Pe aceeași temă
PEN Club, prima rețea europeană a scriitorilor, a luat ființă în 1921 la Londra, la inițiativa scriitoarei Catharine Amy Dawson Scott. Scopul clubului era să reunească scriitorii europeni despărțiți de primul război mondial, să-i ajute să comunice între ei. Sub conducerea prozatorului John Galsworthy, PEN Club a luat un avânt neașteptat și la doar un an de la crearea lui s-au creat alte PEN Cluburi similare în țări ca Franța, Belgia, Italia, Olanda, dar și România. Presupun că la mijloc a fost efortul legațiilor britanice în aceste țări sau al legațiilor țărilor respective la Londra. Cert este că, în ciuda distrugerilor provocate de război, ideea a prins foarte repede și s-a răspândit vertiginos, ca dovadă a unei nevoi profunde a scriitorilor de a trece peste frontiere, de a face front comun împotriva barbariei și pentru restaurarea vechilor valori umaniste distruse, dorința lor de a forma o comunitate intelectuală. În perioada interbelică s-au creat numeroase PEN Cluburi europene și s-au organizat congrese anuale PEN în diverse orașe de pe bătrânul continent. Congresele urmăreau dezbaterea pozițiilor ideologice radicale, care se prefigurau din nou insistent, și încercau să promoveze, prin vocile autorilor celor mai faimoși, o atitudine responsabilă și angajată față de situația politică din ce în ce mai critică, tensionată, de atunci, care s-a prelungit și după al doilea război mondial și a marcat profund lumea în care ne-am născut și ne-am format. Atitudinea aceasta a rămas definitorie pentru PEN Club, care din anii 1960 s-a extins spre alte continente, iar din anii 1980 a luat denumirea de PEN International, devenind cea mai veche și mai mare organizație mondială a scriitorilor – un fel de ONU al lor, cum îmi place să spun.
Care au fost principalele etape ale evoluţiei PEN România de-a lungul acestei perioade de aproape un secol?
E cumva o surpriză și o mândrie că PEN Clubul român s-a creat atât de repede față de cel de la Londra, adică la numai un an, în 1922, dar probabil că avem prejudecăți despre felul în care comunicau și reacționau oamenii de dinainte de revoluția mass-media în care trăim. Oricum, PEN Clubul român a avut de fapt trei etape, trei forme de organizare de-a lungul vremii, în concordanță cu epocile politice în care i-a fost dat să evolueze.
A existat un PEN Club român în perioada interbelică, din care făceau parte scriitori importanți precum Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Panait Istrati, Mircea Eliade și mulți alții, îmi pare rău că nu pot să-i înșir aici pe toți. Acest prim avatar a intrat în adormire și s-a dizolvat practic după al doilea război mondial.
A existat apoi un al doilea PEN Club român recreat, poate puțin surprinzător, în perioada de normalizare a regimului comunist, la finele anilor 1960 și începutul anilor 1970, și care funcționa ca un fel de serviciu de relații externe al Uniunii Scriitorilor din România. Aflat sub tutela comunistă, acest PEN Club a avut un rol mai degrabă formal și din el au făcut parte scriitori agreați de regim precum Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, George Ivașcu, Radu Boureanu, Horia Lovinescu, Alexandru Balaci, Corneliu Leu și alții.
Iar al treilea avatar e cel prezent, recreat în 1990 de poeta Ana Blandiana împreună cu un comitet de inițiativă din care făceau parte scriitori ca Mircea Martin, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Romulus Rusan, Ileana Mălăncioiu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Andrei Pleșu, Nicolae Prelipceanu, Denisa Comănescu, Ioana Ieronim, Laurențiu Ulici, Sorin Mărculescu și alții. Acest al treilea PEN Club român are la ora actuală 89 de membri și vrea să continue linia angajată și combativă pentru apărarea libertății cuvântului a PEN Clubului mamă, devenit între timp, cum spuneam, PEN International. Acțiunile noastre, de protejarea a scriitorilor români sau străini, se pot vedea sau citi pe site-ul www.penromania.ro.
Cum marchează PEN România aniversarea celor 95 de ani de la înfiinţare?
Ca președintă în funcțiune a PEN România, m-am gândit, împreună cu Caius Dobrescu, vicepreședinte PEN, și cu Mariana Gorczyca, secretar PEN, să marcăm acești 95 de ani de existență intermitentă printr-o aniversare cu participare internațională, căci merită să subliniem în acest fel o continuitate și o renaștere a unui mod de organizare a scriitorilor care și-a dovedit utilitatea și panașul, faptul de a promova combativ valori umaniste și de a le apăra prin forța cuvântului public exprimat curajos. Aniversarea a avut deja loc, între 15 și 17 mai, la București, și la ea au participat reprezentați ai 14 PEN Cluburi din tot atâtea țări, cele mai multe europene. Interesant este că acești invitați – din Franța, Germania, Finlanda, Estonia, Cehia, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Croația, Slovenia, Ungaria, Ucraina, Turcia și Coreea de Sud – au fost în marea lor majoritate președinții PEN Cluburilor respective și mai toți poeți. Ceea ce subliniază sensibilitatea acută a poeților pentru tectonica socială accidentată și capacitatea lor de a se angaja, de a se mobiliza pentru cauze umane grave, dificile.
Invitații străini au participat, alături de scriitori români membri PEN, la cele două dezbateri organizate – National Histories of PEN Clubs și Displaced Cultures in a Globalized World –, dar și la o lectură de poezie, la vernisajul unei expoziții de fotografii ale scriitorilor români interbelici care au fost membri PEN și la lansarea Antologiei PEN România, la sediul central al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR). Faptul că aniversarea PEN România a avut loc la începutul Festivalului Internațional de Poezie București 2017, organizat de MNLR, a însemnat și o ocazie pentru invitații străini poeți să participe și la evenimentele din cadrul festivalului, care a durat până pe 21 mai. A fost deci o săptămână plină de „activism poetic“ de bună calitate, care ne face să sperăm, chiar să credem că rolul poeților în cetate nu e o vorbă goală, ci o realitate.
Ce loc ocupă PEN România în PEN International şi care sunt provocările cu care se confruntă în prezent organizaţia pe plan global?
PEN Clubul român nu face parte din grupul marilor PEN Cluburi cu sute de membri, dar este unul dintre cele mai active și mai vizibile din ultima vreme. PEN International este la ora actuală o organizație mondială cu peste 145 de filiale în peste 100 de țări de pe toate continentele. Țelul ei este același ca și la crearea sa în 1921: să-i încurajeze pe scriitori să se exprime liber și să comunice între ei, să impulsioneze de fapt libertatea de gândire și de expresie sub toate formele cuvântului scris care luptă pentru democrație și valorile umaniste și să-i protejeze pe scriitori, jurnaliști, editori, traducători de efectele nefaste ale regimurilor autoritare, teroriste sau totalitare din diverse părți ale lumii. Sarcina aceasta deloc ușoară a fost de la început formulată în Carta PEN, propusă de John Galsworthy în 1926 și adoptată în 1927. În puține paragrafe, Carta creionează principiile esențiale ale unei „etici literare globale“ (după formula lui Caius Dobrescu): literatura nu cunoaște frontiere și trebuie să rămână o monedă de schimb între oameni, în pofida conflictelor dintre opțiunile politice sau dintre națiuni – se afirmă în primul paragraf. Iar în cel de-al patrulea și ultimul, se spune: PEN apără principiul transmiterii fără obstacole a ideilor înăuntrul fiecărei națiuni și între toate națiunile, iar membrii ei se angajează să se opună oricărei forme de suprimare a libertății de expresie în țările și comunitățile din care fac parte, dar și în general în lume, oriunde este posibil.
E destul de evident, cred, că PEN a fost de la început un fel de prefigurare intelectuală a Europei Unite de mai târziu. PEN a fost de fapt și prima organizație culturală paneuropeană cu deschidere transeuropeană, a fost deci, se poate spune, primul ONG cu bătaie internațională, un model pentru Amnesty International, Reporteri fără Frontiere și alte organizații globale și rețele de întrajutorare mondială apărute ulterior. Cum am spus-o și altă dată, acest lucru nu e o întâmplare, căci scriitorii au fost întotdeauna cei care simt și exprimă, înaintea celorlalți, nevoia de a depăși limitări lăuntrice absurde și constrângeri politice sau sociale nefaste, ei sunt cei care explorează și formulează sensibil, inteligibil, convingător dimensiunea profund interumană și transculturală a gândirii, actelor și sentimentelor noastre. Într-o realitate globală din ce în ce mai interconectată, PEN International a fost gândit și să fie, și ar trebui să rămână, un fel de „conștiință literară a lumii“ care cultivă germenele de libertate interioară a oamenilor prin cuvântul scris și citit, angajat în realitatea dificilă în care trăim.
Interviu realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
