Pe aceeași temă
Interviu in exclusivitate cu Julianne Smith, director al programului de Strategy and Statecraft la Center for a New American Security (CNAS), Washington DC. Intre 2012/2013 a fost Deputy National Security Advisor pentru Vicepresedintele Statelor Unite. Inainte de pozitia de la Casa Alba, a fost director principal pentru politici europene si NATO in cadrul Pentagonului.
 |
|---|
| Julianne Smith |
De ce a mers Putin atat de departe, invadand Crimeea?
Vladimir Putin este profund ingrijorat de viitorul Flotei Marii Negre localizate in Crimeea si vrea sa se asigure ca Rusia isi mentine accesul la acele baze, chiar si in contextul schimbarii guvernului de la Kiev. Insa si mai important, din punct de vedere emotional, ii este foarte greu sa digere posibilitatea ca Rusia sa-si piarda aliatul ucrainean. Stiind ca viitorul politic al lui Ianukovici s-a terminat, Putin a calculat ca trebuie sa trimita un semnal puternic Ucrainei legat de locul unde considera el ca viitorul acestei tari trebuie sa fie. Este o miscare tipica pentru Vladimir Putin, pe care am mai vazut-o in Georgia unde a exagerat in mod premeditat siguranta si securitatea minoritatilor ruse si foloseste acest lucru ca pe o scuza pentru a intimida populatia locala si pentru a reafirma cotrolul rusesc asupra teritoriului. Este un playbook cu care Putin este extrem de confortabil, testat si in Georgia unde a vazut ca nu s-au intamplat prea multe din perspectiva consecintelor. Stie ca Ucraina nu are tratate cu Europa, SUA sau cu NATO, astfel ca nu trebuie sa se ingrijoreze in legatura cu un eventual raspuns militar. La acest moment este inimaginabil ca Statele Unite sau Europa s-ar implica militar. Nu simte prea multe riscuri. Dar in schimb vede o multime de castiguri potentiale, intimidand populatia locala si guvernul de la Kiev, retragand imprumuturile acordate lui Ianukovici. Nu exista nimic la orizont care sa il sperie pe Putin. Nu poate sa-si imagineze vreo consecinta grava pentru el la acest moment. Mai mult nu exista ceva ce isi doreste cu disperare de la Occident. Vestul nu prea are parghii reale care sa ii influenteze calculul. Pentru el nu este o strategie riscanta. Provocarea pentru Vest este de a-l convinge ca vor exista consecinte si costuri.
Ce parghii reale are Vestul la dispozitie pentru a schimba calculul lui Putin?
Sunt putine lucruri care conteaza pentru Putin. Unul dintre acestea este relatia economica cu Vestul. Ministrul economiei tocmai a fost in Washington. Vrea o consolidare a relatiilor comerciale cu Statele Unite si Europa. Asta este una dintre putinele zone care conteaza pentru el si unde il putem lovi. Cred ca Vestul are dreptate atunci cand examineaza optiuni precum suspendari de vize, sanctiuni economice si financiare cu impact imediat asupra afacerilor rusesti. Daca oamenii de afaceri rusi vad ca industriile lor vor fi imediat afectate, acestia vor pune la randul lor presiune pe Putin. Altfel nu avem o optiune militara reala in spectrul nostru de alegeri, una pe care sa vrem sa o folosim sau sa ne simtim obligati sa o utilizam. Pe frontul economic cred ca putem sa aratam ca exista un pret, ca exista consecinte si chiar sa il facem pe Putin sa se gandeasca de doua ori inainte sa decida sa treaca mai departe spre Estul Ucrainei. In acelasi timp trebuie sa reasiguram tari precum Romania ca securitatea ei nu va fi amenintata, ca articolul 5 al NATO este ferm, ca va fi respectat si implementat in perspectiva unei crize. Mai mult trebuie sa reasiguram guvernul Ucrainei ca il vom sustine politic dar mai ales financiar. Avem trei prioritati: reasigurarea aliatilor si partenerilor, sa ajutam guvernul Ucrainei si sa incercam sa il convingem pe Putin sa nu treaca la al doilea pas.
Ce garantii de securitate ofera Memorandumul de la Budapesta?
Prin Memorandumul de la Budapesta am convenit sa respectam si sa recunoastem integritatea teritoriala a Ucrainei. Problema este ca Putin poate argumenta ca de fapt nu incalca integritatea teritoriala a Ucrainei, pentru ca inca il considera pe Ianukovici presedinte. Putin poate pretinde ca nu este vorba de invazie, ci ca a fost invitat de Ianukovici sa protejeze niste minoritati pe care presedintele in functie le considera amenintate. Sigur Vestul o sa argumenteze o pozitie opusa: ca Ianukovici a fost discreditat, ca nu mai este presedintele Ucrainei, ca nu poate sa ii invite pe rusi in Crimeea, ca miscarile de trupe ruse in Crimeea constituie o violare a suveranitatii teritoriale. Va urma un joc de-a soarecele si pisica. Apoi trebuie sa avem o discutie mai ampla legata de obligatiile care decurg din Memorandum. Pe fond, nu exista obligatii in acord care sa semene cu o garantie de securitate de tipul celei inscrise in articolul 5 al NATO. Am convenit sa recunoastem integritatea teritoriala a Ucrainei. Intrebarea este cand aceasta este in pericol cum actionam?
Daca traversarea acestei linii rosii, vorbim in cele din urma de o agresiune internationala, ramane fara consecinte reale, cu costuri serioase pentru Putin, nu vom avea oare un impact asupra credibilitatii garantiilor de securitate oferite de Statele Unite altor state?
Credibilitatea Vestului se va diminua daca nu gaseste o modalitate prin care sa ii convinga pe rusi sa-si retraga trupele sau daca vom vedea un blocaj de tipul celui care a urmat in Georgia. Vorbim despre o problema de credibilitate pe care Vestul o va avea in legatura cu capacitatea sa de a raspunde unei agresiuni internationale. Dar nu se poate pune la indoiala abilitatea de a ne indeplini angajamentele noastre de aparare colectiva. In Ucraina, vorbim de o situatie diferita de articolul 5, de garantia de securitate data Japoniei sau de relatiile pe care le avem in Orientul Mijlociu. Iar diferenta clara este ca stim exact care sunt pasii si ce se va intampla daca securitatea acestora este in pericol. Vom vedea multe vizite ale oficialilor americani in urmatoarele saptamani tocmai in ideea reasigurarii aliatilor din Europa Centrala si de Est ca nu au motive de ingrijorare. Ar fi irational ca Putin sa incerce ceva. Putin stie ca vom folosi forta militara intr-un astfel de caz. Ar fi nebun. In cazul Ucrainei este mai usor pentru ca este o situatie gri, tulbure, cu nuante. Dar in cazul statelor baltice nu exista urma de indoiala ca America se va afla acolo dimineata urmatoare, poate chiar in aceeasi zi. Fara indoiala ca SUA isi va indeplini angajamentul de securitate.
Ce rol poate sa joace NATO? Cum ar trebui sa se modifice comportamentul NATO dupa Ucraina?
Rusii iubesc actele de intimidare. Le place sa se aventureze in spatiile aeriene ale altor tari. De multi ani fac acest lucru in statele baltice. O fac acum deasupra Ucrainei. Adora practicile aflate la limita incalcarii suveranitatii si integritatii teritoriale ale altor state dar care nu merg suficient de departe pentru a genera un raspuns din partea Vestului. Alianta trebuie sa joace un pic acelasi tip de joc: mai multe exercitii comune in regiunea din jurul Ucrainei, consolidarea antrenamentelor comune cu armata ucraineana, chiar consultari de articol 4 cu Ucraina, amplificarea prezentei fortelor americane in Europa Centrala, mai multe rotatii in Polonia, ridicarea nivelului de alerta al Fortei de Raspuns a NATO. Sunt multe lucruri pe care putem sa le facem pentru a-i arata lui Putin ca NATO este in alerta, monitorizeaza situatia, dezvolta “contingency plans”. Putin trebuie sa inteleaga ca a generat in interiorul NATO un comportament care va face Rusia sa se simta profund inconfortabil. Apoi cel mai controversat lucru pe care NATO il poate face, pe care il sprijin, este de a acorda un Membership Action Plan (MAP) pentru Georgia la summitul NATO din septembrie. Este momentul sa facem acest lucru pentru a arata Rusiei ca suntem gata sa oferim Georgiei o garantie credibila de securitate. Berlinului nu ii place aceasta idee pentru ca o vede ca fiind o provocare pentru Moscova obligand-o sa reactioneze.
Si totusi, folosind cuvintele lui Robert Gates, sunt Europa si America pregatite sa moara pentru a apara Georgia?
Este o discutie pe care o avem dintotdeauna. Mereu a existat dilema daca noile state membre sunt consumatori sau furnizori de securitate. Iar timpul a aratat ca state precum Romania sunt furnizori de securitate prin participarile in misiunile NATO din Afganistan sau Balcani. Sigur ca unele state vor spune ca nu vrem sa ne trimitem armatele sa aparam Georgia pentru ca exista sansa ca Rusia sa faca ceva nebunesc. Problema este ca nu poti sa mergi pana la jumatatea procesului doar pentru a-l abandona. Am ajuns deja atat de departe cu Georgia. Cum putem sa fim sinceri cu noi insine ca procesul a luat sfarsit? Realizez riscurile care exista dar realizez totdata cat de mult am evoluat in relatia cu Georgia. Ucraina este un caz diferit pentru ca mult ani nu au fost interesati de o eventuala integrare. Dar Georgia a lucrat din greu pentru asta, ani si ani la rand, pentru a indeplini criteriile. Si le-am spus clar ca exista perspectiva de a se integra in NATO. Sa nu uitam ca Georgia a trimis mii de soldati in Afganistan devenind in cele din urma cel mai mai contributor non-NATO pentru misiunea ISAF. Este greu sa ii spui unei astfel de tari multumesc pentru sacrificiile facute dar imi pare rau nu veti fi membru NATO. Este nerezonabil. Gates are dreptate. Este o pastila greu de inghitit sa ajungem sa ne imaginam ca putem trimite trupe pentru apararea Georgiei in eventualitatea unui potential conflict Ruso-Georgian, dar pe de alta parte de ce am ajuns atat de departe in relatiile dintre noi, stimulandu-i sa contribuie atat de mult pentru misiunea din Afganistan fara sa existe ceva tangibil la capatul drumului? Nu mi se pare drept.
Oare a venit momentul pentru revizuirea clauzelor Actului Fondator NATO-Rusia care limiteaza desfasurarea de infrastructura NATO pe teritoriul noilor state membre?
Sigur ca ii va supara pe rusi si vor spune ca violam clauzele Actului Fondator NATO-Rusia. Dar intrebarea este cine are capacitatea reala pentru acest lucru? Lista este extrem de limitata. Si cine are vointa politica pentru acest lucru? Suntem foarte aproape de publicarea Quadrennial Defense Review documentul pe care il producem la fiecare 4 ani si care descrie conturul mediului strategic. Este foarte probabil ca acesta sa afirme clar ca Statele Unite se concentreaza predominant pe Orientul Mijlociu si pe rebalansarea catre Extremul Orient si mult mai putin pe Europa. Sigur ca acum suntem preocupati de ce se intampla in Crimeea dar SUA are o lista lunga de conflicte si crize peste tot in lume cu impact direct asupra intereselor sale de securitate. Ucraina este perceputa de multi ca neavand un impact atat de direct. Trebuie sa ne implicam din motive morale in Ucraina pentru a sprijini libertatea si democratia, pentru a sustine poporul ucrainean si pentru a impinge inapoi agresiunea rusa. Dar criza ucraineana nu este acelasi lucru cu Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud, cu ce se intampla in Golf. Quadrennial Defense Review ne va reaminti ca Statele Unite trebuie sa-si puna ordine in prioritati si ca acestea raman in Orientul Mijlociu si Asia unde se afla cele mai importante rute comerciale. Astfel ca nu vad acest scenariu intamplandu-se din mai multe motive. Unu la mana trebuie sa decidem colectiv o escaladare fata de Rusia, ceva ce germanii nu sunt pregatiti sa sprijine. Nici macar nu vor sa anuleze summitul G8 dar sa mai vorbim de revizuirea cluazelor Actului Fondator.
Este lipsa unei reactii decisive fata de agresiunea rusa, un semnal pentru alte puteri cu agenda anti-statu-quo, precum China, sa ignore si sa conteste norme esentiale ale sistemului international in propria regiune?
State precum Iranul si China monitorizeaza atent reactia Vestului la situatia din Ucraina. Dar sunt convinsa ca deja au tras propriile concluzii din comportamentul Americii in criza siriana. Unele state au vazut in aceasta un exemplu ca America nu are intentia sau vointa de a folosi forta militara. Acestea fiind spune, Libia contracareaza orice concluzie ca aceasta administratie, in toate cazurile, nu are vointa de a folosi forta. Pur si simplu nu e cazul.
Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA
