Pe aceeași temă
Un apel al Consorțiului Universitaria formulează solicitări ample pentru reformarea învățământului academic: finanțare și reprezentare proporțională echitabilă, revizuirea sistemului de clasificare, promovarea meritului și performanței ș.a. Pot fi acceptate solicitările de actualii miniștri de la Educație și de la Cercetare în condițiile unui buget subțiat?
Nu toate universitățile sunt la fel și nu putem fi tratați toți la fel. Consorțiul Universitaria este alcătuit din universități de prestigiu, titrate și recunoscute internațional, recompensate cu poziții bune în ranking-uri, topuri și clasamente, care de-a lungul anilor au avut poziții verticale și progresiste în reformarea învățământului românesc. Rezoluția Consorțiului a fost transmisă tuturor factorilor care pot să influențeze pozitiv învățământul superior: președinților comisiei de educație dinceloe două camere, președintelui României, premierului, cât și miniștrilor Educației și al Cercetării. Un atu este faptul că președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor-CNR este Daniel David de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, membră a Consorțiului. În CNR, care ar putea exercita o anume persuasiune asupra învățământului academic, am discutat acest aspect și avem speranța să convingem că universitățile mari nu pot avea același vot în CNR ca universitațile mici. Totuși, n-am dori ca ideile Consorțiului Universitaria să fie percepute ca fiind exclusiv ale consorțiului, ci ca idei împărtășite de toate universitățile mari, care doresc învățământ de calitate, doresc studenți buni și performanță. De aceea am difuzat rezoluția Consorțiului Universitaria tuturor rectorilor celor 49 de universități de stat, plus 7 cu caracter militar din CNR, și mulți ne-au spus sunt de acord cu multe din ideile rezoluției. Dar, urmează să discutăm.
Cât de realistă este reforma din propunerile avansate?
Propunerile noastre sunt realiste raportat la o realitate a viitorului în învățământ, nu raportat la dorințele de statu quo ale unor universități. Noi trebuie să conștientizăm că suntem într-o competiție europeană și internațională extrem de dură, lucru demonstrat și de competiția Universități Europene finanțată de Comisia Europeană, unde sunt deja câteva universități românești confirmate. Miza universităților puternice din România nu este doar pentru numărul de studenți, locuri și bani. Trendul pieței muncii este cel al inovării, al transdisciplinarității și interdisciplinarității, al zonelor aplicate pe de o parte, dar și al zonelor care generează nu doar roboți ai pieței muncii, ci absolvenți-cetățeni, care au spirit civic, gândire critică, care pot analiza realitatea.
Revizuirea sistemului de finanțare a univesităților este un deziderat mai vechi. Credeți că se poate face?
Finanțarea per capita este una dintre marile probleme ale învățământului românesc, pe elev în preuniversitar sau pe student în învățământul academic. Cred că finanțarea pe ciclu, așa cum se prevedea în Legea Educației inițială, este soluția pentru că atunci nu depinzi de numărul studenților care trebuie să finalizeze studiile și nu se contingentează performanța în zona financiară. Se vede foarte bine în finanțarea doctoratului, care merge pe trei ani de zile indiferent de stadiul de progres al doctorandului. Se constată că uneori doctorandul nu-și face lucrarea, este scos din sistem, dar finanțarea a curs trei ani, fără nicio finalitate.
Ați cerut și întărirea autonomiei universitare. Nu este suficient de mare acum?
Autonomia universitară este garantată de Constituție, însă acolo nu se specifică natura ei, dacă este autonomie decizională sau este una financiară. Un exemplu de limitare este cel al resurselor extrabugetare pe care universitățile și le pot genera prin atragerea de studenți cu taxă, prin diverse proiecte, prin activități de antreprenoriat. Aceste resurse sunt tratate de stat ca bani publici, în sensul că nu poți folosi acești bani decât cu acordul Ministerului de Finanțe. Adică te rogi să poți dispune de banii tăi, ceea ce descurajează inițiativa și pe cei performanți capabili să genereze fonduri în plus. Universitatea de Vest are 40% locuri cu taxă și 60% locuri de la buget, ceea ce este foarte mult și arată că suntem atractivi și vizibili. Nu suntem nici cea mai veche universitate din România, dar sigur suntem în ultimii ani cea mai dinamică și mai racordată la realitățile naționale și internaționale.
Atragerea de studenți cu taxă nu predispune la o coborâre a standardelor, să nu plece studenții?
Lucrurile nu pot fi judecate uniform. Gradul de abandon între anul I și anul II este foarte mare. Noi am impus niște rigori interne, ca de exemplu, se poate trece în anul al II-lea cu minimum de 30 de credite, dar la sfârșitul anului II trebuie să fie trecute toate examenele celor doi ani. Deci am pus filtre care nu îi lasă să meargă în gol până la capăt. Limităm astfel fenomenul „studenților fantomă”care implică niște costuri majore fiindcă noi îi normăm în grupe, dar ei nu există. Preferăm să nu îi avem pe cei care sunt într-o zonă fictivă.
Fiindcă vorbiți despre standarde aplicabile carierelor didactice, care este poziția dvs. și a universității despre plagiat?
Categoric universitățile trebuie să fie etalon de moralitate și de predictibilitate a formării studenților în spiritul corectitudinii. UVT are toate mecanismele pentru a asigura acest lucru, avem mai multe softuri anti-plagiat, discipline de academic writing la toate programele, cursuri de etică, avem dezbateri, discuții pe teme etice, avem comisie de etică. Am avut câteva cazuri în timp trecute prin aceste filtre de verificare, perfecționate în timp.
Cum răspundeți la acuzele de plagiat care vi s-au adus în 2016 cu privire la mai multe lucrări?
A fost vorba atunci de patru articole, toate cu autor colectiv, eu fiind unul dintre aceștia. După apariția în presă, am cerut imediat Comisiei de Etică a universității investigarea cazului. Pentru a nu fi bănuit de ingerințe, am solicitat personal o comisie de experți externi, membri ai universităților mari și ai CNATDCU. În urma analizei acestei comisii, două din cele patru articole au ieșit din sfera plagiatului. Au rămas în discuție celelalte două articole, unde similitudinea apărea la capitolul de sinteză a cercetărilor din domeniu. Acolo nu au fost indicate sursele. Dacă în acea perioadă ar fi existat softuri de detectare a similitudinii, situația ar fi fost evitată de la bun început. Acele pasaje aparțin colaboratorilor mei, care cu siguranță nu și-au făcut treaba cum trebuie, lucru care nu diminuează în niciun fel solidaritatea coautoratului. Nu doresc prin explicațiile aduse să minimalizez importanța subiectului și nici responsabilitatea ce îmi revine. Însă doresc să explic cum s-a ajuns aici.
Ce s-a întâmplat cu acele lucrări?
Au fost scoase din zona de publicare, la cererea colectivului, ele nu au influențat zona de promovare didactică și nu au creat vreun beneficiu autorilor. De atunci sunt foarte prudent în a participa la lucrări colective, deși domeniul economic se pretează la coautorat.
Comisiile de Etică sunt alcătuite din personalul universității, iar atunci când e de judecat un șef, mai ales rectorul, oamenii se mai gândesc, fiindcă depind de acesta. Cum ar trebui îmbunătățit mecanismul pentru mai multă independență?
Este un cerc vicios și aici, ca și în evaluarea universităților prin ARACIS unde toți sunt colegi. Se pot aduce experți străini, oameni din afară, însă acest mecanism ar trebui regândit și standardizat la nivel național.
Sunteți rector la al treilea mandat, dar și parlamentar. Nu sunteți singurul. Cui ajută?
În perioada interbelică rectorii celor câteva universități existente erau de drept membri ai parlamentului. Dacă parlamentul atomizat de azi este ca societatea, întrebarea este unde să acționăm ca să schimbăm lucrurile. După părerea mea, parlamentul României ar trebui să fie alcătuit din oameni cu experiență, oameni cu viziune, care au demonstrat ceva în viața lor profesională și care au ceva de oferit ca energie, nu din zona exclusiv politică, simplă masă de manevră, cu politicieni care n-au deschis o dată gura în parlament. Mă întrebați dacă au ce căuta rectorii în parlament și răspund „da, au ce căuta”, fiind profesioniști cu performanțe demonstrate. Ca timp fizic, pentru a face în 24 de ore și una și alta, există o problemă, fiecare își dozează timpul cum știe. Dar contează echipa, pe oamenii din echipă te sprijini.
Pentru universitate, pentru oraș, e de folos că sunteți în parlament?
În România lucrurile încă nu funcționează instituțional corect și normal. Oamenii fac instituțiile să meargă înainte, fac lucrurile să se învârtă și să se întâmple. Da, implicarea în politică a rectorului, prezența fizică la centru, puterea de persuasiune contează și fac diferența. Am constatat în timp acest lucru și, gândind în această paradigmă, să vedem ce a însemnat Universitatea de Vest din Timișoara înainte și ce este ea acum, ce au însemnat alte instituții în alte perioade și acum. Înainte de a mă implica în politică, eu am îndemnat mereu colegii să se implice în zone decizionale, la București, pentru a putea trage universitatea cât mai sus. A fost o vreme când UVT nu a avut reprezentare la nivel central și a fost un dezavantaj. S-a văzut ce a însemnat Politehnica, Medicina în anumite perioade, Agronomia când au avut reprezentanți la București. Relațiile contează.
I s-a reproșat ministrului Cîmpeanu susținerea artificiului legislativ al cărui autori au fost Mihnea Costoiu și Remus Pricopie, artificiu care a permis rectorilor trei mandate, extins acum la mandate nelimitate. De ce e nevoie?
PSD a propus în legislatura trecută eliminarea condiționării mandatelor, modificarea a trecut de parlament și este la promulgare la președinte. În România limitarea la două mandate se referă la două cazuri: președintele României și rectorii. Mai există astfel de restricții în zona executivă. Deci nu există la primari, la parlamentari, la prorectori, la decani, la consilieri, deci nu există o tratare unitară. În Germania, Finlanda, Irlanda nu există limitări. În Italia se practică un mandat de șase ani. În ce mă privește, eu mi-am depus candidatura pentru al treilea mandat în ultimele cinci minute de expirare a termenului, n-am comunicat colegilor intenția de a candida și nici nu m-a întrebat nimeni. Nici nu am lansat în universitate ideea că aș candida, ca să descurajez. Dacă cineva ar fi dorit să își depună candidatura, eu puneam prosopul jos, îl încurajam și îl susțineam. Sunt rectori care vor să facă ceva, alții sunt inerți, invizibili. Eu nu sunt așa, ci sunt ghidat de o vorbă a lui Iorga:„Filosofia vieții este simplă, fă ca pe acolo pe unde ai trecut tu, să fie mai bine ca înainte”, asta am încercat tot timpul. Ideea este să existe un interval suficient de timp ca să poți duce la capăt niște proiecte, care nu se termină într-un an.
Totuși, fenomenul feudalizării unor universități există, iar prelungirea la nesfârșit a mandatelor rectorilor contribuie la asta...
Fenomenul există de când s-au înființat universitățile postdecembriste, când anumiți baroni locali au ținut să își facă universitățile lor în localitate, că dădea bine politic. Ele s-au înființat fără criterii, nu pe principii, nu pe valori, nu pe difuzare de cunoaștere și pe dezvoltare. De la început s-au fondat strâmb și așa merg până azi, cu aceleași conduceri, cu aceeași gândire.
Cum sunt studenții de astăzi ai Universității de Vest din Timișoara?
Din nou depinde cu ce îi comparăm, îi comparăm cu studenții altor generații, sau cu societatea prezentă. Nu ar fi fair comparația cu ce era acum zece-douăzeci de ani, când aveam examen de admitere, pe care îl consider foarte bun, fiindcă era o selecție proprie internă și nu doar o preluare a tot ce trece dinspre elevii cu bacalaureat spre zona universitară. De aceea noi am introdus la fiecare facultate admitere cu o probă, uneori un interviu, un eseu motivațional sau un test-grilă, nu doar preluarea unui dosar. Unii au fost respinși. Noi ne plângem că preuniversitarul ne livrează elevi slab pregătiți, iar cei din preuniversitar ne reproșează că noi le livrăm profesori neperformanți. Cercul vicios se închide la profesia de dascăl fiindcă nu este suficient valorizată în România nici social, nici financiar. Generațiile acestea evoluează într-o dinamică a digitalizării, a informatizării. Problema este dacă dascălii pot să se adapteze pedagogic la acestă dinamnică a tehnologiei. Și mai e un aspect: în ultimii șapte ani, niciun absolvent peste nota 7 de la Facultatea de Fizică nu este profesor de fizică, deci nu a rămas în învățământ. Educația ar trebui să fie prioritate, nu declarativ, ci cu finanțare și strategie.
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat o campanie de vaccinare cu deviza „Revenim la normal”. Cui se adresează?
Pe lângă educație și cercetare, pentru noi e foarte importantă a treia dimensiune, implicarea socială. Văzând în general poziția cetățenilor din România privind vaccinarea, am considerat că e de datoria noastră să fim un trend setter. Indicatorii europeni spun că ar trebui să fie vaccinată până la jumătatea anului 75% din populație. Calculele noastre arată că, în ritmul actual de vaccinare, am ajunge la acești parametri la finalul anului 2022, ceea ce este un pericol pentru noi toți. De aceea ne-am alăturat campaniilor naționale, fiindcă dascălii și studenții ar trebui să transmită un mesaj de încredere în societate. La noi în universitate, conform chestionarului distribuit, 73% din cele peste 750 de cadre didactice vor să se vaccineze, în comparație cu doar 60% în învățământul superior și 50% în preuniversitar. Am și fost, cred, prima instituție care s-a înscris pe platformă. Asta ne-a întărit convingerea că putem fi promotorii campaniei.
Cum arată campania UVT?
Am adus în studioul nostru de televiziune personalități, absolvenți, profesori, studenți, Doctori Honoris Causa, profesori din preuniversitar, directori de instituții culturale, sportivi, oameni care au impact social în diferite medii. Clipurile cu mesajele lor se difuzează pe pagina de Facebook, pe site-ul și Intranetul universității, la UVT-TV și larg online, prin partenerii noștri. Am început campania cu profesoara și scriitorea Adriana Babeți, care a primit anul trecut titlul de Cavaler al sănătății publice.
Universitatea de Vest este implicată în proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Cum a mers, ce puteți face pentru reușita proiectului ?
Nu cunosc niciun oraș european important care să se fi dezvoltat în afara existenței unui centru universitar, care aduce dinamică, locuri de muncă, emulație. Universitatea, care are facultăți cu specific cultural, cum ar fi Literele, Artele plastice, Muzica, Teatrul, Sportul, trebuie să fie parte a acestui demers. De aceea am desfășurat numeroase evenimente și am creat brandul „La UVT Cultura e Capitală”, în care am încercat să convingem că suntem o agora deschisă pentru dezbatere, unde vin personalități, vin idei, vin oameni deosebit de valoroși. Ani de zile am adus la Timișoara, mai mult decât toate instituțiile și factorii decizionali la un loc, numeroase personalități majore, de la laureați ai Premiului Nobel, la președinți de Comisie Europeană, ambasadori, președinți de state, exponenți ai culturii naționale și internaționale de mare anvergură. Așa trebuie făcut, fiindcă Timișoara este un spațiu deschis, cultua înseamnă intersecție de idei, iar UVT poate mijloci acest lucru. Acum este important ca oamenii să înțeleagă că titlul de Capitală culturală europeană nu este un punct fix, un titlu pentru cineva, este un demers în timp iar marele câștig al Timișoarei va fi cum va arăta orașul după 2023, cu ce infrastructură va rămâne, ce imagine va avea în ochii vizitatorilor străini. Nu sunt mulțumit de cum a evoluat proiectul, UVT a fost din prima zi membră a asociației, ne-am implicat, dar am constatat o zonă de enclavizare, diverși încercând să își creeze un traiect propriu în jurul titlului, confiscând timișorenilor proiectul. Titlul nu este un premiu al cuiva, un apanaj nici al unei persoane, nici al unei entități, fie ea și o asociație, ci trebuie să rămână o zonă deschisă și să coaguleze toate energiile competente. Fiindcă avem oportunitatea de amânare a termenului pentru 2023 din cauza contextului pandemic, proiectul trebuie repus pe tapet urgent, trebuie să conștientizăm că Timișoara trebuie să strălucească în 2023 și după. Nu poți face asta decât cu oameni valoroși, capabili, cu echipe puternice, ideea de providențialitate a unei persoane fiind un concept perimat.
