Pe aceeași temă
Ce părere aveţi despre întâmplările din ultima vreme de la Ministerul Educaţiei?
Ce se întâmplă la ME trebuie privit nu doar de când şi-a intrat în funcţie Guvernul Ponta. Deja, în ministeriatul lui Cătălin Baba, s-au întâmplat lucruri grave faţă de reformele începute de Funeriu şi pe care Baba ar fi trebuit să le continue dacă, într-adevăr, reforma era opţiunea partidului. Faptul că Baba a relaxat standardele minimale la ştiinţe sociale şi economie, printr-un ordin de ministru dat în MO pe 7 mai, dovedeşte că, de fapt, reforma învăţământului nu a fost asumată de partid. A fost o dorinţă a lui Funeriu, susţinut probabil de preşedinte şi de Boc. Pe de altă parte, mediocritatea şi furia împotriva modernizării învăţământului superior sunt transpartinice, nu sunt doar apanajul USL. Și PDL era împotrivă, dar nu a putut să o spună şi să se desfăşoare. Iar legea promovată de domnii Croitoru și Dumitrescu, la care PDL nu s-a opus, arată același lucru. În contextul acestor întâmplări recente, nominalizarea d-nei Corina Dumitrescu şi apoi a d-lui Mang capătă un alt înţeles. Se plasează într-un consens transpartinic care are drept scop satisfacerea anumitor grupuri de interese, apărate de politicieni care predau în universități private. Nu că sunt private e scandalos, ci faptul că profesorii și universitățile în care lucrează nu produc cunoaştere. Iar dacă vă uitaţi pe listele de profesori de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, „Spiru Haret“ ș.a. vedeţi că este o perfectă armonie între partide.
Să discutăm despre ministrul Mang și despre plagiatul dovedit în presă. Și apelez la dvs., pentru că sunteţi un profesor de ştiinţe exacte, iar d-l Mang a spus că algoritmii sunt aceiaşi şi că Legea lui Ohm e aceeaşi peste tot.
Mang spune prostii. Evident că nu trebuie să faci trimitere la nimic ca să reproduci Legea lui Ohm. Dar în articolul respectiv, d-l Mang nu cu Legea lui Ohm avea treabă, ci cu nişte algoritmi descrişi şi apoi implementaţi de un alt cercetător decât domnia sa, în reviste apărute în jurul anului 2000 sau după. Şi nu e nimic clasic în ele. Sunt lucrări de cercetare curentă, care trebuie citate ca atare. Se poate să scrii un articol, care nu e de cercetare, ci de sinteză a domeniului, în care, evident, preiei din o mie de surse, pe care însă le citezi pe toate. Dar pentru asta trebuie să fii în materie şi să ai o anumită cădere să faci acea sinteză, adică să ai şi tu rezultate în domeniul respectiv. Nu pare să fie cazul nostru. Și mai există o variantă: o sumă de rezultate ale altora pot fi prezentate într-un articol de cercetare în introducere, dar citând corespunzător. Uitându-mă pe articolele acelea, nu a fost cazul la d-l Mang. E vorba de corpul articolului şi în unele părţi e citat ce trebuie, în alte părţi, nu. Avem însă un organism abilitat să discute acest caz, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, a Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, iar acest Consiliu s-a sesizat deja.
Dar el va da rezultatul în 90 de zile.
În maximum 90 de zile, dar se poate pronunța şi mâine. D-l Ponta pare să nu ştie de existenţa lui, s-a adresat Academiei, un for care, evident, poate să dea orice fel de rezoluţie în sensul acesta, dar singurul for care are putere de a tranşa un asemenea litigiu este Consiliul, care, conform legii, hotărăşte dacă s-a plagiat sau nu, iar ME are obligaţia să desfacă contractul de muncă al acelui profesor universitar care a fost găsit cu plagiat. S-a întâmplat în martie: d-l Liviu Andrei, de la Universitatea din Arad, a fost găsit de către acest Consiliu ca plagiator, dar ME (atunci, ministru era d-l Baba) nici până astăzi nu i-a desfăcut contractul de muncă. Pe mine nu mă interesează că d-l Andrei este prefect de Gorj și că d-l Ponta consideră că un om dovedit că a plagiat poate să ocupe o demnitate publică. Dar el este profesor universitar în continuare. Cu d-l Mang lucrurile sunt mai complicate. Sigur că el poate prelungi starea asta de jeg moral. L-am auzit deja declarând că articolele ar fi plagiate, numai că nu el le-a scris, că habar n-a avut că nişte colaboratori ai lui - dar un colaborator e chiar soţia – l-au tras pe sfoară. Cu cât se apără, cu atât d-l Mang se înfundă, dezvăluie practici neacademice (folosirea „negrilor“, de exemplu) care i se par firești. Sunt curios dacă domnia sa a folosit, în listele de publicații cu care și-a luat titlurile academice, aceste articole pe care, acum, nu și le mai recunoaște.
Un ministru din Germania a plecat când presa i-a descoperit plagiatul.
Dar noi nu suntem în Germania, nici în Ungaria. D-l Mang, dacă ar avea onoare, ar trebui să demisioneze doar ca să nu tragă ministerul în asemenea mizerie.
Universităţile, ca și corpul profesoral păstrează discreția într-o chestiune atât de gravă.
Ce aşteptaţi? Aţi vrea ca senatele universitare să adopte nişte rezoluţii că se desolidarizează de d-l ministru? Mi se pare că nimic nu poate fi făcut oficial până nu se pronunţă un for abilitat să o facă. Trăim, sau vrem să ne închipuim că trăim, într-un stat de drept cu nişte legi care trebuie respectate. Eu, ca persoană particulară, pot să spun o groază de lucruri, riscând ca d-l Mang să mă dea în judecată. Dar o universitate nu-şi poate permite să facă acest lucru. Trebuie să aştepte această rezoluţie. În momentul în care Consiliul respectiv sau Academia va spune: „da, omul acesta a plagiat“, atunci avem o problemă mare şi aştept şi eu, evident, ca multe instituţii, nu doar universităţile să reacţioneze. Aştept ca universitatea sa, în primul rând, să-i desfacă contractul de muncă.
În Occident există o tehnică pusă la punct prin care este depistat plagiatul.
Şi în România există soft-uri care depistează plagiatul. Numai că acelea nu sunt foarte potrivite pentru ştiinţele exacte. Merg bine pentru ştiinţele sociale, pentru text. În ştiinţele exacte te poţi trezi cu rezultate stupide. Dar altceva este mai important să înţelegem din toată povestea asta sordidă. Există în România multe reviste care, de fapt, nu funcţionează ca nişte medii de transmitere a cunoaşterii ştiinţifice. Ele nu transmit nimic, sunt nişte forme fără fond și, din păcate, în sistemul nostru de învăţământ superior, există multe cariere construite pe articole apărute în asemenea reviste. Cum s-a putut ca d-l Mang să publice mai multe articole plagiate şi nimeni să nu se sesizeze până acum, când a fost numit ministru? Autorii care se declară plagiați habar n-aveau de existența acestor reviste, nu le citesc pentru că ele nu contează în lumea științifică serioasă.
Cu alte cuvinte, reproşaţi calitatea acestor publicaţii? Cine le acreditează?
Exact. Ele nu adoptă practica normală a unei reviste ştiinţifice, care este referatul colegial. Sistemul e următorul: când trimiţi un articol la o revistă – şi în România există asemenea reviste, ISI și nu numai -, el e preluat de un membru al comitetului editorial cât mai apropiat de subiectul articolului și trimis de acesta la doi sau trei referenţi externi care sunt specialişti exact pe domeniul respectiv. Ei citesc articolul, fac observaţii și îl acceptă sau nu. Fiind exact pe domeniu, ei au o probabilitate foarte mare să detecteze un plagiat sau eventuale erori. La o revistă de matematică bună, poţi aştepta şi doi ani o publicare. La chimie, fizică, lucrurile merg mai repede, dar în ştiinţele teoretice poate dura foarte mult, sunt articole şi de peste 50 de pagini. Or, revistuţele astea de la noi nu practică aşa ceva. Ele au fost acreditate, prin CNCSIS, de ministeriatele de până la Hărdău şi au fost luate în seamă pentru CV-uri, pentru listele de lucrări pentru avansări. Pe baza unor asemenea publicaţii s-au dat titluri, conduceri de doctorat. Apoi a venit Funeriu care a introdus standardele minimale, iar aceste reviste, care pot exista fizic, nu mai sunt luate în seamă de nimeni pentru un dosar de candidatură. De aici furia acestor oameni împotriva noilor standarde din învăţământul superior. Repet, o furie fără culoare politică, pentru că sunt toţi în găleata asta, nu contează că sunt portocalii sau galbeni. Toţi au aceeaşi ură, pentru că standardele minimale lovesc acolo unde trebuia lovit. Dacă vrem să avem un mediu de cercetare şi un învăţământ superior măcar salubre, avem foarte mare nevoie de criteriile acelea, nu de relaxarea lor, aşa cum se prevede acum. Impostura aceasta s-a cocoţat de multă vreme în diverse locuri. Eu pot doar să bănuiesc, nu pot să mă pronunţ asupra calităţii profesionale, ştiinţifice a acestor oameni care umplu parlamentul şi se declară cadre universitare. Am fost foarte mirat să văd că d-l Cătălin Croitoru este lector universitar. Nu ştiu dacă are doctorat, dar iniţiază legi care privesc învăţământul superior. Ce calitate are pentru asta? Eu ştiam că este sindicalist, pe urmă am văzut că este lector universitar. Ce studii a făcut? Când era sindicalist, era totuşi profesor de liceu, nu ştiu când a făcut doctorat și în ce domeniu. Când îţi dai doctoratul trebuie să ai publicaţii ştiinţifice. O avea, dar eu nu l-am găsit pe Google Scholar cu nimic.
Credeţi că reforma Funeriu este reversibilă?
Evident. Funeriu a făcut o schimbare foarte dramatică, fără să aibă o masă critică de susţinători. A făcut-o prin ordonanţe de guvern, prin OM-uri şi printr-o lege impusă, nu agreată de mai mulți. Cum a impus-o el, o vor impune şi ceilalţi pe a lor. Nu e niciun dubiu că aşa se va întâmpla. Cei care într-adevăr vrem schimbare suntem foarte puţini și nu avem susținere politică. Dacă ar fi rezistat un an-doi măcar, lucrurile s-ar mai fi aranjat de la sine, începeau să apară efecte. Dacă se schimbă criteriile repede, totul se duce de râpă. Dacă se revine şi la bacul de dinainte, atunci capată un nou suflu universităţile private şi totul va merge strună…
Interviu cu LIVIU ORNEA, profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, realizat de RODICA PALADE
