Pe aceeași temă
Există un contrast foarte mare între Legea audiovizualului şi ceea ce se vede pe ecran. Mai exact, vreau să spun că rezultatele aplicării legii par a fi destul de slabe. Este legea proastă sau instituţia CNA timorată?
Şi una, şi alta. Şi legea are părţile ei proaste, şi instituţia are părţile ei proaste. Dar oare în materie de aplicare a altor legi în România stăm mai bine? Sunt o droaie de legi în România care nu sunt funcţionale, nu se aplică sau par a fi făcute ca să se încalce. Eu cred că cine a spus că o societate, ca să aibă nişte legi funcţionale, trebuie să aibă mai întâi un cod moral, nişte criterii morale pe baza cărora să-şi făurească legile are perfectă dreptate. Iar în momentul în care legile nu au acest fundament, ele devin nefuncţionale şi atunci tendinţa societăţii este să hiper-reglementeze, să hiper-legifereze. Asta văd şi din funcţionarea CNA, care ba e acuzat de politizare, ba e acuzat de slăbiciune. Cred că poate fi acuzat de orice, atâta vreme cât nu are curajul şi nu are forţa să fie prompt în semnalele pe care le dă în această piaţă.
Care este explicaţia că nu are acest curaj?
Cred că există un defazaj între calitatea oamenilor care au fost numiţi de-a lungul timpului în CNA, un decalaj de vârstă, de pregătire, de nivel de cultură, de responsabilizare faţă de această activitate. Poate că există un mod diferit de raportare la legea după care funcţionăm. Eu mă iau după spiritul legii, care spune că nu sunt dator să dau socoteală nimănui de felul în care iau o decizie în CNA. Pot fi tras la răspundere în sensul argumentelor, adică să mi se ceară explicaţii, dar nu cred că îmi poate cere cineva socoteală pentru că am votat într-un fel sau altul.
Partidul care v-a propus...
Eu am fost propus în primul mandat de un Partid Liberal care era condus de un preşedinte care acum este în Partidul Democrat Liberal. Iar în al doilea mandat am fost propus de primul ministru, care acum este lider de grup parlamentar. Oameni care atunci erau într-o barcă acum sunt în două bărci diferite. Însă, oricum, la mine nu s-a sunat niciodată ca să mi se dea indicaţii sau să mi se sugereze o atitudine sau alta.
Se simte Consiliul timorat de presiunea mediatică, de anumite posturi? Influenţează aceasta deciziile CNA?
Am impresia că influenţează din cale-afară. Mă gândesc că acest tip de reacţie la deciziile CNA a început la un moment dat, să zicem că setăm la zero şi luăm ca fenomen originar aşa-numitul OTV. A început cu atacuri ale OTV la câţiva membri ai CNA. Reacţia CNA a fost de o intimidare totală. Au fost câţiva dintre noi care au cerut o reacţie clară. Am spus: suntem şi noi cetăţeni, avem drepturile noastre şi, indiferent că este atacată instituţia prin intermediul nostru, avem dreptul de a fi apăraţi de lege şi de a fi aplicate nişte rigori ale legii în situaţia dată. După aceea a urmat Realitatea TV, care, după acelaşi model OTV-ist, s-a autovictimizat, înainte de a ataca sub centură, spunând: „ni se încalcă dreptul la liberă exprimare“. Mai de curând au spus: „s-a vrut desfiinţarea noastră“, deşi nimeni nu pusese problema aşa. S-a pus problema, la un moment dat, eu însumi am pus problema, amânării deciziei de prelungire a licenţei, pentru a da un semnal de o anumită severitate în judecarea relaţiilor instituţionale între ei şi noi, pentru că funcţionăm în piaţă şi trebuie să fim parteneri, nu nişte huligani care dau cu pietre unii în alţii, mai ales unii în alţii. Apoi a urmat Antena 3. După insulte şi alte frumuseţi ale naturii mediatice româneşti, a îmbogăţit peisajul cu acel miting, acea invitaţie furibundă la „entuziasm colectiv“, dar care, în ultimele zile, şi-a schimbat discursul. Probabil sub influenţa unor jurişti competenţi, discursul a mers către: „nu instigăm, nu facem, nu dregem, doar noi doi (Mircea Badea şi Victor Ciutacu, n.r.) vrem să facem un apostolat al libertăţii de exprimare“. Atât în Constituţia României, cât şi în articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt stipulate anumite limitări ale libertăţii de exprimare, în sensul că ea nu poate să atingă demnitatea, libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului.
Este totuşi o problemă care s-a discutat în spaţiul public – care sunt limitele acestei libertăţi de exprimare şi dacă nu cumva CNA ajunge să fie un fel de cenzor şef.
Eu nu mă tem aşa de mult de cuvântul ăsta, de noţiunea de cenzură. Se tot vorbeşte de cenzură ca de un mare bau-bau. Atunci când cenzura exista pe toate drumurile nu se mai vorbea deloc.
Nici n-aveai unde să vorbeşti...
Nici n-aveai unde, te defulai în bucătărie, cu prietenii cei mai fideli, dar şi acolo mai există decepţii. Din punctul meu de vedere, cenzura este un lucru necesar într-o societate care ştie ce vrea. Rigorile sunt nu numai binevenite, dar hiper-necesare într-o societate în care tipul ăsta de libertate e greşit înţeles: libertatea de expresie dusă până la murdărire, calomniere, violenţă verbală care mai are un pas şi devine violenţă fizică. Deci, cred că aceste fenomene de abuz de libertate de expresie în detrimentul unor drepturi, trebuie bine strunite, pentru că altfel societatea, aşa cum se prezintă ea la ora asta în România, se duce către anomie. Cred că noi mergem în momentul de faţă, în pas de defilare, cu mare entuziasm, sub flamura libertăţii de exprimare, către anomie. Aşa cum la un moment dat, în anii 90, sub stindardul limbii de lemn - pentru că atunci ne-am speriat de cei care aveau o bogăţie de limbaj mai mare decât cea tolerată de experienţa preexistentă -, am fost îndemnaţi să nu acceptăm această formă de abuz de libertate. Şi am spus: „noi muncim, nu gândim“, „noi nu ne vindem ţara“. Eu atunci spuneam: limba de lemn ne va duce la sapă de lemn. E adevărat, a durat mai mult decât în alte ţări. În timp ce polonezii urlau de durere luând măsuri de terapie intensivă economic şi social, la noi se spunea: vedeţi, noi suntem apostolii fericirii naţiei, noi mergem lent şi aplicăm o terapie graduală, nu simte nimeni nimic, vă operăm ca în legendele chineze, fără durere şi fără sânge şi lumea era extrem de fericită. Iată că acum plătim scadenţa, plătim nota grea a acestor întârzieri, a acestor băgări ale obiceiurilor joase sub covor şi a acestui tip de libertate greşit înţeleasă şi greşit folosită.
* * *
Mijloace unice
Sunt mai mulţi jucători care simulează o cursă dar, aşa cum spunea Gheorghe Schwartz înainte de căderea lui Ceauşescu, vom asista la „un program unic multiplicat“. Ăsta e un program unic multiplicat, în care toţi îşi împart aceeaşi pradă obţinută pe baza aceloraşi mijloace: curiozitatea joasă, antieducaţia, atacul permanent – care sigur că fascinează mulţimile – la instituţii fundamentale, ceea ce este extrem de periculos.
Diferenţe
În spaţiul european, existenţa maşinilor de făcut bani se loveşte de nişte limite, există reguli şi mai puţină dependenţă de televiziune. Să ne gândim numai la diferenţa dintre noi şi polonezi. În anii 80, oamenii au ieşit pe străzi, lăsându-şi televizoarele aprinse în case, ca să demonstreze guvernului că nu vor înghiţi orice minciună. Gândiţi-vă cât va dura la noi să se obţină aşa ceva, dacă se va obţine vreodată.
* * *
Libertatea de exprimare greşit înţeleasă şi greşit folosită este sau nu penalizată de CNA, în mod concret?
E penalizată mult prea slab şi e penalizată cu mari întârzieri. Nu există promptitudine. Şi cred că CNA este părtaş, dacă am avea acest beneficiu al unei responsabilizări lucide, la o degradare a pieţei audiovizualului şi, pe cale de consecinţă, a vieţii sociale din România.
Tot nu mi-aţi răspuns la întrebarea: care sunt motivele?
Iată unul dintre motive. Această Lege a audiovizualului, în ultima ei formă, stipulează ca principiu al must carry, deci a acelui pachet obligatoriu care este protejat de anumite reguli suplimentare în piaţă (must carry, obligativitatea cabliştilor de a prelua anumite posturi de televiziune, n.r.), stipulează ca unic criteriu ratingul. Ce fel de must carry e ăla în care tu, care funcţionezi, chipurile, într-o piaţă concurenţială capitalistă, mai iei încă o dată audienţa ca un criteriu comercial de bază? Din moment ce eşti într-o piaţă capitalistă, el trebuie să funcţioneze automat. Trebuie să vă spun că posturile private primesc gratuit de la stat, prin intermediul autorităţilor, fie autoritatea tehnică, fie cea de reglementare numită CNA, primesc o licenţă de emisie, deci o frecvenţă radio-electrică din patrimoniul naţional, atât cât a fost repartizat de Geneva României. Acea licenţă e primită gratis. Pe baza acelei licenţe, omul investeşte şi face o afacere pe care poate să o vândă după aceea în câştig exponenţial faţă de cât a investit, pentru că între timp s-a adăugat ca plusvaloare ratingul adus de divertismentul jos, de pseudoştirile, care, de fapt, sunt mahalaua şi uitatul prin gaura cheii în viaţa diverselor personaje mai mult sau mai puţin publice, mai mult sau mai puţin inventate, mai mult inventate decât autentice şi atunci fenomenul iată-l rotunjit la rating.
Deci care ar trebui să fie criteriile, dacă nu audienţa?
Am auzit, la dezbaterea la care am fost invitaţi de Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, oameni care veneau din piaţa audiovizuală, dinspre posturile private, care au clamat că piaţa nu este liberă, că piaţa nu este cu adevărat concurenţială. Faptul că CNA doreşte să mai schimbe puţin regulile acestui must carry, în sensul de a ajuta, prin noi reguli de impunere către cablişti, posturile care-şi asumă un anumit tip de atitudine faţă de valorile culturale, de cultura civică, cultura politică, de modul de a face informaţie, cu riscul de a pierde din audienţă pentru că sunt în concurenţă cu cei care fac toate concesiile pentru a obţine bani, această iniţiativă preconizată de CNA şi clamată în public se izbeşte de această nouă autoevaluare a pieţei, de care nu ştiam.
Până acum, noi credeam, conform declaraţiilor tuturor privaţilor din domeniu, că trăim într-o piaţă concurenţială adevărată. Acum aflăm că, de fapt, ea nu există, că este o piaţă bazată pe monopoluri, pe oligopoluri, pe mono şi bipoluri uneori, mai ales prin provincie, prin nu ştiu ce coclauri, şi că de fapt dânşii se tem de un viitor foarte nebulos în care, dacă dispare această protecţie a regulii false a actualului must carry, care este ratingul, vor fi obligaţi să plătească cablistului ca să-i transporte în casa omului.
Cu ce credeţi că ar trebui înlocuit acest criteriu al ratingului sau el trebuie pur şi simplu desfiinţat?
Nu trebuie desfiinţat. Eu aş vrea, ca să dau un avantaj şi cabliştilor, să reduc numărul de posturi la care ei sunt obligaţi prin lista must carry, care să nu mai funcţioneze pe regula ratingului, ci după regula interesului public, nu a curiozităţii publicului, nu a interesului publicului pentru o anumită bizarerie.
Ajungem la o problemă de substanţă. Cine stabileşte care este diferenţa dintre interesul public şi interesul publicului? Şi cum?
Ar trebui să stabilească societatea civilă împreună cu cei care care se constituie în autoritatea din domeniu. Deci noi ar trebui să avem o discuţie foarte serioasă cu societatea civilă în care să stabilim care sunt principiile interesului public, care e strategia pe care o societate ca a noastră trebuie să o aibă pe termen mediu şi lung şi în funcţie de asta să stabilim criteriile şi să concretizăm şi lista. Dar lista poate fi oricând amendată, dacă piaţa răspunde altfel decât credem noi.
Din ce văd eu în momentul de faţă în piaţă, cred că ar trebui ca Televiziunea publică să intre în această listă, şi nu ca până acum să fie separată de listă, să intre cu trei dintre posturi, TVR 1, TVR 2 şi TVR Cultural. Şi dintre posturile private pot să ofer un sprijin prin obligativitatea acestui principiu al must carry, celor care, riscând un rating mai mic, fac un demers cultural pertinent, care promovează cultură civică, o educaţie implicită, explicită nu se poate la televizor, dar în orice caz să nu facă antieducaţie şi să nu promoveze antivalori, cum fac acum mai toţi privaţii care de fapt se contrazic, explicându-ne cum fac ei, de zor, educaţie sexuală naţiunii.
Cum poţi, până la urmă, tocmai fiind o piaţă liberă şi concurenţială, cum poţi obliga televiziunile private să se supună unor norme ale interesului public?
Nu le oblig prin nimic. Ele oricum funcţionează pe principiul ratingului şi vor fi preluate pe principiul ratingului. Niciun cablist nu este atât de inconştient încât să elimine un post care se bucură de audienţă. Aici nu e vorba de a sprijini pe cei care au succes la public. Succesul la public, în momentul de faţă, se obţine cu nişte mijloace care sunt, după părerea mea, împotriva strategiei pe care societatea trebuie să o aibă vizavi de ea însăşi. Şi atunci eu trebuie să compensez această deficienţă, încurajându-i prin pârghia care este must carry pe cei care fac acest demers.
Acum nu mult timp, UE a spus că noi am fost primiţi, arzând nişte etape. După părerea mea, arderea acestor etape conţine şi aceste precarităţi de cultură politică, civică şi democratică, care, în loc să se micşoreze, s-au mărit prin acţiunea acestei aparente libertăţi a pieţei. Ce aş vrea eu? Deocamdată avem, prin tratat bilateral, TV5 ca obligaţie de preluare de către cablist şi mi se pare că asta creează un dezechilibru şi o discriminare în piaţă. Cultura europeană nu se bazează doar pe cultura franceză, mai are doi piloni importanţi, mari de tot, cel puţin doi: cultura engleză şi cultura germană, care sunt prezenţi în cultura română modernă şi care acum sunt într-o ruptură faţă de societate, nemaiexercitându-şi forţa de înrâurire a valorilor respective.
Or, pentru asta mie mi-ar trebui, şi din considerente de antidiscriminare dar şi din cele expuse mai sus, ca posturile publice BBC, Deutsche Welle şi TV5 să fie preluate nu pe baza unui acord bilateral, ci pe baza considerentelor noastre de ţară, care trebuie să-şi dea nişte restanţe la cultură civică, democratică, economică şi politică. Ne-ar trebui aceste modele. Şi în plus, după mine, poate nici postul ARTE nu ne-ar strica.
* * *
Cenzura
Rigorile sunt binevenite şi hipernecesare într-o societate în care libertatea de expresie e dusă până la murdărire, calomniere, violenţă verbală, care mai are un pas şi devine violenţă fizică. Aceste fenomene de abuz de libertate de expresie, în detrimentul unor drepturi, trebuie bine strunite, pentru că altfel societatea se duce către anomie. Noi mergem acum, sub flamura libertăţii de exprimare, către anomie.
Păunescu
Ar fi trebuit ca partea celestă a talentului lui să fie valorizată, dar el a ales să valorizeze partea terestră şi eu aş parodia titlul lui de volum, „Iubiţi-vă pe bunuri“. Dar aici am avut sentimentul, odată ce s-a declanşat această isterie, această operetă naţionalist-pseudoartistică de foarte joasă condiţie, am avut sentimentul că Ceauşescu nu a murit şi de-abia acum e sfârşitul şi urmează epoca postceauşistă.
* * *
Credeţi că trebuie introduse în Legea audiovizualului reglementări care să îndrepte pe calea cea bună televiziunile care derapează? Şi care ar fi astea?
Cred că aceste reglementări există în mare, doar că nu sunt aplicate. Ele ar trebui să funcţioneze poate printr-un sistem de sancţiuni mai prompte şi printr-un mecanism în materie de sancţiuni, care să nu-l lase la cheremul subiectivităţii unui vot. Eu respect votul, am pledat totdeauna în CNA pentru respectul faţă de rezultatul unui vot, dar cred că trebuie stipulat că automat, după un derapaj pe un anumit tip de încălcare a legii, a unui drept fundamental, a unui drept la informare, a unui drept al unei instituţii de a informa publicul prin intermerdiul media, după o repetare a aceluiaşi tip de derapaj, sancţiunea trebuie să fie automat crescută. Noi am avut anul trecut, de exemplu, pe acelaşi tip de încălcare de lege, la un post de televiziune de ştiri, am avut 21 de somaţii, ne-am scăldat în somaţii. Or, dacă în regulile jocului ar fi fost stabilit că pe acelaşi tip de derapaj, somaţia ar fi una-două cel mult, după care urmează treapta superioară şi aia funcţionează prompt, cred că lucrurile ar fi mers mai bine. Pentru că, după părerea mea, de promptitudinea reacţiei CNA depinde şi promptitudinea cu care posturile se adaptează la lege.
Cu toate acestea, campioanele amenzilor, nu ştiu care e ordinea aici, OTV, Antena 3, Realitatea nu par să fie influenţate. Amenzile mari şi multe nu par a rezolva problema.
Ele nu primesc amenzi mari şi multe, primesc amenzi mici, cele mai mici şi de obicei cu mare întârziere, când le primesc.
Credeţi că există vreo posibilitate pentru CNA de a determina televiziunile private comerciale să aplice regulile deontologiei jurnalistice, să respecte codul deontologic? Şi cum?
După părerea mea, o pârghie ar fi ca posturile să adere la un anumit cod recunoscut de cei mai mulţi. Cele care aderă, să fie judecate în funcţie de repsonsabilitatea pe care şi-au asumat-o, iar celelalte, care nu-şi asumă responsabilitatea respectării acestui cod, să aibă o circumstanţă agravantă în momentul în care derapează de la reguli şi de la principiile acestui cod. Eu susţin o astfel de modificare a legii. Nu sunt singurul. Vom integra într-un nou protocol, pe care să-l semnăm cu posturile de televiziune, aceste reguli de deontologie.
Recent, Realitatea TV spunea că va lucra potrivit normelor şi codurilor BBC.
Când au venit pentru prelungirea licenţei cu încă 9 ani, au venit cu interfaţa credibilă numită Stelian Tănase, că aşa fac posturile. Şi Antena 1 a venit cu o interfaţă credibilă când era pericolul să-i întrerupem emisia cu o sancţiune, au venit cu un nou director, au schimbat interfaţa şi acel personaj foarte stimabil ne-a spus că lucrurile vor merge de atunci cu totul altfel. Noi am dat sancţiunea şi lucrurile au mers la fel.
Şi după aşa-zisa aplicare a normelor BBC, la Realitatea vi se pare că lucrurile merg altfel?
Nu mi se pare că merg altfel. Dar cel puţin sancţiunile pe care le-au primit ulterior acelui moment au fost afişate corect şi nu s-a mai tras cu puşca în gleznele membrilor CNA care au votat.
Cum vedeţi glorificarea unor oameni care au slujit comunismul, cum este Păunescu?
Doamnă, eu am avut impresia că a murit Ceauşescu. A fost pentru mine un mare şoc. Eu am fost în relaţii amiabile cu Păunescu. Cunoaşteţi personajul. Păunescu s-a purtat frumos cu amicii lui, era, până la un anumit punct, un om de dialog. Talentul lui este incontestabil. După părerea mea, el şi-a bătut joc de talentul lui cu firea şi caracterul lui. Ar fi trebuit ca partea celestă a talentului lui să fie valorizată, cum se zice acum, dar el a ales să valorizeze partea terestră şi eu aş parodia titlul lui de volum, „Iubiţi-vă pe bunuri“. Dar aici am avut sentimentul, odată ce s-a declanşat această isterie, această operetă naţionalist-pseudoartistică de foarte joasă condiţie, am avut sentimentul că Ceauşescu nu a murit şi de-abia acum e sfârşitul şi urmează epoca postceauşistă.
De ce credeţi că Realitatea şi Antena au mers în această direcţie? Care credeţi că este motivul? Doar ratingul?
Nu cred că e doar ratingul. Nu cred că e nimic întâmplător. Pe de o parte, poate fi bănuită o anumită componenţă culturală a celor care influenţează şi comandă aceste „organisme“, pe de altă parte, poate că sunt şi interese mai vaste şi mai solidare. Dacă mă gândesc că toate aceste televiziuni supravieţuiesc într-o cursă, de ani şi ani, în care repetă acelaşi program de prostire şi pervertire a gustului, cu absolut aceleaşi mijloace, poate uneori feţele mai diferă, dar mi se pare că nici acolo nu e mare lucru, cu aceleaşi tipuri de emisiuni şi formate, dacă totuşi ele supravieţuiesc, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva asist la o piesă cu o anumită distribuţie şi cu anumite roluri date dinainte?
Cu ce scop?
Cu scopul de a ne ţine pe loc. Şi de a ne face să ne holbăm la televizor. Din când în când ne mai dau un semnal subliminal: la stânga acum, la dreapta, mai staţi la locurile voastre. Şi să vă mai spun ceva, astea sunt limitele noastre, glorificarea tipului ăsta de poezie, glorificarea tipului ăsta de artă, arta care vinde bilete de stadion. Nimănui nu i-a trecut prin cap să spună că poezia este tocmai contrariul lucrului ăstuia, poezia nu este cea care vinde mii şi mii de bilete la stadion, ci este cea care se citeşte în sinele cel mai profund.
Dacă găsim un actor de geniu care poate să recite o poezie frumos suntem norocoşi, pentru că ea de fapt joacă în momentul ăla o carte care este contrară destinului ei. Destinul ei este să cadă adânc în sufletul nostru. Spunea Iosif Sava la Serate: „Visez momentul în care muzica clasică să umple stadioanele“. Şi eu i-am spus: „Ăsta e un coşmar, domnule Sava, să ziceţi Doamne fereşte“. Să ştiţi că totuşi am avut şi un oarecare sentiment de încurajare şi de reconfortare, pentru că am văzut şi păreri opuse acestei isterii. Am văzut emisiunea de la TVR 1, care pe urmă a fost blamată, sancţionată, trecută prin Comisia etică. Extraordinar! Care era absolut adevărată şi corectă din punctul meu de vedere. Şi au mai fost voci pe canale mai puţin stadionarde. E adevărat că pe stadion nu se puteau auzi lucrurile astea.
Reformulez întrebarea: credeţi că această revigorare a nostalgiei comuniste are o legătură cu ceea ce discutam mai înainte, rescrierea istoriei, sau e doar criza care...?
Dacă este intenţionat sau neintenţionat, efectul e acelaşi. Efectul este de revigorare şi de continuare a măsluirii istoriei. Şi dacă nu avem forţele să combatem, fiecare prin curajul personal de a spune adevărul, dacă nu avem forţa să facem lucrul ăsta şi dacă nu avem forţa să ne aglutinăm în jurul acestor adevăruri, care trebuie spuse, pentru ca lumea să audă, măsluirea va continua. Eu cred că societatea românească, atâta câtă este ea, e prea inhibată.
Dacă aţi avea mai multe bile negre: politizare, ban public, afaceri, oportunism, care ar fi prima pe care aţi da-o clasei politice?
Cred că politizarea poate fi combătută prin ieşirea din acest bau-bau al politicului: „politicul este câh“, asta e învăţată naţia română de multă vreme. Politicul este o responsabilitate vizavi de polis, de cetatea în care trăieşti. Felul în care se face politică la noi e problema. Dar eu cred că ar trebui să scoatem politicul de sub această demonizare: „Politicul ăsta care ne nenoroceşte pe toţi!“. Nu ne nenoroceşte politicul, ci felul în care se face politică, incultura noastră politică, care ne-a făcut să votăm cum am votat, să ne lăsăm manipulaţi şi prostiţi şi să votăm tâmpeşte.
Când concertaţi? Sau e totul atât de sufocant încât nu mai...
Doamnă, eu cânt la mine acasă cu mare plăcere. De câte ori am ocazia să am în faţă perspectiva unui concert care să-mi facă plăcere, o accept imediat. Asta se întâmplă din ce în ce mai rar. E adevărat că am căpătat în ultima vreme senzaţia că publicul cu care am de a face acum este uşor schimbat faţă de publicul pe care-l ştiam eu. E mult mai puţin loc în dimensiunea lui interioară şi e mult mai tributar advertisingului, sistemului de marketing artistic decât publicul pe care îl ştiam eu. Din nefericire, persoanele despre care ştiam că au gust muzical şi cultură muzicală sunt din ce în ce mai greu de găsit, multe dintre ele, prietene şi prieteni de-ai mei mai în vârstă şi mai tineri, nu mai sunt, unii au murit aici, alţii au plecat prin străinătate şi în felul ăsta sigur că sunt din ce în ce mai zgârcit în apariţii publice...
Cum suportaţi la nivel psihic, spiritual, cultural această zonă în care aţi intrat, această obligativitate de a fi spectator, unul implicat însă, la o aşa mizerie?
Mi-a făcut mult bine CNA. Sunt mai echilibrat decât eram înainte şi, pe de altă parte, a mă confrunta cu relele este un mod al meu de a exista încă de dinainte de 89, pe care mi l-am regăsit în această oază de mizerie care este CNA, ciob din marea oglindă a patriei.
* * *
Must carry
Principiul must carry-ului nu trebuie să conţină criteriul ratingului. Se poate oferi sprijin prin obligativitatea introducerii în must carry a posturilor private care, riscând un rating mai mic, fac un demers cultural pertinent, care promovează cultură civică, o educaţie implicită. Explicită nu se poate la televizor. Ştim asta, dar în orice caz să nu facă antieducaţie şi să nu promoveze antivalori, cum fac acum mai toţi privaţii.
Legea
Trebuie stipulat că pe un anumit tip de încălcare a legii, a unui drept fundamental, a unui drept la informare, a unui drept al unei instituţii de a informa publicul, după o repetare a aceluiaşi tip de derapaj, sancţiunea trebuie să fie automat crescută. De promptitudinea reacţiei CNA depinde şi promptitudinea cu care posturile se adaptează la lege. Anul trecut, la un post de televiziune am avut 21 de somaţii.
* * *
Interviu realizat de ANDREEA PORA
Taguri:
