Pe aceeași temă
Criza financiară globală nu s-a terminat, o demonstrează recentele probleme din Dubai şi din Grecia, iar pentru
a-şi însănătoşi economia, România trebuie să rezolve toate reformele amânate, să-şi repare greşelile din trecut şi să-şi recupereze credibilitatea, spune Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, în interviul acordat revistei 22.
De la Washington, unde se află Mihai Tănăsescu, zgomotul politic se aude estompat, deoarece oficialii Fondului sunt observatorii atenţi ai întregii lumi. Unele lucruri sunt normale şi se întâmplă oriunde în lume, însă prelungirea dincolo de limite a crizei politice este periculoasă în această conjunctură economică mondială, în care „banii sunt puţini şi se stă la coadă pentru ei“.
De altfel, Tănăsescu, fost ministru de Finanţe al României, respinge ideea unei crize politice în România. El spune că aşa ceva nu există şi, dacă totuşi există, atunci este o criză de orgoliu, imatură. El recomandă foştilor colegi din politica românească, inclusiv social-democraţilor, din rândul cărora a plecat la FMI, exerciţiul reconcilierii, deoarece anul 2010 va fi foarte complicat, asta elegant spus. „Dacă nu ne dăm seama că interesul naţional presupune o conlucrare a forţelor politice pentru a trage ţara înainte şi acesta este mai important decât interesul unui partid sau altul, înseamnă că avem o criză de maturitate politică“, spune Tănăsescu.
El spulberă mitul supraîndatorării ţării, însă admite că ne împrumutăm cu o viteză ameţitoare şi avertizează că transferăm povara generaţiilor viitoare.
Un alt mit este fals, adaugă Tănăsescu, acela că executăm comenzile FMI privitoare la setul de reforme. El lămureşte că ceea ce ne cere acum Fondul nu este altceva decât ce ar fi trebuit să facem şi singuri, întrucât ne-am întins fără să ţinem cont de posibilităţi. În plus, România are nevoie de rigoare, iar politicienii trebuie să susţină asta. „Viaţa a demonstrat că disciplina, ordinea, cumpătarea trebuie să facă parte din comportamentul politicianului, care trebuie, indiferent dacă e vreme bună sau vreme rea, să ţină cont de ele.“
* * *
În momentul în care vorbim, Curtea Constituţională analizează rezultatul alegerilor prezidenţiale şi ţara uu are încă un guvern care să poată produce un buget pentru 2010. Cât se poate prelungi numirea unui guvern fără ca economia să sufere?
Eu cred că trebuie văzută decizia Curţii Constituţionale şi după aceea, oricare ar fi aceasta, trebuie accelerată construcţia unui nou guvern. Dar cred că important e să ştim care ar fi priorităţile acestui nou guvern şi cel mai important lucru este finalizarea bugetului pentru 2010. Acest lucru presupune un set de măsuri, un set de programe, care trebuie implementate în 2010 şi care trebuie să se reflecte în proiectul de buget, în balanţa financiară a ţării. Cred că o coaliţie puternică şi un guvern care să înceapă implementarea măsurilor de reformă este un lucru care trebuie făcut imediat.
La ce măsuri de reformă vă referiţi?
Mă refer la Legea pensiilor unice, la Legea salarizării unice, la Legea responsabilităţii fiscale. Sunt componente absolut necesare, care trebuie să se reflecte pecuniar în bugetul anului viitor. Lucrurile sunt simple. Noi, în momentul de faţă, trebuie să corectăm nişte greşeli ale trecutului, care s-au acumulat, şi să rezistăm unor şocuri externe pe care le-am primit. Noi trebuie să ne reducem cheltuielile publice pentru a face loc altor tipuri de cheltuieli, care să poată să ajute economia în perioada următoare. Trebuie să reducem deficitul bugetar, pentru că micşorarea acestuia înseamnă că statul se va împrumuta mai puţin. Dacă statul se împrumută mai puţin, atunci el lasă mai mulţi bani în bănci, care pot fi accesaţi de către economia reală, de firme şi de cetăţeni. Asta înseamnă şi o răsturnare a modului în care cheltuielile trebuie făcute publice. Noua filosofie a bugetului trebuie să taie cheltuielile nefuncţionale şi să le poată mări pe acelea care produc valoare adăugată. O ecuaţie simplă, dar fără de care nu vom putea să mergem înainte în direcţia corectă.
Bugetul este deocamdată o enigmă, dar politicienii au promis că nu vor mări impozitele şi taxele. Sunt însă temeri că va fi greu să se evite majorarea de taxe.
Eu am un mesaj foarte simplu: stimaţi politicieni, haideţi să nu mărim taxele! Pentru a face acest lucru, e nevoie de un consens în favoarea reformelor structurale la nivelul cheltuielilor publice de o asemenea manieră, încât să eliminăm această posibilitate. Mărirea taxelor i-ar afecta pe foarte mulţi oameni. În definitiv, nu se pot majora decât taxa pe valoarea adăugată sau cota unică. Eu cred că putem evita majorarea taxelor, dacă aplicăm reforma structurală a cheltuielilor publice, lucru care se cere în aranjamentul cu Fondul. Această reformă înseamnă, de fapt, o eficientizare a cheltuirii banului public, înseamnă, de fapt, o reajustare a segmentului public la dimensiunea necesară şi eliberarea unor fonduri de investiţii, cele care pot duce la creşterea economiei. Cred că trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se ajunge la majorarea taxelor.
Când vom primi banii de la FMI?
Răspunsul scurt este imediat. Probabil la jumătatea lunii ianuarie va sosi la Bucureşti o misiune care va concluziona această a doua revizuire a programului şi asta înseamnă că undeva, la sfârşit de ianuarie, început de februarie, poate să aibă loc discuţia în board.
Înţelesesem că nu va mai fi nevoie de o nouă misiune, ci vor fi preluate concluziile celei care a venit la solicitarea preşedintelui.
Cred că va fi totuşi nevoie de o nouă misiune pentru a finaliza raportul pe care trebuie să-l prezinte boardului director, nu în ultimul rând pentru a vedea cum sunt îndeplinite ţintele stabilite pentru sfârşitul anului 2009. Este o regulă a Fondului, potrivit căreia se închide un an, trebuie să ţină cont de ţintele anuale, care sunt accesibile undeva la 20-22 ianuarie.
Care sunt priorităţile şi care sunt capcanele, riscurile anului 2010?
2010 este un an complicat, care însă, pentru foarte multe economii din lume, pare mai bun decât cel precedent, fiindcă observăm, la nivel mondial, o reluare, timidă, a creşterii economice. Observăm însă şi riscuri noi apărute. O accentuare a inflaţiei, ca urmare a creşterii foarte puternice a preţurilor materiilor prime. Inclusiv preţul petrolului se află sub presiune, chiar dacă aparenţele arată altceva în ultimele zile, tendinţa de creştere există, datorită cererii mari din ţările emergente mari, China, India, Brazilia. Observăm că în Europa a apărut o tendinţă de reluare a creşterii economice, timidă, insist. În regiunea central şi est-europeană există anumite ţări care vor continua să aibă dificultăţi, altele care o vor duce mai bine, iar noi ne aflăm într-o zonă în care 2010 o să fie marcat de o reluare uşoară a creşterii, în partea a doua a anului. Însă reluarea creşterii economice depinde de o ecuaţie foarte complicată. Este clar că avem nevoie de un nou model de creştere economică. Nu ne mai putem baza doar pe consum, care, de altfel, a fost generat doar de fluxurile externe. Nu a fost un consum care să absoarbă producţia internă. De aceea, cred că un tip de încurajare, în limitele posibilului, a exportului, a firmelor mici şi mijlocii şi, nu în ultimul rând, a cooperării între investiţiile publice şi cele private ar trebui să fie motoarele creşterii economice. Sigur, consumul va avea un rol important, dar trebuie să folosim motoare de creştere constante solide şi pe termen lung.
Şi care asigură locuri de muncă...
Evident.
Şi fatalmente susţin consumul.
Consumul nu trebuie să mai rămână elementul principal de susţinere pentru o economie ca a României.
Pentru că stimulează importurile.
Exact. Noi trebuie să evităm acumularea unui deficit al contului curent, care ne obligă, de fapt, să căutăm valută pentru a acoperi diferenţa dintre banii care ies din ţară, prin plata importurilor, şi cei care intră în conturile ţării prin încasarea contravalorii exporturilor. Să nu ne mai creăm un deficit de cont curent, care este greu de finanţat. Noi trebuie să ne reparăm problemele din buget, ale deficitului fiscal şi să regândim formulele de creştere a economiei.
Cum comentaţi contestarea rezultatului alegerilor?
Este un proces democratic normal, care are loc oriunde în lume, unde rezultatul alegerilor este foarte strâns, cum a fost în România. Este un demers normal, dar care trebuie finalizat cât mai repede, într-un fel sau altul, ca să putem lăsa loc revenirii la normal, într-o perioadă foarte complicată.
Cum e privită criza politică de la Washington?
Orice criză are mari dezavantaje, oriunde în lume. Dar noi nu avem o criză politică. Noi avem o criză de maturitate politică. Eu cred, mai degrabă, că avem o criză de orgoliu. În momentul de faţă, o reconciliere a societăţii este mai mult decât necesară. Unii au învins, alţii au pierdut. Aşa este în toată lumea, dar este normal să depăşim evenimentele. Dacă nu ne dăm seama că interesul naţional presupune o conlucrare a forţelor politice pentru a trage ţara înainte şi acesta este mai important decât interesul unui partid sau altul, înseamnă că avem o criză de maturitate politică.
Ce atitudine aţi recomanda PSD?
Îmi este greu să dau sfaturi pe linie politică, acolo unde rănile nu s-au închis. Un apel ar fi cel la maturitate politică. Pe scena politică există practic două partide umăr la umăr, aproape egale ca putere în această ţară. Este clar că o cooperare a lor este mai mult decât necesară pentru interesul naţional. Cred că un tip de colaborare, nu ştiu dacă direct sau indirect, al principalelor forţe din România este foarte necesar pentru trecerea acestei perioade complicate.
Aţi fost unul dintre numele vehiculate anul trecut pentru poziţia de premier. V-aţi întoarce de la Washington pentru a prelua conducerea guvernului, dacă vi s-ar cere?
Este o întrebare ipotetică. Ea nu se regăseşte în nimic concret. Problema nu este a numirii unui premier. Ea se pune sub forma găsirii unei majorităţi puternice, care să tragă la aceeaşi căruţă, care să înţeleagă că urmează ani grei şi complicaţi, să priceapă că certurile interne nu mai au rost şi că trebuie să-şi focalizeze energiile şi eforturile spre găsirea unor soluţii interne. Poate par idealist spunând aceste lucruri, dacă priveşti ce se întâmplă acum în ţară, dar fără aşa ceva România nu va reuşi să răspundă provocărilor viitorului. Eu însă cred că maturitatea politică o să-şi spună cuvântul în următoarea perioadă.
Cum ne va afecta această prelungită criză financiară?
Noi, în România, trebuie să fim destul de deştepţi ca să putem să compensăm această lipsă de lichiditate bancară, care se va mai manifesta şi în 2010, şi în 2011. Este clar că pentru a compensa lipsa de bani trebuie să adoptăm, pe de o parte, măsuri de reformă, pe de altă parte, să atragem bani din alte surse. Şi mă refer aici la fondurile europene, care înseamnă bani gratis, ce pot să compenseze această lipsă a creditului din piaţa mondială, care s-ar putea să mai dureze. În plus, printr-un program de stabilitate, în primul rând politică, dar cu substanţă economică, putem creiona o strategie care să atragă anumite parteneriate pentru mari proiecte de infrastructură în România.
Aceasta înseamnă, de fapt, o cooperare între stat, care trebuie să fie reprezentat prin instituţii şi politici sigure, cu segmentul privat, care doreşte să investească banii în proiecte sigure, în anumite regiuni fără risc. Şi va mai dura o vreme, un an, doi ani, trei ani, până când sistemul bancar se va repara, îşi va reveni şi va începe să finanţeze normal afacerile, ţările, companiile. Dar noi nu putem să stăm să aşteptăm în toată această perioadă. Trebuie să acţionăm. E nevoie de înţelegere, ca politicul să înţeleagă aceste nevoi de colaborare, de susţinere a eforturilor pe care un guvern trebuie să le facă în această perioadă complicată de criză financiară globală. Dacă politicul nu înţelege aceste priorităţi, dacă nu există o susţinere constantă consecventă care să înţeleagă şi să susţină aceste priorităţi atât legislativ, în parlament, dar şi politic, în cadrul partidelor, nu se poate face nimic. De aceea, este nevoie de o coaliţie foarte determinată care să meargă în această direcţie.
Criza economică stă încă în mâna politicienilor?
Întotdeauna marile decizii au stat în mâna politicienilor, oriunde în lume. Sper ca aceste şocuri puternice pe care le-am trăit în acest an şi jumătate să ne ducă la învăţarea unor lecţii, şi nu doar despre economie. Această criză economică a creat în multe ţări, inclusiv în România, şi o criză de identitate politică. Cred că trebuie să învăţăm două lecţii. Prima ar fi să nu mai facem greşelile economice pe care le-am făcut în anii trecuţi şi o eventuală altă criză să ne prindă din nou descoperiţi. A doua lecţie este a politicului, care trebuie să înveţe că un viitor şoc extern sau o viitoare criză, care sper să nu se întâmple prea curând, să prindă o clasă politică mai unită şi mai responsabilă.
Se poate descurca România fără banii de la FMI?
Da, se poate supravieţui în criză fără bani de la Fond, cu mari sacrificii, dar nu asta este problema. Problemele sunt costurile şi eficienţa. Banii nu abundă. Sunt fonduri în jur, dar ele sunt costisitoare şi greu accesibile. Şi atunci trebuie să fii suficient de inteligent pentru a utiliza alte resurse colaterale, ca să faci un sistem bancar mai flexibil, mai aplecat către economia reală. Trebuie să ultilizezi toate resursele care ţi se oferă. Atunci apelezi la finanţatori externi cum sunt Fondul, Banca Mondială, Comisia Europeană, fără de care trebuie spus că România nu ar fi supravieţuit acestei perioade puternice de criză, din cauza dezechilibrelor mari care veneau din trecut. Ca atare, trebuie să mergem în continuare cu aceşti finanţatori, trebuie să respectăm angajamentele pe care ni le-am asumat. Aceste angajamente acoperă, de fapt, reforme de care chiar aveam nevoie. O reformare a finanţelor publice, a salariilor sectorului de stat, a unui sistem de pensii e necesară. Sistemul de pensii nu mai poate rezista în următorii ani în forma actuală. Nu în ultimul rând, avem nevoie de o reformă a salariilor publice, care au crescut pe o bază nesolidă. Fără îndoială, e nevoie de creşteri salariale, dar care trebuie să ţină cont de realitate, trebuie să fie treptate, constante şi consolidate. Creşteri de acestea avântate, fără sprijin conduc la astfel de şocuri. Sunt plătite de oameni, care nu mai înţeleg ce se întâmplă. Ei se întreabă cum a putut ăla şi ăsta nu mai poate? Până-i explici tu că ăla a făcut cum a făcut, omul nu te mai urmăreşte.
În perioada alegerilor, s-a vorbit de drama îndatorării statului. Cât de ieftin este un împrumut la FMI?
Unii politicieni refuză o colaborare cu instituţiile Bretton Woods, cum e FMI, Banca Mondială. Împrumuturile lor sunt ieftine, dar sunt condiţionate de reforme, de disciplină, de obligaţia de a pune în practică anumite măsuri pe care uneori politicienii nu le pot îndeplini. De aceea, 2005 şi 2006 au fost ani în care nu s-a mai dorit să se colaboreze cu Fondul, fiindcă însemna constrângeri, nu ar fi dat libertate totală politicienilor să facă anumite lucruri. Sigur, în momentul acela existau lichidităţi pe piaţă, puteai să te duci pe pieţele de capital, piaţa era aceea care dicta, eram în zona unui neoliberalism puternic şi credeam că totul este în ordine, puteam să facem orice. Viaţa a demonstrat că disciplina, ordinea, cumpătarea trebuie să facă parte din comportamentul politicianului, care trebuie, indiferent dacă e vreme bună sau vreme rea, să ţină cont de ele. Atunci când te întorci către aceste instituţii pentru ajutor financiar, ele îţi cer să aplici anumite măsuri pe care ar fi trebuit să le iei tu singur, fără să ţi se ceară. Trebuia să ai maturitatea politică tu să le implementezi. Acum, bref, ne-am întors către aceşti finanţatori instituţionali, vom implementa aceste măsuri, nu pentru că ni le cer ele, ci pentru că fără aceste măsuri de reformă România nu va putea să mai avanseze. Este greşit să te lamentezi: „domnule, îmi impune Fondul, îmi impune Banca Mondială“, nu domnule, trebuie să ţi le impui ca să repari greşelile pe care le-ai făcut tu stat, tu ţară, tu instituţie, fiindcă dacă nu le faci, este clar că o să aluneci într-o groapă din care va fi foarte greu de ieşit.
Supraîndatorarea este o retorică politică?
Sigur. Este o retorică politică, deoarece România nu este supraîndatorată, dimpotrivă. Dar nu trebuie să neglijăm faptul că ne împrumutăm cu o viteză ameţitoare. Perioada anilor următori trebuie să fie dominată de reformă fiscală, dar şi de o consolidare a datoriei publice. Reformele acestea au dublu scop, pe de o parte, să reducă deficitele fiscale şi de cont curent, pe de altă parte, să asigure sustenabilitatea puternică a datoriei publice. Datoria e mică, e sub 30% din PIB, dar s-a dublat în ultimii cinci ani. Reformele de fond care trebuie făcute în finanţele publice trebuie să ţină cont şi de această datorie. Sigur că vom avea datorii şi în continuare, dar ele trebuie să fie plătite de copiii noştrii şi de aceea trebuie să fim responsabili. //
* Reprezentantul României la FMI
Interviu realizat de LIDIA MOISE
