Pe aceeași temă
Domnule Stanomir, cum vedeți desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier? Credeți că e o ieșire din criza politică?
În acest moment este dificil de spus. Alegerea președintelui s-a bazat pe următorul raționament: alianța de partide reprezentată de PNL, USR și UDMR are cel mai mare număr de mandate în Parlament. Problema este că această alianță, deși numeric este cea mai importantă din Parlament, este departe de a atinge prin ea însăși o majoritate absolută, încât rămâne de văzut dacă se va ajunge la votul din Parlament sau, precum în cazul domnului Eugen Tomac, mandatul va fi depus înainte de votul din Camerele reunite.
De ce a prelungit președintele atât de mult acest moment al desemnării? Numele lui Mureșan și Grindeanu erau încă din iunie pe masă.
La această întrebare doar președintele poate răspunde. Ceea ce putem noi observa este o slăbire a autorității prezidențiale, lucru care nu poate fi decât de rău augur pentru democrația noastră. În pofida unui rol care nu este atât de proeminent precum al omologului său francez, președintele Republicii îndeplinește mai mult decât o funcție de mediator: dă direcția țării prin alegerile pe care le face. Aș spune că actuala conduită a președintelui nu face decât să ducă mai departe ceea ce a fost mai nefericit și nefast în mandatul predecesorului său, Klaus Iohannis. De aceea cred că toate remarcile pe care președintele Traian Băsescu le-a formulat în aceste săptămâni sunt pertinente, în sensul că această întârziere nu a servit nimănui. Cu siguranță nu a servit cetățenilor acestei țări. Iar așa cum ați sugerat, președintele nu este mai aproape de a-și impune soluția decât era în urmă cu câteva luni. Slăbirea autorității prezidențiale este de rău augur, pentru că aceasta lasă un câmp de manifestare neîngrădit partidelor politice, iar partidele politice în absența unui președinte cu autoritate s-ar putea să nu ajungă prea curând la un acord care să permită guvernarea țării. Spun acest lucru pentru că, indiferent cum am califica regimul nostru politic, semiprezidențial sau parlamentar, alegerea directă a șefului de stat îi conferă acestuia o anumită datorie la care el nu poate renunța. În plus, este problema care plutește în aer a alegerilor înainte de termen. Nu este obligatoriu ca după un număr de încercări ratate să se ajungă la dizolvarea Camerelor. Este posibil, dar nu obligatoriu. Judecătorul propriei sale conduite este președintele, iar singurul for care îl poate sancționa este Parlamentul, prin declanșarea procedurii de suspendare din funcție pentru fapte ce încalcă legea fundamentală. Rezumând, momentul pe care îl trăim este unul inedit pentru că niciodată în istoria noastră postcomunistă, autoritatea efectivă și simbolică a președintelui nu a fost mai știrbită ca acum.
Inerent, Siegfrid Mureșan, PNL, USR trebuie să apeleze la voturile PSD-ului ca să reușească să-și treacă guvernul. Credeți că e posibilă o reconciliere între aceste partide, o refacere a vechii coaliții, așa cum arată acum situația pe scena politică? Vedem atacurile dure venite din partea PSD-ului după nominalizare.
Aș începe prin a spune că aceste două partide au avut o lungă istorie de cooperare. Oricât ar căuta colegii din PNL să ne convingă astăzi că sunt antipesediști, cred că anul 2012 ne amintește cât de antipesediști sunt. De asemenea, le-aș mai reaminti celor care sunt atât de antipesediști acum de numele a doi prim-miniștri, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cei cărora le datorăm starea înspăimântătoare în care se găsește România astăzi. Și le-aș mai reaminti un nume: președintele Klaus Iohannis.
Relațiile dintre cele două partide sunt cele pe care le-ați descris. Matematica parlamentară este necruțătoare: PSD este singurul care poate da concurs acestui cabinet. În absența acestui concurs, trebuie să te îndrepți către AUR și către grupurile neafiliate, grupurile independenților, impropriu spus neafiliate. Iar acolo șansele de a găsi voturi sunt foarte scăzute, încât, așa cum ați sugerat, dacă se dorește o guvernare organizată în jurul vechiului ax de coaliție, este nevoie de o înțelegere între PNL și PSD. Cum poate arăta această înțelegere? S-a sugerat o alternanță la putere. Problema alternanței la putere ține însă de neîncrederea dintre cele două partide. Și din acest punct de vedere, încă o dată, autoritatea președintelui era necesară fiindcă ar fi putut interveni spre a înclina balanța într-o direcție sau alta. Nu știm ce se va întâmpla. Poate că dacă acest cabinet nu va reuși să treacă sau nu se va prezenta în fața Parlamentului, președintele îl va desemna pe domnul Sorin Grindeanu. Bănuiesc însă, în pofida supărărilor sale, domnul Grindeanu nu este cu adevărat doritor să fie prim-ministru. Atunci rămâne formula pe care probabil PSD și-o dorește, de cabinet independent, cu ghilimelele de rigoare, controlat de domniile lor, dar fără să și-l asume.
Există foarte multe comentarii în presă, chiar și o reacție din partea PNL-ului, că, de fapt, această mutare este un șah la PNL. Adică transferă asupra PNL întreaga responsabilitate și îl pune într-o poziție și mai proastă. Cum vedeți lucrurile?
Problema stă în modul următor: a fost desemnat domnul Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru din partea acestor trei partide? A fost. Și-au dorit aceste trei partide ca domnul Siegfried Mureșan să le reprezinte? Și-au dorit. În momentul în care a fost nominalizat, nu cred că aceste trei partide mai pot considera acest gest ca fiind ostil. S-a ajuns într-o situație în care, din pricina președintelui însuși și a relațiilor pe care președintele le întreține cu partidele politice, ca orice gest al președintelui să fie tratat cu suspiciune și cu ostilitate. Și cred că sunteți de acord cu mine că într-o asemenea atmosferă este de neimaginat o ieșire din acest blocaj instituțional. După cum trebuie să fim corecți și să admitem că alegerile parlamentare înainte de termen sunt o soluție democratică legitimă, dar care nu garantează în niciun fel constituirea unei alte balanțe și a unui alt echilibru în Parlament.
Pe de altă parte, peste doi ani AUR ar putea fi în situația să poată forma singur guvernul. Sunt destule voci, unele chiar din PNL și USR, care spun că poate ar fi de preferat ca PSD și AUR să fie lăsate să guverneze acum, ca să nu fie și mai rău peste trei ani.
Răspunsul pe care vi-l pot oferi sună în modul următor: desemnarea domnului Sorin Grindeanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Acceptă domnul Grindeanu acest mandat? Aceasta este întrebarea. Și a doua întrebare, acceptă PSD și AUR să meargă împreună într-o majoritate și în ce termeni? Aceste două întrebări nu au un răspuns clar și lipsit de ambiguitate în acest moment. Singurul test pe care îl putem face, și aici sunt de acord cu dumneavoastră, este să încercăm să formulăm aceste întrebări pentru a vedea ce răspuns căpătăm la ele. Și poate că după episodul desemnării domnului Siegfried Mureșan va veni episodul desemnării domnului Sorin Grindeanu, după care s-ar putea să vină episodul dizolvării Parlamentului. Dar, și aici vă dau dreptate, se mai poate introduce în ecuație un aspect: timpul pierdut și eforturile acestei națiuni. Pentru că noi am reușit, cu eforturi majore, să corectăm ceva din patologia bugetară a trecutului. Dar dacă o vom lua de la capăt, mi-e teamă că nu va mai fi nici timp și nici răbdare din partea populației să respecte comenzile politice ale unei elite care se acoperă de ridicol, incapabilă fiind să găsească o soluție. De aceea, trebuie să fim foarte atenți. Întotdeauna o guvernare este bazată pe un contract, iar din partea elitei politice, îndatoririle contractuale sunt limpezi: constituirea unui cadru de existență pentru cetățeni care să le garanteze libertatea, egalitatea în fața legii şi demnitatea umană.
Ați vorbit insistent despre decredibilizarea instituției prezidențiale. Există greșeli majore ale președintelui Nicușor Dan care au dus la această situație? E o întrebare pe buzele tuturor.
E o întrebare pe buzele tuturor, la care se dă un răspuns de obicei vulgar și simplificator pe rețelele sociale. Eu voi spune doar că, din momentul în care a preluat mandatul, președintele României nu a părut capabil să se ridice la înălțimea așteptărilor pe care el însuși le-a generat și că, în plan extern și intern, domnia sa nu a generat acel sentiment de autoritate și de predictibilitate pe care îl asociez cu o administrație prezidențială eficientă. Existența celei mai îndelungate crize guvernamentale din istoria republicii noastre postcomuniste este parte din cronica acestui președinte. Trebuie să ne gândim cu toții, președinte, prim-ministru interimar, președinți de partide, cum încercăm să găsim o cale de ieșire din ceea ce nu trebuie să fie un labirint. Pentru că în labirint, dacă te pierzi, falșii profeți vor fi gata să ofere o ieșire, iar ieșirea lor va fi prăbușirea întregii națiuni. M-ați întrebat de conduita președintelui, vă voi da două exemple: raportul privind anularea turului doi al alegerilor prezidențiale și raportarea la problemele statului de drept. Două teme fundamentale pe care președintele nu le-a tratat cu responsabilitatea pe care aceste teme le-ar fi meritat.
Cazul Pahonțu, susținerea pe care i-a acordat-o în pofida dezvăluirilor, a produs mare frământare într-o zonă a susținătorilor președintelui. Care este explicația dumneavoastră?
Cazul Pahonțu este cât se poate de clar. Președintele și-a exprimat punctul de vedere cu privire la un colaborator al domniei sale și l-a apărat. Nu cred că mai este nimic de adăugat pe această temă.
Nu știm care sunt motivațiile acestei conduite, dar o constatăm. Constatăm involuția statului de drept, constatăm dezbinarea din societatea noastră, constatăm continua manifestare a domnului Călin Georgescu în deplină libertate și în aparentă impunitate. După cum constatăm, permiteți-mi să fiu impopular până la capăt, inexistența unei formule de guvernare politică și economică mai largă decât obsesia deficitului. Dacă este ceva de imputat premierului demis, domnului Ilie Bolojan, nu este nici onestitatea, indiscutabilă, nici cinstea, indiscutabilă, nici priceperea administrativă, indiscutabilă, ci incapacitatea domniei sale de a gândi politic un plan mai larg decât cel al deficitului. Deficitul este o precondiție a sănătății societății noastre, dar această precondiție este ca o treaptă pe care o urci ca să atingi un alt nivel. Care este următorul nivel? Nu poți să faci o mișcare de pendul între deriva iresponsabilă a guvernărilor trecute și aplicarea uneori oarbă a unor măsuri ce nu produc efecte. Pentru că se știe astăzi, și economiștii o spun: este nevoie și de o regândire a mecanismului de colectare a taxelor și impozitelor prin confruntarea cu strategiile de evitare a plății impozitelor. Este nevoie de mai mult. Toate aceste lucruri trebuie dezbătute, dar cine să le dezbată? Cine să le dezbată, pentru că în România spațiul public este dominat de răgete, de insulte, de fanatizare și de un comportament sectar? Îmi pare rău să spun și să calific starea societății noastre în acești termeni deosebit de duri.
Revenind la cazul Pahonțu, ne putem întreba cum vede cu adevărat Nicușor Dan chestiuni precum rolul Securității, regimul comunist, ba chiar Revoluția. Adică, dacă are aceeași perspectivă ca noi, parte dintre cei care l-am votat?
Cred că există o singură cale de a răspunde la această întrebare: provocați-l la un interviu pe președintele României pe aceste teme, doamna Pora. Vă aduc aminte că de la un interviu din paginile revistei dumneavoastră s-a ivit inițiativa condamnării regimului comunist.
Da, e adevărat, numai că era vorba de președintele Băsescu, de profesorul Tismăneanu. Alt context, alte personaje...
Era vorba de profesorul Vladimir Tismăneanu și era vorba de o pleiadă de spirite nobile ale acestei țări. Și acum există spirite nobile în jurul președintelui Nicușor Dan. Pentru că eu cred că există sau trebuie să existe un consens al decenței intelectuale construit în jurul unei axiome: regimul comunist a fost un regim ilegitim și criminal de la 6 martie 1945 până pe 22 decembrie 1989. Dacă punem în discuție această axiomă înseamnă că trecem într‑un fel de anomie morală preferată de negaționiștii comunismului românesc. Nu este vorba aici de gândire unică, ci de atitudine democratică față de memorie, față de libertate și față de victimele unui regim totalitar. Nu este nimic de adăugat aici și nu este nimic de nuanțat aici. Și dacă președintele Nicușor Dan dorește să știe mai multe despre aceste teme, există volumele lui Vladimir Tismăneanu, ale lui Armand Goșu, ale lui Dorin Dobrincu, ale lui Dragoș Petrescu, ale lui Cosmin Popa, ale lui Cristian Vasile, ca să dau doar câteva nume. Există arhiva revistei dumneavoastră, arhivă prețioasă și nobilă, există Raportul final al Comisiei și există încă posibilitatea de a te duce și vizita Memorialul Victimelor de la Sighet, unde o întâlnire cu doamna Ana Blandiana l-ar ajuta pe președintele Republicii să înțeleagă anumite nuanțe, fără de care ne pierdem și ne trădăm vocația. Eu cred că atâta vreme cât avem Academia Civică, avem Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, avem Institutul Iorga cu distinșii săi cercetători, avem Universitatea din București, Facultatea de Istorie, Facultatea de Științe Politice, Facultatea de Sociologie, Facultatea de Litere, de Psihologie și Științele Educației, avem Universitatea din Cluj, Universitatea din Iași, avem Universitatea de Vest din Timişoara, avem Universitatea din Constanța, și îmi cer scuze că nu le amintesc pe toate, beneficiem de un capital uman remarcabil. Ce mai este de adăugat pe această temă? Mă întreb retoric. Și vă răspund: nimic.
Ce credeți că înțelege președintele prin sintagma de „naționalism sănătos”?
Ceea ce a ales să spună președintele i-a creat dificultăți și l-a pus într-o situație deosebit de delicată. Alegerea cuvintelor este importantă. Eu cred că este nevoie să distingem între patriotism și delirul demagogic și etnocratic. Și cred că atașamentul față de patrie, față de reperele care o definesc, existența credinței religioase, a respectului pentru familie, pentru strămoși sunt valori pe care nu trebuie să le respingem. Ceea ce trebuie să respingem fără niciun fel de ezitare sunt antisemitismul, xenofobia, cultul mișcării legionare, cultul antonescianismului, cultul dejismului, cultul ceaușismului și cultul noului căpitan, domnul Călin Georgescu. Dacă aceste valori, în negativ, acoperă valorile autentice menționate anterior, România se va întoarce la epoca dintre 1930 și 1989. O epocă sângeroasă, în care pendulul ideologic s-a mișcat și oamenii au avut îngrozitor de mult de suferit. Și cred că nu avem dreptul în această țară să promovăm strategii prin care totalitarismul de orice fel este inocentat. Avem două rapoarte, unul al Comisiei Wiesel, celălalt al comisiei prezidate de Vladimir Tismăneanu, și aceste două rapoarte sunt doi stâlpi pe care este așezat edificiul statului nostru. Lovești în acești stâlpi, lovești în statul nostru ca democrație constituțională.
A lovit președintele în acești doi stâlpi?
Cred că președintele și colegii din jurul său ar fi meritat să detalieze ce au înțeles prin această sintagmă. Eu cred că dacă priveşti în urmă, către Iuliu Maniu, către Corneliu Coposu, către Ion Mihalache, către Ion Rațiu, către Doina Cornea, către Monica Lovinescu, către Alice Voinescu, și în prezent către Ana Blandiana, înțelegi foarte limpede care este sensul patriotismului. Dacă o privești pe Elisabeta Rizea, înțelegi care este patriotismul. Dacă îl privești pe Vasile Paraschiv, înțelegi care-i patriotismul. Dacă îți aduci aminte de Gheorghe Ursu și de moartea sa în beciurile Securității, literalmente ucis la comanda Securității, înțelegi. Dacă îți aduci aminte de toți cei care, în numele credinței și al demnității umane, indiferent de confesiunea lor, au rezistat ateismului militant, înțelegi ce-i patriotismul. Dacă te gândești la victimele pogromului de la Iași și ale crimelor armatei și jandarmilor antonescieni în Transnistria și în teritoriile ocupate, înțelegi ce-i patriotismul. Sper că am fost suficient de clar și nu există niciun fel de ambiguitate în mintea mea în stabilirea liniilor de demarcație între patriotism și cele evocate.
Domnule Stanomir, una dintre problemele care provoacă foarte multă nemulțumire și revoltă în societate este chestiunea justiției. Asistăm la o acaparare a justiției, nu intru în detalii pentru că le știți. Ce credeți că ar fi putut să facă președintele în această direcție ca să nu asistăm la această întoarcere în timp?
Președintele a moștenit de la predecesorul său acest profil al justiției noastre. Președintele a încercat și a eșuat să își exercite funcția de mediator la începutul anului acestuia și aș mai spune că președintele a participat mult prea puțin la dezbaterile CSM. Și că pare uneori împăcat cu acceptarea unor fapte deja stabilite și întâmplate. Cred că un președinte autentic este un președinte mai combativ, care își apără misiunea funcției sale. Iar misiunea funcției sale este de a garanta o exercitare imparțială și corectă a justiției pe teritoriul României.
Este real pericolul ascensiunii la putere în următorii ani a partidelor extremiste, de tipul AUR? Cum poate fi combătut acest radicalism, ce se poate face, realist vorbind?
Radicalismul politic poate fi combătut printr-o politică la scară umană, prin afirmarea demnității umane și printr-o guvernare transparentă și eficientă. Prin afirmarea valorilor care ne unesc și care ne definesc. Eu nu cunosc o altă cale. Suntem în război cu Federația Rusă, care sapă la temeliile edificiului nostru politic. Și noi avem datoria de a răspunde dovedind compatrioților că putem guverna transparent, eficient, demn și previzibil. În clipa în care calitatea actului de justiție este compromisă, iar unii sunt mai egali decât ceilalți, radicalismul politic a învins. Pentru că radicalismul politic va da un răspuns eronat și toxic la întrebarea legitimă: cum putem ieși din acest impas? Partidele politice care se declară proeuropene, prooccidentale, cum vreți să le catalogați, poartă pe umerii lor o imensă răspundere. De felul în care aceste partide se comportă depinde în cele din urmă soarta democrației noastre. Iar soarta democrației noastre este modelată de compatrioți, o democrație se naște și moare. Au existat democrații în secolul al XX-lea care au murit pentru că propriii cetățeni le-au abandonat. Să sperăm că nu va fi cazul României. //
