Dorel Sandor: Alegerile, un simulacru politic costisitor

Radu Uszkai | 04.12.2012

Pe aceeași temă

Alegerile din 9 decembrie rezolvă criza politică declanşată de mai bine de o jumătate de an?

Aş face o primă referinţă la capcana pe care o reprezintă analiza alegerilor din acest an. Dacă
ne-am propune să evaluăm alegerile ca fenomen în sine, de data asta, în 2012, ar fi o greşeală. Ne-am obişnuit să facem din alegeri un moment important, uneori chiar cu valoare istorică – şi au fost câteva astfel de momente în ultimii 20 de ani –, fie ca un posibil punct de cotitură, fie de relansare a unor viziuni, a unor proiecte. Ei bine, în 2012 nu avem de-a face cu aşa ceva, ci cu un episod într-un interval mai larg, preelectoral, să zicem 2012. Ca eveniment în sine, alegerile din 9 decembrie vor fi banale, în mare măsură cenuşii şi, din cauza premiselor, avem nenumărate motive să ne îndoim că vor fi un moment important.

 

Vreţi să spuneţi că efectul aşteptat al acestor alegeri, schimbarea de direcţie, s-a petrecut deja? Să zicem odată cu căderea Guvernului Ungureanu?

Cred că intrarea pe acest drum fals, păgubos pentru România şi destul de compromiţător pentru ceea ce mai numim deocamdată clasă politică a început chiar înainte de 2012. 2012, ca interval preelectoral, cu căderea Guvernului Boc, cu compromisul din interiorul PDL de a-l schimba pe liderul partidului cu, să zicem, un tehnocrat care promitea marea cu sarea şi care s-a dovedit a fi o fantomă a guvernării, mă refer la Ungureanu ca premier, a accentuat această evoluţie complet aberantă a vieţii publice din România şi mai ales a mediului politic. În loc să fie o ieşire din impasul unei guvernări costisitoare a PDL în condiţii de criză, guvernarea MRU n-a făcut decât să instaleze o criză politică internă şi o deteriorare gravă a mecanismelor de guvernare în România. A doua capcană în care s-a căzut a fost cedarea poziţiei de premier şi a echipei de guvernare USL-ului, care, după victoria la alegerile locale, părea pe cai mari, cu un drum larg deschis către o victorie deplină şi la parlamentare. Această guvernare de 280 de zile (atât va fi până în 9 decembrie) a fost un mod categoric, deplin şi în profunzime de a demonstra că liderii USL nu sunt nici pe departe soluţia pentru România. La o analiză lucidă şi nepartizană, nu se putea concepe o contracampanie mai convingătoare pentru realitate, ba chiar şi pentru public, prin care să se vadă că aceşti oameni n-au nicio vocaţie pentru funcţia de preşedinte, prim-ministru, şef de guvern, lideri politici. Singura lor şansă care i-a menţinut şi îi menţine pe piaţă într-o poziţie avantajoasă şi la ora actuală în sondaje este că, în tot acest interval, PDL, în principal, şi Traian Băsescu, din când în când, atunci când are un episod de ieşit în public, şi noii veniţi, de la Ungureanu la Neamţu, au agravat criza PDL, aşa încât România apare ca fără alternativă. În realitate, USL profită de faptul că s-a angajat într-o cursă unde aleargă aproape singură. Riscul este să iasă pe locul doi.

 

Cum adică pe locul doi?

În sensul că pe locul întâi nu putem spune că va ieşi. Campioni nu avem. Guvernarea norocoasă, providenţială, primită în vară, a limpezit pe deplin, pentru cineva care are o minte lucidă şi o informaţie corectă, vocaţia reală de guvernare a USL. Aşa se face că, înainte de a avea testul electoral, alegerile devin redundante: probarea celor doi mari jucători, USL şi PDL, s-a făcut. Şi, pentru ca lucrurile să fie complete, am avut şi licitaţia de la Oltchim, unde l-am văzut şi pe al treilea jucător, Dan Diaconescu, care şi-a dat măsura într-un act instituţional, nu în gargară la televizor. Pentru că o licitaţie este un act instituţional de maximă răspundere, care implică bani, locuri de muncă, industrie ş.a.m.d. Pentru prima dată în 22 de ani de la prăbuşirea comunismului, nu avem alegeri electorale, în sensul firesc al cuvântului, ci un simulacru politic de cea mai proastă calitate...

 

La care putem adăuga şi calitatea Legii electorale, cu falsul uninominal.

Ar trebui să intrăm în detalii care privesc o ţară normală. Falsul uninominal va produce un plus de ambiguitate şi de nereguli, evident. Încă o dată, înainte de a vorbi despre alegeri, trebuie să recunoaştem că anul acesta nu avem între cine şi cine alege. Este prima dată în România în ultimii 22 de ani când nu merită să avem alegeri.

 

Dar alegerile sunt un instrument democratic principal de neînlocuit.

De acord. Dar întreb: câtă democraţie mai este în România ca mecanism efectiv, care asigură reprezentarea populaţiei, promovarea interesului public, asigurarea legalităţii şi funcţionarea statului şi a vieţii curente şi, de ce nu, recunoaşterea internaţională a României ca un stat european modern? Toate aceste patru-cinci lucruri la care foloseşte democraţia sunt marcate de carenţe grave în 2012.

 

Să revenim la testul electoral propriu-zis, ca un fapt politic.

Întrebarea cheie ar fi: care este miza alegerilor din 9 decembrie 2012? Am pus întrebarea asta şi în direct, la televizor, unui lider politic important şi în discuţiile pe care le-am avut în ultima lună, cu cel puţin cinci-şase oameni politici marcanţi. Am fost uluit de lipsa de răspuns sau de răspunsurile cu totul bizare pe care le-am primit. Miza alegerilor din 2012, după părerea mea, ar trebui să fie o relansare a democraţiei în ansamblu, o relansare a instituţiilor principale, guvern, parlament, o reconstrucţie a raporturilor dintre aceste instituţii, de exemplu guvern-preşedinţie, unde s-a ajuns la un spectacol grotesc; am aştepta o relansare a relaţiei de reprezentare reală, efectivă a regiunilor, a grupurilor de populaţie şi, de ce nu, lansarea unei strategii consistente pentru a răspunde la temele majore ale politicilor publice în România. Aceasta ar fi miza alegerilor, să ne dea un factor politic capabil să gestioneze aceste patru-cinci câmpuri absolut standard pentru un stat normal.

 

Ce legătură există între politicienii pe care îi întâlniţi şi această agendă minimală? Constatăm o distanţare tot mai mare a politicienilor de conţinutul efectiv al acestei agende.

Miza reală a alegerilor din acest an nu are aproape deloc legătură cu aceste patru-cinci comandamente publice. Există, în schimb, un pachet de mize care sunt asumate şi exprimate clar, pe faţă, de către politcienii actuali. Recent, am văzut declaraţia unui lider PDL foarte cunoscut, care a spus: miza acestor alegeri este câştigarea guvernării. Asta este principala obsesie a tuturor jucătorilor, cine acaparează guvernarea pentru patru ani. O altă miză importantă, obsesivă, în special pentru cei din USL, este evacuarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Au încercat-o în acest an, printr-un procedeu absolut controversat, şi nu au reuşit. Mai nou, se vede clar că tot o miză importantă a alegerilor este reluarea unui control deplin asupra justiţiei, într-o manieră complet nedemocratică şi chiar neconstituţională. Este o miză deja explicit practicată prin recentele jocuri de culise, cu nominalizări, confirmări, invalidări...

 

Cu refuzul de a pleca din parlament după sentinţa definitivă a ÎCCJ...

De asemenea, există câteva mize legate de cercuri de interese în mod specific. Ordonanţa recentă care revizuieşte Legea CNA înseamnă o aruncare în aer a relativei libertăţi de expresie în România. Presa românească se trezeşte complet decompensată şi descoperită, presa în sensul expresiei, nu în sensul afacerilor în media. Iar la nivel local vedem restaurarea într-o măsură foarte mare a unor structuri de baroni; unii dintre ei care au fost puţin marginalizaţi se vor întoarce în poziţii solide de putere.

 

Şi mai este un obiectiv: agenda antieuropeană. UE a început să deranjeze, să-i sâcâie pe oamenii de aici şi circulă informaţii cum că unul dintre obiective ar fi chiar ieşirea din UE, să ne lase în pace.

Reinstalarea într-o funcţionare integrată cu structurile europene ar trebui să fie obiectivul. Faptul că premierul României a cerut delegaţiei FMI o amânare a oricăror demersuri, discuţii şi negocieri până după alegeri arată că agenda economică, gestionată deocamdată cu sprijinul mental şi financiar al FMI, nu face parte din priorităţile alegerilor. Normal ar fi fost ca, tocmai pentru că discuţiile cu delegaţia FMI vizează probleme cheie ale politicilor economice, să ocupe un loc dominant înainte de alegeri şi să fie platforma electorală economică a celor de la putere. Faptul că s-au folosit alegerile ca pretext ca să nu îndeplinească funcţiile principale pentru care vor să obţină puterea arată cât de deturnată este preocuparea politicienilor în aceste alegeri.

 

Obiectivul USL-iştilor
Sunt surprins că oameni cu experienţă în viaţa politică pot fi atât de naivi, încât să creadă că a fi la putere echivalează cu a fi la Palatul Cotroceni sau Victoria. Obiectivul USL-iştilor, în special al lui Antonescu şi Ponta, a fost să aibă bodyguarzi, birouri. Tentaţia lor a fost ca, ajungând acolo, să provoace suspendarea preşedintelui, care a reuşit, în măsura în care Antonescu a petrecut o lună la Cotroceni.

Ce credeţi despre degradarea limbajului public?

Există o mare tentaţie, din cauza prezenţei sistematice la TV a patru-cinci persoane publice care spun năzbâtii, cu accese de mitocănie, referitor la probleme publice, să cădem într-o capcană a viziunii vulgare, primitive, despre viaţa publică. Aceste persoane, care nu au ce căuta în funcţii publice, nu merită decât o analiză la rece, absolut tehnică, medico-legală aş spune. Ar trebui să revenim la o analiză lucidă, sistematică asupra actului guvernării, fără să ne pierdem în valul de injurii şi vulgarităţi. De ce însă a ajuns dezbaterea politică în halul acesta? Ce rezultat are un politician, un lider de partid, din parlament, şef de stat când apare la televizor şi enumeră propoziţii invalidante faţă de alţi oponenţi, în termeni de „pisică“, „cocoş“, „iepure“, „vacă, „porc“ şi alte vulgarităţi? La prima vedere, am putea spune că este o glumă lipsită de bun-gust. În realitate însă, este un truc. Aceşti oameni deplasează cu cinism dezbaterea publică în zone dubioase. Totul se transformă într-un carnaval grotesc al vorbelor, al metaforelor, al incriminărilor, al dezvăluirilor, care nu au nicio legătură cu funcţionarea instituţiilor. Un şef de stat cum este Traian Băsescu, la ora actuală, care este evident informat asupra a ceea ce se întâmplă, care are o cunoaştere destul de sistematică a agendei reale, ar putea, folosind aceste două premise, inclusiv poziţia de şef de stat, să facă evaluări foarte corecte, foarte responsabile şi chiar o critică instituţională a celor de la guvernare, cu efecte publice directe. Faptul că se pretează, o dată la două-trei săptămâni, la emisiuni de televiziune care ţin de telenovelă arată cel puţin două lucruri. Că, deşi cunoaşte şi pare preocupat de situaţia politică actuală, nu se simte responsabil să intervină într-un mod instituţional. Pe de altă parte, ceilalţi au transformat, tot aşa, în emisiuni televizate sau în presă, discursul despre viaţa publică într-o problemă personală, o problemă de orgoliu şi de limbaj complet necalificat. Ce ascunde acest lucru? În cazul lui Băsescu, ascunde neputinţa şi izolarea în care a ajuns.

 

El a încercat un discurs instituţional legat de bugetul european.

Exact. Eu sunt convins că ştie şi cunoaşte la ce se referă, deci nu-l bănuiesc pe Băsescu de incompetenţă. Însă faptul că acceptă acest joc, al vorbelor urâte, al incriminărilor dintr-un birou, ca răspuns la incriminările din alt birou, transformă şi Cotroceniul, şi Palatul Victoria în nişte clădiri de cancan. Pentru cine are informaţii şi poate să evalueze corect, în această atitudine politicianistă, amatoristică este clar că se ascunde o incapacitate profesională de a face faţă unei funcţii înalte în stat şi, în al doilea rând, ascunde indiferenţă faţă de agenda reală şi lipsă de responsabilitate faţă de rolul pe care şi-l asumă sau îl pretind pentru viitor. Paradoxal, faptul că ambele părţi utilizează această manieră creează o „solidaritate“ negativă şi o interdependenţă. Dacă unul ar ieşi din joc, ceilalţi ar apărea absolut iresponsabili. Dovadă că, atunci când Băsescu tace, toată lumea îşi dă seama cât de în afara jocului instituţional se află cei de la USL. Acest mecanism converteşte toate premisele pozitive şi potenţialul existent în România într-o stare toxică.

 

Să adăugăm la tabloul dvs. funcţia televiziunilor. Politicienii stau foarte mult pe platorurile TV şi mai cu seamă în cele ale lui Dan Voiculescu, care are nişte interese foarte precise.

Viaţa publică nu se compune numai din lideri politici şi instituţii. Ea implică şi acest mecanism de convertire a discursului în imagine publică şi, în privinţa asta, în bună măsură presa a coborât nivelul de informare sau s-a convertit într-un instrument politic explicit. Într-adevăr, aceste televiziuni, într-un mod sistematic, practică un fel de politică ordinară în discurs. Pe de altă parte, nu există o presă alternativă consistentă care să aducă informaţie publică şi dezbatere reală.

În atari condiţii, vor putea alegerile din decembrie produce consecinţe care să înlocuiască acest mecanism pervers politic instalat şi să ducă la o restaurare a statului de drept şi a mecanismelor cu adevărat democratice? Campania pentru alegeri ar fi fost un prilej pentru relansarea dezbaterii publice. Asistăm în realitate la o retorică modestă, găunoasă şi lipsă de credibilitate, la vulgaritate şi la o mediocritate absolut deşănţate, aşa încât, după părerea mea, un simplu cetăţean iese din această campanie mai curând turmentat, ca să folosim o expresie consacrată. După părerea mea, alegerile din 9 decembrie nu reprezintă decât un episod într-o evoluţie negativă a societăţii româneşti şi a mediului politic şi vor fi trecute fără consecinţe notabile pentru o ieşire la liman. Nu vor fi un moment de cotitură istorică, de relansare, de restart. Dimpotrivă, ele ar putea, având în vedere ultimele luni de guvernare, să instaleze şi mai profund un statu quo cel puţin la fel de păgubos. Aş mai adăuga un singur lucru: faptul că între candidaţii la alegeri, chiar în formulele de prezentare a coaliţiilor, pe de o parte, USL, pe de altă parte, ARD şi formaţiunea PP-DD, ponderea politicienilor compromişi e foarte mare. Fie cu dosare penale, fie traseişti la a doua, a treia, a patra schimbare de statut partinic, arată că în realitate alegerile nu vor aduce oameni noi, cum se şi laudă ARD – „75% noi“. Am văzut o analiză foarte precisă făcută recent, în care lista traseiştilor este absolut şocantă, oameni care au fost la PD, s-au dus la PNL, s-au întors la PDL, au plecat la PSD, au mers în toate direcţiile posibile...

 

Alegeri inutile
După guvernarea MRU, ca falsă ieşire din impasul PDL la guvernare, după guvernarea USL, care ne-a arătat mai mult decât ne-am fi dorit, în sens negativ, ce înseamnă liderii USL şi echipa conducătoare, şi după privatizarea Oltchim, în care DD şi PP-DD au strălucit, alegerile din decembrie sunt inutile. Pentru că nu avem între cine şi cine alege. Toţi cei trei mari jucători sunt deja compromişi înainte de scrutin.

Şi în realitate sunt aceiaşi.

Aceiaşi şi mai rău, pentru că în realitate au probat lipsa de integritate faţă de o identitate politică, practicând un politicianism ordinar care se referă doar la interesul strict personal sau de grup restrâns. Aceşti oameni pretind să fie reprezentanţii colegiilor ca deputaţi şi senatori. Este un fals în acte publice la vedere, cu afişe, îşi pun şi pozele pe stradă, ca să ne arate, să-i recunoaştem cât sunt de perverşi, de pervertiţi şi de uzaţi. Fară să dramatizez, cred că aceste alegeri nu vor face decât să consacre în parlamentul următor, nu folosesc „în noul parlament“, că nu va fi nou, o sumă impresionantă de persoane şi personalităţi compromise care au dovedit că nu au nici o legătură nici cu democraţia, nici cu guvernarea. Aşa încât putem spune, din păcate, că, odată încheiate alegerile din decembrie, vom avea pentru următorul interval, poate patru ani, poate mai puţin, un parlament mai toxic decât cel pe care îl înlocuim în decembrie.

 

Oamenii despre care vorbiţi, senatori şi deputaţi, vor fi aleşi de cetăţeni.

Aş face aici o distincţie între termenul de alegere şi termenul de decizie. În realitate, deşi folosim termenul de alegere, în realitate, va fi o decizie. Pe cei care vin la vot ce îi îndeamnă să ia această decizie şi să voteze explicit cu un parlamentar, cu un candidat al unui partid? Având în vedere starea actuală a mediului politic şi situaţia din România, este foarte greu de crezut că poţi să mai votezi cu un partid anume. Identitatea politică a partidelor s-a diluat complet. PNL a ajuns cu numele liberal, e foarte puţin ca identitate, ca program, ca alianţă şi ca prestaţie a liderilor. PSD numai partid social-democrat nu se poate intitula şi dau un singur exemplu: întâlnirile dintre liderii social-democraţi şi mişcarea sindicală sunt zero barat. Deşi mişcarea sindicală este la ora actuală o preocupare extrem de profesională pentru rediscutarea legislaţiei muncii, a dialogului social, care a dispărut cu desăvârşire. PDL are prea puţin a face cu un partid popular. În plus, nu pe criterii de competenţă sunt numiţi oamenii, nici pentru parlament, nici pentru guvern, ci pe bază de clientelism şi de fidelitate faţă de şeful de partid.

 

De ce nu apar în partide oameni noi şi de calitate?

Deşi cu prioritate fac analiză de risc şi mă ocup în general de lucruri negative, am ocazia să întâlnesc şi situaţii deosebit de interesante şi de pozitive, români implicaţi în proiecte de foarte bună calitate, care însă, din păcate, nu se bucură de interes politic. Am fost recent la Timişoara, la o audiere publică pe tema regionalizării, unde am petrecut trei ore într-o dezbatere publică absolut şocantă. 240 de români din 31 de judeţe au trimis răspunsurile la întrebările foarte pertinente puse de organizatorii acestui proiect, iar 40 au susţinut într-o procedură profesionistă un punct de vedere într-o sală plină cu oameni serioşi, de foarte bună calitate. Am participat în comisia de experţi a acestei audieri şi mărturisesc că nu mi-am revenit încă văzând că în această ţară, pe o temă cu valoare strategică, oameni care n-au fost provocaţi de nimeni, nu au interese meschine, las la o parte că n-au fost plătiţi, au exprimat puncte de vedere pertinente despre probleme reale şi importante.

 

Şi unde se duc rezultatele acestor dezbateri? Cum sunt fructificate?

Rămâne de văzut. Proiectul este în derulare. În 12 decembrie va fi o conferinţă de presă, în care vom prezenta rezultatul acestei audieri.

 

Paragina democraţiei
Câtă democraţie efectivă există în România la ora actuală, efectivă în funcţionalitate, în productivitate legislativă şi în asigurarea garanţiilor instituţionale într-un stat european normal? Părerea mea este că suntem în faţa unei piscine golite, în care se zbenguiesc câţiva maidanezi şi care nu este nici pe departe nici un loc de odihnă, nici de sănătate, nici de bucurie. Democraţia actuală de la noi e o paragină.

Şi va prelua cineva ceva?

Deocamdată, între ce spun politicienii despre regionalizare şi ce spune societatea românească prin oameni din administraţia locală, mediul de afaceri, mediul universitar, ONG-uri e o prăpastie de netrecut. Cine ar putea crea o punte? Tocmai democraţia, instituţiile democratice...

 

Despre care tocmai ne-aţi spus că e prăbuşită. Oamenii de la Timişoara sunt într-un laborator unde pot face minuni. În viaţa reală, „lucrează“ politicienii.

Pariul pe care cei de la Timişoara îl fac este că documentul care va rezulta şi care va fi difuzat prin presă şi în sute de exemplare în entităţi administrative, democratice, parlament, în ţară şi în străinătate, s-ar bucura de un ecou în zona instituţională. A fost o experienţă care îmi dă încredere că, totuşi, în România nu e totul pierdut. Problema e în ce măsură lucrurile astea se regăsesc în structurile politice şi instituţionale.

 

Vă propun să revenim la electoratul care nu alege, ci decide.

La ora actuală, electoratul din România este puternic confuzat de propagandă, de ceea ce s-a întâmplat ca eveniment real, îi lipseşte accesul la un orizont, la un viitor posibil aproape sigur, care să conţină elemente de motivaţie şi de coeziune internă. De asemenea, în mare măsură este o populaţie manipulată prin intermediul campaniilor, prin halul în care a ajuns dezbaterea publică în România, prin consumerismul care a copleşit televiziunile şi presa scrisă cu elemente de o vulgaritate excesivă şi care deturnează atenţia de la problemele serioase. De asemenea, ceea ce este mult mai grav este că populaţia în ansamblu, milioane de oameni, este expusă la situaţii de dependenţă majoră din punct de vedere material faţă de stat, faţă de administraţiile locale. În mare măsură, populaţia cu drept de vot este abandonată de politicile publice, de prestaţia liderilor politici. Ca o reacţie, apare absenteismul. Pe de altă parte, această populaţie abandonată este mai uşor de păcălit în campanie cu diverse mărunţişuri. Iată de ce, în al doilea rând, după analiza, fie şi sumară, a mediului politic, trebuie să formulez o propoziţie foarte tristă despre societatea românească. O alegere ar însemna să votezi cu un partid cu care te identifici ca valori – ca liberal, cu liberalii, ca om de stânga, cu social-democraţii, ca un om cu o viziune legată de tradiţie, de naţiune, de proprietate, cu popularii. Probabil că singurii alegători cu identitate asumată sunt cei de la minorităţi. Ungurii votează cu UDMR pentru că sunt unguri şi din alte câteva motive. La români, nu găsim această identificare valorică cu candidatul şi partidul. Este un târg, o decizie, la limita precarităţii.

 

Putem să vorbim de o calitate a votului?

Este un semn de întrebare, în ce măsură votul este o decizie de conjunctură supusă unor influenţe complet nedemocratice. Pe de altă parte, o componentă dominantă a votului, care se va repeta în decembrie şi care a fost perfect exprimată la referendumul de suspendare a preşedintelui, este o reacţie negativă la fosta guvernare. Aici însă ironia sorţii face că o reacţie tot aşa de negativă poate fi şi la actuala guvernare.

 

Izolarea României
Dacă aş folosi o metaforă, aş spune că aceste alegeri sunt un prohod al funcţionării democratice a statului român, al funcţionării politicilor macroeconomice şi sociale şi o închidere a uşilor şi către Uniunea Europeană, Fondul Monetar şi alţi parteneri. Este începutul posibil al unei izolări sistemice a societăţii româneşti faţă de mediul extern, nu doar la nivelul declaraţiilor cu iz naţionalist făcute la televizor.

Vechea guvernare nu a fost uitată?

În memoria colectivă există o inerţie de cel puţin un an sau doi. După părerea mea, atât Traian Băsescu, cât şi PDL vor plăti în următorii doi-trei ani, cât încă impactul perceput negativ al politicilor de austeritate birocratică şi arogantă care s-a practicat în 2010 şi 2011 este un preţ care va fi plătit în continuare. Dar, la un public lucid şi calificat, ultimele şase luni de guvernare reprezintă o probă suficientă pentru a avea o reacţie negativă la USL. Se conturează o victorie categorică a USL, care se apropie de 60%, la care se va adăuga un nou val de traseism de la cei care au pierdut, aşa încât nu exclud posibilitatea ca, după alegerile din decembrie, prin ianuarie-februarie, să avem în parlament o majoritate care se apropie de 70%. Deci ne-am întoarce în ‘90.

 

Şi atunci? Cum va arăta România?

În primul rând, vom avea o majoritate consistentă numeric. În al doilea rând, evident, opoziţia va fi fragilă, confuză şi fragmentată, deci practic vom avea un parlament fără opoziţie. Ceea ce spune ceva despre parlament, pentru că separaţia puterilor, echilibrul între puteri, o anumită cenzură în sens democratic a majorităţii sunt condiţii de neînlocuit într-o democraţie. Ne-au arătat ce ştiu să facă cu 50 şi ceva la sută. Deci, o primă observaţie: va fi un parlament cu o structură debalansată, dezechilibrată. Al doilea, există premisele anunţate şi asumate explicit, nu bănuieli paranoice ale analiştilor, obiective clare de a utiliza parlamentul pentru a interfera cu instituţiile justiţiei şi cu actul de justiţie. Ce-i drept, există oameni care aşteaptă în puşcărie soluţii convenabile după alegeri, vom asista probabil şi la astfel de reglementări.

 

Vă referiţi la Adrian Năstase.

Cel puţin la Adrian Năstase, dar şi la alţii. Deci astfel de performanţe postelectorale vor deveni iarăşi teme de scandal, teme de titluri în ziare şi dezbateri sterile la televizor. Punctul delicat unde lucrurile se complică se referă la guvernare. O întrebare este care va fi structura noului guvern. Se anunţă acum modificări în arhitectura noului guvern, cu megaministere, cu lucruri spectaculoase. Dacă se vor apuca, după alegeri, să facă ministere din ministere, să-şi facă cadou ministere la diverşi prieteni, va dura cel puţin trei-patru luni cu mutarea mobilei, a funcţionarilor şi cu intrarea în proceduri funcţionale. Deci am putea avea o situaţie în care abia în mai vor funcţiona ministere cheie în plan economic – Transporturi, Dezvoltare, Fonduri Europene. Cel mai grav lucru este, după părerea mea, agenda deja bătură în cuie, de 2011 şi 2012. Este o listă horror. În primul rând, e agenda cu FMI legată de privatizări amânate şi primul an cu un nivel record la plata datoriei la FMI. 2013-2014 sunt ani absolut copleşitori. Până în iunie, sub presiunea CEDO, trebuie găsită o soluţie la compensarea restituirii proprietăţilor, o sumă iarăşi fabuloasă. Tot aşa, în angajamente internaţionale, s-a limitat la 60 de zile plata medicamentelor, ceea ce este un cost semnificativ pentru bugetul de sănătate. Reforma sănătăţii, amânată la nesfârşit, reforma învăţământului dată peste cap, deci agenda noului guvern este copleşitoare, presupune bani pe care nu numai că nu-i avem, dar va trebui să-i redistribuim în planul datoriei. Nu m-ar mira ca victoria în alegerile din decembrie a USL, copleşitoare, extraordinară, accesul la pârghiile de putere fără control, fără opoziţie, dezmăţul instituţional care va urma de fapt să fie trei paşi rapizi către o mare capcană. Aş vrea să văd în decembrie 2013 în ce situaţie va ajunge USL şi liderii USL. Pentru că, pe de o parte, au acces la structurile puterii necontrolat, nestăvilit şi îl vor folosi. Evident că nu vor putea fi împiedicaţi nici prin vorbe pătimaşe de Băsescu, nici printr-o opoziţie minoră în parlament, nici de instituţiile europene. Numai că economia nu cunoaşte limba română şi nu se uită la televizor. Inflaţia, deficitul bugetar, o reintrare în recesiune sunt realităţi. PIB-ul va fi la sfârşitul anului deja negativ. Anul viitor este cel mai prost imaginabil pentru nişte învingători în alegeri. Nu m-ar mira – nu vreau să fac speculaţii – ca apatia electorală în tabăra PDL să aibă, între altele, şi acest argument. Îi vor lăsa un an să-şi rupă gâtul. Şi-atunci mi-aş pune chiar o întrebare: există o cale de a ieşi din această fundătură istorică?

 

Şi până acum aţi descris un stat eşuat.

Da, exact. Şi totuşi, am o veste bună. Simplă, accesibilă şi vizibilă. Potenţialul şi posibilitatea de a ieşi din această fundătură pe o cale pozitivă pentru societate ar fi o recunoaştere generală şi sincronă a priorităţilor.

 

De către cine?

De către toţi. De către factorii instituţionali, populaţie, de către media. Eu cred că punctul de plecare rămâne la nivelul publicului – nu folosesc termenul de societate civilă, uzat şi compromis îngrozitor –, dar sunt comunităţi locale până la regiuni care au conturate clar problemele. La nivelul comunităţilor, al grupurilor profesionale, al mediului de afaceri autentic, bazat pe performanţă şi competitivitate, la nivelul investitorului străin care transferă civilizaţia businessului autentic, există premise de a recunoaşte un pachet de patru-cinci-şase priorităţi strategice.

 

Electoratul vulnerabil
Electoratul care se va prezenta la alegeri este vulnerabil şi, după părerea mea, nerelevant pentru un exerciţiu electoral autentic, capabil să genereze factori constituţionali în stare să conducă România pe un drum consistent. Electoratul, prin complicităţi, prin, manipulare, abandon, confuzie, prin dependenţe, este la rândul lui pervertit în decizia electorală. Deci, în acest an, nu vom avea o alegere propriu-zisă.

Şi care este canalul prin care comunităţile, grupurile profesionale ar putea să-şi impună punctul de vedere?

Ne-am obişnuit în ultimii 20 de ani ca iniţiativa, deschiderea, ideile să vină fie de sus în jos (o moştenire şi a comunismului, dar şi a politicianismului apărut după aceea), fie din exterior. România s-a modernizat, mai ales din punct de vedere formal, la presiunile comunităţii europene, ale UE, NATO, Băncii Mondiale ş.a. Această modernizare suferă de formalism şi fragilitate şi poate fi uşor deturnată în altceva. Până când societatea românească nu va ajunge să-şi asume în mod direct propriile sale probleme, va rămâne o lume de orfani care aşteaptă cu mâna întinsă ca nişte şefi puternici să le facă pomană sau să le facă pe voie. Asta ar fi lecţia pe care românii ar fi timpul să o înveţe. Până nu o vor învăţa, lucrurile se vor întâmpla cum se întâmplă acum. Nici măcar crizele nu sunt o bună şcoală pentru a schimba cursul. A doua premisă a unei schimbări a cursului intern ar fi ca la următoarele alegeri să alegem, nu să decidem. După părerea mea, după alegerile din decembrie 2012, nu vom mai avea un mandat încheiat la patru ani, cred că în cel mult doi ani vom avea alegeri anticipate. Aşa cum vor ieşi instituţiile româneşti din alegerile din decembrie, o guvernare nu va putea fi nu bună şi eficientă, ci stabilă şi supravieţuitoare mai mult de un an, un an jumătate.

 

Vreţi să spuneţi că Victor Ponta va lăsa din mână scaunul de la Palatul Victoria?

În primul rând, nu sunt sigur că Victor Ponta va fi primul ministru al României.

 

El este foarte sigur.

Asta e altă problemă şi nu îmi pierd vremea cu psihologia lui Victor Ponta, nu prezintă interes pentru mine, nu consider că e un factor decisiv în viaţa publică.

 

E şeful celui mai mare partid.

Cred că este pe hârtie responsabil de această funcţie.

 

Şi cine e şeful?

Probabil că nu există un şef. Este un partid în care, în fiecare interval, raporturile de forţă şi decizia finală se fac într-o conjunctură foarte schimbătoare.Victor Ponta este departe de a fi şef de partid, deşi probabil că are acest orgoliu despre sine.

 

Ar fi, în schimb, premise de relansare la ceilalţi?...

Puţin probabil să apară un nou val. Avem deja aşa-zisa „reformă a ARD“... Dimpotrivă, putem să ne întrebăm, deja, cine va mai conduce PDL după eşecul electoral din decembrie? Apoi, cine, în ce măsură, în PNL, după alegeri, va rămâne o sursă de stabilitate, va asigura o evoluţie coerentă?

 

Există soluţii
Avem structuri europene în România. Nimeni nu ne împiedică să le folosim corect. Este ca şi cum ne-am duce pe un teren de sport şi, în loc să jucăm, ne batem, ne îmbătăm şi facem scandal. Este simplu să folosim mecanismele europene, pentru că ele sunt clare şi funcţionale, la 100-200 km de România, deci nu avem de a face cu o utopie. Integrarea europeană generează spaţii economice şi instituţionale concrete şi performante.

Cum cine? Crin Antonescu, candidatul la prezidenţiale în 2014.

Formal şi retoric, da. Rămâne de văzut în ce măsură după un an de guvernare a PSD cu răspunderea maximă, pentru că PSD duce greul USL, vom mai avea USL de acum. S-ar putea ca în 2013 să găsim o situaţie radical schimbată. Nu vreau să las la o parte situaţia lui Traian Băsescu; el se apropie de finalul mandatului, oricum vor evolua lucrurile, şi va fi un mare semn de întrebare ce evoluţie postprezidenţială va avea.

Deci, după părerea mea, următorii doi ani expun mediul politic la schimbări dificile, unele de suprafaţă, dar altele ar putea fi profunde.
Aici ar putea fi o deschidere spre reconstrucţii inevitabile în mediul politic din România, ceea ce ar fi o a doua premisă. O a treia premisă, care parţial funcţionează şi acum, ar fi o reabordare a integrării României în structurile europene, din punct de vedere instituţional, financiar, al politicilor economice.

 

Despre ce integrare vorbim, în condiţiile fragilizării democraţiei şi a tuturor nenorocirilor de pe aici?

Noi încheiem un ciclu al integrării europene în mod, într-adevăr, negativ. În ultimii şapte-opt ani, am integrat formal structuri normative, instituţionale, politici economice şi bani de la UE. Deci s-a făcut o investiţie dinspre Bruxelles spre România. România a fost aproape, într-un sens ambivalent, colonizată de Bruxelles pentru a fi integrată în comunitatea europeană. Acest lucru a avut unele rezultate reale, unele chiar pozitive, măcar şi pentru faptul că ne-a dat pentru interior un referenţial în comparaţie cu ce se întâmplă şi ce ar trebui să se întâmple. Din păcate, faţă de alte ţări postcomuniste, cum ar fi Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, rezultatele în România sunt mult mai modeste, aş putea spune chiar contradictorii şi unele dintre ele profund negative.

 

Da, dar regulile acestui spaţiu ne sunt antipatice.

Cea mai bună maşină, condusă de un şofer beat, se opreşte în primul stâlp. Avem o maşină, sigur, de import, problema este ca şoferul să fie treaz, să ştie unde vrea să ajungă şi să conducă după regulamentul de circulaţie, nu trebuie să facă mai mult. Încă o dată, în România, în ciuda controverselor, a scandalurilor, avem structuri europene instalate. Problema este să le folosim aşa cum sunt ele construite, în scopuri publice ale României, aşa cum fac şi ungurii, şi britanicii, şi francezii, şi italienii. Dovadă: bătălia pentru buget. Am văzut acolo cum comunitatea europeană, în momente cheie, desfăşoară o competiţie şi o luptă fără milă, dar în structurile europene, cu anumite atuuri, anumite considerente şi de aceea obţin rezultate. Deci, cine îşi imaginează UE ca un sanatoriu unde merge la odihnă sau la tratament se înşală. Este un campionat permanent al politicilor, al eforturilor, al realizărilor. Nu rămâne decât să ne comportăm normal. Avem nevoie de o populaţie conştientă de agendă, de instituţii publice, în special parlamentul, cu reprezentanţi care să-i exprime cu adevărat pe români şi România, şi de o asumare a condiţiei de ţară europeană. În România există mulţi oameni de calitate, comunităţi şi proiecte în derulare, sunt reale, nu sunt visări. Înspre politică se îndreaptă deocamdată mai puţini, dar pe termen scurt ar putea să se îndrepte oameni de calitate, responsabili şi competenţi. Suntem pe calea potrivită, problema e să nu mergem în direcţia opusă...

 

Interviu cu DOREL ŞANDOR, analist politic, realizat de RODICA PALADE

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22