GABRIEL BIRIȘ: Statul renunţă la tot impozitul pe venit în 2018. Deficitul va sări de 6% din PIB

Pare că PSD continuă campania dintr-un motiv care poate fi legat de dorința liderilor lor de a deveni un fel de tătuci iubiți ai națiunii. Dau creșteri de pensii, de salarii, ajutoare sociale, scad impozitele, asta în condițiile în care noi deja avem un deficit care crește. Cu alte cuvinte, deficitul înseamnă că ne împrumutăm azi ca să mâncăm, iar, mâine, copiii noștri vor plăti deficitul pe care îl facem noi astăzi. Pentru că noi nu facem deficit ca să construim infrastructură, să investim pentru ca ei să aibă din ce plăti, facem deficit ca să mâncăm noi azi.

Vor zăngăni cătușele pe ulițele satelor, nu numai pe bulevardele din București

Este vorba de o schimbare profundă a filozofiei fiscale, credeți că este fezabilă? Cetățenii și statul se vor adapta într-un interval atât de scurt, un an, așa încât efectiv să poată fi pus în practică acest impozit global?

Cea mai mare parte din populația României astăzi nu depune declarații. Pentru că avem reținere la sursă de către angajator. Dacă te uiți la impozitul pe venit, din 29 de miliarde, 25 sunt din impozitul pe salariu, pentru care milioane de cetățeni nu depun nicio declarație. Doar profesiunile independente depun, vreo 500.000. Toți angajații care n-au depus în viața lor o declarație vor trebui să o facă și atunci vor apărea greșeli. Deci sărim de la 500.000 la 7 milioane, cel puțin.

Faptul că 7 milioane de gospodării vor trebui să depună niște declarații are și un aspect penal foarte serios. Mie mi se pare imposibil ca cineva care nu are pregătire și nu este foarte organizat să nu fie expus. Chiar și cineva cu pregătire mai uită amănunte și e expus. Dacă uită ceva, cât de mic, în condițiile în care Legea evaziunii nu are prag de materialitate - evaziune înseamnă orice ascundere de sursă impozabilă, nedeclarare de venit -, în momentul în care în definiția infracțiunii nu mai avem pericolul social, vor zăngăni cătușele pe ulițele satelor în România, nu numai pe bulevardele din București.

Am mai făcut informația asta publică: în 2015, 60% din toate deciziile de impunere emise de ANAF, contestate de contribuabili, mă refer la firme, soluționarea lor este suspendată pe motiv că ANAF le-a trimis în penal. 60%! Ce ne face să credem că nu vor proceda astfel și cu capii gospodăriilor? Cetățenii care vor depune declarații au același risc ca firmele. Abuzurile vor fi mult mai mari, pentru că practic aproape toată lumea devine șantajabilă. E o măsură foarte perversă...

De unde vor plăti oamenii impozitul în 2019, dacă nu au pus bani deoparte?

Problema va fi cea a bugetului, care, în special în 2018, va fi sub o dublă presiune: creșterile de salarii și impozitul global. Care va fi situația deficitului bugetar în aceste condiții?

E ușor să promiți, e mai greu să dai, dar dacă dai nu mai poți să iei înapoi. Acum avem 3% deficit bugetar, 24 de miliarde de lei. Adică, 24 de miliarde de lei pe an ne împrumutăm ca să mâncăm azi. Ne împrumutăm foarte ieftin acum, dar mâine s-ar putea să crească dobânzile și atunci ce o să facem, cum o să putem plăti? Cine plătește? Uitați-vă că îndatorarea sau supraîndatorarea înseamnă pierdere de suveranitate. Uitați-vă la Grecia. Ce o să facem în momentul în care o să intrăm în incapacitate de plată? Că o să intrăm, în ritmul acesta.

Deci, 24 de miliarde deficit sunt deja în plan. Mai costă încă vreo 13 miliarde de lei impozitul acesta pe gospodării, în sensul că sunt venituri în minus la buget. Deci 37. Mai costă încă 10 miliarde Legea salarizării – 47, încă 8 miliarde mărirea punctului de pensie. Am făcut 55 de miliarde. Mai sunt și altele. Întrebarea este: cine plătește?

Totuși, niște socoteli și-o fi făcut guvernul. Care sunt posibilele surse pentru acoperirea acestui deficit, enorm, după câte spuneți dvs.?

Impozitul pe gospodărie spuneam că ne costă 13 miliarde, plus costurile de administrare. Dar ce n-am spus este că în 2018, când intră în vigoare toate măsurile astea, nu se va încasa niciun leu din impozitul pe salariu, nimic. Pentru că, nemaireținându-se de către angajator, neexistând obligația de plăți anticipate - am citit proiectul -, înseamnă că tot impozitul care mai rămâne de colectat după toate reducerile astea se încasează în 2019. În 2018 statul renunță la tot impozitul pe venit, care e 3,6% din PIB. Adică, încă o dată dublăm deficitul, numai din asta, la peste 6% din PIB.

Celelalte contribuții - CAS și CASS - vor fi reținute indirect tot la sursă?

De la 1 ianuarie, pe proiectul acesta, angajatorii, firmele nu mai rețin niciun leu impozit pe salariu, rețin însă contribuțiile, deci, din punctul lor de vedere, nu se simplifică nimic. Atenție, e vorba de vreo 57 de miliarde lei din CAS și CASS.

Dar mă întreb altceva: de unde vor plăti în 2019 oamenii, dacă nu au pus bani deoparte? Foarte mulți dintre români trăiesc, din păcate, de azi pe mâine. Când vor avea bani în buzunar îi vor cheltui. Cei care nu vor avea bani să plătească impozitul vor fi executați silit. Executarea silită și penalul, asta e ordinea. Deci, mare atenție, că sunt multe capcane.

Revin cu întrebarea: de unde va face totuși guvernul rost de bani, că-mi închipui că sunt și acolo oameni responsabili, pe ce-și bazează socotelile?

N-am de unde să știu. De aceea trag semnale de alarmă. Eu știu că n-au de unde. Dacă dânșii știu altceva, ar trebui să ne spună, ca să ne liniștim. Poate e o măsură bună.

Promisiuni care, pentru oamenii care înțeleg cum merge economia, n-au niciun fundament

Din consum, o colectare mai bună, din fonduri europene, din investiții...

În consum e doar o parte, consumul în România înseamnă foarte mult importuri. Debalansăm și balanța comercială și mai tare. Pe primele trei luni investițiile publice în România au fost 0,2% din PIB, adică nimic. Ne putem aștepta că, dintr-o dată, toată țara devine un șantier, încep să curgă banii europeni în 2018? Vise. Nu se poate. Orice om sănătos la cap se întinde cât are plapuma, nu trăiește din vise. Iar noi în momentul de față avem niște promisiuni care, pentru oamenii care înțeleg cum merge economia, n-au niciun fundament.

Din punctul de vedere al cetățeanului, va fi benefic acest impozit global? Va rămâne cu mai mulți bani în buzunar?

Am făcut un calcul pentru o familie medie: 4.000 net unul dintre soți, 3.000 net cel de-al doilea, au un copil și am presupus că mai au un venit din chirie de 1.500 de lei pe lună. Mi-a ieșit o scădere de impozit pe venit de 62%. Măsura aduce mai mulți bani în buzunarul oamenilor. Problema e alta: oamenii să nu piardă mâine ce primesc cu atâta generozitate azi. Țineți minte ce s-a întâmplat în 2010, cu scăderea din topor a salariilor bugetarilor? Și n-a fost numai 25%, a fost mai mult, că au dispărut și bonusurile și sporurile. Le ținem minte. Parcă mai ieri d-l Băsescu ne anunța că a luat acea hotărâre, împreună cu creșterea TVA de la 19 la 24%. E frumos să ai cotă de 10%, dar dacă scade venitul bugetar la jumătate intri în criză, iar salariile reale scad, se cheamă că ai pierdut față de impozitul de 16%.

Porniți de la premiza că salariile vor fi tăiate și veniturile vor fi reduse în final pentru că statul intră în colaps?

Pot să nu fie tăiate. Ce va face statul dacă vrea să nu taie salariile? Va tipări bani și se face ajustarea din inflație.

Sau se împrumută...

De unde să se mai împrumute, când, în momentul în care sari de 3%, încep să se uite la tine agențiile de rating? Noi acum suntem într-un rating decent, la limita dintre investment grade și junk. În momentul în care obligațiunile noastre se vor duce în junk, iar perspectiva optimistă tocmai a fost schimbată de agențiile de rating, costul va exploda nu numai pentru împrumuturile noi pe care va fi din ce în ce mai greu să le iei, va exploda și pentru sold, pentru împrumuturile vechi.

Revenind, avem nevoie să știm că putem duce ca țară politici publice, că le putem finanța. Cum le finanțăm? Tăind impozite și crescând salarii? Nu știu, poate că vom vedea un nou laureat la Premiul Nobel pentru economie din România, o fi găsit PSD/ALDE o soluție.

Deficitul la pensionarea decrețeilor poate ajunge la 9% din PIB

Cât va pierde efectiv statul cu acest impozit global?

Mai mult de jumătate din cele 29 de miliarde de lei (2017) dispar. În 2018 dispar complet încasările, vor începe doar din 2019. Problema e cum își acoperă statul cheltuielile, că tot vrem ca statul să investească în sănătate, să facă autostrăzi, să plătească pensii. Știți ce se va întâmpla când generația născută în ’67 începe să iasă la pensie? Decrețeii. S-a uitat cineva la ce se va întâmpla peste 13 ani? Am văzut un studiu făcut acum patru ani de un profesionist foarte bun care spunea că, dacă nu se schimbă nimic, nu dacă facem prostiile pe care le facem acum, deficitul la pensionarea decrețeilor va ajunge la 9% din PIB. După primele măsuri, probabil va ajunge la 20% din PIB, când toate veniturile noastre la buget sunt 28% din PIB. Ce facem, unde ducem țara?

La ghișee va fi un coșmar,ANAF va fi blocat complet

Cât de complicat va fi acest proces? Are statul, ANAF posibilitatea să-l implementeze? Nici măcar actualul sistem, pentru declarațiile de venit pe fișa 200, nu funcționează cum trebuie.

Se va începe cu un dosar cu privire la gospodărie, trebuie depusă o cerere, niște documente, probabil că va exista un ordin de președinte al ANAF care să spună ce documente să depui, el îi va da o decizie șefului gospodăriei, probabil va da un cod de identificare fiscală, altul decât CNP. Începem deci cu 7 milioane de decizii. 7 milioane, minim! După care, în anul următor, toate aceste 7 milioane de gospodării, care astăzi nu depun nicio declarație, se vor duce să depună declarații de venit, prin acei consultanți.

Ca să poți să faci un astfel de sistem, îți trebuie o capacitate informatică semnificativă, adică toate declarațiile ar trebui să nu fie depuse la ghișeu, ci să fie depuse informatic, să ai un formular electronic pe care să-l completezi pe site și să-l trimiți acolo. Altfel vă dați seama ce va fi la ghișee, un coșmar. Iar sistemul informatic nu-l ai și nici nu-l faci funcțional peste noapte. ANAF va fi blocat complet.

Ce vor face cei 35.000 de consultanți fiscali? De unde vor fi scoși? Se vehiculează tot felul de soluții. În plus, fiind plătiți de stat, vor lucra în folosul acestuia, nu al cetățeanului, cum ni se spune.

În primul rând, Camera consultanților fiscali în România - eu nu sunt membru, sunt avocat - are vreo 5.000 de membri în total, din care activi nu sunt nici 3.000, după 10 ani de funcționare. Cam cum își închipuie cineva că va înzeci numărul acesta într-un an? N-avem cum. Deci trebuie inventat altceva. Apoi, oamenii aceștia vor fi de profesie liberală, vor fi independenți, vor fi plătiți de stat, dar nu vor avea contract cu statul, ca medicii de familie, adică vor primi bani în funcție de câți contribuabili au arondați. Acesta e ajutor de stat. Spre deosebire, medicii de familie fac un serviciu pentru care asigurații plătesc, prin Casa de Asigurări, e altceva. Însă în cazul consilierilor fiscali vom avea niște oameni sau firme, care vor fi plătiți de la stat să facă un serviciu pentru privați. În final, pe noi toți o să ne coste incredibil de mult colectarea unui venit mult mai mic, că până la urmă tot noi plătim și costurile astea de administrare.

Erodarea bazei fiscale prin scutiri și crearea diferitelor categorii de cetățeni sunt nocive

Ați vorbit de echitate. La creșterea salariilor, acceptăm, să zicem, că sunt categorii care beneficiază de creșteri mai mari - medicii, parlamentarii, cei din justiție, diplomații, unii etern favorizați. Dar de ce la impozitul global sunt exceptate complet anumite categorii, IT-iștii, medicii etc.? Care e rațiunea acestei discriminări care poate genera noi și noi nemulțumiri?

Eu am susținut în toată cariera mea că sarcina fiscală trebuie să fie calculată doar în funcție de cât câștigăm, nu în funcție de cum. Când vorbesc de echitate fiscală, mă refer la nivelul impozitării pe același nivel al veniturilor. Că doctorii sau profesorii câștigă mai mult nu face obiectul preocupărilor mele. Trebuie să câștige fiecare cât se poate de mult și să-și facă treaba cât se poate de bine. Problema este când, la un venit, să zicem, de 10.000 de lei, impozitele pe care le datorează un profesor sunt mai mari decât impozitele pe care le datorează un IT-ist angajat, care la rândul lor sunt mai mari decât impozitele pe care le datorează un avocat, care la rândul lui e impozitat mai puțin decât un IT-ist freelancer... În momentul în care ai o astfel de așezare a sarcinii fiscale pe tipul venitului, practic, prin lege, creezi mai multe categorii de cetățeni: privilegiați și neprivilegiați. În general, cei neprivilegiați trebuie să plătească și pentru privilegiul celor care nu plătesc. Această erodare a bazei fiscale prin scutiri și crearea diferitelor categorii de cetățeni sunt nocive. Dar nu suntem toți români, nu toți trăim în aceeași cetate, nu toți trebuie să contribuim proporțional, cu cât câștigăm fiecare? De ce unul poate să aibă sarcină fiscală zero pe milioanele pe care le câștigă, conform proiectului PSD, și altul să aibă 10% sau 25%?

Am propus și eu o soluție de „globalizare“, dar păstrând reținerea la sursă. Propunerea aceea nu avea ca scop globalizarea, ci plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor, în funcție de suma veniturilor, nu de tipul lor. Scopul era să lărgim baza pentru calculul contribuțiilor, că acolo sunt problemele, nu la impozitul pe venit. Globalizarea era doar un instrument pentru atingerea acestui scop, aducând și o simplificare a administrării, nu complicarea ei. Așezarea sarcinii fiscale totale în funcție de cât, și nu de cum câștigăm este și o soluție morală, nu trebuie create categorii diferite de cetățeni. Trebuie crescută coeziunea socială, nu amplificată dezbinarea între români.

O problemă de coeziune socială, de solidaritate a nației

E vreo rațiune economică, politică?

Divide et impera. Unul dintre motivele pentru care ordonanța pentru care eu mi-am dat demisia a fost atât de tare atacată era că aduceam la același nivel de impozitare toate veniturile. Și atunci, niște categorii profesionale s-au revoltat: „cum adică, noi să plătim la fel ca restul?“. Este o problemă de coeziune socială, de solidaritate a nației. Mă duc la tot felul de conferințe și învăț. Singapore, care e în Top 3 cele mai performante economii mondiale în ultimii 10 ani, anul acesta sărbătoresc 50 de ani de când sunt independenți. Noi, la anul, sărbătorim 100 de la Marea Unire. Ei nu spun „sărbătorim 50 de ani de independență“, spun „sărbătorim 50 de ani de când ne clădim națiunea“. Noi ne subminăm națiunea și coeziunea care clădește liantul între cetățeni. Că, până la urmă, ce face o națiune să existe? Niște scopuri comune, niște idei comune, visuri comune. În momentul în care tu, legiuitor, politician, prin tot ce faci, dizolvi liantul acesta în diverse moduri, inclusiv prin legislație fiscală distorsionată, faci totul mai ușor de manipulat. Pentru că nu e coeziune. Nu ne putem uni. De ce? Chiar dacă noi doi suntem de acord, dacă eu încep să vorbesc de plafonarea bazei de calcul la contribuții și eliminarea excepțiilor, tu poți să-ți aduci aminte că-ți iei salariul pe microîntreprindere sau pe drepturi de autor și sari la gâtul meu, crezând că am ceva cu tine. Cam acesta e mecanismul. Există niște politicieni care și-au făcut un scop în viață să toace baza de impunere prin excepții și scutiri.

Un context internaţional riscant pentru România

Permite contextul internațional astfel de măsuri? Ce riscuri sunt?

Avem război în Crimeea, Turcia a luat-o razna, în Siria avem război, avem criza refugiaților, avem terorism în toată Europa!!! Suntem nebuni la cap? Potențialul de criză astăzi este mai mare decât era în 2008, în 2008 a fost un accident cu Lehman Brothers, care accident a fost reparat parte prin scăderea foarte mare a costului finanțării, de care noi acum beneficiem. Cât vom mai beneficia? Nu știu. Politica externă a SUA e destul de imprevizibilă acum. Noi n-ar trebui să fim un pic mai prudenți? Că suntem mici și, ca întotdeauna, poziția noastră geografică a fost și avantaj, și risc. Acum suntem la mare risc.

Impozitul global a fost împachetat cu argumentul că e de fapt sistemul american. Ceea ce nu-i chiar adevărat. Dar în Europa există ceva similar?

În America nu există așa ceva. În America, angajatorii rețin o parte din impozit. După aia, oamenii trebuie să-și depună declarații. Dar se reține impozit. Dar în America ai un sistem care a fost construit de la început în felul acesta.

Nu există nicăieri ceva similar nici în Europa, unde există așa-numita declarație pe familie, făcută să îndulcească pilula unor impozite foarte mari. În Germania, de exemplu, impozitul e progresiv cu cote de până la 40%. Statul german, ca să îndulcească pilula impozitului foarte mare, permite așa: să depună declarația pe familie și să zică: 1 + 1 fac 2 și doar ce depășește 200.000 este impus cu 40%, adică se reduce suma pe care se aplică grila impozitului maxim prin adunarea venitului celor doi soți. Mai dau niște deduceri poate pentru școală, pentru... de la stat la stat. Pentru că și Olanda, și Franța au sistemul acesta. Dar au cote de 40% sau chiar 50%. Noi vrem să și tăiem cotele, să dăm și deduceri.

Cu deducerile e altă poveste, lumea poate înțelege că dacă își zugrăvește casa i se deduce toată zugrăveala sau toate meditațiile copiilor. Când, de fapt, aceste deduceri sunt plafonate.

Vorbim de o persoană singură, gospodărie cu o singură persoană. Pragul neimpozabil este de 24.000 pe an. Iar deducerea pe bază de bonuri e doar de 2.000 pe an, nu pe lună. Dacă vorbim de soț-soție, e 3.000. Dacă vorbim de soț-soție și doi copii, e 5.000 pe an, foarte puțin ca să se poată „impozita tot“.

Franța, luată ca model pentru acest proiect, a decis să renunțe la acest mod de administrare și să implementeze sistemul cu reținere la sursă, sistem pe care noi îl avem și la care vrem să renunțăm.

Un proiect complet irațional și ilogic

Care sunt principalele pericole pe care le vedeți din tot ceea ce se întâmplă acum?

Reducerea semnificativă a veniturilor statului, cu consecințele de rigoare pe partea de capacitate de investiție. Deci, reducerea veniturilor, în momentul în care ai deja deficit foarte mare, creșterea imensă a poverii declarative, atât pentru popor, cât și pentru autorități, cu riscul de a bloca complet activitatea ANAF și riscul penal care decurge din declarațiile fiscale. Acestea sunt, din punctul meu de vedere, lucrurile care ar trebui să oprească discuția pe acest proiect. Este complet irațional și ilogic și atunci înseamnă că se dorește altceva, pe undeva, care se vrea a fi acoperit cu discuția asta.

Interviu realizat de ANDREEA PORA