JOYCE GRECH: Credibilitatea presei se reduce pe plan global, dar mai alert în Malta

Interviu Realizat De, Brindusa Armanca | 09.01.2018

Asasinarea jurnalistei de investigație Daphne Caruana Galizia în octombrie 2017 a atras atenția lumii întregi asupra deficitului de libertate a presei din Malta. O misiune a Parlamentului European, din care a făcut parte și Monica Macovei, a constatat că niciun demnitar de rang nu a fost anchetat și condamnat în această țară a UE, iar controlul politic al presei este grav.

Pe aceeași temă

JOYCE GRECH, jurnalistă recunoscută ca realizatoare de televiziune, critic media și de film, membră în numeroase jurii naționale și internaționale, vorbește despre contextul politic și mediatic care a făcut posibil asasinatul încă neelucidat azi, dar cu numeroase indicii ale unei oculte comenzi politice.

 

Cum descrieți peisajul mediatic din Malta astăzi? 

Mass-media din Malta calcă pe urmele celor mai multe țări, făcând tranziția de la formatele tradiționale spre platformele online. Deși televiziunea este încă puternică, eforturile guvernului de a avea o bandă cât mai largă și o accesibilitate digitală de ultimă generație contribuie la înflorirea industriei media online. Ceea ce nu s-a schimbat însă ține de faptul că majoritatea organizațiilor mass-media tradiționale sunt deținute politic, iar cele două partide politice principale au o influență puternică asupra știrilor în organizațiile media private, unde există așteptarea ca acestea să fie neutre. Părtinirea, favorizarea unei anumite agende politice este norma în multe țări. Desigur, nu este un aspect declarat oficial, ci mai degrabă un adevăr nescris, cunoscut deopotrivă de public și de critici. În Malta, instituțiile de presă deținute de partidele politice nu lasă loc pentru obiectivitate. Autoritatea de control al audiovizualului are, la rândul său, rolul foarte dificil de supraveghere și monitorizare a imparțialității asupra tuturor mijloacelor de informare în masă, postul public de televiziune generând o amplă dezbatere pe chestiunea imparțialității, care este sau nu subminată de guvernul momentului. În prezent, există o nouă comunitate de jurnaliști independenți care se retrag din organizațiile tradiționale pentru a-și înființa propria platformă, străduindu-se prin urmare să-și păstreze libertatea editorială. Timpul ne va spune dacă pot supraviețui pe cont propriu. Cu ani în urmă, Daphne Caruana Galizia a făcut acest pas, înființându-și cu succes propria platformă, Running Commentary, cu un public care a atins uneori peste 400.000 de cititori, într-o țară cu mai puțin de jumătate de milion de cetățeni. Acesta este un indiciu puternic că cititorii doreau să-și formeze propria opinie și cereau un jurnalism autentic.

 

Cum a fost respectată libertatea presei în trecut și ce s-a schimbat în ultimii ani?

Libertatea presei este întotdeauna o problemă sensibilă. Dacă ne-am uita la statistici, conform Reporterilor fără Frontiere, în 2017, Malta se afla pe locul 47 în lume, ceea ce ar putea părea îngrijorător, dar, având în vedere că este la doar 7 puncte în spatele Marii Britanii și 4 puncte în spatele SUA, perspectiva se schimbă. Dosarele deschise în justiție împotriva jurnalistei Daphne Caruana Galizia în ultimul an, consecința fiind blocarea activelor sale, au transmis mesajul că mass-media sunt presate să renunțe la a spune adevărul. Caruana Galizia a fost adesea criticată că scrisul ei se concentra mai mult pe „character assasination“, pe compromiterea persoanei, decât pe jurnalism. Pe de altă parte, ca o notă pozitivă, se depun eforturi pentru a dezvolta o legislație mai adaptată evoluțiilor recente privind discursul urii, iar un proiect de lege privind defăimarea în mass-media este dezbătut în prezent în parlament.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-interviu-Joyce.jpg

Resturile maşinii în explozia căreia a fost asasinată jurnalista Daphne Caruana Galizia.

 

 

Mai în detaliu, care sunt raporturile dintre presă și puterea politică?

Presa din Malta este foarte influențată de politic. Jurnaliștii trebuie să fie atenți să se alinieze agendei politice pe care o promovează angajatorul lor. Atacurile flagrante împotriva jurnaliștilor sunt condamnate de toți politicienii, dar, pe de altă parte, mass-media sunt prinse într-un cerc vicios pentru că trebuie să producă știri orientate politic pentru a alimenta o așa-zisă cerere a publicului. În teoriile mass-media, există un întreg discurs despre jurnalism și despre rolul celei de-a patra puteri. Politica și presa independentă se luptă pentru putere în mod constant. Totuși, bătălia este câștigată mai ușor atunci când controlul partidelor politice asupra media este atât de puternic încât nu mai există nicio putere de a rezista. După asasinarea jurnalistei Caruana Galizia, acest aspect a fost subliniat într-o scrisoare semnată de opt șefi ai marilor agenții de presă, care descriu Malta ca fiind „singura țară din UE unde partidele politice dețin atât de extins în proprietate mass-media“, cum nota The Guardian.

 

Ce spune publicul? Este credibilitatea presei ridicată sau redusă în Malta?

Credibilitatea presei se reduce rapid pe plan global, dar probabil într-un ritm mai alert în Malta. Înaintea ultimelor alegeri din iunie 2017, unele sondaje arătau faptul că încrederea publicului în guvern este mult mai mare decât în mass-media. Oamenii sunt foarte conștienți de faptul că presa nu este independentă, iar creșterea utilizării rețelelor sociale nu a fost neapărat o tendință benefică. A expus publicul unui bombardament informațional, fără ca acesta să aibă capacitatea de a diferenția faptele de ficțiune. Epoca digitală a înclinat balanța în favoarea imediatului, mai degrabă, decât în favoarea acurateții, ceea ce duce adesea la pierderea credibilității. Evenimentele recente legate de asasinarea jurnalistei arată că există o deșteptare a cetățenilor, care doresc să se simtă în siguranță în țara lor și că doresc păstrarea valorilor democratice, resuscitând în Malta ideea de protest.

 

În acest context, cum comentați asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia?

 
Presa din Malta este foarte influențată de politic. Jurnaliștii trebuie să fie atenți să se alinieze agendei politice pe care o promovează angajatorul lor. Atacurile flagrante împotriva jurnaliștilor sunt condamnate de toți politicienii, dar, pe de altă parte, mass-media sunt prinse într-un cerc vicios pentru că trebuie să producă știri orientate politic pentru a alimenta o așa-zisă cerere a publicului.“

Aș spune că Malta, lumea politică și mass-media în general, se află încă într-o stare de șoc și de doliu. Daphne a vorbit împotriva a tot ceea ce ea a simțit că este corupt și greșit, chiar din punct de vedere etic și moral. Împotriva tuturor obstacolelor, ea a continuat să lupte timp de decenii și a avut cititori care-i urmăreau scrierile zilnic, atât cititori din Malta, cât și din alte țări. Era bine conectată cu jurnaliști proeminenți din întreaga lume, iar în decembrie 2016 a fost inclusă în topul Politico al celor mai influenți 28 de oameni. Foarte puțini jurnaliști au curajul să scrie despre ce a scris ea atâția ani. Însă totul a venit cu un preț imens, pentru că, la nivel local, știam că viața ei era în pericol și nu era primul act de violență pe care îl suportase. Atunci când vestea despre asasinarea ei s-a răspândit, nimeni nu a avut nicio îndoială că a fost din cauza muncii ei. Lista suspecților era nesfârșită. Teoriile despre cei care se aflau în spatele asasinării au venit din întreaga lume, iar cele mai influente forțe mediatice au venit în Malta pentru a investiga și a trage propriile concluzii. Guvernul i-a adus pe cei mai talentați ofițeri de informații pentru a rezolva această crimă atroce și chiar a oferit un milion de euro oricărei persoane care poate să ofere date care ar conduce la aducerea responsabililor în fața justiției. Interesant este că moartea jurnalistei a generat un val de proteste naționale în Malta, solicitându-se supremația legii și demisia comisarului de poliție și a procurorului general, două figuri esențiale pentru integritatea statului de drept.

 

Cum a reacționat comunitatea media?

Comunitatea media din întreaga lume a fost șocată să audă că un membru al lor a fost ucis brutal într-o țară europeană care pretinde că valorizează libertatea de exprimare și statul de drept. În Malta și în alte țări, jurnaliștii au adus un omagiu colectiv de solidaritate și condoleanțe. Au fost transmise mesaje de la jurnaliști din întreaga lume. Una dintre sălile de presă ale Parlamentului European a fost numită în onoarea doamnei Caruana Galizia. Mulți au încercat să-și formeze propria părere despre mobilul asasinatului, dar până acum nu putem decât specula.

 

Care este stadiul anchetei?

Autoritățile au arestat trei suspecți, iar alți șapte sunt eliberați pe cauțiune. Anchetatorii susțin că au dovezi clare că ei sunt cei care au executat asasinatul. Rapoartele de presă afirmă că agențiile de informații au folosit tehnici de triangulare a datelor - o măsurătoare optică 3D - pentru a vedea cine a activat dispozitivul exploziv, identificând ulterior suspecții. Dar sunt mulți care-și pun întrebarea, dacă aceștia sunt de fapt vinovații, totuși cine a orchestrat din spatele scenei întreaga operațiune? Caruana Galizia nu a vorbit niciodată despre cei trei suspecți, iar asasinarea ei a survenit după o serie de crime nerezolvate sau tentative de omor cu asemănări izbitoare. În următoarele zile, suspecții vor fi puși sub acuzare, dar până acum ei nu dezvăluie cine a ordonat crima. Toată lumea speră ca justiția să prevaleze pentru a pune capăt unei realități insuportabile.

 

Interviu realizat de BRÎNDUȘA ARMANCA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22