Pe aceeași temă
Cum e mass-media din Romania in 2005 fata de 2004? Ma refer in primul rand la schimbarile de comportament, de mesaj.
Mi se pare ca, mai ales la debutul anului 2005, incepuse sa fie din nou acea atmosfera din primii ani '90. Se simtea un fel de eliberare, toata lumea rasufla usurata, dupa o perioada in care mass-media din Romania, trebuie sa recunoastem, au fost realmente sufocate de factorul politic. Nu sufocata neaparat cu o "perna" politica (cineva care a pus genunchiul pe grumazul presei in 2000-2004, desi s-a intamplat si asa ceva), dar ma refer mai ales la sufocarea prin parghiile financiare, dirijate de la nivel politic. 1 ianuarie 2005 ne-a prins redevenind ziaristi liberi, in stare sa spunem lucrurilor pe nume. Dupa care, presa din Romania a intrat intr-o perioada de framantari. As spune ca in momentul de fata avem o presa libera in Romania, dar este foarte interesant de urmarit ce vor face ziaristii cu aceasta libertate redobandita. Presa libera am mai avut de-a lungul acestor ani, insa, din motive care poate tin de nepriceperea noastra, de nepregatirea noastra in plan profesional, n-am stiut ce sa facem cu aceasta libertate si ne-am cam batut joc de ea. Eu privesc cu mare atentie, dar si cu mari rezerve toate jocurile acestea de pe piata media: relansarea unor ziare, aparitia unor noi publicatii, reasezari in planul patronal, preluari de management pe diverse zone, conflicte mai vechi si latente care au rabufnit in ultima perioada. E foarte interesant ceea ce se petrece, insa va fi interesant de vazut si cum se sfarseste acest "balet" in zona mass-media.
Oamenii politici vor avea intotdeauna un zambet pe fata pentru presa
Cum comentati atitudinea actualei puteri fata de mass-media?
Traian Basescu a facut un gest care a fost contestat de o mare parte dintre colegii mei de breasla: decizia de a nu mai urca jurnalisti in avionul prezidential. E o chestiune pe care eu o consider binevenita. N-am fost in nici o deplasare, n-am calatorit niciodata intr-un avion prezidential. Ziarele care vor neaparat sa-si trimita reprezentanti la diverse manifestari legate de Presedintie trebuie sa-si plateasca aceste deplasari, tocmai pentru a putea beneficia de libertatea de exprimare. E foarte greu sa relatezi cu obiectivitate, sa spui lucrurilor pe nume, daca intr-adevar s-au petrecut chestiuni mai putin placute, cata vreme te-ai urcat in avion cu presedintele, ai stat de vorba cu el, ai mancat un mic dejun cu seful statului. In aceste conditii, e greu sa-l injuri a doua zi pentru nu stiu ce gafa pe care a facut-o. Daca redactia suporta cheltuielile, esti liber, te duci la fata locului si relatezi cu obiectivitate.
In momentul de fata se observa la nivelul intregii clase politice o altfel de atitudine fata de presa. Dar ma refer numai la presa centrala. Nu cred ca s-au intamplat schimbari majore in presa locala; semnalele mele sunt ca baronii locali, in forma in care exista de ani multi in Romania, continua presiunile asupra presei locale. Cu atat mai mult cu cat in categoria baronilor locali intra presedinti de consilii judetene, primari, multi dintre ei din zona PSD, care au mostenit apucaturile pe care le aveau la nivel central fostii PSD-isti. Insa oamenii politici au devenit mult mai curtenitori cu presa din Capitala, chiar si la nivelul liderilor PSD, care sunt mult mai deschisi. M-am salutat chiar cu Adrian Nastase, care in perioada 2000-2004 a refuzat de fiecare data sa faca acest lucru. As indrazni sa spun - desi tare mi-e teama sa nu gresesc - ca betia puterii s-a cam risipit si au inceput sa inteleaga ca semnalele pe care mass-media le-a tras in legatura cu ei de-a lungul vremii n-au fost lipsite de fundament, in momentele in care erau acuzati de faptul ca pun bariere presei. Sper ca oamenii politici sa fi inteles ceva din experienta 2000-2004. Dar raman oameni politici: fata de presa vor avea intotdeauna un zambet pe fata si, in momentul in care se vor intoarce cu spatele, vor scrasni din dinti.
Ce parere aveti despre modul in care mass-media romanesti au reflectat criza ostaticilor din Irak?
A fost o jale, un test pentru mass-media din Romania pe care, indraznesc sa spun, l-am picat. Dar n-as arunca anatema asupra intregului corp jurnalistic. Exista o specie de indivizi, asa-numitii "analisti ai neamului", care, indiferent ce se intampla - se sinucide cineva, are loc o luare de ostatici sau cade un guvern -, apar pe posturile de televiziune si vorbesc, fac scenarii, ei stiu tot, sunt la curent cu tot ce misca in aceasta tara. Au aparut si de aceasta data si sunt cei care au scazut nota pe care o putem acorda mijloacelor de informare in masa din Romania in criza ostaticilor, pentru ca ei au fost de-a dreptul abracadabranti in legatura cu aceasta poveste. Au existat si mijloace de informare in masa care au refuzat sa intre in jocul nebun al scenariilor. Pe de alta parte, ne confruntam pentru prima data cu astfel de situatii. E un lucru pe care, daca, Doamne fereste, se va mai intampla a doua oara, cu siguranta vom sti, ca jurnalisti, cum sa-l abordam. De aceasta data nimeni nu stia de unde sa apuce subiectul, asa incat s-a ajuns la tot felul de aberatii: unii au chemat vrajitoare, ghicitoare, clarvazatoare in studio etc. De asta cred ca au aparut foarte multe derapaje. Dupa care, asa cum se vede in presa ultimelor saptamani, lucrurile s-au mai calmat, s-au mai cernut, a inceput sa apara o umbra de profesionalism si in aceasta situatie a crizei ostaticilor. Dar in primele zile, atunci cand lucrurile ardeau si cand intr-adevar mass-media aveau o foarte mare putere, cu atat mai mult cu cat autoritatile taceau, presa din Romania a picat testul.
Cum ati perceput dvs. aceasta criza, ca om de media?
Pentru mine sunt mari semne de intrebare in legatura cu deplasarea colegilor nostri in Irak. Nu incerc sa fac nici un fel de scenariu, dar cred ca noi, presa din Romania, vom avea de dat inca un examen foarte dur dupa ce acest episod se va termina si in cazul in care vor fi aduse la suprafata toate amanuntele acestei intamplari. Vor exista lucruri care s-ar putea sa afecteze intregul corp profesional, pentru ca, din nefericire, asa cum se intampla si cand e vorba de clasa politica, si cand e vorba de fotbalisti, nimeni nu mai judeca 2, 3 persoane din breasla, ci bresla in ansamblu.
Profesionalizarea corpului jurnalistic si consolidarea breslei - principalele probleme ale mass-media romanesti
Daca in anii trecuti principala problema a mass-media romanesti au fost presiunile exercitate de politic, care credeti ca e principala problema acum?
Clauza de constiinta, puterea jurnalistului din Romania de a spune "nu". Noi nu avem in momentul de fata jurnalisti foarte bine pregatiti, dupa care sa alerge redactiile. Sunt foarte putini si, in general, ei intra intr-o altfel de specie: sunt niste migratori, merg din loc in loc (de la o televiziune la alta, de la un ziar la altul, de la un radio la altul), in functie de onorariile pe care le ofera respectivele institutii de presa, tocmai pentru ca sunt bine cotati, tocmai pentru ca stapanesc un bagaj de cunostinte in domeniu. Care e legatura cu clauza de constiinta? Neavand un corp profesional foarte bine pus la punct, ziaristul tine cu dintii de locul lui de munca. Daca ar fi intr-adevar foarte bine pregatit, daca ar avea posibilitatea sa spuna "nu" in momentul in care ar aparea presiunile din partea patronilor, nu i-ar fi teama ca ar ramane somer, pentru ca, fiind el foarte bun, ar fi foarte cerut pe piata aceasta a presei. In foarte multe dintre redactiile din Romania avem in momentul de fata ziaristi formati dupa ureche, oameni care fie au invatat sa scrie in redactii, fie au terminat de curand o facultate de jurnalism, sau unii dintre ei au terminat pe vremuri "Stefan Gheorghiu" sau Automatica etc. Nu e o vina a lor. La inceputul anilor '90 nu aveam de unde sa scoatem din palarie niste jurnalisti cu masterate in Comunicare, cu burse in strainatate s.a. Astia au fost - unii dintre ei mosteniti de dinainte de '90, altii creati la locul de munca -, asta-i corpul profesional in momentul de fata. Si atunci, sigur ca aici sunt oamenii care tin cu dintii de slujba, ca sa manance o paine de undeva. Ei nu sunt ziaristi, ei sunt purtatori de reportofon. Sunt niste oameni pe care-i trimiti la conferintele de presa, se intorc in redactie, au invatat, de bine, de rau, sa scrie o stire (as spune mai degraba de rau decat de bine), se duc acasa fericiti, dorm. Nu-si pun probleme foarte mari legate de libertatea lor ca jurnalisti, nu-si pun probleme legate de politica editoriala sau nici macar de editorul pentru care lucreaza. Nu-i intereseaza cine-i patronul; pentru ei, a merge la ziar, la televiziune sau la radio este similar cu a merge la strung. In momentul de fata sunt doua mari provocari in lumea jurnalistica din Romania. Una e legata de profesionalizarea corpului jurnalistic - oameni care sa stie nu numai a scrie o stire, ci care sa stapaneasca foarte bine deontologie, redactare, legaturi cu PR, cu publicitatea, sa cunoasca si ceea ce inseamna stiintele comunicarii, deci sa fie intr-adevar oameni de comunicare. Dupa care, o provocare foarte mare este aceea a consolidarii si creionarii unei adevarate bresle jurnalistice; asociatii jurnalistice puternice, sindicate puternice, corpuri patronale puternice, care sa poata discuta. Sa existe comunicari institutionale, de la sindicat sau asociatie profesionala la patronat, nu de la Turcescu cu patronul de nu stiu unde.
Batalia adevarata in mass-media este pe bani
Ce parere aveti despre gruparea institutiilor media in trusturi?
E facuta un pic haotic la noi, are tendinta de monopol, dar, pe de alta parte, nici nu mai pot rezista altfel institutiile de presa din Romania in fata invaziei trusturilor straine. Trusturile straine stiau lectia asta. Cel mai mare trust de presa din Romania, Ringier, a venit cu lectia invatata, a stiut sa adune sub aceeasi palarie publicatii diferite, are tot ce-i trebuie in momentul de fata si este foarte puternic. Este o chestiune pe care o impune piata in momentul de fata. Se incearca creionarea unor trusturi majore pentru ca batalia pe piata de publicitate a devenit extrem de dura, publicitatea risca sa se duca intr-o singura zona. E o chestiune buna, pentru ca, daca sunt gestionate corect si de oameni inteligenti, aceste trusturi asigura si conditii superioare de lucru pentru jurnalisti, si un alt statut al jurnalistului. Una e sa spuna ca este jurnalist la BBC si alta e sa spuna ca este jurnalist la o fituica.
Anul trecut au izbucnit cateva scandaluri legate de trusturi de presa: Evenimentul Zilei, cotidianele de sport, Romania libera. De ce credeti ca au fost ele provocate?
Trebuie sa intelegem ca si pe piata presei, ca si pe piata petrolului sau pe piata cimentului, se duc batalii foarte dure pentru putere. Multi credeau ca este o batalie mai ales la nivel politic. Cred ca batalia adevarata este pe bani, la nivelul publicitatii. Exista ziare care sunt masini de facut bani, care incaseaza foarte multa publicitate. Bunaoara, cea mai mare masina de facut bani la ora actuala este Ziarul Financiar, pentru raportul tiraj/incasari pe care il are. Bataliile acestea sunt normale intr-o societate capitalista. Chiar daca la noi, e adevarat, se desfasoara cu mare violenta, pentru ca este capitalismul salbatic, de inceput.
Nu poti avea o clasa politica de lorzi intr-o tara de tarani
Sunteti multumit de oferta de pe piata, din punctul de vedere al unui consumator de media?
Nu, imi lipsesc foarte multe lucruri. Dar nu pot sa judec lucrurile obiectiv, pentru ca lucrez in breasla. Mie nu-mi lipseste o anumita informatie pentru ca stiu unde sa ma duc s-o caut, daca n-o gasesc pe piata din Romania - la agentii de presa straine, pe Internet. Dar uitati-va ce jale este in Romania in materie de informatie privind zona externa. Este o nenorocire. Paginile noastre cu stiri externe din ziare sunt Cenusareasa redactiilor. Iar in lume se intampla in momentul de fata lucruri extraordinare. Ganditi-va ca, pana sa avem acest scandal al ostaticilor, au fost zeci, poate chiar sute de alte rapiri in Irak. De cate ori s-a discutat despre aceste rapiri pe prima pagina a ziarelor din Romania? Au fost puse cumva pe ultima pagina, pentru ca unele din ele erau "spectaculoase" prin duritate, prin violenta lor - oameni decapitati, impuscati in cap etc. Erau trecute la rubrica de fapt divers, senzational, nu erau tratate ca fenomen. Ei bine, in ziarele occidentale asta este marea deosebire: faptul ca stirea externa poate sa capete la un moment dat chiar intaietate in fata unei stiri interne, daca intr-adevar are niste consecinte foarte importante, care se pot resimti cu mare putere si in plan intern. La noi e deja veche discutia tabloidizarii presei. Despre televiziuni, sa nu mai vorbim. Daca in continuare show-rile care fac cea mai mare audienta sunt Din dragoste si Ciao Darwin... Aici nu e numai vina ziaristilor, e si vina publicului, la fel cum se intampla si cu politica. Nu poti avea o clasa politica de lorzi intr-o tara de tarani. Sau niste jurnalisti minunati si niste ziare extraordinar de bine creionate, intr-o tara in care se asculta manele in prostie. Poporul, masa de cititori, de consumatori de informatie exercita la un moment dat o presiune fantastica asupra corpului editorial. Jurnalistii, chiar daca strang din dinti si le pare rau, sunt nevoiti sa faca lucrurile acestea. Presiunea este atat de mare, incat sunt obligati la un moment dat sa puna pe prima pagina un fapt divers, o chestiune de tabloid, pentru ca se vinde; altfel nu se cumpara ziarul si mor de foame. Sa nu ne inchipuim ca, daca maine presa din Romania se schimba si devine nemaipomenita, o sa fie pentru ca, vezi Doamne, ziaristii s-au desteptat deodata, in timp ce tara a asteptat de mult lucrul acesta. Nu, tara asteapta in momentul de fata nivelul de presa care exista pe piata. Daca am avea intr-adevar un public consumator de media mult mai cultivat, mult mai interesat de diverse aspecte ale vietii, altele decat sanii nu stiu carei vedete sau fundul nu stiu carui star de televiziune, atunci si presa din Romania ar arata altfel. Dar deocamdata aici suntem. Ca si Parlamentul Romaniei, ziarele sunt o oglinda fidela care reflecta de fapt realitatea societatii romanesti.
Ca jurnalist, trebuie sa inveti in permanenta
De ce ati ales o cariera in jurnalism?
E o intamplare a vietii mele, dar una care mi-a adus foarte mari satisfactii. Spun cu mare sinceritate lucrul acesta. In momentul in care am intrat eu la facultate, erau primii ani de dupa 1990, ani de deruta. Meseriile care pana atunci faceau faima in Romania - inginer, medic s.a. - incepeau sa nu mai aiba cautare, era o intreaga reasezare. Am avut norocul unor oameni adevarati in jurul meu, dar am avut si un noroc propriu, al faptului ca am gandit la vremea respectiva ca nu numai jurnalistica, dar si stiintele comunicarii, in general, sunt extrem de importante in orice tara civilizata si ca ele vor cunoaste si in Romania o dezvoltare foarte puternica. A fost o tristete foarte mare in familie, parintii mei voiau sa devin contabil, pentru ca la vremea aceea inca se credea ca din contabilitate se poate trai foarte bine. Nu regret nici o clipa ca am ales meseria asta, care mi-a oferit si-mi ofera in continuare niste satisfactii nebanuite din toate punctele de vedere. Pe de alta parte, cred ca succesul tine si de firea omului: nu poti face jurnalistica daca nu esti un individ curios. Si aici nu vorbim de curiozitatea aceea a omului care se uita pe gaura cheii ca sa vada ce face vecinul, ci vorbim de dorinta de a cunoaste foarte multe lucruri, de a citi, de a afla, de a sta de vorba cu oamenii. Am fost intotdeauna genul asta de individ. Jurnalistica este o zona in care setea asta de cunoastere a mea era si e in continuare destul de bine ostoita.
Ati intrat in contact cu scolile de jurnalism si din punctul de vedere al studentului, dar si al profesorului. Cum sunt ele in Romania?
Cred ca abia de 2-3 ani scolile de jurnalism incep sa devina adevarate, chiar daca sunt pe jumatatea scolilor de jurnalism din tarile dezvoltate ale lumii. De ce? Pentru ca s-a intamplat acelasi fenomen despre care vorbeam mai devreme: nu aveai cum sa populezi cancelariile institutiilor de invatamant superior din Romania in zona comunicarii, dupa 1990, decat tot cu niste oameni care-si facusera studiile la "Stefan Gheorghiu" sau lucrau cumva in presa. Nu existau specialisti in domeniul comunicarii. Abia acum, dupa 10-15 ani de la momentul respectiv, putem vorbi de oameni care, dupa ce au absolvit scolile acelea in anii '90, au inceput sa mearga la burse in strainatate, au intrat in contact cu specialisti in comunicare, in publicitate, in PR, au citit carti. Sa ne gandim ca abia de cativa ani Polirom a publicat o serie de volume esentiale in domeniul jurnalisticii, un lucru exceptional in Romania. In perioada in care eu faceam facultatea in Bucuresti, nu exista pe piata decat o singura carte de jurnalism, un manual pe care ni l-am tras cu totii la xerox. Or, daca mergem acum in orice librarie serioasa din tara asta, exista rafturi intregi cu carti nu de jurnalism neaparat, dar de comunicare. De aceea spun ca abia de cativa ani au inceput sa apara niste profesori tineri si foarte bine pregatiti si in Romania si probabil ca generatiile acestea care au iesit de cativa ani sau care ies acum de pe bancile facultatii vor fi intr-adevar niste generatii de jurnalisti ceva mai bine pregatiti. Apoi, se schimba genurile jurnalistice in sine: reportajul din 2005 nu mai seamana cu felul in care se scria reportajul in 1987, ca sa nu mai vorbim de reportajele de la 1935. Exista sute de moduri de a scrie o stire, dar deja trebuie sa te adaptezi tu, ca jurnalist, la felul in care se traieste in ziua de azi; foarte rapid, oamenii nu mai au timp de detalii, trebuie sa incerci sa condensezi informatia. Acum transpiri de doua ori mai mult, pentru ca trebuie sa scrii o stire de doua ori mai condensata si mai atractiva, intr-un timp mai scurt decat o faceai in urma cu niste ani. Oamenii nu mai au timp sa citeasca, vor sa afle esentialul din cateva randuri, foarte rapid. Ca dovada, iata, s-a schimbat titlul in presa. Sa comparam titlurile kilometrice din presa romaneasca de la inceputul anilor '90 cu revolutia pe care a produs-o Evenimentul Zilei dupa aceea. Si in continuare se schimba foarte multe chestii in titlurile din Romania, ba chiar se specializeaza jurnalistii in a deveni oameni care stiu sa puna titluri. E o specializare care se cauta.
Pregatirea in jurnalism nu e o chestiune care dureaza cat un ciclu de invatamant in facultate, ci e ca la medici, trebuie sa inveti in permanenta.
Interviu realizat de Razvan Braileanu
