Pe aceeași temă
Şeful echipei de negociatori a Fondului Monetar Internaţional a avertizat, la finalul ultimei vizite, că nervozităţile sociale şi politice pot submina stabilitatea economiei. E un mesaj oarecum neobişnuit pentru Fond, care se străduia să-şi păstreze calmul.
Nu cred că este un avertisment, ci o concluzie trasă în urma întâlnirilor avute de noi cu toate partidele politice. În timpul acestor întâlniri s-au desprins păreri diferite, atitudini care, în opinia Fondului, nu pot duce la o stabilitate pe termen mediu şi lung. Politicile economice ale unei ţări, mai ales acelea aplicate în timpuri dificile, de criză, nu reflectă neapărat ideologia încăpăţânată a unui anumit partid sau a altuia. Sigur, ele pot descrie o tendinţă de stânga sau de dreapta, dar trebuie să răspundă interesului pe termen lung al acestei naţiuni. Acest mesaj a fost transmis atât Partidului Social Democrat, cât şi Partidului Naţional Liberal: România are nevoie de o conlucrare la nivel politic pentru a-şi stabili priorităţile, drumul pe care-l va urma pe termen lung.
Nu a venit oare prea târziu acest mesaj? Nu era evident blocajul de comunicare încă din 2009?
Niciodată nu este prea târziu. E clar că România a depăşit partea cea mai dură a crizei. Dar criza economică nu s-a terminat încă, vibraţiile ei sunt prezente şi asta nu doar în România. Acest program pe care noi îl numim de consolidare fiscală a fost foarte dur, a înrăutăţit viaţa oamenilor. A fost însă obligatoriu, deoarece a avut rolul de a stabiliza economia României. Fără acest program dur România nu poate să meargă spre creşterea economiei. Noi trebuie să înţelegem că bunăstarea este direct proporţională cu creşterea economică. Nu se poate vorbi de salarii mai mari, de crearea de locuri de muncă decât dacă există creştere economică. Mesajul instituţional al Fondului îndeamnă ţara să-şi unească forţele şi să deseneze foarte clar o strategie pentru viitor. Pentru asta e nevoie de o perspectivă lucidă asupra viitorului, fără iluzii.
Fondul însuşi a fost sfârtecat de politicieni. A fost chiar invitat să părăsească ţara. Să ne imaginăm că rupem acordul cu Fondul. Ce s-ar putea întâmpla?
Sper să nu se întâmple asta. Un asemenea scenariu ar crea foarte multă neîncredere. Să nu uităm că avem un fundal în care investitorii, pieţele financiare nu au încredere în Europa datoriilor mari, a dezechilibrelor. România, cu dezechilibrele ei, nu inspiră nici ea încredere în momentul actual. Credibilitatea ţi-o câştigi greu, cred eu, dar ea este un element esenţial pentru a putea să-ţi revii din acest şoc extraordinar de puternic pe care-l reprezintă criza economică.
Fondul impune reforme dureroase. Vorbim de chingi ale acordului cu FMI...
Cu sau fără Fond, aceste reforme trebuie făcute, mai devreme sau mai târziu economia se blochează. Nu cred că Fondul sau Comisia Europeană impun ceva. Nu sunt stăpânii ţărilor cărora le acordă consultanţă. Experţii acestor instituţii propun acele reforme care sunt necesare spre binele unei economii şi, în final, al unei ţări. Sigur, mesajul politic a devenit populist şi poate că, aşa superficial cum e, este primit bine de multă lume. „Ia să ne lase ăştia să facem ce vrem noi. Să plece!“ Poate că ar fi bine să ne putem regla singuri economia pe un drum de creştere. Dar deocamdată avem nevoie de ancore.
Este un program cu Fondul o ancoră?
Da. Avem nevoie de acest parteneriat. Nu vorbim aici doar de Fond, ci de Comisia Europeană, de Banca Mondială, de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de Banca Europeană de Investiţii. Trebuie să lucrăm împreună cu ei pentru a găsi soluţii ale problemelor economiei româneşti, care sunt destul de complexe. Trebuie să restabilim încrederea investitorilor, a partenerilor externi, a pieţelor în economia românească. Ţara noastră are nevoie de resurse, de bani, iar acestea vin în special prin sistemul bancar. Să nu uităm că sistemul financiar global este zdruncinat, tarat de lipsa de încredere, slăbit de criză. E lipsit de încredere în el însuşi. Banii se vor mişca cu maximă prudenţă, se vor îndrepta către acele locuri care sunt considerate mai puţin riscante. Noi nu trebuie să fim percepuţi ca o ţară în care riscul este foarte mare. De aceea cred că aceste ancore, Fondul Monetar, Banca Mondială, Comisia Europeană, sunt instituţii care lucrează împreună cu România, pentru România.
Dar românul obişnuit se întreabă de ce este important Fondul acesta atât de sever în viaţa lui?
Important e să fim noi capabili să demonstrăm că putem face ceea ce trebuie pentru a trăi bine, fără crize. Fondul e doar o instituţie care are rolul să supravegheze, să vadă dacă politicile dintr-o ţară sau din alta sunt corecte, pentru a preveni anumite derapaje. Când se produc derapajele într-o economie, se multiplică dramele individuale. Oamenii rămân fără bani, intră într-un şomaj prelungit, locurile de muncă sunt rare, speranţele pier. Prin 2006, 2007 şi 2008, fără să fi avut vreun acord, Fondul ne făcea aceleaşi recomandări pe care le auzim şi astăzi: cheltuiţi prea mult, cheltuiţi foarte dezarticulat, cheltuiţi banii ăştia puţini pe fleacuri.
* * *
FMI n-are culoare politică
Când economia unei ţări are nevoie de ajutorul Fondului, acesta nu creionează un program diferit în funcţie de viziunea politică a unui guvern sau a altuia. Un aranjament de împrumut cu Fondul este un program pentru însănătoşirea economiei. Mesajul Fondului a încercat să sensibilizeze clasa politică, cu scopul ca aceasta să-şi unească eforturile pentru a putea să construiască un viitor acestei ţări!
OUG 50, regula echilibrului
Ordonanţa 50 poate impune reguli din momentul în care produce efecte. Nu poate regla înţelegeri contractuale între două părţi care au fost stabilite anterior acelui moment. Ordonanţa 50 trebuie să aibă două puncte esenţiale: să asigure un echilibru între protejarea drepturilor fiecărui consumator, ale fiecărui client al unei bănci, şi menţinerea stabilităţii sistemului bancar.
* * *
Rispiţi banii...
Da, aşa e. Ne spuneau că risipim şi ne rugau să ne potolim. Nu avea atunci Fondul alte instrumente de convingere, dar ne-a atras atenţia în repetate rânduri că ne dezechilibrăm economia. Sigur, clasa politică a ignorat atunci aceste sfaturi, dar în finalul lui 2008 a apărut criza financiară, iar în 2009 am avut nevoie de un sprijin.
De ce am avut nevoie de sprijin în 2009?
Dintr-o dată fluxurile de capital s-au blocat, au îngheţat. Totul a fost stopat, închis. Şi atunci ne-am trezit, într-o perioadă în care nu mai aveam resurse, cu angajamente luate anterior. A fost nevoie atunci să facem restructurări. Să acomodăm cheltuielile la nivelul resurselor puţine. Am avut nevoie de bani. Am avut nevoie de banii Fondului şi acesta ne-a dat sumele necesare pentru a susţine moneda. Dar acordul cu Fondul ne-a dat ceva în plus, ne-a dat încrederea pieţelor că nu vom intra în incapacitate de plată şi asta a asigurat vitalitatea României. Era important să fim percepuţi ca o ţară care ştie să-şi facă acele corecţii necesare la momentul oportun.
Vorbiţi de monedă, dar înainte de acord a fost înţelegerea de la Viena, cu băncile.
Această iniţiativă a fost o idee a Fondului, deoarece erau mai multe ţări din Europa emergentă, inclusiv România, dar şi Ungaria, care nu ar fi rezistat dacă băncile şi-ar fi redus expunerile, dar în care sectorul privat avea imense datorii externe. Fondul a cerut băncilor care fac afaceri în aceste ţări să-şi conjuge eforturile şi să nu-şi retragă la scadenţă nici banii împrumutaţi, să-şi păstreze expunerile. Acordul de la Viena arată angajamentul sistemului bancar faţă de mediul de afaceri românesc.
Cum aşa?
Teoretic, puteau să plece cu banii la ei acasă şi atunci criza din România şi din alte ţări era cronică. Această înţelegere a fost respectată în integralitate timp de doi ani, inclusiv de către bănci din Grecia, care au avut dificultăţi majore.
Acum băncile dau semne de nervozitate din cauza Ordonanţei 50, despre care spun că le va crea probleme.
Da, sistemul bancar românesc va avea dificultăţi, deoarece în forma actuală, neclară, băncile trebuie să mai aducă bani. Toate instituţiile, inclusiv Fondul, Comisia, agreează apariţia acestei ordonanţe. Toată lumea apreciază că această ordonanţă este bine venită, în spiritul protecţiei consumatorului. Noi ştim că nu au fost bine definite aceste relaţii între sistemul financiar şi consumatorii de servicii financiare. Ordonanţa impune reguli într-un domeniu în care, nu numai în România, nu au prea existat reguli prea limpezi.
Multă lume nu înţelege cum anume ar fi afectată stabilitatea sistemului bancar de Ordonanţa 50?
Dacă s-ar aplica retroactiv, băncile ar putea avea pierderi de câteva sute de milioane de euro, aproape un miliard. În fond, aceşti bani ar putea fi folosiţi la creditare. Să nu uităm că sistemul financiar bancar este grav afectat în momentul de faţă. Este, în acelaşi timp, singurul, la noi şi oriunde în lume, care are resursele necesare pentru reluaraea creşterii economice. De aceea toată lumea se uită cu grijă la sistemul financiar. Cu precauţie, desigur, pentru a nu se repeta greşelile trecutului recent, care au declanşat criza. Cred că parlamentul are capacitatea de a desena un proiect de lege care să ţină cont de cele două elemente: protecţia consumatorului şi stabilitatea sistemului bancar.
Criza financiară s-a atenuat, însă frământările rămân. Există tensiuni, chiar războaie monetare. Ce rol are Fondul în acest moment?
Redesenarea Fondului după criză este un proces mai amplu de guvernanţă internaţională. Noi deja discutăm variante ale rolului acestei mari instituţii, îndreptate spre patru mari direcţii. În primul rând, supravegherea va rămâne rolul esenţial al Fondului. Dar va fi o supraveghere mult mai atentă, care va monitoriza politicile economice din fiecare ţară, astfel încât să fie prevenite crizele de intensitatea celei care tocmai a trecut. A doua funcţie importantă este cea de reglementare, atât a sistemului financiar, care a avut nevoie de reguli mai clare, cât şi a pieţelor. A treia funcţie este aceea de partener al ţărilor membre, în păstrarea echilibrelor financiare, în menţinerea unor politici care să nu mai fie prociclice, adică să producă noi crize. Nu în ultimul rând, Fondul îşi va păstra rolul de împrumutător ori de câte ori o ţară va avea nevoie.
Chestiunea deficitului mic pare să fie o condiţie la care ţine Uniunea Europeană. În evoluţia acestui acord Fondul a fost mai permisiv.
Da. Fondul şi-a schimbat foarte mult atitudinea, modul de lucru, percepţia. Fondul a învăţat mult din toate crizele anterioare, inclusiv din cea a Asiei anilor 90, din Rusia, şi încearcă să aplice aceste lecţii. Este o instituţie care nu abdică de la principiile ei de rigoare, de disciplină, dar în condiţiile în care lumea evoluează diferit. Adaptabilitataea Fondului este şi un rezultat al stilului pe care Dominique Strauss Kahn l-a imprimat. Este clar că Fondul, împreună cu Comisia Europeană încearcă să fie parteneri ai ţărilor europene care au probleme, cu scopul de a le ajuta să-şi găsească un traseu de creştere economică. România este membră a Uniunii Europene şi este normal să-şi articuleze politicile sale în consonanţă cu ceea ce se întâmplă în Uniune.
Europa e obsedată de austeritate. Se vorbeşte mult de deficite excesive, de datorii imense.
Aşa e. Există două tipuri de experienţe europene. Majoritatea statelor dezvoltate, Franţa, Marea Britanie, Germania, şi-au susţinut economia prin injecţii masive de bani, au acordat inclusiv stimulente fiscale. Astfel au evitat o criză economică puternică, au evitat colapsul. Cu toate acestea, au intrat în recesiune, însă comprimarea economiilor a fost suportabilă. După doi ani ne-am confruntat cu o altă criză în zona Europei. Criza datoriei suverane, a monedei europene, care îi determină pe investitorii care pun bani în aceste economii să se întrebe care sunt strategiile de ieşire din această situaţie. E clar că toate ţările avansate vor începe din 2011 să aplice politici de ajustare fiscală, aşa fel încât datoriile să scadă, iar încrederea investitorilor să revină la normal.
Aşa-numita Europă emergentă, din care face parte şi România, n-a avut potenţial financiar pentru a acorda stimulente. Ea a fost prinsă de criză cu dezechilibre mari şi a trebuit să ia măsuri rapide de reducere a cheltuielilor. Asta a fost situaţia în Ungaria, care se străduia să reducă deficitul fiscal excesiv de câţiva ani. România a început ajustările în 2009. Suntem într-un fel cu un pas înaintea ţărilor dezvoltate, care încep de-abia acum procesul de ajustare fiscală, pe care-l vor termina în 2012-2013.
Care este povestea arieratelor, aceste datorii ale statului faţă de firme, care par să fie ca pasărea Phoenix, renasc din propria cenuşă…
Arieratele din sănătate au fost plătite, stocul de arierate a scăzut foarte mult, dar au apărut altele. E limpede că trebuie luate măsuri, trebuie introduse reguli clare pentru cheltuirea banului public, atât cât e. Preşedintele Băsescu a spus că este de acord să luăm măsuri, să accelerăm reforma în sănătate, dar să nu ne atingem de subvenţiile pentru agricultură, ca un element de echilibrare a situaţiei bugetului.
S-a pus problema aşa: să plătim arieratele, dar să economisim banii din subvenţii?
Da, a existat o tendinţă în acest sens. Până la urmă, Uniunea Europeană şi Fondul au acceptat ca subvenţiile pentru agricultură să fie menţinute şi în 2011.
Cum vi se pare atitudinea clasei politice în acest moment critic?
E trist să vezi că în parlament există disfuncţii majore, de comunicare, în aprobarea legilor. Parlamentul transmite un mesaj confuz, care creează o lipsă de încredere în această instituţie esenţială pentru România. Parlamentul rămâne instituţia cea mai importantă. Acolo se votează legile, acolo se decide soarta acestei ţări...
Ce ar trebui să facă politicienii din parlament?
Cred că lucrul cel mai important pentru reluarea credibilităţii instituţionale este ca dezbaterile, propunerile să fie lucruri care pot fi înţelese. Unii pot fi împotriva unor măsuri, alţii pot să le susţină, unii acceptă, alţii resping o idee, dar lispa unei lupte de idei, a unei vizibilităţi, a unui tip de comportament responsabil în parlament conduce la o decredibilizare. Sper ca politicienii să înţeleagă că acţiunile lor din parlament, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie, trebuie să vină în ajutorul ţării.
* * *
Corijenţi la credibilitate
Credibilitatea unei ţări are nevoie de politici sustenabile, de mesaje foarte clare pentru pieţele financiare. Din păcate, suntem corijenţi la acest capitol şi avem nevoie de o conlucrare instituţională cu FMI, BM şi CE în anii următori. Nu neapărat ca să facem pe plac cuiva. Şi nu este vorba doar de banii de la aceste instituţii, deşi fondurile europene nerambursabile nu sunt de ignorat.
Principiul dominoului
Sistemul financiar pune la dispoziţie resursele sale pentru dezvoltare, pentru continuarea procesului de creştere economică. Grija faţă de sistemul financiar e crucială. Instabilitatea sistemului financiar poate să declanşeze o instabilitate generală. E ca la un joc de domino, pot înceta, pe rând, alte activităţi, dacă nu există resursele băneşti pentru a le finanţa, pentru a le ţine în viaţă.
* * *
Interviu realizat de LIDIA MOISE
Taguri:
FMI, blocaj financiar, acord standby, Banca Mondiala, Eniunea Europeana.
