CORINA ȘUTEU: După experienţa ca ministru mi-a dispărut orice urmă de idealism

Interviu Realizat De,andreea Pora | 20.09.2016

E un ministeriat complicat, plin de controverse, de crize și critici venite din diverse zone. V-ați așteptat ca ele să continue și după ce ați preluat mandatul?

Pe aceeași temă

 

M-am așteptat, pentru că începuse să fie din ce în ce mai clar, chiar din perioada în care fusesem secretar de stat, ce ruptură fantastică există între administrația din minister și domeniul cultural. Cunosc istoricul ministerului, pentru că, ocupându-mă de politici culturale, am avut în diverse etape tot felul de colaborări cu ministerul din România. Trăind în străinătate, am lucrat și cu el, și cu alte ministere ale Culturii din zonă. Dar acum am găsit un minister care practic e complet rupt de zona culturală, în care 35% din angajații pe domenii de specialitate nu existau, posturile erau goale. Un minister în care, salariile fiind foarte-foarte mici, sigur că n-ai cum să ceri nici competență, nici motivație.

 

Domeniul cultural are niște așteptări foarte mari de la o administrație care nu mai poate performa pentru că se învârte într-o rutină obosită, și din lipsa de mijloace, de resurse umane, de resurse materiale. Iar ultimul lucru - volatilitatea miniștrilor. Să fii al 24-lea ministru în 26 de ani este enorm, chiar dacă au existat doi miniștri cu mandate complete, nu lipsite de crize, dar complete: Răzvan Theodorescu și Ion Caramitru. Într-un fel m-am așteptat, dar e ca și cum aștepți să faci un copil, iar când îl ai, e cu totul altceva. Experiența directă, întotdeauna, e mult mai revelatoare decât ce avem noi construit mental.

 

„Copilul“ e tarat în continuare de problemele despre care ați vorbit sau e ceva care cât de cât s-a remediat?

În mare parte, da, pentru că o remediere solidă, durabilă, ar presupune mult mai mult timp și o abordare mult mai coerentă și corelată, inclusiv la nivelul administrației. Ca să poți provoca o schimbare durabilă trebuie să schimbi foarte multe lucruri, reglementări, moduri de a funcționa, să simplifici, să ai și mijloacele să o faci. Noi trăim cu ideea că schimbarea durabilă se produce într-o secundă. Ei, nu. Poți să zgâlțâi un sistem, dar pe urmă important e cum îl reconstruiești și cum reașezi lucrurile pentru ca ele după aceea să dureze.

Reforma cinematografiei

Trebuie să avem posibilitatea să avem surse mult mai diverse la fondul cinematografic, trebuie să avem săli în care să exploatăm cinematografie de artă, să avem o reorganizare a CNC. Să încurajăm tinerii, să încurajăm debutul și ei să poată să aplice pentru susținere la fel de bine cum aplică cei deja consacrați. Trebuie să avem un acord cu parlamentul, să asimileze și să fie de acord cu reforma pe care vrem să o facem.

La început ați vorbit de o serie de priorități, de asumări. Mandatul dvs. se cam apropie de sfârșit. Bifați ceva?

Bifez o serie de lucruri concrete, dar asta sper să vă pot spune la sfârșitul lui noiembrie. Deja am trecut o ordonanță de urgenţă care are un impact benefic major pentru instituțiile de spectacol, am relansat demersurile legate de Roșia Montană, am dat Sala Omnia către CNDB - și nu a fost ușor. Vreau să las o structurare a bugetului Ministerului Culturii cu totul diferită de ce s-a făcut până acum, să fac o multianualizare pe proiectele mari, să simplific criteriile de selecție a acestor proiecte, să digitizez depunerea lor. Vreau să construiesc un sistem de lucru pe aceste mari domenii de care se ocupă ministerul care să fie mult mai clar și mult mai ușor de prezis. Revăd, împreună cu secretarul de stat pe patrimoniu, modalitatea de funcționare a comisiilor. Pentru cinema, am avut avut o abordare sistemică. Ideea e următoarea: în anii trecuți eu auzeam tot timpul despre cinema, despre Legea cinematografiei, de care Sergiu Nicolaescu și alții s-au ocupat. Despre blocarea tinerei generații în formule de susținere ineficiente. Dar problema în cinematografie nu este numai schimbarea Legii cinematografiei, nu e doar reforma instituțională. Este o reformă de bloc, de sistem, trebuie să te ocupi și de arhivă, și de CNC, și de RADEF și de Sahia Film, de Animafilm. Deci trebuie să faci în așa fel încât faptul că ai mai mulți bani pentru producție sau că dai șanse tinerilor să producă se regăsește în faptul că vei avea săli de cinema în toată țara, în care acești tineri își vor putea prezenta filmele, se regăsește în faptul că dinamizezi arhiva în așa fel încât arhiva să devină și ea un instrument activ de distribuție și de educație pentru imagine. Adică modalitatea în care eu văd reforma e o modalitate de evoluție de sistem în care faptul că faci schimbări la mai multe niveluri și apoi le consolidezi va permite la un moment dat un salt al masei critice a schimbărilor către o adevărată reașezare a sistemului. Cred că lucrurile pe care voi încerca să le pun în operă în perioada de până la sfârșitul anului vor avea efect și în continuare.

 

Dacă vor rămâne în picioare după schimbarea de guvern.

Unele dintre ele, dacă sunt niște schimbări structurale, dacă un buget propus este unul extrem de bine gândit și explicat și dacă voi reuși să explic asta comisiilor parlamentare, eu cred că șanse există. Orice ministru dorește să aibă instrumente de lucru bune, orice parlamentar să ia decizii înțelepte - eu așa vreau să cred. La urma urmei, în momentul în care vii într-un minister și-ți dai seama că Bienala de la Veneția era un coșmar al felului în care se obțineau fondurile și tu ai acum un departament care se va ocupa de asta mai bine, n-ai de ce să nu fi mulțumit.

 

Ați ajuns repede și cu pasiune la subiectul cinematografiei. Cum vă explicați protestele, cererile de demisie, reacția furibundă la modificările pe care le-aţi propus prin ordonanță? Ce a deranjat atât de mult?

Cred că sunt mai multe motivații. Când provoci un soi de reformă prin care ceri responsabilizare, drepturi și îndatoriri, o clarificare, ceva mai transparent, ceva care până la urmă te va obliga să nu te mai bazezi pe complicitatea interpersonală, să nu te mai bazezi pe telefoanele pe care le dai, să te bazezi totalmente pe niște proceduri la care toată lumea trebuie să se supună, asta deranjează totdeauna societățile care au încă o mentalitate feudală. Pentru că la noi e o societate care nu a integrat încă necesitatea de a fi pur și simplu eficient. Orice reformă care încearcă să dea eficiență și să ofere criterii și instrumente prin care eficiența să provoace un acces mai ușor la calitate provoacă revoltă. Am spus asta de fiecare dată, o repet și aici. Noi suntem sistemul tipic administrativ care îl obligă pe artist să lucreze în ciuda lui, nu ajutat de el. Artistul, creatorul, intelectualul lucrează în ciuda sistemului. Da, și asta e o provocare. Așa ne-am învățat, e și o moștenire într-un anumit fel din comunism, când noi lucram în ciuda sistemului.

 

Penuria de personal

Personalul de la patrimoniu este foarte redus. Existau odată la patrimoniu 35 de oameni, acum sunt 2, sunt întârzieri enorme și toată zona asta este încă neacoperită și timpul de a o acoperi până la sfârșitul mandatului, de a infuza oameni buni în aceste direcții este foarte redus. Au existat probleme de corupție cu anumiți oameni angajați în minister, care acum au plecat. Nu e foarte simplu să dai afară un funcționar public.

Poate lucrăm mai bine așa...

Poate lucrăm mai bine așa, poate că e un model de comportament. Dar, în momentul de față, tot ceea ce este cinema, tot ce e industrie creativă, genul de artă, de conținut cultural care circulă prin mijloace și prin platforme care sunt deja globalizate are nevoie de profesionalizare. Profesionalizarea asta e fantastic de necesară. De la momentul noului val de debut al acestor regizori sunt zece ani, ar trebui trecut de la o producție artizanală, cu mici familii care au casă de producție și care după aceea se distribuie după cum știu ei, ar trebui trecut la un sistem mult mai coerent și mai profesionalizat. Revin la ideea că de la arhivă și până la producție și distribuție, toate astea trebuie să fie legate. Dar asta se poate face într-un sistem care trebuie să respecte valoarea eficienței.

 

A fost o revoltă a mediocrităților și a intereselor?

Putem să o citim și așa. Doar că ce mă surprinde pe mine e că aceia care ar avea interesul reformei și care sunt de fapt vectorii reformei au reacționat, dar mult mai slab. Da, e o revoltă a mediocrității și a intereselor, dar, pe de altă parte, este și inerția asta foarte fatalistă a celor care știu că anumite lucruri sunt necesare, dar nu cred nicio secundă că ele se vor întâmpla, pentru simplul motiv că au impresia că de fapt nu se poate, că până la urmă lucrurile s-ar putea să rămână la fel și atunci de ce să ne mai sacrificăm? Și o ultimă chestiune, dar asta nu e tipic numai societății românești, e tipic societăților din această regiune, celor balcanice în orice caz, e această credință că până la urmă complicitatea va funcționa mult mai bine decât orice formă de regulă, de principiu. Complicitatea bate întotdeauna principiile. E o abordare justificată prin practica existențială din România.

 

În parlament vi s-a cerut demisia, semnatarii protestului v-au cerut și ei demisia și să retrageți ordonanța, că nu e urgență, povestea cu taxele etc. Care e situația acum?

În primul rând, am pus ordonanța de urgență în dezbatere publică, ceea ce nu eram obligați să facem, și am făcut-o tocmai ca să putem înregistra observațiile pe care le au cineaștii și alți actori ai industriei.

 

Dar nu e, totuși, firesc să faceți asta ?

Firesc, da, pentru că acest guvern s-a angajat să fie transparent, obligatoriu, nu. Asta ar fi trebuit să fie cea mai bună dovadă de bună-credință. Am făcut și audiere publică, am făcut și dezbateri și consultări informale și continuăm să le facem. Am ținut cont de absolut toate observațiile. M-am dus în parlament la comisia din Senat și am în continuare întâlniri și cu președinții Camerelor. Situația în prezent este următoarea: mie (și nu doar mie) îmi e foarte limpede că schimbarea reglementărilor existente e necesară, ea e imperioasă pe anumite paliere în orice caz. Trebuie să avem posibilitatea să avem surse mult mai diverse la fondul cinematografic, trebuie să avem săli în care să exploatăm cinematografie de artă, să avem o reorganizare a CNC. Să încurajăm tinerii, să încurajăm debutul și ei să poată să aplice pentru susținere la fel de bine cum aplică cei deja consacrați. Ce mai îmi este clar este că trebuie să avem un acord cu parlamentul, adică parlamentul trebuie să asimileze și să fie de acord cu reforma pe care vrem să o facem, trebuie să fie ceva mult mai consensual decât este. Trebuie doar să găsim formula cea mai bună și acum asta sunt pe cale să fac.

Baronatele din cultură

S-au încurajat baronatele chiar și în aceste instituții de cultură, baronate care au exact același sistem de funcționare ca orice baronat. Adică până la urmă eu dictez, eu spun ce faci, mă înconjur de oameni care știu legea, care dau răspunsuri contabil-administrative corecte și nu mai contează dacă eu am o viziune sau nu, nu contează dacă viziunea asta e evaluată în termeni calitativi sau pur și simplu în termeni tehnici.

Dacă găsiți acest consens și aveți încredere că îl vor respecta, veți merge înainte cu această ordonanță sau veți renunța în caz contrar?

În momentul de față sunt într-o etapă în care studiez posibilitățile și evaluez situația.

 

V-ați dat un termen?

Termenul pentru a face ceva e sfârșitul lui septembrie. Sunt foarte conștientă că timpul e foarte strâns.

 

Cum răspundeţi la acuza că vă concentrați pe cinematografie pentru că e domeniul dvs.?

Nu e domeniul meu, eu am debutat critic de teatru, m-am ocupat de management și de politici culturale, am construit proiecte multidisciplinare, am făcut consultanță pentru strategii culturale, printre altele, mai ales în străinătate, timp de 20 de ani. Așadar, m-am ocupat de cu totul alte lucruri. Am început să mă ocup de cinematografie, de film, la ICR, pentru ca la New York, în 2012, în acel moment sinistru pe care l-am trăit, dincolo de tot ce s-a întâmplat în țară cu Horia Patapievici, ce s-a întâmplat cu ICR, cum s-a prăbușit o construcție de șapte ani, logică, performantă, eficientă, inteligentă, vizionară în primul rând, atât de tare m-a revoltat când am aflat că nu voi mai putea organiza un festival - care, în plus, își câștigase un loc la Lincoln Center din NY, ceea ce este enorm, nu pentru că m-am dus eu la ei, ci pentru că au venit ei la mine -, atât de tare m-a revoltat, încât mi-am zis că asta nu se poate. Pentru mine, festivalul de film de la NY a fost în primul rând un fel de acțiune antisistem într-un mod compulsiv. Pentru că am zis: „Credeți că nu voi găsi bani? Ei, o să găsesc bani. Credeți că Lincoln Center n-o să ne accepte? Ei, uite că o să ne accepte!“. Am avut norocul să fiu în America. Sunt sigură că în Europa nu reușeam asta, pentru că în Europa nimeni nu ar fi spus unei organizații de stat: „OK, dacă plecați, noi, pentru că avem încredere în această echipă micuță, pentru că avem încredere în tine, Corina Șuteu, continuăm să organizăm festivalul“.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Suteu-1.jpg

„Noi suntem sistemul tipic administrativ care îl obligă pe artist să lucreze în ciuda lui, nu ajutat de el. “

Aţi vorbit mai devreme de problema patrimoniului. E zona care captează în mod firesc foarte multă atenție publică și din cauza abuzurilor și intereselor financiare din zonă. Se vorbea la un moment dat de un Cod pentru patrimoniu. Care e situația acum cu Codul, în ce stadiu e?

Ministerele Culturii tradiționale din țările latine se ocupă de patrimoniu, asta e politica publică principală a ministerelor, a fost subiectul tradițional al ministerelor Culturii, deci nu e o surpriză că e un subiect principal, pentru că el e identitar, pentru că, evident, e european... Dar și pentru că la noi, așa cum spuneați, s-au făcut multe lucruri greșite în domeniu. În legătură cu Codul patrimoniului, care e și în programul de guvernare, a fost foarte clar că e ambițios și că nu-l vom termina până la sfârșitul anului. Dar din momentul în care l-am preluat eu, împreună cu secretarul de stat Oana Bogdan, arhitectă și cu INP (Institutul Național al Patrimoniului), am făcut în așa fel încât aceste comisii care lucrează pe Codul patrimoniului să capete o dinamică cât se poate de eficientă, ca să înaintăm cât de mult. Tezele patrimoniului le vom termina, Codul nu, dar el va fi avansat cât se poate, în contextul dat, dând foarte multă atenție fiecărui detaliu. Pentru că la Cod se poate ca o anumită dimensiune să avanseze, alta să rămână în urmă și am încercat acum să mergem cât se poate de dinamic pe domeniul ăsta. E o reglementare foarte complexă. Garanția pe care eu o dau este că se lucrează la Codul patrimoniului și se lucrează cât se poate de bine, fără a sacrifica calitatea și asigurându-ne că acest dosar nu va fi reîntrerupt.

 

Dar s-au schimbat comisiile de patrimoniu?

Comisiile s-au schimbat, sunt comisii noi. Comisia Națională s-a schimbat, comisiile zonale s-au schimbat și ele, majoritatea dintre ele au fost propuse de Vlad Alexandrescu, eu am făcut niște schimbări la unele dintre ele. Dar ideea este nu doar a comisiilor, ci și a modului lor de lucru. Ce încercăm până la sfârșitul anului este ca dosarele care sosesc la comisie să poată fi consultate în cu totul alt regim, să fie mult mai transparent, iar această transparență să provoace mai puține riscuri de decizii...

Cuminţenia Pământului

Sunt peste 100.000 de oameni care au donat... Personal, cred că e mult și peste așteptările pe care eu le-am avut legate de campanie. Mi se pare că e un exercițiu fantastic, pentru că atunci când ai ambiția incredibilă de a strânge 6 milioane într-o societate nepregătită pentru strângere de fonduri, și ei încep să se strângă, și reușești să strângi pentru o cauză culturală o sumă foarte importantă, mi se pare că e o victorie enormă.

Suntem în continuare îngrozitor de handicapați de dificultatea de a da avize, pentru că personalul de la patrimoniu este foarte redus. Existau odată la patrimoniu 35 de oameni, acum sunt 2, sunt întârzieri enorme și toată zona asta este încă neacoperită și timpul de a o acoperi până la sfârșitul mandatului, de a infuza oameni buni în aceste direcții este foarte redus. Au existat probleme de corupție cu anumiți oameni angajați în minister, care acum au plecat. Nu e foarte simplu să dai afară un funcționar public.

 

Cu primarul Gabriela Firea v-ați întâlnit?

Am încercat de nenumărate ori, dar n-am putut.

 

Adică e ocupată sau nu vrea?

Cred că nu vrea. De pildă, răspunsul pe care mi l-a dat legat de faptul că eu, ca ministru al Culturii, a trebuit să mă întâlnesc cu echipele strategiei culturale a Bucureștiului pentru că ele sunt specializate în cultură. Ea nici măcar n-a înțeles că de fapt ministerul patronează concursul pentru Capitala Culturală Europeană. Sunt multe alte subiecte pe care aș dori să le discut cu ea. Ea este un primar membru de partid, eu nu sunt un ministru membru de partid și aici este o diferență fundamentală. Probabil că, dacă aș fi fost un ministru membru de partid, aș fi ajuns s-o văd, indiferent de partid, indiferent de diferențele de abordare. Pe mine m-a tulburat negativ, spun asta aici, deși pare că n-are nici o legătură, momentul în care Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că Dragoș Tudorache (actualul ministru de Interne) este „un nimeni“. OK, cineva care pur și simplu are competențe e „un nimeni“, adică ideea că pe un om competent poți să-l faci „nimeni“ foarte ușor pentru că nu e o valoare legitimată și acceptată ca atare ca o valoare. Ce e receptat ca o valoare legitimă este omul politic, vedeta sau intelectualul - de referință, scriitor, în România. Când tu ești „doar“ un profesionist, asta e o idee bizară și atunci poți să fii „un nimeni“. Nu contează ce CV ai, ce ai făcut, nu mai contează nimic.

 

Controversele și scandalurile referitoare la posturile de manageri continuă și ele. Muzeul Țăranului Român, de exemplu. Care e problema de fond în această zonă?

Există aceste probleme mari la nivelul managementului instituțiilor publice de cultură, în primul rând pentru că, din punctul meu de vedere, Legea 189 a managementului instituțiilor de cultură este o lege care trebuie abrogată. Ideea de a lucra la o nouă lege presupune iarăși un mandat mai lung, deși eu continui să-mi fac iluzia că poate s-ar putea măcar propune un proiect de lege în legătură cu asta în următoarele trei luni. Legea este prost gândită în modul în care se face evaluarea, în care apoi se câștigă concursurile, pune accent enorm pe administrație și pe modul în care cineva știe să dea răspunsuri contabile, și nu răspunsuri de viziune. E proastă din toate punctele de vedere. A doua cauză a problemelor evidente în managementul instituțiilor de cultură și a modului în care sunt aleși directorii este următoarea: toate disfuncționalitățile care s-au cronicizat în sistem nu sunt probleme de management, sunt de fapt de etică, de guvernanță, de mod nonetic de a-ți exercita funcția de director. O parte dintre ele am încercat să le reglez

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Suteu-2.jpg

„Nu putem să procedăm în domeniul artistic ca într-o fabrică.“

printr-o ordonanță de urgență în cazul instituțiilor de spectacol. Ce descoperi când desfaci un pic carcasa de la Operă, de la MȚR, când desfaci tot felul de alte carcase de instituții e că acolo se face trafic de influență, abuz de putere... De ce? Pentru că modul în care e gândit regimul relației între manager și angajat e deficitar și angajează opțiuni etice pe care de foarte multe ori un manager care a răspuns perfect la concursul de management le face greșit. S-au încurajat baronatele chiar și în aceste instituții de cultură, baronate care au exact același sistem de funcționare ca orice baronat. Adică până la urmă eu dictez, eu spun ce faci, mă înconjur de oameni care știu legea, care dau răspunsuri contabil-administrative corecte și nu mai contează dacă eu am o viziune sau nu, nu contează dacă viziunea asta e evaluată în termeni calitativi sau pur și simplu în termeni tehnici. Și de ce s-a întâmplat asta? Tocmai pentru ca să împiedice, culmea, o așa-zisă subiectivitate în alegerea managerilor. Or, la ora asta, dacă eu vreau să-l pun pe Andrei Șerban sau pe Bob Wilson director la o instituție culturală, nu pot. Ei trebuie să răspundă la un test grilă absurd și în plus nu pot să le dau anumite libertăți de viziune, care sunt specifice domeniului artistic. Nu putem să procedăm în domeniul artistic ca într-o fabrică.

 

Vlad Alexandrescu a demarat aceste concursuri de manageri, ceea ce a răscolit mușuroiul de interese. În opinia mea, de aici i s-a tras de la bun început. Care este situația în momentul acesta? Ați mers înainte cu aceste concursuri pentru manageri sau ele s-au oprit undeva?

Nu s-au oprit deloc, am mers înainte cu aceste concursuri, continuă și la Muzeul de Istorie, și la celelalte instituții, ele vor urma exact același ciclu, din nefericire... La MȚR e un caz special. Dar nu cred că asta a deranjat în cazul lui Vlad Alexandrescu. Cred că a vrut să-și construiască doar imagine și cred în continuare că asta vrea. A început concursurile, la un moment dat a anunțat mici modificări, amendamente la Legea 189. Dar nu așa trebuia făcut. Trebuia, din punctul meu de vedere, să-și dea seama că acele amendamente, chiar dacă ar fi fost făcute, nu modificau absolut nimic într-o lege greșită. Trebuia refăcută legea cap-coadă.

 

Dar lucrurile astea durează foarte mult, chiar dvs. admiteţi. Poate v-ar fi luat tot mandatul să schimbați legea și să nu schimbați nici un manager.

Și faptul că am schimbat un manager cu o lege proastă? Îl dau exemplu pe Călin Stegerean, care a ajuns la MNAR, sau pe directorul interimar pe care l-am pus acum la Biblioteca Națională și unde vreau să dau concurs. Ei au venit foarte fericiți și acum, pentru că lucrurile funcționează în conformitate cu reglementări proaste, s-au lovit și ei brusc de handicapul pe care îl pune sistemul. În orice caz, alegerea mea personală ar fi fost alta. Cred că, din punctul ăsta de vedere, să schimbi managerii nu este suficient. Un manager schimbat se lovește, cum se lovește Beatrice Rancea de problemele pe care le găsește la Operă, care țin de un sistem sedimentat și corupt.

 

Problema la Muzeul Țăranului nu e terminată, cât credeți că vor mai dura negocierile cu Virgil Nițulescu?

Negocierile cu Nițulescu: totul va dura în termenii legali. El a dat un concurs, ai dreptul să negociezi cu el până la o anumită dată, iar apoi eu va trebui să-mi asum ce cred eu că trebuie făcut.

 

Și ce credeți că e de făcut?

Nu vă spun acum, că mi se va reproșa că mă antepronunț. Va trebui să fac ceva care să fie legal. Dilema este asta: ceva care e legal nu e întotdeauna ceva care respectă de fapt etica unei guvernanțe. Va fi o chestiune de alegere, de asumare în contextul dat... și asta e.

 

Am să revin la ce ați spus despre Vlad Alexandrescu, cum vă explicați acest conflict cu el? Teoretic sunteți de aceeași parte, zic eu, bună a baricadei, adică vreți să reformați ceva ce ar trebui reformat. Spune că tot ce a început el se duce de râpă.

Foarte frumos că spune asta. Eu cred că el are un comportament nedemn și un comportament nejustificat și eu nu vreau să dau publicității deocamdată care e părerea mea și care ar fi răspunsul meu în această privință, dar am s-o fac când n-am să mai fiu ministru.

 

La Cumințenia Pământului s-au strâns 831.174 de euro până acum din cele 6 milioane. Credeți că există vreo șansă să se adune banii? Mizați cumva pe mari companii pe ultima sută de metri?

Cred că trebuie să luăm o decizie după 20 septembrie, e o dată pe care mi-am fixat-o, după ce vedem exact pe ce mizăm. Repet ce am mai spus, deși am fost acuzată că e limbaj de lemn. Eu cred că s-au strâns foarte mulți bani pentru o campanie de subscripție națională, care e o campanie pornită deficitar, după părerea mea, dar care a reușit să recupereze o cantitate de atenție foarte importantă pentru subiectul Brâncuși. Orice am spune, această campanie a adus în atenția multor oameni, de la niveluri foarte diferite ale societății, cine este Brâncuși. Sunt convinsă că de la copiii de școală până la... toată lumea a auzit în sfârșit de Brâncuși și o parte dintre cei care au auzit de Brâncuși au început să vrea să afle mai mult, tocmai pentru că a existat dezbatere.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Suteu-3.jpg

Doina Lemny, Corina Şuteu, Dacian Cioloş, Oana Pellea şi Victor Rebengiuc la un eveniment dedicat subscripției naționale pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului (Bucureşti, 30 mai 2016)

 

 

Credeți că acesta e principalul câștig?

Mi se pare că e un câștig enorm. Sunt peste 100.000 de oameni care au donat... De ce au donat acești oameni în fața unei campanii care este contestată? De ce au donat bănci?

 

Ca să-și scadă sumele din profit și să-și facă imagine?

Dar așa toate ar fi putut să doneze. A fost totuși o opțiune. Vreau să vorbesc despre cei care au donat. De ce această dezbatere așa de vie, de ce discuția despre de ce să donezi, cum să donezi, sunt intelectuali care s-au poziționat pro, alții care s-au poziționat împotrivă, jurnaliști pro, jurnaliști împotrivă. Personal, cred că e mult și peste așteptările pe care eu le-am avut legate de campanie. Mă impresionează felul în care campania asta a despărțit apele într-un fel. Eu am trăit și o campanie cu totul diferită, cea a Poneiului roz, și mi se pare foarte interesant cum aceste două momente până la urmă poziționează într-un anumit fel opțiunile pe care le avem. În situația cu Poneiul roz a fost o întreagă dezbatere despre arta contemporană și despre ce e reprezentativ, ca artă, pentru o națiune, iar acum e o dezbatere identică de fapt, despre ce e reprezentativ, ce e identitar, cât ne asumăm din ce e identitar? Mi se pare că e un exercițiu fantastic, pentru că atunci când ai ambiția incredibilă de a strânge 6 milioane într-o societate nepregătită pentru strângere de fonduri, și ei încep să se strângă, și reușești să strângi pentru o cauză culturală o sumă foarte importantă, mi se pare că e o victorie enormă. O spun cu sinceritate, ca operator cultural, nu ca ministru.

 

Ce se va întâmpla dacă nu se va strânge suma respectivă? Exista inițiativa aceea parlamentară care dă posibilitatea guvernului să dea mai mult de 5 milioane euro.

Să vedem ce se va întâmpla cu această inițiativă parlamentară. Vom vedea după 20 septembrie.

 

În privința sălii de concerte de care s-a vorbit după Colectiv, propunerea lui Vlad Alexandrescu, continuați acel proiect?

Nu. Am renunțat la acel proiect, dar dintr-un motiv foarte concret, pentru că mi se pare că o asemenea sală de concerte are nevoie de un mandat lung ca să poți să vezi că îl lansezi, că te ocupi de proiect, că îl aprobi. Ce am făcut însă și este în curs de realizare este să recuperăm la Ministerul Culturii Sala Palatului, să începem refacerea ei pentru Festivalul Enescu de anul viitor și să facem un proiect prin care Sala Palatului să fie refăcută complet. Va fi un adevărat proces de restaurare a Sălii Palatului și de regândire a spațiilor în așa fel încât ele să poată fi folosite modular peste un număr de ani. Asta e ceea ce mi se pare la îndemâna mea.

 

Dacă vi s-ar propune să continuați să fiți ministru al Culturii, aţi accepta?

Aș refuza în orice condiții. Doresc să-mi folosesc competența mult mai eficient. A fi ministru este foarte constrângător, nu e ceva care-ți dă libertate. Iar eu sunt o persoană care, prin energia și capacitatea ei de construcție, e mult mai benefică mediului cultural, tocmai pentru că acolo am avut autonomie. Dacă aș vrea să fac o carieră politică, da. Dar nu vreau. Și cred că nu mai am energie interioară s-o consum, pentru că 50% din energie ți se consumă pe o uzură pe care n-ai ales-o. Dacă aș fi fost mai tânără, poate. Acestea sunt argumentele. Asta nu înseamnă că am să renunț la lucrurile pe care eu am lucrat totdeauna în sistemul cultural și am să rămân în sistemul cultural exact cum am să-mi reconfigurez activitatea după această experiență, care a fost foarte utilă. A fost o experiență care a fost ca un duș rece, foarte revelatoare și pe plan uman, și profesional. Eu sunt un om idealist și, dacă mai aveam o urmă de idealism, asta mi-a dispărut.

 

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22