Pe aceeași temă
Înverşunarea cu care Ecaterina Andronescu s-a luptat să elimine din noua Lege a educaţiei orice prevedere referitoare la depolitizare şi descentralizare a căpătat sens după ordinul de epurare politică a directorilor şi inspectorilor. Pentru că lupta „la baionetă“, aşa cum numeşte Mircea Miclea în interviul acordat revistei 22 (pag. 5–6) refuzul de accepta soluţii radicale de reformă, a fost parţial pierdută, Andronescu a aplicat „planul B“. Adică sabotarea legii după asumarea răspunderii, pentru ca ministerul, a se citi PSD, să nu scape frâiele politice din mână. Prin ordinul de ministru – de care Andronescu s-a agăţat cu dinţii -, PSD a vrut să-şi asigure controlul politic în şcoli până la alegerile prezidenţiale. Miza este simplă: directorii şi inspectorii sunt factori importanţi de influenţă, în special în mediul rural, adică exact acolo unde este electoratul partidului.
De neacceptat pentru PSD, mai ales în perspectiva campaniei electorale, este că legea e un compromis care constituie totuşi un pas important pe calea reformelor dorite atât de opinia publică, cât şi de o parte a corpului didactic.
Strategia PSD, expusă fără fasoane de unii lideri, merge pe mai multe direcţii: să tărăgăneze aplicarea legii, să alimenteze nemulţumirile salariale ale profesorilor prin intermediul falangei sindicale, care îi serveşte interesele politice, să introducă în parlament o serie de modificări legislative care să taie din aripile, şi aşa ciufulite, ale prevederilor reformiste. Începutul l-a constituit, fără discuţie, ordinul epurator al Ecaterinei Andronescu.
Modificările de esenţă nu sunt puţine la număr şi, dacă ele se vor aplica, primul şi cel mai neplăcut rezultat pentru politicieni este că vor pierde o bună parte din controlul exercitat sub diferire forme: de la minister, clanuri universitare, fabrici de diplome, până la centralizare şi curriculă. Aici e durerea. Mircea Miclea vorbeşte în interviu despre reformele introduse de lege, dar nu poate spune când şi cum se vor aplica, pentru că Andronescu a refuzat un calendar. //
Compromisul de după o luptă la baionetă
Este această lege cu adevărat una reformistă sau un compromis în care prevalează jumătăţile de măsură?
Este un compromis, dar cred că e mai bine o jumătate de pas înainte decât statul pe loc. Au fost preluate în lege, după lupte „la baionetă“, multe dintre soluţiile de bază, elaborate de noi în Pactul pentru Educaţie şi în Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii. Din păcate, nu au fost preluate anumite soluţii specifice şi radicale din pachetul de soluţii legislative. De pildă, nu s-a acceptat ca angajarea profesorilor să fie făcută direct de către şcoală, nu prin intermediul inspectoratului, nici desfiinţarea programelor de studii de proastă calitate, începând cu noul an universitar, nici trecerea tuturor universităţilor pe sistemul de conducere managerial, ci doar a celor care doresc prin cartă (or, reforma internă a universităţilor, fără reforma structurilor de putere, e greu de conceput). Noi am fi dorit o lege suplă, clară, dar s-a optat pentru o lege stufoasă, care suprareglementează. Să vedem însă partea plină a paharului: legea va produce schimbări substanţiale în direcţia bună.
Care sunt principalele noutăţi aduse de lege?
Sunt multe. În preuniversitar, se centrează curriculumul pe competenţele cheie agreate la nivel european, se face finanţarea pe bază de costuri standard per elev sau preşcolar, finanţarea urmează elevul-preşcolarul, indiferent dacă el studiază la stat sau la privat, se pun la dispoziţia profesorului 25% dintre orele aferente fiecărei discipline, astfel încât acesta să-şi poată adapta predarea la caracteristicile elevilor şi să implementeze în clasă planuri individualizate de învăţare, directorul se stabileşte de către consiliul de administraţie al şcolii, nu de către inspectorat, se introduce portofoliul de educaţie permanentă, iar evaluarea nu mai e concepută ca un scop în sine, ci ca un mijloc de a optimiza învăţarea elevilor. Se stabileşte un cont bancar de educaţie permanentă, deschis de stat pentru fiecare copil, la care părinţii pot contribui cu venituri deductibile din impozit, iar posturile naţionale de radio şi televiziune sunt obligate să difuzeze minimum 4 ore pe zi de emisiuni educative pentru elevi. În învăţământul superior se trece la finanţarea multianuală pe cicluri de studii, la diferenţierea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, se implementează Registrul Matricol Unic, se înăspresc pedepsele pentru lipsa calităţii şi abuzul de autonomie universitară, se înfiinţează un sistem de indicatori prin care să se monitorizeze permanent starea învăţământului superior.
Spuneţi că accentul cade pe competenţe, şi nu pe acumularea de cunoştinţe. E o zonă unde se simt două viziuni de construcţie filosofică diferite. Competenţe fără cunoştinţe, un accent prea mare pus pe cerinţele pieţei muncii vs. cunoştinţe generale solide. Argumentaţi, vă rog!
Formarea competenţelor presupune automat şi învăţarea de cunoştinţe. Dar una e să ai cunoştinţe inerte şi alta e să ai cunoştinţe funcţionale, prin care rezolvi eficient probleme, de toate felurile, de la cele existenţiale la cele tehnice. La ce bun cunoaşterea, dacă nu te ajută să rezolvi probleme pentru tine şi pentru semenii tăi? „Domnul“ Google.com are multă cunoaştere, dar nu rezolvă probleme. În sine, cunoaşterea nu îţi rezolvă probleme decât dacă ştii cum să o exploatezi. Competenţa se referă la capacitatea ta de a exploata cunoaşterea pe care ai dobândit-o. Cel puţin la fel de importantă ca posesia cunoaşterii este exploatarea ei: ce faci cu ce ştii?
Curricula cum se va modifica în sensul întrebării anterioare?
Menţionez doar două aspecte. Întâi, pe baza noului curriculum elevii vor învăţa nu numai cunoştinţe, ci şi cum să rezolve cu ele probleme reale de viaţă. În al doilea rând, încărcarea informaţională se va reduce cu un sfert faţă de ce este acum. Programa va fi în aşa fel concepută încât să poată fi predată în 75% din timpul afectat unei discipline, iar cadrul didactic dispune de restul de 25% din ore pentru a-i asista pe elevi să înveţe în clasă şi pentru a preda în funcţie de particularităţile lor.
Curricula se va schimba înaintea suitelor de testări? Există un calendar?
Înainte de a propune soluţiile legislative, noi am elaborat o strategie, în care sunt prevăzute termene specifice pentru fiecare măsură în parte. O lege e oarbă dacă nu ştii încotro vrei să mergi, dacă nu ai o strategie. Acum rămâne de văzut dacă ministerul va urma acel calendar de implementare sau nu. Se va vedea acum care e voinţa de implementare a reformei, dincolo de declaraţii.
Cadrele didactice vor reuşi să-şi adapteze predarea în sensul unei noi curricule. Cum se va face „pregătirea“ profesorilor şi în cât timp?
Avem 3,2 miliarde de euro, până în 2013, pentru formarea resursei umane din învăţământ, provenind din fonduri europene. E adevărat că aceşti bani se accesează scriind proiecte, nu strigând în stradă către guvern. Dar avem o şansă unică, cu care niciodată nu ne vom mai întâlni.
Descentralizarea curriculei (20% la autorităţile locale şi părinţi şi alte 25% la profesori) nu va produce efecte perverse?
Inevitabil vor apărea şi disfuncţii, dar acestea sper să fie excepţia, nu regula. Creşte gradul de responsabilizare. Cum va arăta ora ta ca profesor depinde acum de tine, pentru că ai un sfert din bugetul de timp la dispoziţia ta, iar noi îţi cerem socoteală ce ai făcut cu el. E momentul adevărului. Profesorul nu-şi mai poate ascunde incompetenţa invocând curricula supraîncărcată. Pe de altă parte, eu cred că atât comunitatea locală, cât şi părinţii ştiu mai bine decât funcţionarii din minister ce anume ar vrea să înveţe copiii lor, iar acum pot să introducă aceste materii în curriculumul aflat la dispoziţia şcolii.
Şcoala va fi în centrul deciziei în ce priveşte angajarea profesorilor şi a directorilor - cum se evită politizarea şi ingerinţa intereselor locale de tot felul? Se reuşeşte cu adevărat dezideologizarea şi descentralizarea?
S-a acceptat soluţia noastră ca şcolile să stabilească ce director vor avea, pe bază de concurs, organizat şi validat de către consiliul de administraţie. Primarul nu poate interveni în concurs şi nu poate modifica rezultatele lui. Din păcate, nu s-a aceptat ca angajarea tuturor profesorilor să fie făcută tot de către consiliul de administraţie al şcolii. Decizia inspectoratului prevalează, în acest caz, asupra deciziei şcolii, ceea ce e o greşeală.
Reintroducerea examenului de admitere la liceele unde cererea depăşeşte oferta a fost făcută pe jumătate, în sensul că examinarea va conta doar 50% din medie, restul fiind notele din clasele V-VIII şi rezultatul de la testarea naţională. De ce, cine s-a opus? Celelalte licee cum vor proceda? E destul de neclar.
S-a opus ministerul de resort. În maximum 10 luni, trebuie elaborate toate metodologiile de punere în aplicare a legii, astfel încât să fie clarificate toate aspectele. Absolvenţii de clasa a VIII-a din acest an şcolar ştiu deja cum vor fi examenele. Pentru ei liceele nu pot organiza propria admitere, dar ele o vor putea face începând cu celălalt an şcolar. Au timp un an de zile să-şi facă publice opţiunile.
Bacalureatul – schimbare de concepţie sau doar de formă, 3 materii în loc 5?
E o schimbare pe jumătate. Eu am propus bacalaureat diferenţiat, în funcţie de profilul liceului. Dacă înveţi la liceul de arte plastice dai bacalaureat din arte plastice, nu din geografie, de pildă. S-a considerat că e o măsură prea radicală şi s-a optat pentru un bacalaureat semidiferenţiat, cu o probă comună pentru toate liceele: una pe profil, dar stabilită de minister, şi una la alegerea elevului, din mai multe opţiuni prescrise. Apreciez însă ca pozitivă susţinerea probelor orale pe parcursul anului şcolar, nu în cadrul sesiunii de examene.
În universitar, măsurile reformiste sunt mult mai puţine decât în preuniversitar. De ce? Interesele şi lobby-ul politic au fost mai puternice?
S-a opus cu vehemenţă doamna ministru, iar în spatele ei s-a aliniat tot Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR). Rezoluţia CNR, întrunit acum câteva zile, cere pensionare la 70 de ani, sistem colegial de conducere a universităţilor, rectorul să aibă drept la două mandate succesive şi complete – ceea ce înseamnă că, dacă vrei, te poţi permanentiza ca rector şi avem cazuri… Sub retorica schimbării se ascunde un conservatorism tare ca granitul.
Sistemul de conducere managerial vs. colegial, introdus doar pe jumătate (deoarece rămâne la latitudinea Senatului), va produce el o schimbare profundă, în special în raportul de putere în interiorul universităţii?
Am puţine speranţe. Există o complicitate între cei care sunt aleşi şi cei care aleg, bazată pe tranzacţii de genul: „tu mă alegi, eu îţi scot postul la concurs sau îţi fac o catedră, sau închid ochii că îţi angajezi rudele în facultate“. De aici opoziţia faţă de sistemul managerial, unde apele se despart: cei care decid nu se pot şi autocontrola.
Chestiunea clanurilor cum a fost rezolvată? Dar a plagiatului, a cumulului de funcţii?
Câtă vreme se menţine sistemul colegial, clanurile şi nepotismele se vor menţine. Chiar dacă eşti un decan bun, să zicem, şi vrei să institui meritocraţia în facultate, alegerea sau realegerea ta depinde de voturile lor. Îţi dau puterea, dar te leagă la mâini şi-ţi fac cu ochiul, complice. S-au făcut totuşi paşi înainte: rudele până la gradul 2 nu pot ocupa concomitent funcţii de conducere, nu pot vota în acelaşi consiliu, plagiatul la doctorat e pedepsit prin anularea titlului de doctor, cumulul de funcţii e interzis, după cum e interzis ca rectorul să ocupe, în acelaşi timp, o funcţie de demnitate publică.
Există critici referitoare la faptul că studentul nu are libertatea să aleagă specializările care să apară, în final, pe diplomă. Nu poate alege să studieze, de exemplu, fizica şi economia sau filosofia şi germana la aceeaşi facultate. Critica este în sensul că ministerul este cel care decide ce studiază studentul. Cum răspundeţi?
Se instituie Cadrul Naţional al Calificărilor. Dacă vrei să ai o anumită calificare profesională trebuie să dobândeşti anumite cunoştinţe, altfel diploma pe care o obţii nu are acoperire prin cunoştinţe. Universităţile pot, în baza autonomiei, să ofere câte cursuri opţionale consideră, în funcţie şi de resursele financiare pe care le au la dispoziţie.
Acreditarea şi evaluarea universităţilor şi a facultăţilor pare o zonă în care nu s-au produs mari schimbări. Vă întreb aceasta din unghiul de vedere al învăţământului privat, al „fabricilor de diplome“.
S-a instituit obligativitatea acreditării masteratelor, a tuturor programelor de studiu la toate formele de învăţământ, s-a introdus Registrul Matricol Universitar, pentru a face transparent traseul tău educaţional şi a împiedica falsificarea diplomelor. Măsura noastră radicală, anume că un program de studiu care nu îndeplineşte standardele de calitate e desfiinţat imediat ce începe noul an universitar nu a fost acceptată. Au fost acceptate penalizările pentru abuzul de autonomie şi lipsa de calitate, mergând de la nerecunoaşterea diplomelor şi suspendarea rectorului până la desfiinţarea universităţii prin lege.
Există un calendar al introducerii acestor reforme?
Premierul ar trebui să ceară ministrului de resort, de urgenţă, un astfel de calendar, iar apoi să-l monitorizeze riguros. Noi am elaborat o strategie cu termene precise, înainte de a propune soluţiile legislative, dar nu am văzut niciun interes al ministrului pentru ea.
Există riscul ca legea să fie modificată, recârpită, în buna tradiţie autohtonă?
Există. Ceea ce am încercat a fost să reduc la maximum posibilitatea unor modificări incoerente. De aceea nu am propus soluţiile înainte de a avea un diagnostic, apoi un Pact unde au fost agreate şi semnate toate soluţiile cadru, apoi o strategie, ca să ştim încotro mergem şi ce obiective avem. Am optat pentru o abordare coerentă şi raţională, nu ştiu cât va rezista, dar pentru mine e ultima utopie socială la care mai particip. //
INTERVIU REALIZAT DE ANDREEA PORA
