Pe aceeași temă
Ce înseamnă ideea de Europa pentru dvs.?
Titlul cărții sugerează sfârșitul a ceea ce am ajuns să cunoaștem și să înțelegem despre Europa din momentul sfârșitului Războiului Rece: un loc al valorilor liberale, al democrației și al drepturilor individuale, al relației transatlantice, un spațiu al prosperității economice. Toate aceste trăsături sunt astăzi în pericol, sunt subminate deopotrivă din interior și din exterior.
Ce se întâmplă cu Europa Centrală? Dacă în anii ’90 era campioana democratizării, acum devine o avangaradă a iliberalismului, un spațiu bântuit de orbanizare, de un spirit anti-Havel.
Cred că am supraapreciat măsura în care valorile, cultura și instituțiile democrației s-au înrădăcinat în această parte a lumii. În același timp, am subestimat măsura în care creșterea economică a fost principala forță motivațională a popoarelor din această parte a lumii pentru a intra în Uniunea Europeană. A fost mai degrabă o concepție materialistă (dorința unui nivel de trai mai bun și posibilitatea de a lucra în Europa de Vest) decât una motivată de valori politice (acceptarea unui sistem democratic de checks and balances în care drepturile minorităților sunt respectate). Spus mai direct, oamenii au văzut UE ca o modalitate de a se îmbogăți mai repede. Economiile din această parte a lumii nu au performat deloc rău. Polonia este probabil în cea mai bună poziție a sa din istorie. Nu cred că putem arăta spre factorii economici pentru regresul democratic, este ceva mult mai profund. Nu cred că noi, în Vest, am făcut o treabă foarte bună în a planta semințele democrației și liberalismului în Europa Centrală. Totodată, efectele comunismului asupra acestor societăți au fost mai profunde decât am crezut. Încă este vizibilă o stare de spirit comunistă, care afectează leadershipul politic din aceste state. Kaczyński și Orbán pretind că sunt mari anticomuniști, însă mentalitatea lor este modelată în mod semnificativ de comunism. Se comportă în mare măsură precum liderii comuniști. Tirania majorității nu este ceva care pare să îi preocupe pe Viktor Orbán sau Jarosław Kaczyński – sau pe mulți dintre cei care îi urmează. Astfel, reconversia către iliberalism este într-adevăr doar emergența întârziată a unei tendințe foarte populare în această parte a lumii, care nu a fost învinsă de fondurile structurale ale UE sau de Schengen.
Esența orbanizării ține de convingerea că doar un partid sau o mișcare poate reprezenta în mod legitim „națiunea“ sau „poporul“. În Ungaria, acesta este Fidesz; în Polonia, PiS. Toți ceilalți sunt fie foști comuniști (și, desigur, compromiși pentru totdeauna pentru complicitatea lor cu fostul regim totalitar), fie niște „progresiști“ prooccidentali (care sunt ilegitimi prin dorința lor de a moderniza țara în acord cu idealurile Europei Occidentale și, deci, opusul unor maghiari sau polonezi „adevăraţi“).
O anumită narațiune ideologică despre trecut este comună tuturor liderilor care pun Europa în pericol. Cât de multe ne spune revizionismul istoric despre agendele lor contemporane?
Toți acești lideri abuzează de istorie pentru a-și promova obiective naționaliste. Orbán, de exemplu, încearcă să șteargă complicitatea statului maghiar la Holocaust. Este o narațiune care îl ajută astăzi în încercarea de a portretiza națiunea maghiară drept victimă eternă. A fost o victimă atunci și continuă să fie o victimă și astăzi – a UE și a birocrației de la Bruxelles. Putin încearcă să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, promovând ideea că nu a existat niciodată un pact sovieto-nazist. El încearcă să instrumentalizeze această istorie în Ucraina, prezentându-i pe ucraineni drept fasciști. Și în mod fundamental oricine se opune obiectivelor politicii externe ruse sunt fasciști. Și în Marea Britanie istoria este rescrisă pe fondul Brexit-ului acreditându-se ideea că Anglia poate să redevină puterea care era în epoca victoriană, sunt redescoperite virtuțile izolaționismului și anglo-sferei. În general, se încearcă să se ignore rolul Americii. Spre exemplu, stânga germană ignoră cu totul rolul pe care America l-a jucat în sfârșitul Războiului Rece, în transformarea Germaniei într-o democrație liberală după 1945. Stânga germană vrea să resusciteze Ostpolitik-ul cu Rusia, unde Rusia și Germania redevin artizanii reorganizării Europei. Este negat complet rolul pe care America l-a jucat prin puterea sa economică și militară în prăbușirea Uniunii Sovietice. Mulți germani cred că Ostpolitik-ul a fost cel care a pus capăt Războiului Rece. Există un țesut conector al întregii cărți – reinterpretarea istoriei.
Europa fuge de intervenționism și de operațiunile de stabilizare postconflict. Poate evita la nesfârșit o astfel de politică, mai ales în contextul crizei refugiaților?
Nu știu dacă Europa este pregătită, dar este o politică absolut necesară. Problema migraţiei nu este una care să dispară. Efectele schimbărilor climatice, explozia populației, instabilitatea politică din Orient sunt toate forțe care produc migrația către Europa. Ridicarea zidurilor și extinderea bugetului Frontex-ului sunt măsuri pe termen scurt. Însă pe termen lung ai nevoie de un Plan Marshall pentru dezvoltarea Nordului Africii și a Orientului Mijlociu, pentru stabilizarea lor politică și economică. Migrația trebuie tratată la sursă. Există o astfel de capacitate la nivelul Europei. Lipsește însă voința politică. Ce este cel mai important lucru pe care Europa ca entitate trebuie să îl facă? Răspunsul este că trebuie să opereze ca o putere geopolitică - să proiecteze o politică externă coerentă, capabilă să integreze resursele tuturor celor 28 de state membre și să se comporte ca o superputere. Un astfel de proiect nu va putea continua dacă nu există mai multă coeziune între statele membre, inclusiv de optică. În cele din urmă, fiecare stat este mai puternic alături de celelalte state membre decât singur. Ca american, asta îmi amintește de dezbaterile timpurii din vremea coloniilor care încercau să se coaguleze într-o structură federală - suntem mai puternice sub formă de SUA decât suntem individual. Cred că Europa trebuie să meargă gradual într-o astfel de direcție. Europa trebuie să demonstreze că funcționează. Liderii europeni trebuie să fie responsabili, nu să atace Europa pentru problemele lor interne. În cazul Brexit-ului, vedem generații de politicieni britanici aruncând vina pe UE pentru probleme care nu aveau de a a face cu UE. Majoritatea imigranților din Marea Britanie provin din țări non-UE.
De ce contează Ucraina pentru ideea de ordine liberală internațională?
Europa trebuia să fie locul unde aceste valori și reguli sunt respectate în cel mai înalt grad. Rusia a fost din această perspectivă cea mai mare infractoare. În Crimeea a optat pentru o anexare teritorială în forță, prima de acest fel în Europa după Al Doilea Război Mondial. S-a făcut pentru aceleași rațiuni pe care Adolf Hitler le-a folosit în expansiunea sa teritorială. Este o infracțiune care nu poate fi tolerată. Un lucru pe care l-am învățat în istorie este acela că nu îi putem lăsa pe dictatori și pe liderii totalitari să scape, pentru că e o chestiune de timp până vor dori și mai mult. Este esențial ca sancțiunile să fie menținute până când vor începe să se comporte ca o țară normală.
O teză se aude tot mai mult în anumite universități americane – că extinderea NATO a fost o eroare. Cum ar fi arătat Europa Centrală fără NATO?
Cred că am vedea scenarii de tip Ucraina în Europa Centrală și de Est. Este foarte ușor să spui acum că rușii nu s-ar fi comportat în acest fel dacă nu am fi extins NATO. Ceea ce este ridicol. Rezultatul extinderii este acela că niciun stat membru NATO nu a fost atacat în mod convențional de către Rusia. Pentru mine este un bilanț de succes. A existat și multă distorsiune istorică despre așa-numitele promisiuni istorice făcute către ruși în 1990, că NATO nu va crește, ceea ce este fals. Dar este uimitor să vezi cât de populară este această teză în anumite cercuri din Vest. O mulțime de oameni o susțin, repetând de fapt propaganda rusă.
Conștientizează Vestul că se află în război? Desigur, un război diferit, unde propaganda, dezinformarea, interferența insidioasă sunt noile arme.
Cred că o parte a Vestului s-a trezit, dar cea mai mare parte încă nu. Vedem reacția din Statele Unite pe chestiunea interferenței ruse. Multă lume încearcă să minimizeze ce a făcut Rusia. Este deprimant modul în care republicanii și conservatorii încearcă să îl scuze pe Trump. Nici europenii nu cred că stau mai bine. Trei din patru candidați la prezidențialele din Franța erau pro-Putin. Faptul că rușii nu au recurs la o interferență directă în Germania pare să fi distras atenția multora de la modalitățile mai profunde și insidioase prin care Kremlinul poate influența politica germană. Nu pot să afirm că există mai multă conștientizare la nivelul Vestului față de amenințarea rusă.
Este deconsolidarea democratică din Noua Europă în avantajul Moscovei?
Cu siguranță, Rusia poate exploata declinul democrației liberale în Europa Centrală și de Est - deja o face. Mai întâi, Rusia preferă întotdeauna să colaboreze cu politicieni corupți, indiferent de ideologia lor, după cum se desfășoară politica în Rusia. Încă și mai subtil și insidios este modul în care Rusia se insinuează în Europa Centrală și de Est prin exploatarea „problemei musulmane“. Dintr-o dată, conservatori cu puternice sentimente anticomuniste și antisovietice preiau linia Kremlinului, conform căreia Islamul reprezintă o amenințare civilizațională pentru Occident și că Rusia creștin-ortodoxă este un aliat în combaterea acestuia.
Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA
