MIHAI RĂZVAN UNGUREANU: Planul coagulării dreptei

Cum e în politică, domnule Mihai Răzvan Ungureanu?

Depinde ce înţelegem prin asta, că dacă e vorba de politică militantă de partid, ea a început de la 7 septembrie încoace. Dacă e vorba de politică naţională, sunt 14 ani care s-au scurs din 1998, de când am intrat...

 

Ca tehnocrat. Ajută experienţa de tehnocrat în politică?

Foarte mult. Ce înseamnă asta? Că întâi am fost secretar de stat la Externe, după aceea emisar regional al Pactului de Stabilitate, apoi coordonator adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană, acestea două din urmă în străinătate, ministru de Externe, director al Serviciului de Informaţii Externe, prim-ministru. Este o experienţă de management instituţional amplă şi foarte interesantă, de pe urma căreia tragi concluzii, inevitabil, despre cum reuşeşti să faci o instituţie să urmeze linia strategică pe care o exprimi, odată ce ai preluat un portofoliu.

 

De câteva luni, tema fragmentării dreptei politice domină dezbaterea publică. Care sunt cauzele acestei fragmentări?

Şi tema fragmentării poate fi interpretată. Dacă vorbim numai de formaţiunile reprezentate în Parlamentul European, prin afilierea la Partidul Popular European, dreapta a fost reprezentată şi înainte de 9 decembrie şi este reprezentată şi după 9 decembrie de aceleaşi formaţiuni politice – PDL, PNŢ, UDMR. Lor li s-a adăugat un nou partid, Forţa Civică, partid parlamentar, candidat la calitatea de membru la PPE. Aşadar, nu putem vorbi de o fragmentare în sensul atomizării reprezentării politice pe centru-dreapta. Trei plus unu nu e la mare distanţă de trei.

 

Cariera universitară

Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași.  Secretar Executiv al Asociației Internaționale a Studenților în Istorie, Budapesta - Bruxelles (1990-1993). Masterat în Studii Ebraice la Colegiul St. Cross al Universității Oxford (1993). Doctor în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, cu o teză coordonată de Alexandru Zub (2004). Din 2007 profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.

Pe stânga avem un partid, PSD, principalul partid de la guvernare.

La putere avem o alianță, compusă din două partide mari, PSD, cel mai mare, PNL, plus UNPR şi PC. Deci sunt patru. Sigur, în USL sunt două partide cu tradiţie politică postdecembristă, bine structurate, cu reprezentare naţională.

 

Dar ei sunt uniţi ...

Într-o alianţă.

 

Dincoace...

Ce nu există dincoace este alianţa, cu o singură excepţie, care are deja două luni de viaţă. E un simptom de însănătoşire a vieţii politice, cred eu, apariţia Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr, Forţa Civică-PNŢCD. Dar, repet, din perspectiva aritmetică, nu există o fragmentare a centrului şi a dreptei, care să construiască o concluzie dramatică. Noi altceva vedem, de fapt. În momentul în care tragi linia, la împlinirea unui an de la schimbarea Guvernului Ungureanu cu Guvernul Ponta, în ciuda numărului de formaţiuni, mai mare sau mai mic, ce se observă este absenţa vocii unice politice. Dincolo, unde este USL, există o voce unică politică, indiferent câte partide compun USL. De fapt, de aici vine percepţia că centru-dreapta este fragmentat.

 

Şi nu este corectă această percepţie?

Tocmai asta spun, că sunt mai multe voci, care nu sunt un cor, nu cântă după o partitură unică.

 

Ce împiedică aceste formaţiuni politice să aibă o voce unică şi să nu mai avem această cacofonie? Orgoliile?

N-aş merge până aici. A existat o tentativă de construire a vocii unice în dreapta, în sensul concertului vocilor de partid. S-a numit Alianţa România Dreaptă. Adversarul principal al viabilităţii Alianţei nu a fost USL, ci timpul. A avut foarte puţin timp pentru a se roda şi a genera un reflex de atitudine politică, o rutină de acţiune politică.

 

Desfiinţarea Alianței România Dreaptă după alegeri a fost o greşeală?

Desfiinţarea s-ar fi petrecut oricum, din cauza calităţii ARD, pentru că era o alianţă electorală. Fiind o alianţă electorală, în momentul în care alegerile s-au încheiat, ea se desfiinţează de jure şi de facto. Aş fi preferat să continue...

 

Ca o alianţă politică, care să construiască o alternativă la actuala putere.

Ca o alianţă politică, să nu fie întreruptă înainte ca ea să capete maturitate. Mai este ceva. Desfiinţarea Alianţei, repet, desfiinţare de necesitate, formală, a lăsat ca şocul posttraumatic – post 9 decembrie, pentru că 9 decembrie a fost o traumă, o înfrângere zdrobitoare a centrului şi a dreptei – să se instaleze în interiorul partidelor aflate până atunci în Alianţa România Dreaptă. Șocul e direct proporţional cu mărimea, deci se resimte mai mult în partidul mare, care e PDL, şi într-o măsură mai mică în celelalte partide componente ale Alianţei România Dreaptă, PNŢ şi Forţa Civică. Recunoaşterea acestui şoc a dus la constituirea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr.

 

Cariera politică

Prim ministru (9 februarie 2012 – 7 mai 2012), director SIE (26 noiembrie 2007 – 8 februarie 2012), ministru de Externe (29 decembrie 2004 – 12 martie 2007). Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) și coordonator adjunct al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004). Membru PNL (2004-2007). În septembrie 2012 s-a înscris în partidul Forța Civică, al cărui președinte a fost ales. A obținut un mandat de senator ARD de Arad, la alegerile din decembrie 2012.

Dar vi s-a reproşat că ați confiscat un brand, care nu vă aparţine. De ce reveniţi la ADA?

Au fost şi calcule pragmatice politice, şi calcule emoţionale. În primul rând, nu are nimeni proprietate asupra brandului, nu există nici măcar o proprietate simbolică, nu mai vorbim de cea legală. Există o amintire însă, de care ne-am legat şi noi, Alianţa Dreptate şi Adevăr din 2004, care are în pasivul ei o majoritate parlamentară, guvernamentală, o victorie în Executiv şi o victorie prezidenţială. Proiectul Dreptate şi Adevăr din 2004 nu a fost dus la capăt, nu a continuat. A fost întrerupt brutal în 2007, pe seama dizolvării Alianţei.

 

E posibilă Alianța Dreptate şi Adevăr fără PDL?

O alianţă e posibilă fără oricine şi cu toată lumea, totodată. E motivul pentru care, atunci când am constituit-o, în mod expres am menţionat în actul de constituire faptul că Alianţa este deschisă, tocmai pentru a lăsa loc construirii, pornind de la acest pretext, a unei platforme politice pe care se pot aşeza partidele. Partidul mare, PDL, în momentul în care s-a constituit Alianţa, se afla în plin proces de alegere a noii conduceri.

 

Vasile Blaga n-a dat semne că ar fi interesat de apartenenţa la această Alianţă.

Eu vorbesc acum de platforma aceasta. Este deschisă şi către formaţiuni parlamentare cu scop politic. Există, iată, Iniţiativa Liberală, Fundaţia Mişcarea Populară, ICCD – Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta. Platforma, altfel spus, e prilejul, pretextul, iar pretextul e întrunit în momentul acesta.

 

Şi totuşi, ce ingredient mai e necesar ca să decoleze?

Circumstanţa tehnică este întrunită. Ce cred că trebuie este viziunea, şi aici pot detalia – viziune în sensul victoriei dreptei, nu viziune în sensul imaginării unei succesiuni de compromisuri care să lase lucrurile nemişcate sau care să acomodeze interese de partid. Viziune în sensul unei victorii totale în 2016, victorie care trebuie construită. Aşadar, viziune, maturitate – maturitatea este antidotul la orgolii personale, pasiuni de partid, mici încăpăţânări, vanităţi, e maturitatea cea care le şterge sau le atenuează pe toate. Şi voinţa politică propriu-zisă. Noi am pornit de la un principiu, care nu cred că poate fi contrazis: unirea face puterea. Deci, trei pot, împreună şi cu alţii, platforma e deschisă, pot să construiască o victorie. Asta e prima chestiune. A doua chestiune e că nu există în momentul de faţă, având de partea cealaltă a baricadei politice un colos, o altă posibilitate de a construi victorii ale dreptei în 2014 şi 2016 decât prin această metodă. Nu există alta.

 

Aurelian Pavelescu e contestat în PNŢCD. Sunt o serie de procese...

El este un preşedinte legitim al PNŢ, juridic, în acte, are legitimitatea pe care o dă alegerea lui, confirmată şi reconfirmată. Aici nu unim persoane, aici unim structuri politice. Revin la discuţia anterioară. Problema nu este să acomodezi pasiuni individuale, ci să construieşti o structură mare din structuri mai mici şi să le pui în tonalitate identică.

 

Deci, soluţia pentru coagularea dreptei ar fi ca, pornind...

Să refacem unitatea de acţiune. Când vorbim de coagulare, mulţi înţeleg o fuziune generală. Nu vorbim de fuziune generală.

 

Care e modelul? CDR, mai multe partide mari și mici, asociații, fundații... Care poate să fie modelul?

Alianţa există. Repet, Alianţa e o formulă de unitate politică de acţiune a două partide şi am spus că acesta e generatorul unei platforme. Platforma poate fi, prin analogie, Convenţia Democratică. Dar nu cerem nimănui, deşi Alianţa este deschisă, nu cerem „veniţi în Alianţă“, deşi, de exemplu, Iniţiativa România Liberală se declară perfect concordantă cu obiectivele Alianţei. Vom semna un protocol cu Iniţiativa România Liberală; cel puţin asta este intenţia noastră acum.

 

Cu Mişcarea Populară aveţi contacte?

Avem dialoguri cu diferiţi reprezentanţi sau membri din structuri naţionale sau locale. Şi ei se construiesc, în momentul acesta nu poţi cere...

 

Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta

Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta îl are drept iniţiator pe M.R. Ungureanu, căruia i s-au alăturat alţi trei membri fondatori – Cristian Preda, Monica Macovei şi Ioan Stanomir. Lansarea oficială a avut loc la 6 iulie 2012. M. R. Ungureanu: „Obiectivul nostru principal este acela de a coagula în jurul nostru un număr suficient de mare de aderenţi, astfel încât Iniţiativa să joace rolul unui factor de coagulare a tuturor partidelor, organizaţiilor şi structurilor de dreapta din România“.

Lucrurile sunt destul de neclare... Aud că vor înființa Partidul Mișcarea Populară. Acesta n-ar avea nici o legătură cu un Partid Popular care s-ar fi pregătit...

Fundaţia Mişcarea Populară este în momentul de faţă o organizaţie nonguvernamentală pe cale să se organizeze. Prima secvenţă de timp şi de energie pe care o aloci construirii îţi lasă foarte puţin timp şi puţină disponibilitate pentru a discuta alianţe, protocoale. Când se va încheia această etapă şi Fundaţia va deveni coaptă pentru această discuţie...

 

Și cu Partidul Mișcarea Populară....

Păi, când va apărea partidul.

 

În loc de coagulare, din contră, se sparg în bucăţi şi mai mici...

Nu spun asta. Pentru că nu văd un bruiaj care să se fi instalat pe seama apariţiei unei fundaţii suplimentare. La momentul discuţiei noastre, acum, nu a mai apărut un alt partid.

 

ADA pare mai degrabă constituită în jurul candidaturii dvs. la prezidenţiale.

Nu, a fost constituită potrivit unei înţelegeri pe un proiect care are trei părţi şi care a fost discutat şi la Bruxelles, la conducerea PPE. Este vorba de valorificarea politică a anului 2014, o dată pentru încărcătura politică intrinsecă a lui 2014 şi, al doilea, pentru faptul că el generează victoria din 2016 sau poziţionarea favorabilă a Alianţei în 2016. Proiectul acesta este compus din: 1) listă comună la europarlamentare; 2) candidat unic la prezidenţiale şi 3) o formulă federativă pentru 2016, care să garanteze acţiune comună în alegerile locale şi alegerile generale. Acest plan tripartit poate deveni numitorul comun al tuturor formaţiunilor politice de centru-dreapta.

 

Iar dvs. ați discutat despre coagularea dreptei pe acest plan la Bruxelles?

Exact. Pe acest plan. Discuţiile pe care le port cu Vasile Blaga sau cu reprezentanţi ai IRL, dar IRL deja a acceptat planul.

 

Blaga spunea că PDL are candidatul lui și la prezidențiale, pe care urmează să-l desemneze. Practic, ei s-au sustras acestui demers de coagulare. Aţi mai avut discuţii cu el, s-a repoziţionat?

Nu e vorba de repoziţionare aici, este un partid care poate să judece în diferite norme. Nu am deja un răspuns suficient de clar, care este calea pe care va merge PDL.

 

Se pare că Vasile Blaga merge, mai degrabă, spre PNL, spre Crin Antonescu.

Nu ştim asta. Nu pot specula acest lucru, mai ales că nu am informaţii verificate care să-mi confirme aşa ceva.

 

Va conta PDL în configurarea dreptei? Va fi un actor major sau luaţi în calcul şi varianta coagulării dreptei fără PDL?

Idealul este ca un partid mare, cu structuri naţionale, ca PDL, să convină împreună cu noi pe platforma acestui plan tripartit. Dar te pregăteşti şi pentru vreme rea. Există viaţă şi fără, doar că şansele unei victorii comune se diminuează considerabil în momentul acela.

 

Ce rol mai poate juca preşedintele Băsescu în coagularea dreptei?

După ce-şi termină mandatul? Poate să aibă un rol de definire şi, de ce nu, chiar un rol de orientare tactică a acţiunii partidelor.

 

Cât e de corectă percepţia publică că, după plecarea dvs. din fruntea guvernului, relaţiile dintre dvs. şi preşedintele Băsescu s-ar fi răcit?

Nu-mi dau seama.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este temperatura relaţiilor cu preşedintele?

Cu preşedintele am dialog când este nevoie de dialog. Acum dânsul e preşedinte, eu nu sunt într-o poziţie de responsabilitate instituţională, administrativă. Sunt senator şi preşedinte de partid parlamentar, atât. Iar alte aspecte de ordin privat nu discut.

 

Guvernele conduse de V. Ponta

„Primul guvern a fost un guvern de şoc, care nu s-a ocupat de administrarea ţării. Al doilea guvern este profund politic şi lipsit de competenţe, prizonier al reţelelor de interese din etajele secunde, terţiare ale partidelor componente, este un guvern care nu reuşeşte să decupleze interesul de partid de interesul guvernării. În plus, e un guvern ai cărui membri nu vorbesc aceeaşi limbă. Mult prea multă loialitate faţă de partid şi mult prea puţină loialitate faţă de actul guvernării.“

Vă tentează un mandat în Parlamentul European? Circulă zvonul că veți conduce lista ADA la europarlamentare.

Nu exclud ca, din raţiuni tactice, o listă comună să fie deschisă de mine, cum s-ar putea să fie deschisă de d-l Pavelescu sau de altcineva. Cred că e normal ca personalităţile recunoscute, cu notorietate şi oarece simpatie publică, să deschidă o asemenea listă. Ele o tractează și dau o șansă în plus candidaților. Acum, în cazul în care Alianţa decide, în cazul meu, că aş deschide lista, după ce trec alegerile, evident că aş face un pas lateral.

 

Deci, nu Bruxelles. Cel puțin deocamdată.

Nu, nu mă grăbesc deloc să plec la Bruxelles. Pentru mine, tot ceea ce fac acum, călătoriile în ţară, întâlnirile săptămânale cu românii, înseamnă un câştig enorm şi o imensă responsabilitate. Nu vreau acum să mă lipsesc de această legătură directă. Îmi doresc ca în continuare prin munca mea să pot răsplăti toată această speranţă şi energie pe care românii o împart cu mine. Nu înseamnă că în viitor nu mi-ar plăcea să reprezint în continuare interesele ţării mele, chiar şi din poziţia foarte importantă a unui parlamentar la Bruxelles. Dar nu acum.

 

Se tot vorbeşte de spargerea USL. Care ar fi consecinţele pentru scena politică dacă PNL ar trece în opoziţie?

Sunt foarte multe lucruri care se pot întâmpla odată ce PNL trece în opoziţie. Îşi pierde, aparent, din greutate. Însă USL poate continua şi altfel, ca noua formulă de coaliţie, construită de PSD de data aceasta, să beneficieze de sprijinul deschis, parlamentar, al PDL.

 

Dar luaţi în calcul şi riscul ca, de fapt, scena politică românească să fie dominată de două partide ale USL, PSD la putere şi PNL în opoziţie?

În momentul în care PNL se duce în opoziţie, şansele ca un Crin Antonescu să rămână candidat la preşedinţie scad aproape de zero. PNL poate susţine un candidat, dar fără mari şanse, pentru că structurile la nivel local se alimentează pe seama faptului că este la putere. Cel puţin teoretic, în momentul în care PNL nu ar mai fi implicat în Executiv, structurile locale ale PNL devin fragile şi, probabil, interesate fiind să rămână lângă putere, ar putea migra dincolo.

 

Nu mă gândeam la candidatura d-lui Antonescu la prezidenţiale, ci la faptul că opoziţia actuală, partidele care sunt pe dreapta riscă să devină irelevante în momentul în care PNL ar trece în opoziţie.

Sigur, în momentul în care ajunge în opoziţie, lucrurile trebuie altfel citite. Normal că PNL devine atunci un pol de atracţie în dreapta. Ce inerţie are această dimensiune nu ştim, pentru că în opoziţie se scade accentuat. Ce nu poate PNL să elimine din propria identitate în momentul de faţă este colaborarea cu PSD. Un partid nu devine credibil trecând dintr-o parte în alta, un partid devine credibil inclusiv prin istoria sa recentă. Or, istoria recentă a PNL este USL, participarea la măsurile de stânga ale PSD. Şi atunci nu cred că, schimbând partea, PNL se poate, peste noapte, recostuma în purtătorul de cuvânt al opoziţiei.

 

Cum apreciaţi prestaţia Guvernului Ponta?

Au fost vreo două guverne. Primul guvern a fost un guvern de şoc, care nu s-a ocupat de administrarea ţării în niciun fel, un guvern care a pregătit alegerile şi a participat la vara foarte frământată din 2012. Al doilea guvern este profund politic şi, în opinia mea, lipsit de competenţe. Mai mult, prizonier al reţelelor de interese din etajele secunde, terţiare ale partidelor componente, este un guvern care nu reuşeşte să decupleze interesul de partid de interesul guvernării. Ceea ce face din acest guvern unul lipsit de viziune, pentru că sunt mai multe lucruri cotidiene care trebuie rezolvate, mult prea multe datorii care trebuie acoperite. În plus, e un guvern ai cărui membri nu vorbesc aceeaşi limbă. Spre deosebire de guvernul pe care l-am condus, care a fost un guvern unitar în acţiunea sa, guvernul USL, în ciuda aparentei uşurinţe cu care s-ar putea închega, e atomizat. Mult prea multă loialitate faţă de partid şi mult prea puţină loialitate faţă de actul guvernării.

 

În acelaşi timp, au preluat multe din proiectele dvs., deși le-au criticat.

Le-au criticat, le-au făcut material pentru moţiune de cenzură, însă în faţa necesităţii au trebuit să abandoneze linia politică. Îmi pare rău de altceva. Că au preferat ca 8 luni, vara plus primele 2-3 luni ale acestui an, să se alimenteze cu retorica nepotrivită a opoziţiei. USL, la putere fiind, aproape 8 luni a funcţionat cu un tip de comunicare de opoziţie şi a vorbit practic ca şi cum tot în opoziţie ar fi. Ei bine, problemele i-au obligat pe premier şi pe miniştrii săi să recunoască ceea ce timp de aproape un an n-ar fi recunoscut în ruptul capului.

 

Cum îl percepeţi pe Ponta? A evoluat mult într-un an? Cum apreciați acest tip de comunicare, tot timpul la televiziune, în conferinţe de presă? E un atu al lui sau, din contră, o vulnerabilitate?

El e mai puţin interesat de guvernare ca atare cât e interesat de conservarea unei greutăţi politice şi de imagine pe care o are. A şi spus-o la un moment dat că înţelege rolul primului ministru ca fiind rolul unui comunicator principal. Şi atunci, da, trei sferturi din timpul său înseamnă comunicare. Ca tactică, nu e rea. Însă există totdeauna o capcană care poate să apară şi va apărea la un moment dat: momentul în care se va face diferenţa între retorică şi realitate. Pentru că nu poţi să continui să comunici mereu lucruri, dacă nu le ai. În plus, nu mai poţi să faci diferenţa între tine, guvern, acum, deja de un an USL e la putere, şi greaua moştenire, care nu mai contează când de un an întreg administrezi ţara. Trebuie să ai discursul puterii.

 

Totuși, Ponta are o anumită abilitate, îl văd pășind pe culoarul coabitării cu aceeaşi dezinvoltură cu care acum câteva luni îşi flexa mușchii în faţa preşedintelui. Coabitarea pare să funcţioneze. Mai mult, sunt voci care acuză că nu mai e coabitare, este deja o fraternizare.

Coabitarea e un mecanism. Nu amestecă neapărat afectivitate sau emoţii personale. Pe mine sincer mă surprind alte fapte în interiorul coabitării, nu mecanismul ca atare. Pentru că instalarea unui asemenea mecanism recunoaşte o situaţie gravă trasă după câteva luni de turbulenţe politice majore. De preferat era să nu se ajungă acolo. Acum, există elemente ale acestei coabitări pe care noi le experimentăm pentru prima dată în istoria postdecembristă. Să nu uităm, coabitarea se petrece în paralel cu o încercare de revizuire a Constituţiei, care, de asemenea, încearcă să reaşeze conţinutul politic şi competenţele celor două poziţii executive, preşedinte şi premier. Mai mult decât atât, această coabitare, al cărei scop este colaborarea instituţională, complementarea instituţională de fapt, va fi pusă în situaţia de a constata efecte bune sau negative ale actului de guvernare. Responsabilităţile în momentul acela se redistribuie.

 

Ingerinţa în justiţie

„Politicul va fi tentat de ingerinţă în actul justiţiei atât timp cât reforma întregului sistem nu va fi dusă la bun sfârşit. Or, reforma justiţiei nu a fost încheiată. Ea are nevoie în continuare de fonduri, de locuri de muncă, are nevoie de restructurări la nivelul diferitelor instanţe, are nevoie de multă preocupare administrativă şi executivă, ceea ce face ca pe durata acestei reforme fragilitatea sistemului să poată predispune la influenţa politică.“

Iar primul episod a fost numirea procurorilor.

Iar al doilea episod a fost promulgarea legii proprietăţii a lui Ponta.

 

Destul de controversate aceste expresii ale coabitării...

Bănuiesc că e pe seama urgenţei. Neocupându-se de construirea unui act normativ temeinic şi văzându-se cu spatele la zid, împins de termenele strânse ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului, guvernarea a fost în situaţia de a face repede o lege pe genunchi, în speranţa că va putea să o amendeze ulterior, şi-a asumat-o tocmai pentru ca să nu mai existe dezbatere parlamentară şi deci timp consumat, prin asumare de răspundere, şi a forţat promulgarea de către preşedinte. Ce m-a deranjat la nivel personal a fost să-l aud pe premier anunţând că preşedintele o va promulga, înainte ca preşedintele să fi pus semnătura pe act. Şi aceasta s-a întâmplat cu două-trei zile înainte de sărbătorile pascale.

 

În cazul numirii procurorilor, există riscul ca, prin acest tip de înţelegere, justiţia să fie iarăşi subordonată politic? Primele semnale sunt proaste. Abia ajuns d-l Nițu procuror general și parchetul a și dat NUP la plagiatul lui Ponta...

Nu ştiu dacă le putem lua pe toate într-o serie cauză şi efect. Nu-mi dau seama. Întotdeauna politicul va fi interesat nu să subordoneze justiţia, doar să o influenţeze. E greu să subordonezi justiţia, dar să o influențezi, da, şi asta se întâmplă în toate statele moderne, tentaţia aceasta există. Ce opreşte această tentaţie de la a căpăta conţinut este, o dată, sănătatea democraţiei, experienţa democratică a partidelor, care înţeleg că există o linie roşie dincolo de care nu se poate trece. Apoi, există respectul faţă de statul de drept ca atare, din substanţa căruia se alimentează şi libertatea de asociere în partid. Şi atunci, în democraţiile consolidate şi experimentate, nimeni nu-şi pune problema.

 

De vreme ce toți stăm cu ochii pe justiție, n-ar fi trebuit mai multă atenție din partea puterii?

Politicul va fi tentat de ingerinţă în actul justiţiei atât timp cât reforma întregului sistem nu va fi dusă la bun sfârşit. Or, reforma justiţiei nu a fost încheiată. Ea are nevoie în continuare de fonduri, de locuri de muncă, are nevoie de restructurări la nivelul diferitelor instanţe, are nevoie de multă preocupare administrativă şi executivă, ceea ce face ca pe durata acestei reforme fragilitatea sistemului să poată predispune la influenţa politică.

 

Care e miza ieșirilor publice ale lui Sorin Roşca Stănescu? Controlul serviciilor?

Eu am asistat la declaraţia politică din parlament. N-a spus altceva decât că cere organelor în drept, şi a menţionat şi SRI, să curme acest act presupus ilegal de expunere publică a unor discuţii private petrecute în forul de conducere al PNL. Evident că este o exagerare politică, e o retorică de parlament. Nimeni nu spune că sunt documente confidenţiale. Caracterul de confidenţialitate al unui document este dat de o lege specifică. Legea nu vorbeşte de caracterul confidenţial al întâlnirilor de partid, partidele fiind forme de asociere, nimic altceva, între cetăţeni.

 

Politică şi manipulare

„Există tentaţia de a fi foarte superficiali în politică. Iar cine înţelege acest lucru învaţă şi să manipuleze evenimentul politic, în aşa fel încât evenimentul grav să rămână în obscur, iar senzaţionalul să cucerească imediat toţi vectorii media. Această situaţie e construită cu bună ştiinţă de oamenii politici. Când mai multe facturi vor pune familia în incapacitate de plată, atunci televizorul nu va mai folosi la nimic.“

S-a tot vorbit pe la colțuri, în ultimii ani, de nişte servicii de informații constituite din generali de Securitate care ar controla nişte reţele paralele, ilegale...

Dacă există activitate informativă nereglementată legal, sunt organe în drept care se autosesizează. La 23 de ani după ‘89, serviciile s-au reformat şi nu sunt implicate în actul politic, ca în anii ‘90. Să o luăm ca atare. Este declaraţia politică a unui senator, pentru care are imunitate. Îşi creşte profilul public? Da. Prin sensibilitatea noastră îl ajutăm să-și crească profilul public.

 

USL este un super-crucișător politic, are 70% în parlament, și-i explodează în cală tot felul de bombiţe, de petarde...

O bombă care a explodat în compartimentele de motoare ale USL e problema restituirii proprietăţilor. Restul sunt mărunţişuri, artificii. Nu au o importanţă politică foarte mare. Sigur, au rolul lor în vacarmul politic actual, mai adaugă o stridenţă. Dar nu e ceva esenţialmente important. Iar faptul că la un moment dat premierul, care e preşedinte PSD, spunea că din cauza lui Sorin Roşca Stănescu sare în aer USL era iarăşi o exagerare retorică. E un mic război de vorbe, până la urmă. Pentru lucrurile cu adevărat grave, din păcate, nu avem sensibilitatea antrenată, lucrurile cu adevărat grave nu sunt comestibile pentru public. Cum ar fi faptul că în fiecare oră două firme din România intră în insolvenţă sau că bugetul este unul de sărăcie, un buget care va omorî economia românească, sau că urmează o rectificare bugetară negativă, în care şi Sănătatea, şi Educaţia vor avea de tras, că avem o perspectivă sumbră asupra felului în care vom reuşi să evităm pericolul de dezangajare a fondurilor europene...

 

Cum veți reuşi să transmiteţi public aceste mesaje? Televiziunile au agenda stabilită de patroni, nu de public. S-a intrat într-o altă epocă de comunicare politică, cu alte reguli...

Nu. Din păcate există tentaţia de a fi foarte superficiali în politică. Iar cine înţelege acest lucru învaţă şi să manipuleze evenimentul politic, în aşa fel încât evenimentul grav să rămână în obscur, iar senzaţionalul să cucerească imediat toţi vectorii media. Vă spun unde cred eu că se va rupe această situaţie, care e construită cu bună ştiinţă de oamenii politici. În momentul în care, de exemplu, mai multe facturi adunate într-o familie de români îi pun pe capii familiei, mamă şi tată, în incapacitate de plată. Şi în momentul acela, hrana ochilor, pe care ţi-o dă televizorul, nu va mai folosi la nimic, în momentul acela realitatea dură va năvăli peste om. Atunci va începe să-şi dea seama. Noi ne îndreptăm în direcţia aceasta. E un stat care în momentul de faţă funcţionează sub pretenţia minimă de competenţă şi profesionalism. Este un stat blocat de fapt în propria dimensiune şi incapabil să se modernizeze. Un stat în care aproape fiecare componentă a sa poate fi suspectată de corupţie. Nu este un stat viabil. Şi îşi păstrează din păcate o doză de aroganţă infernală. Pe seama acestei doze de aroganţă, omul primeşte doza de spectacol, iar lucrurile cu adevărat grave sunt acoperite de zgomotul politic.

 

Interviu cu MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, senator, preşedintele Forţei Civice, realizat de ARMAND GOŞU