George Musat*: O hotarare judecatoreasca ...

Radu Uszkai | 08.04.2002

Pe aceeași temă

Litigiul dintre Gabriela Adamesteanu si Ion Cristoiu a ajuns de patru ori in fata Curtii Supreme de Justitie si de fiecare data s-a dat castig de cauza doamnei Gabriela Adamesteanu

Dupa pronuntarea sentintei definitive a Curtii Supreme de Justitie, prin care Ion Cristoiu a fost obligat la plata catre Gabriela Adamesteanu a unor daune morale in suma de 400 milioane lei, am asistat la o campanie de presa initiata de Ion Cristoiu, cu scopul evident de a zadarnici punerea in aplicare a sentintei definitive. Cum comentati aceasta situatie?
Da, am auzit si eu de "plansetele" d-lui Cristoiu, cum ca sentinta Curtii Supreme este nedreapta, ca ar fi prea dura, ca ar fi o limitare a libertatii presei etc., insa in opinia mea toate aceste asertiuni sunt ridicole. D-l Cristoiu se plange ca va fi aruncat in strada pentru faptul de a-si fi exercitat dreptul la opinie si cheama toata presa la solidaritate impotriva punerii in executare a hotararii justitiei. Trecem peste faptul ca acest demers este periculos, deoarece el indeamna sa ne opunem unei hotarari a Curtii Supreme de Justitie - si ma intreb ce s-ar intampla daca noi toti vom accepta de-acum inainte numai acele hotarari judecatoresti care ne sunt pe plac. Semnificativ este altceva. Si anume ca atat d-l Cristoiu, cat si d-na Gabriela Adamesteanu - deci doi colegi de breasla - au pornit cate o actiune in justitie unul impotriva celuilalt, fiecare solicitand ca celalalt sa fie obligat la plata unor daune morale in valoare de 500 milioane de lei. Deci amandoi au cerut aceeasi suma. Ambele procese au fost judecate in prima instanta la Tribunalul Bucuresti, apoi la Curtea de Apel si, in final, la Curtea Suprema de Justitie. In ambele dosare, Curtea Suprema de Justitie i-a dat castig de cauza Gabrielei Adamesteanu, d-l Ion Cristoiu fiind obligat la plata sumei de 400 milioane de lei cu titlu de daune morale. Asadar, dupa epuizarea tuturor celor trei grade de jurisdictie, Justitia a hotarat ca cererea d-nei G. Adamesteanu este intemeiata si a respins cererea d-lui I. Cristoiu. Repet, este vorba de doua actiuni civile, pornite de doi colegi de breasla, unul impotriva altuia, la care unul a castigat, celalalt a pierdut. D-l Cristoiu este mahnit ca a pierdut si putem intelege supararea dumnealui, insa a spune acum, dupa ce au fost epuizate toate gradele de jurisdictie, ca celalalt - in speta, d-na Adamesteanu - a castigat pe nedrept mi se pare mai mult decat incorect. Si ar mai fi ceva de spus. Nu numai ca ambele procese au epuizat toate cele trei grade de jurisdictie, dar au fost si doua recursuri in anulare, ambele promovate de procurorul general in favoarea d-lui Cristoiu. Si aceste recursuri au fost respinse de Curtea Suprema de Justitie in complet de 9 judecatori. Cu alte cuvinte, litigiul dintre cei doi jurnalisti a ajuns de patru ori in fata Curtii Supreme de Justitie (doua recursuri ordinare si doua recursuri in anulare) si de fiecare data s-a dat castig de cauza d-nei Gabriela Adamesteanu. Ei bine, nu se poate sustine acum ca toate cele patru hotarari ale Curtii Supreme (dintre care doua pronuntate in completul mare), sunt eronate. Repet: au fost doua procese. In procesul intentat de d-l Cristoiu, dansul a sustinut acelasi lucru ca si d-na Adamesteanu, si anume ca i-au fost prejudiciate grav demnitatea, onoarea si reputatia si a cerut daune morale tot de 500 milioane de lei.

Campania de presa declansata de d-l Cristoiu impotriva punerii in executare a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile - un precedent periculos

A cerut o suma la fel de mare ca cea pe care acum se plange ca nu o poate achita.
Exact. Amandoi au avut aceleasi pretentii si au invocat aceleasi motive in Justitie: ca celalalt i-a incalcat drepturile si interesele legitime prin ceea ce a publicat. Numai ca unul a castigat si celalalt a pierdut. Cel care a pierdut spune acum: "Hotarirea Curtii Supreme este un precedent periculos! Este o ingerinta a justitiei in libertatea presei, este o amenintare la libertatea presei". Ma intreb: daca d-l Cristoiu ar fi castigat, mai punea problema in aceiasi termeni? Sigur ca n-o mai punea in aceiasi termeni. Din punctul meu de vedere, "precedentul periculos" in aceasta poveste este campania de presa declansata de d-l Cristoiu impotriva punerii in executare a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Si nu este vorba de o hotarare judecatoreasca oarecare, ci de una pronuntata de cea mai inalta Curte de Justitie din Romania.
Asadar, daca esti in posesia unei hotariri definitive pronuntate de Curtea Suprema de Justitie o pui sau nu in executare?
As raspunde simplu: o hotarare judecatoreasca ce nu e pusa in aplicare nu valoreaza mai mult decat un petec de hartie igienica. Daca nu o pui in executare, atunci de ce ai mai consumat timpul justitiei, al avocatilor si al celorlalti participanti la actul de justitie? In opinia mea, nepunerea in executare a unei asemenea hotariri reprezinta un gest de dispret la adresa actului de justitie.

Confuzia intre civil si penal; D-l Cristoiu a fost sanctionat civil, nu penal

Unii dintre aparatorii d-lui Ion Cristoiu au spus ca legea dupa care s-a judecat acest proces este nedreapta.
Am citit si eu opiniile unor politicieni pe marginea acestui caz care contin astfel de aprecieri. Aici se face confuzie. Au fost doua procese civile, nu penale. Gresesc cei care spun ca in articolul d-lui Ion Cristoiu, frazele respective pot fi considerate cel mult insulta, si nu calomnie. Ca si cand d-l Cristoiu ar fi fost condamnat pentru calomnie. Ei bine, nu. D-l Cristoiu a fost sanctionat civil, si nu penal. Am mai auzit ca d-lui Cristoiu putea sa i se dea o amenda penala de cateva milioane, dar nu de 400 de milioane. Dar amenda penala se poate da numai intr-un caz penal. Se pierde din vedere ca procesul dintre Gabriela Adamesteanu si Ion Cristoiu a fost, repet, un proces civil, si nu unul penal. Cei care calomniaza sunt judecati nu doar dupa norme penale, ci si dupa norme ale dreptului civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala (articolele 998 si 999 din Codul civil). Bunaoara, daca spun despre cineva ca este borfas, hot sau corupt aceste afirmatii, desi calomnioase in sine, nu pot fi asimilate calomniei ca fapta penala, deoarece nu se invoca un fapt determinat, nu se arata in ce ar consta hotia sau coruptia. Astfel de afirmatii pot fi considerate, insa, ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii si sanctionate dupa normele dreptului civil. Am auzit si eu spunandu-se uneori ca aceste norme ale dreptului civil ar fi desuete sau contrare regulilor pe care tarile democratice le practica astazi, atunci cand e vorba de libertatea de exprimare. Este fals. Reglementarile din dreptul civil romanesc se regasesc si in dreptul civil francez, italian, spaniol etc. Institutia raspunderii civile delictuale exista in toate sistemele de drept din Europa, iar in astfel de cazuri este utilizata tocmai ca o garantie ca dreptul la libera opinie si exprimare este exercitat in limitele sale firesti, fara a prejudicia drepturile si interesele legitime ale celorlalte persoane. A invoca dreptul la opinie pentru a-i denigra pe altii este absurd. Legea dupa care s-a judecat acest proces nu este nedreapta, si chiar daca procesul s-ar fi judecat in Franta, solutia ar fi fost aceeasi. Probabil ca daunele morale s-ar fi ridicat la o valoare mult mai mare.
D-l Cristoiu a sustinut permanent ca articolul sau la adresa Gabrielei Adamesteanu este un pamflet.
Afirmatia ca acel text ar fi un pamflet este ridicola, iar justitia, incepand cu prima instanta si pana la Curtea Suprema, nici nu a luat in considerare aceasta aparare. Cum nu poate fi acceptata nici sustinerea ca prin acel text d-l Cristoiu nu a facut altceva decat sa-si exercite dreptul la opinie. Ar insemna sa punem semnul echivalentei intre libertatea de exprimare sau dreptul la opinie si "libertatea" de a jigni, de a ofensa, de a balacari, deci de a atenta la onoarea, la reputatia celuilalt. Onoare, reputatie, viata privata, dreptul la proprie imagine nu sunt cuvinte goale. Am remarcat si eu in presa opiniile unor politicieni care considera ca articolul lui Ion Cristoiu nu ar fi fost altceva decat un exercitiu al libertatii de expresie, iar d-l Cristoiu a fost sanctionat pentru ca nu este "inrolat" politic. Nu pot fi de acord cu aceste opinii. Dreptul la libera exprimare este un drept garantat tuturor, un drept fundamental, poate cel mai important castigat dupa revolutie, dar, cu riscul de a ma repeta, trebuie sa spun ca nu putem confunda acest drept cu "dreptul" de a jigni, de a ofensa sau calomnia pe ceilalti. Celor care gandesc altfel le-as reaminti textul articolului 30 (6) din Constitutia Romaniei unde se arata ca "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine", precum si prevederile art. 54 potrivit caruia toti cetatenii "trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti".
De ce credeti ca d-l Ion Cristoiu si sustinatorii sai s-au plans de aceasta sentinta ca de un precedent periculos, in opinia lor?
Mi se pare ca aici exista o mica perfidie. Cine a atentat la libertatea presei? Justitia, se spune, si anume Curtea Suprema, care si-a permis in patru randuri sa nu-i dea dreptate d-lui Cristoiu! Sa ne lamurim: respectam hotararile justitiei sau nu? Chiar si atunci cand noua ni se pare nedreapta, o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila se prezuma in mod absolut ca exprima adevarul. Asta nu inseamna ca astfel sunt toate hotararile pe care le da justitia romana, mai ales cand acestea sunt pronuntate de instantele inferioare, dar cand Curtea Suprema s-a pronuntat asupra acestui litigiu in doua randuri, in complet de 9 judecatori, dati-mi voie sa sustin ca nu mai poate fi vorba de eroare. Si mai spun ca pericolul pentru presa nu vine din partea justitiei. Nu justitia ameninta libertatea presei. Sunt de acord ca exista amenintari la adresa libertatii de exprimare, dar acestea nu vin din zona justitiei, tentativele de limitare a libertatii presei vin din zona politicului si economicului. Cred ca aceasta maniera de a promova o astfel de campanie de presa impotriva punerii in executare a unei hotarari judecatoresti este o amenintare la adresa justitiei. Desigur, libertatea presei este un lucru foarte important. Dar si autoritatea justitiei este la fel de importanta. Discutam despre statul de drept. Libertatea presei e sfanta, dar dati-mi voie sa spun ca independenta si autoritatea justitiei trebuie sa fie la fel de sfinte. Fara o presa libera si o justitie independenta nu cred ca putem spera la o democratie autentica in Romania.

Libertatea de exprimare presupune responsabilitate

Totusi, cat de sfanta e libertatea presei intr-un stat de drept?
Ca opinie personala, cred ca libertatea presei trebuie sa fie, daca imi acceptati termenul, nemarginita. Mai mult, limitarea libertatii presei este un lucru extrem de periculos, mai ales in Romania. Dar libertatea presei nu trebuie sa treaca de punctul in care intra in conflict cu libertatile si cu drepturile celorlalti. Desfid orice incercare de a sustine ca libertatea presei trebuie sa treaca dincolo de acest punct. Asta nu se poate. Daca e vorba ca libertatea presei trece dincolo si intra in conflict cu dreptul celuilalt, atunci libertatea presei se transforma in contrariul ei. Libertatea presupune si responsabilitati. Iar acesta este marele castig al modernitatii. Ce s-ar intampla daca toti ceilalti - pentru ca vorbim despre libertatea presei, despre libertatea de exprimare - si-ar exercita drepturile si libertatile in mod absolut sau fara nici o responsabilitate, fara nici o "constrangere"? Ar fi o societate haotica. Vrem - nu vrem, trebuie sa privim lucrurile din perspectiva societatilor cu traditii democratice, unde se considera ca libertatea de exprimare presupune responsabilitate, printre alte limite avand-o si pe aceea de a nu afecta demnitatea, onoarea, reputatia, drepturile si libertatile celorlalti.
In cazul unui om politic exista totusi niste derogari.
Nu as spune derogari. Exista o practica europeana in aceasta materie, care spune ca, atunci cand dreptul la opinie si la libera exprimare se exercita cu referire la persoanele publice, atunci lucrurile trebuie analizate nuantat, pornind de la ideea ca cel care isi asuma o responsabilitate publica trebuie sa-si asume si riscul dezvaluirii unor fapte incompatibile cu functia lui. Asta nu inseamna ca sunt derogari. Legat de aceasta problema, m-as intoarce din nou la presa si la rolul ei. Vorbeam de acea limita, care mi se pare o limita fireasca. In ceea ce priveste presa si tinand cont de conditiile Romaniei, eu, personal, prefer o presa excesiva unei prese prudente. De ce spun asta? Pentru ca in Romania, intr-o perioada de tranzitie, si in general in tarile foste comuniste care se confrunta masiv cu coruptie, criminalitate s.a.m.d., nu poti pune presa la index pe motiv ca, dezvaluind astfel de fapte, isi exercita discretionar libertatea de exprimare. In tarile foste comuniste si in particular in Romania sunt adeptul unei libertati in exces a presei. Nu vreau sa laud acum presa, dar jurnalistii sunt cei care au dezvaluit mai multe fapte de coruptie si incalcari ale legii decat toate institutiile statului la un loc. Cred ca, daca ar fi sa studiem arhiva presei din ultimii 10 ani (aici sunt impotriva celor care afirma ca presa nu a avut un rol de seama), am constata ca ziarele au semnalat in permanenta abuzuri si ilegalitati comise preponderent de persoane publice. Se poate spune ca un ziar sau altul este, din punct de vedere politic, de o parte sau de alta. Lucrurile acestea se intampla si in strainatate si majoritatea institutiilor de presa isi declara deschis orientarea. La noi insa, chiar si presa care a fost uneori catalogata ca ar fi de stanga sau de dreapta, de partea unui partid sau a altuia, chiar si aceasta presa, cand a fost vorba de coruptie sau de devalizarea proprietatii publice, spre exemplu, a fost in permanenta prezenta. Ca sa revin, prefer o astfel de presa, chiar excesiva, uneia obediente, care sa cedeze ingerintelor si presiunilor din afara, fie ele politice sau economice.
In scandalul Armagedon, autoritatile si nu in ultimul rand Parchetul au avut o reactie discutabila.
Afacerea Armagedon este un exemplu extrem de elocvent privind promptitudinea presei. Personal am avut un sentiment foarte reconfortant cind am vazut reactia extrem de prompta a presei. Si nu numai viteza de reactie a fost imbucuratoare, dar jurnalistii au sesizat corect si unde e neregula, ilegalitatea, au sesizat imediat abuzul si l-au sanctionat prompt.
De ce credeti ca procesul pierdut de d-l Cristoiu a devenit scandal de presa?
Fata de calitatile presei noastre de azi, e cumva surprinzator ca apare o campanie care clameaza: "Uitati ce pericol este pentru presa hotararea judecatoreasca pronuntata de Curtea Suprema de Justitie prin care Gabrielei Adamesteanu i s-au acordat 400 de milioane! Va dati seama ce precedent periculos? Presa e in pericol de a fi desfiintata etc.". Nu, sa fim seriosi, presa a trecut prin perioade mai grele, presiuni politice, presiuni economice si uite ca face fata. Campania de "aparare" a d-lui Cristoiu e o furtuna intr-un pahar cu apa, un demers care a cazut in ridicol. Problema care ramane este: ce facem, infasuram o hotarare judecatoreasca pe sulul de hartie igienica?

Justitia ramane inca ruda saraca

Aparati mai devreme justitia. Oamenii obisnuiti nu sunt multumiti de justitie. In afara de hatisul birocratic, exista suspiciunea ca exista ingerinte ale politicului in actul de justitie. Este independenta justitia?
Imi este greu, ca avocat, sa spun ca justitia nu este independenta. Ce pot sa va spun este ca justitia a comis si comite in continuare erori, greseli. Nu degeaba sondajele, pe care nu le putem ignora, plaseaza justitia pe unul dintre ultimele locuri in topul increderii populatiei. Daca ne intoarcem la presa, iarasi, nu putem sa nu credem in aceleasi sondaje, care plaseaza presa cu mult deasupra justitiei. Nu ne putem ascunde dupa deget si sa nu observam cu totii acest lucru: justitia greseste, si greseste adeseori. Motivele sunt variate. Probabil si astfel de influente de care vorbiti, dar in mod sigur si factorul economic. Justitia - spunem noi - este o putere in stat, dar atunci cand un director de regie autonoma are un salariu de 10 ori mai mare decat un judecator la Tribunalul Bucuresti, dati-mi voie sa spun ca lucrurile nu sunt in regula deloc. Sigur ca nu numai acesta e motivul, desigur ca sunt si presiunile din exterior, sunt si conditiile mizere din tribunale, este si coruptia din societatea romaneasca. Nu putem cere justitiei sa fie altfel decat este societatea, la urma urmelor este si ea oglinda societatii. Mai mult decat ingerintele politicului, ingrijoratoare este coruptia in justitie, faptul ca de multe ori, in acelasi caz, se dau hotarari contradictorii la aceeasi instanta, se dau sentinte care nu-si gasesc justificarea nici in fapt, nici in drept si care distorsioneaza evident realitatea din dosar.
De ce in Romania nu vedem un judecator ca in Italia, care sa mearga pana in panzele albe?
Nu cereti justitiei romane sa aiba performantele justitiei italiene. Justitia face si ea parte dintr-un mecanism. Daca va referiti la victoriile justitiei italiene in lupta impotriva coruptiei, ei bine, acolo exista un mecanism de lupta impotriva coruptiei care a avut succes - si Italia poate fi data ca exemplu de lupta impotriva coruptiei - dar e un mecanism complex in care sunt implicate organele de politie, ale Parchetului, alte organe si institutii ale statului abilitate in lupta impotriva coruptiei si, desigur, justitia. Nu poti cere justitiei sa sanctioneze faptele de coruptie, cata vreme faptele de coruptie nu sunt instrumentate si documentate temeinic de catre organele de ancheta. Dar, mai ales, cata vreme mecanismul nu functioneaza si nu sunt create acele parghii pentru a lupta cu coruptia, pentru a face ca un post guvernamental sau o functie publica sa nu fie folosite pentru afaceri private. E preocupant fenomenul coruptiei, nu discutam de persoane in sine, ci ca fenomen, este extrem de ingrijorator si ne framanta pe toti, dar eu as spune ca mai periculos este faptul ca nu avem create mecanismele si parghiile necesare pentru combaterea coruptiei, iar cele care functioneaza sunt ineficiente. Cu alte cuvinte, nu nivelul coruptiei din clipa de fata este ingrijorator, ci faptul ca nu exista parghii si mecanisme care sa ne dea speranta ca aceasta coruptie va fi eradicata si ca nu va lua o mai mare amploare in viitor. Coruptia n-a disparut din Italia, dar acolo oamenii au siguranta ca mai devreme sau mai tarziu cei corupti vor fi adusi in fata justitiei. Din pacate, nu putem avea aceasta siguranta in Romania.
Persoanele care lucreaza in justitie sunt ele suficient de pregatite sa faca fata situatiilor privind ingineriile financiare, fraude bancare etc.?
Justitia duce si ea lipsa de oameni calificati, experimentati. Dar asta e o problema nu numai a justitiei, e o problema si la nivel guvernamental, la nivelul altor institutii de stat. Sunt totusi increzator. In justitie au intrat foarte multi tineri, insa cei care lucreaza pe taramul justitiei trebuie sa aiba multi ani de practica pentru a dobandi acele cunostinte si experienta care sa-i ajute sa faca fata unor cazuri complexe precum cele despre care discutati dvs. In momentul de fata, este o realitate ca sunt multi judecatori tineri care sunt depasiti de complexitatea unor cauze. Apoi, in conditiile in care ai pe lista o suta de dosare de judecat pe sedinta, nu vei avea, obiectiv vorbind, timpul necesar sa te poti pregati si documenta asupra tuturor cazurilor pe care le ai de rezolvat. Neajunsurile in justitie vin si de aici. Daca vom ajunge ca in strainatate, unde un judecator are pe rol doar cateva dosare, va fi cu totul altceva.
Remarcati o reala vointa politica de a face o justitie independenta?
Justitia poate fi aservita si prin salariile de mizerie, si prin conditiile materiale precare in care functioneaza. As spune ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult din acest punct de vedere fata de situatia de dinainte de 'a89. In orice caz, justitia nu este la inaltimea rangului ei de putere in stat si nu sunt semne ca exista vointa politica pentru a acorda justitiei statutul pe care il merita. In ultimii doisprezece ani s-a facut foarte putin, invocandu-se mereu constrangerile bugetare. Dar nu ne putem permite sa amanam la infinit reforma in justitie, aceasta e o institutie prea importanta pentru noi toti. Este foarte adevarat ca n-avem bani nici pentru armata, invatamant, sanatate, pentru copiii cu handicap etc., dar nu poti pune justitia la un loc cu toate acestea. In timp ce pentru parlamentarii nostri (puterea legislativa, nu?) se gasesc mereu resurse bugetare, justitia ramane inca ruda saraca. Pentru ca trebuie sa spun ca in justitie exista multa mizerie. Nici macar localuri corespunzatoare pentru administrarea actului de justitie nu sunt. Apoi, nu poti combate coruptia in conditiile in care cei chemati sa infaptuiasca dreptatea, sa aplice legea sunt ei insisi coruptibili. Daca nu avem o presa libera si independenta, daca nu avem o justitie independenta, o opozitie parlamentara eficienta, tot esafodajul societatii noastre devine discutabil. Imi pun si eu frecvent intrebarea: se doreste intr-adevar ca justitia sa fie independenta? Pentru ca, daca acesta este un deziderat autentic, sigur se pot gasi si mijloace pentru a asigura justitiei independenta de care vorbeam, o salarizare corespunzatoare, o dotare materiala corespunzatoare.

Interviu realizat de Rodica Palade

* Avocat coordonator al societatii de avocati Musat&Asociatii

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22