Pe aceeași temă
Din păcate, populismul manifestat în creșterea salariilor, proces care nu a fost dublat de o creștere a investițiilor și de dezvoltarea producției românești, se va sparge acum, din păcate, nu numai în capul celor care au fost populiști, dar și în capul nostru, al tuturor. În anul 2018, vor fi trei direcții principale. Vom vedea o răzbunare a populismului la nivelul administrațiilor locale. Administrațiilor locale li s-au tăiat fondurile și atunci cresc taxele ca să-și crească veniturile. Deci este o răzbunare pe mediul de afaceri.
În același timp, administrațiile locale și aleșii locali se vor răzbuna și vor menține o presiune constantă asupra politicienilor de vârf. Mă tem că, așa cum am asistat la schimbarea precedentului guvern de către reprezentanții puterii din teritoriu, vom vedea în perioada următoare un ministru al Finanțelor supus unor presiuni tot mai mari venite din teritoriu pentru compensarea tăierilor de fonduri. Din câte am înțeles, precedenții lideri politici promiseseră în mod ferm că vor produce astfel de compensări. Sigur, ei vizau în subsidiar să facă și o eficientizare a administrației. Se vorbea ca dintr-un milion de funcționari publici să se facă o reducere cu 200.000. Vom vedea dacă guvernul este în stare să sară de la populism la a-și asuma riscuri și să spună: „ați crescut salariile, ați super angajat, haideți acum să fiți și eficienți“. M-ar bucura să văd o ieșire din populism.
Al doilea domeniu în care se vede o răzbunare a populismului și o îngrijorare tot mai mare a mediului de afaceri este legată de cursul de schimb, inflație și rata dobânzilor. Până la urmă, a fost stimulat consumul fără să se facă producție locală. Acest consum s-a dus în producție de import. Dădeam exemplul merelor poloneze, care se vând în România în locul merelor românești. Rezultatul este că această creștere de salarii finanțează producția de mere poloneze. Până la urmă, acest fenomen se transmite în deteriorarea balanței comerciale și implicit în deteriorarea cursului de schimb, care se duce în risc de inflație, care poate fi contracarat numai prin creștere de dobânzi. Deci, anul acesta, sistemul populist va cădea asupra IMM-urilor românești, care se vor trezi că li se scumpește finanțarea, că au riscuri în privința ratei de schimb etc.
A treia răzbunare a populismului, tot pe mediul de afaceri, este în privința incertitudinilor, impredictibilității, care s-a creat în mediul de afaceri. A fost numită „țopăială“. Eu aș numi-o lipsă de logică în adoptarea de măsuri fiscale. Nevoia ca mediul de afaceri să reacționeze pentru a fi eliminate se traduce în nesiguranță. În plus, firmele românești încep să se decapitalizeze. Se iau măsuri pe care mediul de afaceri nu le mai dorește, de genul reducerii impozitului pe dividende, într-o atmosferă de nesiguranță totală. Păi, ce va face micul întreprinzător? Va spune: este mai bine cu banul în buzunarul meu decât în firmă, că mai ia guvernul niște măsuri cu firmele de nu mai știu cum să scot din firmă banii făcuți cinstit. Deci, acestea sunt cele trei paliere pe care acționează răzbunarea populismului și le vom trăi în tot anul 2018.
Dar, anul acesta, în pofida presiunilor pe care le-ați amintit, va exista creștere economică. Iar acest lucru îi face pe cei care administrează țara și economia să aibă un ton optimist.
Într-adevăr, anul 2018 va fi și un an al creșterii economice, care va continua. De ce va continua? Pentru că Europa crește. Piața noastră principală, Germania, va crește, deci vom avea unde să exportăm, fiind conectați prin legături stabile, create de multinaționalele existente în România. De aici vine creșterea aceasta surprinzătoare a economiei, care nu e meritul precedentelor guverne, este meritul unui model de creștere care-și vede valențele împlinite acum. Despre asta discutăm. Creșterea economică nu este succesul personal al unor oameni politici, nu trebuie marcată atât de pregnant în programul de guvernare. Întâmplător, este succesul Europei, a cărei economie merge.
Deci, Uniunea Europeană și, cu precădere, zona euro are calitatea de a tracta și economia românească. Este un avantaj pe care îl avem. Întrebarea este: România ce are de făcut pentru a se ajuta și ea?
Față de această situație, devine foarte important să ne conectăm la piețele externe și cu IMM-urile românești. IMM-urile să intre în lanțurile de creare a valorii internaționale, să adauge valoare, să trecem de la un model low cost, cu valoare adăugată redusă, la un model cu costuri mari și cu o valoare adăugată mai mare.
Paradoxul este că în programul de guvernare al actualei coaliții se vorbește exact despre acest lucru. Dar trecerea către un model economic cu valoare adăugată mai mare este văzută exclusiv prin creșterea salariilor.
Se vorbește, dar din păcate nu s-a acționat decât pe primul pilon, cel low cost. Pot înțelege acest lucru. Nu se putea continua activitatea economică în România la nivelul unor salarii reduse, pentru că pleacă forța de muncă. E simplu, nu e nicio filozofie. Pe de altă parte, dacă faci numai acest lucru, fără să iei măsuri care să favorizeze dezvoltarea businessului, se ajunge la probleme mari. Trebuie să ne schimbăm. Mă întâlnesc cu colegii mei, oameni de afaceri, din Polonia, Ungaria, Cehia, din țările central-europene. Dialogul cu ei este altfel. Noi discutăm despre creșterea producției, ei vorbesc despre ce au mai găsit în materie de valoare adăugată. Cultural, trebuie să facem această schimbare și guvernul are această datorie, începând de la măsuri fiscale, la ajutor de stat, să stimuleze inovația, inventica pentru economia românească, pentru creșterea valorii adăugate.
Cum vedeți ce se întâmplă în legislația salarizării? Este o bulversare pe care angajații și întreprinzătorii o înțeleg cu greu.
Este și în acest domeniu o răzbunare a populismului. Ai creat așteptări, ai anunțat creșteri de peste 20% ale salariilor și acum ți se sparg în cap. Pentru că, în același timp, din cât înțeleg eu, s-au încercat și unele ajustări ale unor salarii iraționale, ale unor plusuri de venituri exagerate. Legea de salarizare unitară i-a afectat parțial pe cei cu salarii mari. Și imediat lucrurile acestea au izbucnit la nivel public. Este clar că prima obligație era ca o creștere a salariilor în sectorul bugetar să aibă în vedere existența surselor de plată pentru salariile respective sau dacă nu cumva se va ajunge la situații delicate. Nu s-a analizat impactul financiar și atunci s-a încercat să fie mascat de trecerea contribuției de la angajator la angajat. Ce vom vedea în continuare? Este clar că sunt creșteri de salarii în sectorul public, pentru că ne pleacă oameni din sectorul privat. Cineva îmi dădea exemplul unui inginer constructor care a plecat din sectorul privat de la un salariu de 6.000 de lei, în sectorul public, la un salariu de 9.000 de lei. Colegul nostru îmi spunea: „închipuie-ți că inginerul acela constructor va lucra în sectorul public la construcția unui spital din cele opt promise în programul de guvernare“. Cum se va face atunci? Va concura sectorul public, pentru lucrarea respectivă, cu sectorul privat? Nu cumva aceste lucrări vor fi pur și simplu atribuite către sectorul public? Uităm că este economie de piață. Că precis că nu este corupție, dacă angajezi o firmă de stat, uitând că este ceva mai nociv decât corupția, care provoacă dezechilibre și ne costă pe noi toți: faptul că a decis cineva să plătească dincolo de nivelul pieței, un salariu de 9.000 de lei, care, în sectorul privat, este de numai 6.000 de lei.
Dar în sectorul privat există și o presiune a profitului, a optimizării costurilor.
Este o raționalitate, trebuie să ai de unde să dai acei bani, să plătești acele salarii, taxe, impozite, contribuții și toate celelalte obligații. În sectorul privat te uiți: ai sau nu ai. Nu ai, închizi.
Care e logica pe care o vedeți dvs. în toate aceste schimbări care au loc în legislație, în domeniul salarial, dar și în zona fiscală?
Fără discuție că logica programului de guvernare a fost că nu se mai poate continua cu acest model low cost. Nu mai poți continua în România o activitate economică cu salarii mici. Prostia care s-a făcut este că nu s-a văzut și partea cealaltă. Domnule, acționezi pentru că este obligatoriu să nu mai ai salarii mici, dar trebuie să stimulezi și producția, inovația și valoarea adăugată, să am de unde plăti. Nu se poate una fără alta, nu se poate să te concentrezi numai pe o parte a ecuației. Mai mult decât atât, te duci și crești salariile în sectorul public sau te faci că le crești sau le crești numai la unele categorii profesionale, nu mai știi nici tu până la urmă ce ai făcut, cât să derutezi pe toată lumea, ca să creezi presiune inclusiv pe salariile din privat. Sunt rate de profit în București și în câteva zone ale țării unde se pot suporta creșteri de salarii și presiunea asupra salariilor care vine dinspre sectorul public. Îmi este, însă, foarte clar că în zone mai puțin dezvoltate, cum ar fi Vaslui, Teleorman și altele, întreprinzătorii nu vor avea de unde să se plătească creșteri de salarii, pentru că nu sunt întreprinderi inovative. Sunt întreprinderi care-și duc viața de la o lună la alta sau companii care au prins și ele un contract de un anume fel, fără valoare adăugată mare, și care nu au de unde să plătească toate costurile care au crescut în ultimul an, ceea ce va duce la o puternică presiune asupra firmelor.
