Pe aceeași temă
Intre 28 si 29 octombrie a.c. Institutul Francez va gazdui un simpozion dedicat implinirii a 15 ani de cand Operation Villages Roumains (OVR) activeaza pentru satele romanesti. Inceputa ca miscare de solidaritate a tarilor occidentale cu satele demolate de Ceausescu in anii '80, OVR si-a continuat, si-a extins si si-a adaptat demersul la perioada de tranzitie a Romaniei. In interviul de fata, Edith Lhomel, vicepresedinta a OVR Franta, ne relateaza noua traiectorie a OVR.
Cum a trecut OVR de la o actiune simbolica la una concreta?
Simbolica - aveti dreptate sau, mai bine spus, protestatara... Ideea "adoptarii" mai multor mii de sate din Romania de catre 3.000 de comune europene s-a nascut in februarie 1988 in Belgia si s-a concretizat in cadrul consiliilor municipale ale comunelor belgiene, franceze, elvetiene etc.; mai insemna trimiterea de carti postale protestatare, majoritatea lor fiind blocate de cenzura romaneasca, dar asta conta mai putin, important era sa se exercite o presiune cat mai mare. In Franta, Liga Romana a Drepturilor Omului si, in primul rand, Mihnea Berindei au jucat un rol decisiv. Accelerarea istoriei a facut restul... Inca din ianuarie 1990, sate romanesti din judete ca Botosani, Bacau, Caras-Severin, Mures, Constanta, si nu doar din Transilvania, cum pe nedrept s-a afirmat, s-au trezit cu alesi locali si militanti occidentali, cand, la acea ora, personalitatile nu se opreau decat la Bucuresti. Intalnirea a fost foarte puternica, incarcata de multa emotie si a stat la originea multor prietenii solide, pe baza carora, ulterior, s-au construit proiecte comune, de neconceput in afara unui climat de incredere si respect reciproc. Episodul initial al ajutorului umanitar a ramas foarte prezent, poate prea prezent, in constiintele care escamotau actiunea in 1990; in cadrul OVR, noi am sprijinit procesul de democratizare, care, taras-grapis, se punea in aplicare. De pilda, semnarea, in mai 1990, la Cluj, a unui protocol, care chema la intarirea intelegerii intre diverse comunitati, imediat dupa evenimentele de la Tg. Mures, mergea in acest sens. Am tinut in mai multe reprize la Timisoara (in 1992, 1994, apoi in 2001, cu Universitatea Rurala Europeana) ateliere ale democratiei, cu sprijinul acordat prin programul PHARE. Aceste reuniuni adunau responsabili asociativi, alesi locali si specialisti ai lumii rurale din diferite tari europene, care discutau despre mijloacele de demarare a unor mici proiecte de dezvoltare locala. In aceste imprejurari s-a nascut ideea de a constitui o retea agro-turistica cu cazare la particulari, care a devenit operationala in 1994. Si tot aici a aparut o noua generatie de primari (1992), minoritara in epoca, care a pledat pentru cauza autonomiei locale si a schimburilor cu exteriorul, intr-un moment in care obisnuinta controlului de sus, din partea statului, era inca foarte puternica. Sprijinindu-ne pe legea romana din 1923, la a carei exhumare noi am contribuit, i-am stimulat pe partenerii nostri sa creeze asociatii locale, in comune, astfel ca relatia cu partenerul occidental sa nu se limiteze la schimburi individuale, vizite intre doua personalitati locale care taie panglici, ci in profitul pe cat posibil al colectivitatii. Un demers care s-a dovedit a fi foarte laborios. Suntem destul de mandri ca exista, la nivel national, o structura OVR, al carei presedinte, Francisc Giurgiu, activ in OVR din 1990, impreuna cu un consiliu de administratie de 8 persoane, provenind din diferite departamente, sunt principalii ei artizani. Am militat, de asemenea, pe langa autoritatile departamentale si nationale, ca problematica dezvoltarii rurale sa fie luata in seama, fapt care a fost multa vreme privit cu suspiciune sau indiferenta. Cu sase ani inainte de debutul programului SAPARD, la initiativa noastra s-a creat o structura de sprijin a micro-proiectelor de dezvoltare locala (Fundatia Rurala a Romaniei). N-am fost niciodata o mare organizatie nonguvernamentala, condusa de specialisti in asistenta tehnica, chiar daca noi am putut si am stiut sa conducem mai multe proiecte in cadrul programelor europene. Compusa in special din voluntari, reteaua noastra si-a dedicat energiile si competentele schimburilor de experienta si stagiilor de formare in Franta, Belgia, Elvetia sau Romania, care au permis o deschidere spirituala.
Cu ce probleme v-ati confruntat?
Actiunile noastre, pline de bune intentii, de solidaritate mai intai si apoi de parteneriat, au avut, ca peste tot, si efecte perverse; granita intre actiunea dezinteresata si logica economica a proiectului, care depasea sfera misiunii noastre, nu era intotdeauna usor de inteles; iar mefienta locuitorilor a daunat adeseori actiunii colective. Decalajul dintre voluntarismul partenerului occidental care subestima complexitatea dificultatilor materiale, politice, sociale ale Romaniei, pe de o parte, si, pe de alta parte, absenta unei reactii din partea taranilor descurajati de rigoarea tranzitiei economice a constituit ratiunea acestor infratiri. Alegerile locale au fost sursa schimbarilor de directie, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ, facand sa capoteze initiativele sau, dimpotriva, sa contribuie la relansarea lor. Au existat o multime de incertitudini in toti acesti ani - incertitudini sociale, juridice si politice - care au fragilizat actiunile, ce aveau nevoie de timp pentru a se consolida. Romania nu a avut totdeauna o presa buna, din pacate chiar si in propriile noastre campanii, astfel ca asociatiile locale au trebuit sa vasleasca contra curentului instituit de media. Nucleul dur, pe care il reprezentam, ca OVR, nu trebuie sa fie considerat "un grup de fosti combatanti": noi am ramas la post acolo unde climatul de incredere si respect reciproc a permis sa ducem la bun sfarsit actiuni modeste, dar capabile sa amelioreze soarta locuitorilor, chiar daca nu erau vizate doar aspectele materiale, ci se oferea cetatenilor posibilitatea sa-si hotarasca singuri soarta. Marele nostru atu este modul de functionare in retea, posibilitatea reintalnirilor intre coordonari la nivel national, pentru ca restrangerea informatiei si a comunicarii sunt, in mediul rural, adevarate frane. O alta dificultate a constat in a-i da actiunii noastre durata si in a o trece in sarcina organismelor profesionale, care, din acel moment, urmau sa indeplineasca actiunea de mobilizare, animare si formare a resurselor umane, fara de care orice proiect de dezvoltare locala este sortit esecului. Avem, in acest sens, un exemplu elocvent cu Comisia "Eau Rhone Alpes", care insoteste sase proiecte de aductiune a apei, in cadrul unei finantari SAPARD si care joaca un rol indispensabil de factor de legatura si de corelare intre diferite colectivitati rurale romanesti.
Dar despre succese, ce ne puteti spune?
Ar fi "Reteaua turistica", care momentan isi traieste viata, atat in cadrul OVR, cat si in afara ei, si a carei realizare a permis, pe de-o parte, sutelor de tarani sa-si diversifice sursele de venit si, pe de alta parte, a permis miilor de turisti occidentali sa descopere o tara, mai aproape de locuitorii si traditiile ei. Mai exista insa si "microproiecte" de dezvoltare, sustinute uneori de fonduri europene sau proiecte franceze de cooperare descentralizata. Inainte de orice, putem aminti proiectele desfasurate prin competentele fiecaruia, cum ar fi, de exemplu, cel de la Voinesti (jud. Vaslui), care vizeaza cursuri de formare pentru agricultori, sau cel de la Mioveni (jud. Arges), care vizeaza intretinerea unei biblioteci, s.a. Lista este lunga si se refera la zeci si zeci de localitati. Si chiar daca termenul de "succes" nu este chiar atat de potrivit, ma gandesc la relatiile care s-au stabilit intre membrii componenti ai retelei OVR (romani, bineinteles, belgieni, elvetieni, olandezi) - am contribuit enorm la apropierea diferentelor, ca europeni ce suntem, aratand ca, la nivel local, cooperarea este o munca de lunga durata, a carei vizibilitate nu este intotdeauna evidenta. Anumite relatii si schimburi actuale nu sunt singurul apanaj al retelei OVR. Dar unele amintesc - chiar daca nu sunt atat de numeroase, dupa cum ne-am dori - ca mare parte din diversitatea actuala a cooperarii descentralizate promovate de Franta, Elvetia, Belgia, Olanda cu Romania s-a nascut din aceasta aventura OVR. In prezent, noi avem sansa de a avea la Ambasada Frantei, incepand cu insusi ambasadorul, responsabili care inteleg forta emblematica a acestei experiente anterioare - o legitimitate care ne permite, azi, sa marcam existenta a 15 ani, printr-o aniversare, la Institutul Francez. Bineinteles ca, deseori, ne-am pus intrebarea, mai ales acum cand Romania este in pragul integrarii in Uniunea Europeana, prin ce se mai justifica miscarea noastra? Este suficient insa sa cantaresti problemele cu care s-a confruntat si continua sa se confrunte mediul rural romanesc, in ciuda dinamicii actuale, a cresterii economice. Pozitia pe care am luat-o in favoarea locuitorilor din Rosia Montana sau atasamentul nostru pentru valorizarea si apararea unui patrimoniu rural, ca cel de care se ocupau Horia Bernea si Irina Nicolau, in cadrul Muzeului Taranului Roman, fac parte, in opinia noastra, dintr-o datorie cetateneasca la fel de imperativa azi ca si... ieri.
*Redactor la Curierul tarilor din Est, Serviciul Documentare Franceza, Paris, vicepresedinta a OVR Franta
A consemnat Rodica Palade
