Mircea Miclea: Pericolul restauraţiei, în mare măsură, ni se datorează şi nouă

Există o mare îngrijorare în ceea ce priveşte posibilitatea unei restauraţii în educaţie. Credeţi că sunt indicii în acest moment că s-ar merge spre aşa ceva?

Cred că există indicii, în condiţiile în care promovezi sau ai vrut să promovezi în funcţii de miniştri persoane care susţin idei de tip restauraţie. Nominalizarea eşuată a Corinei Dumitrescu arată că nu vrei să susţii în continuare ierarhizarea universităţilor, iar dânsa s-a pronunţat în acest sens. Apoi, numirea domnului Mang, care a susţinut că ideea clasei pregătitoare este o eroare, în condiţiile în care sunt sute de studii care arată ce importanţă are clasa pregătitoare, iar modelul care s-a adoptat la noi este 100% modelul din Finlanda, în care a devenit obligatorie clasa pregătitoare. În fine, numirea în funcţia de ministru al Educaţiei a unei persoane care este lider sindical arată că nu te interesează, de pildă, să menţii ideea angajării forţei de muncă de către şcoală şi să mergi înainte cu descentralizarea, ci, dimpotrivă, de a centraliza din nou lucrurile. Numirea unui sindicalist este însă în ton cu luările de poziţie anterioare ale USL în legătură cu Legea educaţiei, care sunt legate de favorizarea sindicatelor în procesul de învăţământ. Mă pot aştepta, în această ordine de idei, să facă diverse concesii sindicatelor în noua variantă a Legii educaţiei. Interesul PSD de a avea foarte bune relaţii cu sindicatele este bine cunoscut.

Acesta este un simptom al restauraţiei: faptul că au fost numite persoane care susţin idei menite să restaureze vechea ordine. Dar cred că adevărata restauraţie se va produce dacă nu se va respecta nici măcar Pactul Naţional pentru Educaţie. Ceea ce cred că e important de acum înainte este că, dincolo de numirile de persoane, Victor Ponta trebuie să se gândească dacă respectă sau nu Pactul pentru Educaţie, pe care inclusiv propriul partid l-a semnat, prin mâna d-lui Geoană, care era atunci preşedintele partidului. Dacă şi Pactul Naţional pentru Educaţie, cu prevederile lui de bază, va fi încălcat, atunci restauraţia este totală.

Ce ar însemna respectarea Pactului Naţional pentru Educaţie?

Ar însemna să se respecte în continuare ideea descentralizării învăţământului, de a coborî decizia acolo unde se întâmplă procesul, adică la nivelul şcolii. Asta înseamnă ca şcolile să-şi angajeze singure forţa de muncă, să aibă dreptul de a angaja şi, respectiv, de a concedia profesorii dacă ei sunt neperformanţi. Ar mai însemna să respecte clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, care e o chestiune explicit scrisă în Pactul Naţional pentru Educaţie. Totodată, să susţină în continuare ideea că banii urmează calitatea, că banii pe care îi dă statul, de exemplu, pentru un elev, costul standard per elev, merg şi la şcolile private, şi la şcolile de stat, acolo unde este calitate, pentru că statul are datoria de a educa elevii, nu are datorii faţă de o instituţie. Nu dai bani unei instituţii publice numai pentru că ea e publică, chiar dacă e de proastă calitate. Iată câteva idei fundamentale care sunt înscrise în Pact şi care, dacă nu se respectă, atunci avem de a face clar cu o restauraţie.

Cum puneţi aceste idei în concordanţă cu programul USL pe educaţie? Aveţi senzaţia că acest program respectă cel puţin principiile din Pactul Naţional pentru Educaţie?

Am senzaţia că nu vor fi respectate principiile din Pact şi atunci, cum am spus, restauraţia va fi totală. Dar trebuie să dăm posibilitatea noului guvern să-şi exprime deschis poziţia pe care o are.

Şi premierul Ponta, şi fostul ministru Mang, şi actualul ministru au adus acuze destul de grave Ministerului Educaţiei, pentru fraude, banii luaţi de la minister şi daţi primăriilor, organizarea clientelară a unor licitaţii pentru clasa pregătitoare. Vi se par fondate aceste acuze?

Practic, nu au oferit niciodată nicio dovadă pentru ceea ce au susţinut. Au acuzat, fără să ofere dovezi. Cred, mai degrabă, că noul guvern nu are bani pentru a oferi ceea ce a promis, revenirea la nivelul salariilor de dinainte de reducerile pe care le-a făcut Guvernul Boc, mărirea pensiilor etc. Şi atunci încearcă să obţină bani din orice surse, invocând tot felul de motive pentru care nu oferă nicio dovadă. Sunt atacuri pur şi simplu politice. Mai cred că, în acelaşi timp, încearcă să ofere o a doua agendă, marginală, de discuţii, agendă care nu e în momentul de faţă cea mai relevantă în ceea ce priveşte educaţia. Agenda principală de discuţii trebuie să fie despre reforma efectivă în sistem, nu despre licitaţiile la clasa pregătitoare. Nu spun că nu poate fi discutat şi acest lucru, dar avem aici o tentativă de a crea o agendă secundară, în condiţiile în care guvernanţii nu au competenţe de a duce mai departe agenda principală, aceea de a restructura fundamental sistemul de educaţie.

În ultima săptămână mai ales, am văzut demisii şi demiteri ale unor inspectori generali. Credeţi că se pregăteşte o politizare a sistemului?

Politizarea va fi totală, dacă se renunţă şi la prevederile din Legea educaţiei actuală, care spune că directorul şcolii este ales de consiliul de administraţie al şcolii. Dacă se va reveni la varianta veche a legii, şi anume că ministrul numeşte inspectorii şi apoi inspectorii sunt cei care organizează concursuri şi apoi îi aleg pe directori, politizarea va fi totală. Din păcate, cred că acest lucru se pregăteşte. În mod clar se face politizarea în acest moment la nivel de inspectori şcolari generali. Dar trebuie să fim oneşti, a fost o politizare şi din partea PDL, aşa că se înlocuieşte o politizare cu altă politizare.

Referitor la clasa pregătitoare, aţi afirmat într-o declaraţie că Daniel Funeriu a declanşat toată procedura mult prea târziu. Ce aţi vrut să spuneţi? Că toată brambureala la care am asistat se datorează acestei întârzieri sau unui deficit de organizare, de administrare?

Aş face o remarcă mai generală. Cred că greşeala pe care a făcut-o ministerul mai înainte cuprinde două aspecte. Întâi, a amânat foarte mult declanşarea unor procese, inclusiv cele legate de clasa pregătitoare. Procesul putea fi declanşat mult mai repede şi atunci era timp suficient să se ofere părinţilor explicaţii, în detaliu, nu era tensiunea de acum, era timp destul ca licitaţiile să se desfăşoare conform legislaţiei, să fie verificate etc. Dar, din păcate, s-au întârziat proceduri, inclusiv procedurile legate de curriculum, de cadrul naţional al calificărilor etc. A întârziat procesul de habilitare la nivelul învăţământului superior, prin care o serie de oameni foarte valoroşi ar fi fost habilitaţi, adică aveau dreptul de a conduce doctorate. În momentul de faţă, avem zero profesori habilitaţi, drept pentru care întinerirea echipei de conducători de doctorat s-a ratat.

Cea de-a doua eroare comisă de minister este că nu a reuşit să producă suficient de mulţi câştigători pe baza noii Legi a educaţiei. Dacă s-ar fi instalat deja consiliile de administraţie în şcoli, dacă s-ar fi realizat deja habilitarea, dacă s-ar fi aplicat noua filosofie de finanţare a universităţilor, am fi avut deja o masă critică de câştigători, care ar fi apărat Legea educaţiei. Restauraţia ar fi fost mult mai puţin posibilă.

Există în momentul de faţă procedurile pentru acest proces de habilitare?

Există, dar sunt atât de confuze, iar uneori criteriile sunt inadecvate, astfel încât, în momentul de faţă, avem zero persoane habilitate. Închipuiţi-vă că în momentul de faţă am fi avut 2.000, deci 10% din cele 20.000 de cadre didactice, habilitate, sau măcar 1.000. Erau deja nişte câştigători ai legii, exact cei care trebuiau să fie câştigători, pentru că sunt competenţi, au ceva de spus din punct de vedere profesional şi ei ar fi susţinut legea. De aceea, vă spun că, întrucât procesele au fost mult amânate, sunt prea puţini câştigători şi, de aici, riscurile majore în a face o restauraţie.

Au trecut doi ani de la votarea legii şi consiliile de administraţie în şcoli încă nu funcţionează. De ce ? Există actul normativ pentru ele sau nu?

Nu există normele metodologice şi nu a existat niciun fel de presiune din partea ministerului de a începe aceste procese de a instala consiliile de administraţie în şcoli. Erau chestiuni foarte simple, se puteau face încă din septembrie anul trecut. Era timp suficient ca în septembrie anul trecut să fi avut deja consiliile de administraţie în şcoli, care să înceapă procedurile de a selecta directorii, să facă selecţia resursei umane. Altfel spus, sistemul ca atare ar fi fost modificat şi atunci ar fi fost mult mai greu de dat înapoi. Din păcate, s-a amânat toată procedura şi uitaţi unde suntem. Dau un alt exemplu: chestiunile legate de finanţarea universităţilor. Noi am făcut ierarhizarea programelor de studii şi clasificarea universităţilor cu scopul de a realoca mult mai corect resursele financiare. Adică să meargă în primul rând resursele financiare la universităţile care sunt cele mai bune şi mai puţine resurse financiare la programe şi universităţi care sunt mai slabe. S-au făcut deja toate procedurile pentru a trece la noua finanţare a universităţilor. Au fost scrise, discutate, analizate, vă pot spune cu certitudine, deja de cinci luni, simulările au fost făcute şi ele. Ei, din păcate, iarăşi, nu au fost aprobate, au stat undeva prin sertare.

Care e consecinţa?

Consecinţa este că se revine la a repartiza nediferenţiat locuri bugetate la universităţi, indiferent de performanţa lor.

Văd că Guvernul Ponta a mărit numărul locurilor bugetate cu 28.000.

Adică s-a decis cam aşa: în loc să faci învăţământ de bună calitate cu mai puţini studenţi subvenţionaţi de la stat, faci învăţământ de proastă calitate cu mai mulţi. Granturile de studii rezolvau, practic, mai multe probleme. Unu: mărimea grantului era stabilită realist, pe baza costurilor reale de şcolarizare, deci nu fictiv, nu „din pix“. Costul real e în jur de 4.200 lei/an. Guvernul Ponta a dat mai multe locuri bugetate, dar bugetul alocat per student echivalent e mult sub costul real (în jur de 2.800 lei). În loc să dăm cât trebuie la mai puţini, dăm mai puţin decât trebuie la mai mulţi. Rezultatul va fi că cei performanţi vor fi subfinanţaţi, pentru ca să supravieţuiască şi cei neperformanţi. Un egalitarism dezastruos.

Doi: granturile de studii dădeau posibilitatea universităţilor să gestioneze banii în funcţie de condiţiile proprii. Universitatea putea să stabilească dacă un grant de studiu este egal cu un student, deci grantul era echivalent cu costul pentru un student, dar putea şi să împartă grantul de studiu la mai mulţi studenţi. Sau facultăţile cu mai puţini concurenţi, de exemplu cele de matematică, puteau păstra granturile de studii repartizate, chiar dacă aveau mai puţini studenţi, pentru că le realocau pentru cercetare. Finanţarea per student echivalent nu permite nimic din toate acestea, e rigidă şi nu încurajează performanţa. Şi, în al treilea rând, finanţarea prin granturi de studii îţi permitea să fii exigent, să-i pici pe cei care nu învaţă, fără să pierzi banii.

Finanţarea de până acum, per student echivalent, însemna că, dacă picai studenţii, pierdeai banii. A avut un efect dezastruos privind calitatea educaţiei în universităţi. Văd acum că USL revine la finanţarea per student echivalent, ceea ce înseamnă nu numai o mare eroare, ci şi persistenţa în eroare, ceea ce e şi mai grav. Acum se dă un nou balon de oxigen „fabricilor de diplome“ de la stat.

Lucrul acesta nu s-a aplicat efectiv din cauza acestor întârzieri de care spuneaţi?

Exact. Metodologiile, simulările, toate studiile au fost făcute. Adrian Miroiu şi echipa de la CNFIS au lucrat pe aceste lucruri de multă vreme, erau toate documentele pregătite. Din păcate, nu s-au semnat. Vreau să vă spuncă că pericolul restauraţiei în mare măsură ni se datorează şi nouă, în primul rând celor care au avut putere de decizie efectivă, pentru că n-au produs câştigători şi au încetinit procesele. Dacă erau mai mulţi câştigători merituoşi şi procesele erau avansate, era foarte greu să se facă restauraţie. Dar aşa e simplu, pentru că, neîncepând lucrurile pe care vi le-am spus, e foarte uşor să revii la vechea paradigmă.

În ce priveşte curriculumul, aţi pomenit de el, care este stadiul?

Timp de un an şi ceva, s-a lucrat, în interiorul ministerului, la cadrul curricular naţional, documentul fundamental în baza căruia se operaţionalizează apoi tot curriculumul, un corp de teze în baza căruia fundamentezi pe urmă programa de chimie la clasa a VII-a, de matematică la a VIII-a ş.a.m.d. Un an şi jumătate, o echipă a lucrat la acest cadru şi a ieşit un document de doi bani şi jumătate, vreau să vă spun sincer. Am semnalat de foarte multe ori acest lucru ministrului Funeriu. Erau probabil ceva implicaţii de altă natură.

Ce natură?

Nu ştiu, era şi un grant al domnului Mirescu de la minister, care-i finanţa pe oamenii care erau implicaţi în elaborarea acestui document. Şi, pe de altă parte, el avea o poziţie destul de privilegiată, după câte am înţeles.

Era şeful comisiei?

Era director de grant. La un moment dat, a apărut documentul de care vorbeam, care se găseşte pe undeva, a realizat şi d-l Funeriu că nu se poate face nimic cu acest document, dar era deja târziu. Şi atunci am rugat oameni care sunt mai capabili, care lucrează şi în străinătate pe chestiuni de curriculum, pe Alexandru Crişan, de pildă, să lucreze la un curriculum framework riguros, am lucrat şi eu cu ei, dar era deja târziu şi am avut zero bani la dispoziţie. Lucrul s-a oprit, pentru că a venit un guvern care spune că are alte opţiuni. Dar acest cadru naţional putea fi terminat fără probleme de cel puţin un an, dacă se lucra disciplinat şi cu bună-credinţă.

Un lucru extrem de bun, evaluările naţionale, s-au aplicat, funcţionează sau nu?

Nu au început încă să funcţioneze la scară naţională, s-au făcut doar nişte teste pilot, în anumite şcoli. Deşi şi ele puteau fi implementate până acum. Dar nu mai revin şi cu acest aspect, că încep să mă supăr. Faţă de vechiul sistem în care era o singură evaluare la clasa a VIII-a, când nimeni nu mai putea face nimic, se introduseseră evaluările succesive, cu funcţie formativă. Pe vechiul sistem, după examenul de la clasa a VIII-a, profesorii de gimnaziu se derobau de responsabilitatea de a corecta elevii, pentru că aceştia erau deja absolvenţi, iar profesorii de liceu spuneau că nu ei i-au pregătit. Nimeni nu dădea socoteală, iar deficitele de învăţare erau descoperite prea târziu. Or, acum tocmai asta era ideea, de a corecta din timp, de a nu lăsa să treacă 8 ani de şcoală să descoperi cât de prost sunt pregătiţi elevii la examenele de capacitate sau, mai mult, 12 ani de şcoală şi să constaţi la bacalaureat cât de slab sunt pregătiţi.

Care credeţi că este cauza tuturor acestor întârzieri?

Unu: cred că e o neputinţă decizională, care este o veche meteahnă la români. În loc să decidem, aşteptăm să se întâmple ceva şi nu ne asumăm deciziile. Doi: cred că s-ar putea să fi fost implicate şi anumite forţe politice. Teama, de exemplu, de a nu crea prea multe tensiuni cu sindicatele a făcut să se amâne descentralizarea şi chestiunile legate de consiliile de administraţie. Am înţeles la un moment dat că anumite partide politice nu doreau să se facă descentralizarea, deoarece consiliile de administraţie ar fi schimbat un pic raporturile de forţe la nivelul apartenenţei politice a directorilor. Sunt mai multe cauze, dar în primul rând cred că e o chestiune de neputinţă decizională.

Sunteţi destul de critic la adresa ministrului Funeriu.

Nu vreau să fiu critic, nu sunt critic, sunt foarte amărât pentru că s-au pierdut şanse mari. Având o lege atât de generoasă, care a fost făcută tocmai pentru a duce înainte calitatea, s-a pierdut şansa de a o pune pe picioare şi de a realiza acest lucru. Practic e mai degrabă tristeţea mea că iarăşi am ratat o şansă.

Vorbiţi ca şi cum aţi avea certitudinea că noului Cabinet nu-i trece prin cap să ducă mai departe aceste lucruri, care au bătut pasul pe loc.

Am văzut declaraţiile despre clasa pregătitoare. E clar că noii guvernanţi nu o agreează şi vor să o desfiinţeze, ceea ce ar fi o greşeală enormă. Mult lăudatul model finlandez e aşa! Toate studiile, dacă cineva mai are curiozitatea să şi citească, nu numai să-şi dea cu părerea, arată că cea mai bună modalitate de a preveni eşecul şcolar, mai ales în învăţământul primar, este obligativitatea clasei pregătitoare. E o întreagă carte a unui laureat Nobel în economie, Kuhla, care a arătat că investiţia în educaţia timpurie, mai ales clasa pregătitoare, este cea mai rentabilă investiţie pe tot segmentul educaţional de la început şi până la nivel de doctorat, că efectele produse la acest nivel după aceea sunt incrementale, adică ai beneficii foarte mari ulterior. Ei ignoră toate aceste studii şi spun: desfiinţăm clasa pregătitoare. Pe ce motive? Pentru că aşa vrem noi!?

Să vorbim despre bacalaureat. Va merge el în trendul de anul trecut, adică corect, la sânge?

E o simplă speculaţie. Cred că se vor pune camere de luat vederi, se va crea impresia că totul este la fel de riguros, dar se vor aproba de către minister subiecte foarte uşoare, astfel încât să fie mulţi absolvenţi de liceu, care să ajungă şi la universităţile de slabă calitate, nu contează că sunt de stat sau private. Se va păstra aparenţa corectitudinii, se va păstra aparenţa rigorii, dar de fapt se va reduce din standarde. Şi e atât de simplu să faci lucrul acesta. Şi mai poţi fi şi aplaudat după, dacă o să ai o promovabilitate de 70%.

După episodul Mang, există percepţia că e o saturaţie de plagiatori. E corectă şi ce s-ar putea face concret?

Cred că abia acum se descoperă ceea ce a fost de multă vreme. Pe de altă parte, asta se datorează şi tehnologiilor existente în acest moment, pentru că e foarte uşor să pui pe un motor de căutare fragmente dintr-o lucrare şi să vezi dacă regăseşti fragmentele respective într-o altă lucrare care e pe Internet. Tehnologia ne-a permis şi lucrul acesta. Din păcate, sunt mai mulţi plagiatori decât am descoperit noi până acum. În lege erau soluţii, sunt scrise expres câteva lucruri: unu) că dacă cineva a plagiat, atunci pierde toate gradele didactice pe care le-a obţinut în baza acelui plagiat; doi) dacă conducătorul de doctorat dă drumul unei lucrări care are părţi plagiate, atunci îşi pierde dreptul de a fi conducător de doctorat şi îl poate obţine doar după o nouă evaluare din partea CNATDCU. Acestea erau soluţiile, sper să se păstreze.

Ce ar fi trebuit să facă această Comisie Naţională de Etică pentru a evita cazuri de genul Mang?

Întâi, ar fi trebuit să dea nişte ghidaje pentru toate universităţile, pentru toate cadrele didactice, în ceea ce priveşte redactarea lucrărilor, astfel încât să evite ambiguităţile între ce este plagiat şi ce nu este plagiat. Ar fi trebuit să facă o mai largă conştientizare a prezenţei ei şi a faptului că, atenţie!, monitorizăm acest aspect. Or, nedând senzaţia că există sau că monitorizează acest aspect, impresia a fost că nimeni nu va verifica. Acesta e primul pas pe care trebuie să-l faci, să atragi atenţia că monitorizezi. În al doilea rând, trebuie o persoană cu un leadership foarte puternic la Comisia de Etică, pentru că e o comisie care nu e foarte populară. Vă reamintesc că în 2005 am instituit Comisia de Etică şi am fost acuzat că arunc cu noroi în universităţi şi că am folosit fraudulos bani publici ca să institui Comisia de Etică. De fapt, erau banii de la Fundaţia Adenauer, care donase o sumă de bani. Am făcut o analiză ca să arăt cât de mult nepotism este în universităţi, cât de multe probleme sunt cu lucrările plagiate şi am instituit comisia aceasta de etică. A fost foarte prost primită, a fost atacată de toată lumea. Deci trebuie o persoană cu leadership care să-şi asume riscul de a fi impopular, dar de a fi drept. Acest lucru e greu de găsit. Din păcate, în mediul universitar caracterul este rar. Caracterul nu se formează în interacţiune cu foaia format A4.

Ca să încheiem, care credeţi că sunt acum principalele pericole pentru educaţie?

Primul ar fi schimbarea Legii educaţiei în esenţa ei şi mai ales ignorarea Pactului pentru Educaţie. Dacă nici măcar un pact, care a fost semnat de către toate partidele parlamentare, nu poate garanta o stabilitate legislativă, atunci putem trage concluzia că niciodată nu vom avea o stabilitate legislativă şi oamenii îşi vor pierde orice încredere în orice lege care va veni de-acum încolo. Al doilea pericol este legat de politizarea sistemului. Dacă se va merge din nou pe numirea inspectorilor generali şi după aceea directorii şcolilor vor fi aleşi de aceşti inspectori generali, care sunt numiţi politic, vom asista din nou la o politizare masivă a sistemului, ceea ce e extrem de rău. Al treilea pericol major e cel legat de clasa pregătitoare. Ea trebuie să rămână, pentru că are studii numeroase în spatele ei, e principala modalitate de a preveni eşecul şcolar şi de a asigura cât de cât egalitatea de şanse. Şi iarăşi un pericol major ar fi dacă s-ar renunţa la sistemele de evaluare care sunt menţionate în Legea educaţiei, de a evalua formativ după fiecare ciclu curricular. Riscul de a se renunţa la evaluările formative există, pentru că sunt mulţi cei care nu vor să dea socoteală de munca proastă pe care o fac.

Interviu cu MIRCEA MICLEA, fost ministru al Educaţiei, realizat de ANDREEA PORA