IULIA MOTOC: Fără sprijinul instituţiilor internaţionale, CCR n-ar fi supravieţuit

S-a vorbit în România şi Europa despre o lovitură dată statului de drept, puci parlamentar. Din punctul dvs. de vedere, a fost sau nu vorba de aşa ceva?

Eu mi-am exprimat punctul de vedere prin opiniile separate pe care le-am făcut în unele dintre deciziile care s-au luat pe 9 iulie, decizii care au vizat revocarea Avocatului Poporului, a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi conflictul de constituţionalitate dintre preşedinte şi parlament. În aceste opinii separate, arăt că au fost încălcări grave ale statului de drept. Toată această inginerie juridică, formată din ordonanţe de urgenţă menite să restrângă competenţele Curţii Constituţionale, să modifice Legea referendumului, schimbarea autorităţii sub care funcţionează Monitorul Oficial, modul în care a fost revocat Avocatului Poporului şi, în ultimă instanţă, suspendarea preşedintelui, te determină inevitabil să te gândeşti la o lovitură de stat constituţională. Aşa cum ştiţi, pentru a elabora academic această ipoteză trebuie să existe o cercetare aprofundată.

Pare o contradicţie în termeni.

Aparent, e o contradicţie în termeni. Acest concept a fost deja utilizat pentru alte state, de exemplu, pentru ceea ce s-a întâmplat în Thailanda, în 2007. O lovitură de stat este concepută, clasic, prin mijloace militare, dar se poate produce şi prin măsuri legislative, care duc la o denaturare a Constituţiei în mod indirect. Aşa cum scrie unul dintre cei mai mari specialişti în teoria loviturii de stat, Edward Luttwak, o lovitură de stat nu presupune acţiunea sau prezenţa armatei. Şi atunci putem să elaborăm această teorie a loviturii de stat constituţionale. De altfel, este foarte interesant că, în discuţiile pe care le-am avut cu mai mulţi profesori germani, francezi sau americani în legătură cu ce s-a întâmplat în România, toată lumea mi-a spus: scrieţi o carte, pentru că va fi un caz de şcoală, tocmai din cauza acestor evenimente care sunt aproape fără precedent. Deci, dacă este să vă răspund, din punctul de vedere al profesorului universitar, această apreciere, a loviturii de stat, ar putea fi dezvoltată pornind de la gravele violări ale statului de drept pe care le-am pomenit deja, pentru a ajunge la teza loviturii de stat constituţională.

Care a fost cea mai gravă încălcăre a statului de drept?

Greu de spus. Tot procesul a fost o gravă încălcare a statului de drept. Restrângerea competenţelor Curţii, tocmai ca să nu mai fie capabilă să dea decizii referitoare la revocarea Avocatului Poporului, la revocarea celor doi preşedinţi de Camere şi nici în procesul de suspendare a preşedintelui. În logica acestor atribuţii, am considerat că numirea membrilor CSM, la începutul lui 2011, a fost una neconstituţională, aşa am judecat şi revocarea lui Mircea Geoană sau numirea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului. Exista însă „pericolul“ pentru anumiţi actori politici ca noi să fi avut ultimul cuvânt şi asupra revocărilor şi suspendării, în ultimă instanţă, a preşedintelui. Or, de aceea ne-au fost restrânse competenţele. Următoarea încălcare a statului de drept a fost modificarea Legii referendumului tot printr-o ordonanţă de urgenţă. Au urmat şi celelalte, pe care le ştiţi.

Se susţine acum că, din moment ce aceste lucruri nu au avut totuşi efect, nu se poate vorbi de o lovitură de stat constituţională.

Vă repet, discutăm pur teoretic. O lovitură de stat poate să şi eşueze, dar nu înseamnă că nu a fost o lovitură de stat. Din punct de vedere strict juridic, toate aceste măsuri au produs efecte juridice, iar unele dintre aceste efecte persistă. Pe o perioadă de timp, până la invalidarea referendumului de către CCR, toate aceste măsuri au produs un efect. Au dus la o instabilitate a statului de drept. Mai mult decât atât, au determinat organizarea unui referendum, care, în ipoteza că CCR ar fi avut competenţa să controleze suspendarea preşedintelui, poate nu ar fi avut loc.

A fost întregul proces – suspendare, referendum – constituţional, din moment ce Curtea a spus că este aşa?

Curtea nu s-a putut pronunţat, mă refer acum la opinia majoritară, pentru că i s-au restrâns competenţele. În plus, este absolut anormal pentru o curte constituţională să dea 6 decizii atât de importante într-o singură zi, 9 iulie. O curte constituţională a unui stat european poate le dă maximum într-un an de zile, pentru că sunt decizii la care trebuie să reflectezi foarte profund. Acest tip de procese care nouă ne-au fost impuse sunt caracteristice fie tribunalelor din state care au o cultură juridică primitivă, mai puţin dezvoltate, fie în situaţii de urgenţă. Apar astfel de urgenţe în situaţie militară. De altfel, şi în Constituţia noastră termenul de 24 de ore apare o singură dată, când, în caz de mobilizare militară sau de război, parlamentul se convoacă de drept. Situaţia a fost foarte complicată pentru Curte şi atunci s-au luat decizii care sunt, din punctul meu de vedere, contradictorii. A fost o aşa mare bulversare în Curte, încât nu s-a mai putut ajunge la o coerenţă în ziua respectivă. Pe fond, Curtea nu a constatat niciodată că acest proces a fost unul constituţional, a constatat că acest proces nu se putea controla, pentru că nu mai existau competenţe. Deci una este să judeci pe fond, una e să judeci ca inadmisibilitate. Aceasta este interpretarea corectă a deciziilor Curţii, adoptate cu majoritate de voturi.

Curtea nu a dat o decizie clară privind suspendarea preşedintelui, dar a fost interpretată de USL şi de o parte a opiniei publice în sensul că preşedintele a încălcat grav Constituţia. Explicaţi, vă rog, această decizie.

Aceasta a fost o foarte mare dilemă în CCR, pentru că mai mulţi dintre judecători nu au vrut să dea acest aviz consultativ, din cauza termenului de 24 de ore, care a fost impus.

Eraţi obligaţi să vă supuneţi acestui termen de 24 de ore?

Nu. Puteam foarte bine să spunem că avem nevoie de mult mai mult timp ca să deliberăm. Aceste termene sunt inadmisibile. Şi este o chestie de notorietate internaţională acest lucru.

Şi de ce a aceptat Curtea?

În momentul în care Curtea a acceptat, era într-o situaţie foarte fragilizată. Pe 27 iunie, după ce am dat 3 decizii care nu au convenit guvernului referitoare la chestiunea reprezentării României la CE, la Legea alegerilor şi la Legea educaţiei, ministrul Justiţiei, d-l Corlăţean, a făcut sesizări la ANI şi la CCR împotriva mea. A apărut o campanie în presă cu care noi nu eram obişnuiţi înainte. Pe 2 iulie, au fost foarte multe atacuri la adresa judecătorilor, s-a declarat că vom fi revocaţi din funcţie. Deci, evenimentele s-au succedat cu foarte mare viteză. Plus că, pe 6 iulie, înainte să dăm avizul, doamna judecător Aspazia Cojocaru ne-a spus că a fost ameninţată cu moartea în noaptea precedentă.

Curtea a fost, deci, timorată?

Din cauza presiunilor politice care au existat asupra judecătorilior, timorarea Curţii a fost una foarte mare. Curtea nu a mai ştiut ce să facă în condiţiile acestea. Eu am susţinut că nu trebuie dat acest aviz în 24 de ore, alţi colegi au spus să-l dăm. Avizul nu a fost clar, pentru că noi am fost 7 judecători în acel moment, 2 erau plecaţi la o conferinţă internaţională, domnii judecători Toader şi Lăzăroiu, şi nu s-a ajuns la o concluzie. Avizul nici măcar nu are minută. Dacă vă uitaţi la avizul din 2007 şi avizul de acum, veţi vedea că un aviz trebuie să aibă o minută, dacă decide ceva.

Revenind, cum poate fi interpretată decizia în privinţa suspendării?

În ultimă instanţă, noi nu am reţinut nicio faptă gravă la adresa preşedintelui. Dacă vă uitaţi la fiecare capăt de cerere, nu există nicio faptă gravă care este reţinută. Pentru că acesta a fost acordul pe care l-am avut, în final, în Curte.

Senzaţia a fost că, de fapt, CCR s-a spălat pe mâini, avizul dând loc interpretărilor în funcţie de interesele fiecărei părţi.

Sunt convinsă că lucrurile sunt aşa. Este regretabil că nu am putut să ne impunem punctul de vedere în Curte, ca să nu dăm absolut deloc acest aviz. Acum vedem, retroactiv, că am fi putut să facem acest lucru, plecând din sală şi lăsând Curtea fără cvorum. Dar era forma de protest extremă, prin care am fi fragilizat şi mai mult unitatea Curţii.

Care a fost cea mai mare presiune politică pe care aţi resimţit-o în această perioadă?

Nu mă refer numai la mine, care am avut acest proces de incompatibilitate, care a fost soluţionat de către ANI pe 2 august. Acum am verdict că sunt compatibilă şi, pe decizia ANI, aş putea să mă întorc împotriva d-lui Titus Corlăţean cu acţiune în regres, aşa cum prevede Legea ANI. Cu siguranţă că cel mai grav lucru care s-a întâmplat a fost ameninţarea cu moartea la adresa doamnei Aspazia Cojocaru. Este ceva care nu se întâmplă în Europa. Este un lucru aproape fără precedent. Citez în permanenţă uciderea de către ETA, după ce îşi terminase mandatul, a unui preşedinte a Curţii Constituţionale spaniole. Acesta este singurul caz european şi este legat de un cu totul alt context politic. Ca un judecător să fie ameninţat cu moartea şi să ne spună acest lucru înaintea avizului de suspendare, vă daţi seamă ce atmosferă poate să inducă. Şi asupra domnului Zegrean s-au exercitat presiuni, a fost acuzat de primul ministru, încă din luna mai, că este prieten al d-lui Băsescu, a fost acuzat de preşedintele Senatului, chiar acum câteva zile, din nou. Unul dintre colegi, căruia nu vreau să-i dau numele, atunci a fost prima amânare a deciziei referitoare la valabilitatea referendumului, pe 2 august, ne-a spus în plen că îi este teamă să ia decizia pentru familia dânsului şi pentru dânsul. Aceste presiuni politice, aceste atacuri la adresa individuală a judecătorilor sunt extrem de grave.

Curţii i s-a reproşat că dă decizii contradictorii, precum decizia privind cvorumul. În 2007 a dat o decizie, tot ca urmare a unor repetate contestări, că nu este necesar cvorumul de 50%+1 din numărul celor înscrişi pe liste, acum, în 2012, a dat o decizie opusă. Cum explicaţi?

Vă reamintesc că Legea iniţială a referendumului, votată în 2000, prevedea acest prag, care a fost schimbat la suspendarea din 2007. Raţiunea pentru care acum am decis aşa e foarte simplă: această nouă lege a modificat Legea referendumului împotriva normelor Comisiei de la Veneţia. Cu acelaşi argument, am respins şi Legea comasării alegerilor propusă de PDL. Recomandările Comisiei de la Veneţia spun că înainte cu un an nu se pot schimba legile referitoare la alegeri sau referendum. Ele au caracter cutumiar, deci obligatoriu. Eu nu spun că toate deciziile Curţii sunt coerente şi nu sunt în nicio curte din lume. Şi deciziile CEDO sunt foarte criticate, pentru că sunt, uneori, decizii contradictorii. La Curtea Internaţională de la Haga, la fel. Curţile, în general, nu au decizii coerente, este o aşteptare utopică, să spunem aşa. Nu există o curte care să aibă o jurisprudenţă perfect coerentă în lumea asta. Normal că şi statele au criticat deciziile respective, dar nu mă refer acum la politicieni. Şi celelalte curţi constituţionale sunt acuzate de politizare. Credeţi că numai noi suntem acuzaţi de politizare? Nu înseamnă că ele trebuie să dispară. Pentru că mecanismele democratice sunt unele pentru care trebuie să existe un control.

Curtea a ajuns, practic, să fie un jucător pe scena politică. Este unul dintre reproşuri. E normal acest lucru? Există precedente şi în alte ţări?

Cu siguranţă. Competenţele CCR sunt competenţe relativ extinse. Dar uitaţi-vă la Curtea Constituţională a Germaniei, care are puteri foarte mari. Aţi văzut că, săptămâna trecută, s-a dat o decizie care a fost aşteptată de toată Europa. Cred că mersul normal democratic este spre o juridizare a vieţii politice şi, de aceea, existenţa curţilor constituţionale în Europa de Est a fost considerată una dintre măsurile cele mai bune pentru avansarea democraţiei din aceste state. Toate statele, după 1990, fie şi-au reluat, cum a fost cazul Cehiei, vechea Curte Constituţională, fie au creat noi curţi care, în doctrina democratică, sunt considerate ca fiind actori principali de democratizare. Şi este cu atât mai bine, cu cât o curte constituţională are puteri mai mari.

Întrebarea este: cine controlează Curtea?

Nu există un control direct, dacă vreţi juridic, al curţilor constituţionale. Nu există un control nici al altor curţi, nici al Curţii Internaţionale de la Haga. În tot acest mecanism, avem ceea ce se numeşte în doctrina juridică the peer pressure. Înseamnă că, în momentul în care o curte dă decizii care sunt considerate în mod evident inacceptabile pentru oricine din punct de vedere juridic, ea este exclusă dintr-un circuit internaţional. Pur şi simplu, această curte este ignorată şi se văd efectele respective asupra ei.

Chiar dacă nu este o curte, Comisia de la Veneţia poate controla curţile şi în ce sens?

Comisia de la Veneţia este un organism consultativ, care poate emite opinii. Va emite şi acum o opinie cu privire la constituţionalitatea procesului de suspendare şi la cele două ordonanţe de urgenţă. Cu siguranţă că, deşi nu are o forţă obligatorie, există un mecanism prin care opiniile ei sunt foarte respectate, în general. Dar Comisia de la Veneţia nu este o Curte de apel împotriva deciziilor Curţilor Constituţionale.

De ce a apelat CCR la Comisia de la Veneţia?

Pentru că are competenţe în a ne proteja ca instanţă constituţională. Pentru că noi am avut acest pericol de a fi revocaţi, plus a trebuit ca în 24 de ore să dăm un aviz de suspendare şi pe 9 iulie a trebuit să soluţionăm 6 cauze extrem de dificile, care s-au finalizat cu decizia la interimatul domnului Crin Antonescu. Or, acestea sunt presiuni asupra Curţii în ansamblu, pe care le deosebim de atacurile personale care apăruseră între timp. Pe de altă parte, Comisia nu a venit neapărat din cauza sesizărilor noastre, ci şi la cererea secretarului general al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland, care, a doua zi după suspendarea preşedintelui, a cerut Comisiei de la Veneţia să analizeze constituţionalitatea procesului de suspendare. Iar Guvernul Ponta a cerut să se analizeze constituţionalitatea celor două ordonanţe, prima cu privire la restrângerea competenţelor Curţii şi a doua cu privire la referendum.

În ce mod va conta punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia?

Cu siguranţă că va conta şi pentru CE, şi pentru MCV. Este evident lucrul acesta, pentru că se lucrează într-o colaborare. Nu spun că ele trebuie să fie convergente. Comisia Europeană poate să aibă o altă opinie decât cea de la Veneţia. Pentru că au alte mecanisme de verificare şi alte standarde. Dar până acum au cooperat în ceea ce priveşte cel puţin susţinerea CCR. Şi vă amintiţi foarte bine că, în ultimul raport MCV al Comisiei, se vorbeşte de subminarea CCR.

Mulţi români, ca să nu mai vorbesc de politicieni, consideră ultima decizie a CCR profund nedreaptă. Cum vedeţi această percepţie a opiniei publice?

O văd din nou legată de deficienţe de cultură civică. În foarte multe state, atunci când un preşedinte este spre sfârşitul mandatului, mai ales când se iau măsuri nepopulare, se ajunge la un deficit foarte mare de popularitate, dar asta nu înseamnă că un preşedinte trebuie să-şi dea demisia sau că împotriva lui trebuie iniţiat un proces de suspendare cu încălcări atât de grave ale statului de drept. Curtea Constituţională nu are misiunea de a ţine cont de o voinţă politică sau de un vot a unei mari părţi a populaţiei la un moment dat. Nu asta este misiunea noastră în cazul validării referendumului, ci aceea de a vedea dacă pragul de participare impus de lege a fost atins sau nu. Or, acel prag nu a fost atins. Aici se face confuzia. Aceasta este misiunea controlului de constituţionalitate, în ultimă instanţă. Şi, din cauza asta, a fost creat controlul de constituţionalitate de Hans Kelsen, în anii 1920-1930, atunci când erau derive foarte mari ale majorităţilor parlamentare şi când s-a ajuns la un regim totalitar, tocmai pentru a împiedica aceste derive populare. Or, acest lucru
l-am făcut şi noi în cadru constituţional. Este o mare confuzie între legalitate şi legitimitate, dar este o discuţie foarte complicată juridică şi de filosofie politică pentru a o dezvolta aici.

A ieşit CCR decredibilizată din acest referendum?

Ceea ce pot să constat astăzi este că societatea este extrem de polarizată. Pentru o parte din populaţie, CCR a ieşit credibilizată, pentru o altă parte din populaţie, nu, în mod evident. Repet, nu se înţelege că misiunea noastră nu era să constatăm câţi oameni au votat pentru demiterea preşedintelui. Nu înseamnă că nu respect votul lor. Pentru mine a fost un miracol că această Curte a supravieţuit şi, dacă nu ar fi fost sprijinul instituţiilor internaţionale şi a unei părţi din societatea civilă, mă îndoiesc că supravieţuia.

Parte a media, mă refer la trustul lui Dan Voiculescu, Intact, a purces la un linşaj mediatic asupra unora dintre judecătorii Curţii. A influenţat acest lucru deciziile, în sensul timorării de care vorbeaţi?

S-a ajuns la adevărate procese staliniste, în care suntem expuşi în permanenţă şi în care se vehiculează fel şi fel de minciuni, defăimări asupra familiei, asupra a tot ce am făcut în existenţa noastră. Aceste lucruri, cu siguranţă, te duc la o stare de tensiune. A da „noi dezvăluiri despre judecătorii CCR“ în fiecare zi la televizor, în care eşti ridiculizat cum arăţi, se taie părţi din diferite sentinţe judecătoreşti prezentate ca „documente“, se aduc fel şi fel de oameni care inventează lucruri despre tine. Mă gândesc în ce măsură libertatea de expresie nu poate fi limitată, atunci când se ajunge la subminarea independenţei justiţiei şi, în ultimă instanţă, a statului de drept.

Aţi făcut plângeri la CNA?

Am început să facem plângeri şi la CNA, care trebuia însă să se sesizeze din oficiu. Este inadmisibil ca preşedintele CCR să fie mereu în atenţie, amintindu-i-se de handicapul pe care îl are. Eu sunt mirată că asociaţiile de apărare a drepturilor handicapaţilor nu fac sesizări, că organizaţiile media nu se sesizează. Atunci când am fost la parlament, a apărut din senin o doamnă, care era în mod evident dirijată de cineva din spate, noi cei 4 judecători eram în robe, şi care spunea tot timpul: orbul, handicapatul. S-a dat de nu ştiu câte ori fragmentul, jurnaliştii, moderatorii, invitaţii preluând apelativele! Suntem în permanenţă hărţuiţi, sub vizorul acestor instituţii media politice. Am început prin a face plângeri penale, pentru că am avut şi ameninţări. Şi vom continua cu alte acţiuni.

Ce fel de ameninţări?

În primul rând, am avut insulte foarte multe, care sunt inacceptabile la adresa mea. A spune că sunt infractoare, a spune că trebuie să îmi dau demisia, a spune că voi muri a doua zi din cauza deciziei pe care am luat-o, aceste lucruri poate au o încadrare juridică. A spune că dacă votezi într-un anumit fel cine ştie ce mi se va întâmpla... În cazul meu, marea majoritate a ameninţărilor sunt pe e-mail. Nu am avut apeluri la interfon, nu am primit scrisori, pentru că, probabil, cu fiecare judecător se comunică în alt fel.

Sunteţi etichetată ca făcând parte din „plutonul“ de judecători ai lui Băsescu. V-a sunat vreodată Traian Băsescu sau cineva din PDL să vă ceară o anumită decizie sau să vă reproşeze?

Nu, niciodată. Nu m-a sunat absolut nimeni să-mi reproşeze în niciun fel vreo decizie. Deşi, vă repet, am votat de foarte multe ori împotriva legilor care au fost propuse de PDL. Vă dau câteva exemple: Legea publicităţii, care a fost iniţiată de Ministerul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, respinsă în unanimitate din cauza dispoziţiilor tranzitorii pe care le avea, comasarea alegerilor a fost respinsă şi a contribuit şi la căderea Guvernului Boc. Am votat şi împotriva multor propuneri care existau în proiectul de revizuire a Constituţiei. Poate ce m-a afectat cel mai mult este decizia Curţii, prin care deţinuţii politici nu au avut drepturi patrimoniale. Sau cea prin care s-a considerat că ordonanţa de urgenţă referitoare la ICR este constituţională, din nou o decizie adoptată într-o perioadă foarte bulversată din istoria recentă a Curţii. Dar, dacă mă sună cineva, cred că aş fi spus acest lucru în mod direct şi mi-aş fi dat demisia. Pentru că nu mi se pare că este normal ca cei care te-au nominalizat să încerce să te influenţeze într-un fel.

USL insistă şi spune că, dacă va câştiga alegerile, va modifica Constituţia şi va încerca să depolitizeze Curtea. Vine chiar cu ideea ca prerogativele Curţii să fie preluate de Înalta Curte. Cum vedeţi aceste intenţii şi în ce măsură sunt ele fezabile?

Desfiinţarea CCR, din punctul meu de vedere, este absolut imposibilă şi chiar înlocuirea ei cu o cameră a Înaltei Curţi, sistem care există numai în statele care nu îşi pot permite să aibă o Curte Constituţională, state foarte mici, Estonia de exemplu. Dar şi o ţară ca Slovenia îşi poate permite acest lucru. Curtea Constituţională a fost concepută ca fiind formată din profesori universitari care să nu fie magistraţi, care să fie numiţi de stat. Faptul că în anumite state, ca Italia, Spania, sunt şi magistraţi de carieră cred că este foarte bine. Dar o Curte Constituţională trebuie să conţină, aşa cum a conceput creatorul justiţiei constituţionale Hans Kelsen, profesori universitari în primul rând, care să aibă o anumită experienţă în dreptul public şi care să fie aleşi, aşa cum e la noi, unii de către guvern, alţii numiţi de parlament. Numărul important de legi ale guvernării PDL-UDMR, care au fost infirmate, demonstrează în mod evident că nu a existat o politizare a Curţii.

Cred însă că ar fi util să existe un filtru care să nu fie doar cel al parlamentului. Eu am trecut prin Comisia juridică a Senatului. Nu vreau să amintesc care a fost experienţa mea acolo, a fost ceva absolut halucinant. Trebuie să existe un filtru făcut de o comisie mult mai largă, nepolitizată, care să aibă competenţă şi care să ţină cont de expertiza candidaţilor. În ultimă instanţă, CV-urile au devenit derizorii în România, pentru că aţi văzut foarte bine cum se reconstruiesc ele. Mergi la o şcoală de vară două săptămâni şi zici că ai masterat. Ar trebui să se ţină cont şi de alte criterii în numirile ca judecător la CCR.

Revenind la chestiunea validării referendumului, de ce Curtea a amânat decizia pentru sfârşitul lunii august, dacă, aşa cum s-a văzut până la urmă, nu putea să verifice listele electorale?

Legea noastră de organizare ne impune ca atunci când 3 judecători cer amânarea unei cauze să o facem. Or, în acest caz, 3 judecători au cerut amânarea cauzei, pentru că am primit o adresă pe 1 august de la guvern şi o altă adresă pe 2 august. Puteam foarte bine să ţinem cont doar de prima adresă, dar aceşti 3 colegi au vrut să se ceară de la guvern mai multe lămuriri. Eu recunosc că această amânare a creat un mare haos şi o mare confuzie. În ultimă instanţă, Curtea reţine foarte exact în Hotărârea prin care constata că referendumul nu a fost valabil că „nu are atribuţii în procedura de actualizare a listelor electorale permanente şi nu poate opera modificări în liste electorale“. Curtea avea competenţă să constante dacă datele transmise de Biroul Electoral Central şi de guvern „erau de natură să conducă la îndeplinerea sau neîndeplinirea cvorumului“. A fost evident că, din diferenţele prezentate, nu exista o astfel de situaţie.

Una dintre marile întrebări şi temeri din acea perioadă era legată de un blocaj, de imposibilitatea unei decizii în situaţia în care nu se reuşea acel 6 la 3. Curtea ar fi fost în situaţia să nu dea niciun fel de decizie?

Această prevedere de 2 treimi este, din punctul meu de vedere, neconstituţională. În cazurile în care nu se ajunge la aceste 2 treimi, se poate tergiversa la infinit, lucru inacceptabil pentru o Curte Constituţională. Ajungem la o denegare de dreptate. Cred că din punct de vedere practic ar fi trebuit să solicităm Comisiei de la Veneţia să ne trimită experţi care să exprime un aviz legat de listele electorale. Or, atunci ajungeam să ne decredibilizăm ca şi Curte, şi ca stat, pentru că numai în statele cu o lipsă efectivă de cultură juridică şi cu nişte curţi slabe se cere acest tip de expertiză. Deci e bine că am evitat acest lucru.

Vreţi să spuneţi că CCR ar fi putut cere Comisiei de la Veneţia să trimită experţi care să rezolve situaţia?

Sigur. Pe liste. Şi acesta era următorul pas pe care l-am fi făcut, dacă am fi rămas cu 5 la 4. Am discutat cu anumiţi colegi această soluţie.

Credeţi că ar putea exista în continuare riscul înlăturării unor judecători sau de reducere a competenţelor Curţii?

Cred că există riscul de reducere a competenţelor CCR. În primul rând, că nu s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă cu restrângerea competenţelor Curţii, aşa cum a cerut Comisia Europeană. Şi presiuni pentru revocare se mai fac încă, direct sau indirect. Judecătorii constituţionali sunt asimilaţi justiţiei, ceea ce nu se ştie în România absolut deloc, ei sunt asimilaţi de către Curtea de la Luxembourg, de către instituţiile internaţionale. Gradul de protecţie al judecătorilor în faţa libertăţii de expresie a presei este diferit de cel al oamenilor politici. Există o jurisprudenţă CEDO, puţin cunoscută în ţară, care protejează viaţa privată. Se pot crea presiuni atât de puternice prin diferite modalităţi, încât poţi fi determinat să-ţi dai demisia. Probabil asta e strategia pentru etapa următoare. Dacă nu vei fi de acord cu ce se dictează de această presă politică pe care aţi citat-o, dacă continui să aplici legea, atunci lucrurile vor fi aceleaşi. Dacă îndrăzneşti să spui, de exemplu, cum spun eu astăzi că aş putea să fac o acţiune în regres împotriva d-lui Corlăţean, în virtutea Legii ANI, voi suferi consecinţele mâine. La fel, dacă voi da în judecată şi pe cei care sunt autorii reali ai defăimărilor la adresa mea, şi pe cei care au apărut acum public ca acuzatori sau martori. Dar eu nu sunt uşor de intimidat, am condus un an de zile grupul de administrare al justiţiei de la ONU şi ştiu foarte bine ce înseamnă presiunile asupra judecătorilor.

Interviu cu IULIA MOTOC, judecător la Curtea Constituţională, realizat de ANDREEA PORA