Horatius Dumbrava: Principala problemă a CSM: integritatea

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 25.01.2011

Pe aceeași temă

CSM figurează în toate rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene, fiind criticat pentru lipsa de reformă, pentru modul cum a gestionat justiţia. Sunt îndreptăţite aceste critici?
Sunt şi critici îndreptăţite, dar sunt şi unele ce ţin mai degrabă de o lipsă de comunicare eficientă cu delegaţia tehnică a Comisiei Europene din partea fostului CSM. Acum noi suntem la o evaluare a ceea ce se întâmplă la CSM. Din păcate, nu am avut o tranziţie cum ar fi trebuit, adică cu o „predare“ a tuturor programelor la care a lucrat vechiul CSM, precum şi a activităţilor aflate în derulare. Trebuie să o luăm cumva de la zero, să descoperim care sunt priorităţile de acţiune. Deficitară mi s-a părut mie, în primul rând, comunicarea cu ceilalţi factori decizionali pe sectorul justiţie, în special cu Ministerul Justiţiei. O altă deficienţă este cea a reechilibrării resurselor umane din sistem: nu s-a reuşit gândirea unei recalibrări a schemelor de personal în funcţie de necesităţile instanţelor. Sunt instanţe mai încărcate sau foarte încărcate şi cu scheme de personal insuficiente, dar şi instanţe mai puţin încărcate.

Problema de fond este lipsa de reformă a CSM, neîndeplinirea misiunii, în ultimă instanţă. Ce aveţi de gând să faceţi pentru reformarea CSM?
În primul rând, aici au fost ridicate probleme în sectorul integrităţii, de aici lipsa de încredere în ce priveşte reforma, atât cât revine în sarcina CSM. Pentru că degeaba vrei să faci reformă dacă se pun probleme de integritate a unor membri ai CSM. De aici cred că trebuie pornit şi poate construit pe o integritate asumată. Parte dintre membrii noi au adoptat o declaraţie de integritate constând în câteva obligaţii autoasumate. Iată că, nu mai departe de această săptămână, am hotărât, chiar în unanimitate, adoptarea pentru membrii CSM a unui cod etic în cel mai scurt timp.

Da, dar numai parte, cum aţi spus, pentru că membrii vechi ai CSM nu şi-au asumat această declaraţie de integritate.
Eu nu doresc să comentez, pentru că s-a discutat pe adoptarea unui cod etic. Ce pot să spun este că, într-adevăr, avem de-a face cu o lipsă de credibilitate a CSM, care va fi greu de gestionat. Recâştigarea sau câştigarea credibilităţii CSM nu se poate face decât prin decizii esenţiale acolo unde au fost probleme. Chiar şi în mecanismul de cooperare şi verificare trebuie să lucrăm efectiv, nu să arătăm că lucrăm. Ce vreau să spun este că membrii CSM trebuie să devină mai responsabili, iar activitatea lor şi a instituţiei mai bine cunoscută atât de către magistraţi, cât şi de publicul larg.

Voci din spaţiul public, mă refer la Monica Macovei, de exemplu, spun că ar trebui să se renunţe chiar la această instituţie a CSM, din motivele discutate mai devreme.
Mi se pare o opinie radicală. Suntem, iată, la un nou început, cred că am dovedit deja că avem determinarea de a merge pe o cale bună, spun eu, şi cred că mai trebuie să reflectăm atunci când spunem în spaţiul public că o autoritate sau alta ar trebui desfiinţată, mai ales atunci când acestea sunt menite a apăra şi păstra democraţia. Oricum, să ştiţi că ar fi şi periculos să politizăm o instituţie sau să aruncăm în mâna politicului decizii de carieră, decizii de disciplină. Pe de altă parte, noi trebuie să fim conştienţi, sistemul vreau să spun, profesia noastră, că trebuie să avem mecanisme clare, eficiente şi rapide atât în domeniul disciplinar, dar şi în domeniul transparenţei şi în toate celelalte domenii în raport cu care opinia publică are aşteptări legitime.

Vorbiţi de un nou început, care stă însă sub mari semne de întrebare. Mă refer la legalitatea componenţei CSM. Sunt contestate persoane aflate la al doilea mandat, altele care au fost declarate că se află în incompatibilitate. Cum ar putea fi ele rezolvate, dacă pot fi rezolvate?
Noi aşteptăm decizia Curţii Constituţionale, oricum ar fi ea, pentru că ea poate fi în trei feluri: fie anulează în totalitate hotărârea Senatului, fie parţial, fie respinge sesizarea. Oricum ar fi, noi o vom respecta, fără doar şi poate.

Aveţi de gând să reformaţi partea de inspecţie şi partea de disciplină, care intră în atribuţiile CSM?
Eu sunt pentru independenţa funcţională a inspecţiei judiciare. Se pot crea mecanisme clare, prin regulament sau chiar prin lege, de acordare a independenţei funcţionale acestei structuri. Mai ales că e şi o chestiune de logică juridică: dacă inspecţia face o cercetare şi pune în mişcare o acţiune disciplinară, este normal ca secţia care judecă, ce este o instanţă de judecată potrivit Constituţiei, să fie „ruptă“, în sensul bun al cuvântului, de inspecţia judiciară, care este un organ de „urmărire“ disciplinară şi, aceasta din urmă, să nu mai fie în coordonarea şi controlul CSM, cum spun reglementările de astăzi. Deci eu sunt pentru independenţa atât a inspecţiei judiciare ca structură, cât şi a inspectorilor ca atare. Să ştiţi că sunt elemente în raport cu care putem spune că această independenţă funcţionează. Iată, spre exemplu, că inspecţia judiciară face recursuri împotriva hotărârilor secţiilor CSM, fiind înregistrat al şaptelea recurs, după cum m-am uitat în statistici.

* * *

Probleme inedite

Ar fi fost util dacă în Legea micii reforme ar fi fost cuprins şi recursul prejudicial, adică posibilitatea instanţelor ca în probleme de drept inedite şi dificile să suspende judecarea cauzei şi să sesizeze complete speciale ale ÎCCJ. Acestea fiind astfel învestite să se pronunţe asupra chestiunilor de drept, iar hotărârea pronunţată să fie obligatorie pentru toate completele de judecată sesizate cu cauze asemănătoare.

Mica reformă

Nu mi-aş dori să critic Legea micii reforme, dar trebuie să spun că această lege nu a ţinut cont pe deplin de realităţile sistemului. Legea cuprinde norme de celeritate în soluţionarea cauzelor, însă ea este greu de implementat la o instanţă cum este, spre exemplu, Tribunalul Prahova, unde, dintr-o schemă de 41 de judecători, funcţionează cu 21 de judecători şi au 1.840 de cauze ca încărcătură pe judecător pe anul 2010.

* * *

Ce ar cuprinde codul de etică despre care vorbeaţi?
Ar cuprinde obligaţii pentru membrii CSM de a-şi păstra integritatea, în esenţă, reguli clare de conduită în ipostaze în care ar putea fi puşi membrii CSM – spre exemplu, cum ar trebui să procedeze când li se supune votului o chestiune ce priveşte instanţa de la care provin sau dacă e adecvat să promoveze în funcţii superioare pe parcursul mandatului ori dacă este permis să părăsească sala de şedinţă a plenului sau secţiei în timpul şedinţei sau dacă pot da un vot nul pe chestiunile supuse dezbaterii ş.a.m.d. Va urma ca, într-o lună sau două, să-l finalizăm şi să-l supunem dezbaterii colegilor din teritoriu şi opiniei publice, să vedem feed-back-urile şi din exteriorul CSM şi, în funcţie de aceste consultări, să adoptăm acest cod etic.

Doriţi, înţeleg, modificarea procedurii de avansare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ce sens?
Aceste modificări au fost solicitate de mult timp de marea majoritate a magistraţilor, datorită unor nemulţumiri şi frustrări acumulate în interiorul sistemului. Au fost semne de întrebare ridicate public de colegii mei şi de mine asupra tipului de promovare, pentru că este inadmisibil să o faci printr-un interviu în care uneori se pun întrebări à la Caragiale, întrebări de genul: aşa-i că Pământul e rotund şi Soarele e sus pe cer? Este inadmisibilă o astfel de procedură şi în aceste condiţii se impune modificarea. Cum va fi, în ce va consta modificarea? Am declanşat deja consultarea colegilor, inclusiv a Înaltei Curţi, dar şi a ONG-urilor specializate pe justiţie şi sper ca în cel mai scurt timp să găsim o posibilitate adecvată ca cei mai buni profesionişti, aici înţelegând competenţă şi integritate, să poată fi promovaţi la Înalta Curte.

Dvs., personal, la ce procedură vă gândiţi?
Eu aş fi văzut o comisie mixtă, alcătuită, în primul rând, din judecători de la Înalta Curte, profesori de drept de la cele mai importante facultăţi de drept din ţară, judecători de la Curtea de Apel, dar toţi aceştia să fie oameni care nu au nici o pată pe integritate, dar şi buni profesionişti, care să purceadă la o evaluare profesională, dar şi a integrităţii. Şi atunci, în mod sigur, lucrurile vor arăta altfel. Sunt convins că şi colegii din teritoriu, care, în ultimul timp, au refuzat să se mai prezinte la o procedură faţă de care ei au spus că se simt umiliţi, vor începe să participle la sesiunile de promovare pentru ÎCCJ.

Cu toate acestea, vă întreb de ce aţi blocat concursul recent? Am văzut luări de poziţii în care se susţinea că oamenii au fost pur şi simplu batjocoriţi şi că mai bine s-ar fi anulat concursul sau s-ar fi amânat sau s-ar fi găsit o altă formulă, pentru că nu e în regulă şi nici democratic să se ia înainte o decizie.
Lucrurile stau oarecum altfel. Era o procedură în curs, declanşată la finalul lui noiembrie, şi a venit rolul noului CSM de a definitiva această procedură. Odată o procedură pornită, ea nu mai poate fi oprită, acest lucru e foarte clar. Pe de altă parte, am spus public, de fiecare dată, că o astfel de modalitate de promovare nu este corectă, nu este una în măsură să dea seamă de adevăraţii profesionişti. La urma urmei, a fost un vot asumat de fiecare membru CSM pe nişte criterii de evaluare, ele însele puse sub semnul întrebării de marea majoritate a magistraţilor. În măsura în care nu există o evaluare profesională adecvată făcută chiar de Înalta Curte, iar avizele favorabile date de Înalta Curte nu explică de ce optează pentru un candidat şi de ce nu optează pentru un alt candidat, mie mi-e foarte greu să fac o evaluare a profesionalismului colegilor ce se prezintă la promovare. De aceea, eu personal, şi am spus public lucrul ăsta, am votat negativ, ca membru CSM. Probabil, ceilalţi colegi au făcut la fel. Sincer regret că au fost colegi nevoiţi să se prezinte la acest interviu, dar, pe de altă parte, alte sute de colegi aşteptau altceva, aşteptau o evaluare corectă, o schimbare.

Recent, preşedintele Băsescu a cerut, pe un ton destul de imperativ, CSM să facă Legea responsabilităţii magistraţilor, tocmai ca să nu mai apară în raportul de monitorizare o critică şi pe această chestiune. Are de gând CSM să o facă? Ce ar trebui să prevadă ea şi în ce termen poate ieşi această lege?
Este aceeaşi problemă a lipsei de tranziţie de la vechiul la noul CSM. Efectiv, nu ştim ce s-a lucrat. După câte înţeleg, această procedură de lucru, la nivelul CSM, a fost înaintată Ministerului Justiţiei. Acum, există acuze reciproce atât din partea Ministerului Justiţiei, cât şi din partea vechiului CSM că s-au blocat unii pe alţii. Nu ştiu exact care e realitatea, dar în mod cert în imediata perioadă ne vom apleca asupra acestei chestiuni.

Cum vedeţi reaşezarea oamenilor în sistem? Vă întreb acest lucru pentru că noile coduri de procedură spun că se schimbă destul de mult competenţele instanţelor şi pentru că mereu auzim plângeri despre insuficienţa oamenilor, deşi cifrele arată că de fapt intrările şi ieşirile din magistratură sunt aproximativ egale.
În primul rând, este necesară o evaluare privind încărcătura de cauze pe judecător şi pe instanţă. Acesta e primul pas şi nu cred că este greu, pentru că datele statistice le avem. În ce priveşte intrarea în vigoare a noilor coduri, Ministerul Justiţiei lucrează acum pe iniţiativa legislativă privind implementarea lor şi, în funcţie de ce evaluări fac ei, probabil, se va pune problema redistribuirii de posturi pe nivel ierarhic, deci de la tribunale probabil vor merge posturi la curţi sau invers, de la curţi la tribunale. În orice caz, va trebui gândit, aplicat pe realităţile de sistem şi în acord cu noile dispoziţii procedurale ce vor intra în vigoare, dar în acelaşi timp într-un interval destul de scurt, pentru că există un orizont de aşteptare foarte mare, mai ales de la acele instanţe încărcate, unde, vă spun sincer, judecătorii lucrează nopţile, sâmbetele, duminicile, sacrificându-şi viaţa personală, or, aşa ceva este anormal.

* * *

Schimbare

Aceste modificări au fost solicitate de mult timp de marea majoritate a magistraţilor, din cauza unor nemulţumiri şi frustrări acumulate în interiorul sistemului. Este inadmisibil să faci promovarea la Înalta Curte printr-un interviu în care uneori se pun întrebări à la Caragiale, de genul: aşa-i că Pământul e rotund şi Soarele e sus pe cer? Este inadmisibilă o astfel de procedură şi în aceste condiţii se impune modificarea.

Provocare ÎCCJ

O comisie mixtă alcătuită în primul rând din judecători de la Înalta Curte, profesori de drept de la cele mai importante facultăţi de drept din ţară, judecători de la Curtea de Apel. Toţi aceştia să fie oameni care nu au nici o pată pe integritate, dar şi buni profesionişti, care să purceadă la o evaluare profesională, dar şi a integrităţii candidaţilor la ÎCCJ. Şi atunci, în mod sigur, lucrurile vor arăta altfel.

* * *

Tocmai de aceea vă întreb, normele privind volumul optim de încărcare a unui judecător duc la termene lungi, în timp ce mica reformă în justiţie cere celeritate, termene scurte. Cum se pot armoniza aceste două lucruri, care se bat cap în cap acum?
Nu mi-aş dori să critic Legea micii reforme, dar nu pot să nu spun că această lege nu a ţinut cont pe deplin de realităţile sistemului. Este adevărat că această lege cuprinde norme de celeritate în soluţionarea cauzelor, însă este greu de implementat o asemenea lege la o instanţă cum este, spre exemplu, Tribunalul Prahova, unde, dintr-o schemă de 41 de judecători, funcţionează cu 21 de judecători - cum să aplice colegii noştri de la această instanţă Legea micii reforme de la o zi la alta, când au jumătate din schema de personal ocupată? Au 1.840 de cauze ca încărcătură pe judecător pe anul 2010. Tribunalul Prahova, de exemplu, şi ca el multe altele, nu are săli de judecată. Dacă judeci de la o zi la alta e posibil să te suprapui cu un alt coleg. Sunt chestiuni pragmatice. Aş vrea să mă înţelegeţi, nu mă plâng, noi ca sistem încercăm să nu ne plângem, ci să găsim soluţii pentru a debloca situaţia. În primul rând să umplem schemele de personal la acele tribunale şi judecătorii foarte încărcate, să vedem unde e necesară o suplimentare de schemă, în condiţiile în care la alte instanţe nu se lucrează la fel de mult ca încărcătură şi, dacă este nevoie, vom solicita puterii executive şi o suplimentare de schemă de personal. Este clar şi o problemă de organizare. Totuşi, acele scheme de personal de care vorbim acum au fost gândite prin 1993 şi revizuite insuficient prin 2003, când a intrat acea penibilă modificare a Codului de Procedură Civilă.

Una dintre problemele care frământă opinia publică, îi frământă şi pe comisarii europeni, este cea a marilor dosare de corupţie, care zac cu anii prin instanţe. Cum pot fi determinaţi, pentru că aici nu mai este vorba de aglomerarea instanţelor, judecătorii să judece şi să nu mai accepte sau chiar susţină tergiversarea dosarelor de mare corupţie?
Eu spun că s-a făcut un pas înainte, tocmai prin modificarea legislativă care nu mai permite suspendarea proceselor pe perioada contestaţiilor la Curtea Constituţională. Şi, după semnalele pe care le am din ţară, se pare că în foarte multe dosare s-a procedat în sfârşit la audieri, deci se administrează probe. S-ar putea să vedem un lucru bun peste vreo cinci-şase luni, pentru că totuşi sunt dosare cu un probatoriu extrem de complex.

Se pune, în ultima perioadă, tot mai des chestiunea separării puterilor în stat. Mă refer la deciziile instanţelor care contravin unor legi declarate constituţionale de CCR, deciziile de salarizare, pensii etc. Nu constituie acestea ingerinţe în Executiv şi Legislativ?
E dificil de răspuns acum, când discuţiile sunt inflamate de o presiune economică şi socială enormă, presiune cu care se confruntă de altfel şi magistraţii, parte şi ei a întregului social. Dacă, însă, reuşim să ne desprindem de patimile momentului, inerente unor dificultăţi majore pentru toţi românii, există opinia deja conturată a specialiştilor în Drepturile Fundamentale ale
Omului ca, atunci când este în discuţie o posibilă atingere a acestor drepturi, atunci instanţele ordinare pot face aplicare directă a convenţiilor şi tratatelor în materia Drepturilor Fundamentale ale Omului, ca şi a jurisprudenţei instanţelor internaţionale, create în baza acestor tratate şi convenţii – mai mult, chiar Constituţia noastră spune la art. 20 că instanţele sunt obligate să facă această aplicare. Acum, procesele la care faceţi referire sunt pe rolul instanţelor, aşa încât aş evita să mă pronunţ în vreun fel sau altul, dar totuşi ţin să semnalez aceste chestiuni de principiu ce oarecum au fost tranşate de specialişti.
Pe de altă parte, cred că ar fi fost util dacă în Legea micii reforme ar fi fost cuprins şi recursul prejudicial, adică posibilitatea instanţelor ca în probleme de drept inedite şi dificile să suspende judecarea cauzei şi să sesizeze complete speciale ale ÎCCJ, acestea din urmă învestite fiind astfel să se pronunţe asupra chestiunilor de drept şi, în acest fel, hotărârea pronunţată asupra recursului prejudicial să fie obligatorie pentru toate completele de judecată sesizate cu cauze asemănătoare.

Cum vedeţi rezolvarea conflictului legat de recalcularea pensiilor militare? ÎCCJ a dat o decizie prin care suspendă procedura şi o extinde asupra tuturor pensiilor militare, dar guvernul spune că nu o aplică.
În contextul celor învederate la întrebarea anterioară, tot ce pot spune este faptul că o hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă, trebuie respectată. Acum, sunt în spaţiul public mai multe interpretări legate de conţinutul hotărârii judecătoreşti în cauză. Ca reprezentant al CSM, însă, semnalez că nu este în sarcina CSM de a interpreta într-un fel sau altul reglementările în domeniu sau de a interpreta hotărârea judecătorească în cauză. Aşa încât evit, acum, să mă pronunţ asupra acestei chestiuni, cu atât mai mult cu cât sunt doar interpretări în spaţiul public cum ar trebui să se procedeze.

Veţi risca să intraţi în conflict cu colegii din CSM dacă se vor opune unor idei reformiste?
Nu sunt de felul meu o fire conflictuală, dar îmi apăr cu pasiune crezurile. Ideile în care cred şi pe care le doresc a fi puse în aplicare sunt în sprijinul unei justiţii în slujba cetăţeanului, sunt convins de asta, dar şi pentru prezervarea independenţei justiţiei. Sper să nu intru în conflict cu colegii, pentru că sunt convins că şi ei cred în aceleaşi idei – dacă sunt divergenţe în ce priveşte punerea în aplicare, sper să le putem depăşi şi să ajungem la un punct de vedere comun, altă şansă nu avem.

Ce politician vă place cel mai mult? Care vă displace?
Ca să vă spun sincer, am în minte profilul unor politicieni de talia lui Konrad Adenauer sau Willy Brandt. Politicieni înzestraţi cu forţă, cu responsabilitate şi cu viziune pe termen lung, capabili să reconstruiască din temelii o naţiune, să-i dea acesteia un orizont de certitudine şi de speranţă. Vă las pe dumneavoastră să alegeţi politicienii români care se potrivesc acestui tip de profil – şi eu caut febril alături de dvs. În schimb, mă abţin să mă pronunţ cu privire la cealaltă parte a întrebării.

Care este reperul dvs. în materie de jurisprudenţă?
Nu am doar un singur reper. De fapt, am multe repere şi, chiar dacă nu vă vine să credeţi, ei sunt colegi de-ai mei, unii dintre ei colegi la ÎCCJ – oameni dedicaţi profesiei, însă conectaţi la realităţile lumii în care trăiesc. Din păcate, colegii de care vorbesc sunt puţin cunoscuţi de societatea românească. Însă, dacă e să caracterizez ca profil acest personaj, pot spune că sunt oameni cu mult bun-simţ, serioşi, buni profesionişti şi integri, dar, în acelaşi timp, cu simţ al umorului şi, mai ales, cu un simţ al normalităţii, normalitate la care cred că ar trebui să tindă societatea românească.

* * *

Codul etic

Ar cuprinde obligaţia pentru membrii CSM de a-şi păstra integritatea, în esenţă, reguli clare de conduită, spre exemplu, cum ar trebui să procedeze când li se supune votului o chestiune ce priveşte instanţa de la care provin sau dacă e adecvat să promoveze în funcţii superioare pe parcursul mandatului ori dacă este permis să părăsească sala de şedinţă a plenului sau dacă pot da un vot nul pe chestiunile supuse dezbaterii.

Integritate

Principala problemă a CSM e în sectorul integrităţii, de aici lipsa de încredere în ce priveşte reforma. Degeaba vrei să faci reformă, dacă se pun probleme de integritate a unor membri ai CSM. De aici cred că trebuie pornit şi construit pe o integritate asumată. Recâştigarea sau câştigarea credibilităţii CSM nu se poate face decât prin decizii esenţiale acolo unde sunt probleme. Lipsa de credibilitate a CSM va fi greu de gestionat.

* * *

HORAŢIUS DUMBRAVĂ este preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Taguri: CSM, ICCJ, magistrati, judecatori, avocati.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22