CĂTĂLIN PREDOIU: Schimbarea guvernului PSD este o datorie națională

După eșecul moțiunii de cenzură, PNL a fost foarte criticat, spunându-se că rezultatul final a fost întărirea lui Victor Ponta. Cum vedeți situația?

Cu Ponta trimis în judecată penală pentru corupție, era obligatoriu să facem moțiune. Gabriel Oprea și-a asumat interesul național, în teorie ar fi trebuit să voteze moțiunea, pentru că Ponta este acum anti-interes național. Pe de altă parte, nu poți să schimbi un guvern doar cu speranțe și principii frumoase, dar nici nu poți să treci o moțiune fundamentată pe valori morale folosindu-te de un târg politic imoral, fundamentat pe traseism și împărțirea funcțiilor ca la piață. Am eșuat în schimbarea guvernului, dar am câștigat separând apele murdare de o misiune necesară: schimbarea lui Ponta. Pentru majoritatea PSD-UNPR-ALDE – o victorie dezonorantă, pentru PNL – o tentativă onorantă.

Relațiile cu UNPR, după această poziționare a lui Oprea, sunt deteriorate iremediabil?

Nu poți deteriora ceva ce nu există. Votând Ponta, au refuzat construcția cu noi, ignorând interesul României de a avea un guvern funcțional și frecventabil.

PNL a spus că nu se mai așază la aceeași masă cu UNPR, era un tip de relație sau cum vreți să-i spuneți.

Vrem guvern, așa cum s-a votat de Consiliul Național al PNL în ianuarie rezoluția Un nou partid, o nouă politică, o nouă guvernare. UNPR a preferat să rămână o anexă a PSD. Deci, până una-alta, suntem adversari politici. Oprea a refuzat o construcție de viitor cu noi, a rămas cantonat în prezentul pesedist.

Vasile Blaga și Alina Gorghiu au spus că va fi o altă moțiune în viitoarea sesiune. Nu face apropierea alegerilor aproape inutilă, chiar contraproductivă, politic vorbind, o eventuală schimbare de guvern?

Din punctul meu de vedere, bine era să fi intrat imediat după prezidențiale la guvernare, dar aritmetica parlamentară nu ne este favorabilă deocamdată. Eu nu cred că trebuie să renunțăm la obiectivul dărămârii guvernului PSD, cu sau fără Ponta premier. E bine pentru țară să plece PSD de la guvern. Gândiți-vă la ce se întâmplă în Moldova, la ce se întâmplă în Europa, cum vrem noi, dacă suntem responsabili, să operăm în continuare cu un guvern Ponta, în general cu un guvern format de un PSD încremenit în baronizare și corupție? Gândiți-vă că la anul se reînnoiesc toate mandatele importante din justiție, inclusiv DNA și Parchetul General. Dacă guvernul PSD va fi încă în funcție, vom ajunge în situația intolerabilă ca un guvern condus de un prim-ministru judecat pentru corupție să-l propună pe șeful parchetului anticorupție! Pentru România ar fi catastrofal. Schimbarea guvernului PSD este o datorie națională.

Deci veți sta la masă cu Oprea, că altminteri totul rămâne la nivel de vorbe.

Depinde și ce vrea d-l Oprea să discutăm la masă: reforme necesare țării – da, troc pe funcții și influență – nu. Vom vedea la momentul potrivit. Eu sunt adeptul lucrurilor clare, pe față.

Care guvern, d-le Predoiu? Că până acum nimeni nu a auzit de niciun nume, cu excepția celui al dvs., din faimosul guvern din umbră?

PNL trebuie să vină cu o contraofertă care este mai mult decât ce a arătat până acum. Am arătat programul de guvernare, trebuie să arătăm și echipa de guvernare, guvernul alternativă, așa cum prevede statutul. Un prim pas va fi anunțarea comunicatorilor pe domenii, adică trei-patru colegi care vor primi sarcina să comunice predilect pe domeniile de expertiză.

Comunicatori, și nu miniștri? De ce e așa de complicat și ce împiedică PNL să prezinte o echipă de guvernare, cum ar fi firesc și cum a și promis, de altfel?

PNL este o organizație mare, în construcție la ora aceasta. Două organizații cu puternică personalitate, pe alocuri cu culturi diferite, cu orgolii, cu moșteniri bune și rele, în anumite puncte clar diferite, trebuie contopite cumva, trebuie să nască altceva. Adică, dincolo de capacitatea de organizare, PNL acum trebuie să demonstreze și o capacitate de înnoire, inclusiv sub aspectul ofertei de guvernare. Deci e un proces, cere timp. Dar trebuie finalizat cu guvernul alternativă.

„Este o nevoie acută de oameni care să arunce o punte către viitor. Căutăm acești oameni în partid, îi căutăm și în afară.“

Să înțeleg că această gestație îndelungată a guvernului din umbră se împiedică în neînțelegerile dintre cele două partide?

Nu există neînțelegeri între cele două partide, pentru că nu mai există două partide, ci unul singur. E adevărat că mai avem de muncă la construcție, dar cultura unei organizații cere timp pentru formare. Am dat timp pentru a vedea și evoluțiile individuale, în elaborarea programului și promovarea lui. Programul a fost construit preponderent prin efort intern și secundar, punctual, prin outsourcing. S-a văzut în acest efort cine știe materia. Acum vom da timp pentru performanță în promovarea publică. Comunicatorii selectați intră într-un nou teren de joc, în care se pot menține sau nu, în funcție de ce impact demonstrează. Până la urmă, partidul decide. Dar eu cred că finalul procesului trebuie să fie
guvernul-alternativă.

Când?

În curând vom anunța această listă de comunicatori pe fiecare domeniu. Colegi care se ocupă de un anumit domeniu și care își asumă public promovarea soluțiilor din program, de la agricultură până la politică externă, securitate națională etc. Să fie doi-trei-patru pe fiecare domeniu, ca să fie concurență și bază de selecție ulterioară.

Acești comunicatori vor fi viitorii miniștri?

În opinia mea, pasul doi, care trebuie făcut rapid după primul, este ca dintre acești comunicatori, care vor avea un timp de evoluție rezonabil, să selectăm lista guvernului-alternativă, de opoziție. La rândul său, guvernul-alternativă va fi bază de selecție pentru viitorii miniștri. Aceasta nu exclude la momentul preluării guvernării soluția unor tehnocrați pe anumite posturi. Important e să rezulte un guvern de profesioniști. Mă refer la miniștri, secretari de stat, șefi de agenții etc. Trebuie să probăm și capacitate de înnoire. Ajungem și la o altă temă. Toată lumea cere și așteaptă de la partide soluții și înnoire, așteaptă reformă. Dar această așteptare ar trebui dublată și de implicare. Noi ne-am deschis porțile către oricine vrea să vină alături de noi și să facă un PNL mai puternic și mai bun. Concret, dacă vrem să avem securitate națională, trebuie să avem servicii puternice, dacă vrem să avem justiție, trebuie să avem justiție puternică, dacă vrem democrație funcțională și reală, trebuie să avem partide moderne, eficiente, deci puternice. Așa cum s-au făcut progrese în securitate națională și justiție, trebuie să facem progrese și în domeniul partidelor și al mediului de afaceri, aș adăuga. Aș vrea să vedem cum, dincolo de critici, multe întemeiate, de așteptări firești, uneori de lamentații, 10-20-30 de oameni din elitele profesionale, inclusiv din afaceri, vin și ne întreabă: „dacă intrăm în PNL, cum vreți să intregrați expertiza noastră, ce ne puneți să facem? Ne puneți să lipim afișe sau ne cooptați în decizie și aplicarea deciziei?“.

Dar dvs. ați reușit, de exemplu, să convingeți sau să discutați cu niște oameni și să-i propuneți apoi partidului: eu am vorbit cu X, care este o personalitate și un tehnocrat strălucit, să-l facem ministrul Transporturilor, de exemplu?

Am reușit să conving destui să contribuie cu soluții alături de noi la programul de guvernare. E un pas. Am adus câțiva colegi la organizația de sector din care fac parte, dar sunt departe de a fi mulțumit. Deci, răspunsul la întrebarea dvs. este „da și nu“. Capacitatea de înnoire ține de două lucruri: de oferta PNL către societate și de disponibilitatea acesteia către politică angajată. Altfel nu se poate. Dacă nu spargi ouă, nu faci omletă.

Și dacă, în final, să sperăm că nu va mai dura încă un an, va rezulta un guvern, în care vom vedea numele care au figurat pe tot felul de liste, nume, unele, prăfuite și compromise, care va fi poziționarea dvs.? Ce veți face, veți accepta sau nu?

Propun să nu facem procese de intenție. Liderii partidului, începând cu copreședinții, au afirmat voința de a face un guvern pe măsura așteptărilor și pe măsura provocărilor, un guvern de profesioniști, de oameni care nu au probleme de reputație, care să poată comunica soluțiile pe care le avem. Un guvern care să poată naște speranță, pentru că lipsa acesteia este una dintre problemele României, chiar dacă n-o verbalizăm suficient. Acest defetism național, blazare, ideea că nimic nu se poate face ne subminează ca națiune. Este o nevoie acută de oameni care să arunce o punte către viitor. Căutăm acești oameni în partid, îi căutăm și în afară.

Cum vedeți alegerea lui Dragnea în fruntea PSD? Spune că vrea să reformeze partidul și dă semne că încearcă să țină baronii la distanță de conducerea partidului. Credeți că va reuși, că vrea într-adevăr asta?

Dragnea peste PSD...? Au americanii o vorbă în politică: „lipstick on a pig“. Nu e folosită cu sens peiorativ, nu trebuie citită ca o jignire, e o zicală care exprimă plastic un adevăr: nu poți schimba realitățile cu o simplă dungă roșie. Pentru noi este o oportunitate excepțională, pentru că noul șef PSD personifică acea parte de trecut politic de care vrem să ne rupem: sistemul de vot corupt și amatorism în guvernare, incorectitudine în dobândirea puterii, neprofesionalism și imoralitate în exercitarea ei. La noi încă se mai crede că a fi bun la guvernare înseamnă să furi primari cu ordonanța de guvern și șantaj administrativ cu iz penal, să te împrumuți extern, să oprești investițiile și să aloci discreționar fonduri primarilor din propriul partid. Se vede la consiliile JAI câtă politică mare știm să facem, se vede în evaluările independente care ne arată că suntem la genunchiul broaștei cu reformele economice și administrative! D-l Dragnea patronează cel mai sărac județ din România și a fost autorul Legii descentralizării administrative, declarată în întregime neconstituțională. Dar aceasta nu înseamnă că Dragnea nu e un adversar politic redutabil în lupta politică. PSD s-a ridicat din țărâna umilinței în care i-a trântit Ponta la prezidențiale și joacă. Noi, la rândul nostru, trebuie să ne mișcăm raportat la noua realitate, care e mult diferită față de cea din ianuarie.

„Toată lumea cere și așteaptă de la partide soluții și înnoire, așteaptă reformă. Dar această așteptare ar trebui dublată și de implicare.“

Cum se pregătește partidul pentru alegerile locale din București? Vedem o listă de doritori, de înscriși, care nu inspiră mai deloc și care puțin probabil să ducă la succes. Ce să mai vorbim de trocul acela nefericit cu PSD la Consiliul General de după afacerea Oprescu.

E o competiție internă departe de a fi încheiată. Campania poate schimba multe, la nivel de încredere. Cât privește interimatul, am mers pe formula susținută de organizația de București, plecând de la imposibilitatea de a impune un primar interimar, din lipsa voturilor în Consiliu. Nu aș neglija totuși Acordul cu bucureștenii, parte din pachet. În fine, asta a fost, dar resping cuvântul „troc“.

Nicușor Dan a refuzat și oferta de a deveni candidatul PNL cu acte în regulă, și aceea de a prelua Comisia de urbanism de la Primărie în numele PNL. E un candidat independent cu cotă bună în sondaje. Ar putea PNL să-l susțină? S-a vânturat o asemenea idee, s-a discutat ceva în partid în sensul acesta?

Nu s-a discutat în partid așa ceva, până la acest moment. Avem o competiție internă în care s-au înscris politicieni cu experiență, de la Bușoi la Canacheu, Roman, Orban și înapoi în ordine inversă, ca să rămân imparțial la acest moment.

Cum vedeți „reintrarea“ președintelui Băsescu în politică și înscrierea în PMP? Acaparează, iarăși scena publică, inclusiv pe subiecte de politică externă pe care alții care ar trebui să vorbească, cum ar fi președintele Iohannis, dar care tace. Îl percepeți ca pe un pericol?

Nu îl percep ca pe un pericol pe termen lung. A anunțat obiectivul apărării propriului mandat. Dar se vede ușor că este și un obiectiv de acoperire a altor două: subminarea mandatului prezidențial Iohannis și ocuparea unei zone de electorat compusă din nucleul dur de simpatizanți personali și filonul naționalist rămas fără portavoce prin dispariția fizică a lui Vadim Tudor și politică a lui Gigi Becali. A înțeles că nu are nicio șansă între două formațiuni mari, PNL și PSD, să construiască o platformă. În consecință, vizează o zonă marginală, tatonând cartea naționalistă, poate chiar xenofobă etc. Cred că, după o vreme, nu prea lungă, va apărea însă senzația de déjà vu, care la rândul ei va antrena în timp o senzație de fatigue, vorba inegalabilului Zgonea. Drumul PNL este diferit: reprezentarea celor care muncesc în profesii liberale, în business, în administrație, în privat sau la stat, generează idei sau locuri de muncă, își plătesc taxele și impozitele, respectă legea – cei care își doresc o societate normală, deschisă, competitivă. Pentru PNL, am în minte vorbele unui mare președinte american: „stay the course, the future is yours!“.

Eu v-am întrebat de Traian Băsescu și dacă credeți că va schimba sau nu scena politică. Dacă va încurca PNL, mai ales în ipoteza unei candidaturi la Primăria generală.

Nu încurcă PNL, pentru că avem drumuri diferite, cum am explicat deja. Paradoxal, ajută puțin PSD, pe al cărui discurs legat de justiție se suprapune parțial. Echipa noastră va fi din ce în ce mai puternică. Vom crește viteza de construcție internă și forța discursului anti-PSD, vom intensifica acțiunile politice. Trebuie să îmbunătățim comunicarea partidului, să activăm opoziția și în teritoriu, să fim mai limpezi și predictibili în intenții, să nu bâlbâim lucruri și să unificăm conducerile la nivel de filiale. De asemenea, trebuie să lămurim odată cu trecutul, poziția față de o serie de subiecte trecute, tăierile salariale din 2010 și tăierea atribuțiilor CCR din 2012 și să vorbim toți aceeași limbă. Trebuie să lămurim și să ne asumăm că atât guvernările Dreptate și Adevăr, PDL –UNPR–UDMR–Minorități, cât și USL, au avut și bune și rele, ca orice guvernare. Dacă vrem să cucerim mintea și sufletul alegătorului, avem nevoie de mult mai mult decât organizare internă, liste de candidați și comunicate. Avem nevoie de spirit de echipă și de spirit de învingător, așa cum a fost în campania prezidențială. Primul pas este respectul reciproc fără rezerve și încrederea în construcția pe care o facem.

Sunt aceste probleme în filiale atât de mari?

Orice construcție îți creează probleme, nu e simplu să armonizezi echipe, nu e simplu să așezi fiecare lider la locul potrivit.

Impresia e că bătălia se dă pe cine va fi pe liste, la locale, la parlamentare, care de la PNL, care de la fostul PDL. Care apucă mai mult.

Nu e nimic rău într-o competiție. Important e să existe criterii care să conducă la alegerea celui mai bun. Celui care n-a câștigat competiția, care la rândul său poate fi o valoare într-un alt loc, să-i oferi un spațiu de exprimare și să-l integrezi într-o echipă. Asta nu se face de azi pe mâine.

Situația de pe scena politică e complicată în sens negativ. Poate și din cauza unui vid de lideri, orice ați spune, liderul contează. În România, în Europa, peste tot în lume. Acum mai mult ca oricând.

Se profilează trei formule de lucru pe scenă: formula „lider maxim – partid obedient fără crâcnire“ (președintele Băsescu – PMP), formula „uniunea baronilor cu baron în frunte“ (PSD), în care liderul e dependent de baroni, cum au fost Năstase, Geoană, Ponta, deși Dragnea încearcă acum altceva, el a promis lichidarea politică a baronilor din PSD și face pași în această direcție, exilându-i de la centru și încercând mutarea pe paradigma de „lider maxim“. Să vedem dacă va ține.

Și formula actuală a PNL care este?

A treia formulă este „echipă de mai mulți lideri“ (PNL), un tren cu mai multe locomotive, nu doar cu una singură. Formula cu mai mulți lideri care cooperează este câștigătoare și benefică pentru România. Dacă noi reușim în PNL acest lucru, dacă la aceasta adăugăm și capacitatea de deschidere către societate, care să-ți dea înnoire permanentă, și capacitatea de comunicare, PNL va deveni imbatabil mulți ani de-acum înainte. Cel puțin la vârf, lucrurile funcționează, rămâne să le replicăm în toate organizațiile. Asta e viziunea mea despre PNL, cel de mâine dimineață. E mai simplu să vii să spui: ăsta e șeful suprem, restul vă aliniați toți și executați. A doua zi apare următoarea problemă: și ideile de unde mai vin? Dacă liderul maxim greșește, cine-l mai contrazice? Și de unde mai pot apărea soluții, dacă toți tac și execută? Ce se întâmplă dacă liderul se supără și pleacă? Dumneavoastră ați evocat cazul președintelui Traian Băsescu, dar aici este un arhetip societal românesc, de la politică în universități, business și chiar în multe familii: unul le știe pe toate și comandă, restul execută. Eu am altă propunere: team work și lideri care inspiră, nu domină, construiesc, nu strivesc. Spunea un strateg: „nu te lupta cu o paradigmă, dacă vrei să o învingi, pentru că nu vei învinge niciodată o paradigmă. Creează altă paradigmă“.

Poziționarea României în criza refugiaților, din toate analizele unor experți de politică externă, a fost destul de nefericită. Președintele Iohannis a fost foarte criticat. Credeți că a greșit?

Aici s-a văzut o dată în plus disfuncționalitatea relației guvern-președinte. Pentru că guvernul avea obligația să anticipeze acest lucru. Iohannis nu are miniștri la JAI. Noi vorbim doar de momentul culminant al conturării poziției României, dar el începe cu mult în spate, începe cu activitatea acestor miniștri la JAI, care este zero. Începe cu reputația lor, cu capacitatea lor de a influența lucrurile acolo, cu conectarea Ministerului de Externe la lucrurile supraterane și subterane din jurul Comisiei Europene. Capacitate care e zero. Dacă vorbim de politica externă, vorba lui Iohannis, trebuie să o luăm de la capăt. Și la capătul de unde o luăm trebuie să fie o reformă profundă în Ministerul de Externe, de la temelii, în MAE în care s-au acumulat, în 25 se ani, pile peste pile. Vorbim de un imobilism al diplomației noastre care funcționează după metode și tipare din anii ‘70-’80, vorbim de ambasade unde te întorci în timp. Avem ambasadori de forță, dar nu avem dirijor la MAE, partitură nouă și, deci, orchestră.

„Eu nu cred că trebuie să renunțăm la obiectivul dărămârii guvernului PSD, cu sau fără Ponta premier.“

Revin, credeți că România s-a poziționat prost în această chestiune și președintele a greșit?

Sunt alte trei țări europene. Președintele nu a greșit, guvernul a greșit! Repet, cauza este la guvern, pentru că trebuia pregătită în JAI-uri această poziție, trebuia pregătită în prealabil această poziție. Iohannis a reprezentat la Consiliu o poziție care a fost generată de guvern și de CSAT, plecând de la capacitatea guvernului de a administra fenomenul. Ponta a ieșit și a spus: „numai atât ne permitem“, capacitatea mea de primire este limitată. Nu asta trebuia să spună Ponta în primul pas. Ponta trebuia să pună pe masă tot ce trebuia să se întâmple.

Adică, vreți să spuneți că președintele a mers în siajul lui Ponta?

Vrem-nu vrem, președinția este legată de performanța guvernului. E un motiv în plus ca să se schimbe acest guvern slab cu unul bun.

Dar președinția, având atâtea preorgative în ce privește politica externă, are la rândul ei informații de la servicii, are consilieri, analize. Nu putea președintele pe baza lor să-și formeze propria opinie și poziționare?

Îți formezi poziția și în funcție de datele obiective pe care le ai și care sunt aduse și pe masa președinției, pe masa CSAT și a guvernului. Pe de altă parte, a fost bine că președintele din primul moment a vorbit se solidaritate europeană. Ponta a venit cu un discurs de solidaritate europeană abia la intervenția recentă din parlament, era tardiv. Personal, am avut o intervenție publică pe această temă și l-am criticat, i-am cerut să renunțe la o abordare țâfnoasă față de Europa, cum a avut în prima clipă.

Între timp s-au mai întâmplat lucruri. Importante. Intervenția Rusiei în Siria, bombardamentele, poziționarea Americii, declaraţiile proruse ale lui Juncker, amenințarea directă la adresa României venită din partea lui Ulianov, director în Ministerul de Externe rus. Sunt momente tensionate, care pot schimba configurația zonei și nu numai, iar România este direct afectată. Presa, și nu doar cea românească, vorbește în termeni apocaliptici, opinia publică e îngrijorată. Din partea președinției nu am văzut nicio luare de poziție, o explicare a situației. Nu așa ar fi normal? Se tot argumentează cu proasta comunicare, dar, totuși, a trecut anul de la alegeri și niciun progres. Cum vedeți chestiunea?

Lumea este în război, a fost vreodată altfel? Am avut războaie calde, am avut Războiul Rece (care a integrat „războiul stelelor“, o competiție a înarmării spațiale), acum avem războiul nedeclarat, ipocrit. Dar avem deja instalat un curs de coliziune, din păcate. Putin îi spune lui Obama „partener“, în timp ce-i torpilează la propriu politica și interesele în Orientul Mijlociu. Juncker vorbește de „diktatul“ Washingtonului, bine cel puțin că nu ne vorbește de „democrația“ Moscovei! Ce înseamnă acest lucru?! Occidentul primește Nordstream 2 cadou de la Putin, în timpul acesta refugiații dau năvală în autobuze făcute tot cadou – de cine credeți?! Occidentalii bat obrazul noii Europe, că nu e solidară. În fine, China stă pe margine și așteaptă, și așteaptă, cu un ochi la gravele probleme economice interne și altul pe „butelia“ globală. Unde suntem noi și ce facem în toată această fierbere regională cu reverberații globale? Intrăm într-o nouă paradigmă de joc SUA – UE – Rusia. Și trebuie să ne pregătim. Avem ancora Parteneriatului Strategic cu SUA și ancora UE. De aici trebuie pornit. Dar ce faci când sunt certuri în familie, spre satisfacția vecinului care-și freacă mâinile? Poate că cel mai bine este să te retragi în birou lăsând ușa deschisă și să îți faci rapid toate temele restante: reforma economică a companiilor de stat, atragerea de fonduri care aleargă prin lume după un „safe harbour“, anticorupție, justiție, reforma partidelor, capital autohton, sănătate, educație, administrație. Cu temele făcute poți să te bagi în vorbă și să găsești soluții, eventual alături de frații care și-au făcut deja temele, cum ar fi polonezii. Când ai temele nefăcute, mai greu... Vorbești și nu te ascultă nimeni sau enervezi cu consecințe neplăcute. Primul pas ar fi să ne dumirim în jurul unei mese cum se schimbă jocul și să ne facem temele, plus un plan și o echipă de oameni serioși pe termen lung. Așa cum merge acum... n-o să meargă.

Din diferite sondaje se vede că președintele scade în popularitate. Pas cu pas, ca să zic așa. Să fie doar motivele de comunicare și de absență, după opinia mea, din dezbaterile de politică externă, care au început să intereseze și publicul românesc, sau vedeți și altele?

Era firesc să apară o ușoară erodare în exercițiul mandatului. Relația președinte-popor e în dublu sens. Dacă poporul vrea mai multă comunicare, sunt convins că președintele îl va auzi. Dar și noi, la rândul nostru, trebuie să înțelegem că președintele are un anumit sistem de lucru, mai puțină vorbă, mai multă muncă, pas cu pas. Nici la Sibiu nu a comunicat mai mult și iată că ne mândrim cu Sibiul în final! Rămân optimist.