Marek Szczygiel: Polonia este o poveste de succes a integrării europene

2011 a fost, în esenţă, anul unei europreşedinţii central-europene. Care a fost mesajul specific transmis de Polonia?
Încă de la începutul preşedinţiei poloneze, am semnalat că avem o perspectivă proprie, bine definită şi elaborată, despre ce înseamnă integrarea europeană. Şi am reuşit să exprimăm această idee pe trei paliere: o Europă în creştere, o Europă deschisă, o Europă mai sigură. În interiorul acestor trei capitole, ne-am propus să promovăm un număr de iniţiative specifice. Tot de la început ne-am propus să reacţionăm flexibil la o situaţie în continuă schimbare. Mesajul general pe care încercăm să îl proiectăm este acela că avem nevoie de mai multă integrare, mai multă solidaritate comunitară pentru a răspunde provocărilor momentului. Nu suntem în favoarea unor soluţii particulare, egoiste, în afara structurilor comunitare. Pentru noi, integrarea europeană încă are potenţialul necesar de a răspunde nevoilor cetăţenilor noştri şi problemelor cu care ne confruntăm. În acelaşi timp, am încercat să transformăm experienţa noastră pozitivă în materie de integrare şi optimismul nostru, atât de vizibil în Polonia şi care a devenit parte din identitatea noastră, într-o sursă de inspiraţie pentru celelalte state membre. După 7 ani de membership comunitar, putem spune cu certitudine că Polonia este o poveste de succes a integrării europene şi că am reuşit să materializăm eficient oportunităţile oferite. Am reuşit să construim un foarte puternic sentiment proeuropean în Polonia şi putem afirma cu mândrie că majoritatea societăţii poloneze sprijină integrarea europeană. Această realitate ar trebui capitalizată pentru a răspunde acuzaţiilor, în special celor provenind din statele europene mai vechi, conform cărora extinderea UE ar fi fost o eroare. Polonia este exemplul pozitiv al unei decizii juste luate în urmă cu 20 de ani, al beneficiilor pe care extinderea şi solidaritatea europeană le-au adus (politica de coeziune, fondurile structurale, libertatea de mişcare, a capitalului şi a bunurilor).

În urmă cu câteva săptămâni, declaraţiile ministrului polonez de Finanţe asupra pericolelor dezintegrării eurozonei au inflamat spaţiul public comunitar. Dincolo de tonul alarmist, ce a vrut ministrul să puncteze prin această declaraţie?
Deşi dramatic, a fost un semnal de alarmă că nu ar trebui să considerăm ca un dat natural nivelul integrării europene pe care l-am atins în prezent. Trebuie să lucrăm din greu ca să protejăm aceste realizări şi să răspundem provocărilor care pun în pericol integrarea. A fost un avertisment că, dacă nu vom lua măsuri îndrăzneţe, vom pune în pericol tot ceea ce am construit în ultimii 60 de ani. În esenţă, rămâne un mesaj repetat în alte forumuri şi de alţi lideri europeni, inclusiv de cancelarul Germaniei. Ar trebui să fim conştienţi că bunăstarea societăţilor noastre şi dezvoltarea paşnică nu reprezintă ceva ce va continua în absenţa unui efort comun şi susţinut din partea tuturor statelor membre.

Cu o lună înaintea finalizării mandatului preşedinţiei europene, care sunt realizările principale ale mandatului polonez?
Unul dintre succesele majore a fost summitul Parteneriatului Estic, organizat la sfârşitul lunii septembrie, la Varşovia. Această deschidere către Est a fost o prioritate a preşedinţiei. Am reuşit să confirmăm prin aceasta că UE este interesată să avem relaţii pozitive cu partenerii estici, oferindu-le, în acelaşi timp, opţiunea unei perspective europene. Dacă implementează reformele necesare, dacă vor continua să avanseze pe calea europeană, vor exista mai multe fonduri şi programe disponibile pentru aceştia. Parteneriatul Estic oferă, însă, o fotografie mixtă: pe de o parte, o poveste de succes – Moldova care progresează introducând o serie de reforme interne foarte
dure; pe de altă parte, Belarusul care, din păcate, nu oferă un exemplu adecvat, în special din perspectiva democraţiei şi a respectării drepturilor omului. Aici, situaţia se deteriorează continuu: există atacuri împotriva societăţii civile, a opoziţiei, a presei. În această fotografie mixtă, am reuşit să oferim câteva instrumente practice care să vină în ajutorul societăţii civile şi al generaţiei tinere, pentru ca acestea să devină mai conştiente de beneficiile integrării, de ceea ce înseamnă perspectiva europeană. În consecinţă, în timpul summitului de la Varşovia, am decis mărirea bugetului disponibil pentru diversele programe ale Parteneriatului Estic până la 1,9 miliarde de euro, până în 2013. Apoi, am decis să inaugurăm programe similare celor care funcţionează în statele UE, precum Erasmus, şi care se adresează studenţilor şi cercetătorilor din statele Parteneriatului Estic. În plus, am mai hotărât deschiderea, la Varşovia, a unei Academii de

Administraţie Publică destinată trainingului funcţionarilor din statele estice, în scopul ameliorării sistemelor administrative din care provin. Într-un fel, Academia oferă şi oportunitatea transferului de know-how şi a introducerii unor standarde europene în aceste state. Trebuie să încercăm să ajungem la fiecare dintre aceste state pentru a exporta valorile şi ideile noastre şi pentru a stabiliza vecinătatea estică. În cele din urmă, Uniunea, cel mai important actor politic şi economic din Europa, poate reprezenta o forţă gravitaţională pentru regiune: pot învăţa numeroase lucruri din experienţele noastre pozitive în materie de tranziţie economică, democratică şi socială.
Un alt aspect – poate mai puţin cunoscut – de care ne declarăm satisfăcuţi este începutul negocierilor pentru Noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Considerăm că avem nevoie de un buget care favorizează creşterea şi că trebuie să investim în dezvoltarea noastră economică. Nu trebuie să privim perioada până în 2020 numai din perspectiva problemelor bugetare de astăzi. Pentru că, fără stimulente, fără investiţii în resurse umane şi infrastructură, nu vom putea să asigurăm nivelul de creştere economică atât de necesar pentru bunăstarea cetăţenilor noştri. Deci Polonia – şi aici cred că avem o poziţie similară cu cea a României – este în favoarea unui buget care va asigura performanţe economice mai bune ale Uniunii Europene.

Ce rămâne de făcut? Care sunt aşa-numitele „unfinished businesses“ ale preşedinţiei poloneze?
Una dintre problemele pe care nu am putut să o finalizăm este extinderea spaţiului Schengen. Iar acest lucru nu se datorează absenţei determinării noastre. Am lucrat din greu la nivelul miniştrilor de Interne şi Justiţie, la nivelul şefilor de state şi guverne, pentru a-i convinge pe cei care se îndoiesc că România şi Bulgaria sunt pregătite de aderare. Le-am promis că, dacă implementează şi îndeplinesc criteriile, atunci aderarea va fi posibilă. Din păcate, sunt câteva state, în special unul, care nu a fost convins să accepte soluţia de compromis pe care noi am propus-o: aderarea în două etape. Această atitudine subminează într-un fel filosofia generală a integrării: nu ar trebui să sacrificăm aspecte esenţiale, precum extinderea spaţiului Schengen, de dragul unor obiective politice interne, pe termen scurt. O ţară care se confruntă cu dificultăţi politice interne nu ar trebui să se folosească de acestea pentru a-şi explica veto-ul. În ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că România este pregătită şi că a îndeplinit toate criteriile tehnice, furnizând deja toată protecţia necesară securizării frontierelor Uniunii. Nu vedem nicio problemă legată de implementarea legislaţiei Schengen. Rămânem însă foarte activi pe acest front. Extinderea spaţiului Schengen va fi din nou adusă în discuţie la Consiliul European din decembrie.

Există un secret al eficienţei poloneze în a atrage atât de multe fonduri structurale? Există o reţetă a succesului? Care ar fi lecţiile pentru România?
Nu există un remediu rapid în această privinţă, dar putem identifica câteva elemente care au fost de ajutor în cazul nostru. În primul rând, am început foarte devreme pregătirea în vederea absorbţiei fondurilor europene, încă din timpul fazei de preaderare. Practic, cu 10 ani înainte de integrare. În acest timp, am investit în pregătirea mecanismelor instituţionale, a legislaţiei şi a resurselor umane. Acestea din urmă au fost pregătite în statele UE, devenind suficient de bine calificate în momentul accesării fondurilor structurale. Pe de altă parte, am decis de timpuriu că rolul cheie în absorbţia şi managementul fondurilor va fi jucat de autorităţile locale şi de structurile regionale. Aceasta s-a dovedit a fi reţeta potrivită. Povara principală a fost asumată de cele 16 regiuni, care şi-au angajat responsabilitatea faţă de comunităţile locale pentru implementarea fondurilor şi a programelor operaţionale. Regiunile sunt motorul din spatele acestei poveşti de succes. Iar acest lucru se datorează şi reformei teritoriale de acum 13 ani. Un rol importat îl are şi transparenţa întregului sistem: în centru se află Ministerul Dezvoltării Regionale, responsabil de coordonarea strategică a întregii arhitecturi. Toate elementele şi procedurile sistemului sunt extrem de transparente, accesibile publicului larg. Totodată, rezultatele proiectelor sunt atent controlate, astfel că nu există nicio preocupare, suspiciune în acest sens din partea Comisiei Europene. În ansamblu, este important să existe un consens politic general conform căruia acesta este instrumentul esenţial care ne ajută să reducem distanţa, în materie de dezvoltare economică şi socială, în raport cu statele vechi ale Uniunii şi că, în consecinţă, trebuie să îl utilizăm la maximum. Pe parcursul ultimilor 7 ani, am reuşit să menţinem acest consens politic. Fondurile structurale nu au fost un subiect de controversă politică internă.

Cum se vede astăzi bilanţul resetării relaţiei cu Moscova? Cât de mult s-a schimbat atmosfera dintre cele două capitale?
Preferăm să nu ne referim la relaţia cu Rusia în termeni de resetare. Nu vedem politica noastră de astăzi ca fiind sub semnul unei schimbări bruşte faţă de partenerii ruşi. Dimpotrivă, este un proces pe termen lung definit în acord cu interesele noastre. Credem că trebuie să implicăm Rusia, să ajutăm Rusia să-şi accelereze modernizarea. Vrem să avem relaţii pe termen lung cu Rusia, dar bazate pe principiul egalităţii şi al parteneriatului. În consecinţă, de la începutul mandatului actualului guvern am decis eliminarea factorilor care complicau şi iritau inutil relaţiile dintre noi, fără însă a uita de trecut sau de interesele noastre, câteodată divergente. Şi am reuşit să aşezăm relaţia dintre cele două state pe o abordare pragmatică, fundamentată pe interese comune (liberalizarea vizelor, schimburi economice). Şi cred că există o anumită conştientizare din partea Moscovei a faptului că Polonia, fiind acum un element puternic al integrării europene, un membru important al NATO, nu putea fi ignorată sau tratată ca un partener de mâna a doua. Nu a fost un proces
uşor, dar gradual, cumva, am reuşit să atingem un nivel la care putem să discutăm fără tabuuri, fără să ne antagonizăm unii pe alţii. Decizia amplasării scutului antirachetă a fost explicată Rusiei ca fiind o decizie suverană a Poloniei, neorientată împotriva nimănui, care este în serviciul atât al Europei, cât şi al Rusiei. Astăzi, scutul antirachetă este un proiect NATO şi cred că Rusia ar trebui să accepte oferta de cooperare făcută de NATO.

Se simte Polonia mai în siguranţă ca în 2008? Atunci, pe fondul războiului din Caucaz, Polonia a devenit campioana obţinerii unor reasigurări strategice. Totul pare să se fi schimbat anul trecut, la summitul NATO de la Lisabona.
Poate că Polonia nu a primit totul, dar cu siguranţă că ne simţim mai în siguranţă astăzi, decât în 2008. În primul rând, am învăţat nişte lecţii care sunt reflectate în mod corespunzător în Noul Concept Strategic al NATO, adoptat anul trecut la Lisabona. Am participat intens la elaborarea acestui document şi considerăm varianta finală ca fiind extrem de pozitivă. La această atmosferă se adaugă progresul înregistrat în relaţiile dintre NATO şi Rusia. Un rol important îl are şi relaţia cu Statele Unite. Putem concluziona cu satisfacţie că decizia Poloniei de a găzdui scutul a fost una justă. În acelaşi timp, relaţiile bilaterale cu SUA au fost dezvoltate printr-o prezenţă americană semnificativă pe teritoriul Poloniei, sub forma exerciţiilor comune, a rotaţiei de avioane F-16. Din această perspectivă, putem
spune că elementele de reasigurare strategică sunt gradual implementate. Ne-ar plăcea însă să vedem o prezenţă militară mai robustă pe teritoriul noilor state membre – sub formă de infrastructură, exerciţii militare comune, desfăşurarea unor forţe SUA. Situaţia este mai bună, dar nu este perfectă.

Interviu cu Excelenţa Sa MAREK SZCZYGIEŁ, ambasadorul Republicii Polone în România, realizat de OCTAVIAN MANEA