MAJA WAWRZYK: Feluritele chipuri ale rezistenței poloneze

Interviu Realizat De, Octavian Manea | 01.05.2012

Pe aceeași temă

La 18 ianuarie 2012, în incinta Palatului Belvedere de la Varşovia a fost inaugurat anul Janusz Korczak. De ce este povestea sa memorabilă?

Seimul Poloniei a declarat anul 2012 drept Anul Korczak, pentru a comemora 70 de ani de la moartea unui pedagog de excepţie și 100 ani de când Korczak a înființat Casa Orfanilor, un centru educațional inovator chiar și pentru vremurile actuale. Janusz Korczak, polonez de origine evreiască, a fost doctor, literat, dar, înainte de toate, pedagog. Conceptul lui novator despre educaţie a devenit un fundament pentru Convenția privind Drepturile Copilului, cel mai important document internaţional destinat ocrotirii drepturilor şi libertăţilor copilului. În concepţia doctorului Korczak, copiii merită acelaşi respect ca şi adulţii, de aceea procesul de educaţie trebuie bazat pe înţelegerea nevoilor personale ale fiecărui copil şi trebuie adaptat acestor nevoi, rolul principal al educatorului fiind acela de a-l asculta atent și de a-l ajuta să ajungă prin forţele proprii la găsirea adevărului. Janusz Korczak şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii în folosul copiilor şi muncii împreună cu copiii şi a condus două centre pentru orfani polonezi şi evrei. A murit alături de copiii pe care îi luase în grijă în lagărul de exterminare nazist de la Treblinka.

 

Łódź Art Center este amenajat într-o veche hală industrială. Este acesta un loc unic în Polonia? Sau reflectă o tendinţă extinsă de a da o valoare artistică fostelor platforme industriale comuniste?

Centrul se înscrie într-o tendință. Și este, de departe, cel mai vizibil în Polonia. Łódźul de dinainte de război era un spațiu economic aparte unde trăiau multe naționalități - evrei, polonezi, germani, ruși. Oricine își putea începe aici propria afacere. Łódź era un oraș industrial, axat preponderent pe producerea textilelor, cu o mulțime de fabrici. Era, de fapt, un oraș ridicat în acest scop, de a fi o imensă fabrică. Duă colapsul comunismului, pe fondul ascensiunii pieței libere, multe dintre fabricile de aici nu au supraviețuit. Este singurul loc unde poți găsi un număr atât de mare de spații și clădiri dezafectate, distruse. Este aproape imposibil să vinzi toate aceste fabrici investitorilor privați. Întreg orașul se află în această stare. În acest context, niște tineri dinamici și foarte întreprinzători au avut ideea de a transforma aceste locuri în galerii, în centre de artă contemporană. Autoritățile locale joacă un rol foarte important în această poveste, pentru că au înțeles să-și ofere întreg sprijinul. Este un model care se răspândește. Oriunde ai un spațiu industrial, simplu, modest, atunci cu siguranță acolo ai artă. Sunt, în general, proiecte care transformă și redau circuitului economic spațiile urbane abandonate. Spre exemplu, în Gdańsk există un program cultural care își propune să reconstruiască, într-un mod artistic, cele mai rele cartiere ale orașului și care să schimbe atitudinea oamenilor. Mai există, la fel, o inițiativă care să capitalizeze, din punct de vedere artistic și cultural, șantierele navale.

 

Ziua Constituţiei
Polonia are 2 sărbători naționale: Ziua Constituției din 3 mai și Ziua Independenței Poloniei pe 11 noiembrie. Constituția adoptată la 3 mai 1791 a fost prima Constituție din Europa și a doua după cea din SUA. Constituția a pus bazele monarhiei constituționale moderne, cu parlament și un guvern puternic, acordând un rol sporit Seimului (Camera inferioară), dar și privilegii orășenilor. Constituția sublinia suveranitatea poporului.

Într-un fel, totul a început la Gdańsk (prin formarea Solidarității). Ce rol îi revine Gdańskului după 1989?

Gdańskul rămâne unul dintre cele mai dinamice orașe poloneze (în top 5). Caracteristic pentru dezvoltarea sa de după 1989, este că la Gdańsk producem resurse guvernamentale în sensul de capital uman strategic. După colapsul comunismului, o mulțime de miniștri au fost din Gdańsk. De-altfel, la sfârșit de săptămână, poți să întâlnești în trenuri sau avioane o parte dintre membrii guvernului îndreptându-se spre Varșovia. În parte, această tendință este păstrată și astăzi, în măsura în care premierul Donald Tusk este din Gdańsk. Și o parte din echipa sa este recrutată de acolo.

 

Care este secretul succesului polonez în atragerea fondurilor structurale europene?

Am propria mea teorie cu privire la succesul pe care Polonia îl are în managementul atragerii și implementării fondurilor structurale. Iar cheia succesului o reprezintă... femeile. Există un singur minister responsabil cu gestionarea fondurilor europene, cel al Dezvoltarii Regionale. Întreaga interfață dintre Comisia Europeană și toate etajele administrative poloneze este asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale. Dar coincidența face că toți șefii acestei instituții să fi fost femei. Toate, extrem de competente și eficiente. Independent de partidul aflat la putere, managementul acestui minister a fost întotdeauna arătat ca fiind exemplul perfect de rețetă administrativă. În opinia mea, din moment ce, în mod tradițional, femeile trebuie să armonizeze roluri diferite (cel profesional, de mamă și de soție) într-un tot complementar, ele au o capacitate mai mare de a se gândi la toate detaliile și un simț mult mai dezvoltat pentru organizare. În această postură, trebuie să fii extrem de atent la detalii, să cunoști toate procedurile și toți pașii. Aspectul cheie este să organizezi bine întregul proces. Nu poți să cheltuiești prea mulți bani la început, dar nici să aloci prea mult în ultima etapă. Este important să angajezi experți bine plătiți și cumva să îi crești în minister. În cele din urmă, resursa umană este poate cel mai important factor. Odată creată resursa umană, pașii următori sunt mult mai ușor de făcut. Se observă și un background comun pe care îl au acești profesioniști: administrația publică. De altfel, am plăcerea să fi absolvit aceeași facultate ca actualul ministru al Dezvoltării Regionale. În Varșovia, avem Școala Națională de Administrație Publică, care are ca model celebra ENA (Ecole Nationale d’Administration) din Strasbourg. După colapsul comunismului, am creat această școală pentru a produce noi manageri în administrația publică. Actualul ministru al Dezvoltării Regionale este absolvent al Școlii Naționale de Administrație Publică, apoi a lucrat pentru autoritățile locale din Wrocław (un alt exemplu de oraș aflat într-una dintre cele mai dinamice regiuni poloneze). Apoi, fără niciun background politic, a fost invitată de Donald Tusk să facă parte din guvern ca manager.
A fost evaluată ca fiind unul dintre cei mai performanți dintre miniștri. Leadershipul și resursele umane potrivite sunt cele două componente care fac din atragerea de fonduri structurale o poveste de succes poloneză.

 

Boom economic
Wrocław are un boom antreprenorial fără precedent, devenind un brand european. Economia oraşului are o rată de creştere mai mare ca a Chinei, spune primarul, şi acoperă 12,2% din PIB. Intrarea în UE a maximizat oportunităţile: salariile au crescut cu 50%, iar veniturile bugetului local s-au triplat. Între 2002 şi 2009, şomajul a scăzut de la 12,3% la 3,6%, iar între 2003 şi 2008 s-au creat 250.000 de locuri de muncă.

Care sunt temele predilecte folosite de cinematograful polonez contemporan?

În acest caz, Polonia este cea care poate învăța multe de la România. Observăm foarte atent ce se întâmplă în cinemaul românesc și încercăm să descoperim cum să facem filme care să se bucure în Europa de un succes similar cu cel al filmelor româneşti. Nu putem spune că avem un nou cinema polonez. Voi aveți deja o semnătură distinctă, propriul stil pentru care sunteți recunoscuți. Cred că filmul polonez se află încă în căutarea a ceva special, dincolo de tradiționala școală Wajda. Producătorii și regizorii experimentează diverse stiluri și topici. Am avut un val de filme istorice, care, de altfel, continuă o tradiție ferm ancorată a cinematografului polonez. Am vrut să reflectăm și Polonia contemporană, însă, în opinia criticilor, aici este marea lacună. Dacă ar fi să identificăm o tendință recentă, vizibilă în ultimii doi ani, este încercarea de a trata trecutul cu accent pe destinul oamenilor, pe absurdul vieții în totalitarism, pe evaluarea diferitelor comportamente și reacţii pe care oamenii le au în comunism. Spre exemplu, filmul The Reverse, a cărui acțiune se desfășoară pe fundalul social al stalinismului anilor ’50.

 

Cum a fost primit în Polonia filmul Katyń? Era un subiect tabu al oficialilor comuniști.

Nu era însă un subiect tabu pentru poporul polonez. A fost înainte, când nu puteam să discutăm liber acest subiect. Dar chiar și în comunism, chiar dacă era interzis să vorbim despre asta la școală, în orele de istorie, Katyń reflecta un mesaj pe care toată lumea îl cunoștea. Era o memorie și o tragedie adânc conservată în familiile poloneze. Filmul lui Wajda este o lecție de istorie pentru publicul polonez de astăzi. Este, totodată, un filtru prin care putem să înțelegem tensiunile acumulate în timp între Polonia și Rusia. În Polonia există o categorie de oameni care a fost personal atinsă de această dramă, iar pentru ei este foarte important să aibă acest monument artistic. Critica a fost mai puțin înțelegătoare. O parte dintre criticii filmului a dezaprobat tocmai această atitudine de a ridica,
de a oferi un monument celor marcați biografic de tragedia Katyńului. Pentru ei, filmul nu a fost cel mai bun Wajda.

 

Una dintre expozițiile emblematice ale anului trecut a fost Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007, găzduită de Muzeul Național de Artă al României. De ce este afișul atât de important în cultura poloneză?

În timpul ocupației naziste, afişul a oferit o excelentă cale de comunicare a poporului polonez. Era o comunicare clandestină menită a ne conserva identitatea. După război, în timpul propagandei comuniste, care proiecta un mesaj de tipul „soldatul sovietic este fratele mai mare care ne oferă protecție în fața inamicului american“, afişul, este, din nou, cel mai simplu mijloc de a comunica cu oamenii, folosind imaginile și cuvintele simple. În timpul comunismului, artiștii din afara curentelor care primeau binecuvântarea oficială trebuiau să caute căi alternative pentru a se exprima. Pentru mulți dintre ei, afișul era unicul mod de a face artă. Astfel, în anii ’60, au început să creeze preponderent afişe culturale (film, expoziții) cu o simbolistică simplificată, ușor de înțeles pentru toată lumea. Era începutul epocii de aur a afișului polonez. Mai mult, în vremea Solidarității, afişul devine din nou o formulă de a cripta mesaje ascunse cenzurii, dar ușor de intuit și recunoscut de către fiecare cetățean. Istoria celor mai dificile momente din secolul trecut ne arată cum, treptat, afişul devine o marcă înregistrată a culturii poloneze. Un rol aparte în acest imaginar simbolic al rezistenței îl are afișul care a marcat participarea Solidarității la primele alegeri libere.

 

Hub intelectual
În urmă cu 8 ani, 200.000 de pasageri soseau pe aeroportul din Wrocław. Acum sunt 2 milioane. Iar numărul lor va creşte şi mai mult anul acesta, când oraşul va găzdui EURO 2012. În fiecare an, Forumul Global de la Wrocław (situat strategic între Varşovia, Berlin şi Praga) devine un loc de desant al elitelor euroatlantice şi regionale. John McCain, Javier Solana, Alexander Vondra şi mai marii Europei sunt printre obişnuiţii Forumului.

Pe 1 aprilie, în încheierea seriei de evenimente Polish Week in Control, ați organizat proiecția documentarului Beats of Freedom, un film despre începuturile muzicii rock în Polonia. Ce rol a jucat rockul polonez în rezistența antitotalitară?

Din punct de vedere politic, Solidaritatea a reprezentat formatul principal prin care s-a articulat opoziția față de comunism. Dar pe fondul spiritului Solidarność, putem identifica și o mulțime de alte expresii și gesturi de rezistență, inclusiv în sfera culturii underground. Stimulată de fenomenul cultural european din anii ’80, muzica rock din Polonia a explodat cu o forță nemaivăzută în blocul socialist. Treptat, rockul și-a construit propria lume, independentă, pe care autoritățile și cenzura nu au reușit să o controleze. Sute de trupe, sute de mii de fani, un circuit subteran de înregistrări, concerte și rețele au fost astfel create. Pentru generația anilor ’80, născută în comunism, rockul a fost un catalizator. Era o generație care te-ai fi așteptat să se fi obișnuit cu normalitatea sistemului. Dar, mulțumită muzicii rock, ei au ajuns la concluzia că ceva era profund greșit, că trăiau într-un sistem nedrept. Era un sentiment care treptat a ajuns să fie „amplificat“ mai departe și împărtășit de publicul larg. Beats of Freedom a reuşit să deconstruiască imaginea acestei rezistențe muzicale. O opoziție care nu avea nimic de-a face cu politica, fiind în schimb în strânsă legătură cu demnitatea și libertatea personală în fața Legii marțiale și a lipsei de perspectivă. Într-un fel, rolul rockului polonez al anilor ’80 (inspirat de Rolling Stones și Pink Floyd) a fost pe undeva similar cu cel al afișului. Să nu uităm că era o vreme în care cenzura era la ordinea zilei, când fiecare cuvânt era verificat și trebuia să primească acceptul oficial. Era o artă să reușești să conservi spiritul rezistenței cumva la „vedere“. În acest sens, toți artiștii rock căutau să creeze un limbaj informal, înțeles de toți, care să vorbească despre viața de zi cu zi, însă totul construit pentru a păstra rezistența activă și pentru a te ajuta să „vezi“ fără a fi orbit de vălul ignoranței ideologice.

O altă emblemă a rezistenţei din acel timp este Teatr Ósmego Dnia (Teatrul celei de-a 8 zi). Numele său derivă de la poetul polonez Konstanty Ildefons Gałczyński: „În cea de a șaptea zi Dumnezeu s-a odihnit, iar în cea de-a opta a creat Teatrul“. Însă numele teatrului mai ascunde și un alt înțeles: a opta zi simboliza o zi de libertate care exista în afara calendarului oficial. În vremea Legii marțiale, actorii erau obligați să joace în biserici, acesta fiind singurul spațiu pe care comuniștii nu puteau să îl controleze. Fiecare spectacol al lor avea o puternică încărcătură politică. Tot atunci existau și o sumedenie de gesturi „absurde“, de proteste extreme făcute tocmai pentru a expune absurdul sistemului. Și împotriva cărora autoritățile comuniste nu puteau face nimic. Este exemplul mișcării dadaiste Orange Alternative din Wrocław. Ce faci dacă ai 20.000 de persoane deghizate în spiriduși portocalii? Poliția nu putea să oprească niște spiriduși. Ar fi fost absurd. Sigur, toate aceste gesturi informale sunt materia primă ideală pentru o teză de doctorat, însă a rezista, într-un fel sau altul, face parte din caracterul nostru național. De la sfârșitul secolului XVIII a trebuit să ne luptăm permanent pentru independența și libertatea noastră. Este în spiritul nostru. Nu cred că vom avea probleme să găsim ceva prin care să rezistăm, în viitor.

 

Lumea „spiriduşilor“
Wrocław este primul oraş european în care spiridușii sunt rezidenţi permanenţi. Figurinele miniaturale sunt peste tot. Descind din atmosfera anilor ‘80, un timp al rezistenţei anticomuniste. Atunci, piticii apăruseră sub formă de grafitti, pe ziduri, fiind semnătura distinctivă a unei mişcări underground suprarealiste. Spiridușii contestau în stradă monopolul adevărului deţinut de stat. Azi, ei au devenit un brand turistic.

Cum se explică ascensiunea fulminantă a Wrocławului pe harta Europei contemporane?

Desigur, proximitatea de Germania ajută în special pentru dezvoltarea economică. Rețeaua de autostrăzi care conectează Wrocławul de Germania a oferit un avantaj logistic important.
În plus, este profitabil pentru nemți să își creeze avanposturi de business chiar în apropiere de frontieră. Dar succesul Wrocławului și al
vizibilității sale se datorează persoanelor. În acest caz, nu pot spune că se datorează femeilor. Rafał Dutkiewicz (care conduce Wrocławul din 2002) este cel mai vizibil primar din Polonia. El este foarte motivat și determinat să plaseze Wrocławul pe harta Europei. Secretul succesului constă într-un leadership foarte antreprenorial. Este important să ai o viziune și să faci totul pentru a o realiza. Un exemplu al realizării acestei viziuni este desemnarea Wrocławului drept Capitala Culturală Europeană în 2016.

 

Cum au ajuns spiridușii emblema Wrocławului?

Orange Alternative te face, cu siguranță, să te gândeşti la Wrocław. Totul a început în anii ’80, când pe pereții orașului au apărut o serie de grafitti-uri cu pitici. Era o formă de protest împotriva sistemului. După căderea comunismului, legenda spune că primarul Wrocławului s-a întâlnit cu Consiliul Gremlinilor și au hotărât împreună să răspândească în tot orașul statui cu spiriduși. În plus, mai spune legenda, este un semn de recunoaștere pentru ajutorul pe care piticii l-au dat în salvarea orașului, în timpul inundațiilor din anii ’70. În realitate, a fost o alegere naturală de a reconecta prezentul cu stilistica rezistenței anilor ’80, când grafitti-urile cu spiriduși împânzeau pereții orașului.

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22