Ludovic Orban: Basescu si-a dorit un guvern cu PSD

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 15.12.2008

Pe aceeași temă

Conditiile pe care le-a impus PNL in negocierea cu PD-L par a fi fost intentionat facute pentru a genera un refuz. Cel putin asta este perceptia unei parti a opiniei publice. Ma refer la electoratul acela mai radical, mai de dreapta, care ar fi asteptat o refacere a dreptei. De ce s-a conditionat de Tariceanu alianta cu PD-L?
Nu. A fost o singura intalnire intre delegatiile celor doua partide, dupa care n-a mai fost nicio intalnire, deci, practic, nu a mai existat o discutie serioasa. Iar parerea mea este ca inca de la inceput Basescu a avut ca obiectiv constituirea unui guvern PD-L-PSD.
Dar de ce ati tinut atat de mult la aceasta functie de premier, special pentru Tariceanu, de ce nu ati mai lasat loc de discutie?
Mandatul acordat echipei de negociere a fost unul privitor la elementele principale din programul de guvernare si, in mod evident, garantiile ca acest program sa poata fi pus in aplicare. In mod evident, in prima faza, solicitarea noastra a fost de detinere a functiei de premier. Arhitectura constitutionala din Romania prevede o separare a puterii executive intre presedinte si premier. In momentul in care si presedintele, si premierul ar fi fost practic din aceeasi structura, ar fi fost constituita o dezechilibrare a puterii in Romania, care nu ne conferea garantii ca putem sa punem in practica programul de guvernare.

PD-L nu ne-a facut o contraoferta

Dar logica politica spune ca un partid plasat pe pozitia a treia nu poate ridica pretentii de genul acesta.
Cred ca in constituirea unei intelegeri intre doua parti trebuie sa existe o dorinta de cedare. Or, aceasta dorinta de disponibilitate la negociere si la cedari fata de pozitiile initiale nu a existat din partea PD-L, nu din partea noastra.
Lideri din PNL au admis ca in cursul unor negocieri mai mult sau mai putin oficiale PD-L a oferit inclusiv functia de premier, dar nu pentru Tariceanu, si ca PNL a refuzat. De ce?
Nu a existat nicio astfel de oferta. La singura discutie care a existat oficial intre delegatiile investite cu mandat ale celor doua partide fiecare si-a prezentat pozitia.
Dar de ce nu ati pus aceeasi conditie sine qua non si PSD, cum a fost fata de PD-L?
Aceeasi conditie a fost exprimata si in relatia cu PSD.
PSD spune ca nu e asa. Pe cine sa credem?
PSD spune multe. Pana la urma PSD negociaza cu PD-L.
Vi se pare firesc ca partidul plasat pe locul al treilea sa solicite functia de premier?
Mi se pare firesc ca atunci cand vrei sa faci guvern cu cineva sa ai disponibilitatea sa tii cont de pozitia si de punctele de vedere prezentate de partenerul de discutie.
Era cea mai importanta conditie, de fapt. Si tocmai aici nu ati cedat.
N-a existat posibilitatea ca pozitiile initiale sa fie revizuite. In momentul in care, dupa intrunirea de sambata trecuta, nu a mai existat niciun fel de solicitare de dialog din partea PD-L, este in mod evident faptul ca jocurile au fost facute in vederea unei intelegeri cu PSD. Si asta este convingerea mea, ca de fapt presedintele Basescu si-a dorit sa formeze guvern cu PSD pentru a-si anihila principalul adversar in vederea alegerilor prezidentiale.

In Biroul Permanent National nu ne-a fost prezentata vreo intelegere cu PSD

Si PNL a avut, cum se stie si cum a fost admis de ambele parti, negocieri destul de avansate cu PSD. Au fost duminica trecuta pe punctul de a semna un protocol, nu?
Si asta este tot legenda. In organismul de conducere, Biroul politic central al PNL, nu ni s-a prezentat niciodata o astfel de intelegere. Iar daca nu ne-a fost prezentata noua, mai mult ca sigur ca nici nu ar fi existat o astfel de intelegere.
Nu credeti totusi ca ar fi fost bine ca la guvernare sa ajunga doua partide cat de cat plasate pe centru dreapta, in loc de aceasta struto-camila?
Totdeauna asta a fost pozitia mea, totdeauna am fost impotriva intelegerii cu PSD si practic in vederea unei intelegeri cu PD-L, care, chiar daca nu e un partid de dreapta inca si mai are mult pana sa ajunga un partid de dreapta, are multe puncte in program care pot fi negociate cu punctele din programul nostru. Dar, repet, dupa parerea mea, nu a existat nicio urma de vointa din partea presedintelui Basescu si a PD-L de a face guvern cu PNL, iar in afara unor declaratii publice initiale, ulterior nu a mai existat niciun fel de demers serios.
Vointa aceasta de care vorbiti ar fi trebuit sa se traduca in fapt prin acceptarea lui Tariceanu ca premier.
Nu, prin prezentarea unei pozitii de negociere, de cedare.
Ce inseamna cedare?
Stiti cum se poarta negocierile? Au loc intalniri, fiecare delegatie primeste un mandat, dupa ce au loc intalnirile delegatiile se intorc la organismul care le-a mandatat, prezinta raportul negocierilor si ulterior isi modifica sau nu-si modifica mandatul, in functie de ofertele care sunt facute. Or, practic, noi nu am avut niciun fel de posibilitate de a discuta altceva decat ce am discutat initial, pentru ca in realitate nu s-a facut nicio oferta.

PNL era dispus sa discute orice propunere

Deci, PNL ar fi fost dispus sa renunte, cel putin asta ma lasati sa inteleg, la Tariceanu ca premier?
PNL ar fi fost deschis sa discute orice fel de propunere care ne-ar fi fost facuta de catre cei de la PD-L. Numai ca, repet, n-am avut niciun fel de propunere.
Raspundeti-mi, va rog, la intrebare: ar fi fost PNL dispus sa renunte la Tariceanu ca premier, ca dovada de maleabilitate?
Nu pot sa va dau acest raspuns pentru ca nu am fost pusi in fata unei discutii referitoare la...
Dvs. ati recunoscut ca discutiile aici s-au blocat.
Ceea ce mi se pare ciudat este ca PD-L negociaza la greu cu PSD, dupa ce timp de 12 ani i-au facut in toate felurile: comunisti, regim autoritar, baroni, corupti, iar unii incearca sa acrediteze ideea ca de vina e PNL. PNL nu are absolut niciun fel de raspundere. Inca de la inceput, presedintele Basescu si PD-L si-au propus obiectivul de a face guvern cu PSD.

Deciziile privind aliantele politice de guvernare trebuie luate de Delegatia Permamenta

Dvs. si alte voci destul de apasate cereti intrunirea delegatiei permanente, spunand ca decizia de a trece in opozitie si de a taia puntile unei aliante cu PD-L a fost luata intr-un cerc destul de restrans.
Nu am cerut convocarea unei Delegatii Permanente. Am fost intrebat la o emisiune de televiziune ce parere am despre convocarea Delegatiei Permanente si am raspuns ca, in conformitate cu statutul, o astfel de decizie privind aliantele politice de participare la guvernare trebuie luata in Delegatia Permanenta. Delegatia Permanenta are o decizie luata in care l-a desemnat pe premierul Tariceanu drept candidat la functia de premier. Problema care a existat a fost de natura tehnica, care dintre parlamentari: cei nou alesi sau cei vechi alesi. Cei vechi sunt parte din Delegatia Permanenta. Deci pana la clarificarea acestei probleme, nu s-a convocat Delegatia Permanenta.
Care ar fi rostul unei asemenea Delegatii Permanente, din punctul dvs. de vedere?
Rostul unei Delegatii Permanente este cel conferit de statut, si anume sa adopte deciziile privind strategia politica, privind pozitionarea partidului in urmatorii ani si privitor la tot ce sunt atributii statutare ale Delegatiei Permanente, inclusiv atributia de convocare a unui congres.

Pozitia de opozitie a PNL nu va fi repusa in discutie

Deci credeti ca poate fi repusa in discutie pozitia PNL de acum, de a ramane in opozitie? Nu. La momentul la care va fi convocata delegatia permanenta, cel mai probabil guvernul va fi investit.
Concluzia pe care o putem trage este ca lucrurile sunt definitiv transate, cu sau fara delegatie permanenta, cu sau fara acele glasuri care sustin ca a fost o decizie proasta de a ramane in opozitie.
Decizia noastra nu a fost de a ramane in opozitie. Ca PNL va ramane in opozitie se datoreaza imprejurarii ca ceilalti doi actori politici importanti de pe scena politica au decis sa faca guvern impreuna.
Care va fi totusi situatia PNL in opozitie? Exista riscul ca toti acesti sefi de filiale sau presedinti de consilii judetene, primari sa migreze catre PD-L cel mai probabil.
Liderii nostri de organizatii poate ar fi trebuit sa fie mai puternici decat sunt, pentru ca totdeauna ei sunt mai aproape de alegatori decat conducerea centrala, care de multe ori ia decizii tinand cont de contextul politic de la Bucuresti. PNL este un partid care a trecut de la revolutie pana in prezent prin cele doua faze: fie la putere, fie in opozitie.

PNL nu va sustine un guvern minoritar

Si prin multe sciziuni.
Nu a trecut. Asta a fost intr-o prima faza, prin 1990. Din 1997 cursul PNL a fost un curs ascendent. Dovada ca am si obtinut in anul de gratie 2008 cel mai bun scor pe care l-a avut PNL de la revolutie pana acum.
Deci nu va este teama de o sciziune a partidului, asa cum s-a intamplat, in anumite perioade de inceput sau de o migrare a unor parlamentari?
Daca pleaca unu-doi-trei parlamentari nu este afectat cu nimic PNL. Si, de altfel, marea majoritate a parlamentarilor care si-au parasit partidul initial n-au mai intrat in parlament.
Ar fi dispus PNL sa sustina un guvern minoritar?
PNL nu poate sa fie decat la putere, aplicandu-si programul de guvernare, sau in opozitie.
Spuneti-mi, ce fel de premier a fost Tariceanu? Cum l-ati caracteriza?
Evolutia societatii si economiei romanesti il caracterizeaza cel mai bine pe d-l Tariceanu. A fost premier patru ani, in patru ani Romania a devenit membru cu drepturi depline al UE, economia s-a dezvoltat, am atras investitii de peste 35 de miliarde de euro, am asigurat o crestere economica medie de peste 7%, anul 2008 fiind anul cu cea mai mare crestere economica si anul in care Romania a fost tara europeana cu cea mai mare crestere economica. In perioada guvernarii Tariceanu veniturile oamenilor au crescut, puterea de cumparare a crescut, s-a dezvoltat clasa de mijloc, s-a marit numarul de locuri de munca platite, a fost o guvernare care a asigurat respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, o guvernare in care media a fost libera sa-si exercite rolul de control al puterii si a fost libera sa prezinte toate opiniile din societatea romaneasca, ca expresie a pluralismului in care noi credem.

Guvernare la finele careia se vede ca vistieria e cam goala si guvernul in ultima luna si jumatate s-a imprumutat masiv la banci ca sa faca rost de bani pentru majorarile de pensii si pentru salarii.
Vistieria nu e goala.
Atunci de ce se imprumuta guvernul?
Romania nu traieste in luna, Romania e o tara conectata la economia globala si care e profund dependenta de economia europeana. Volumul schimburilor este de aproape 80% cu tarile din UE si nu poate sa nu fie afectata de criza economica mondiala.

Majorarile din timpul guvernarii noastre vor fi onorate

Dincolo de teorie, este pentru prima oara ca guvernul se imprumuta de trei-patru ori intr-o luna ca sa aiba bani pentru pensii si salarii, care nu ajung la timp.
In general sfarsitul anului pune totdeauna probleme. Pe de alta parte, v-am spus ca se resimt efectele crizei economice, in conditiile careia in mod evident au scazut si incasarile la bugetul de stat.
Consilierul guvernatorului BNR a avertizat ca pe actuala constructie bugetara - si a admis acest lucru si premierul Tariceanu - toate aceste majorari de pensii, de salarii si de alocatii vor duce deficitul la 6%. Credeti ca vor putea fi onorate aceste majorari anul viitor?
Este exclus. In ceea ce ne priveste, am majorat pensiile in conformitate cu legea. Sigur ca singura cedare pe care am facut-o a fost ca, in loc ca majorarea sa opereze de la 1 noiembrie, asa cum prevazusem noi, am cedat si am facut-o de la 1 octombrie. Motiv pentru care va trebui sa suplimentam cu transfer de la bugetul de stat fondul de pensii. In ceea ce priveste celelalte majorari salariale, sa ne aducem aminte ca ne-am opus la toate initiativele populiste electorale de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, de majorare a pensiilor pentru cei care au fost incadrati in grupele I si II de munca. Adica ne-am opus tuturor initiativelor legislative care erau gata-gata sa fie votate de parlament, prin care, daca ar fi trebuit sa platim toate majorarile respective, ne-ar fi trebuit doua bugete.
Credeti ca va putea fi mentinuta actuala constructie bugetara si ca viitorul guvern va putea sa onoreze aceste majorari date in timpul guvernarii Tariceanu?
Bineinteles. Majorarile care au fost date in timpul guvernarii noastre vor fi onorate fara niciun fel de problema. Pentru ca au fost facute in logica mentinerii echilibrului bugetar.

PSD s-a purtat ca un partid de opozitie

V-a deranjat, din punctul dvs. de vedere, aceasta sustinere pe care v-a acordat-o PSD in ultimii doi ani de zile si toate aceste negocieri, intelegeri care au iesit la iveala acum?

Personal, nu am cerut in niciun moment in sprijinul PSD. Intr-adevar, PSD nu a utilizat decat o singura data dreptul de partid de opozitie de a depune motiune de cenzura si chiar a incercat sa darame guvernul. In rest, de multe ori s-a comportat ca partid de opozitie. Sigur, de multe ori am acceptat anumite cedari, care pana la urma au fost benefice si pentru oameni.
Despre intelegerea in privinta votului uninominal ce parere aveti?
Guvernul si-a asumat raspunderea pentru Legea votului uninominal intr-o forma diferita de forma care a fost in final adoptata.
Noi vorbim de intelegerea recunoscuta si de PSD, si de PNL in Comisia de Cod Electoral si in alte negocieri.
Studiati cine a votat legea si veti vedea ca PD-L, PSD si cu PNL, toti au votat actuala Lege a votului uninominal.

Toate partidele au votat Legea uninominalului

Deci vreti sa-mi spuneti ca actuala Lege a votului uninominal criticata de toata lumea nu este rezultatul unei intelegeri, asa cum s-a recunoscut de catre Viorel Hrebenciuc si Mircea Geoana si Bogdan Olteanu de la dvs., rezultatul unei negocieri?
La votul final toate partidele mari au votat. Oricine critica acum sistemul de vot uninominal practic isi critica propria pozitie pe care a avut-o la momentul adoptarii legii.
Va avea loc un congres al PNL anul viitor?
In conformitate cu statutul actual, la intrunirea delegatiei permanente se va decide data congresului.
Veti candida pentru un post de presedinte al PNL?
Este prematur sa fac o astfel de optiune.
Credeti ca pozitia lui Tariceanu va fi amenintata la acel congres, avand in vedere ca, pana la urma, tragand linie, partidul a ajuns in opozitie, desi putea sa ajunga la putere fie cu PSD, fie cu PD-L?
Mi-e foarte greu sa va spun. Nu stiu ce va face presedintele Tariceanu, care va fi decizia domniei sale privitoare la pozitionarea la urmatorul congres. Oricum, nu pot sa nu-i recunosc meritele, care sunt importante. Orice fel de decizie pe care o va lua partidul o va lua in functie de obiectivele strategice pe care si le fixeaza, in functie de pozitia pe care se gaseste dupa alegerile parlamentare si constituirea guvernului.

Mitologia oligarhului Patriciu e falsa

Este o perceptie ca s-a creat la centrul, la varful partidului o camarila in jurul premierului, camarila ghidonata de Dinu Patriciu. Nu putem sa nu ne aducem aminte de iesirea publica a lui Dinu Patriciu in pline negocieri practic, la doua-trei zile dupa alegeri, parand ca da indicatii: PNL ori in opozitie, ori cu PSD la putere, indicatii care, iata, s-au si tradus in fapt.
Mitologia oligarhului Patriciu care da indicatii PNL este total falsa. Dinu Patriciu nu mai are niciun fel de legatura cu conducerea PNL, nu mai are nicio functie de decizie in PNL.
Exista lideri din umbra, neinformali, stiti foarte bine acest lucru.
Nu cred ca poate cineva sa-l plaseze pe Dinu Patriciu in aceasta pozitie. Toti membrii PNL sunt oameni care judeca cu mintea lor si care actioneaza in mod autonom. Toate deciziile pe care le-a luat d-l Tariceanu si conducerea PNL au fost luate in functie de obiectivele pe care le avea partidul si tinand cont de judecata fiecaruia.

Interviu realizat de Andreea Pora

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22