Ramona Săcărin: „Spuneau de față cu Sorina că suntem traficanți de organe"

Andreea Pora | 02.07.2019

Sorina Lunca a ajuns la asistenta maternală Mariana Șărămăt când avea un an și două luni, împreună cu o altă fetiță luată în plasament, Andreea, care a fost adoptată între timp.

Pe aceeași temă

Asistenta dă două declarații olografe, în 2013 și 2017, că nu dorește să o adopte pe Sorina, interval în care copilul este refuzat de 122 de familii de români, încadrat în categoria „greu adoptabil“ și pusă pe lista adopțiilor internaționale. O serie de rapoarte medicale aflate la dosar arată că, între 2015 și 2017, Sorina a fost internată în câteva rânduri în spital cu diagnosticul malnutriție și pneumonie.

Deși Mariana Șărămăt a refuzat să o înfieze, se opune adopției de către familia de români din Statele Unite, refuză să colaboreze cu aceasta și depune la DIICOT Mehedinți o plângere penală în care o acuză de trafic de minori în vederea prelevării organelor și că a mituit autoritățile române cu 30.000 de dolari. În 2019, familia Săcărin a primit „neînceperea urmăririi penale“. În mai, Marianei Șărămăt i se retrage atestatul de asistent maternal profesionist.

În 23 aprilie 2019, adopția este încuviințată de Curtea de Apel Craiova și Sorina devine fiica familiei Săcărin. Asistenta maternală refuză însă să predea copilul.

Ce face Sorina, cum îi este, s-a obișnuit?

Face bine, s-a obișnuit cu rudele din familia primară, cu bunicii, părinții și frățiorul cel mic. Are o mare bucurie să cunoască și alte persoane din viața noastră, cum ar fi prieteni de familie, am mers în vizite, acesta e un lucru care îi place mult, să viziteze case și să cunoască oameni, să vadă cine sunt ei raportat la noi. Explorează, cunoaște lume, locuri, este foarte curioasă și interesată de tot ce se întâmplă.

Vorbește despre episodul de vineri când a fost luată, știm cum, din familia asistentei maternale?

Nu a vorbit nimic despre asta. Noi permanent am asigurat-o că este în siguranță, că rolul nostru este să avem grijă de ea, s-o iubim, să-i oferim stabilitate și dragoste și o viață frumoasă, la fel cu a celorlalți copii ai noștri. Îi arătăm poze și filmulețe de la noi de acasă și e foarte curioasă, „arată-mi unde e sufrageria, cățelul, cum e în curte“. Nu a pomenit nimic despre episodul cu plecarea, din când în când ne mai povestește ce se întâmpla pe acasă, cui îi plăcea să bea bere în familie sau cum îi dădeau și ei să guste bere și celeilalte fetițe care era acolo. Sau ne povestește cum a adus asistentul maternal pe cineva acasă ca să o învețe ce are de spus când vine executorul, cum să se comporte și ce să facă și ea era supărată că a trebuit să stea acasă ca să învețe fișa.

De ce și cum v-ați hotărât să adoptați un copil, având deja doi copii?

Avem o fetiță de 11 ani și un băiețel de 4 ani și jumătate și ne-am hotărât să adoptăm un copil din câteva motive. Principalul a fost că am fost bucuroși de cât de bine ne-a mers în ultimii 15 ani, soțul e plecat în America de 20 de ani, eu de 15 ani, și toate lucrurile au mers aliniate parcă de Dumnezeu. Am avut servicii foarte bune, am mers la școli și le-am terminat foarte bine, avem doi copii minunați, fetița noastră cea mare este considerată un copil supradotat. Am fost foarte fericiți de tot ce ni s-a întâmplat până acum și am vrut și noi să plătim mai departe, să întoarcem bucuria asta, să o dăm la loc. Pe lângă doi copii mai încăpea și al treilea. Un alt motiv a fost că avem o istorie de adopție în familie, și mama mea a fost adoptată când era mică, și ne-am gândit să ducem istoria mai departe și poate și copiii noștri s-o ducă mai departe. A mai fost o întâmplare, pe la cinci ani fetița noastră a jucat într-o piesă de teatru rolul unui orfan. Era prima dată când auzea de orfani și a venit acasă tulburată și ne-a spus de ce nu mergem și noi să luăm un orfan. Asta a venit așa, ca o confirmare a gândurilor pe care le aveam, și la un an după aceea ne-am apucat de această procedură. Am luat contact cu o agenție, am completat documentele, conform statului american, ca să devenim familie adoptatoare, apoi toată partea internațională, Comisia de la Haga, a durat ani. Apoi am devenit familie adoptatoare în România.

De ce neapărat România, ați vrut de la bun început asta?

Ne-am hotărât de la bun început să adoptăm din România, am văzut că se poate, legea dă dreptul și cetățenilor români din străinătate să adopte. Știam despre numărul mare de copii care sunt încă în sistemul de protecție de stat. Am vrut să luăm din țara din care am plecat, cu care avem legături strânse, avem familie, mulți prieteni, venim frecvent. Agenția ne-a atras atenția că în România e un proces lung și dificil și că dacă am dori din altă țară ar fi mai ușor, mai rapid și am avea mai multe opțiuni. Dar noi asta am dorit.

Cum ați ajuns la Sorina? V-a găsit și potrivit computerul?

Eram în Registrul național de adopții. Noi am spus că vrem să adoptăm o fetiță de peste patru ani, știind că acești copii sunt mai puțin doriți, lumea vrea copii mici, care să nu aibă traume, amintiri, probleme. Și am așteptat. După vreun an - trebuie spus că pentru a intra în adopția internațională copilul trebuia să nu-și fi găsit timp de un an un adoptator în România -, am primit o înștiințare că profilul nostru se potrivește cu cel al Sorinei. Avea deja un profil de copil greu adoptabil, avea 7 ani și fusese deja refuzată în România de 120 de familii, primise și două refuzuri din partea asistentului maternal. Ni s-a trimis o fotografie și un raport, o povestire despre viața de până atunci a Sorinei. Cum a fost abandonată, apoi dusă la un centru de plasament, la asistentul maternal, cum acesta mai avea un copil pe care îl adoptase, cum Sorina mai avea accese de gelozie pentru că ea nu fusese adoptată.

Nu ați avut o reținere văzând că era de etnie romă?

Înainte chiar de a ni se comunica informații despre copilul care fusese găsit, am hotărât în familie, ne-am consultat toți, că vom lua primul copil care ni se va oferi, că nu vom spune nu, pe cine ne vor da pe acela îl vom lua. M-am gândit că nu o să pot să dorm, că o să mă frământ toată viața ce s-a întâmplat cu copilul pe care l-am refuzat. Când ne-au oferit profilul Sorinei și am văzut că este de etnie, soțul a spus „eu mă bucur foarte tare că este de etnie romă pentru că va fi o mare șansă pentru ea“. În România, orice ar face tot va avea această etichetă în frunte. Ne-am gândit că va avea o șansă extrașansă să trăiască la New York, unde sunt oameni de toate națiile, de toate culorile și unde nu există stereotipii și discriminări.

După aceea, v-ați potrivit și dincolo de computer? A fost complicat? Cum au decurs lucrurile?

Trebuia să petrecem 30 de zile cu Sorina în care să decidem dacă ne menținem acceptul sau nu. În acea perioadă trebuia să fie cel puțin 8 întâlniri supervizate de cei de la Direcția pentru Protecția Copilului. Ne-am făcut planuri să o luăm pe Sorina, să petrecem cât mai mult timp împreună, să o ducem în cât mai multe locuri, să se obișnuiască cu noi și cu copiii noștri. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Am venit aici și am fost șocați de ostilitatea familiei de plasament chiar de la prima întâlnire. Asistenții de la Direcție ne-au atras atenția că ei se opun adopției, dar ne-am spus că nu au nici o calitate să se opună, pentru că una dintre atribuțiile asistentului maternal e să contribuie activ la integrarea copilului în familia adoptivă. Dar ne-am gândit că poate sunt atașați de copil, că poate vor să ne cunoască mai întâi, că poate nu sunt convinși că suntem oameni de bună-credință, cine știe ce își imaginează.

După ce v-ați cunoscut, lucrurile s-au schimbat?

Nu, când am ajuns la ei nici nu ne-a venit să credem ce ostilitate manifestau, ne-a fost greu să o acceptăm, poate chiar oamenii nu aveau disponibilitatea sufletească să înțeleagă că poți să vii din străinătate, să ai copii acasă și să vrei să adopți un copil, nu puteau să conceapă așa ceva. Încercau mereu să ne găsească un motiv pentru care facem asta și ne spuneau de față cu Sorina, de față cu copiii noștri, că probabil avem unul dintre copii bolnavi și am venit s-o luăm pe Sorina pentru organe, că suntem traficanți. Copiii noștri au fost șocați să audă așa ceva, vă dați seama. Mă întrebam dacă chiar cred ce le iese pe gură său e altceva la mijloc. Problema nu era ce credeau ei și capacitatea lor de înțelegere, ci faptul că aveau o mare influență asupra Sorinei. Și un ascendent moral. Pe ei îi credea, universul acestui copil era curtea de la Baia de Aramă și drumul până la școală și înapoi.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului ce au făcut în fața acestei situații?

Am făcut numeroase plângeri la Direcția pentru Protecția Copilului din Mehedinți, la Autoritatea Națională în care am arătat că ostilitatea începuse să fie greu de gestionat. Erau zile în care angajații de la Direcția din Mehedinți veneau câte trei-patru la aceste întâlniri ca să poată să-și fie martori unii altora că nu vin acolo ca să traficheze organe împreună cu noi sau ce acuzații mai lansa această familie. Veneau în număr atât de mare și ca unii să o poată ține pe asistenta maternală mai la distanță ca să putem noi să relaționăm cu copilul. Am constatat încă de atunci că Sorina avea un comportament foarte diferit în momentul în care era de față un membru al familiei și când era numai cu noi. Atunci nu avea nicio problemă, se juca, povestea, cânta. Când intra unul dintre membrii familiei asistentului maternal, vecini - permanent chemau mulți oameni, ca o metodă de intimidare - se schimba complet. De multe ori asistenta maternală nu voia să vină la întâlniri, nu ne primea, sub diverse pretexte, că o doare ceva, că are treabă. A trebuit să ne extindem șederea și în două luni și jumătate am reușit să facem 16 întâlniri, tocmai pentru că cei de la Direcția pentru Protecție voiau să aibă o documentație cât mai amplă.

Dar cu asistenta maternală ați stat de vorbă, ați încercat să-i explicați, să o liniștiți?

O, desigur, uneori îmi e și ciudă că la sfârșitul întâlnirii constatam că stătusem mai mult de vorbă cu ei - ca să-i convingem că suntem oameni de bună-credință - decât cu Sorina. Le-am spus că noi ne dorim din tot sufletul să ținem legătura cu ei, să vadă cum s-a dezvoltat, ce va deveni ea în viață. Și chiar și după tot acest scandal mediatic, ne dorim asta.

V-au dat vreo explicație de ce n-au adoptat-o ei pe Sorina?

Diverse explicații, nu erau mereu aceleași. La început au zis că nu e adevărat că n-au semnat că nu vor. După ce au fost confruntați cu declarațiile olografe, au spus că i-a păcălit cineva de la Direcție să le semneze. De două ori? Mai ales că mai adoptaseră un copil și știau traseul și procedura. Mai e ceva, ei au declinat dreptul la prioritate în adopție, dar ei puteau să o adopte pe Sorina și fără această prioritate. Ei și-au declinat doar prioritatea, dar copilul fiind adoptabil puteau să-și scoată certificat de familie adoptatoare și să adopte copilul oricum. Din 2013 și până în 2017 nu au făcut nimic, puteau să o adopte în acest interval, indiferent de declarațiile de renunțare la prioritate. Doar în 2018, când noi am primit dreptul să ne vedem cu Sorina, atunci au depus la DGAPS o cerere că vor să o adopte pe Sorina, dar nu aveau atestat de familie adoptatoare. Iar ei știau că au nevoie de așa ceva pentru că mai adoptaseră fetița cealaltă care fusese la ei în plasament.

Fetița cealaltă e și ea de etnie romă?

Nu. Când s-a deschis procedura de adopție pentru cealaltă fetiță au adoptat-o imediat, în perioada de prioritate, deci știau foarte bine care sunt procedurile și ce trebuie făcut. Cum am ajuns noi și am început vizitele și-au luat imediat un avocat pentru consiliere juridică.

Vi s-a părut că au alte interese?

Da. Probabil, gândindu-se că venim din America, au crezut că le puteam oferi bani.

V-au cerut bani vreodată? V-au sugerat asta?

Toate conversațiile erau în jurul banilor. Câți bani are cineva, câți nu are, cum e când ai bani, ce casă și mașină are cutărescu. Făceau insinuări, pe care noi nu doar că le-am ignorat, dar nu am vrut nici să le procesăm, erau în afara oricărei discuții.

Dar Direcția de Protecție cum de nu a putut să ia copilul de la ei și să vi-l încredințeze? Ce s-a întâmplat?

Direcția a invitat-o pe doamna să vină cu copilul acolo, au stabilit data, ora, așa cum se face cu toți asistenții maternali care au copii care sunt adoptați. Ea a declinat invitațiile, a spus că nu vrea să vină, iar dacă vrem să luăm copilul să venim la ea la ușă cu executorul. S-a deplasat apoi două zile la rând la domiciliul ei o echipă de angajați - psiholog, asistent social - și au fost însoțiți, în prima zi, de doi polițiști de la Baia de Aramă și nici măcar n-a vrut să-i lase în curte. Au închis-o pe Sorina în casă, au stat la poartă și le-au spus că n-au ce să caute. A doua zi, DGASPC a cerut sprijin de la IPJ Mehedinți și de data asta au reușit să intre în curte angajații de la DGASPC, poliția a stat la poartă. Postau pe rețelele de socializare tot felul de filmulețe în care arătau cum plânge Sorina, se aduna toată familia, toate rudele, toți vecinii, toți de pe stradă se adunau în curte și în fața curții și... cu vorbit foarte tare, cu plâns al adulților, care nu putea decât să traumatizeze copilul. Direcția a avut aceste tentative de a lua copilul așa cum trebuia. Direcția de Protecția Copilului Mehedinți și Autoritatea Națională de Protecția Copilului și Adopții au făcut plângeri penale împotriva asistentului maternal profesionist și i-au desfăcut contractul de muncă și i s-a ridicat atestatul de asistent maternal. S-au depus plângeri penale împotriva ei de către aceste două instituții care au mers la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă. În baza acestei plângeri penale, noi am mers la Poliția Baia de Aramă și la Parchet și ne-am constituit parte civilă vătămată.

Cum apreciați gestul făcut de procuroare, să ia copilul cu forța, să-l târască?

Sunt două părți din mine. O parte din mine zice Doamne ajută că cineva l-a scos și reușim să luăm copilul acasă, că acest copil nu mai este șantajat emoțional, traumatizat, spunându-i-se tot felul de prostii și de minciuni. Cealaltă parte din mine, mi s-a rupt sufletul să văd copilul scos urlând în acel mod. M-am alinat cu gândul că asta a fost o suferință de câteva minute. Cu suficientă terapie, cu dragoste, cu înțelegere, copilul va trece peste acest moment dificil, care, din păcate, a fost exploatat pe rețelele de socializare și pe televiziuni fără a se respecta dreptul la imagine al acestui copil.

Ce credeți că urmează după aceste solicitări ale procurorului general? Cât puteți rămâne în țară și ce va întâmpla cu Sorina?

Dumnealui face ce consideră că este de făcut. Despre această ordonanță eu cred că, în primul rând, copilul este cu domiciliul în străinătate, la părinții lui, iar interdicția de a părăsi țara cred că se poate face doar dacă cineva este cercetat penal. În al doilea rând, îi spun procurorului general: noi nu avem altă grijă decât aceea să le fie bine copiilor noștri, care sunt trei acum. Nu putem să petrecem în România un timp nedefinit până la soluționarea acestui proces, pentru că noi avem servicii, casă, cățel, pisică, copii, în America școala începe în septembrie, copiii noștri trebuie să fie la școală, Sorina trebuie să meargă la școală. Dacă acest proces se soluționează cu anularea adopției - ceea ce am încredere că nu se va întâmpla, pentru că nu există motive, această adopție a fost făcută conform cu Convenția de la Haga -, noi vom respecta legea și vom preda acest copil, dacă ni se va cere. Iar statul român va răspunde de ceea ce se va întâmpla cu el. Dacă acest copil va ajunge înapoi în plasament după ce a avut o familie, statul va răspunde. Iar asta pentru că cineva a voit să exploateze politic toată această întâmplare nefericită pe spatele copilului nostru și al familiei noastre. Până una-alta, suntem părinți responsabili, cu drepturi și obligații față acest copil, pe care noi le vom respecta și ne vom lupta pentru el. Noi vom face tot ce se poate ca să-l apărăm.

Interviu realizat de ANDREEA PORA (Interviu publicat și pe romania.europalibera.org)

Joaca de-a adopția

Mariana Șărămăt a formulat, în aprilie 2018, o cerere de eliberare a atestatului de adopţie, cerere pe care şi-a retras-o, apoi a redepus-o şi iar a retras-o şi iar a depus-o, ultima cerere fiind din august 2018. Însă nici aceasta nu şi-a urmat cursul, întrucât M. Șărămăt nu a depus înscrisurile necesare pentru deschiderea dosarului pentru eliberarea atestatului.

Intervenția lui Licu

Procurorul general, Bogdan Licu, a formulat în 24 iunie o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, proces care se judecă pe 3 iulie, și o cerere de revizuire „în tot“ a deciziei definitive de adopție pronunțată de Curtea de Apel Craiova, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

„Toate conversațiile cu ei erau în jurul banilor. Făceau insinuări, pe care noi nu doar că le-am ignorat, dar nu am vrut nici să le procesăm.“

„Dacă acest copil va ajunge înapoi în plasament după ce a avut o familie, statul va răspunde. Cineva a voit să exploateze politic toată această întâmplare nefericită pe spatele copilului nostru și al familiei noastre.“

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22