Pe aceeași temă
Cum a ajuns să fie discutată petiţia în Parlamentul European?
În urmă cu mai multe luni, a sosit pe adresa Comisiei de petiţii un text care purta semnătura a patru jurnalişti, Radu Tudor, Victor Ciutacu, Gabriela Firea şi Alina Petrescu. Una dintre membrele acestei comisii mi-a arătat-o, e din grupul meu politic, şi am descoperit acolo că aceşti jurnalişti puneau în discuţie ceea ce a fost şi în dezbaterea din România, şi anume prezenţa în viziunea despre Strategia naţională de securitate a referinţei la campaniile de presă la comandă. Surpriza a venit ieri, după, e adevărat, discutarea acestei petiţii, când am aflat de la unul dintre cei care apăreau semnatari, Radu Tudor, într-o declaraţie pentru HotNews, a spus că atât iniţiativa, cât şi textul respectivei petiţii îi aparţine lui Victor Boştinaru, adică unui deputat.
Ce e în neregulă cu acest lucru?
E în neregulă pentru că în acea Comisie de petiţii a Parlamentului European se judecă petiţiile cele mai diverse adresate de cetăţeni parlamentarilor, nu cereri, plângeri ale parlamentarilor care îşi asociază sau îi constrâng într-un fel sau altul pe oamenii de bună-credinţă să se adreseze Parlamentului. Asta e o primă problemă de formă. Pe urmă, e adevărat că a fost o discuţie foarte agitată la care a participat, din partea grupului socialist, Victor Boştinaru şi doar el, nu mai era nici un alt socialist, nici român, nici de o altă culoare. La un moment dat a apărut, chemat în grabă, unul dintre membrii acestui grup, care a cerut să nu se mai voteze. A participat, de asemenea, Norica Nicolai din grupul liberal, de asemenea, era singura liberală, nu doar din România, ci singurul liberal din grupul liberal, mai erau câţiva verzi şi un mare număr de colegi de-ai noştri din grupul Partidului Popular European. Am discutat acea cerere, am făcut precizările, şi eu şi Traian Ungureanu, şi, cum fuseseră invitaţi reprezentanţii autorităţilor din România, am spus că formula se referă nu atât la presă şi la chestiunea libertăţii presei, cât la un tip de comportament al oamenilor politici care-şi subordonează jurnaliştii şi care construiesc campanii de presă pentru a şantaja de fapt instituţiile statului român. Bineînţeles că o mare parte dintre cei care se aflau la dezbatere în acel moment auzeau pentru prima dată de acest lucru şi vreau să vă spun că am fost şi eu şocat să descopăr cum parlamenmtarii din România, e adevărat, din grupurile astea, socialist şi liberal, au prezentat lucrurile ca şi când ar fi fost vorba de cu totul altceva decât campaniile de presă la comandă. De altfel, unul dintre ei sugera că orice text din presă este un text la comandă şi a dat exemplu campaniei pentru tutun, spunând că asta e o comandă a statului şi că în principiu logica presei este de a funcţiona la comandă.
Cine a făcut această afirmaţie?
Erau acolo Victor Boştinaru şi Norica Nicolai şi reprezentanţii Mediasind, un sindicat al jurnaliştilor, care a pus la rândul lui în discuţie această chestiune într-o petiţie separată. Ei bine, lucrurile au degenerat la un moment dat, când, realizând că sunt izolaţi, Victor Boştinaru şi Norica Nicolai au încercat să folosească un truc procedural, cerând să nu se decidă asupra petiţiei si să se suspende votul şi petiţia să rămână deschisă. De ce? Pentru că pur şi simplu pregătiseră declaraţii triumfale de presă în care trebuia să fie vorba de o condamnare, vezi doamne, a Parlamentului European la adresa României. Ceea ce e destul de penibil deja, ideea de a muta astfel de dezbateri care sunt foarte româno-române, sunt foarte legate de politica naţională la PE e un gest bizar.
Dar cum de a ajuns până la urmă să fie luată în dezbatere, din moment ce era un demers al lui Boştinaru?
Nimeni n-a ştiut până ieri, când unul dintre petenţii prezumaţi a mărturisit că el doar a semnat ceea ce Victor Boştinaru i-a dat, nimeni n-a ştiut că e vorba de această substituire.
Pe petiţia oficială?
Pe petiţia oficială. Deci petiţia n-a mai apărut în cadrul comisiei ca fiind semnată de cei patru, aşa cum fusese iniţial, într-o primă formă, depusă, ci s-a cerut ca numele lor să dispară. Acum, sunt diferite ipoteze. E posibil ca lucrul ăsta să se fi cerut tocmai pentru a nu atrage atenţia asupra cazului. Cred că cei care au iniţiat discuţia, în principal Victor Boştinaru, nu se aşteptau ca autorităţile române să răspundă, şi trebuie să spun că au răspuns foarte decent, nu se aşteptau nici să primească replica. E o încercare, ca s-o spun foarte direct, de folosire a Comisiei de petiţii pentru a produce un punct de vedere cu influenţă asupra dezbaterii din ţară. Dar e o iniţiativă singulară, repet, nu era nici un alt pesedist acolo, nu era nici un alt penelist acolo. Erau doar Victor Boştinaru şi Norica Nicolai. După ce s-a consumat episodul, acelaşi Victor Boştinaru susţine că patru grupuri politice au cerut blocarea votului. Cele patru grupuri politice erau trei, Boştinaru şi Norica.
Care a fost reacţia celorlalţi parlamentari?
Ceea ce e interesant e că reprezentantul Comisiei care a fost prezent acolo a spus că nu e o chestiune de politică europeană, asta e o chestiune de dezbatere naţională. S-a precizat de altfel că nu e vorba de nici o lege, pentru că lucrurile au fost prezentate ca într-o dictatură, adică că există un regim care-i arestează pe jurnalişti. Dincolo de faptul că formula poate să fie nefericită şi am fost pirmul care am spus că formula nu este foarte îngrijită, pentru că de fapt nu e vorba de presă, este vorba de campanii politice care-şi subordonează de fapt presa. O campanie de presă e cu totul altceva decât manipularea unor jurnalişti care trebuie să şantajeze autorităţile pentru ca patronii respectivilor jurnalişti să obţină nişte avantaje în cu totul alte zone decât cele ale presei sau chiar în zona presei. Asta nu e campanie de presă, ăsta este şantaj. Numai că, folosindu-se această formulă, s-a creat posibilitatea de a deschide o discuţie despre presă într-un mod absolut jenant, pentru că am putut asista la scene pe care le vedem în viaţa noastră din politica cotidiană în Parlamentul European. Din fericire, lumea nu a intrat în această capcană, nimeni nu s-a lăsat păcălit şi petiţia a fost închisă. Trebuie spus acest lucru.
Totuşi, cum vi se pare faptul că Theodor Stolojan a distribuit stenogramele cu Vântu?
Nu cred că a avut vreo eficacitate, în primul rând. Erau fragmente din stenogramele care aveau nişte personaje pe care noi le ştim foarte bine. Iarăşi, în peisajul din Parlamentul European asta nu înseamnă nimic. Trebuie spus că un parlamentar primeşte zilnic chiar 300 de mesaje. A primi un asemenea mesaj nu e ceva relevant.
Deşi ele puteau fi folosite pentru a clarifica puţin discuţia despre ce înseamnă campanie de presă. În orice caz, au fost scene penibile, în care gesticulaţii ale unor oameni care nu voiau în nici un fel să voteze s-au suprapus peste tentative de a clarifica unele lucruri. Până la urmă s-a trecut la vot, pentru că asta înseamnă Parlamentul European.
Cu câte voturi?
Păi ei au ieşit din sală, nemulţumiţi că din cele patru grupuri, care erau trei, Norica şi Boştinaru, au ieşit din sală. Si au făcut tamtam, au ţipat, au urlat...
E ca la Bucureşti?
Mai rău! La Bucureşti măcar toată lumea ştie contextul.
