Oleg Serebrian: Lista comună – şansa opoziţiei de la Chişinău

Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă un nou preşedinte. Cu 60 de mandate, comuniştii mai aveau nevoie de un singur vot, pe care însă nu l-au obţinut. Un nou scrutin va fi organizat în termen de 45 de zile de la dizolvarea actualului parlament. Dr. Oleg Serebrian, directorul Institutului de Studii Europene din Moldova, aduce câteva informaţii noi despre scena politică de dincolo de Prut.

De ce credeţi că a eşuat Partidul Comuniştilor în alegerea preşedintelui?
O primă versiune e cea „eroică“: deputaţii din opoziţie au rezistat presiunilor şi tentaţiilor de tot felul venite din partea Partidului Comuniştilor. Asta e şi versiunea frecvent întâlnită în presa româ­nească, dar şi în presa liberă de la Chişinău. O a doua versiune e că opoziţia parlamentară actuală n-a votat de frică să nu repete istoria formaţiunilor politice care în aprilie 2005 au votat pentru Vladimir Voronin şi au fost înşelate de acesta, fiind ulterior sancţionate şi de electorat. O a treia versiune e că PCRM este cel care a provocat abil aceste alegeri anticipate, reuşind să pună responsabilitatea crizei pe seama opoziţiei, aşa cum s-a întâmplat şi-n cazul evenimentelor din 7 aprilie. Această ultimă variantă, în aparenţă puţin credibilă, la o analiză mai atentă apare ca destul de probabilă. Întâi de toate, e foarte ciudat faptul că PCRM n-a purtat niciun fel de consultări cu formaţiunile din opoziţie în vederea găsirii unui candidat neafiliat politic, pentru care ar fi putut vota şi comuniştii, şi democraţii, de unde şi presupunerea unor analişti de la Chişinău că PCRM şi-ar fi dorit aceste alegeri anticipate. Țin să vă reamintesc că un scenariu identic s-a produs în decembrie 2000, când Partidul Democrat a refuzat să voteze candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de preşedinte al republicii, provocând alegerile anticipate de la 25 februarie 2001, în urma cărora comuniştii au obţinut 71 de mandate din 101, adică o majoritate constituţională. Nu putem exclude faptul că şi acum PCRM şi-ar fi dorit să obţină anume această majoritate constituţională, absolut necesară pentru punerea în aplicare a proiectelor legate de zona transnistreană. E ştiut faptul că, încă din primăvara anului trecut, Vladimir Voronin discuta cu autorităţile ruse scenariul unui stat federal al Basarabiei şi Transnistriei, dar toţi se întrebau cum va fi pus acest plan în aplicare, de vreme ce comuniştii nu au cele 2/3 din voturi necesare pentru modificarea Constituţiei ţării.

S-a vorbit despre mari presiuni asupra deputaţilor opoziţiei pentru a vota candidatul comunist la preşedinţie. Cum s-au exercitat aceste presiuni?
Sunt doi deputaţi cărora le-au fost deschise dosare penale, dar e ceva cusut cu aţă albă, absolut neserios. S-a vorbit mult şi despre presiunile exercitate de şefii unor misiuni europene la Chişinău, vicepreşedinta Partidului Liberal Corina Fusu menţionând numele lui Kalman Miszey. Dar în acest caz e vorba despre nişte presiuni „soft“, despre nişte recomandări, şi nu despre veritabile presiuni. S-a mai vorbit şi despre faptul că unor deputaţi li s-ar fi propus sume foarte mari de bani pentru a vota, deşi în cadrul unei emisiuni la PRO TV Chişinău niciunul dintre cei trei lideri ai opoziţiei parlamentare n-a putut confirma.

Opoziţia a putut să se unească pentru a bloca alegerea preşedintelui. Va fi ea unită şi în alegeri? Există şansa unei liste comune a opoziţiei?
Din păcate, nu. E aproape sigur că Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat şi Alianţa „Moldova Noastră“ vor avea liste separate. Cel puţin aşa arată situaţia acum. Oricum, liderul AMN Serafim Urechean n-a putut găsi nimic mai bun decât să ceară partidelor rămase în afara parlamentului să nu participe la alegeri. De altminteri, şansele Alianţei „Moldova Noastră” sunt foarte problematice, motiv pentru care mulţi comentatori şi analişti sugerează crearea unei liste comune AMN–PLD. Faptul că PL al lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă nu vor participa la crearea unei liste unice a opoziţiei e absolut clar, dar mai există şanse ca PLD să reuşească să-i convingă pe cei de la AMN să meargă pe lista lor. Dacă aşa ceva se va produce, atunci e foarte mare probabilitatea ca formaţiunile extraparlamentare mai importante să susţină această listă comună.
Cred că un cuvânt greu ar putea să-l aibă şi partidele politice europene, inclusiv cele din România, care au relaţii de colaborare cu formaţiunile din opoziţia parlamentară de la Chişinău. Este clar că, în situaţia unei radicalizări a electoratului, vor avea de câştigat cei care vor reuşi să creeze un pol politic mai puternic. PLD şi AMN mai au şansa de a crea acest pol.

Cum ar putea împiedica opoziţia repetarea fraudelor, aşa cum a acuzat?
Întâi de toate, prin îmbunătăţirea calităţii observatorilor. Mai ales în zonele rurale calitatea acestora a fost îndoielnică. Mulţi dintre ei erau oameni recrutaţi din rândul localnicilor pentru o sumă de bani, care pentru un supliment de bani din partea comuniştilor închideau ochii la toate neregulile. Deosebit de vulnerabile au fost comunele cu primari comunişti, creştin-democraţi sau social-democraţi. O modalitate ingenioasă de fraudare indirectă a alegerilor a fost utilizarea sondajelor de opinie. Într-un sondaj invocat masiv de presa afiliată puterii, comuniştii luau aproape 60%, iar cel mai important partid de centru-stânga, Partidul Democrat, acumula doar 0,7%. Evident, aceste „date“ au avut un efect demoralizator asupra activiştilor partidelor, dar şi asupra alegătorilor, cărora li s-a inoculat ideea că PCRM câştigă o majoritate constituţională în noul Legislativ. Am constatat că şi unii analişti de la Bucureşti luau de bune aceste date, prognozând că în viitorul Legislativ ar putea intra doar comuniştii.

Ce aşteaptă opoziţia de la Occident, de la instituţiile internaţionale, în perspectiva alegerilor anticipate?
E nevoie de o schimbare de atitudine faţă de regimul comunist. Se impune un mesaj mai coerent şi mai răspicat al UE în legătură cu modul de utilizare a resurselor administrative, a instituţiilor de forţă, a presei publice, în campania electorală. Multă lume a fost efectiv stupefiată de faptul că, după semnalarea atâ­tor nereguli, unii demnitari europeni s-au grăbit să recunoască alegerile din Republica Moldova. Abia după evenimentele de la 7 aprilie, la Bruxelles s-a reevaluat situaţia. Cred că, în acest sens, un anumit rol l-au jucat şi SUA care, spre deosebire de europeni, au fost mult mai rezervate în evaluarea performanţelor „democraţiei moldoveneşti“. Cred că Occidentul trebuie să ceară mai hotărât câteva lucruri: reducerea pragului electoral de la 6 la 4%, admiterea blocurilor electorale, interzicerea invocării rezultatelor sondajelor în ultimele două săptămâni de campanie, acceptarea unor dezbateri electorale reale la posturile publice de radio şi televiziune, imparţialitatea mass-media publice, amnistierea participanţilor la evenimentele de la 7 aprilie. //

 // INTERVIU REALIZAT DE ARMAND GOŞU