GABRIELA ALEXANDRESCU: 'Salvaţi copiii' de... oamenii mari

Studiul pe care l-aţi lansat recent, Abuzul şi neglijarea copilului, se situează la o distanţă de 10 ani faţă de cel anterior. Care ar fi cele mai importante mutaţii survenite în acest interval?

În răspunsurile copiilor cu privire la întrebarea „dacă sunteţi bătuţi acasă sau nu?“ sau „ce fel de pedeapsă vi se aplică?“, s-a observat o diminuare cu 20% a numărului de copii bătuţi. Ceea ce înseamnă că, totuşi, apare o nouă generaţie de părinţi, mai educată, mai informată şi care ştie să caute suport atunci când e nevoie. Deci cred că eforturile şi ale Salvaţi Copiii, şi ale oamenilor din online, din media, din edituri, ale tuturor celor care s-au implicat în informarea publicului referitor la excluderea bătăii din procesul de educare a unui copil încep să se vadă.

Persistă totuşi mentalitatea cum că „bătaia e ruptă din rai“, „unde dă mama creşte“...

...„eu te-am făcut, eu te omor“...

Din studiul dvs. reiese că 20% dintre părinţi continuă să creadă că bătaia e o modalitate de a-ţi educa copilul.

Din păcate, există acest segment de rezistenţă. Destul de îngrijorător e că acest segment nu e compus numai din oameni needucaţi sau cu o pregătire medie sau submedie, ci sunt şi oameni care au studiat, au facultăţi, unii sunt chiar univesitari şi care încă mai consideră că bătaia este un element „educativ“. Îmi pare rău pentru ei şi pentru copiii lor. Clar este însă că toată societatea este în schimbare. Învăţăm, ştiinţa ne ajută să creştem mai bine copiii, să avem mai multă grijă de sănătatea lor fizică şi mentală. Mi se pare stupid să rămâi obtuz la lucrurile noi care apar şi să crezi în sfaturile de pe vremea bunicilor... Cu toată dragostea şi respectul pentru ei.

În studiul dvs. sunt definiţi termenii de abuz şi de neglijare, în conformitate cu documentele internaţionale şi legislaţia naţională. Dar cea mai bună definiţie o dă unul dintre copiii chestionaţi în anchetă: „pur şi simplu, să te facă să suferi, indiferent ce face, nu e obligatoriu să te bată“.

Da, pentru că, în afară de bătaie, e vorba de umilinţă, de frica indusă. Este abuzul emoţional, cel care te paralizează de frică sau care-ţi diminuează încrederea în forţele tale, şi care este devastator pentru un copil. E greu şi la vârsta aceea mică, iar abuzul emoţional îşi pune amprenta şi pe dezvoltarea lui, ca adult – el va pune mereu sub semnul întrebării dacă a făcut bine ce a făcut, va căuta mereu un anturaj care să-l stimuleze şi în care să se simtă mai relaxat şi nu se ştie peste ce fel de anturaj va da. Copilul abuzat emoţional va avea nişte relaţii destul de încordate cu familia şi poate, la un moment dat, va şi dori să plece de acolo, nemaiputând suporta teroarea şi umilinţa ca mereu cineva să-i spună că „nu eşti bun de nimic, uite alţii cum sunt“.Tinerii părinţi şi viitorii părinţi trebuie să ştie toate aceste lucruri. De asta şi noi, Salvaţi Copiii, vom lansa un site, Părinţi buni, prin care încercăm să-i informăm pe părinţi. Cât priveşte informarea celorlalţi adulţi, cadrele didactice, care intră în legătură cu copiii, am pregătit 34 de tineri psihologi, psihiatri, pedagogi, deci echipe multidisciplinare, în disciplina pozitivă, cum se numeşte, positive discipline. Este o ştiinţă a comunicării şi educării copilului venită din Vest. Am făcut training cu specialişti de la universităţi din Australia, Suedia, Marea Britanie. Avem experţi care lucrează şi care au dezvoltat module agreate şi de Ministerul Educaţiei, pentru profesori, consilieri şcolari, pentru orice specialist. Am avut module şi pentru medici, psihologi şi pentru oricine are în grijă copii şi am făcut cursuri cu cadre didactice, oameni din învăţământ, oameni din instituţii de protecţie, consilieri şcolari şi, prin şcoli, dar şi prin centrele noastre am ajuns şi la părinţi. Avem 6 centre de consiliere pentru părinţi şi copii, gratuite, pentru cei care au probleme, pentru că, de fapt, copiii pornesc de la relaţia cu şcoala sau cu părinţii şi, pe urmă, la noi la evaluare se descoperă tot felul de alte probleme.

Câtă priză au cursurile de formare pentru adulţi?

Avem foarte multe solicitări pentru cursuri pe care să le facem în diferite judeţe. Acum avem centre şi echipe în Suceava, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Nu vă ascund faptul că aceste cursuri de formare pe care le-am făcut pentru echipele noastre costă. Dar oamenii pe care noi i-am format au format pe alţii, la rândul lor, gratuit. Sunt liste de aşteptare la centre pentru consiliere, sunt solicitări foarte multe din multe judeţe ale ţării ca să mergem şi să pregătim oameni. Deci părinţi, cadre didactice îşi dau seama că sunt nişte probleme pe care nu le pot rezolva şi asta e un semn bun, e un semn de sănătate să-ţi dai seama că ai o problemă şi că vrei ca cineva să te ajute.

Care este sprijinul acordat de instituţiile statului?

Am dori ca Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, cel al Muncii şi Protecţiei Sociale să se deschidă către astfel de modele de bună practică, pentru că dacă este cerere şi lumea te apreciază înseamnă că este un model bun. Am dori ca prin ei să încercăm să multiplicăm această bună practică de pregătire şi să sprijine înfiinţarea unor centre similare şi în alte comunităţi.

În toate programele dvs. nu v-ar ajuta o instituţie ca Avocatul Copilului?

Ar fi nemaipomenit să avem Avocatul Copilului în România, o instituţie independentă (condusă de un adjunct al Avocatului Poporului) care să se ocupe numai de problemele copiilor. Ar fi un catalizator al eforturilor în acest domeniu, ar fi o persoană şi o instituţie specializată care să analizeze legi, să vină cu propuneri legislative pe domeniul acesta. Ne-am obişnuit ca un om sau o instituţie să facă de toate şi multe la un loc, dar nimic în mod eficient. Pe când o specializare te lasă să vezi în cele mai mici detalii ceea ce nu merge în relaţie cu copiii. Acest Avocat al Copilului ar trebui să fie direcţionat în special pentru protejarea drepturilor copilului în relaţii cu instituţiile, cu persoanele juridice, în şcoală, case de copii, spitale, în centre de primire minori, centre de detenţie. Noi, ca ONG, intrăm destul de greu în astfel de locuri ca să facem o anchetă. Gândiţi-vă, în cazul unui abuz sexual e foarte greu să intri într-o instituţie şi să-i iei la întrebări pe toţi cei care ar trebui să-ţi dea răspunsuri. Dar o instituţie şi un om cu putere numit de parlament, cum vrem noi şi cum sunt regulile pentru Avocaţii Copilului, ar avea autoritatea de a interveni imediat. Am încerca împreună să găsim îmbunătăţiri ale legislaţiei, ale politicilor publice, ale metodologiilor, instrumentelor, tot ce ţine de o protecţie adecvată pentru toţi copiii.

Cum abordaţi situaţia copiilor rămaşi singuri acasă după ce părinţii pleacă la muncă în străinătate?

Noi am început din 2007 să analizăm mai în detaliu situaţia asta şi ne-am dat seama că e foarte greu, mai ales pentru cei cu ambii părinţi plecaţi, dar şi pentru cei cu mama plecată, mai ales când sunt la vârstă mică, dar şi apoi, la adolescenţă, mai ales pentru fete. Mulţi dintre copiii ăştia rămân în grija bunicilor sau a rudelor. Într-un procent destul mic ajung din păcate şi în grija statului, în instituţii de protecţie. Dar marea majoritate rămâne cu bunicii şi, sigur, la o vârstă mică e cât de cât bine, dar pe urmă intervin probleme de comunicare. Mai sunt copii care rămân singuri şi trebuie să preia şi sarcinile adulţilor, fraţii mai mari au grijă de fraţii mai mici, nu mai au timp de şcoală, nu mai au timp de joacă. Sunt mici adulţi.

Am deschis iniţial centre în 8 oraşe şi pe urmă am extins în încă 8, în 16 oraşe, în şcoli. Am angajat pedagogi şi psihologi şi lucrăm cu copiii ca să-i ajutăm să ţină pasul cu cerinţele şcolii, pentru că în general te duci acasă şi te mai ajută cineva, mama, tata la lecţii; or, o bunică, o mătuşă au uitat de mult cam ce se cere la şcoală. Încercăm să le oferim o alimentaţie corespunzătoare, pentru că şi din punct de vedere al alimentaţiei stau destul de slăbuţ. Încercăm să le facilităm legătura cu părinţii plecaţi – am luat computere, avem Internet şi, prin educatori şi diriginţi, am pus copiii în legătură cu părinţii prin Internet sau prin telefon, socotind că este esenţial să stabilim pentru copil o claritate şi o periodicitate în a discuta cu părinţii, să nu se simtă neglijaţi, abandonaţi.

Este, în fapt, un abandon.

Da, au acelaşi sentiment ca şi copiii abandonaţi în casa de copii: cred că ceva rău au făcut ei de părinţii au plecat şi i-au lăsat; or, comunicarea cu ei le dă totuşi garanţia că sunt iubiţi, că părinţii sunt undeva şi muncesc ca să le fie lor mai bine. Apoi, mai asigurăm suport pentru persoanele care au grijă de copii – bunici, mătuşi, chiar şi o mamă rămasă singură cu copiii. Aceste persoane au nevoie de îndrumare, de suport moral, să nu se simtă singure pe lumea asta. Să ştie că au unde să se ducă să ceară un sfat. Întorcându-ne la copii, încercăm să le ocupăm timpul liber, desfăşurând programe de weekend şi programe de vară. Este important să-i ţinem ocupaţi şi să fie implicaţi în activităţi care să-i ajute şi să se simtă bine, să se simtă copii. Facem eforturi foarte mari. Astfel, am amenajat spaţiile din şcoli, astfel încât să fie clase primitoare, prietenoase.

Care este reacţia lor? Vin la astfel de programe?

Da! Ar trebui să facem şi mai multe programe de genul ăsta. Cu noi, mulţi copii au văzut lucruri pe care nu le văzuseră până atunci. Au fost la munte, la mare, la grădina zoologică, la teatru. Încercăm să suplinim cât putem lipsa părinţilor şi să le oferim o educaţie de care să se bucure şi care să-i ajute în viaţă. Cred că pentru copii asta e important, să-i ţii ocupaţi, să nu se mai gândească că mama e departe, că tata nu se ştie când mai vine sau dacă mă mai sună, deci să se simtă un grup şi să suplinim lipsa părinţilor cu grupul ăsta şi cu oamenii pe care îi cooptăm în program. Avem şi voluntari, mulţi elevi de liceu, studenţi, care vin şi se ocupă de ei, fac tot felul de lucruri frumoase, se vizitează între ei. Ultima dată au fost cei din Sighişoara la cei din Braşov şi acum se pregătesc cei din Braşov să se ducă la cei din Sighişoara.

Câţi copii sunt în situaţia asta?

Sunt 84.000 oficial. Neoficial, sunt mai mulţi. 84.000 aflaţi în toate aceste situaţii, ori cu un părinte plecat, ori cu ambii. Noi, prin programele noastre, ne ocupăm, în fiecare an, de circa 1.040 de copii în situaţia asta, în 16 oraşe.

Cam care mai este numărul copiilor abandonaţi?

În jur de 30.000. Ori la asistenţi maternali, ori în instituţii. Aceasta era cifra în 2012 în iunie. Oricum, de la 110.000, câţi erau, au scăzut foarte mult. Însă nu ştim exact ce statut juridic au aceşti copii. Dacă sunt abandonaţi legal, dacă s-a declarat faptul că părinţii nu se mai interesează de ei şi pot fi adoptaţi sau dacă sunt abandonaţi social. Mulţi sunt lăsaţi în grija statului, pentru că părinţii nu au bani să-i ţină sau cel puţin aşa declară, dar încă au legătură cu copiii. În aceste cazuri nu se poate face nimic, în sensul adoptării acelor copii.

Ce programe aveţi pentru ei?

Pentru cei din instituţiile de protecţie avem mai mult programele pe care le desfăşurăm şi în şcoli, cele privind reducerea violenţei şi reducerea abuzului pe Internet. Este o formă de abuz şi hărţuire, o extindere a vieţii reale, să zic, online, mai păcătoasă, pentru că pot apărea diferite pericole pentru copiii care accesează tot felul de site-uri şi intră în tot felul de dialoguri cu oameni pe care nu-i ştiu. Pot cădea în capcana unor adulţi, a unor pedofili, care pot să-i atragă în tot felul de rendez vous-uri care nu ştii cum se pot finaliza.

Şi profesorii ar putea atrage atenţia asupra riscurilor utilizării Internetului. Salvaţi Copiii se ocupă şi de ei?

În afara programelor noastre care ţintesc elevii, avem un anumit tip de concurs, în care implicăm profesorii, având alături şi Ministerul Educaţiei şi Ministerul Comunicaţiilor, dar şi companii prin care oferim premii. În curând vom finaliza şi vom lansa un manual de siguranţă online, care va fi promovat prin Ministerul Educaţiei în toate şcolile şi inspectoratele şcolare. Pentru că, modernizându-se acum şi folosind la oră computerul şi softurile fantastice educaţionale, fiecare profesor poate să vorbească copiilor, să le explice în ce constau aceste riscuri. Or, manualul acesta de protecţie a copiilor online va fi pus la dispoziţia tuturor profesorilor şi va fi promovat prin ei copiilor.

Salvaţi Copiii! de... oamenii mari, asta se vede din majoritatea programelor dvs.

Toţi am fost părinţi sau vom fi părinţi, după cum toţi avem în minte perioada copilăriei şi a adolescenţei şi e util să ştim că nu putem interzice copiilor, că nu putem să-i pedepsim sever, grav, dacă vrem să avem o relaţie normală cu ei.

Adulţilor, părinţi, profesori, le e greu să înţeleagă faptul că un copil este o persoană, care are universul lui, nevoile lui şi trebuie să fie înţeles şi respectat.

Copilul e o persoană definită, are o personalitate, nu e obiectul nimănui. Dacă părinţii ar fi inteligenţi, aşa ar privi copilul şi din perspectiva asta l-ar analiza, l-ar evalua şi ar vedea care sunt punctele lui forte pe care să încerce să le stimuleze. Aşa s-ar bucura de tot ce le oferă copilul acela. Copilul nu poate fi o fiinţă perfectă. Mă uit la foarte mulţi adulţi care vor să-şi manipuleze copilul, să facă aia, să facă ailaltă, nu faci bine aşa, ştiu eu ce e bine pentru tine. Dar ştiţi cum e, nu poţi decât să dai nişte orientări părinţilor acestora, nu poţi să-i forţezi să aibă încredere în ceea ce le spui tu.

Cât contează sărăcia în problemele pe care le are un copil?

Sărăcia poate să împiedice accesul la şcoală, pentru că nu ai cu ce să te îmbraci, să te încalţi, sărăcia poate să te facă să nu te dezvolţi şi să funcţionezi cum trebuie pentru că mănânci puţin şi prost. Sigur contează, pentru că te simţi sub standardul celorlalţi copii, dar cred că cel mai mult nu sărăcia, nu lipsa banilor contează, ci cel mai mult pentru un copil este să se simtă iubit şi să fie lângă familia lui şi să simtă lucrul ăsta. Că e sărăcie, că nu e sărăcie, asta e cea mai mare bogăţie pentru un copil şi asta îl dezvoltă pe el, să ştie că e iubit şi se duce acasă şi totul e bine şi-l aşteaptă cineva cum trebuie.

Care sunt planurile de viitor ale organizaţiei?

Anul acesta vrem să aducem în sistemul educaţional peste 3.000 de copii, mai ales din grupurile defavorizate, care, din cauza sărăciei şi a educaţiei adulţilor, nu prea înţeleg valoarea şcolii. Sau, dimpotrivă, sunt copii care a trebuit să muncească pentru a supravieţui şi atunci au abandonat şcoala. Am dezvoltat nişte programe care acum câţiva ani au fost incluse şi în curricula şcolară, de tip A doua şansă, în care lucrăm cu foşti copii ai străzii sau copii care au fost obligaţi să muncească. În programele A doua şansă, ei pot face doi ani într-un an, deci sunt nişte avantaje şi e foarte important pentru copii şi tineri, că unii au mai mult de 18 ani, să fie bine primiţi şi bine îndrumaţi. Avem mai multe planuri pe partea de educaţie, de la educaţie preşcolară, programele Şcoala după şcoală, A doua şansă, continuăm cu Copiii singuri acasă şi ne luptăm să multiplicăm acest model în mai multe judeţe. O altă direcţie este echiparea maternităţilor, pregătirea doctorilor şi a personalului mediu medical şi suportul viitoarelor mame sau tinere mame dezavantajate pentru a diminua mortalitatea infantilă în România. Avem o mortalitate infantilă dublă faţă de media UE, mai ales la naştere sau imediat după naştere. Lucrăm mult pe campanii şi programe de educaţie pentru tratarea copilului ca persoană, fără violenţă, umilinţă şi jignire. Sunt foarte mulţi copii care, din cauza acestor atitudini ale adulţilor, dezvoltă probleme de sănătate mintală la vârste mici – depresii, anxietăţi, comportament asocial sau antisocial, ADHD-uri (agitatie extremă). Lucrăm cu mulţi voluntari, elevi de liceu şi studenţi, şi cu ajutorul lor dezvoltăm în şcoli programe de promovare a drepturilor copilului, stil de viaţă sănătos, riscul consumului de droguri, al bolilor cu transmitere sexuală, sarcini la vârste mici şi controlul sarcinilor, siguranţa în online şi cum ne protejăm atunci când folosim calculatorul. Facem parte din reţeaua Save the Children International, avem un birou la Bruxelles care face lobby la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European pe diferite direcţii şi lucrăm şi acolo cu colegii din alte ţări europene pe partea drepturilor copilului în politicile europene. Combinăm munca concretă cu advocacy şi cu lucrul cu autorităţile, pentru a schimba legi, pentru a aduce strategii naţionale utile copiilor, care nu există încă, cum ar fi Strategia pe sănătate mentală pentru copil şi adolescent, la care lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii. În Strategia pe parenting lucrăm cu Ministerul Educaţiei şi unde încercăm să dăm mai multă viteză pentru a fi finalizată şi promovată, Strategia pentru mica copilărie.

Interviu cu GABRIELA ALEXANDRESCU, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, realizat de RODICA PALADE