FLORIN CÎŢU: Guvernul are o gândire contabilă şi socialistă

Care credeți că este miza reală a introducerii accizei la combustibil, nevoia de bani la buget pentru autostrăzi, deşi e vorba doar de 0,4% din PIB, sau bani pentru campanie, cum spune Băsescu?

Având în vedere că este o taxă pe consum, care, doar dacă nu se schimbă nimic, guvernul ne spune că aduce venituri de 2,7 miliarde de lei, eu o văd doar ca pe o decizie pe termen scurt, pentru a acoperi o gaură. Pentru că orice taxă sau acciză aduce venituri la buget în primă fază, când o implementezi, apoi veniturile scad, pentru că oamenii, economia se adaptează. Faptul că guvernul spune că va da înapoi transportatorilor jumătate din acciză arată că nu este o decizie de politică fiscală care să echilibreze bugetul pe termen lung. Având în vedere ușurința cu care renunță la veniturile din această taxă, dai înapoi 4 cenți din 7, nu mai are niciun sens să discuți despre autostrăzi, e clar că nu ai avut nevoie de acești bani pentru autostrăzi, iar asta poate să confirme teoria că banii sunt pentru alegeri. Altfel nu are niciun sens. Deci în loc să transparentizezi și să faci o politică fiscală previzibilă, în doar două zile ai creat un sistem fiscal care se complică şi creezi motivaţia pentru corupţie – or să fie mulţi care o să încerce să obţină cei 4 cenţi fără să fi plătit în prealabil 7. Pentru mine, este clar că acciza nu are nicio legătură cu politica fiscală pe termen lung.

Adică, dacă ar fi avut legătură cu politica fiscală, dvs. spuneți că guvernul n-ar fi trebuit să cedeze la această returnare din acciză, ci să o mențină integral?

Exact. Negociezi cu FMI, vii și explici că nu ai bani la buget, adică ai tot felul de argumente pro și, la o zi după, dai înapoi. Iar dacă dai înapoi, de ce sunt transportatorii, cei cu mașini de 7,5 tone, mai speciali decât ceilalți, decât omul de rând? Omul care trebuie să se ducă la țară cu maşina, să-şi muncească pământul, de exemplu. Sau agricultorul. Ce facem acum? Dăm tuturor subvenții pentru că am introdus acciză? E ilogic, este o dovadă de tâmpenie a politicii fiscale din România. De aceea spun că nu are legătură cu o strategie pe termen lung.

Dar de ce a acceptat FMI?

FMI acceptă de câțiva ani niște lucruri pe care nu pot să le înțeleg, doar pentru că FMI caută ca România să rămână un „succes“. FMI are nevoie de o poveste de succes și, din păcate pentru noi, România este singura lor poveste de succes din ultimii 20 de ani, să zicem.

În ce sens poveste de succes?

Sloganul lor este simplu: am dat bani cu un anumit program marca FMI și economia s-a „stabilizat“. Nimeni nu spune că s-a stabilizat la o creștere economică aproape de 1% şi că venitul disponibil a scăzut din 2009 până în 2013 inclusiv. Fără disperarea FMI pentru o poveste de succes nu se explică cum anul trecut ai ratat iar ţinta cu arieratele şi de deficit, dar ai fost OK pentru FMI. Dacă citește cineva raportul FMI pentru România, sunt critici dure la adresa guvernului. Deficitul bugetar n-a fost țintit nici în 2012, nici în 2013. Au criticat și politica monetară, intervențiile în managementul lichidității, au spus că creșterea salariului minim afectează șomajul pentru cei care nu au calificări sau pentru tineri. Acolo sunt critici reale. Numai că, după ce îi critică și îi dau cu capul de pereți, le și aprobă programul. Și atunci, normal că politicienii noștri vin și spun că avem ștampilă de aprobare din partea FMI. Este un joc duplicitar din partea FMI pe care nu-l înțeleg. FMI, din punctul meu de vedere, nu mai are niciun fel de credibilitate ca instituție internațională, după ce am văzut cum a negociat cu România în ultimii ani.

Totuşi, FMI acum nu este de acord cu returnarea acestor 4 cenți din acciză.

E normal să nu fie de acord, pentru că acciza a fost vândută FMI-ului ca o soluție de a acoperi un deficit de venituri la buget. FMI acum zice: această sursă de venituri e pusă în buget, sunt 2,7 miliarde, dacă voi veniți și luați din ea, ce facem? FMI nu spune că nu este de acord cu returnarea unei părţi din acciza unui grup ales arbitrar, din punctul meu de vedere, de guvern, spune doar că ai luat venituri din buget și trebuie aduse altele în loc. Așa gândesc, contabil, nu există o altă gândire. Pentru că în timpul anului pot să fie surprize, poate să fie mai mult, poate să fie mai puțin, în funcție de cum se mișcă economia. Dar pe hârtie, ei spun că tu ai zis că pui 2,7 miliarde, acum vii și spui că pui doar 2 miliarde, alea 0,7 trebuie să le scoți de undeva.

Credeți că exista soluție alternativă la această acciză?

Politica fiscală în România trebuia regândită, promisiune făcută și de echipa Băsescu / Boc / Ungureanu, și de echipa Ponta, simplificarea sistemului fiscal. România încă are peste 130 de taxe, din care vreo 35 noi. De exemplu, în 2013 au crescut salariile în sectorul bugetar cu 6 miliarde de lei, iar în 2014 te vaiți că n-ai bani la buget. Una, din două. Nu se poate să crești salariile și pe urmă să spui că n-ai bani. Ideea este că acciza e o chestie marginală. Politica fiscală nu stă în această acciză. Politica fiscală stă în taxele încă mari – CAS, TVA și pe venit, și pe profit etc. Dacă ne gândim că dintr-un salariu, dacă luăm ce plătește angajatorul și ce plătește angajatul, ajungem cam la 45% din venit, e o povară fiscală îngrozitoare în orice ţară, dar mai ales în România. Totul a ajuns o luptă împotriva sistemului fiscal, din care până la urmă pierdem toţi, pentru că vor fi din ce în ce mai puțini bani de redistribuit şi administrat de stat.

România este exact ca majoritatea țărilor din Africa, conduse de regimuri totalitare: cu cât impozitezi mai mult, cu atât se va duce toată economia în partea nefiscalizată. Și nu se duce peste noapte, ci ușor-ușor. Creşterea TVA, de exemplu, a adus în primul an cele mai multe venituri, după aceea a început să aducă din ce în ce mai puțin, economia a învățat să se ascundă de TVA. Şi va învăța să se ascundă şi de acciză, pentru că oamenii trebuie să supravieţuiască, învață să se protejeze de această presiune a sistemului fiscal.

Economia se restrânge, au trecut 5 ani de criză și PIB-ul real e sub cel din 2008. Suntem cea mai săracă țară din UE. Credeți că e doar o întâmplare? Nu, e aşa pentru că acceptăm niște decizii de o tâmpenie crasă când vine vorba de politici economice, acceptăm oameni care nu au încredere în economia de piață. Și nu vorbesc numai de acest guvern, care e socialist, vorbim de 24 de ani de oameni politici şi de instituţii independente, cum e BNR, care nu au avut încredere în economia de piață. Asta e o problemă mult mai mare decât discuția pe acciză.

De ce scad încasările? De ce veniturile la buget, mă uitam pe cifrele pe trimestrele III și IV din 2013 și trimestrul I din 2014, în loc să crească, scad comparativ cu cele bugetate?

Când ai o economie care se contractă, de unde să ai venituri la buget? N-ai ce să încasezi. De unde să colectezi? Din impozitul pe profit, când firmele intră în insolvenţă? Este adevărat că ai o creştere minusculă la consum, şi implicit ceva venituri din TVA, dar cam atât. E greu să menții venituri de 33% din PIB când tu ai cheltuieli din ce în ce mai mari, plus arierate și pui taxe din ce în ce mai multe, sub pretextul lărgirii bazei de impozitare, într-o economie care este la pământ. În economie, se întâmplă lucruri, dar nu sunt la suprafață, se întâmplă underground, sub radarul fiscal.

Vă referiți la faimoasa evaziune?

Bineînțeles. Statul acuză mereu: ăia nu-și plătesc taxele. OK, dar până la urmă acei „ăia“ care nu-și plătesc taxele au de hrănit familii, au copii la școală ș.a.m.d., pentru ei este o analiză de beneficiu-cost personal. Restul e o chestie de corupţie. Sunt două lucruri separate. Când am o companie care lucrează cu statul și eu recuperez TVA ilegal sau nu plătesc TVA pentru că am prieteni care lucrează în instituţiile statului nu e evaziune fiscală, e corupție. Statul încearcă să le trateze la fel, dar nu sunt același lucru. Unii sunt corupți și lucrează și cu statul, și cu sistemul vamal, tot sistemul acela complicat, iar alții încearcă să supraviețuiască. Pe cei care încearcă să supravieţuiscă statul ar trebui să-i protejeze, pentru că ei oferă dinamica acestei economii. Iar atunci când statul a făcut un pas înapoi, în 2005, aceştia au venit singuri şi au intrat în economia fiscalizată. Statul ar trebui să-şi folosească resursele de control pentru eliminarea corupţiei. Dar aici nu are niciun interes, pentru că este vorba de firme de stat sau firme care lucrează cu statul şi resurse personale pentru cei care reprezintă statul.

De exemplu, băieții ăștia care îi tot cântă ode prim-ministrului Ponta, şi mai sunt unii şi profesori universitari, încearcă să ne transmită că trebuie să fie echitate în societate și bogații să plătească taxe mai multe şi mai mari. Dar ei sunt oameni numiţi pe poziții de unde primesc mii de euro pe lună, n-au fost niciodată în competiție în sectorul privat. Iar povestea asta cu bogații care nu plătesc taxe iarăși nu este adevărată. Da, nu plătesc taxe cei care sunt corupți, dar restul plătesc, şi încă mult, în termeni nominali.

Toţi aceşti menestreli care fac orice pentru o poziţie în sistemul public ne spun că acciza nu-i afectează pe cei săraci, deoarece aceştia nu merg cu maşina. În mintea lor există o economie unde doar bogaţii suportă acest cost. Ei uită că BNR a spus că va influenţa indicele preţurilor de consum (IPC), iar IPC nu discriminează, aşa cum o fac politicile socialiste ale guvernului. Mai mult, IPC reprezintă doar o parte din preţurile din economie, iar acciza influenţează, până la urmă, toate preţurile.

Acest tip de gândire socialistă care promovează politici economice bazate pe o discriminare arbitrară în societate este periculos. Distorsionează cel mai mult semnalele din economie. De exemplu, cei care nu şi-au permis o maşină până acum, dar muncesc din greu pentru a achiziţiona una, ce să înţeleagă? Să renunţe la acest vis, pentru că, atunci când or să reuşească, or să plătească mai mulţi bani din buzunar pentru a o folosi? Discriminarea arbitrară reduce orice motivaţie pentru cetăţenii cu venituri mici să obţină venituri mai mari pe căi legale. Vor încerca mereu să-şi îmbunătăţească situaţia personală, dar asta va însemna că se vor ascunde de impozitele / accizele / taxele pe care le plătesc acum cei cu venituri la care ei aspiră.

Vedem corupția din sistemul de achiziții publice și această căpușare permanentă a statului în folosul clientelei politice. Este o legătură între această corupţie şi sărăcia bugetului?

Nu este o legătură directă. Niciodată nu a existat un interes pentru privatizări, pentru un proces transparent al achizițiilor. Pentru că atunci elimini din start căpușarea statului. Ne tot întrebăm de ce avem 30-32%, de 20 de ani. Pentru că în România am acceptat ca societate, prin modul în care am votat ani la rând, ca majoritatea activelor mari să fie administrate de stat. Acel 32% din PIB este, de fapt, ce poate sectorul privat să ofere statului pentru redistribuire, fără să dispară. Dacă am fi privatizat și companiile care încă sunt administrate de stat și am fi avut proceduri transparente de achiziții publice şi fonduri europene şi o competiție între sursele de finanțare, atunci s-ar adăuga venituri fără să taxezi mai mult. Companiile de stat care au fost pe profit câțiva ani, moment bun pentru privatizare, acum acumulează pierderi şi arierate care sunt plătite din taxele impuse sectorului privat sau împrumuturi. Campioni la neplata CAS sunt firmele de stat, fiindcă n-au de unde, efectiv, sunt firme administrate prost, cu foarte mulți angajați. Dar asta nu este nici vina oamenilor care sunt angajați acolo, nu este nici vina sectorului economic respectiv, ci a modului de reglementare al acestei economii.

Iar acești oameni care administrează economia nu vor să dea drumul acestor resurse din mână, pentru că au găsit un mod de a se îmbogăți fără să muncească. Singura lor soluţie de a păstra această structură este să controleze și să reglementeze piețele la sânge. Piețele lăsate libere le vor trage resursele și nu îi vor mai lăsa să se îmbogățească fără să muncească. De la reglementare şi neîncredere în piaţă începe totul.

Nu vi se pare ciudat să iei o măsură nepopulară, de genul accizei, în an electoral, asta şi pe fondul scumpirilor inerente care au intrat în vigoare de la 1 aprilie?

Măsură nepopulară este dacă te uiți la ea din punctul nostru de vedere. Dacă înțelegem că este un mod de a capta resurse și de a le redistribui cum vrei tu, atunci este justificată din punctul de vedere al guvernului. Fiind an electoral, una este să arunci banii din elicopter, să ia toată lumea cât poate, şi altul este impactul când ai tu controlul banilor.

Să atacăm și chestiunea scăderii CAS cu 5 puncte procentuale, o promisiune făcută de Cabinetul Ponta. FMI este mai mult decât reticent, citeam avertismentele din scrisoare, pe de o parte, este afectat sistemul de pensii, pe de altă parte, se reduc drastic veniturile la buget și nu există o sursă alternativă. Ce credeţi?

TVA şi CAS trebuie scăzute concomitent, dar TVA ar avea un impact pozitiv mai mare pe termen scurt. Este posibil ca și scăderea CAS, și a TVA să aducă venituri mai mici la buget pe termen scurt faţă de cât aduceau în anii precedenți. Dar în același timp, când vrei să ai politică fiscală pe termen lung și sustenabilă, trebuie să fie un întreg pachet, și atunci trebuie să te uiți de unde să tai și de la cheltuieli. Când în 2014 ai la cheltuieli cu salarii 7,4% din PIB, cât aveai şi în 2007, după ce în 2012 aveai 6,9%, când economia creștea cu 6%, s-ar putea să ai o problemă. Când îți scade finanțarea, dar tu adaugi 4 procente din PIB datorie publică în 2012 și după aceea duci de la 33% la 38% datoria totală, iar acum suntem aproape la 40%, ai iar o problemă.

Economia este un sistem complex, dinamic, nu este doar ceea ce ne prezintă guvernul, o relaţie contabilă între câteva variabile. Din păcate, așa se implementează politica fiscală la noi: ăsta este consumul meu, tai TVA cu atât, înseamnă că îmi scad cu atât veniturile. Punct. Ei altceva nu ştiu sau nu ne dau de înţeles că ştiu.

Mai există pericolul de recesiune?

E mai mare acum pericolul de recesiune decât era în 2008. Pentru că atunci ai căzut de la 6% la -6,6%. Astăzi ești mai aproape de zero cu creşterea economică, deci e mult mai ușor să cazi dacă e un șoc negativ undeva, nu știu, o politică monetară greșită, o taxă importantă crescută sau un șoc extern.

Este România lovită prin ricoșeu sau chiar direct, să-mi explicați dvs., economic vorbind, de conflictul Rusia-Ucraina, de sancțiuni?

Pe termen scurt, s-ar putea să avem și noi probleme, volatilitate pe pieţele financiare etc., dar pe termen lung, e de fapt un beneficiu că suntem parte din NATO. Cred că vrem, nu vrem, poate noi nu vrem, dar ei sigur vor vrea să fie economie liberă, flexibilă. Nu au nevoie aici de o societate coruptă și slabă, care să poată fi influențată de câteva slogane de la Moscova. Eu pe asta mizez.

Interviu cu economistul FLORIN CÎŢU, realizat de ANDREEA PORA