Pe aceeași temă
La sfârşitul anului trecut, alegerile prezidenţiale din Coasta de Fildeş au stârnit un real interes pentru comunitatea internaţională. Europarlamentarul român Cristian Preda, şeful misiunii electorale a Uniunii Europene în Coasta de Fildeş, face un tablou al recentului scrutin.
Rodica Palade: Domnule Preda, pentru început, vă rog să ne faceţi un rezumat al evoluţiei Coastei de Fildeş în ultimele decenii.
Până în anii 80, Coasta de Fildeş a fost un pol de dezvoltare, una dintre ţările care însemnau o speranţă pentru Africa. Au contat mult investiţiile franceze, având în vedere situaţia postcolonială, dar exista şi un interes internaţional mai larg, plecând de la resursele foarte importante - nu doar cafea şi cacao (domeniu în care Coasta de Fildeş este în continuare lider mondial), dar şi zăcăminte minerale foarte importante -, care au deschis-o ca pe o zonă foarte interesantă de comerţ.
Coasta de Fildeş a avut parte şi de stabilitate politică, datorată lungii domnii a lui Félix Houphouët-Boigny. Problemele au început la moartea acestuia, în 1993. Din punct de vedere economic, ţara nu mai era o mare speranţă, deoarece cleptocraţia şi birocratizarea regimului duseseră deja la stagnare. Şi în Coasta de Fildeş, ca şi în alte ţări din Africa Subsahariană, s-a pus însă problema democratizării în anii 90. După moartea lui Boigny, a început o criză politică de succesiune, pentru că cel pe care el l-a lăsat ca moştenitor politic, Konan Bédié, nu a reuşit să deschidă regimul, deşi a fost interimar între 1993 şi 1995, apoi ales. E unul dintre eşecurile democratizării, pentru că regimul a fost foarte fragil. Bédié a creat un regim bazat pe excludere, sub pretextul naţionalităţii ivoriene îndoielnice. Unul dintre marii excluşi ai anilor 90 e personajul cheie în acest moment, şi anume Alassane Ouattara. Economist cu doctorat în SUA, acesta e altfel un soi de Stolojan, cu o mică diferenţă: a lucrat la FMI, dar înainte de a fi premier. E un om venit din zona de nord a ţării, cu o cultură diferită de cea care dominase sub Boigny; este musulman şi a devenit cu timpul un radical antiestablishment. Până la urmă, Bédié însuşi a fost răsturnat de la putere în 1999 de generalul Guéï. La rândul său, acesta a fost eliminat, cu ajutorul străzii, de Laurent Gbagbo, catolic de origine bété şi căsătorit cu o sindicalistă marxistă apropiată de mediile evangheliste americane.
Gbagbo a reuşit să se menţină la conducerea ţării din 2000 încoace, trecând peste un episod foarte dramatic al unei intervenţii franceze, cam neinteligentă şi neîndemânatică şi care a generat o mare problemă pentru perceperea Franţei şi, pe cale de consecinţă, a Europei. S-a născut atunci o criză instituţională care i-a permis lui Gbagbo, cu sprijinul Internaţionalei Socialiste – el este un om de stânga –, să menţină o situaţie de incertitudine. Ca element interesant, vreau să vă spun că un foarte important membru al Internaţionalei Socialiste, care fusese cu două săptămâni înainte la Bucureşti, m-a căutat în Abidjan ca să-mi propună o întâlnire ultradiscretă cu Gbagbo şi care mi-a relatat discuţiile lui cu Victor Ponta...
Răzvan Brăileanu: Coasta de Fildeş a cunoscut şi o confruntare armată internă. Care au fost motivele ei?
După o tentativă de lovitură de stat în 2002, eşuată, rebelii din nord au alcătuit FAFN (Forces Armées des Forces Nouvelles) împotrivindu-se armatei fidele lui Gbagbo. Militarii din FAFN au devenit suporterii lui Alassane Ouattara, candidatul etern refuzat, pe un motiv pe care l-a inventat Bédié, şi anume identitatea (ivoritatea). S-a spus despre Ouattara că este un străin, pentru că nu făcea parte din tribul din care veneau până atunci marii lideri politici ai acestei ţări. S-a spus, de asemenea, că este un om al străinătăţii, pentru că a lucrat în afară - un fel de „nu a mâncat salam cu soia“, tradus pe româneşte. Revenind la conflictul armat, acesta a cunoscut o primă soluţionare în 2003, dar de fapt abia în 2007 situaţia a devenit cât de cât stabilă. Tensiunea era prezentă însă şi acum, înainte de alegeri. Militarii blocau drumurile mai peste tot. Pentru o taxă de 1 euro, treceai de baraj.
Răzvan Brăileanu: De fapt, ce fel de regim e în Coasta de Fildeş?
E greu să califici, în general, regimurile africane. Sigur că există unele care au o funcţionare democratică, şi aici aş cita, înainte de orice, ţări ca Benin, Senegal sau Mali, care sunt exemplare, pentru că au asigurat nu doar stabilitate, ci şi alternanţa la putere. În Coasta de de Fildeş nu ai nici stabilitate, nici alternanţă democratică. Laurent Gbagbo trebuia să-şi termine mandatul în 2005. Timp de 5 ani, cu ajutorul comunităţii internaţionale şi folosindu-se de nevoia de dezarmare a forţelor armate care nu-i mai erau loiale, el a reuşit să amâne alegerile şi, în felul acesta, a consumat, de fapt, un al doilea mandat, fără să fi fost ales. Gbagbo a fost ţinut în post ca un factor de echilibru din 2005 încoace, deşi nu mai avea mandat, în perspectiva unei calmări a situaţiei şi a ajungerii la soluţia democratică. De altfel, el a acceptat foarte greu organizarea scrutinului, pretextând întodeauna că, până la o dezarmare completă a nordului, nu trebuie să fie niciun vot. Acesta este unul dintre „argumentele“ pe care le foloseşte şi acum, pentru a justifica rămânerea la putere, spunând că tocmai acolo s-ar fi fraudat unde nu s-a făcut dezarmarea. E fals!
Rodica Palade: Alegerile acestea sunt pregătite de mulţi ani. Ele au fost amânate deja în repetate rânduri. Ce s-a întâmplat anul trecut la urne?
Coasta de Fildeş are o populaţie asemănătoare cu cea a României, în jur de 20 de milioane. Dar numai 5,7 milioane sunt alegători. Sigur că există argumente, cum ar fi tinereţea populaţiei - naţiunile africane sunt mult mai tinere decât cele europene. Comparabil cu România, unde sunt 18,5 milioane de alegători, în Coasta de Fildeş sunt de 3 ori mai puţini electori pe liste. Discuţia în jurul listelor electorale a plecat de la conceptul de ivoritate: cine e şi cine nu e ivorian? Procesul de înregistrare a cetăţenilor a durat mai bine de 2 ani, cu cheltuieli de milioane de euro, deoarece comunitatea internaţională – înainte de toate, Europa – a ajutat la construirea acestui proces democratic. Misiunea electorală pe care am condus-o a avut 120 de membri şi a fost susţinută de Comisia Europeană. Eram singurul parlamentar european, restul de 120 sunt experţi electorali (printre care şi câţiva români), care au stat acolo mai mult de o lună şi jumătate. Bugetul misiunii a fost de peste 4 milioane de euro. Nu e o improvizaţie, ci un angajament într-o construcţie instituţională, care presupune fonduri mari.
Răzvan Brăileanu: Care au fost elementele care v-au frapat în timpul alegerilor?
În primul rând, o participare extraordinară a populaţiei. Eu am văzut ceva alegeri nu doar în România, ci şi în alte ţări, dar în Coasta de Fildeş a fost impresionant: oameni care au stat 10 ore la coadă ca să voteze! Nici în România, în 1990, nu se stătea atât! A fost o participare de 85%. Oamenii aceştia aşteptau de mai bine de 5 ani să se termine totul. De altfel, toţi spuneau că au obosit în această incertitudine, în sensul că aşteptau ca alegerile să încheie criza politică. Gbagbo, care spera să câştige din primul tur, a fost nu numai obligat să intre în turul doi, având un avantaj, dar, spre surprinderea multor observatori şi diplomaţi, inclusiv europeni, el a fost înfrânt. Diferenţa la urne a fost semnificativă, de circa 400.000 de voturi. Turul întâi i-a eliminat pe Bédié şi pe alţi 11 candidaţi mărunţi. Competitorii calificaţi în runda finală au acceptat apoi foarte repede să se ţină un al doilea tur. La vecinii din Guineea, primul tur a fost ţinut în condiţii bune, dar până la al doilea tur s-au scurs luni de zile, pentru că medierea necesară acceptării lui a fost complicată. De altfel, şi în Guineea a câştigat, la fel ca şi în Coasta de Fildeş, Alpha Condé, candidatul care a fost pe locul doi la turul unu. Este o situaţie cu totul inedită pentru societăţile africane. În Coasta de Fildeş, Bédié, candidatul care lansase în trecut operaţiunea de excludere a lui Alassane Ouattara, s-a raliat acestuia din urmă. Mai mult decât atât, semnalul trimis de el a fost ascultat şi Ouattara, eternul exclus, candidatul ultramarginalizat, a fost ales împotriva lui Gbagbo.
* * *
Coasta de Fildeş
Republica Coasta de Fildeş (Côte dIvoire) este situată în Africa Subsahariană de Vest, cu ieşire la Oceanul Atlantic.
A fost colonie franceză între 1883 şi 1960, când şi-a declarat independenţa. Capitala oficială este Yamoussoukro, dar Abidjan, cel mai mare oraş, este centrul administrativ, comercial şi bancar şi capitala de facto a ţării.
Economia se bazează pe agricultură şi pe exporturile de cacao şi cafea, fiind a patra din Africa Subsahariană, după Africa de Sud, Nigeria şi Angola.
O mare parte a locuitorilor sunt musulmani (aproape 40%), urmaţi de creştini (32%) şi adepţi ai religiilor indigene.
Limba oficială este franceza, dar mai mult de jumătate din populaţia adultă a ţării este analfabetă.
După declararea independenţei, ţara a fost condusă de Félix Houphouët-Boigny timp de peste 30 de ani. În cei aproape 20 de ani de la moartea acestuia, Coasta de Fildeş a cunoscut o lovitură de stat şi un război civil.
* * *
Rodica Palade: Pe ce baze contestă înfrântul, Laurent Gbagbo, rezultatele alegerilor?
El s-a dotat cu ceva timp înainte de alegeri cu un Consiliu Constituţional, care trebuie să proclame rezultatele. În principiu, nu e nimic în neregulă: şi în România, Curtea Constituţională este aceea care proclamă rezultatele, după ce biroul electoral transmite cifrele. Numai că, în acest caz, Gbagbo a numit în Consiliul Constituţional persoane care îi sunt 100% fidele şi care aveau drept misiune să anuleze rezultatele din acele regiuni în care candidatul opoziţiei câştigase. Legea nu le dădea dreptul să anuleze părţi din scrutin, ci fie să valideze, fie – dacă ar fi fost fraude - să anuleze totul şi să impună un nou vot. E ca şi cum, la noi, în 1996, să spunem, Ion Iliescu i-ar fi convins pe judecătorii de la Curtea Constituţională să anuleze rezultatele de la Bucureşti şi din alte zone în care a câştigat Emil Constantinescu! De altfel, la întâlnirea pe care am avut-o imediat după votul decisiv, Gbagbo mi-a arătat procese verbale, pregătite de Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, care semnalau fraude exclusiv în zonele unde Ouattara câştigase. Nimeni nu a văzut pe teren aşa ceva. Nu au fost fraude, dar chiar dacă ar fi fost – repet – Consiliul Constituţional nu putea anula doar o parte din voturi. Personal, mi-a fost clar că Gbagbo nu va ceda un centimetru. El a fraudat scrutinul, o ştie, dar se consideră legitim. În acelaşi timp, trebuie spus că Gbagbo controlează încă în acest moment resursele de cacao, care sunt extrem de importante. Bursele sunt sensibile. E foarte simplu de înţeles. Cât sunt dispuşi cetăţenii europeni să plătească în plus pentru a cumpăra ciocolată?
Răspunsul la această întrebare depinde şi de un domn pe nume Gbagbo, care nu mai vrea să plece de la Palatul prezidenţial, deşi a fost înfrânt la urne.
Rodica Palade: Care a fost reacţia internaţională la turnura pe care a luat-o situaţia din Coasta de Fildeş?
În mod extrem de interesant, comunitatea internaţională a fost solidară şi a condamnat ceea ce se întâmplă. Ruşii au aşteptat o săptămână, dar finalmente s-au raliat.
Asta nu înseamnă că nu există sprijin pentru Gbagbo. Zilele trecute, Roland Dumas, fostul ministru de Externe al lui Mitterrand, s-a dus la Abidjan ca să ceară renumărarea voturilor, în condiţiile în care toate misiunile electorale au zis că nu există suspiciune de fraudă.
Comunitatea internaţională a recunoscut un singur învingător, Alassane Ouattara. Dar nu e suficient să recunoşti. Au existat deja tentative de „îmblânzire“ a lui Laurent Gbagbo pe diferite canale diplomatice. Această cale nu este acceptată deocamdată de Gbagbo. Dimpotrivă, el i-a cerut lui Ouattara, care este preşedintele legitim, să intre într-un dialog. Ouattara, pe bună dreptate, a spus: „nu vom avea dialog decât după ce Gbagbo recunoaşte că eu sunt preşedintele ales“.
Au fost folosiţi mediatori ca preşedintele Zuma sau alţi lideri africani, care i-au propus lui Gbagbo ca soluţie de ieşire din acest blocaj exilul, fără niciun fel de penalizări, fără consecinţe judiciare.
S-au folosit, pe de altă parte, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, de pildă semnale trimise de Tribunalul Penal Internaţional, pentru că, dincolo de neacceptarea rezultatului alegerilor, există grave atentate la siguranţa cetăţenilor. De altfel, şi observatorii europeni au fost ameninţaţi cu moartea, îmbrânciţi, unii dintre ei şi-au petrecut noaptea de după alegeri sub protecţia militarilor ONU. Statele Unite şi UE au trimis de asemenea un mesaj clar: Gbagbo şi apropiaţii lui au fost trecuţi în decembrie pe lista de interdicţii de călătorie. Americanii i-au blocat şi conturile. Se va recurge până la urmă la forţă? Greu de prezis.
Răzvan Brăileanu: Ce face majoritatea electoratului care, după ce a aşteptat 5 ani alegerile, acum îşi vede voturile anulate?
Atmosfera e foarte tensionată şi asta o şi simţi. În momentul în care am mers în partea de nord, în primul rând peisajul cultural se schimbă complet. E alt tip de cultură, eşti mult mai aproape de comunităţile din Burkina sau Mali, ţări pe care le cunosc după vizitele făcute acolo în ultimii ani. De la îmbrăcăminte la habitat, e o altă lume. În această zonă de nord sunt militari rebeli care controlează străzile - de altfel, mai bune decât în România, deşi statul e aproape absent de câţiva ani din această zonă, din cauza conflictului armat. Mobilizarea politică în nord era semnificativă, într-o campanie de tip american. Într-o zonă de cultură musulmană dominantă, Ouattara a făcut o campanie de tip american, cu panouri ca-n SUA, cu grupuri de tineri care fac dezbateri, cu majorete, camioane decorate, muzică... Ce mai! O campanie americană într-o zonă în care nu te aştepţi.
Rodica Palade: Ce ne puteţi spune despre mass-media?
Presa e liberă, foarte diversă, extrem de colorată. E interesant şi faptul că, din lipsă de resurse, presa e afişată pe nişte panouri puse în faţa chioşcurilor şi nu vezi decât prima pagină. Aşa s-a dezvoltat cultura titrologilor - oameni care vin, citesc titlurile şi pe urmă improvizează povestea, pe care le-o spun celorlalţi, trecătorilor. Unii folosesc un sistem intermediar: închiriază ziarul, nu plătesc preţul întreg, ci doar închirierea lui, îl răsfoiesc, ca să consolideze titrologia.
Rodica Palade: Care este situaţia politică acum?
Acum este o situaţie în care se caută, folosindu-se medieri şi oameni cu influenţă în mediile africane, îmblânzirea dictatorului. Pe de altă parte, există planuri de intervenţie. Sunt puse deja la punct planuri de evacuare pentru cetăţenii străini, în caz că lucrurile iau o întorsătură dramatică.
În Coasta de Fildeş sunt şi cetăţeni români. Cu unii dintre ei am discutat, pentru că, evident, s-a dus vorba că misiunea Uniunii Europene în Coasta de Fildeş e condusă de un român. M-au căutat să vorbim despre ce se întâmplă la alegeri, dar şi ulterior, pentru a se asigura că nu vor fi uitaţi în caz de evacuare. Românii de acolo sunt deja înscrişi la Consulatul Francez, ei vor beneficia de această asistenţă consulară, un semn al solidarităţii europene. Noi nu avem ambasadă în Coasta de Fildeş, ci doar la Dakar, dar acolo unde nu ai ambasade, te ajută celelalte ţări ale Uniunii. Şi-n Coasta de Fildeş, tot pe Franţa ne bazăm...
* * *
Laurent Gbagbo
În vârstă de 65 de ani, Laurent Gbagbo are un doctorat în istorie obţinut la Université Paris Diderot şi a fost director al Institutului de Istorie, Artă şi Arheologie Africană la Universitatea din Abidjan. Ca oponent al regimului Boigny, a fost încarcerat timp de 3 ani şi a plecat în exil în Franţa între 1982 şi 1988. În 2000, Gbagbo a participat la alegerile prezidenţiale şi a fost numit preşedinte al Coastei de Fildeş în urma unei revolte populare care a invalidat victoria generalului Guéï.
Alassane Ouattara
Născut în 1942, Alassane Ouattara a absolvit Drexler University (Pennsylvania, SUA), unde a obţinut un masterat şi un doctorat în economie.
Timp de peste 25 de ani a lucrat la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Centrală a Statelor din Africa de Vest. A fost prim-ministru al Coastei de Fildeş din 1990 până în 1993. Până în 2010 a fost împiedicat să candideze la preşedinţie pe motiv că nu are origini ivoriene, ceea ce a contribuit la declanşarea unui război civil.
* * *
Interviu realizat de RODICA PALADE şi RĂZVAN BRĂILEANU
