Pe aceeași temă
Seimul Poloniei a declarat 2012 „Anul Janusz Korczak“, pentru a comemora 70 de ani de la moartea tragică, în lagărul de exterminare de la Treblinka, a unui medic şi pedagog de excepţie. Korczak, polonez de origine evreiască, a introdus un concept novator despre educaţie, care priveşte copilul drept o persoană şi un cetăţean cu drepturi depline, concept ce a devenit fundamentul pentru Convenţia privind Drepturile Copilului, cel mai important document internaţional destinat ocrotirii copilului.
În anul Korczak, Institutul Polonez din Bucureşti a organizat în Capitală conferinţa internaţională Copiii au drepturi, la care a participat şi Marek Michalak, Avocatul Copilului în Polonia. Avocatul Copilului are un statut asemănător cu al Avocatului Poporului, dar se ocupă exclusiv de drepturile, protecţia şi libertăţile celor mici. Această instituţie există deja în peste 40 de ţări. În România, proiectul de lege privind înfiinţarea Avocatului Copilului a fost respins de parlament în 2011.
Care sunt principalele dvs. atribuţii, ca Avocat al Copilului, şi pe care le-aţi folosit cel mai des de când sunteţi în funcţie?
Avocatul Copilului este, în Polonia, o instituţie constituţională, iar acest lucru îi conferă o independenţă foarte mare în structurile statului. Printre prerogativele cele mai importante se numără, de exemplu, posibilitatea de a participa la un proces, unde am, în sala de judecată, prerogative egale cu cele ale unui procuror. Folosesc des această posibilitate. Al doilea aspect foarte important este posibilitatea mea de a controla orice instituţie care se ocupă de copii, la orice oră şi fără ca aceasta să fie anunţată dinainte. Orice instituţie, inclusiv guvernul, prin miniştrii săi, are obligaţia să-mi răspundă la cereri în maximum 30 de zile. Am dreptul să prezint cazuri în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi a Curţii Constituţionale.
Printre aceste instituţii, există unele mai reticente? Colaboraţi cu toate la fel de bine? Cu justiţia, de exemplu?
Dacă vreo instituţie este reticentă faţă de colaborarea cu noi, eu am instrumentele să redresez acest lucru, într-un fel sau altul. În fiecare ţară democratică sistemul de justiţie este unul independent, o regulă sfântă în orice democraţie. Pe de altă parte însă, independenţa nu înseamnă că ei nu pot să greşească. Iar dacă eu văd că, în faţa instanţei judecătoreşti, interesul copilului nu a fost protejat suficient, am dreptul să intervin, inclusiv să înaintez o cerere să fie tras la răspundere un judecător, când consider că nu a judecat corect.
În privinţa colaborării cu parlamentul şi guvernul, lucrurile decurg la fel de bine?
În general, Avocatul Copilului se află în poziţia cuiva care supraveghează dacă drepturile cetăţenilor sunt respectate, după care pot înainta o cerere care merge mai departe. Evident, nu e posibil să fie realizat totul imediat şi îmi dau seama de acest lucru, mai ales acum, când avem pretutindeni criză economică. Dar şi guvernul, şi parlamentul au foarte multă înţelegere şi aprobă multe dintre cererile mele. Ele sunt analizate în mod serios şi multe sunt realizate cât mai repede posibil. Acum, la vârful politicii poloneze se află oameni pentru care drepturile copilului sunt foarte importante. De exemplu, premierul Donald Tusk a susţinut introducerea în legea poloneză a interdicţiei totale de a bate copiii. Timp de zeci de ani nu a vrut nimeni nici să discute despre acest lucru. Tusk a spus: „Introducem în Polonia interdicţia totală de a bate copiii. Punct. S-a terminat“.
Avem o lege specială care se ocupă de protecţia familiei. Încercăm să creştem suma acordată persoanelor care nasc sau cresc copii şi să prelungim concediul de maternitate. La toate aceste iniţiative va participa şi Avocatul Copilului, eu pot avea opinii sau propune anumite soluţii.
Acum, pe vreme de criză, avocaţii copilului din numeroase ţări sunt constrânşi în acţiunile lor de buget. Dar, în Polonia, din 2008 încoace, bugetul Avocatului Copilului nu numai că a fost mărit, dar s-a întâmplat să crească şi cu 25% pe an. Noi gândim că, dacă este criză, trebuie protejaţi tocmai cei care sunt mici şi vulnerabili. Cred că este de fapt un mod de a gândi care a început cu Janusz Korczak, medicul şi pedagogul polonez care a vorbit despre drepturile copilului acum 100 de ani. Se spune că Polonia este patria drepturilor copilului, iar „noblesse oblige“.
Aş vrea să-mi vorbiţi puţin despre legea privind interzicerea pedepsei corporale pentru copii. Cum funcţionează ea? Sunt sancţiuni economice, pedepse cu închisoarea?
Eu fac din 2010 analize despre cum se schimbă conştiinţa oamenilor în faţa acestei legi. În aceşti doi ani, numărul persoanelor care cred că pedeaspsa corporală este bună a scăzut cu 10%. Deci 10% dintre cei care ziceau acum doi ani că e acceptabil ca un copil să fie bătut acum spun că sunt împotriva acestui lucru. Când baţi un copil este ca şi cum ai lovi un adult. Aşadar, se aplică pedepsele din Codul Penal, inclusiv pedeapsa cu închisoarea.
Din experienţa dvs., copiii din Europa Centrală şi de Est au probleme specifice, diferite faţă de cei din Vest, să spunem?
Pentru copiii din zona ex-comunistă, abia acum şi foarte lent începem să părăsim mentalitatea de a-i trata ca pe nişte obiecte. În foarte multe ţări, copiii sunt priviţi ca fiind proprietatea adulţilor. Apoi, avem probleme legate de statutul social, mă refer la accesul la educaţie, la îngrijirea medicală. Când facem comparaţie cu ţările nordice, de exemplu, se vede această diferenţă mare în ceea ce priveşte protecţia socială. Vă dau exemplul cariilor dentare. În Europa de Est şi Centrală, ele sunt prezente la mai mult de 90% dintre copii, în Suedia vorbim de mai puţin de 3%.
Apoi, copiii ar trebui să aibă dreptul să se pronunţe în domeniile care-i vizează, care sunt importante pentru ei. Foarte des li se impun copiilor obligaţii fără să le fie explicat de ce se fac lucrurile într-un anumit fel sau în altul. Din nefericire, există şi ţări în care copiii sunt un obiect de tranzacţie, care poate fi vândut, cumpărat, luat în leasing. Trebuie să privim copilul ca pe o fiinţă independentă, un subiect. Nu pentru că a inventat cineva drepturile copilului, ci pentru că ei sunt de la început oameni şi au dreptul la respect.
În România avem probleme cronice, cum ar fi traficul de fiinţe umane, copiii folosiţi pentru prostituţie, cerşetorie etc. Există asemenea probleme în Polonia?
Aflăm despre copii din România care sunt folosiţi aşa cum aţi spus chiar pe străzile noastre, de alţi cetăţeni români. Am intervenit foarte des în aceste cazuri, înaintând cererile către instituţiile abilitate. Se întâmplă, de exemplu, ca persoana care se ocupă de aceşti copii să susţină că le este mamă. Când am cerut să se verifice dacă e vorba de mamă sau nu, ne-am confruntat des cu situaţii false. Dar se întâmplă şi cu copii polonezi, avem cazuri de copii exploataţi în prostituţie sau cerşetorie. Cred că nu există nicio ţară care ar putea susţine că protejează deplin copiii. Însă important este să recunoaştem problema, să o diagnosticăm şi să vrem să o rezolvăm. Şi, cu siguranţă, un aliat important pentru un guvern sau un parlament care vrea să rezolve o astfel de problemă este Avocatul Copilului. L-am invitat, în timpul vizitei în România, pe adjunctul Avocatului Poporului, care are printre prerogative protecţia copilului din România, să ni se alăture în reţeaua europeană a Avocaţilor Copilului, pentru a vedea cum funcţionează în alte ţări. Multe probleme privind drepturile copilului au fost rezolvate în ţările membre ale acestei reţele, este interesant să vezi care au fost soluţiile pentru a le aplica acasă. România nu poate fi încă membru deplin al reţelei pentru că nu are un Avocat al Copilului ca instituţie separată, independentă. Dar poate fi observator şi poate beneficia de experienţa celor peste 40 de Avocaţi ai Copilului din lume. Până în luna octombrie a acestui an, am fost preşedintele acestei reţele, iar acum colegul meu din Cipru a preluat preşedinţia. Suntem atenţi şi deschişi la toate acţiunile, peste tot în lume, care merg în direcţia protecţiei drepturilor copilului. Orice copil bolnav, neîngrijit, care se prostituează etc., în orice ţară europeană, reprezintă o ruşine pentru întreaga Europă.
Puteţi vorbi puţin despre Declaraţia de la Varşovia, adoptată de curând? Care a fost scopul ei?
A fost adoptată în cursul Congresului Internaţional pentru Drepturile Copilului, care a avut loc la Varşovia între 4-6 decembrie. A fost pregătită de persoane angajate în lupta pentru drepturile copilului, nu numai cercetători, oameni de ştiinţă, ci şi cei care acţionează pe teren, în practică. Primele persoane care au semnat această Declaraţie au fost preşedintele Republicii Polone şi şefii celor două Camere ale Parlamentului. A fost semnată şi de persoane angajate în protecţia copilului în mai mult de 20 de ţări. Declaraţia aceasta constă, de fapt, într-un fel de cerere înaintată guvernelor, instituţiilor care se ocupă în fiecare ţară de protecţia copilului să creeze legi care să fie în beneficiul celor mici. Ea se află acum pe Internet şi persoanele care vor să o semneze pot să o facă online. Declaraţia cere, de asemenea, să fie creată în fiecare ţară instituţia Avocatului Copilului, independentă şi eficientă.
Interviu cu MAREK MICHALAK, Avocatul Copilului în Polonia. realizat de MĂDĂLINA ŞCHIOPU
