Cristian Preda: „E nevoie de o a doua occidentalizare a elitelor postcomuniste“

E un nou episod dintr-o confruntare începută în toamnă. Atunci, oficialii de la Bruxelles au cerut guvernului de la București să consulte Comisia de la Veneția. Ministrul Tudorel Toader, care e membru al acestui organism al Consiliului Europei, a refuzat. La fel ca el au procedat și Dragnea, Tăriceanu & Co. În treacăt fie zis, sunt aceiași politicieni care, în 2017, au cerut Ucrainei să consulte Comisia de la Veneția, după ce la Kiev s-a adoptat o lege a educației care anulează drepturi ale cetățenilor de origine română. În privința justiției din România, Comisia Europeană revine în ianuarie a.c., zicând că trebuie ținut seama de ce s-a spus în rapoartele produse de Mecanismul de Cooperare și Verificare (celebrul MCV). De ce? Pentru ca lupta anticorupție să continue, e nevoie de o justiție independentă. În plus, Juncker și Timmermans spun că vor să coopereze cu guvernul de la București. Semnalul a venit când se discuta despre noul Executiv, al treilea de la ultimele alegeri încoace. Dragnea și Tăriceanu au zis „niet!“, sugerând că la Bruxelles nu a ajuns informația corectă despre ce vor să facă ei. Parcă s-ar vrea criticați și pedepsiți...

E posibil ca ultima atenţionare dată de liderii Comisiei Europene să fie, așa cum a scris EUObserver, „un foc de avertisment“, care nu exclude utilizarea mecanismului privind statul de drept lansat în cazul Poloniei din pricina reformei sistemului judiciar?

E mai mult decât atât. Spre deosebire de statele din Europa Centrală, România se află – ca și Bulgaria – sub supravegherea permanentă a Comisiei, prin MCV. Mesajul trimis Poloniei trebuie citit așa: orice țară ex-comunistă riscă invocarea Articolului 7. Iar codașele – cu atât mai mult. Țin să subliniez că poziția Comisiei nu are nimic ideologic, așa cum s-a mai sugerat, inclusiv la noi. Țările din Grupul de la Vișegrad, des criticate la Bruxelles în ultimul timp, au guverne foarte diferite din punct de vedere ideologic: la Budapesta e premier un membru al PPE, la Varșovia – un conservator, la Bratislava – un socialist, iar la Praga – un liberal, chiar dacă nu a primit încă votul de învestitură. Cele patru mari familii politice din Europa Centrală sunt tratate la fel, fără discriminare. Prin Dragnea, Bucureștiul ține să se ralieze, în fine, grupului din care nu a putut face parte până acum.

De ce socialiștii și liberalii europeni apără contrareforma în justiție lansată de Liviu Dragnea?

E vorba, în primul rând, despre solidaritate politică. Care nu e o glumă. Conservatorii îl sprijină pe Kaczyński, socialiștii și liberalii – pe Dragnea și Tăriceanu. Nu cred că e unanimitate, așa cum nici în PPE Orbán Viktor nu are sprijinul tuturor membrilor. În grupul socialist din PE, există unii membri de calibrul social-democraților români: Pitella, liderul de grup, e un fel de Dragnea mai pitoresc. Mulți socialiști vorbesc cu dispreț despre colegii lor din România, dar cum delegația condusă până deunăzi de Dăncilă e numeroasă, îi acceptă ca parte a „oștirii“ în confruntarea cu celelalte familii politice. La liberali, situația e mai complicată: dintre cei trei deputați români din fracțiunea ALDE, doar Norica Nicolai e membră în partidul care a furat, prin Tăriceanu, acest acronim, nu și Renate Weber sau Mircea Diaconu.

„ Ce am remarcat în Parlamentul European, în rarele ocazii în care am auzit-o vorbind, este că Dăncilă a susținut mereu identitatea PSD-România. Pentru ea, cine nu pune semnul egalității între cele două e lipsit de patriotism. Eu sunt pe lista ei neagră.“

Liberalii europeni care au votat împotriva Poloniei susțin modificările din justiția românească. De ce credeți că o fac?

La liberali, Hans van Balen, care e șeful partidului, nu e foarte încântat de Tăriceanu și de servitutea acestuia față de socialiștii lui Dragnea. A spus-o public foarte răspicat. Pe de altă parte, grupul ALDE din PE e singurul care votează constant împotriva ridicării imunității unor eurodeputați. Guy Verhofstadt e vedetă a federalismului, dar nu e prea sever cu corupții. Grupul liberalilor e foarte eterogen. Sunt acolo și deputați anti-Kremlin, dar și amici fanatici ai lui Putin, și secesioniști catalani, dar și europeni convinși.

Credeți că, spre deosebire de Polonia, România nu va fi niciodată pedepsită prin mecanismele europene?

Simpatia publică de care se bucură Polonia e semnificativ mai mare decât cea de care avem parte noi și, mai general, celelalte țări ex-comuniste. Putem măsura această simpatie la nivel instituțional. Primul președinte estic al Parlamentului European a fost un polonez, Jerzy Buzek, iar primul președinte al Consiliului European venit dintr-o țară ex-comunistă e tot un polonez, Donald Tusk. Pentru ca situația comparativă să fie și mai clară, să amintesc că în 2009 românul Adrian Severin visa la postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă, ocupat până la urmă de lady Ashton. Iar când zic visa, înțeleg prin asta că săpa candidatura lui Dacian Cioloș la Agricultură. Da, e vorba despre acel Severin aflat acum în pușcărie pentru corupție.

Ce anume din modificările aduse legilor justiției deranjează cel mai mult la Bruxelles?

Șocant e că Dragnea și Tăriceanu vor să-i penalizeze pe cei apreciați la Bruxelles – DNA și Kövesi-, încurajând tot ce e criticat în rapoartele MCV, adică blocarea în parlament a ridicării imunității pentru unii dintre deputați sau senatori, politizarea Avocatului Poporului, slăbirea independenței magistraților. Mă întreb, de altfel, câți dintre aleșii români care critică MCV cunosc ce conțin rapoartele alcătuite în acest cadru. MCV e criticat „în bloc“, ca o formă de marginalizare sau chiar stigmatizare a României, dar evaluările pe care le elaborează experții nu sunt citite în detaliu. Recomandările sunt toate rezonabile.

Care ar fi diferența dintre așa-zisa reformă juridică făcută de Polonia și cea pe care o propun PSD și ALDE în România?

Eu văd mai degrabă asemănarea dintre cele două cazuri. Și la Varșovia, și la București se afirmă că justiția era politizată până să vină PiS și, respectiv, PSD-ALDE la putere, iar reformele de acum vor aduce adevărata independență. Aceste teze sunt susținute de lideri care conduc din spatele scenei propriile guverne, Kaczyński și Dragnea. E adevărat că, azi, în Polonia se luptă fracțiuni ale Solidarității, iar la noi – fracțiuni ale Frontului Salvării Naționale. Dar încercarea partidelor de la putere de a folosi sprijinul de care dispun pentru a controla justiția anulează diferențele. Tirania majorității despre care vorbea Tocqueville e o temă mai actuală decât niciodată.

Credeți că s-ar putea merge până acolo cu pedepsirea statelor europene refractare încât să li se taie fondurile?

În opinia mea, banii de la Bruxelles ar trebui condiționați de felul în care guvernele respectă interesul public european. Un executiv care include partide care vor abandonarea UE n-ar trebui să primească vreo centimă. La fel ar trebui să stea lucrurile cu guverne controlate de lideri corupți. De ce ar plăti un ceh, un spaniol, un român sau un neamț pentru a subvenționa aventurile unor adversari ai Europei unite sau ale unor politicieni care folosesc pozițiile de autoritate deținute pentru a întreține rețelele care le-au sprijinit alegerea sau realegerea? Suntem într-o perioadă în care bugetul UE nu a mai crescut. El va scădea după Brexit. Orice euro din buget – care e, de altfel, 1% din PIB-ul toal al celor 28 – trebuie cheltuit pentru a întări Uniunea, nu pentru a o submina.

Ce explicație aveți pentru statele foste socialiste care preferă tot mai mult iliberalismul? De ce oare în toate aceste state democrația e în pericol?

Nu democrația e în pericol, ci statul de drept. Diferența dintre cele două e foarte importantă. De fapt, toate țările ex-comuniste au căutat să fie democrații electorale și piețe. Cam asta cerea și UE când s-a decis procesul marii extinderi de la mijlocul anilor 2000. Politicienii de la începutul tranziției și cei care au girat intrarea în UE au cerut, pe de o parte, alegeri libere și alternanță la putere, iar pe de alta, privatizarea economiei colectiviste în vederea adaptării la piețe. Nu judecători independenți erau căutați în acele vremuri, ci manageri ai procesului democratic și manageri ai transformării economice. Aceste două obiective au fost atinse. Inclusiv sacrificând independența justiției. După intrarea în UE, cetățenii au descoperit că și piața, și democrația au nevoie ca de aer de justiție independentă. Asta e realitatea din Occident. Elitele care au realizat intrarea fostelor state comuniste în Europa și care sunt încă, aproape peste tot, foarte influente nu acceptă noua provocare. Cazurile Orbán și Kaczyński sunt foarte elocvente din acest punct de vedere, tocmai pentru că au marcat postcomunismul în diverse sensuri. Elitele politico-administrative formate în anii ’90 vor să păstreze și privilegiile dobândite în economie, și pe cele politice. Deocamdată, confruntarea cu ele este dusă mai degrabă de partide antisistem, de multe ori naționaliste. Cu riscul de a îndepărta societățile, nu doar guvernele de Vest. De aceea, cred eu, e nevoie de o a doua occidentalizare a elitelor postcomuniste.

Un soi de antioccidentalism este cultivat și în România, atât de liderii PSD care au un discurs mai gregar, anti-Soros și împotriva multinaționalelor, dar și de Călin Popescu Tăriceanu, care are o viziune diferită despre viitor și care a vorbit despre o lume de după „pax Americana“. Ar putea prinde în România aceste mesaje antiamericane și antioccidentale?

Au prins deja. Critica multinaționalelor e o critică a modelului american de afaceri, așa cum critica lui Soros e expresia adversității față de „societatea deschisă“, dezvoltată în Occident după Al Doilea Război Mondial sub semnul toleranței și al reformelor bazate pe critica rațională a stării societăților. Pe de altă parte, după alegerea lui Trump la Casa Albă e în curs de definire o confruntare soft între UE și SUA, în chestiuni comerciale și de politică externă, foarte populare pentru orice cetățean cât de cât instruit. Adversitatea față de SUA începe să acopere un spectru politic larg, dar e mai puternică la stânga decât la dreapta. Partidele din Est vor fi obligate să se adapteze noii retorici, create în Vest. Marxismul economic și protocronismul cultural nu au dispărut niciodată din România, chiar dacă au fost îmbrăcate în haine noi după căderea lui Ceaușescu. Să nu uităm că specialiștii Comitetului de Stat al Planificării, Văcăroiu și Stolojan, au fost premieri și apoi oameni politici influenți, așa cum Academia Română, ca să luăm un singur exemplu de instituție culturală, și-a păstrat prestigiul, deși nu a cunoscut nici măcar un debut de schimbare. Dezbaterile despre politică și ideologie ținute acolo sunt în mare măsură asemănătoare cu cele din 1973 sau 1986.

Totuși, spre deosebire de celelalte state din lagărul socialist, România și Polonia sunt singurele în care nu există un curent puternic prorus. S-ar putea schimba lucrurile?

România a livrat deja propagandei organizate de Sputnik și RussiaToday câteva vedete: Adrian Năstase, Adrian Severin, SRS, Pleșoianu. În presă sunt alte voci care îngână vorbele politicienilor proruși. Teza susținută de membri ai majorității PSD-ALDE, dar și de către membri PMP sau PNL, conform căreia justiția nu trebuie să iasă de sub control politic, pentru că în acest fel s-ar crea un stat paralel, e o idee dragă tovarășului Putin.

Ați fost coleg ani de zile cu Viorica Dăncilă în Parlamentul European. Ce anume v-a impresionat cel mai mult la ea?

M-a uimit faptul că, fiind ștearsă și marginală, a devenit lidera delegației PSD din PE. Am aflat abia mai târziu că acesta era, de fapt, un efect al sporirii influenței lui Dragnea la București. N-au fost impresionați cei care știau că Dăncilă e protejata baronului de Teleorman, ajuns acum cenzorul politicii din toată țara. Ce am remarcat în Parlamentul European, în rarele ocazii în care am auzit-o vorbind, este că Dăncilă a susținut mereu identitatea PSD-România. Pentru ea, cine nu pune semnul egalității între cele două e lipsit de patriotism. Eu sunt pe lista ei neagră.

Am auzit eurodeputați din PNL care au spus că singura preocupare a Vioricăi Dăncilă la Bruxelles sau la Strasbourg ar fi fost să caute țigări pentru Liviu Dragnea. E probabil o formă de răutate prin care cei din opoziție ar vrea să-i submineze credibilitatea noii prim-ministre.

Probabil că respectivii au citit Academia Cațavencu în vremea în care gazeta – între timp dispărută – încerca să-l ajute pe Iliescu, scriind că Emil Constantinescu nu era bun de nimic, ajungând lider al CDR doar fiindcă i-ar fi cumpărat țigări lui Coposu. Nu e nevoie de asemenea stigmatizări „furate“ din gazete satirice pentru a realiza că, din punctul de vedere al experienței politice necesare pentru a conduce un guvern, Dăncilă e la fel de slabă ca Grindeanu sau Tudose. O marionetă, prima de gen feminin. 

Un guvern din care fac parte persoane cu dosare penale va putea fi un partener de dialog pentru Comisia Europeană?

Reprezentanții guvernului vor merge, înainte de toate, la lucrările Consiliului UE, pe care ar trebui să le și prezideze în prima parte a anului viitor. Ce n-aș da să văd o reuniune pe teme de agricultură, la care vin toți miniștrii din statele UE, avându-l în centrul prezidiului pe Daea... Sau una despre educație în care Popa-Pamblică să coordoneze pozițiile celor 28. Pentru Comisie vor conta în continuare, în primul rând, titularii portofoliilor de la Justiție și Interne, în arii politice legate de securitate, migrație și stat de drept, „dosare“ importante pentru echipa lui Jean-Claude Juncker.

Viorica Dăncilă a fost recomandată de Liviu Dragnea pentru funcția de prim-ministru mai ales datorită relațiilor bune pe care le-ar avea la vârful Comisiei Europeane. Așa e? România are pile la Comisia Europeană?

Singura „pilă“ a PSD la Comisia Europeană e Corina Crețu, care petrece de altfel mai mult timp în țară decât la Bruxelles, fiind singurul comisar care face așa ceva. Dăncilă a fost membră în comisia de agricultură de la PE. Un coleg parlamentar m-a întrebat dacă e adevărat că ea e propunerea de premier. Se gândea că e o coincidență de nume. De ce?, l-am iscodit eu. Fiindcă, a zis amicul deputat, rar am văzut pe cineva care, în atâția ani de prezență, să nu fi spus niciodată ceva cât de cât interesant. Ca să fie și mai clar, voi aminti că cel mai influent comisar de stânga din actualul Colegiu e Frans Timmermans, care are o părere foarte proastă despre pesediști. Iar ei îi răspund cu țâfnă, reproșându-i că nu e informat. 

Cum credeți că va fi guvernul condus de Dăncilă?

Haotic în economie, naționalist în mobilizarea spiritului public și dur cu opoziția. PSD nu a elaborat un model de creștere durabilă și nu vrea să intrăm în zona euro, așa că va recurge la improvizații și cârpeli fiscale. Pe de altă parte, Dăncilă & Co. vor folosi anul Centenarului pentru a stimula pasiunile radicale legate de identitate, așa folclorizată cum o iubesc ei, cu călușari și ii, cu oi pe câmp și cu manele. Ca să nu fie călcată în picioare sistematic, opoziția ar trebui să fie unită în jurul unei alternative economice credibile și a patru-cinci idei de inovare socială. Credibilitatea ei ar spori dacă liderii ar asuma un discurs tolerant și decent, nu isteric și bășcălios, cum e cazul mai mereu în ultima vreme. 

Credeți că noul guvern va putea recupera ceea ce au făcut greșit executivele conduse de Grindeanu și Tudose?

Nu cred că Dăncilă își va propune să corecteze ceva, cu atât mai mult cu cât ea este de mulți ani obsecvioasă în fața lui Dragnea. Guvernul va continua să repete obsesiv că toate ideile bizare născocite peste noapte se aflau deja în programul de guvernare, dar că nimeni nu și-a dat cu adevărat seama până să fie transformate – cu curaj și abnegație – în decizii. Stilul politic bazat pe confruntare va fi consolidat, fiindcă totul va fi plasat într-o perspectivă electorală. Last but not least, cred că nu va trece o zi fără ca un membru al guvernului să nu ne ofere o „perlă“ de limbă. Într-adevăr, se pare că nivelul minim al competenței lingvistice a fost diminuat și mai mult decât era în vremea lui Liviu Pop.

PSD își va păstra electoratul până în 2020, când vor fi alegeri parlamentare?

Dintre partidele românești, PSD are cel mai fidel electorat, mai ales datorită rețelelor create prin colonizarea administrației locale și județene. Acest partid a avut cele mai multe mandate în parlament la aproape toate alegerile din ultimul sfert de veac. A pierdut guvernul doar atunci când partidele care i se opuneau s-au aliat înainte de scrutin. Mi-e greu să cred că pesediștii ar putea să cadă pe locul al doilea în absența unei federări a forțelor din opoziție. Va conta, însă, cum va arăta rezultatul de la prezidențiale, fiindcă acestea se vor ține cu un an înaintea legislativelor. Personal, cred că scrutinul prezidențial ar trebui să aibă drept miză convocarea unei Constituante. Regimul e ineficient, fiind blocat de mulți ani, iar o revizuire s-a vădit imposibilă. Trebuie ieșit din impas. Dar asta presupune o confruntare pentru Cotroceni bazată pe un format nou, în care un candidat la președinție în 2019 să ceară o majoritate nu pentru el, ci pentru a reuni o adunare care să delibereze schimbarea de regim. Nu trebuie așteptat până în 2024, când alegerile legislative și cele pentru Cotroceni vor fi din nou în aceeași zi. De ce să mai pierdem încă cinci ani?

Klaus Iohannis a desemnat-o fără rezerve pe Dăncilă în fruntea guvernului. A fost o mișcare bună pe termen lung?

Da, dacă președintele spera să culeagă voturi de la pesediști, în vederea unei realegeri lipsite de orice suspans. Nu, dacă decizia a fost efectul fricii de suspendare. Adevărul e că nici partidele nu l-au ajutat prea tare pe Iohannis. PNL și USR n-au propus pe nimeni ca potențial premier, iar Băsescu a venit, în bătaie de joc, cu doi prim-miniștri. Există, mi se pare mie, o tensiune între Iohannis și Orban. Unii peneliști zic că șeful lor de partid ar fi vrut să fie desemnat premier, dar că președintele i-a cenzurat ambiția, respingând ipoteza alegerilor anticipate. Am impresia că Iohannis e într-un moment de cotitură. Dacă decide să fie candidat, trebuie să strângă forțe noi în jurul lui, nu să tacă exasperându-i până și pe aliații fideli din trecut. Faptul că n-a găsit cuvintele potrivite pentru a explica de ce a numit-o fără rezerve pe Dăncilă a decepționat mulți suporteri. Eu însumi am zis că, dacă a doua zi s-ar face alegeri, nu l-aș mai vota. După ce emoția s-a stins, am revenit la sentimente mai bune.

Anul viitor vor fi alegeri prezidențiale, există vreo posibilitate ca PSD-ALDE să aibă un prezidențiabil mai puternic decât actualul șef al statului, pe Tăriceanu, de exemplu?

PSD are de ales între susținerea lui Tăriceanu și găsirea unui candidat propriu. Nu e exclus să aibă în vedere o femeie, din categoria Crețu & Firea, sau să încerce convertirea unei vedete dintr-un domeniu oarecare la politică. Dar cred că întrebarea mai interesantă e dacă PNL se gândește la un prezidențiabil mai puternic decât Iohannis. USR a anunțat deja că va avea un candidat, probabil altcineva decât unul susținut și de PNL. E interesant, tot în contextul alegerilor prezidențiale, și ce va face Cioloș, dacă va încerca să lucreze ca liant al opoziției sau ca alternativă la aceasta.

Interviu realizat de SABINA FATI