Valentin Naumescu: Umbra trumpismului va bântui mandatul lui Joe Biden

Andreea Pora | 19.01.2021

Interviu cu Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europene

Pe aceeași temă

Asaltul asupra Capitoliului este deja o imagine iconică. Cât este aceasta de reprezentativă pentru vibe-ul Americii anului 2020, mai ales că vine după un an convulsiv?

Din păcate, insurecția de pe 6 ianuarie exprimă cât se poate de sugestiv imaginea unei crize adânci, ajunsă probabil în punctul ei culminant, a unei derute care bântuie nu numai democrația americană, ci și, prin extensie, întregul spațiu occidental al democrațiilor liberale, afectate puternic, în ultimii ani, de valul de populism iliberal și dezinformare. Atacul asupra democrației liberale vine, de fapt, dinspre ambele extreme ideologice, chiar dacă pe 6 ianuarie am văzut-o „la lucru” numai pe una dintre ele. Pe cealaltă am văzut-o însă vara trecută, demolând statui și incendiind orașele americane. Naționalismul conspiraționist-retrograd, pe de o parte, dar și socialismul egalitarist al „corectitudinii politice”, care a ajuns deja în zona discriminării pozitive, în versiunile lor radicalizate, contestatare și agresiv antisistem, amenință construcția ordinii liberale globale.

Mult din ceea ce înseamnă criza actuală a democrației liberale vine din scăderea calității mediului informațional, din deteriorarea educației științifice, din superficialitatea și otrăvirea comunicării în spațiul rețelelor sociale, din ipocrizia unei clase politice crescute deja într-o atmosferă populistă și care preferă să-și țină bulele captive prin doze din ce în ce mai mari de populism, fenomene care vor produce în viitor din ce în ce mai mulți ignoranți, sfertodocți și revoltați. Suntem astfel într-un cerc vicios, din care nu știu cum și când vom putea ieși.

Este asaltul asupra Capitoliului suficient pentru a forța despărțirea Partidului Republican de Donald Trump? Sau, dimpotrivă, trumpismul a ajuns să fie hardwired în GOP și republicanii, captivi bazei reprezentate de Donald Trump?

Ceea ce se va întâmpla în continuare în Partidul Republican, la fel ca și în Partidul Democrat, va influența decisiv perspectivele democrației liberale în SUA și în Occident. În mod normal, eu nu cred că Donald Trump mai are vreo șansă să revină cu o candidatură în Grand Old Party, aș exclude acest scenariu. Dacă Trump va insista însă să mai facă ceva în politică, probabil va încerca în afara Partidului Republican, formând o grupare radicală naționalistă. Chiar și fără persoana lui Donald Trump, ideile trumpismului vor continua însă. Acest curent de gândire precară și atitudine negaționistă, împotriva tuturor evidențelor raționale, va supraviețui. Avem deja o versiune românească de trumpism în noul Parlament al României. Dar, pentru a reveni la întrebare, GOP cred că va încerca peste patru ani să joace pe cartea unui candidat conservator moderat, centrist și evident mai tânăr. Ambele partide trebuie să rezolve problema deja deranjantă și stânjenitoare a gerontocrației politice americane.

Suntem în zorii unei noi administrații la Washington. Care este moștenirea pe care o lasă Donald Trump în urma sa?

Așa cum spuneam, trumpismul. Acest curent nu va dispărea. Umbra trumpismului va bântui mandatul lui Joe Biden. Dacă noul președinte va fi inteligent, această moștenire ar putea chiar să-l ajute și să-l protejeze, făcându-l mai prudent și mai echilibrat în fața tentațiilor radicale ale facțiunii socialiste din Partidul Democrat. Sunt sigur că președintele Biden nu va uita că 74 de milioane de americani l-au votat pe 3 noiembrie 2020 pe Donald Trump, cu 12 milioane mai mulți chiar decât în 2016, atunci când Trump a câștigat!

Sunt multe de făcut, de îndreptat, de relansat în politica internă și externă americană. Cele mai dificile dosare de gestionat vor fi relația cu China, planul de pace în Orientul Mijlociu și relația cu Iranul, unde, din cauza amprentei lui Trump, orice ar face Biden va da prost, și dacă schimbă linia, și dacă o menține pe aceeași. Aceste trei dileme vor fi un coșmar pentru diplomația americană. Indiferent ce va face administrația Biden cu privire la cele trei teme ale politicii externe menționate, un val de critici se va abate asupra noului președinte, dintr-o parte sau din cealaltă. Vom detalia cu alte ocazii.

America pare mai dezbinată și polarizată ca oricând. Tradiționalul excepționalism american este în criză, tribalizarea și discursul identitar sunt parametrii normalității. Mai este loc pentru spiritul bipartizan, pentru compromis și pentru refacerea centrului moderat?

Într-o analiză pe care am publicat-o recent, am formulat ipoteza că, până la sfârșitul deceniului, cele două mari partide americane se vor scinda, fiecare într-o facțiune moderată și una radicală. Actualul sistem bipartizan nu mai acoperă nevoia de reprezentare politică a clasei mijlocii și nu mai reflectă liberalismul centrist, fiind confiscat de accentele naționaliste și habotnice ale dreptei, la republicani, respectiv, umbrit de noul radicalism socialist, la democrați. Dacă așa vor sta lucrurile, atunci vom vedea până în 2030 patru partide americane în Congres, două de esență liberală (unul de centru-dreapta, liberal-conservator, și unul de centru-stânga, social-liberal) și încă două pe extreme, ambele iliberale. În felul acesta, liberalismul american moderat și echilibrat s-ar putea relansa, cu sprijinul clasei mijlocii și pentru a reprezenta interesele politico-economice ale acesteia, afirmându-se și poziționân­du-se între opțiunile ideologice radicalizate ale progresismului și conservatorismului.

Cum se vede viitorul relației dintre Europa și Statele Unite sub Joe Biden, un euroatlantist tradițional? Sub administrația precedentă s-a văzut un evident accent pe noua Europă (deseori motivat ideologic, dar și geostrategic) în detrimentul vechii Europe (unde interacțiunea a stat sub semnul ciocnirilor și al măsurilor punitive). Vom vedea o rebalansare în acest sens? Cu ce implicații pentru noua Europă?

Relansarea relațiilor transatlantice este, fără îndoială, tema de politică externă cea mai așteptată și pe care mizează cei mai mulți specialiști, comentatori și diplomați de pe ambele maluri ale Atlanticului. Aș privi spre această temă cu un optimism moderat. Sigur că relațiile SUA-UE vor fi incomparabil mai bune decât pe vremea lui Trump. Dar cred în același timp că întoarcerea la ceea ce a fost acum 30 de ani această relație este imposibilă, după cum revenirea la „epoca Obama” este și ea imposibilă, așa cum a spus recent chiar Joe Biden.

Și în America, și în Europa, au avut loc schimbări importante de cultură politică. În SUA, ideea unei conduceri care urmărește cu egoism propriile interese naționale și sfidează interesele globale („Eu sunt președintele SUA, nu președintele lumii”, spunea cu emfază Trump) a început să prindă rădăcini. Va fi greu de extirpat această idee, mai ales că în Senat sunt 50 de senatori republicani, iar în noiembrie anul viitor vor fi „mid-term elections”!

Pe de altă parte, în Uniunea Europeană a crescut ideea „autonomiei strategice europene”, care, chiar dacă nu este clară și nu este privită cu exaltare de țările din Europa Centrală și de Est, este împinsă insistent de președintele Macron. Sunt lideri europeni care au declarat în repetate rânduri că nu mai vor ca Europa să depindă de puterea militară americană, ba chiar că nu mai au încredere în SUA. Chiar și după alegerea lui Biden, Macron a continuat să spună că demersurile pentru obținerea autonomiei strategice europene trebuie să meargă înainte.

Vom vedea cât de curând, în primăvară, noua agendă a relațiilor transatlantice. Va avea loc, foarte probabil, un turneu european inaugural al președintelui Biden, în câteva capitale importante. Cred că sunt cel puțin cinci teme care, pe lângă chestiunea mai generală a democrației, vor constitui baza acestei agende: securitatea, mediul, politica în domeniul digital, energia și comerțul în spațiul euroatlantic. Poate vor mai fi și altele. Dar trebuie să vedem în acest mandat cum se conturează noul concept strategic al NATO, cum ne apărăm în mediul virtual de dezinformare/fake news și atacuri cibernetice, cum putem polua mai puțin, ce politici energetice vor urma și dacă mai putem spera la relansarea fostului proiect al TTIP (Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții). Chiar dacă într-o altă formă și cu o altă denumire, eu cred că președintele Biden va relansa acest proiect al Acordului de Liber Schimb, având în vedere că el însuși l-a propus europenilor în februarie 2013, la Conferința de Securitate de la München, când a reprezentat SUA în calitate de vicepreședinte.

Liga democrațiilor/alianța democrațiilor este o idee centrală a platformei de politică externă a lui Joe Biden, un fel de rețetă de mobilizare a Vestului pentru apărarea ordinii internaționale. Dar este aceasta un construct realist? De exemplu, în chestiunea chineză, rațiunile economice și comerciale par să primeze. Democrațiile europene și asiatice se grăbesc să încheie acorduri comerciale cu Beijingul, plasând administrația Biden în fața unui fapt împlinit.

Ar putea fi interesant și pragmatic, depinde cum vor construi conceptul și platforma, după cum există și riscul să rămână un summit al marilor speranțe, cu enunțarea unor generalități. Sigur, tema relațiilor cu China este și va rămâne una majoră. UE tocmai a încheiat, cu o discreție care nu prea ne-a plăcut, pe 30 decembrie, când lumea nu mai era atentă, un nou acord economic cu regimul comunist de la Beijing (Comprehensive Agreement on Investment – CAI). Nicio referire la nerespectarea drepturilor omului și lipsa libertăților în China, nimic despre responsabilitatea Chinei în ascunderea adevărului privind declanșarea epidemiei de COVID-19 la Wuhan etc. De ce a trebuit UE să facă asta înainte de instalarea administrației Biden, în condițiile în care promisiunea președintelui ales era clară în favoarea multilateralismului? Cât de tare au presat producătorii germani (de exemplu, din industria auto, puternic afectată în 2020) pentru încheierea acestui acord? De aceea spuneam că trebuie să privim cu un optimism moderat perspectivele noilor relații transatlantice. Nici SUA, nici UE nu mai sunt ce au fost și, chiar dacă au valori comune, își urmăresc interesele sau ceea ce cred pe moment liderii politici că ar fi aceste interese politice, economice și strategice. Să nu mai complicăm discuția, dar sunt interese divergente inclusiv în UE, dacă este să ne referim la proiectul ruso-german al gazoductului NordStream II, susținut de Germania și criticat de Bruxelles, de Polonia și țările baltice, precum și de administrația Trump. Să vedem dacă guvernul Biden își va schimba sau nu poziția față de creșterea dependenței Europei de gazul rusesc. De la principiile generoase ale parteneriatului SUA-UE la detaliile concrete ale colaborării, drumul va fi destul de lung.

Interviu realizat de Andreea Pora

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22