MARIAN PREDA: „Pe măsură ce îi pui pe marii demagogi să facă lucruri, aceştia eșuează“

Interviu Realizat De, Alexandru Lazescu | 13.09.2016

M-am uitat pe studiul din 2009 făcut de Comisia Prezidențială pe care ați coordonat-o la vremea respectivă. Sunt acolo câteva lucruri importante. De exemplu, disparitățile foarte severe dintre centru și provincie - avem județe unde PIB-ul e de patru-cinci ori mai mic decât al Bucureștiului - sau discrepanțele enorme dintre sat și oraș. Apoi, cu trimitere la „nivelul de civilizație“, doar 25% dintre locuințele din mediul rural erau racordate la rețelele de apă și canal, iar asta își pune amprenta asupra felului în care gândesc oamenii. S-a schimbat ceva important din acest punct de vedere în ultimii șase-șapte ani?

Pe aceeași temă

 

Sunt schimbări. Nu suficient de mari. În unele privințe, disparitățile s-au păstrat sau poate s-au adâncit, în sensul că în România nivelul de trai a crescut încet-încet, în medie. Dar el a crescut mai mult în zonele cu concentrare economică, cu joburi, adică tot în marile orașe, în special în regiunea București-Ilfov și în alte câteva mari orașe - Cluj, Timișoara, Constanța. Iar în interiorul regiunilor, în orașele reședință de județ și în zona periurbană. E vorba de localitățile care aprovizionează orașul cu resurse, în care sunt locuințele multora dintre cei din oraș care s-au retras în zona periurbană și care plăteasc taxe și impozite acolo. Există însă o zonă rurală, în special la granița dintre județe, departe de orașele semnificative, din care populația pleacă și zona îmbătrânește rapid. Există bariere geografice foarte importante care lucrează. De exemplu, nu întâmplător, zonele cele mai sărace ale României care se depopulează de populație tânără, cu spirit antreprenorial, sunt cele din sud, de la Dunăre, și din est, de la Prut. Sunt bariere naturale, zone în care nu există posibilități de a avea relații economice intense cu cei de dincolo, cu bulgarii sau Republica Moldova.

 

Bucureștiul face undeva în jur de un sfert din PIB-ul național. Foarte departe de alte zone din țară. Cu o excepție semnificativă: Clujul. Vedem acolo o adevărată explozie în dezvoltare, ca dinamism, o mulțime de evenimente majore, culturale sau de altă natură. De ce Clujul?

Și eu cred că în Cluj înregistrăm un avans față de celelalte șase orașe cu aproximativ 300.000 de locuitori din România. Unele dintre ele rămân în urmă și din motive structurale, obiective. De exemplu, Iașiul și Craiova. Clujul este și foarte bine poziționat, este în centrul Transilvaniei. Dacă vă uitați, în afară de București, autostrăzile se mai întâlnesc undeva pe lângă Cluj. Numai la București mai avem o astfel de intersecție. Celelalte orașe nu sunt pe drumuri comerciale importante. Probleme sunt mai ales cu Craiova și Iașiul. Sunt relativ departe de București și nu sunt aproape de zone cu dezvoltare

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Marian-preda-2.jpg

„Partidele nu vor să împartă puterea, pentru că oamenii sunt slabi acolo și nu vor să-și aducă oameni de calitate lângă ei.“

economică, de Occident în mod special. Constanța e o excepție, pentru că acolo este deschiderea spre mare. Clujul a beneficiat și de un context social-politic foarte bun. Dacă în alte orașe bătălia politică a fost intensă, la baionetă, la Cluj, după perioada de stagnare, din cele trei mandate ale lui Funar, indiferent cine a venit la guvernare, a existat o atenție specială pentru oraş. Și PDL-PNL, prin Emil Boc, și guvernările pesediste, prin Rus, Dâncu și alții au pompat bani în Cluj pentru investiții mari, cum ar fi stadionul, Sala Polivalentă, aeroportul. De asemenea, a existat o conjunctură foarte favorabilă: universitățile din Cluj, nu e vorba numai de „Babeș-Bolyai“, e vorba și de Medicină și de facultățile tehnice, au fost de bună calitate, și-au menținut nivelul sus. Universitățile au fost un factor de dezvoltare a regiunii. IT-iști foarte buni sunt pregătiți acolo, industria IT se dezvoltă, sunt pregătiți medici foarte buni. Toate lucrurile acestea au fost cumva consfințite și prin legătura dintre decidenții politico-administrativi și cei din universități. Dacă la București, de exemplu, și aici e diferența specifică față de București, dacă la București universitățile sunt marginale, n-au nicio legătură cu primăria - dar nu dinspre universități e problema, ci dinspre primărie, care nu le solicită -, strategia Clujului, care a fost votată în primăvară în unanimitate, a fost produsă de cei de la universitate. Faptul că Emil Boc e și profesor la universitate, faptul că primăria a avut proiecte comune cu universitățile, le-a sprijinit i-a făcut pe cei din mediul universitar să întoarcă ceva orașului. Au pregătit pachete strategice pe componente, iar Clujul are o strategie foarte înțeleaptă de dezoltare pe termen mediu și lung. Repet, clujenii acționează împreună. De exemplu, rectorii universităților din Cluj se întâlnesc periodic, informal și iau decizii comune, oamenii politici din Cluj, transpartinic, se întâlnesc periodic și iau decizii comune. Știu lucrul acesta de la cei din zonă.

 

Dar de ce instituțiile noastre nu reușesc să performeze? De vină e mentalitatea oamenilor, care sunt explicațiile? De ce nu reușim să îmbunătățim în mod semnificativ - că pe bucăți se mai întâmplă cîte ceva - sistemul instituțional din România?

Îmi place că am ajuns cu discuția la tema asta, pentru că eu cred că marea problemă a României - din care decurg toate celelalte despre care vorbim acum, și problema valorilor, și problema rezultatelor instituțiilor - este că are o elită politico-administrativă de foarte proastă calitate. Elita politico-administrativă, fiind de proastă calitate, a pus oameni tot de proastă calitate în tot sistemul politico-administrativ - în ministere, în agenții, în administrația locală. În privința soluțiilor, după părerea mea, statul e mult prea mare pentru a fi gestionat de oamenii ăștia. Așa că trebuie să li se ia mierea, că atunci scade și numărul muștelor când e mai puțină miere. Adică trebuie privatizarea. De ce trebuie ca aproape toate spitalele din România, cele tradiționale, să fie publice? Uite că în spitalele private corupția nu există sau e mult mai mică. Poți să ai un număr de spitale regionale, de urgență, în rest pot să fie fundații - nu mai sunt administrate de stat, de oameni puși de la centru. Tot astfel, de ce trebuie să fie universitățile dependente de Ministerul Educației, care le tot dă bani universităților slabe să supraviețuiască, astea mici, de provincie, dar cu pile? Pot să fie foarte bine fundații și statul doar să finanțeze studenții direct și să reglementeze câte ceva, atât, și universitățile să intre în competiție și vă spun că, în câțiva ani, jumătate dintre universitățile mici, de provincie ar muri. Dar când treci la învățământ superior de masă, aici e o altă cauză. Înainte de 1989, 10% dintr-o generație făcea facultate. Luai practic 10% din oamenii cu potențialul cel mai bun din acea generație. Acum, sunt locuri pentru toată lumea. Iar toate universitățile astea mici, de provincie, vor studenți, ca să aibă profesorii salariu, și atunci oricine a luat un bac, știm bine cum s-a luat bacalaureatul, a făcut o facultate. De ce vor oamenii doctorat? A fost vorba de prestigiu. Dar și de bani! S-au dat 15% în plus la salariu pentru doctorat în sistemul public. Ei n-aveau nicio legătură cu doctoratul, erau din jumătatea de jos ca potențial intelectual. Dar au zis că merge așa pentru că pătrunseseră în sistem oameni ca Oprea și alții care ajunseseră să dea ei doctorate.

 

Dar ce șanse ai să construiești o clasă politică mai bună, în condițiile în care, conform unui studiu realizat, între 2010 și 2014, de sociologul Dorin Bodea, munca, cinstea, moralitatea, respectarea regulilor sunt la coada ierarhiei? În plus, dorința unor oameni de valoare de a se implica într-o funcție de demnitate, de decizie, chiar într-un cadru explicit politic, a scăzut foarte mult.

De acord, așa este. Comportamentul lor este rațional, pentru că intri într-un sistem care e majoritar format din oameni de proastă calitate și schimbi o rotiță, dar restul mecanismului funcționează tot ca înainte și, la un moment dat, vor ejecta și rotița aceea mai bună și tot nu se schimbă funcționarea mecanismului. Deci ar trebui să se schimbe cumva măcar regulile jocului sau să apară - aici cred într-o schimbare de genul acesta - enclave de normalitate, aș zice, nu de excelență, că normalitatea ne trebuie nouă, pe noi ne surprinde normalitatea. Și mai există o șansă: cu schimbare din afară, așa cum s-a întâmplat la justiție și la serviciile secrete. După părerea mea, o șansă ar fi avut Băsescu, dar a fost o falsă șansă, pentru că el nu era din afară, era parte din sistem atât de mult, încât încercarea lui a fost compromisă. Ar putea un președinte care într-adevăr are viziune, își câștigă suficientă legitimitate să genereze o schimbare de genul ăsta. Mi-e teamă că e puțin probabil să se întâmple în mandatul acesta, n-am văzut destule semne care să-mi arate că s-ar putea întâmpla. Și de ce n-ar exista criterii pentru instituții cum sunt partidele politice? Să existe, de exemplu, tur preliminar pentru a desemna candidații.

Calitatea diplomelor parlamentarilor

În ultimele trei legislaturi, calitatea diplomelor parlamentarilor români a scăzut și este mai proastă decât media calității diplomelor celor care au studii superioare. Adică, juriștii din parlament sunt într-o proporție mult mai mare absolvenți de universități de drept clasificate mai jos decât de la facultăți de categoria A. Deci sunt și statistic dovedite lucrurile astea.

 

În ce privește influențele din afară, mă tem că deja perioada asta e încheiată. UE e într-o criză majoră. Dar, trecând la un alt subiect, deși în România percepția generală despre partide e una eminamente negativă, PSD rămâne totuși singurul partid care pare să aibă o bază solidă, aproape o treime din electorat. Lucian Croitoru spunea la un moment dat că există un bazin electoral cu o viziune fundamental asistențială care în mod natural se racordează la PSD.

Cred că la noi, în privința celor care au funcție de conducere în partide, relevanța ideologiei e extrem de mică. Mulți dintre cei care au intrat în PSD, PNL, PDL și alte partide au făcut-o nu atât de mult datorită compatibilității ideologice dintre ei și partid, ci datorită conjuncturii. Uitați-vă la vârful PSD, găsiți doar câțiva oameni, doi-trei, care să fi fost de stânga, să fi avut valori de stânga. Cei mai mulți sunt ajunși din întâmplare acolo. Și invers, luați-l pe Tăriceanu, care a fost prim-ministru liberal, a luat numai măsuri de stânga, n-are nicio legătură el cu dreapta. Dacă însă coborâm la electorat, preferințele acestuia țin un pic de valori, de propria experiență. Și la stânga, într-adevăr, o bună parte din electorat vine din zona de pauperitate, de munci manuale, din jumătatea de jos a structurii sociale a României și ei au fost mereu dependenți de redistribuire, de transferuri sociale. În România, o bună parte din populație nu lucrează, avem 5 milioane de salariați din 10 milioane populația activă! Și atunci oamenii ăștia, ei și familiile lor, se uită la pensii, de exemplu. Cam peste 30% dintre votanții în alegeri sunt pensionari, uneori se duc spre 40%, prin mecanismele de participare. Și oamenii ăștia se vor uita mai mult la PSD, care întotdeauna a vorbit pozitiv despre pensii. La ei lucrurile sunt simple: crește sau nu crește pensia, cine mi-a dat pensia, cine cred eu că mi-a tăiat, chiar dacă nu mi-a tăiat pensia. Pe urmă, cei care beneficiază de venitul minim garantat, de alocația pentru copii și celelalte lucruri. De aceea, ei au un electorat, după părerea mea, de 25%, care e sigur, poate fi împărțit doar prin divizarea partidului-far, altfel el e acolo și crește până la 40% în anumite contexte. În partea cealaltă, sunt diverse electorate. Sunt unele, în special venite din zona de corporații, oameni care sunt antreprenori, care au un nivel de trai puțin mai ridicat. Ăștia sunt de altă natură, pe ei trebuie să-i convingi, sunt oameni liberi, apropo de Lucian Croitoru. Oamenii săraci nu sunt liberi economic. Mai există și o altă categorie în PSD, în zona de decizie din PSD, dar nu e o zonă mică: sunt cei din administrația publică și proporția lor e mult mai mare în PSD, care a stat mai mult la putere, în special în local, la primării, la județe, la deconcentratele ministerelor și oamenii au fost puși de ei sau erau dinainte acolo și au intrat la ei pentru că așa își conservau poziția. Oamenii ăștia sunt partea de vârf a PSD, noduri de rețea, cei care îi și întrețin pe cei din prima categorie, pe cei săraci, și ăștia sunt destul de stabili acolo și știu că stabilitatea lor pe funcție, pe poziție depinde într-o anumită măsură de păstrarea PSD la putere. Revenind la zona de dreapta, aici avem un public de mai multe feluri. Pe ei însă trebuie să-i convingi, dar dreapta nu mai are destui oameni care să o facă. A fost Băsescu și acum a alunecat în alte zone... Vin promisiuni, Nicușor Dan, dar care se dovedesc mai degrabă proiecte personale.

 

Oricum, nici nu ai cum să pui USB-USR la dreapta, când vin cu declarații că ei nu vor să fie confiscați de o anumită ideologie. Or, ideologia are la bază niște principii pe care te sprijini, nu poți să faci un partid ca o societate comercială. Trebuie să ai și niște lucruri în care să crezi. Sigur, sunt chestiuni de administrație care nu au culoare ideologică, dar sunt și o mulțime de lucruri în care decizi în funcție de ce valori îți asumi. Câtă tracțiune vedeți în fenomenul acesta, USB-USR?

Acum pare să fie din ce în ce mai mică. Să știți că nu și-a epuizat prima etapă. E ca la rachete, un proiect politic putem să-l asemănăm cu o rachetă, pornește de jos, arde prima treaptă de combustibil și tot așa. Nu și-a epuizat energia pentru început. Ce costă proiectul, după părerea mea, e că nu și-a asociat alte figuri, au rămas Nicușor Dan și Clotilde Armand și în rest nu pare să mai fie nimic. Dar și mai periculos pe termen mediu și lung ar fi faptul că, după prima etapă în care critici și spui „ăia sunt răi“, începi să fii și tu de un timp în povestea aia și te întreabă lumea „tu ce ai făcut, ce propui?“ și pe zona asta nu prea se vede nimic, nu se văd soluții, nici măcar mici. Ca să strângi oamenii în jurul tău, inclusiv lideri, trebuie să împarți puterea. Dacă vrei să o păstrezi doar tu, oamenii pun semn de întrebare și pleacă, mai ales că sunt suspicioși după atâtea încercări de noi proiecte în afara PSD, ca să nu spun de dreapta. În același timp, intrând la nivel național, trebuie să mai schimbi temele, să abordezi probleme care țin de comunități mai mici, de rural, de zonele sărace etc. Și nu par să aibă nici oamenii și nici înțelegerea pentru aceste probleme.

Neîncrederea în demagogi

Trebuie aleși oameni care să nu dea impresia de incompetență. Nu trebuie oameni geniali, nu trebuie mari vorbitori, ci oameni cu profilul lui Cioloș sau al lui Stolojan. Ei și seamănă cumva. Oameni care să nu spună lucruri neadevărate. Dar în momentul în care pui un demagog ca Ponta - cât dă din gură merge, dar când se vede că nu s-au făcut autostrăzile -, oamenii încep să nu mai aibă încredere.

Asta pe de o parte. Pe de altă parte, în momentul de față poate cele mai grave probleme sunt în exteriorul României, chestiuni de securitate europeană, viitorul UE etc. Or, nu văd discutate prea mult aceste probleme în spațiul public.

Foarte corect. Știți de ce? E o categorie de oameni care sunt experți în politică externă. Dar nu-i vor partidele. De fapt, nu vor profesioniști adevărați din toate domeniile. Și nu-i primesc, de ce? Uitați-vă ce s-a întâmplat în PNL cu cei din guvernul actual care s-au cam oferit să intre în politică. Au fost întâi rugați să vină, pentru că nu știau ei dacă e sau nu e semnal de la Cotroceni pentru asta și pe urmă, când s-au trezit, au început să le zică: stați un pic, să vină unul, doi, dar să nu vină prea mulți, că de fapt locurile sunt ocupate de noi. Deci partidele nu vor să împartă puterea, pentru că oamenii sunt slabi acolo și nu vor să-și aducă oameni de calitate lângă ei.

 

Care sunt lucrurile care ar putea să conteze în alegeri? Există sentimentul că, practic, nu avem lideri competenți, oameni care într-o situație de criză știu ce să facă. Traian Băsescu este una dintre puținele personalități care îți dau sentimentul că, într-o situație complicată, e în stare să ia niște decizii corecte. Dar el nu mai are pârghii de decizie. Niciodată nu cred că am stat atât de prost la acest capitol, în condițiile în care suntem în cel mai complicat moment geopolitic de după 1990.

Așa este. Și parcă partidele nu fac nimic să aducă oameni noi. În opinia mea, singurul câștig notabil din ultima vreme este premierul Dacian Cioloș, care, prin faptul că nu va candida în alegeri, probabil va urca în încredere și mai mult. Însă cu o floare nu se face primăvară. Pe de altă parte, necandidând, își compromite șansele de a conduce după alegeri un guvern politic. Trebuie aleși oameni care să nu dea impresia de incompetență. În momentul în care iei decizii, dacă se dovedesc greșite, îți scade autoritatea. Dacă sunt corecte, îți crește autoritatea de competență pe domeniul respectiv. Atunci oamenii ar spune: da, domnule, e potrivit, știe ce face. Pe măsură ce îi pui pe marii vorbitori, pe marii demagogi să facă lucruri, aceştia eșuează. La Traian Băsescu, din punctul de vedere al acțiunilor lui, lucrurile au fost în regulă, dar au fost și câteva care nu au mers bine. Chiar dacă a fost competent în discursul lui, asocierea cu Udrea și cu alții i-a diluat credibilitatea. Spui că schimbăm statul, dar corupții noștri sunt mai puțin corupți decât ai lor. Anumite inconsecvențe au diluat încrederea în Traian Băsescu. Dar pe fond el stă în continuare bine, pentru că nu există alții.

 

Astăzi avem o criză de percepție a celor două partide mari și am avea alte trei-patru formațiuni - Mișcarea Populară, ALDE, USR-USB, plus UDMR - care au șanse să intre în parlament. Dar din ce spuneți niciunul dintre acestea nu are capacitatea să construiască o alternativă reală la cele două partide mari.

Oricum, nu până la alegerile astea și nu cu liderii pe care îi au acum. Poate o să vedem după alegeri un mare guvern de uniune națională PSD-PNL, după model german.

 

Ce impact și ce consecințe ar produce pentru politica românească o astfel de situație?

Într-un fel, cred că va distruge în bună măsură pe termen mediu și lung cele două partide, mai ales dacă nu-și revine economia și nu crește sensibil nivelul de trai. Partea bună ar consta în puterea de a impune anumite proiecte care s-au lăsat prea mult așteptate, precum regionalizarea, reorganizarea administrativ-teritorială a României. În acest caz, beneficiul ar consta într-o poziție mult mai puternică a României într-o perioadă de instabilitate internațională, o poziție consolidată în relația cu UE sau SUA. Din acest punct de vedere, ar exista o capacitate de implementare mult mai mare a unor proiecte care au picat de multe ori din cauza intereselor divergente ale partidelor.

 

Dar credeți că există o dorință politică reală în interiorul celor două partide pentru astfel de proiecte?

Nu cred că există în interiorul partidelor politice o așa mare voință politică, dar ea există în extensiile vârfurilor partidelor politice. La Cioloș și Dâncu există o dorință de a face ceva împreună. Iar Dâncu este foarte apropiat de vârful de decizie de la PSD, de Dragnea și de alții, în timp ce Cioloș este aproape de Iohannis și prin el de conducerea PNL. În plus, chiar dacă nu există o voință politică majoră în conducerea largă a partidelor, nici nu există o opoziție suficient de puternică pentru a le împiedica. Nu aș exclude deloc varianta asta.

 

În cazul unui guvern PNL-PSD, ce se va întâmpla cu opoziția?

Pe termen mediu, ar slăbi foarte tare cele două mari partide. Rezultatele nu vin peste noapte și, dacă nivelul de trai nu crește vizibil, oamenii ar fi nemulțumiți și atunci fie se desprinde unul dintre partide după doi ani, redevenind critic și reocupând opoziția, fie se întăresc în opoziție partidele existente. Spre exemplu, Traian Băsescu este un foarte bun om de opoziție. Dacă ar reuși să scape de partea urâtă a scurtei istorii a partidului și va reuși să aducă oameni de calitate, ar putea să facă ceva. Poate și Nicușor Dan, dacă va ști să-și aducă niște oameni buni, specialiști pe diverse domenii, dacă va ști să împartă puterea. Ar putea să meargă către zona de stânga luminată a eșichierului politic, pentru că nu avem nimic aici. Și naționaliștii - România Unită, Marian Munteanu - au un spațiu de manevră. Dar destul de limitat. Se vor găsi zone, dar probabil vor fi controlate cumva. Televiziunile sunt în mâinile cui trebuie. Serviciile veghează. Poate apare în sfârșit un partid politic nou, deși cred că au fost foarte multe forțe care pur și simplu nu au vrut structuri politice noi. Rămâne să se încerce o reformare a partidelor din interiorul lor, ceea ce este foarte greu.

 

Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22