Cristi Danilet: Au trecut vremurile când magistrații se temeau. De acum încolo, cine greșește plătește

Ultima decizie a CSM condamnă declarațiile premierului Ponta, spunând că ele afectează independența justiției. Am asistat la declarații dure din partea președintei ÎCCJ, Livia Stanciu. Ce semnal a dorit CSM să dea?

Hotărârea CSM de săptămâna trecută este una dintre cele mai curajoase decizii din ultimii doi ani: premierul țării și un ministru și-au permis să arunce în spațiul public atacuri dure împotriva completului de judecată care a condamnat, pentru a doua oară în ultimii doi ani, un politician. Deși niciunul dintre acești politicieni nu a avut acces la dosarul de urmărire penală și nu a citit hotărârea definitivă de condamnare, folosind poziția publică ocupată și beneficiind de suport mediatic, au exprimat opinii categorice cu privire la un așa-zis „control politic“ al justiției. Fără a aduce vreun argument factual pentru aceste „opinii“ și fără a fi sesizată Inspecția Judiciară cu privire la un presupus ordin sau indicație externă în acel dosar. CSM a considerat că aceste declarații sunt inacceptabile și a sancționat aspru această conduită, care a depășit limitele politicului.

Cea mai categorică opinie a avut-o președintele ÎCCJ. Cred că este pentru prima dată când d-na judecător Livia Stanciu, un profesionist desăvârșit și cu o bogată activitate în justiție, a afirmat în spațiul public că astfel de declarații sunt „iresponsabile“, atât timp cât se atacă fără niciun temei și în mod repetat justiția în general și judecătorii supremi în special. Această reacție a președintelui ÎCCJ arată că limitele dintre puterea judiciară și celelalte puteri au fost cu mult încălcate de acestea din urmă.

Nu este prima decizie de acest fel, vedem însă că politicienilor nu prea le pasă. Imediat, PSD, prin purtătorul de cuvânt, a ieșit și a spus că partidul își menține poziția - Năstase este un condamnat politic. Cum interpretați acest gest?

CSM a avut reacții și în anii trecuți. Îmi amintesc chiar reacția din iunie 2012, la precedenta condamnare a aceluiași infractor, când se declanșase un atac împotriva judecătorilor ÎCCJ acuzați de politicieni, de avocați, ba și de către Avocatul Poporului. Prin astfel de reacții legale, CSM atrage atenția publicului asupra conduitei neconforme a politicienilor și le cerem să înceteze cu aceste încălcări ale independenței justiției, să nu mai arunce cu noroi în ea în speranța că vor câștiga simpatia poporului. Cât privește purtătorul de cuvânt al PSD, declarația sa este la fel de inacceptabilă ca și cea a premierului Ponta sau a ministrului Șova. Dacă are cineva argumente sau chiar dovezi că instrumentarea dosarului lui Năstase sau al oricărui alt infractor s-a făcut în alt mod decât cel legal, să sesizeze parchetul sau Inspecția Judiciară. Dacă nu, să tacă: astfel de declarații nu sunt simple opinii care pot să fie aruncate în spațiul public cu aceeași ușurință cu care se vorbește despre drumuri, sport sau vreme.

Însuși ministrul Justiției l-a apărat pe premier. Care ar fi trebuit să fie, din punctul dvs. de vedere, poziția ministrului și a procurorului general?

Ministrul Justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ sunt membri de drept în cadrul CSM. Au doar un vot, la fel ca ceilalți membri. E adevărat că nu toți membrii au votat pentru admiterea cererii de apărare a colegilor de la ÎCCJ. Asta poate pentru că unii au legătură cu politicul, alții poate pentru că încă nu înțeleg pericolul unor asemenea declarații. Important este că în ultimii ani CSM a devenit extrem de vocal pentru apărarea justiției la nivel declarativ, comparabil cu reacțiile politicienilor, și acest lucru este dorit și apreciat de colegi, de o parte importantă a mass-media, de Comisia Europeană și ambasadorii din țările cu democrații consolidate. Numai reacționând cu aceleași mijloace putem diminua astfel de atacuri.

Credeți asta? CSM nu are, totuși, niciun mecanism de a opri astfel de presiuni.

Când atacul este unul politic și prin mass-media, reacția CSM trebuie să fie la fel: declarativă. Dar trebuie să fie extrem de categorică și de rapidă. După mine, însuși președintele CSM ar putea să reacționeze imediat și să explice publicului unde greșește politicianul și de ce e important ca toată lumea să ocrotească justiția: pentru că numai o justiție independentă total (nu doar cu privire la cariera magistraților, ci și cu privire la posibilele imixtiuni sau doar temeri cauzate de declarațiile sau intențiile politicienilor) poate garanta instrumentarea în mod imparțial al dosarelor. Comisia Europeană a cerut chiar o lege prin care să se prevadă sancțiuni împotriva politicienilor români care atacă justiția, decredibilizând-o. Până acum nu există vreun proiect în acest sens, ci doar o intenție exprimată în urmă cu o săptămână de ministrul Justiției pentru un cod de conduită politică față de justiție.

Când USL și premierul vorbesc de „regimul Băsescu“, majoritatea referirilor sunt la „justiția băsistă“. Ce se urmărește prin folosirea acestor sintagme și cât sunt ele de conectate în realitate?

E clar, cu rea-intenție se vrea a se face o legătură între justiție și Traian Băsescu, sugerându-se explicit o relație nepermisă între noi și președintele țării. Eu cred că este o aberație să legi numele unui om politic de un sistem sau instituție. A spune „justiție băsistă“ e tot atât de grav ca a spune „Guvernul Ponta“ sau „Parlamentul USL“: justiția nu e „a lui Băsescu“ așa cum guvernul nu e „al lui Ponta“ și parlamentul nu e al unui partid politic – acestea sunt autorități „ale statului“, „ale României“ și care își pot desfășura activitatea numai în limite constituționale. Cine înțelege acest lucru elementar, bine. În rest, orice discuție în alt sens duce într-o zonă în care eu personal, ca magistrat și om cu o anumită cultură despre democrație, nu îmi permit să mă cobor. Spun doar atât: voi aproba sau sprijini orice inițiativă, act sau declarație care apără justiția, care trebuie înfăptuită pentru cetățean cu respectarea legii, indiferent din partea cărui grup politic sau civic provine.

Am constatat că unii vorbesc atât de des despre anumite lucruri nereale, încât ajung să își creeze propriul univers din care nu mai pot ieși: intră aici și unii politicieni care asociază justiția cu anumite acțiuni politice („dosare politice“, „justiție băsistă“, „procurorii lui Macovei“ etc.), și unele posturi de televiziune care deja nu mai sunt mass-media, ci instrumente de propagandă politice. E o prostie să crezi că toți aceștia își închipuie că 4.700 de judecători și 2.500 de procurori sunt direcționați sau influențați politic și că, odată cu schimbarea președintelui țării, se va influența și modul de acțiune al magistraților. Aș vrea să nu confundăm campania electorală, care văd că se duce în România fără întrerupere de câțiva ani, cu realitatea din instanțe și parchete: magistrații români aplică legea și atât. Știu că asta nu place celor care nu respectă legea, celor care se sustrag de la răspundere când greșesc și care ar face orice să obțină clemență. Pentru toți aceștia dau un mesaj direct: au trecut vremurile când magistrații se temeau și justiția putea fi influențată. De acum încolo, cine greșește plătește. Și nu cum dă indicații vreun politician sau cum vrea poporul, ci doar cum spune legea. România trebuie să fie un stat unde domnește legea, și nu unul unde dictează omul. La asta se rezumă, până la urmă, sintagma „rule of law“.

Totuși, este anunțat un plan de demolare a acestei „justiții băsiste“. Poate el reuși?

Secvențial, planurile politicienilor pot reuși. Pe termen lung, exclus – deja există în sistem generații de magistrați care nu au nicio legătură cu politicul și nici măcar cu fostul sistem comunist: mulți dintre actualii mei colegi au absolvit facultatea după `89, iar unii chiar sunt născuți după acel an. În toți aceștia îmi pun mari speranțe: de verticalitatea lor depinde, până la urmă, supraviețuirea democrației în România.

Credeți că vor rezista instituțiile-cheie, DNA, ÎCCJ, unor tentative de a fi demolate „cărămidă cu cărămidă“?

DNA și ÎCCJ nu pot fi nici desființate, nici destructurate. Oamenii de acolo pot fi înlăturați numai în timp, după anumite reguli clare și numai de către CSM. Și totul sub controlul Curții Constituționale și monitorizarea Comisiei Europene. Așa că e pierdere de vreme ca politicienii să mai atace aceste instituții. Mai bine s-ar gândi cum să păstreze în autorități și instituții oameni cinstiți și cum să promoveze integritatea ca politică de stat. Un război cu justiția e pierdut din start, de către oricine. Pentru că, dincolo de justiție, nu mai există nimic. Iar dacă dispare justiția, societatea se prăbușește instantaneu.

Alegerile de anul acesta din CSM nu au fost nici ele transparente, dar văd că nu a mai reacționat nimeni, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Cum vă explicați?

Am constatat că aceleași proceduri care anul trecut erau invocate ca mari încălcări ale legii sau cutumelor au avut loc și acum: proiecte ale candidaților depuse cu o zi înainte, vicepreședintele CSM care a devenit președinte, lipsa dezbaterilor pe proiecte, respingerea unor candidați și recandidarea lor în aceeași ședință. Pentru această procedură – calificată anul trecut drept „netransparentă“ – în condițiile în care eu personal pe e-mail comunicasem colegilor din țară proiectele candidaților și în ședința CSM cerusem amânarea alegerilor, totul fiind transmis online, s-a propus revocarea mea de unii judecători din țară; la fel și a Alinei Ghica, colegă în CSM. Am observat că anul acesta nimeni nu a mai avut nimic de reproșat: nu au mai existat nici reproșuri veninoase, nici refuz de a mai intra în sălile de judecată al magistraților, nici ieșiri din sală ale membrilor CSM sau semnarea buletinelor de vot, nici măcar propuneri de revocare a cuiva... A trebuit ca anul trecut să intervină Curtea de Apel București și Curtea Constituțională să arate că – da – până și judecătorii trebuie să respecte legea: un membru CSM nu poate fi revocat pentru votul său și orice revocare trebuie motivată. Condiție care, pentru noi doi, nu fusese îndeplinită. A fost o lecție pentru membrii CSM care au votat revocarea și pentru judecătorii din țară care au propus-o: când e vorba de aplicarea legii, nu e loc de arbitrariu.

Aș mai face o remarcă: alegerea unui procuror la conducerea CSM a fost privită de unii, anul trecut, ca un mare „pericol“. Dincolo de faptul că însăși Constituția permite ca președinte al CSM să fie un judecător sau un procuror, aspect descoperit de unii de abia după declanșarea procedurii de revocare, în anul 2013 CSM nu s-a prăbușit - așa cum au prevestit unii; nu s-a despărțit în două - așa cum dădeau asigurări certe alții; justiția nu a fost subordonată politicului și nu a avut de suferit în niciun fel. Din contra, aș zice, și acest lucru este dovedit prin două aspecte: CSM a devenit o instituție emblemă a justiției, foarte vizibilă în spațiul public și privită cu importanță de către autorități, instituții și mass-media, iar încrederea în justiție a crescut la 44%, un prag neatins în ultimii 23 ani.

Societatea nu acționează în sprijinul acestor instituții, al statului de drept sau, oricum, acționează doar o minoritate...

Evident, cei care atacă justiția sunt populiști, extrem de vocali și fac impresia că ar fi și numeroși. Eu am constatat cu satisfacție că au existat manifestări de stradă în sprijinul justiției, menționez două: campania „Eu votez DNA“, care va rămâne în istorie ca prima campanie publică prin care cetățeni neimplicați politic au susținut DNA, ÎCCJ, CCR și CSM în acțiunile lor de asigurare a supraviețuirii statului de drept în vara fierbinte a lui 2012, vară care a îngrozit întreaga Europă; și suportul primit de mine și Alina Ghica pe Facebook, dar mai ales de la cei prezenți în martie 2013 în fața CSM, acțiune care îmi va rămâne în suflet. În rest, avem de partea justiției și a legii o parte importantă a presei, a intelectualilor și a ONG-urilor care au înțeles ce importantă e activitatea magistraților. Trebuie să înțelegem că justiția nu e în conflict cu nimeni, ci justiția îi sancționează pe cei care sunt în conflict cu legea. În afara legii nu mai există nimic: nici pile, nici interese, nici măcar milă. Legea e una și justiția trebuie să fie una. Am văzut campaniile de dezinformare duse de unii jurnaliști. Am văzut atacurile personale la care se dedau. Din păcate, presa a ajuns în felul acesta în România pentru că instituțiile abilitate nu au reacționat adecvat (mă refer la CNA, de exemplu), pentru că nu există organisme deontologice în cadrul mass-media (ceea ce a permis unei părți a presei să fie acaparată politic) și pentru că cei a căror demnitate a fost încălcată nu au reacționat – pentru aceștia din urmă, am o sugestie: să citească cu atenție art. 74 și art. 208 din Codul Civil, plus art. 226, 276 – 279 din noul Cod Penal: legea ocrotește cetățenii, inclusiv magistrații, împotriva agresării lor, iar dreptatea poate fi găsită, până la urmă, în justiție. A avea presă care nu e independentă e la fel de grav ca a avea justiție care nu e independentă. A avea jurnaliști care încalcă limitele libertății de exprimare, care încalcă dreptul la demnitate și care manipulează populația e la fel de grav ca a avea magistrați care abuzează de prerogativele lor.

S-a încercat operarea unor modificări la Codul Penal. Care vi s-au părut cele mai primejdioase?

Orice prevedere prin care se sprijină activitatea infracțională, prin care sunt eliminate anumite categorii sociale de la răspundere sau prin care se creează bariere la tragerea la răspundere sunt periculoase. Includ în această categorie prevederile constituționale prin care parlamentarii trebuie să permită procurorilor să fie declanșate anchetele cu privire la miniștri sau să fie de acord cu percheziționarea ori arestarea senatorilor și deputaților; sau prevederile din noul Cod Penal prin care sancțiunile pentru infracțiunile de corupție se vor reduce; sau prevederile din proiectul eșuat de modificare a Codului Penal prin care parlamentarii și persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale au fost sustrase de la răspundere penală pentru anumite fapte; sau reducerea perioadei de prescripție a răspunderii penale, prin același proiect eșuat.

În 22 ianuarie va fi prezentat raportul MCV, credeți că tot ce s-a întâmplat în această perioadă îl va înrăutăți? Că politicienilor le pasă cu adevărat de MCV?

Cred că se va arăta încă o dată că Executivul și Legislativul au eșuat în respectarea și sprijinirea justiției. Puterile trebuie să colaboreze între ele, atât factual, cât și declarativ. Acest lucru, în România, nu se întâmplă în prezent.

Unei părți a politicienilor nu le pasă de MCV. Mulți nu îl doresc pentru că le împiedică acțiunile de „cucerire“ a justiției. Dar sunt și magistrați care nu își doresc MCV, privindu-l ca un fel de obligație impusă de europeni. Opinia mea certă este că, fără MCV, eram de mult în era de dinainte de anul 2004, când justiția era influențată politic, de la judecătorie la Curtea Supremă. Pentru unii, însă, acea perioadă era extrem de comodă.

Interviu cu CRISTI DANILEȚ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), realizat de ANDREEA PORA