e cuvantul-cheie printre cei care vor schimbarea. Insa nu va fi usor, avand in vedere situatia economica si politica. Exista un singur ziar, televiziunea e destul de invechita, nu am vazut antene de satelit, asa ca alternativa nu exista. Internet nu e decat in zonele turistice, la hoteluri, dar si la ambasade. Ambasadele occidentale sunt o sursa de informatie: in afara de Internet, ele ofera si accesul la presa straina. La Ambasada Olandei de la Havana, de exemplu, pot fi citite ziare din Spania, Mexic, Argentina, pentru ca exista abonamente facute pentru personalul diplomatic, dar si pentru cubanezii care vor sa se informeze si pentru cei 20 de detinuti olandezi, toti traficanti de droguri din Antilele Olandeze. Ca o paranteza, in timpul mandatului meu, erau doar 2 detinuti olandezi, tot din Antile, care facusera ceva afaceri ilegale cu cafea. Fiecare primise cate 9 ani de inchisoare. Am incercat sa intervin pentru a le fi redusa pedeapsa, dar n-am reusit. Cand au fost eliberati, avionul care trebuia sa ii duca inapoi la Curacao era abia peste o saptamana, asa ca i-am gazduit la resedinta mea, ceea ce i-a mirat foarte mult! Am purtat lungi conversatii cu ei, mai ales pentru ca doream sa obtin informatii despre detinutii politici din inchisorile cubaneze.
Cum vad cubanezii alegerea lui Barack Obama ca presedinte al Statelor Unite?
Oamenii vorbesc despre posibilitatea ca noul presedinte american, Barack Obama, sa-l invite la discutii pe Raul Castro. Cubanezii spera ca instalarea lui Obama la Casa Alba va aduce o schimbare in bine si la ei, nu neaparat o schimbare politica, cat una de care sa beneficieze cetatenii. De exemplu, sa se faciliteze vizitele cubanezilor din America la rudele ramase in Cuba si invers. Prin urmare, se spera la o relaxare a conditiilor dinspre partea americana. Cat despre o posibila intalnire dintre Obama si Raul Castro, se vorbeste despre Guantanamo, care e teritoriu american in Cuba. Prin urmare, cubanezii isi pun mari sperante in Obama.
