Pe aceeași temă
Avertismentul seismic din Iran
În dimineata zilei de 26 decembrie 2003 s-a produs în sudul Iranului un seism care, conform datelor din mass media, a avut urmari catastrofale. Puteti formula niste prime comentarii asupra acestui eveniment dezastruos?
Evenimentul la care faceti referire a constituit, indiscutabil, un dezastru major. Putine evenimente seismice din secolul XX au condus la urmari atât de grave. Din câte îmi amintesc, cutremurul din zona Tangshan - China din 1976, cu peste 250.000 de victime, cel din zona Messina - Italia din 1908, cu peste 80.000 de victime, sau cel din Peru din 1970, cu peste 50.000 de victime, se situeaza în rândul celor mai tragice evenimente seismice ale secolului trecut.
Din punct de vedere seismologic, Iranul este, fara îndoiala, o tara cu o seismicitate dintre cele mai ridicate. As mentiona ca zone cu activitate seismica ridicata: zona de frontiera cu tarile situate la nord de Iran, care face parte din Centura Alpino-himalaiana, a doua centura seismogena din lume, ca importanta dupa Centura Circum-pacifica, si zona muntoasa orientata practic paralel cu frontiera cu Irakul si cu litoralul Golfului Persic. Orasul istoric Bam a fost distrus aproape integral de acest cutremur - 85% dintre cladiri au fost avariate sau distruse. Situat la 200 km sud-est de orasul mare Kerman si la 250 km nord-est de intrândul strâmtorii Ormuzd, care leaga Golful Persic de Oceanul Indian, Bam se afla în vecinatatea celei de a doua zone seismice. Marele specialist britanic de origine elena N.N. Ambraseys a publicat în urma cu peste doua decenii o monografie a cutremurelor iraniene, unde explica mecanismul tectonic, la scara mare, care creeaza cele doua zone seismogene majore mentionate.
Daca ne referim la recentul eveniment, care a avut o magnitudine oarecum moderata (conform datelor serviciului american USGS, magnitudinea din moment 6,6, echivalenta cu o magnitudine Gutenberg-Richter de circa 6,4), acesta nu se distinge ca un eveniment deosebit din punctul de vedere seismologic. Datorita adâncimii mici de focar, de aproximativ 10 km, intensitatea epicentrala a fost IX (pe scarile practic echivalente MM, MSK sau EMS-98). Orasul-monument istoric Bam, distrus aproape integral cu ocazia acestui seism, a fost distrus de mai multe ori si în trecut si reconstruit în acelasi loc, din pacate, cu aceleasi mijloace improprii.
Calitatea constructiilor si numarul victimelor
Care au fost cauzele proportiilor catastrofale ale urmarilor seismului?
Victimele au fost determinate, în imensa majoritate, ca de multe ori, de prabusirea caselor care le adaposteau, iar principala cauza a bilantului este, în mod incontestabil, rezistenta foarte slaba a constructiilor afectate. Conform datelor sintetizate în Scara macroseismica europeana EMS-98, o intensitate seismica IX ar duce, pentru cladiri din categoria A (cea mai slaba categorie din Europa, cu constructii realizate din piatra nefasonata, cu liant foarte slab, sau din zidarie de caramida nearsa) la prabusiri în proportie de 20-50%. Faptul ca la Bam au fost distruse sau avariate circa 85% din cladiri conduce la concluzia unei calitati extrem de slabe. Cauzele realizarii unor constuctii atât de slabe sunt mai multe: materialele de constructie disponibile, pentru o populatie saraca; clima aspra, care îi determina pe oameni sa realizeze cladiri cu acoperisuri foarte grele, care sa le ofere o protectie termica mai buna în timpul verilor toride; cadrul cultural general al societatii. La acestea se adauga si prapastia dintre o elita stiintifica si tehnica iraniana de înalt nivel international si practica de zi cu zi a activitatilor de constructie pentru lucrarile care nu beneficiaza de o proiectare inginereasca moderna si de un control corespunzator al calitatii (acest aspect a fost confirmat si de experienta cutremurelor cu urmari dezastruoase din zonele Kocaeli - din august 1999 - si Düzce - din noiembrie 1999 - din Turcia).
Rolul nefast al acestor aspecte din cadrului cultural este întru totul sustinut de faptul ca, dupa dezastrele seismice precedente, nu au aparut modificari în sistemele de constructii utilizate. Sa speram ca, în perioada actuala, guvernul iranian va implementa, la reconstructie, masuri de valorificare a cunostintelor actuale ale elitei stiintifice si tehnice disponibile în tara, astfel încât dezastrele sa fie excluse pe viitor, cel putin în zona respectiva.
Cu câteva zile înaintea seismului din Iran, în California a avut loc un cutremur cu o magnitudine comparabila, care s-a soldat cu doi morti, fata de cele 30.000 de victime din Iran. Ce alti factori, în afara constructiilor precare, credeti ca a dus la aceasta diferenta coplesitoare?
Da, la data de 22 decembrie 2003 s-a produs, cu epicentrul la San Simeon (250 km sud-sud-est de San Francisco), la o adâncime de 8 km, un cutremur de magnitudine 6,5. Efectele cele mai puternice au fost în localitatea Paso Robles, la circa 25 km sud-est de epicentru (2 victime, 40 de raniti, 40 de constructii avariate sau distruse). A fost întrerupta alimentarea cu energie electrica pentru 10.000 de case sau unitati economice. În alte localitati nu s-au produs intensitati care sa depaseasca pragul VII. Traficul pe un aeroport a fost oprit, datorita fisurarii pistei. A fost întrerupta alimentarea cu energie electrica. Cutremurul s-a simtit si la Bullhead City, Arizona.
Efectele mult mai blânde ale cutremurului californian au fost determinate de mai multi factori: intensitati cu circa un grad mai mici (datorita mecanismului de sursa), zona mai slab populata, dar si calitatea mult diferita a constructiilor, verificata de altfel în timpul multor cutremure puternice.
Peste 50% probabilitate ca în actualul deceniu sa se produca un cutremur puternic in Romania
Ce concluzii se desprind pentru tara noastra din experienta tragica a acestui dezastru?
Stirile despre acest dezastru nu pot sa ne lase indiferenti. Ele trebuie sa ne reaminteasca lucruri bine cunoscute privind activitatea sustinuta a zonei seismogene vrâncene si implicatiile acesteia asupra riscului seismic care afecteaza tara noastra, ca si faptul ca, în afara zonei vrâncene, exista în tara noastra si alte zone seismogene cu potential destructiv (în primul rând zona banateana, zona fagarasana, zona Sabla-Caliacra din Dobrogea de Sud).
Trebuie sa avem în vedere, în acest context, specificul conditiilor naturale. În timp ce în cazul recent din Iran s-a produs un cutremur de suprafata, care a generat în zona epicentrala intensitati foarte ridicate, dar a afectat o zona geografica redusa, în cazul cutremurelor vrâncene, cu adâncime de focar mai mare, intensitatea epicentrala tinde sa fie ceva mai redusa, în schimb aria afectata de intensitati ridicate tinde sa fie mai mare, putând sa acopere, în cazul unor magnitudini foarte ridicate (în jurul a 7,5 pe scara Gutenberg-Richter), chiar peste 50% din teritoriul tarii noastre.
În baza unor analize si anticipari cu concluzii convergente, datorate mai multor specialisti, exista o probabilitate ridicata, de peste 50%, ca în actualul deceniu sa se produca un cutremur puternic, cu o magnitudine Gutenberg-Richter care ar putea sa depaseasca pragul 7,0 si, în consecinta, sa fie distrugator. Mai mult, daca s-ar produce un cutremur similar celui din 1977 (cu magnitudine Gutenberg-Richter de 7,2), exista un consens al specialistilor asupra faptului ca urmarile ar fi mai grave decât în 1977. La argumentarea acestei constatari apar mai multi factori: efectul cumulativ al suprasolicitarilor succesive determinate de cutremurele din 1977, 1986 si 1990, efectele îmbatrânirii materialelor de constructie, ale coroziunii si oboselii acestora, ca si absenta unor lucrari adecvate de reparare si consolidare pe care le-ar fi impus producerea avarierii aparente sau ascunse a constructiilor. Desi intervalul de timp de aproape 27 de ani, scurs de la cutremurul din 1977, care nu a fost utilizat eficient în scopul reducerii riscului seismic, constituie un mare handicap, mai sunt sanse ca, în cazul îmbunatatirii activitatii de specialitate, sa se reduca în anumita masura acest risc.
Ce masuri pot fi luate în vederea atenuarii eventualelor urmari ale unui astfel de seism?
În conditiile tarii noastre, cel mai important factor natural de risc este reprezentat de seismicitate. Chiar daca pierderile determinate de inundatii si viituri în tara noastra, cumulate pe întinderea unui secol, pot fi comparabile cu cele determinate de incidenta cutremurelor puternice, seismicitatea ocupa primul loc, din cauza riscului pentru viata omului, dar si a impactului potential devastator, capabil sa genereze urmari directe si indirecte de lunga durata, cu efecte grave asupra dezvoltarii sociale si economice. Contributia cea mai mare la riscul seismic o are existenta unui fond locativ insuficient protejat.
Reactia spontana a omului de pe strada la confruntarea cu riscul seismic se reduce la masurile de interventie pentru eliminarea riscului de prabusire a locuintei proprii. Aceasta reactie este naturala si legitima, dar din pacate punerea în practica a unor astfel de masuri nu se realizeaza, decât la o scara foarte modesta, care nu corespunde necesitatilor. Interventia în scopul reducerii riscului seismic prin masuri de consolidare este costisitoare si putin eficienta, daca privim pe ansamblu. Lucrarile de consolidare mai radicala implica un cost ridicat, care oscileaza de multe ori în jurul a 50% din costul de înlocuire (fara ca aceasta sa reprezinte o limita superioara). Pe lânga acest cost, intervine dificultatea lucrarilor de consolidare, controlul de calitate mai modest decât în cazul constructiilor noi, ca si faptul ca astfel se pot permanentiza situatii în care conditiile de confort si igiena sunt de multe ori precare. De multe ori sunt în cauza constructii cu o vechime de multe decenii, a caror durata de viata este în preajma unei limite normale pentru o tara evoluata. În conditiile în care constructiile care ar trebui consolidate constituie o parte importanta a fondului construit, fezabilitatea unor astfel de lucrari pe scara larga si în timp scurt apare drept iluzorie. De multe ori se militeaza pentru adoptarea unor solutii de consolidare mai usoara, care sa aiba drept scop doar evitarea prabusirii, dar astfel de solutii întârzie adeseori sa apara.
Nu se pot corecta, în trei sau cinci ani, greselile facute pe parcursul mai multor decenii
În legatura cu riscul seismic, nu este de asteptat ca anumite evenimente secundare, cum ar fi propagarea incendiilor, sa amplifice dramatic efectele primare ale posibilei prabusiri a cladirilor insuficient de rezistente, asa cum a fost cazul pentru cutremurele din zona San Francisco - California (1906) sau din zona Kanto (Tokio) - Japonia (1923), în ultimul caz înregistrându-se peste 140.000 de morti. Exista însa sanse ca, în eventualitatea producerii unui dezastru seismic, profilul impactului sa difere sensibil fata de cel produs în 1977. Desi tara noastra a evoluat în ultimele decenii relativ lent în comparatie cu evolutiile din lumea dezvoltata, totusi exista o evolutie incontestabila, care a schimbat sensibil profilul sistemului de elemente expuse si care, cu siguranta, va modifica profilul impactului unui viitor cutremur major. Tara noastra se îndreapta spre ceea ce înseamna o societate a serviciilor si a cunoasterii si, în consecinta, apar elemente expuse specifice acestei evolutii, în special din punctul de vedere al sistemului de comunicare si de baze de date, fara de care functionarea unui sistem social si economic modern devine de neconceput. Drept urmare, preocuparea pentru cunoasterea vulnerabilitatii seismice a noilor categorii de elemente expuse si protectia antiseismica a acestora capata o importanta rapid crescatoare.
O examinare calitativa a situatiei evidentiaza faptul ca adoptarea de masuri eficiente de reducere a riscului seismic, având în vedere totalitatea elementelor expuse afectate de vulnerabilitate ridicata, este practic imposibila. Nu este posibil sa se corecteze, în trei sau cinci ani, greselile facute în realizarea constructiilor pe parcursul mai multor decenii. Nu este posibil sa se recupereze, în trei sau cinci ani, lipsa de actiune pe scara larga de dupa cutremurul din 1977. Ca un exemplu, daca s-ar urmari reducerea riscului seismic pentru constructiile vechi, insuficient protejate, la nivelul admis conform normelor în vigoare în prezent, probabil ca suma totala necesara ar depasi cu mult un miliard de dolari, iar daca s-ar asigura aceste fonduri, actiunea s-ar întinde pe un numar de ani care ar depasi cu mult intervalul de timp disponibil pâna la viitorul cutremur puternic. Experienta directa arata ca lipsa fondurilor necesare nu constituie în nici un caz singurul impediment în calea actiunii propriu zise. În ultimii ani, cu toate ca fondurile alocate pentru consolidarea unor cladiri vulnerabile au fost foarte modeste, parte din acestea au fost returnate la buget din cauza lipsurilor logistice, dar si a reticentei locatarilor fata de efectuarea lucrarilor de consolidare.
În legatura cu sistemul de masuri destinate reducerii riscului seismic trebuie sa amintesc existenta unui sistem complex de elemente expuse, mai mult sau mai putin vulnerabile care, în situatia de dezastru seismic, pot dezvolta noi interactiuni cu efecte defavorabile, eventual dramatice. De exemplu, pot aparea situatii în care accesul la spitale al ranitilor în situatia de dezastru devine practic imposibil, din cauza blocarii traficului stradal.
Care sunt strategiile ce trebuie adoptate pentru prevenirea unui dezastru în cazul producerii unui cutremur?
Faptul ca nu este posibil sa se actioneze rapid, pe frontul larg al tuturor elementelor expuse cu vulnerabilitate ridicata, impune în principiu elaborarea unei strategii care sa conduca la o optimizare, în sensul unei cheltuiri cât mai eficiente, cu o esalonare cât mai adecvata, a resurselor limitate disponibile. Stabilirea unei astfel de strategii trebuie sa aiba la baza considerarea ansamblului elementelor expuse si a interactiunilor posibile. Ea trebuie fundamentata de elaborarea unui sistem de scenarii de cutremur, la diferite scari, mergând de la ansamblul tarii, la ansamblul diferitelor orase sau retele la scara nationala, pâna la sisteme locale, cum ar fi anumite ansambluri construite, spitale, uzine etc., iar acolo unde aceasta este posibil, chiar de analize propriu zise de risc seismic.
Având în vedere cele cunoscute cu privire la profilul riscului seismic, o astfel de strategie trebuie sa acorde prioritati controlului si limitarii riscului seismic pentru constructiile si sistemele cu functiuni esentiale pentru functionarea societatii si pentru reactia în situatia de dezastru, ca si pentru constructiile si sistemele care includ surse de mare risc (având potential de poluare chimica sau radioactiva, potential de creare a unor mari viituri etc.). Îmi permit sa insist aici asupra necesitatii de actualizare a analizelor privind conditiile seismice la amplasamentele lucrarilor care contin surse de mare risc, întrucât în primele etape de conceptie a acestor lucrari subevaluarea, de multe ori grosiera, a severitatii conditiilor seismice a fost aproape o regula.
O strategie de protectie, odata elaborata, nu poate fi considerata drept definitiva si imuabila. Din contra, ea trebuie actualizata periodic, pe masura evolutiei sistemului social si economic, ca si pe masura acumularii de noi date si cunostinte de natura conceptuala. Am insistat asupra necesitatii elaborarii unei strategii cuprinzatoare de control si reducere a riscului seismic. Aceasta este ea însasi o activitate pretentioasa si laborioasa, care cere timp considerabil. Actiunea propriu zisa nu trebuie sa astepte edificarea unei strategii ideale. Din contra, o actiune în sensul bun, chiar daca aceasta nu este optimala, va avea în mod normal efecte benefice pe mai multe planuri.
Care sunt cauzele principale ale acestei situatii nesatisfacatoare si, putem spune, grave?
Cauzele care au condus la aceasta situatie sunt complexe. Pentru a le identifica, ne trebuie o viziune mai larga, în cadrul careia, dincolo de aspecte economice sau tehnice imediate, sa exploram elemente de substrat economic general, cultural etc. De regula, reactia spontana la întrebarea privind cauzele lipsei unei actiuni satisfacatoare arunca vina pe lipsa fondurilor necesare. Fara îndoiala, aceasta constituie în multe cazuri o cauza majora a inactiunii. Ea nu este însa în nici un caz singura cauza. Exista carente logistice: de exemplu, daca ne hotarâm sa consolidam o casa si apare necesitatea evacuarii temporare a locatarilor, (presupunând ca acestia sunt gata sa o faca), constatam ca nu dispunem de spatiile tampon necesare pentru a-i adaposti. Aceste spatii tampon erau disponibile dupa cutremurul din 1977, datorita campaniei de constructie a cladirilor cu caracter de masa, în curs în perioada respectiva, si datorita capacitatii autoritatilor de a gestiona spatiul locativ. Apoi, exista carente de cunoastere: lipsa unui inventar cuprinzator al elementelor expuse, însotit de o baza de date cuprinzând estimari realiste asupra vulnerabilitatii acestora, asupra interactiunilor potentiale cu alte elemente expuse etc.; dificultatile de estimare a vulnerabilitatii seismice pentru diferite categorii de elemente expuse; dificultatile de adoptare a unor solutii eficiente, economice si realizabile fara dificultati majore, în activitatile de reparare-consolidare. În fine, exista carente de ordin cultural general: lipsa de vointa a potentialilor beneficiari de a depune eforturile necesare pentru lucrarile de interventie; fatalismul; nivelul extrem de modest al culturii asigurarilor; lipsa de vointa politica privind reducerea riscului seismic, prezenta la diferitele categorii socio-profesionale, de la paturile largi ale populatiei pâna la factorii de decizie (în engleza se spune: "where there is a will, there is a way" - "unde exista o vointa, exista o cale").
Este nevoie de o campanie de informare-educare
Totusi, nu ne dati un mesaj de speranta?
Ba da. Dar acesta nu poate fi decât un mesaj de perspectiva. Controlul si limitarea riscului seismic nu sunt la îndemâna oricui, ci numai a societatilor dezvoltate. Un exemplu încurajator este dat de experienta californiana a ultimelor decenii, în legatura cu incidenta a trei cutremure distrugatoare, cu magnitudini în jurul nivelului 7,0 pe scara Gutenberg-Richter: cutremurele din San Fernando (nordul metropolei Los Angeles) din 1971, din Loma Prieta (centrul Californiei) din 1988 si din Northridge (tot în vecinatatea metropolei Los Angeles) din 1994. În fiecare caz în parte, pierderile economice au fost de ordinul miliardelor de dolari (pentru ultimul cutremur, record mondial de 20-30 miliarde de dolari, pâna la cutremurul din Kobe - Japonia, survenit cu exact un an mai târziu, care a produs unor pierderi record de circa 120 miliarde de dolari). Pentru fiecare dintre cele trei evenimente, numarul victimelor nu a depasit ordinul zecilor. Se poate astfel afirma ca americanii refuza sa moara la cutremur. Pentru comparatie, în cazul recentului cutremur din Iran au aparut prime estimari privind pierderile economice, cu un ordin de circa 400 milioane de dolari, care se raporteaza însa la zeci de mii de vieti pierdute. Raportul între pierderile economice si numarul victimelor apare ca un indicator de dezvoltare semnificativ, care functioneaza pentru numeroase cazuri concrete. Pe masura cresterii economice, volumul absolut al pierderilor economice creste, dar ponderea acestora în PIB scade, iar recuperarea dupa cutremur este mai rapida si mai substantiala.
Cutremurul de magnitudine 7,9 din zona Kanto - Tokio din 1923, care a avut peste 140.000 de victime, a produs pierderi de ordinul a 50% din PIB-ul anual al Japoniei la vremea respectiva si a contribuit la ascensiunea tendintelor militariste-agresive de dupa cutremur, în scopul asigurarii de resurse pentru recuperare din exploatarea altor tari. Apoi, cutremurul din zona Kobe din 1995, cel mai costisitor din istoria mondiala de pâna acum, a produs pierderi de ordinul a doar 2% din PIB-ul anual al Japoniei la vremea respectiva, iar la doi ani dupa cutremur am vazut orasul Kobe aproape integral refacut, cu o expozitie care prezenta planuri edilitare impresionante: pe insula artificiala Portopia, unde hotelul de peste 30 de etaje în care am locuit ramasese practic intact dupa cutremurul din 1995, s-a ivit perspectiva realizarii unei paduri de zgârie-nori de 60 de etaje.
Dezvoltarea generala sociala, economica, culturala, va avea în mod inevitabil urmari benefice profunde în ceea ce priveste controlul si limitarea riscului seismic. Astfel, pe masura cresterii economice, vor creste resursele materiale necesare în acest scop, oamenii vor dispune de mai multe valori care merita sa fie protejate si pe care vor dori sa le protejeze, se va produce si un progres cultural, reflectat în dezvoltarea culturii prevenirii dezastrelor (asupra careia s-a insistat atât de mult în timpul Deceniului International ONU pentru Reducerea Dezastrelor Naturale, 1990-2000) si în dezvoltarea culturii asigurarilor, vor exista mai multe resurse pentru îmbunatatirea nivelului de cunoastere pe baza unei activitati adecvate de cercetare de specialitate etc.
În afara de perspectiva pe termen lung, pe care o privesc cu un anumit optimism, trebuie însa sa revenim la masurile imediate care pot contribui la reducerea riscului seismic. În acest domeniu trebuie sa apara o contributie directa, personala, a celor interesati, care pot face de multe ori destul de mult pentru a reduce riscul care îi afecteaza. Pentru aceasta este nevoie, în primul rând, de o campanie de informare-educare, care este mult mai usor de realizat decât masurile de consolidare într-un cadru centralizat, ca si de dezvoltarea vointei politice a celor interesati.
Interviu realizat de Razvan Braileanu
*Cercetator la Institutul de Geodinamica "Sabba S. Stefanescu" al Academiei Române
