Pe aceeași temă
Laure Hinckel, traducătoare a numeroase cărţi din literatura română şi consilier literar al Centre National du Livre pentru Salonul Cărţii de la Paris, din martie 2013, unde România va fi invitat special, cea care se ocupă de organizarea evenimentului din partea Franţei, face câteva precizări atât pe marginea Salon du Livre, cât şi, mai ales, referitoare la emisiunea Realitatea la Raport difuzată de Realitatea TV pe 10 octombrie. În această emisiune, unde invitat special a fost Andrei Marga, participanţii au afirmat că ICR a răsplătit în mod special, prin programul său de traduceri, „intelectualii de curte“ ai lui Traian Băsescu, cum ar fi Mircea Cărtărescu.
Cum a afectat tăierea bugetului ICR organizarea Salonului Cărţii de la Paris?
Sunt mai multe planuri de discutat aici. Din august, când s-au tăiat fondurile, până acum, în octombrie, din punct de vedere al editorilor şi al producerii de carte, fiindcă asta contează cel mai mult la Salonul Cărţii, deocamdată nu s-au simţit nişte consecinţe negative. După schimbările care au survenit la Bucureşti, noi am avut asigurări din partea ICR că ceea ce s-a semnat, contractele încheiate până acum cu partea franceză vor fi respectate, că vor fi plătite conform planului.
Din punctul acesta de vedere ne-am liniştit într-un fel, însă de acum încolo sunt multe semne de întrebare. Trebuie, aşa cum a promis domnul Andrei Marga, într-adevăr să se suplimenteze bugetul, pentru că mai sunt multe de făcut, activitatea Institutului la Paris şi în filiale nu poate să rămână mult timp în punctul mort, aşa cum este în momentul de faţă, pentru că s-au tăiat creditele. În calitate de consilier literar al Centre National du Livre pentru Salonul Cărţii, mă ocup exclusiv de selecţia autorilor, de organizarea meselor rotunde şi de producerea materialelor de prezentare a autorilor. Însă în curând vor fi probleme dacă nu se mişcă mai rapid partea română pentru contactele cu partenerii francezi, fiindcă sunt nişte contracte de semnat, nişte bugete de stabilit, tot felul de lucruri care nu mă privesc pe mine direct, dar ştiu că, dacă nu se vor face, cu siguranţă vor avea un impact negativ asupra organizării Salonului. N-aş vrea să trag prea tare semnalul de alarmă, pentru că ne încadrăm încă în timp, dar am vrut să menţionez, totuşi, şi acest aspect.
Au existat în ultima vreme presiuni sau sugestii să nu fie invitaţi scriitorii pe care i-aţi propus deja şi să fie invitaţi alţi oameni?
E prea devreme să vă spun. Abia pe 8 octombrie am avut o şedinţă în care am propus lista cu invitaţi, una considerată până acum de toţi partenerii, inclusiv de ICR Paris, ca fiind una reprezentativă, dinamică şi care corespunde unor criterii de înaltă ţinută intelectuală. Lista va pleca zilele următoare spre Bucureşti prin căile instituţionale obişnuite.
E prematur să vorbim, cel puţin pentru mine, care sunt însărcinată cu compunerea acestei liste.
Vă mărturisesc, în schimb, că am fost foarte surprinsă de emisiunea pe care am văzut-o la Realitatea TV...
Multă lume a fost, şi aici, în România.
Cred că în România anumiţi oameni înţeleg greşit. Se spune, de exemplu, că ICR publică nişte cărţi la edituri din străinătate. Nu, nu, e fals, nu ICR publică. ICR are editura proprie care publică mai ales albume de artă şi alte lucrări de acest gen, care sunt altminteri de mare calitate şi oricine le poate vedea la librăria ICR sau la orice stand pe care ICR îl are la saloanele sau târgurile de carte din diverse părţi. Însă editurile străine publică ce vor ele, repet, numai ce vor ele, asta trebuie să se înţeleagă. Ceea ce coincide cu piaţa de carte din ţara respectivă, asta le interesează. Iar ele publică în primul rând autori contemporani, cei care există şi pot fi promovaţi în carne şi oase, ca să zic aşa... Suntem aproape de a atinge o „masă critică“ la numărul de autori traduşi în Franţa. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, pentru prima dată în istoria traducerii din română în franceză, în 2012 vor apărea, pe lângă autori deja publicaţi în ultimii 20 de ani, încă vreo 10 noi autori foarte diferiţi unii de alţii. Prin acest „desant“ şi prin acumularea de traduceri, cititorii din Franţa pot avea la îndemână, pentru prima dată în istoria relaţiilor literare dintre România şi Franţa, cantitatea minim necesară pentru a-şi putea face o idee despre literatura română la un moment dat şi luată în ansamblul ei. Când, în trecut, se publica puţin, ce cititor francez se putea lăuda că „ah, citesc nişte romane din autori români şi, iată, putem discuta despre ele“? Nimeni nu putea spune aşa ceva, pentru că nu erau suficienţi autori traduşi în franceză. Să luăm un exemplu, anii 1990-1995: în intervalul acesta au apărut 41 de titluri traduse, dintre care numai 12 erau ale unor scriitori în viaţă şi majoritatea celorlalte erau ale lui Eliade şi Eminescu.
Iarăşi, punctez ceva esenţial: s-au publicat traduceri în Franţa şi în alte ţări înainte de crearea ICR. Dar programele consecvente iniţiate de ICR chiar de la începutul mandatului lui Horia Patapievici în direcţia traducătorilor de literatură română au permis lărgirea cercului de traducători profesionişti. Niciodată nu s-ar fi publicat în 2012 atâtea traduceri, dacă ar fi rămas numai regretatul Alain Paruit, Marily le Nir şi cu mine – dacă luăm în considerare numai proza. Poate vă gândiţi că ar fi mai bine pentru noi să fim puţini? Să rămânem puţini ca să avem mult de lucru!… Or, situaţia stă tocmai invers: dacă suntem puţini, nu dovedim, anii trec, scriitorii valoroşi dispar, îmbătrânim şi noi.
Iată, suntem pe punctul de a schimba dinamica cercului vicios al necunoaşterii într-un cerc virtuos. În sfârşit, editori, critici literari şi cititori vor avea de unde să îşi aleagă după sufletul lor o carte. Dacă ICR opreşte programele de formare a traducătorilor tineri, această spirală pozitivă pornită cu mari eforturi, care vine de foarte departe, s-ar rupe. Este loc pentru toată lumea. Este absolut steril să ne văităm, aoleu, de ce nu este tradus cutare autor, dacă în acelaşi timp stricăm ce a fost bine organizat...
Cum am văzut la de acum faimoasa emisiune...
Eu am fost foarte surprinsă de lipsa de cunoaştere a celor care au vorbit, de enormităţile pe care le-am auzit...
Eu încerc să am o atitudine cât mai pozitivă şi să pun asta pe seama lipsei de cunoaştere, dar o voce mică din mine spune în mod insistent că ar putea fi vorba rea-credinţă. Încă o dată spun acest lucru elementar: editorii francezi aleg ce vor şi numai ce vor ei. Sunt foarte bine plasată pentru a vă spune asta. Sunt atâtea propuneri de traducere care au fost refuzate, chiar cu posibilitatea de a primi o subvenţie ICR...
Iar editurile franceze se adresează în primul rând CNL-ului nostru din Franţa, care susţine traducerile - organizatorul principal al Salonului Cărţii, alături de alţi parteneri. Niciun om raţional nu poate crede că editorii francezi sunt atât de proşti încât să nu aibă reţelele lor, care sunt multiple. Şi să fie clar, în niciun caz nu există un singur canal care hrăneşte editurile franceze cu un singur tip de cărţi. Nimeni nu le-a impus acestora un Mircea Cărtărescu sau un Dan Lungu şi nici n-ar fi fost posibil aşa ceva. Mai spun un lucru: un editor străin publică o carte valoroasă, nu publică o carte pentru că e scrisă de un scriitor de o anumită naţionalitate. Iar dacă la emisiunea respectivă aş fi putut să am un drept la replică, ceea ce nu se prea întâmplă în România, din mare nefericire, aş fi spus răspicat, cu mândrie: eu l-am descoperit, în Franţa, pe Dan Lungu, traducerea mea a fost prima lui carte publicată în străinătate, iar imediat după aceea multe edituri din toată lumea au vrut şi ele să publice un scriitor care avea lucruri atât de interesante de spus. Atâtea lucruri nedrepte şi atâtea falsuri grosolane s-au spus în emisiunea aceea, e incredibil...
În legătură cu conducerea ICR de la Paris, Katia Dănilă şi ceilalţi sunt în continuare partenerii dvs. de discuţii?
Bineînţeles, fiindcă instituţiile franceze vorbesc cu oamenii pe care îi au în faţă. În acest moment sunt Katia Dănilă, Simona Rădulescu, Cristina Hermeziu. Aceştia sunt partenerii noştri de dialog, ele reprezintă, în momentul de faţă, ICR la Paris.
Noi suntem anunţaţi în România că aceşti oameni sunt schimbaţi şi revocaţi, dar trebuie urmată o procedură legală pentru aceasta, or, din moment ce ea nu este urmată, ele sunt doar nişte declaraţii pentru presă.
Desigur. Aceştia sunt partenerii noştri de dialog oficiali în acest moment şi nu am nimic de adăugat la asta.
Interviu realizat de MĂDĂLINA ŞCHIOPU
