Pe aceeași temă
Două lucruri extrem de grave care s-au înâmplat marti. Pe de o parte, dezincriminarea conflictului de interese şi, pe de alta, exonerarea demnitarilor de anumite fapte penale. Aş vrea să le luăm pe rând, tocmai ca să nu se facă confuzie.
Să începem cu funcţionarii publici. Asta are impact asupra tuturor infracţiunilor care conţin în definiţia lor legală sintagma “funcţionar” sau “funcţionar public”. Până mai ieri, în Codul Penal românesc se opera cu sintagma funcţionar public, prin care se înţelegea de fapt oficial public, oricine ocupă o funcţie într-o instituţie a statului. În oglindă, noţiunea de funcţionar definea orice persoană care ocupă o funcţie într-o entitate privată. De la aceste două definiţii se lucrau apoi definiţiile infracţiunilor de serviciu şi a infracţiunilor de corupţie, unde se discuta despre fapta funcţionarului, respectiv, fapta funcţionarului public. Atunci când era vorba despre un funcţionar public care comitea o faptă penală, ea era pedepsită mai grav decât atunci când era comisă de un funcţionar pur şi simplu, adică de o persoană care lucrează în mediul privat.
Parlamentarii, demnitarii, care au fost excluşi din definiţia funcţionarului şi a funcţionarului public, practic rămân acum neacoperiţi de legislaţia penală. Pentru că dacă ei sunt excluşi expres din definiţia funcţionarului, respectiv a funcţionarului public, atunci nici definiţiile ulterioare ale infracţiunilor care vizează fapte ale funcţionarilor sau ale funcţionarilor publici nu li se vor aplica, deoarece Codul spune că ei nu mai sunt funcţionari. Astfel se creaza o categorie de supraoameni care nu mai pot fi traşi la răspundere penală pentru faptele pe care le comit, indiferent de natura acestor fapte.
Putem spune că în momentul de faţă parlamentarii, notarii, avocatii, presedintele ies de sub incidenţa Codului Penal?
Exact. Nu li se mai aplica Codul Penal in ce priveşte infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate celor de corupţie şi abuzul în serviciu. Nu mai există alte norme penale care să opereze în ceea ce îi priveşte. Mai trebuie spus că odată cu intrarea în vigoare a acestor norme, chiar şi pentru o zi, ele vor acţiona ca normă penală mai favorabilă, care se aplică prioritar şi retroactiv, drept pentru care toţi cei care fie sunt în curs de cercetare, fie sunt în faţa instanţelor, fie au fost condamnaţi pentru astfel de fapte scapă. Scapa inclusiv persoanele condamnate şi se află în penitenciar si care trebuie puşi în libertate, pentru că fapta nu mai este incriminată. Ne referim, de exemplu, la domnii Voicu si Becali.
Mai există vreun exemplu în vreo ţară democratică ca o anumită categorie de demnitari ai statului să scape de sub incidenţa Codului Penal pentru fapte de corupţie?
Nu doar că nu există o altă ţară în care să se întâmple asta, dar convenţiile internaţionale pe care România le-a semnat şi le-a ratificat, cum ar fi convenţiile Consiliului Europei sau Convenţia ONU împotriva corupţiei, prevăd expres obligativitatea ca ţările să incriminezse corupţia în mod cât mai cuprinzător. Cu siguranţă, forurile legiuitoare din aceste ţări, adică parlamentele, trebuie să fie acoperite de definiţia infracţiunilor de corupţie. În acest moment, dacă îi exceptează de la aplicabilitatea infracţiunilor de corupţie pe cei mai înalţi demnitari în stat, România se află într-o situaţie în care îşi încalcă obligaţiile internaţionale pe care şi le-a asumat. Sunt o serie de obligaţii şi la nivelul Uniunii Europene, în Convenţia, de exemplu, de protecţie a intereselor financiare ale comunităţilor europene, unde este de neconceput să elimini o întreagă categorie profesională, cum este cea parlamentarilor, de la aplicabilitatea infracţiunilor de corupţie.
Ce riscă România dacă totuşi această lege ajunge să fie pusă în practică, asa cum se întrevede?
De exemplu, imposibilitatea de a mai pune în aplicare cererile de cooperare internaţională în materie penală vor pune România pe o listă neagră, o listă a ţărilor necooperante. Asta duce la nivel internaţional la o izolare a ţării noastre, iar în cadrul UE probabil că se poate discuta şi de diverse acţiuni intentate de Comisie pe zona de infringement pe chestiuni concrete pe care România nu le mai respectă după intrarea în vigoare a acestor prevederi legale.
Politicienii se fac ca nu inteleg despre ce este vorba, spunind ca nu e normal ca un parlamentar sa fie functionar public.
Tradiţia românească a fost aceasta: că toată lumea care lucrează la stat este prinsă în Codul Penal în definiţia funcţionarului public şi toată lumea care lucrează în privat este prinsă în sfera funcţionarului. A răsturna această tradiţie care se foloseşte de zeci de ani în România este destul de complicat, mai ales că eu, cel puţin, nu văd o raţiune practică pentru care acest lucru se întâmplă. Declaraţiile politicenilor români care se fac că nu pricep că există două definiţii complet diferite, una care se dă funcţionarului public în legislaţia administrativă şi una care se dă funcţionarului public în legislaţia penală, sunt cel puţin ridicole. Eu nu cred că politiceni de marcă din România chiar nu înţeleg aceste lucruri, atât timp cât au votat acele legi şi lucrează de zeci de ani în Parlamentul României.
Să trecem la conflictele de interese. Putem spune că, în momentul de faţă, a fost dezincriminat conflictul de interese sau e prea mult?
Este singura formulare care ar acoperi într-adevăr ceea ce s-a întâmplat ieri. Conflictul de interese în România va înceta să mai existe in momentul in care va fi promulgata aceasta lege. Sunt două chestiuni aici. Prima dintre ele şi cea mai gravă – sfera actelor cu privire la care se poate comite infracţiunea de conflict de interese, din care au fost scoase actele adminsitrative. Adică, nu se va mai putea vorbi despre infracţiunea de conflict de interese atunci când se pune problema încheierii unui act administrativ. Iar actele administrative sunt acelea pe care le încheie administraţia publică, adică toate cele relevante. Ca să vă dau un exemplu: contractele de achiziţie publică sunt acte administrative bilaterale. Deci în ceea ce priveşte contractele de achiziţie publică nu se va mai putea pune niciodată problema existenţei unui conflict de interese. Ceea ce înseamnă că miliardele de euro care circulă în România prin intermediul achiziţiilor publice, fie că e vorba de fonduri europene, fie de fonduri naţionale, sunt exceptate în mod expres de la aplicabilitatea infracţiunii de conflict de interese. Pe de altă parte, vorbim de sfera subiecţilor care mai pot comite fapta de conflict de interse şi aici au fost operate modificări semnificative faţă de varianta anterioară, în sensul în care singurii care mai pot comite fapta de conflict de interese sunt persoanele care lucrează la stat cu contract de muncă. Or, cu contract de muncă nu lucrează la stat decât personalul contractual. Nici măcar funcţionarii publici nu lucrează pe baza unui contract de muncă. Legislaţia funcţionarilor publici în materie administrativă diferenţiază funcţionarul public de un angajat obişnuit la stat care lucrează cu contract de muncă. Nu lucrează cu contract de muncă, o luăm prin excludere: miniştrii, secretarii de stat, funcţionarii publici sau funcţionarii publici cu statut special, nu lucrează cu contract de muncă magistraţii, primarii, consilierii judeţeni, consilierii locali. Nu lucrează cu contract de muncă decât femeia de serviciu şi şoferul. Ceea ce înseamnă că, de facto, nu mai are cine să comită acest conflict de interese, pentru că restul nu au contract de muncă.
Deci putem concluziona că în momentul acesta, de la ministru în jos, este dezincriminat conflictul de interese?
Da.
ANI îşi pierde principalul obiect de activitate?
Confictul de interese era principalul obiect de activitate al Parchetului, conflictul de interese în materie penală. Dar cu siguranţă eficienţa instituţiei scade dramatic, fiindcă, dacă nu mai poţi să faci sesizări pentru că nimeni nu mai este în conflict de interese, atunci cel mult conflictul de interese rămâne într-o sferă administrativă. Dar şi aici e de discutat dacă nu cumva aceste modificări au impact şi în acea zonă.
Asta nu înseamnă că Parchetul nu se poate autosesiza sau nu poate fi sesizat pe alte căi.
Se poate autosesiza, dar nu mai are infracţiunea pe care să se poată să se autosesizeze, pentru că tocmai a fost dezincriminat conflictul de interese.
Ce s-a urmărit cu acest lucru şi cum ar putea fi rezolvat până la urmă?
Nu văd decât două căi mari de rezolvare. Fie în Parlamentul României, printr-o reevaluare a deciziilor dezastruoase pentru ţară luate ieri – nu folosesc cuvinte mari, a fost o zi neagră, similară cu ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2012 –, fie printr-o analiză făcută la nivelul Curţii Constituţionale, ca urmare a unei eventuale sesizări la Curte. Normalitatea este ca Parlamentul să-şi dea seama că nu trăim totuşi în codru. Dar mă tem că în acest moment parlamentarii au optat pentru altă cale de acţiune şi asta se întâmplă când există majorităţi mari în parlament. Majorităţile mari tind să fie abuzive şi să facă absolut orice pentru interesul propriu. Asta vedem acum. Vedem cum toţi cei care au avut probleme cu legea sau care se pregătesc să aibă probleme cu legea în anul următor, care este un an electoral, sunt spălaţi, curataţi şi protejaţi de justiţie în România.
Credeţi că ce s-a întâmplat ieri face parte, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie, dintr-un plan început în vara lui 2012, eşuat pe moment atunci şi reluat acum?
După părerea mea, vorbim de aceeaşi paradigmă şi despre acelaşi plan, al cărui început datează probabil de dinainte de vara lui 2012. În vara lui 2012 am văzut doar partea sa publică. El continuă acum cu votul parlamentarilor aleşi de poporul român. Practic, oamenii aceştia consideră că se află deasupra legii şi că ceea ce funcţionează pentru omul obişnuit din România nu are voie să funcţioneze pentru ei. Adică, practic, e liber la furat dacă eşti demnitar.
Interviu cu LAURA STEFAN, realizat de ANDREEA PORA
